Alibi

Alibi

de Liviu Rebreanu


- Ei, acuma de unde pornim, Alecule? intreba primul-procuror cu o ingrijorare pe care zadarnic se silea sa o ascunda.

- De la inceput, stimate domnule prim’, mormai judecatorul de instructie Babulea, ironic si sigur de sine, ca si cand el de mult ar fi avut in buzunar dezlegarea tainei.

- Care inceput daca nu te superi? starui cellalt.

- Asasinul! zise Babulea putin emfatic.

Erau prietini din copilarie, pitesteni get-beget. Primul-procuror Ionel Vasilescu, inalt si slabut, cu niste ochi caprui speriati, cu mustati ciupite de carunteala, timpuriu, ce-i brumase si parul prea stufos, avu vesnic scrupuluri si neincredere. Foarte constiincios, se ferea de concluzii pripite si, tocmai pentru ca in mainile lui se. Afla soarta atator oameni, devenea zgarcit cu afirmarile categorice. Alexandru Babulea, dimpotriva, nu se indoia niciodata de propria-i perspicacitate. Cu cat realitatile il dezminteau mai des, cu atat dansul dobandea mai mare incredere in talentul sau.

innascut de detectiv ca nimic nu-i scapa. Voinic, spatos, gras, cu respiratia scurta si grea, cu ochii aspri de otel, cercetatori si sfredelitori, facea impresia unui agent de siguranta recrutat din vreo mahala, desi era vlastarul unei familii burgheze, cu stare, cunoscuta si respectata in Pitesti...

- Atunci noroc, dragul meu! sfarsi Vasilescu, recomandand ca de obicei cu glas aproape indurerat: si prudenta!

De fapt, in ciuda aparentei certitudini, de asta data si Babulea avea oarecare emotie. Era vorba de un caz cum nu i se mai ivise in toata cariera lui de peste douazeci de ani de judecator de instructie. Nu crima in sine, desi executata cu o cruzime si un sange rece nemaipomenit la Pitesti, ci imprejurarile ei si lipsa desavarsita de orice urma sau indicii care sa permita vreun inceput de identificare a ucigasului. Dupa douazeci si patru de ore de la descoperirea celor doua cadavre, Babulea se afla mai deconcertat decat in clipa cand politaiul Brancovici, un batranel cochet si mereu mahmur, i-a adus vestea menita sa ingrozeasca pasnicul orasel argesan... Senzatia era cu atat mai vie cu cat victimele faceau parte din negustorimea bogata, temelia sociala a Pitestilor. Agatie Vasiliu, trecut de saizeci de ani, se retrasese din afaceri de curand. Circulau legende despre averea lui, toata in monede de aur, pastrata acasa si ascunsa asa de bine, ca nimeni, afara de el si sotia sa, n-ar fi fost in stare sa gaseasca decat cel mult firimituri. Cel putin asa se spunea. De trait, insa, traiau extrem de modest, daca nu chiar meschin. Zgarcenia sotilor Vasilescu sporea pe masura ce imbatraneau. Casele lor din Piata Libertatii pareau vesnic pustii. Traiau singuri, fara tipenie de om langa dansii. Curtea mare, un sfert de pogon, avea spre strada un gard de scanduri, printre care niciun ochi nu putea strabate inlauntru. Poarta, totdeauna zarnita, parea ruginita in tatani, iar portita, scartaia jalnic de cate ori intra cineva, ca si cand ar fi vrut sa dea de stire. Cele doua corpuri de case, in fund, abia se vedeau dintre arborii batrani si neingrijiti ce umpleau curtea, lasati parca inadins ca niste paznici ocrotitori. Batranii locuiau numai in corpul din dreapta, trei camere cu o bucatarie-spalatorie si o mica marchiza indicand intrarea. Cealalta casa, aidoma ca infatisare si paralela ca asezare cu prima, statea goala de teama sa nu nemereasca niscaiva chiriasi ticalosi care sa-i jefuiasca... O remiza aproape ruinata, intre ambele corpuri de casa, era plina de lemne, iarna-vara deopotriva. inspre vecini curtea era aparata de o imprejmuire de zid inalt de doi metri deasupra caruia, pentru deplina siguranta, se adaogase si o impletitura de sarma ghimpata. Mai cu seama zidul acesta facuse pe judecatorul Babulea, azi-noapte, pe cand studia afacerea, sa traga intaia concluzie:

- Ucigasul n-a putut patrunde decat pe portita!

