Cersetorul

Cersetorul

de Liviu Rebreanu


Automobilul inghitea lacom soseaua, care se strecura, hopuroasa, peste lanuri inverzite, pe langa coline imprastiate ca niste musuroaie uriase, printre tufisuri uitate ici-colo ca perii in barba unui span.

Doctorul Ispas, de la spitalul Maica Domnului, se ducea intr-o inspectie pe neasteptate in satul Ciolanesti, unde se zicea ca bantuie, ascunsa, o molima strasnica de scarlatina.

Era un om blajin doctorul Ispas, vesnic cu zambetul pe buze si cu ochelarii pe nas, ras ca un englez, si un binefacator din nastere. Oculist pretuit si miop, desfasura o munca neobosita pentru ocrotirea celor ce-si chinuiesc viata intr-un intunerec fara sfarsit. ii placea sa-i zica lumea "apostolul meseriei doftoricesti" De aceea nu primea niciodata bani pentru consultatii, izbutind chiar sa cheltuiasca cu apostolatul o parte bunicica din averea frumoasa ce-i ramasese de la parinti.

Acuma se infunda in pernele de piele, foarte ingrijorat sa nu-l azvarle in vreun sant zguduiturile masinii. ii statea mereu pe limba sa porunceasca soferului indragostit de iuteala sa mearga mai cu bagare de seama, dar parca-i era rusine sa arate ca i-e frica. Aerul diminetei, aspru si rece, il izbea in fata si-l inviora.

"Uite sanatatea, se gandea dansul cu narile in vant. Toate doctoriile noastre nu fac"...

O zdruncinatura mai tare il sili sa-si intrerupa deodata gandurile. Treceau printr-un sat foarte saracacios si murdar. in ograzile pline. De balarii, taranii priveau cu jind dupa masina buiastra, iar pe ulita caini si copii se repezeau la intrecere si chelalaiau de necaz in norii de praf ce se ridicau pe urmele rotilor.

Soarele scotea capul din zarea laptoasa, drept in fata, rosu si obosit, ca un betiv dupa un chef cu lautari. O ceata usoara aburea din pamanturile odihnite, leganandu-se alene, ca o femeie gatita. Apoi, incetul cu incetul, vazduhul se limpezi si se incalzi. Razele incepeau a frige.

Automobilul alerga din ce in ce mai navalnic. Satele ramaneau in urma unele dupa altele...

Poate din pricina aerului proaspat, poate din pricina zguduiturilor nemiloase, Ispas simti deodata ca i-e foame. si fiindca se apropiase de tinta, se pleca si striga soferului.

- Asculta, Petre!... Auzi?... Opresti la carciuma, nu la primarie, auzi?... intai luam ceva si pe urma...

soferul, rezemat pe volan, cu gatul intins ca un jocheu intarziat, raspunse, motaind scurt din cap:

- Bine.

Peste cateva minute intrau in Ciolanesti, si masina se opri inaintea carciumei, care se pitula, cu o sfiala ademenitoare, tocmai in fata bisericii. Pe prispa soioasa, vreo doi tarani, cu luleaua intre masele, se holbau la masina ce pufaia trudita.

Doctorul se descotosmani din tartane, isi intinse picioarele amortite si se dadu jos, scuturandu-se de praf.

- Gasim pe aici ceva de mancare, oameni buni? zise dansul spre taranii sculati in picioare.

- Apoi de, boierule, ca la tara, facu un batran cu fata prietenoasa si cu niste plete naclaite.

in fata carciumei se ivi hangiul, foarte plecat si incantat.

- Poftiti, conasule, poftiti!... Avem orice va cere inima...

Doctorul Ispas porni sa intre. in clipa aceea, insa, rasari ca din pamant un cersetor orb, cu camasa zdrentuita si murdara, descult, incins cu o sfoara noduroasa, cu o caciula cenusie intr-o mana, iar in cealalta cu un bat zdravan, si se apropie mormaind jalnic si taraganat:

- Fie-va mila de un biet orb... Bogdaproste... D-zeu sa va miluiasca...

