Idila de la tara
de Liviu Rebreanu
Se insereaza...
Armeanul se taraste pe lavita din fata pravaliei, gafaie grozav, isi sterge fruntea cu o batista rosie, mare cat un cearceaf, si apoi striga Bertei sa-i aduca armonica. E schiop si spune tuturor ca si-a pierdut piciorul in razboi. si toata lumea il crede. De ce adica nu l-ar crede?
il cheama Sencovici, dar taranii ii zic "Armeanul", fiindca vorbeste foarte stricat romaneste, iar copiii "schiopul", fiindca umbla in doua carje. Are o fata neagra ca un harap, o chelie ca o luna plina si o pereche de ochelari pe care toata ziua ii freaca si ii curata cu un petec de flanela galbuie, si care totusi sunt vesnic unsurosi. Din pricina cheliei raceste usor si sufera deseori de guturai, iar cu ochelarii nu vede bine, si de aceea nici nu-i pune decat atunci cand se cearta cu Armeanca sau are ghinion mare la carti.
Berta ii aduce armonica... Berta e odrasla cea mai mica a Armeanului. si cea mai rasfatata, fireste. E uratica si cam morocanoasa, cu dintii negri ca barba schiopului. taranii isi speriau copiii cu dintii Bertei, zicand ca au innegrit fiindca a mancat prea mult zahar. si copiii credeau. Deoarece credeau si taranii.
Armonica Armeanului e veche si roasa, lui insa i-e draga, caci ii aminteste vremile cand era tanar, cand avea si el doua picioare si dadea tarcoale Armencei. E cam mult de-atunci. Pe-atunci armonica era noua si Armeanca tanara. De-atunci armonica s-a hodorogit, iar Armeanca a facut trei copii: pe Iani, care umbla cu pantaloni rosii, largi si peteciti, pe simi, care vesnic se spilcuieste, dar vesnic e murdar, ca ochelarii Armeanului, si pe Berta.
Armeanca e o femeie nalta, uscativa si intepata ca o printesa. De dimineata pana seara se necajeste cu copiii, fiindca cu schiopul nu se mai poate certa de cand si-a pierdut piciorul. inainte de intamplarea aceasta, Armeanca a fost stapana casei. si se zice ca atunci treburile mergeau mai bine. De cand casa e pe mana Armeanului, a inceput sa se ofileasca norocul familiei...
schiopul intinde armonica, intoarce ochii pe dos si canta fals o melodie armeneasca, taraganata si monotona. Cantand, se induioseaza, si ochii i se umplu de lacrami. Dar canta mereu, si lacramile i se revarsa pe obraji si se imprastie prin barba.
Berta s-a ghemuit langa piciorul cel schiop al batranului, se uita cu gura cascata la armonica, se induioseaza si ea si incepe sa cante cu glas pitigaiat.
Pe urma vine simi, pe urma Iani, pe urma Armeanca... si toti se asaza in jurul Armeanului si asculta, si pe urma canta, si pe urma lacrimeaza.
Se innopteaza...
La Armeanul era clubul intelectualilor satului. Aici se intalneau in fiecare seara, si mai cu seama iarna, tot ce Maierul avea mai nobil: notarul Bargauanu, padurarul Laar, David, feciorul carciumarului, popa Grozea, dascalul Tofan si ceilalti.
Armeanul tinea o pravalie si de-aceea era clubul la dansul. Se intampla ca e nevoie de ceva in casa. Ca la oameni. O sticla de lampa, o luminare, ori otet, ori cine stie ce. Fuga la Armeanul. Boierul tot nu face nicio treaba; iaca, se muta de pe un scaun pe altul. Sa mearga dumnealui, ca slujnica spala rufe... Boierul vede bine ca asa e, si pleaca. Ajunge intr-un suflet la schiopul.
- O sticla de lampa!
- Bine. Numaidecat.
si Armeanul, pana inveleste sticla in hartie, se apuca sa povesteasca boierului, sau unui alt musteriu, ca vaca cea mai frumoasa a Boroiului a pierit azi-dimineata din senin. Spune ca tot satul fierbe.
- I-auzi!... si eu habar n-aveam!... Cum a putut pieri Dumana Boroiului? Cum? O fi mancat trifoi otravit, i-o fi facut cineva farmece?