Imediat insa i s-a ivit in minte restrictia:

- Ucigasul sau ucigasii?

Putea sa fi fost unul, dar tot atat de sigur puteau sa fi fost doi, cel putin dupa primele cercetari. Cadavrul barbatului s-a gasit in sufragerie, adica in odaia de langa bucatarie, unde zacea cealalta victima strangulata, batrana...

Babulea, de altfel, se simtea el insusi o victima a imprejurarilor neprielnice in care trebuia sa instruiasca o afacere atat de dificila. in zadar cauta dansul sa introduca metode civilizate si sa aplice tehnica moderna in conducerea cercetarilor. Se izbea de primitivismul mediului si al organelor executive. Pana sa fie chemat dansul la fata locului, anchetase intai sergentul de strada, pe urma un subcomisar si, in sfarsit, politaiul insusi, care, spre a descoperi mobilul crimei, se apucase sa scotoceasca prin sertare, impreuna cu d-na Zita Vasiliu, cumnata victimelor, ca sa vaza daca si ce s-a furat...Nici primul-procuror nu s-a emotionat de tanguirea lui, zicand naiv:

- Lasa, draga Alecule... Noi n-avem de-a face cu criminali profesionisti care-si inscriu amprentele digitale in registrele politiei. Talharii nostri sunt mai diletanti si intrebuinteaza tehnica patriarhala...

- Fireste, de la cap se strica pestele, observa Babulea putin amarat. Daca tu, seful parchetului, vorbesti astfel!

Fara sa fi audiat inca pe cineva, numai dupa constatarile si observatiile sale, in casa crimei, coroborate cu procesele-verbale ticluite de politie in privinta felului cum s-au descoperit cele doua cadavre, cel putin doua zile, mai sigur insa chiar trei, de la savarsirea nelegiuirii, judecatorul de instructie se straduia sa dibuiasca macar un punct de sprijin, solid, real, pe care sa-si ridice constructia. in clipa cand va putea racni catre cineva, indiferent cine, cu o umbra de banuiala: „Tu ai ucis!... De ce i-ai ucis?”, atunci afacerea va fi pe roate, chiar daca cel apostrofat nu va avea nici in clin, nici in maneca cu crima. Aici insa lipsea parca insasi posibilitatea banuielii, incat Babulea isi zisese furios aseara inchizand dosarul:

- Deocamdata toti pitestenii pot fi criminali sau niciunul... Ceea ce dovedeste ca eu sunt idiot!

Pe urma lucrurile s-au mai limpezit putin, fiindca azi-dimineata a lucrat mai sistematic. A reconstituit cronologic desfasurarea intamplarilor dupa depozitia data politiei de catre d-na Zita Vasiliu... Era sigur ca batranul Agatie Vasiliu a fost sambata dimineata in piata, unde s-a intalnit cu fratele sau Take, sotul Zitei, negustor chiabur. Sambata dupa amiaza servitorul preotului Tanasescu a intrat in curtea lui Agatie, trimis de stapanul sau sa-l cheme pentru a incheia socotelile eforiei bisericesti. Servitorul a batut la usa marchizei, dar n-a raspuns nimeni si a conchis ca nu e nimeni acasa; preotul insusi, afland aceasta, a socotit ca batranii vor fi iesit pana la Take sau vor fi plecat la Bucuresti, cum aveau obiceiul sa plece uneori, probabil spre a starni zelul vreunor debitori rai-platnici. Sambata pe seara servitorul popii a fost trimis din nou si s-a intors cu acelasi raspuns. Sambata noaptea a nins, prima zapada a anului. A nins si dumineca toata ziua incat dupa amiaza au aparut saniile cu zurgalai, mai ales spre Trivale. Luni dupa amiazi preotul Tanasescu a trimis a treia oara servitorul la Agatie Vasiliu, care, fiind presedintele eforiei, trebuia negresit sa iscaleasca anume hartii. Fara nicio banuiala urata si numai de grija hartoagelor care nu puteau fi rezolvate fara semnatura batranului, preotul s-a repezit personal pana la Take, sa se intereseze cand vine Agatie acasa. Fireste, sotii Take Vasiliu habar n-aveau de nimic si nu putura satisface curiozitatea preotului. in preajma cinei insa Take spuse Zitii cu o compatimire in care era si remuscare:

- N-ar fi rau sa trimiti pe Mia dupa masa sa vaza ce-i pe-acolo... Nu de alta, dar te pomenesti ca a dat vreo boala peste ei si n-are cine sa le intinda un pahar cu apa...

