Divortul

Divortul

de Liviu Rebreanu


"Vasile ma insala!" isi zicea Laura Sorobetea, frangandu-si mainile si silindu-se sa-si opreasca lacrimile.

Nu plangea niciodata in fata lui. Mai bine sa moara decat sa o simta el ca e nenorocita. il ura vazandu-l ca nici nu se sinchiseste de framantarile ei. Parca nu s-ar fi intamplat sau nu s-ar intampla nimic, atat se arata el de linistit. Nu putea intelege cum poate fi cineva asa de ipocrit?

Uneori insa ii parea rau chiar de iubirea ei din trecut. Daca ar fi banuit ea ca, sub infatisarea lui cinstita si dreapta, se ascunde o fire atat de cinica! indragise intr-insul tocmai mandria barbateasca ce nu se ploconea nici in fata femeii iubite. L-a luat cu toate ca era baiat de taran, cam stangaci, cam neobisnuit cu slefuirile lumesti. Adevarat ca nici ea n-a avut zestre, dar a fost fata de profesor, cu educatie aleasa, cu pian, cu putina frantuzeasca, in sfarsit domnisoara, care putea visa, si chiar a visat, ofiteri, doctori, avocati, ingineri, iar nu un contabil la banca "Mercur", ca Sorobetea. Prietenele ei s-au si mirat cand s-a maritat cu dansul... Pe urma toata lumea l-a iubit. S-a vazut ca e barbat bun, cumpatat, muncitor... Laura n-a avut niciun motiv sa fie nemultumita. Vasile o iubea fara multe fraze, ce-i drept, dar din toata inima... isi lasase o mustacioara englezeasca cocheta, care-i placea ei foarte mult. Apoi ochii lui negri, aprinsi, lucitori o invaluiau vesnic intr-o mangaiere calda...

Avea o singura meteahna Vasile. Deoarece seara luau masa totdeauna devreme, inainte de culcare pleca la club si juca o partida de biliard. Dintru intai, Daura, nici vorba, protestase ca i-e urat singura; ca e cea mai nenorocita femeie din lume... Cand a vazut insa ca intr-adevar e vorba de o distractie nevinovata, s-a impacat. Sorobetea, om foarte chibzuit, era invoit cu partenerii sa plateasca totdeauna impreuna, asa ca cheltuiala nu intrece niciodata "banii mei de buzunar", cum zicea dansul, caci pe altceva nu mai dadea niciun gologan, nefiind nici bautor, nici jucator de carti si nici umblator dupa femei usoare. Pe urma, la ora zece precis suna la poarta, servitoarea alerga sa-i deschida, si el sosea cand vesel, cand posomorat, dupa cum castigase sau pierduse... Laura insa se culca linistita si de multe ori nici nu-i simtea venirea.

intr-o seara s-a intamplat de Laura n-a putut adormi. S-a zvarcolit zadarnic in pat, cu o carte in mana, chemand somnul. Astfel a venit ora zece. in clipa cand pendula a inceput sa bata, soneria a pornit sa sbarnaie.

- A, bine ca vine Vasile!... Parca ma cuprinsese si uratul...

indata auzi pasii servitoarei alergand sa deschida.

Laura astepta si numara clipele. Dar clipele treceau asa de anevoie, ca-si pierdu rabdarea.

- La ce nu mai vine, Doamne?... Ori n-o fi sunat el?

A trecut un minut, cinci, cinsprezece! in orice caz, ei i se paru o vesnicie pana ce auzi pasi. ii cunostea bine. Erau ai lui si se apropiau. Dar parca veneau dinspre bucatarie, nu dinspre poarta... Simti un ac in inima.

- Ce a cautat el la bucatarie?

inchise ochii si se facu ca doarme. Inima insa ii batu sa-i rupa coastele si in minte i se zvarcolea mereu intrebarea: "Ce a cautat la bucatarie?"

Sorobetea intra in varful picioarelor, cu tigara in gura. Se opri in mijlocul odaii, trase doua-trei fumuri si aseza mucul in scrumelnita, stingandu-l cu bagare de seama. Apoi scoase batista si se sterse pe frunte... Laura, care-l pandea printre gene, avu o tresarire si in gand isi zise ingrozita: "De ce s-a sters pe frunte?"

Barbatul se apropie de pat si o saruta pe ceafa. Buzele lui insa erau parca mai fierbinti ca altadata. Laura ridica incet pleoapele si murmura:

- De ce intarziasi atata?

- M-a tinut Grozea de vorba la poarta. E necajit foc, saracul, fiindca l-am batut la biliard de l-am rupt, raspunse Sorobetea cu mandrie.

Pe urma s-a culcat si a adormit curand, ca si cand ar fi fost istovit de oboseala.

Laura insa nu mai putu inchide geana toata noaptea. O banuiala chinuitoare incepu sa-i roada in suflet... De ce atata vreme intre deschiderea portii si intrarea lui in odaie? De ce a venit dinspre bucatarie? De ce a fost nadusit pe frunte? De ce cand servitoarea?...