Ispas sovai putin, apoi se opri, scoase niste bani si-i arunca in caciula cersetorului. Intra pe urma in carciuma, intovarasit de bolborosirile de multumire ale orbului, care pipaise in graba banii si se rosise de bucurie. Asezandu-se la o masa, auzi bine vocea taranului pletos de-afara:

- Ia uite, ma, luasi polul, ai?... Acu da-i zor sa-l bei!...

si indata glasul intepat, sfidator al cersetorului:

- Lasí sa-l beau, ca eu l-am castigat, nu el pe mine!

in vreme ce manca, doctorul se gandi mereu la cersetorul orb. Sa fie oare orb din nastere? Sa-si fi pierdut vederea pe urma vreunei boli? Ce trist e sa vezi cersind un om voinic! Uite, daca statul s-ar ingriji nitel de nenorocitii astia, n-ai mai intalni orbi in fiecare comuna. Desigur!

Ispas manca, si-n gand se infuria din ce in ce mai tare pe cei ce au putinta sa faca bine omenirei si care nici nu se sinchisesc de omenire. Bau de dusca un pahar de bere de la gheata si-si zise hotarat:

"Trebuie sa mai vad pe sarmanul cela! De unde stii ca nu e vorba de vreo napasta trecatoare? De ce sa nu-l ajutam sa se faca om daca-i cu putinta?"

Plati, isi puse pardesiul si iesi mandru ca i s-a imbiat iar prilejul sa-si implineasca apostolatul.

in fata carciumii se adunase o multime de tarani cari inconjurase automobilul si descoseau pe sofer. Primarul si notarul, prinzand de veste c-a sosit un boier mare, venira grabiti si imbracati parc-ar fi mers la biserica.

- Unde-i cersetorul? intreba doctorul apropiindu-se de trasura.

- Pe aici trebuie sa fie, se imbulzi un taran dezghetat. Unde esti, ma orbule? Hai, ca te cheama boierul!... Ori te-ai pus sa bei banii?... Ia vedeti, mai oameni, ca doar nu l-o fi inghitit iadul!

Cersetorul aparu in curand si intinse caciula, mormaind mai jalnic si mai disperat. Doctorul Ispas se apropie cu blandete, dar tanguirile orbului duhneau groaznic a rachiu.

- Ai baut, nenorocitule, ai? il dojeni dansul compatimitor.

- Vai de mine, boierule, pacatele mele... Bogdaproste, un paharel, atatica... Ce sa mai faca omul batut de D-zeu? Vai s-amar de zilele mele... Fie-ti mila, boierule, de-un biet...

- Bine, bine, i-o curma doctorul cam plictisit. Vino mai incoace, sa vedem ce ai la ochi!

Se uita cu luare-aminte, ii casca ochii pe rand, ii intoarse genele pe dos si-n vremea aceasta il intreba intr-una: de cand nu mai vede de loc, ce simte cand apasa cu degetul, pe albeata, de ce s-a apucat de cersetorie... Iar orbul povestea, oftand des, ca s-au implinit la Paste sapte ani de cand nu mai vede lumina zilei, ca i-a venit din senin, s-a culcat seara teafar si s-a trezit dimineata vai de capul lui, ca n-a avut bani sa se arate la doctor si ca Dumnezeu l-a pedepsit sa traiasca din mila satelor... taranii se imbulzeau in jurul lor, aruncau cate-o vorba si chicoteau necrezatori in spatele doctorului.

- Nda, da, murmura Ispas dupa ce-l cercetase amanuntit. Mirosi groaznic a rachiu, ticalosule! Sa-ti fie rusine!... Dar la ochi am sa te vindec eu. intelegi? E o boala care se vindeca pana bati in palme... O sa te iau cu mine, la spital, si peste-o saptamana vii acasa zdravan tun. Pe urma n-o sa mai trebuiasca sa cersesti.

Orbul asculta uluit si gangavi speriat si fericit:

- Vai de mine, boierule...

taranii incepura a vorbi cu aprindere despre norocul ce-a dat peste cersetorul lor. Se gasira indata suflete miloase sa-i dea care un suman, care o camasa, care o caciula... Un flacau sosi degraba cu brici si foarfece si, chiar acolo, pe prispa carciumii, il tunse si-l rase ca pe un boier.

Dupa vreo doua ceasuri, cand se intoarse doctorul de la primarie, orbul era ca o floare. il sui langa sofer si pornira in mijlocul urarilor de noroc ale taranilor.

Ispas simtea o multumire mare vazand in fata sa spatele cersetorului. "Uite, isi zicea dansul, un om care-si prapadea viata cersind si band rachiu din pomenile adunate! Cu putina bunavointa insa poate ajunge iar folositor societatii... Ehe, daca s-ar gandi astfel toti colegii, ce mult ar fi alinate suferintele si mizeriile omenesti!"...

