Norocul - Partea 1
de Liviu Rebreanu
l.
in clipa cand iesi pe poarta ministerului, se repezi la dansul un pici funinginit si zdrentaros, vestindu-i desperat "editia speciala, tragerea loteriei statului".
"imi sare norocul in cale!" isi zise Ion Mititelu, cuprins indata de o tulburare ciudata.
- Baiete! Ia da-ncoace...
Nu putu sfarsi. Emotia il strangea de gat, ii stinse glasul. Dadu gologanul si lua foaia, tremurand ca o fata cand ii vine un petitor. Avu atunci un moment de sovaire vrand sa-si arunce ochii, sa vaza daca... Dar isi stapani repede curiozitatea, gandindu-se ca se cuvine sa imparta cu nevasta-sa si bucuria cea mare, precum imparte de atatia amar de ani toate mizeriile, indoi frumos ziarul, il vari cu bagare de seama in buzunar si porni spre casa cu fata stralucitoare de sudoare si de nadejde.
Era copist. Avea noua ani de serviciu, cinci copii si multa saracie. Sperante de inaintare insa nu mai avea de mult. Se mai ruga Atotputernicului seara si dimineata numai sa-l scape de calicie, sa-l fereasca de odrasle noi si sa dea sanatate celor pe care i-a harazit. Cel mai mult dorea totusi sa se scuture de nevoi. De aceea juca la loterie cu o patima darza. S-a lasat si de tutun ca sa poata plati lozurile, sa nu piarza prilejul de-a pune mina pe castigul cel mare.
A mai avut si alte presimtiri ca in sfarsit, s-a procopsit, dar ca acuma niciodata. Mergand grabit, muncit de emotie si de-o fericire calda, mereu i se parea ca-l arde ziarul in buzunar. isi pipaia haina cu teama, ca si cand in buzunarul din stanga s-ar fi inghesuit tot viitorul, toata viata lui. isi aducea aminte semnele bune si multe care i-au prevestit norocul si mai ales tiganusul pe care parca Dumnezeu i l-a trimis cu bucuria cea mare. Era sigur, si siguranta il mangaia si-l inalta.
Gasi pe nevasta-sa bosumflata, ceea ce iar i se paru semn bun. O chema Marieta. Durdulie, cu picioarele scurte si groase, facuta parca inadins pentru a fi mama fecunda. Gatise. Pe tample ii curgeau naduseli unsuroase. Tarnuise pe baiatul cel mare, care plangea infundat intr-un colt, in vreme ce ceilalti trei radeau provocatori, iar al cincilea tocaia cu lacomie la sanul mamei.
Masa nu era gata. Fiindca barbatul de obicei injura cand nu afla mancarea pusa, Marieta vru sa i-o ia inainte si incepu sa-si blesteme soarta, care...
- Ia mai las-o-ncolo de masa! zise Ion Mititelu cu glasul induiosat. De-o vrea Dumnezeu, n-ai sa te mai prajesti de-acuma pe la bucatarie...
Toata fata ii zambea. Femeia il privi cateva clipe uluita, apoi pricepu si se inchina repede de vreo zece ori, murmurand cu ochii lacramati:
- Slava tie, Doamne!... Slava... si indata, cu alta voce: Cat? Cat?... Mult?... Adica ce sa mai intreb?... Bine c-a dat bunul Dumnezeu... Slava tie, Maica Precista! bolborosi Marieta, inchinandu-se cu si mai mare evlavie.
- Stai, nu te pripi... Ada lozul, sa vedem mai bine! zise barbatul, stapanindu-si firea, caci increderea femeiei il magulea.
stia dansul numerele prea bine. si noaptea le visa. 10 De stiau si copiii toti, chiar si vecinii. Caci de vreo trei ani tineau acelasi loz, in nadejdea ca doar se va milostivi Dumnezeu... Acuma insa voia mai multa solemnitate, acuma cand e sigur... Simtea nevoia sa guste placerea toata, pana-n fund...
Venind degraba cu lozul, Marieta il dojeni:
- Vezi, cat ti-am batut eu capul, mai barbate, sa tinem numarul intreg... N-ai vrut. Nu si nu! Te-ai calicit... Ei, acu poftim de imparte castigul cu cine stie cine, in loc sa ne ramaie noua toti banisorii!
Barbatul ii dadea dreptate in gand: "Vorbeste bine femeia, am facut prostia, de... Acuma s-a ispravit"...
Dadura tacamurile la o parte, si Mititelu intinse ziarul pe masa. in aceeasi clipa insa simti o sageata in inima. isi aruncase ochii acolo unde trebuia sa fie numarul lor. si parca nu era. ii batea sangele cumplit. Ceva incepea sa se darame in sufletul omului. Dar se mai agata de carul nadejdii, infricosat sa nu se prabuseasca in prapastia ce-l ameninta.
- Vezi pe la sfarsit, ca numarul nostru e mare, zise Marieta nerabdatoare, sufland greu.
- Fa bine si nu-ti mai vari nasul! mormai barbatul, cu glas schimbat.
indoiala il rodea si-si infigea unghiile din ce in ce mai adanc in sufletul lui. O nadejde cat un fir de par insa tot il mai indemna sa staruie. Cine stie? Se vor fi incurcat numerele... Poate sa se intample o minune...
il podidira sudorile pe frunte si in palme.
Cu cat se apropia spre sfarsitul listei, cu atat amaraciunea ii umplea gura si inima. Apoi deodata il cuprinse o furie napraznica.
- Da’ ce, nu mai mancam? se rasti dansul. Ce-ai intepenit aici ca un prapur?... Ma tii flamand si frant de truda, parc-as fi cainele vostru... Asta-i viata mea!
Marieta intelese, ingalbeni, pe urma intr-o clipa o incinse mania si pe ea si izbucni:
- Vii de la birou cu ticneli in creier, s-acu vrei sa-ti versi necazul pe mine... Oho, cate-am suferit eu de la tine... Manca-te-ar relele si primejdiile!
- Ho! Ho! ca uite-acu vezi pe dracul! sari Mititelu, cu ochii mari, cu pumnii stransi. Ca numai tu m-ai facut sa-mi prapadesc sudoarea pe lozuri, de umblu cu pantalonii peteciti, ca o haimana...
- Nu-ti ajute Dumnezeu din cer! Dare-ar ziua de azi sa te vad cu mainile pe piept, cum iti bati tu joc de mine! Ca numai copilasii astia stiu cat te-am invatat si te-am oprit sa nu arunci banii pe nebunii, ca nimeni nu s-a instarit din fleacuri d-astea... s-acuma, iaca, pe mine ma ponegresti, ponegri-te-ar Maica Precista si sfanta zi de...
Cearta mai urma cateva minute, apoi Ion Mititelu plezni pe nevasta-sa cu dosul palmei peste gura o data si inca o data. Marieta, cu copilul la piept, amuti o clipa. Ceilalti copii pornira sa urle, iar femeia reincepu afuriseniile cu amaraciune indoita.
- Taci! gemu barbatul, schimonosit de fiere. Taci, taci, ca pe toti va omor!
Nevasta plangea, copiii plangeau...
Norocul - Partea 1
Norocul - Partea 2
Norocul - Partea 3
Aceasta pagina a fost accesata de 6539 ori.