Mia, servitoare de peste douazeci de ani in casa lor, adusa de Zita in inventarul zestrei, se scutura cu groaza si refuza sa mearga:

- Aoleu, conita... nu ma duc nici sa ma omori si sa ma tai in bucatele!... Ca mi-e urat si ziua sa intru la dumnealor, darmite seara!...

Zita n-a insistat. stia ca servitoarea nu simpatiza nici pe Agatie si mai putin pe Elena, care era cam iute la gura si o bruftuluia de cate ori o intalnea, subt motiv ca ea nu e obisnuita sa tolereze servitorilor nicio intimitate si cu atat mai putin Miei. Dar a doua zi, ieri, marti, s-au dus amandoua impreuna. Portita de-abia au putut-o deschide din pricina zapezii. in curte zapada era ca un cearsaf intins, semn ca n-a umblat nimeni. Picioarele li se infundau, pasind, pana aproape de genunchi.

- Ori nu sunt acasa, ori...

Zita nu-si sfarsi gandul, observand cu spaima ca usa marchizei se afla intredeschisa, uitata sau lasata asa numai de vreun strain, fiindca Agatie o inchidea totdeauna cu mare atentie. Cand au patruns in casa si au dat peste cadavrul lui Agatie ghemuit la picioarele mesei ca un caine de pripas, servitoarea a inceput sa racneasca din rasputeri, repezindu-se in curte afara si alarmand vecinii.

- Aoleu!... Sariti!... Ajutor!

Nu mai putin ingrozita, Zita a stiut totusi sa-si stapaneasca firea si sa se gandeasca numaidecat la biata Elena. Porni spre bucatarie. Cum trecu insa pragul sufrageriei, o vazu intinsa pe podele cu fata in jos. Atunci deodata isi pierdu si ea stapanirea. ii fulgera prin minte ca talharii trebuie sa se afle inca in casa, undeva, poate in bucatarie, si se astepta parca sa se napusteasca si asupra ei... Navali afara impleticindu-se, vrand sa tipe si neizbutind sa scoata niciun glas... Se adunase lume destula. Ordonanta ofiterului care statea cu chirie la d-na Niculescu-Lungu a fost trimisa in goana sa cheme politia. Un sergent, mai speriat ca toti, rasarit cine stie de unde, printre oamenii care se cruceau si se intrebau cine sa fie ucigasul, se postase in usa marchizei si nu dadea voie nimanui sa intre...

Raportul politaiului specifica foarte energic ca s-a gasit usa sifonierului din antreu deschisa si rufaria din doua rafturi aruncata pe jos, dovada ca ucigasul a cautat bani, dar a trebuit sa renunte, probabil fiind surprins de cineva. Pe masa din sufragerie s-a aflat o oala de lut de circa doi litri capacitate, goala. D-na Zita Vasiliu, cumnata victimelor presupune ca in oala aceasta ar fi pastrat Elena amanetele de valoare, bijuterii mai ales, stiindu-se ca avea obiceiul sa imprumute pe amanet... incolo, printr-o cercetare sumara, s-a descoperit suma de peste doua sute de mii de lei, numai in monete de aur, ascunse in diferite colturi...

- Mircea e criminalul! izbucni deodata judecatorul Babulea, ca si cand s-ar fi coborat duhul revelatiei in sufletul sau.

Totdeauna a contat dansul pe inspiratie. Cand orice speranta pare pierduta, solutia tasneste ca o sageata din adancimile subconstientului. Legaturile si motivarile vin pe urma si se insira ca niste verigi ale unui lant miraculos.

Mircea era unicul fiu al d-nei Niculescu-Lungu, vecina cu casa crimei. Vaduva de multi ani, d-na Lungu si-a pus toate nadejdile in baiatul ei drag. A cheltuit cu dansul tot ca sa-l faca om. A ajuns, cu chiu, cu vai, avocat, dar numai cu titlul, caci in realitate nu facea decat chefuri in tovarasiile cele mai pestrite. Altfel foarte simpatizat de toata lumea, fiind spiritual si vesel, incat nu exista petrecere in Pitesti si imprejurimi de la care Mircea Lungu sa lipseasca. Se imbata anevoie si, oricat ar fi fost de cherchelit, ramanea vesnic dragut si cu voie buna.

- Imediat sa-mi fie adus la cabinet Mircea Niculescu-Lungu! ordona magistratul instructor grav si sever.