A doua zi se duse mai devreme la spital, stranse pe interni si pe infirmieri si le povesti, cu amanunte induiosatoare, intamplarea cu cersetorul. Era miscat si-si stergea mereu ochelarii si nadusala de pe frunte.

- Acuma sa mearga cineva sa aduca incoace pe individ si numaidecat sa-i facem operatia. O simpla cheratita. si, astfel, in cateva clipe facem un om dintr-o sarmana ruina de carne si oase!

Doctorul Ispas isi umfla putin pieptul, iar internii il privira cu o uimire muta si respectuoasa. O infirmiera grasa sosi in curand cu "individul", care-si balabanea capul infricosat si bolborosea intr-una:

- Dumnezeu sa va dea sanatate... Dumnezeu sa va aiba in grije...

Operatia reusi minunat, si peste opt zile cersetorul, cu ochii limpezi ca lamura, se infiinta in sala de operatii sa multumeasca doctorului si sa-si ia ramas bun.

- Ei, asa-i? il intampina Ispas, stralucitor de multumire. Acuma tu vezi mai bine decat mine, ca eu, uite, trebuie sa port ochelari!... Ei, bravo! de acum sa te faci om de treaba, ai inteles? Sa muncesti, sa nu mai bei si sa fii in randul oamenilor!

Omul baigui ceva incurcat si saruta repede mana doctorului. Niciodata nu simtise Ispas o bucurie mai mare decat acuma, zarind doua lacrimi curate in ochii carora el le daduse iar lumina.

La plecare apoi stranse mana taranului, ii mai dadu si o suta de lei ca sa aiba acasa si-i zise de mai multe ori:

- Sa mai vii pe-aici, ai inteles? Sa nu ne ocolesti!...

si doctorul Ispas a fost foarte bine dispus toata ziua si a istorisit la toata lumea cum a ridicat din noroi si din bezna pe un biet nenorocit. si toata noaptea a visat pe cersetor, cum ii multumea si-i spunea plangand de fericire ca isi agoniseste viata in cinstea si sudoarea fetei...

intr-o dupa-amiaza, insa, peste vreo cateva saptamani, Ispas se pomeneste cu cersetorul pe neasteptate, la spital.

- Ei, ce-i, ce-i? ii zise doctorul bucuros.

- Bine, boierule, facu cersetorul moracanos.

- Ai venit pe la Bucuresti? N-ai uitat sa mai dai pe la noi, ai? Foarte frumos... Ia vino sa-ti vad ochii...

taranul nu se apropie. isi invartea palaria intre degete si se muta de pe un picior pe celalalt. Vrea sa spuna ceva si nu stia cum sa inceapa sau nu indraznea. Doctorul ii vazu incurcatura si-l indemna cu blandete:

- Vrei sa-mi vorbesti ceva? Spune, nu-ti fie frica, spune!

- Am venit, boierule, sa-mi pui la loc ce mi-ai luat de pe ochi, tasni deodata cersetorul, cu glas in care tremura mult necaz.

- Ce-ai zis? Cum ai zis? facu Ispas, caruia i se parea ca n-a auzit bine.

- Asa, boierule... Ca dumneata m-ai prapadit, boierule, de azi nu mai pot castiga o bucatica de paine. Doftoriile dumitale, boierule! sapte ani de zile am trait cum se cade, si toti oamenii, din cinci sate, imi dadeau ba una, ba alta. Acu degeaba stau, degeaba cer, ca nimeni nu-mi intinde macar o mana de faina...

Doctorul Ispas ramase trasnit. Se facu rosu ca postavul, si pe timp le ii rasari un sirag de bobite de sudoare. Se uita uluit o clipa, apoi deodata izbucni:

- Iesi afara, magarule! Iesi, ca te dau in branci, ticalosule!

- M-ai nenorocit, boierule, s-acu ma gonesti, ai? Halal boier, n-am ce zice!... Mi-ai luat painea de la gura, m-ai lasat muritor de foame...

Nu avu vreme sa mai urmeze, caci doctorul, furios ca un tigru ranit, se azvarli la el si-l scoase afara in pumni si-n palme.

- Auzi, nemernicul! striga Ispas, plimbandu-se cu pasi mari si dand din maini amarat. Auzi, hotul!! Magarul! Netrebnicul! Ticalosul! Poftim!...





Cersetorul


Aceasta pagina a fost accesata de 4958 ori.
{literal} {/literal}