Eugen Lovinescu - Evolutia poeziei dramatice dupa razboi - Liviu Rebreanu

Eugen Lovinescu - Evolutia poeziei dramatice dupa razboi - Liviu Rebreanu

de Liviu Rebreanu



In cumpana activitatii autorului lui Ion, al Padurii spanzuratilor, al Rascoalei, cele doua comedii, Plicul (1923) si Apostolii (1926), nu atarna mult. Ceea ce merita subliniat nu este stangacia romancierului ce se incearca in teatru, caci, dimpotriva, face dovada indemanarii tehnice si a puterii de a interesa si scenic; ci schimbarea totala a atitudinii artistice. Talentul romancierului consta din viziunea lui realista si din meticulozitatea si gravitatea compozitiei lui in laborioase constructii masive; din obiectiva, in teatru, ea devine caricaturala, schematica si oarecum frivola. Constructorul piramidei lui Ion se transforma, astfel, intr-un destul de portativ pamfletar social al moravurilor de dupa razboi.

In Plicul e vorba, anume, de gospodaria unui orasel rovincial, in care primarul si cumnatul sau vor sa faca o afacere de lemne pentru populatia saraca de sarbatorile Craciunului; cum au nevoie de vagoane " cu precadere", complicitatea sefului de gara Galan e indispensabila. In schimb, omul nu cere decat sau un comision, sau bunavointa primaresei, la care ravnea de mult. Comisionul obtinut din fondul milelor pentru orfanii de razboi ajunge insa sub forma unui plic in poseta primaresei. Afacerea ar parea ca se complica, totusi, din pricina unei anchete provocata de gelozia primarului, atatata de un gazetar local, la fel de spertar, dar pana la urma totul sfarseste traditional in jurul unei mese copioase si i satisfactia generala. Iata spectacolul la care ne invita autorul lui Ion, nu fara vioiciune si chiar (nu) fara comic savuros (scena consiliului comunal din actul II); totul insa in dependenta lui Caragiale (naivitatea, de pilda, a primarului in fata "plicului" descoperit in poseta nevestei) si in linii prea caricaturale. Pentru atata lucru avem "moralistii" nostri.

Pretentiile dramatice ale autorului lui Ion nu se inalta nici in Apostolii. Dupa ce ne-a biciuit moravurile noastre din regat, Rebreanu le biciuieste si sub forma regatenilor descalecati in Ardeal ca sa-i faca fericirea. E vorba de trei haimanale bucurestene ajunse "apostoli" in Ardeal, - pe cand noi stiam ca, de obicei, ardelenii devin "apostoli" la noi. Apostolul principal, dl Mitica Ionescu, directorul "biroului de cvartieruiri civile si miltare", cu broboada unor minciuni fantasmagonice, vrea sa se insoare cu bogata vaduva Veturia Harincea. Guvernul cade, minciunile se demasca si impostorul ramane sa-si caute alte succese. Farsa destul de greoaie, sarja destul de neverosmila; tipurile locale sunt doar mai bine fixate (prefectul Darabani, primarulHraambasa, casnicia Harincea etc.). Ca ochiul scriitorului e sever, nu ar nimic de zis; ar fi fost insa de dorit ca arta sa-i fi fost mai severa. Activitatea dramatica a creatorului lui Ion s-a oprit aiic; a reusit, dealtfel, in ce a voit, dar n-a voit mult.








Eugen Lovinescu - Evolutia poeziei dramatice dupa razboi - Liviu Rebreanu
Eugen Lovinescu - Samanatorismul ardelean - Liviu Rebreanu


Aceasta pagina a fost accesata de 835 ori.
{literal} {/literal}