Musteriii se perinda mereu. Fiecare stie sau nascoceste cate un amanunt nou si interesant. Ion a Glanetasului zice ca ar fi pierit cu limba scoasa de-un cot. Floarea Oanei spune ca de doua zile dadea cate zece ocale de lapte amestecat cu sange...
in sfarsit, numai lucruri de mare senzatie, in fata carora o sticla de lampa trebuie sa dispara si sa se uite cu desavarsire.
Din vorba-n vorba, boierul trece si-n odaia de-alaturi, sa vaza ce mai spun intelectualii. Domnii sunt in par si joaca. Joaca domino sau carti, neaparat. Deci, pana una-alta, boierul face si el nitica galerie. Pe urma ii vine prilejul sa tie locul unuia care iese pana afara ca sa se racoreasca, fiindca are un ghinion turbat. Vremea trece, jocul se inteteste si boierul se adanceste in carti, asa ca nici cu patru boi nu l-ai mai scoate... Cand i-e lumea mai draga, insa, se pomeneste ca-l zgaltaie cineva de mana. E baietasul, pe care l-a trimis maicuta sa cheme acasa pe taticul. Taticul insa a inceput sa aiba ghinion, pierde cinci gologani, e suparat si-si mangaie disperat cartile. Tocmai cand copilul iese cu gura pornita pe plans, vrea sa-i spuna ca vine numaidecat. Mai trece ce trece, apoi vine servitoarea, suflecata pana-n genunchi, inadusita si murdara, de, cum e omul cand spala dusumelele sau rufele. Din prag striga:
- Domnule, sa faci bine sa vii acasa, ca avem mare nevoie de d-ta.
- indata! indata! raspunde boierul, zambind cu inteles si jenat catre ceilalti, care de asemenea zambesc, dar cu dispret.
Servitoarea pleaca bombanind. Vremea trece ca gandul. Servitoarea se infiinteaza iar, mai morocanoasa, si se rasteste:
- Domnule, sa vii, ca n-avem niciun strop de petrol in casa si stam prin intuneric!...
- Cumpara o luminare, fetito, si du-te inainte, ca te ajung!
si iar asa, si iar asa... Pana ce, in sfarsit, usa clubului se deschide ca trasnetul si apare insasi leoaica, doamna, infuriata ca o vijelie. Face cu ou si cu otet pe toti intelectualii, si mai cu seama pe Armeanul, care e pacostea satului, caci inacreste traiul tuturor cucoanelor. Pe urma il spala cum se cuvine pe iubitul sot si-l scoate din club in dragalasii...
Intelectualii raman incurcati si opariti, zambesc si trec inainte. Ce sa raspunda unei femei?
Cel mai insufletit partizan al clubului e dascalul Tofan, care, desi de-abia rasufla de calicie, are totusi multa trecere, fiindca stie nemteste. Venea totdeauna cu copilul ca sa fie linistita dascalita si sa nu creeaza ca se tine de dracii. Copilul facea pe chibitul. si-i placea atat de mult sa faca pe chibitul, incat statea ceasuri intregi fara sa scoata o vorba, cu ochii holbati la gramajuile de bani albi si rosii ce zuruiau pe masa. Se bucura nebun cand vedea ca dinaintea taticului crestea gramada de parale, ca taticul era vesel si-l intreba mereu daca nu i-e somn, iar daca-i era somn, ii dadea cate un gologan. Atunci taticul castiga. Cand vedea insa ca taticul sade pe scaun parca ar sedea pe ghimpi, ca numara intr-una banisorii ce amarul i-au mai ramas, atunci copilul se posomora. Fiindca atunci taticul pierdea de se smintea. Atunci el isi rezema capusorul pe marginea mesei si balbaia un Tatal nostru, ca sa-i ajute Dumnezeu taticului sa castige. si adormea cu gandul la Tatal nostru si la taticul, si nu se mai trezea decat atunci cand vreunul, scos din fire de prea mult ghinion, batea cu pumnul in masa...
S-au luptat ele, femeile, mult sa omoare clubul, dar n-au izbutit. si totusi, o femeie a pricinuit moartea clubului: Armeanca.
Familia Armeanului s-a imprastiat. Pravalia s-a vandut la mezat. A cumparat-o un ungur posac, care nu vrea sa dea niciun ac pe datorie. De aceea si intelectualii l-au poreclit "Pocitul".
De altmintrelea, Tofan a prevazut moartea clubului indata ce a aflat ca a murit Armeanca. I-a si spus dascalitei, foarte miscat:
- De-acum poti fi fericita! A murit Armeanca, a murit si clubul!
Idila de la tara
Aceasta pagina a fost accesata de 2701 ori.
