Marcsi

Marcsi

de Liviu Rebreanu


-Adevarat?
-Adevarat ...
-Nu-i rau ... Si spune: n-a zis nimic cand ai sarutat-o?
-Nu ... adica ... da, da ... cred c-a zis ceva ... Da, bineinteles c-a zis ...
Marcsi ridica spre el ochii mari, negri si-i urmari cu atentie cuvintele. Pe Ajkay il tulbura privirea fetei. Rosi putin, se balbai putin, isi pipai cam nervos cu degetele lantul de la ceas ... si apoi continua sa taca.
Marcsi isi trase scaunul mai aproape de tanarul chipes si nu-si mai lua privirea de la el. Din ochii mari, stralucitori ai fetei care abia implinise optspreece ani iradia in clipa aceasta o lumina ciudata. Incurajare, speranta. Pe Ajkay privirea vrajita il inlantui. Mai bolborosi cateva cuvinte neintelese ... si nimic mai mult.
La plecare, stranse indelung manuta lui Marcsi. I se vedea pe fata ca voia sa-i spuna ceva. Fata vru sa-l incurajeze. Il privi. Si Ajkay iar nu putu vorbi ...
Pe Marcsi purtarea ciudata a tanarului o scoase cu totul din fire. Il iubea pe Ajkay si stia ca si el o iubeste. Insuma toate acele calitati datorita carora un barbat poate deveni idealul fetelor. Era cunoscut ca un om chipes, destul de destept si foarte bogat. Se bucura de mare cautare in fata fetelor si a mamelor. Si totusi Marcsi era gata sa planga dupa fiecare vizita a lui Ajkay. Astepta mai multe de la dragoste: cuvinte dulci, inflacarate, imbratisari patimase, sarutari fierbinti. Cu toate ca are acum optsprezece ani, si acesta este al doilea adminrator vrednic de luat in seama, pe ea inca n-o sarutase niciun barbat. Zadarnic il incuraja. Ajkay nu-i spusese nici macar: "te iubesc". Desi toata lumea stia ca i-e draga. Cand venea insa randul marturisirilor, se tulbura, se fastacea, bolborosea - si dupa aceea tacea. De doi ani, aceasta scena se repetase de nenumarate ori si se sfarsise, cu consecventa, mereu la fel.
In vremea asta, sosise in oraselul de provincie un sublocotenent tanar, cu obraji de fata. Il chema Rohonczy. Dansa bine, iubea cu pasiune sporturile, in societate stia sa povesteasca de fiecare data istorioare considerate "spirituale" ... Intr-un cuvant, era un om istet si, foarte curand, toata lumea il indragi.
La o serata o cunoscu pe Marcsi.
-Marcsi, sopti febril, chiar in timpul primului ceardas, te ador ...
Marcsi il privi. Ochii sublocotenentului straluceau de lumina dragostei.
"In sfarsit, in sfarsit!" gandi fata in sinea ei si se lipi mai strans de tunica de gala, cu brandenburguri aurite.
De pe buzele lui Rohonczy cuvintele inflacarate, dragastoase, dulci curgeau fara incetare. Marcsi asculta ametita aceasta revarsare necunoscuta, vrajita.
-Marcsi draga, spune, ma iubesti si dumneata putin? Macar putin de tot ...
Marcsi inclina capul, fara cuvinte. Nu mai vedea, nu mai simtea nimic. In auz ii susurau, necontenit, numai cuvintele mierase ale micului sublocotenent:
-Te ador, Marcsika! Te iubesc netarmuit ...
Vorbele le mai auzi si atunci cand capsorul ei se odihnea pe pernele moi, albe ca zapada, si cand pe pleoape i se asternu obositor somnul. Vedea privirea inflacarata a sublocotenentului cautand-o pe a ei. Simtea cum ii cuprinde cu bratul vanjos mijlocul, cum o strange la piept si nu putea, nu voia sa se opuna. Inima ii era plina de un simtamant dulce, necunoscut pana atunci. Era nespus de multumita, de fericita ...
Apoi imaginatia ei scanteietoare isi tese mai departe jocurile aurite. Zboara pe aripile ei iuti spre taramuri indepartate, spre meleaguri fermecatoare ... Se vede intr-o padure verde, inflorita. Pluteste bucuroasa, vesela, in marea de flori colorata. Un mac cu o cupa mare, rosie ca sangele, o priveste, inclinandu-se spre ea. Il rupe ca sa i-l dea lui. Rataceste visatoare si asculta ametita respiratia naturii inflorite, primenite, acele sunete ciudate, rascolitoare, a caror dulce armonie revarsa fericire, dragoste vesnica ... Si deodata apare El ... Se aseaza la radacina unui stejar batran,, scorburos. El ii ia mana. Ochii li se intalnesc. Se aude o melodie dulce, de vis. Parca un cor de ingeri ar canta un imn ceresc, atat de placuta, atragatoare, ispititoare e muzica aceasta. Ii cuprinde mijlocul, iar ea isi reazima de pieptul lui capsorul cu bucle blonde. Amandoi isi soptesc febril: te iubesc. Buele lor se unesc, imbatate de dragoste. Un curent de foc, de fulgere le trece prin vine si le biciuieste sangele infierbintat intr-o voluptoasa furnicare ...