A, servitoare! Era spre ziua cand Cuvantul acesta i s-a infipt in minte. si deodata parca i s-a facut lumina. S-a uitat la Sorobetea, care dormea bustean, in lumina rosiatica a candelei ii vedea bine fata strambata de un sforait tihnit. Numaidecat si-a zis: "E in stare sa ma insele cu servitoarea! E chiar sigur!"

ii veni sa-l zgaltaie, infuriata ca ticalosul sforaie cand ea e nenorocita si parca simti o unda de miros de servitoare, desigur ramasitele vizitei lui prin bucatarie.

Laura suferea cum numai femeile stiu sa sufere: cu patima. Era hotarata sa divorteze, dar ii trebuia o dovada definitiva, zdrobitoare, care sa-l nimiceasca pe el, iar pe ea s-o justifice in fata lumii intregi. Pentru dovada aceasta isi mai prapadea ea tineretea sub acoperisul care ascunde deopotriva rusinea ei si nerusinarea lui.

si cum credinta e sortita sa triumfe intotdeauna, intr-o zi Laura se pomeni ca servitoarea ii cere voie sa se duca pana acasa, deoarece a aflat ca maica-sa e bolnava pe moarte; va pleca dupa cina si se va intoarce dis-de-dimineata. Era pe la amiazi, si Sorobetea inca nu venise de la banca. Laura se rosi de emotie. Simti ca in sfarsit se apropie si ceasul ei...

Seara dadu drumul servitoarei si ramase singura in toata casa. intai fu vesela si umbla de ici-colo prin odaie, cu zambetul ei cel mai dragalas pe buze. Deodata, insa, se opri pe loc incurcata.

Niciodata primejdia nu i se lamurise ca in clipele acelea.

Nesiguranta tortureaza fericirea, certitudinea o ucide...

Aprinse o luminare si se duse la bucatarie. Lada servitoarei era descuiata. isi alese un rand de haine mai curate si se imbraca tremurand, parca s-ar fi imbracat pentru o inmormantare... Se intoarse in odaia ei, se privi in oglinda si gasi ca ii sade dragut. Apoi isi pregati o cutie de chibrituri...

Vremea trecu greu, dar ea astepta rabdatoare, infricosata putin. in sfarsit, pendula batu zece, rar si parca mai trist ca totdeauna, incat Laura se spaimanta si sari drept in picioare, cu chibriturile in mana. O clipa mai statu nehotarata, apoi alerga spre poarta.

invarti de doua ori cheia in broasca si indata o tuli pe scara si pe coridor, ata in bucatarie. Acolo se tranti pe pat, cu fata in sus, cu cutia de chibrituri in stanga.

Bataile inimii ei umpleau odaita cu un zgomot speriat. in curand auzi pasi grei, apasati, rari... Se apropiau incet, cu siguranta, parca pe un drum facut de nenumarate ori.

Mii de ganduri ii navalira in minte. Mai presus de toate, insa, simtea lamurit ca acuma se rupe in doua viata ei, ca soarta, cu o secure uriasa, are sa-i curme norocul...

Pasii erau acuma langa bucatarie. Auzi cum se asaza o mana pe clanta, iar usa scartai deschizandu-se, un scartait care-i chinui inima ca si cand ar fi racait-o cu o custura ruginita.

Laura casca ochii mari, sa desluseasca ceva in intunericul care incepea sa o sugrume. Vru sa aprinda lumina, dar nu-si mai putea misca mainile. Simtea o durere cumplita gandindu-se ca omul pe care l-a iubit a venit aievea in bucatarie s-o insele cu servitoarea.

Deodata pierdu rabdarea. Trebuie sa aprinda chibritul, sa-l dea de gol, sa ispraveasca... Dar atunci simti ca el incepe sa se dezbrace. il auzi bine cum isi scoate haina, cum o arunca pe scaun... ii incremeni inima de spaima. Urechile ii tiuiau atat de tare, de parca mereu suna un clopotel de alarma...

"Cat va mai tine chinul?" se gandi Laura desperata, facand mereu sfortari zadarnice sa aprinda chibritul, caci mainile parca ii erau intepenite. isi stranse brusc toate puterile si izbuti sa se ridice.

in aceeasi clipa insa usa se deschise incet, si o luminare aprinsa se ivi in odaie, dupa care urma capul lui Sorobetea, putin galben, cu ochii iesiti putin din orbite.

- Laura! rasuna glasul barbatului.

Pe marginea patului, un pompier roscovan era tocmai pe cale sa-si scoata ghetele, cu fata speriata si rusinata.

Laura parca ar fi vazut doua fantome ingrozitoare. Se uita la pompierul de la picioarele ei, apoi la chipul spaimantat al lui Sorobetea in deschizatura usii. Vru sa strige, sa sara din pat, sa-i explice cu o singura vorba, dar glasul ii inghetase in gat de frica si de nedumerire.

Cand se dezmetici, era iar intunerec. Pompierul se ridicase de pe pat si boscorodea ceva prosteste. Laura sari fripta, navali in coridor si apoi in odaia ei. Era goala. Alerga intr-un suflet pana la poarta, tipand desperata:

- Vasile, Vasile!... iarta-ma...





Divortul


Aceasta pagina a fost accesata de 980 ori.
{literal} {/literal}