Se plimba prin birou frecandu-si mainile de nerabdare si de satisfactie. Din clipa cand i s-a ivit numele acesta, misterul incepu sa se limpezeasca treptat. Mircea sade la maica-sa, vecin direct cu Agat ie Vasiliu. Toata lumea stia ca batranul Agatie si mai ales coana Elena il iubeau ca pe copilul lor. Se vorbea chiar ca Agatie l-ar fi pus in testament ca mostenitor principal. in orice caz, Mircea umbla foarte des prin casa cu crima si era foarte bine primit... Restul, adica crima, venea de la sine. Etern in goana dupa bani, Mircea a pregatit de mult uciderea batranilor, pe de-o parte ca sa-i jefuiasca, apoi ca sa ajunga mai curand la mostenire... De vineri a raspandit vestea ca a doua zi pleaca la Campulung la o nunta mare unde spera sa petreaca macar trei zile. De fapt, isi pregatea un alibi: El nu stie nimic, a lipsit din Pitesti, eh!

„Dar pe mine nu ma leaga nimeni de gard!” isi zise Babulea cu mandrie.

isi aduse aminte ca Mircea e nepotul primului presedinte al tribunalului. Avu o ezitare. Ce-o sa spuie presedintele cand ii va aresta nepotul?... Daca e criminal, n-am ce-i face.

Mircea Lungu aparu in fata judecatorului de instructie cam buhait si morocanos. Fusese sculat din somn. Numai azi-noapte sosise de la Campulung si de sambata nu dormise decat pe apucate, incat era coplesit de osteneala parc-ar fi tras la jug.

Se cunostea bine cu Babulea. Facusera impreuna si cateva petreceri. De aceea Mircea intreba nedumerit:

- Ce s-a intamplat, domnule presedinte, de m-ai ridicat din pat cand mi-era somnul mai dulce?

Judecatorul il fulgera cu o privire dispretuitoare, zicand:

- Ma mir ca nu banuiesti nimic!... Orice cinism are margini... Apoi, dupa o mica pauza calculata, continua brusc si insistent: - Cunosti pe Agatie Vasiliu?

- Cum nu... Chiar bine! raspunse Mircea.

- stii ca dadea imprumuturi pe amanet?

- Da...

- stii unde pastra amaneturile?

- intr-o oala, stiu.

- si unde ascundea oala?

- intr-un dulap de rufe...

- Atunci de ce i-ai omorat? striga Babulea cu alt glas.

- Pe cine? se mira acuma Mircea Lungu.

- in zadar vrei sa tagaduiesti... Am toate probele!... Mai bine marturiseste sincer daca vrei sa-ti usurezi situatia. Cum i-ai ucis? Spune, repede!

Mircea Lungu isi aminti deodata ca prin vis ca a auzit ceva aseara despre asasinarea sotilor Agatei Vasiliu. Perplex si inca mahmur, intreba:

- Cum, adica eu i-am omorat?...

- Va sa zica recunosti? triumfa judecatorul.

- Bine, dar eu de sambata am fost plecat la nunta!

- Alibi! observa Babulea dispretuitor. Nu merge!... intai i-ai ucis, pe urma ai plecat sa petreci! Esti un monstru!

Mircea se simtea cu desavarsire frant. Vedea in ochii judecatorului atata gravitate, ca-l ostenea mai rau. Dar acuzatia era atat de absurda, ca parea mai curand o farsa de prost-gust pusa la cale de prieteni ca sa-i incerce gradul de trezie. Cu o resemnare joviala, zise deodata:

- Domnule presedinte, marturisesc tot ce doresti!... Numai lasa-ma sa dorm cateva ore!... Trei nopti n-am dormit ca lumea. Sunt distrus. Abia ma tin pe picioare... Pe urma, stii, nu ma dau inapoi... Orice poftesti!

- I-asculta, unde te trezesti? striga Babulea indignat. Crezi ca cu astfel de tertipuri ai sa ma induci in eroare?... Pe mine, vulpe batrana?... Dupa alibi, vrei circumstante atenuante?... Aidade!

- Foarte bine, declara ironic Mircea Lungu. Aveti nevoie de un inculpat si nu gasiti. Perfect. Eu va stau la dispozitie pana se va gasi criminalul adevarat. Eu tot n-am nicio ocupatie serioasa, asa ca ma pot preta bucuros la orice experiment!





Alibi


Aceasta pagina a fost accesata de 1027 ori.
{literal} {/literal}