Deschide ochii. Pe buze mai simte inca flacara sarutului, dar in jurul ei totul e intunecos. Cateva clipe nu-si da seama daca  viseaza sau e treaza. In urechi ii suna intr-una cantecul fermecator, aude melodia leganata, ritmica. Apoi sunetele molcome rasuna mai puternice, mai hotarate. Acum poate distinge limpede cantecul Numai o fata frumoasa este in lumea asta ...
Marcis abia acum intelege ce se intampla. "Bine, dar asta e o serenada".
-Oare cine sa fie?
Cine altul ar putea fi decat el, care stie sa-si invaluie dragostea in asemenea cuvinte dulci, incantatoare!
Sare sprintena din pat si alearga la fereastra. Ridica putin perdeaua si se uita afara. Inimioara-i bate atat de tare, incat de bataile ei abia mai aude muzica.
-Oare intr-adevar el este?
Era el. Rezemat de fereastra, calm, putin somnoros, isi fuma tigara. Din cand in cand, sufla scrumul, si atunci focul rosiatic ii lumina chipul.
-Ceardasul! mormai acum, cu glas cherchelit.
-El e ... el e! sopti Marcsi.
-Marcsi!
-Cine-i?
-Te-ai sculat?
-Da.
-Culca-te.
-Da.
-Nu-mi plac manierele astea copilaresti. Tu nu esti potrivita pentru el, el nu-i potrivit pentru tine. De ce sa va amarati zadarnic? ...
Era mama. A plec, dar Marcsi ramase la fereastra, si privea, privea cu placere la sublocotenentul acela tanar, cu obraji de fata, care nu-i potrivit pentru ea si pentru care nici ea nu este potrivita. Si-si framanta mintea, de ce oare stau lucrurile asa si de ce nu stau altfel.
Dupa aceea, Rohonczy deveni oaspetele de fiecare zi al casei Andorffy. Si Marcsi isi intari din ce in ce convingerea ca micul sublocotenent este de o suta de ori mai de soi decat Ajkay.
Sublocotenentul si Ajkay se intalnira de multe ori in casa Andorffy. Marcsi ii compara involuntar pe cei doi barbati: Cat de vioi, de iscusit, de placut este Rohonczy! Ce sumbru, inchis si greu de urnit e Ajkay!
"Si de asta am fost indragostita eu?" se ingrozea la capatul filozofarilor ei.
Idila dura aproape un an. Marcsi nu apuca sa iasa pe poarta, ca sublocotenentul o asteptta si o intovarasea peste tot, conducand-o inapoi acasa. Si mereu isi canta in fel si chip dragostea lui netarmuita. Marcsi se bucura sincer ori de cate ori se intalnea si era impreuna cu el, dar inima ei tanjea dupa ceva mai mult. Sarutul acela infocat, sarutul visat ii mai ardea inca buzele. Ravnea dupa ceva ce-i semana, ravnea sa fie sarutata cu adevarat. O mistuia o curiozitate chinuitoare. Astepta ceva extraordinar, ceva imens de la acest "ceva" necunoscut.
Statea de multe ori, in doi, cu sublocotenentul si in astfel de prilejuri el ii zugravea in culori patrunzatoare sentimentele sale nemasurate ... dar nimic mai mult.
Marcsi se necajea. Asemenea unui copil caruia nu i se implineste un capriciu. Lacrima chiar, in taina, si-i facea lasi, mitocani, stangaci pe toti barbatii ...
S-a intamplat insa ca sublocotenentul Rohoncy sa fie nevoit sa plece tot atat de neasteptat pe cat de neasteptat venise. Din cauza unei chestiuni de serviciu, a fost transferat la un alt regiment. Abia i-a ramas atata vreme cat sa-si ia ramas bun.
-Asadar pleci? il intreba Marcsi cand Rohoncy veni in vizita de adio.
-Din pacate ...
-Pleci cu adevarat?
-Plec, dar inima mea ramane aici.
Apoi, nu se stie cum, bratul sublocotenentului rataci pe mijlocul ei. Marcsi isi apleca usor capul intr-o parte si Rohonczy o saruta ... pe obraz...
                        
Au trecut ani de atunci.
Marcsi este de mult sotia lui Ajkay, dar isi aduce totusi adeseori aminte de tanarul sublocotenent cu obraji de fata si de dorinta ei din vremea cand era nemaritata. Si acum inima ii mai tresare cand se gandeste la prima ei serenada si simte si astazi pe buze acel sarut inflacarat, de vis.
"Nu exista ceva asemanator in realitate!"
Si-si descoase barbatul:
-Spune-mi, Geza, dar cinstit: afara de mine ai mai facut cumva curte si altor fete?
-Desigur, si inca nu uneia singure!
-Si spune sincer, ai sarutat fetele acelea?
-Nu, sufletele, pe nici una.
-De ce?
-Stiu si eu de ce...
Marcsi ramane pe ganduri. Isi aduce aminte de sublocotenent (cum se numea oare?!), de despartire si de primul ei sarut. Isi scutura nemultumita capsorul frumos, iar apoi, cam imbufnata, ii ciripeste barbatului:
-Voi barbatii sinteti atat de nerozi si de lasi!





Marcsi


Aceasta pagina a fost accesata de 878 ori.
{literal} {/literal}