Sfarsitul
de Liviu Rebreanu
Cerul parea acoperit cu un val foarte fin: era palid si botit. Iar din dosul panzisului matasos al cetei luna privea cu o tristete picanta, aproape femeiasca. Lumina stelelor, era spalacita, ca si cand toate stelele s-ar fi topit sau ar fi varsat siroaie subtiri de lacrimi.
in gradina falfaiau miresme dulci, pierdute. Globurile de sticla colorata licareau in lumina rece a lunei ca niste turbane pestrite din povesti, se inaltau, se indoiau, se ridicau parca in varful picioarelor si, ca si Anastasiu, se uitau pe cararea prunduita care se pierdea in intunericul departarii.
Pe carare, pietricelele albe, obraznice scartaiau sau alergau, ca niste copii zburdalnici, sa anunte din vreme pe Anastasiu ca se apropie cineva.
- Eleonora! sopti Anastasiu dintre turbanele de sticla.
Fata vru sa fuga, dar Anastasiu ii cazu in genunchi si ii saruta piciorul, acolo unde panglicile sandalelor ii imbratisau gleznele rotunde.
- Ce cauti d-ta aici, domnule Anastasiu? zise Eleonora incet, strangandu-si pe umere salul de casmir. Scoala-te, te rog... Ce-ar fi sa te vada cineva asa...
- Mie putin imi pasa de prejudecatile lumii! striga tanarul. Eu vreau ca, impotriva lumii intregi, sa fii a mea! Vreau sa te duc de aici departe, unde prejudecatile, clevetirile lumii sa nu ne poata ajunge...
- Sunt unele formalitati, domnule, sunt unele formalitati, zise fata foarte tulburata.
- Formalitatile ne omoara viata, raspunse Anastasiu. Eu caut fondul vietii, fondul cel adevarat. Vino cu mine! O salcie pletoasa sub care ne vom imbratisa, o ciocarlie care ne va ciripi cantecul ei ceresc sunt formalitati mult mai frumoase, mult mai poetice decat toate ceremoniile nuptiale...
- Dar, domnule, murmura Eleonora, d-ta nu te gandesti la urmari...
- La copii? intreba Anastasiu.
Eleonora se rosi ca racul, caci ea nu se gandise la aceasta.
- Copiii, zise Anastasiu cu caldura, se nasc liberi si independenti. Parintii n-au dreptul sa le octroieze prejudecatile lor...
Eleonora isi ascunse obrajii in palme si de-abia putu zice:
- Domnule, d-ta esti gresit... Dar nu ma mira de loc... D-ta inca n-ai cunoscut o femeie in care sa gasesti delicatetea... Femeile pe care le-ai cunoscut d-ta (nu ti-o spun cu imputare, d-le Anastasiu) au privit viata mult mai usor de cum este... Nu trebuie sa fii atat de cinic daca vrei sa te mai ascult...
- Eleonora! Eleonora! se auzi dinspre casa, unde cainii incepura a latra furiosi.
- Pe mine ma cauta! pali fata. Trebuie sa ma duc... Adio!
- Nu, nu te las! zise Anastasiu apucand mina Eleonorei. Eas’ sa stie toata lumea ca te iubesc, ca te vreau si ca je m’en jous de toata lumea! Daca ma iubesti trebuie sa ramai cu mine...
- Eleonora! Eleonora! se auzi tot mai aproape.
- Domnule, daca esti impertinent... sovai Eleonora.
Dar Anastasiu o imbratisa si o saruta de mai multe ori, murmurand:
- Ah! ma iubesti! Ma iubesti!
Pe carare se ivi o figura de barbat care lumina cu un felinar prin tufisuri.
- Tata, sopti fata tremurand.
Lua pe Anastasiu de mina si-l tari dupa ea in desisul parcului. Fugeau prin tufisuri intunecoase. Anastasiu se mira doar ca se duc tocmai spre casa. inconjurara toata gradina si ajunsera in dosul casei. Deschisera usa bucatariei si, prin cateva camere intunecate, intrara deodata intr-o odaie mare, unde era pusa masa si unde candelabrele risipeau raze galbui pe farfuriile, paharele si tacamurile luxoase. Cand intrara, dintr-un fotoliu adanc se ridica un preot tanar, in care Anastasiu recunoscu indata pe zelosul si cucernicul preot al targului. Cei doi barbati se privira o clipa cu ochi de lup, pana ce Anastasiu se hotari, si cu o ironie superioara intinse mana preotului.
- Buna seara, parinte!
Eleonora facu un semn preotului sa nu se supere.
- Tinere, zise preotul cu glas cucernic, am auzit multe lucruri bune despre d-ta de cand cu nesocotinta-ti a trebuit sa... in sfarsit, sa-ti ispasesti nesocotinta...
stiu ca te-ai facut om silitor, ca ocolesti societatile galagioase si zadarniciile lumesti...
in vreme ce preotul vorbea, Anastasiu zambea ironic din coltul buzelor.
- Fata aceasta, zise preotul deodata, mi-a incredintat o taina mare... mi-a spus ca te iubeste...
La vorbele acestea Eleonora o tuli repede din odaie.
- Mi-a spus, urma preotul, ca e ingrijorata din pricina d-tale, care ai ajuns cu totul in ghearele ateismului...
- ti-a spus aceasta? zise Anastasiu cam deziluzionat.
- Nu mi-a spus-o tocmai asa cum ti-o spun eu, raspunse preotul, dar sufletul ei nevinovat si bland a simtit si m-a facut sa simt si eu in ce primejdie grozava te gasesti... Acuma insa nu vreau sa discut aceasta. Dar trebuie sa intelegi ca pe d-ra Eleonora n-o poti lua decat respectand formalitatile cele sfinte si onorabile. Oricat de emancipat te-ai crede d-ta, omul, cand pune bazele familiei, trebuie sa tina seama si de obiceiurile lumei. Crezi d-ta ca eu sunt multumit cu intocmirea societatii de azi? Nu, domnule, aceasta inca nu este imparatia lui Isus, pe care noi, teologii, o visam si o asteptam. Vedem si noi rautatea lumii, dar in mijlocul nemarginitelor rataciri omenesti credinta e un liman de scapare...
Anastasiu se juca un rastimp cu lantul de la ceasornic, apoi deodata se uita in ochii preotului:
- Spune-mi, parinte, ce trebuie sa fac?
Usa se deschise si intrara parintii Eleonorei.
- inainte de toate sa vorbesti cu parintii fetei, zise preotul, se scula, duse pe Anastasiu in fata parintilor si-l prezinta.
- Pe tatal d-tale il respectam foarte mult, zise tatal Eleonorei cu glas solemn. Ce doresti de la noi?
Anastasiu vru sa ramana stapanul situatiei pana la sfarsit si zise scurt:
- Mana fiicei d-voastra. Inima ei este a mea de mult.
- Tatal d-tale iti cunoaste intentiile? intreba tatal Eleonorei.
- Eu, raspunse Anastasiu, sunt stapanul raspunzator si independent al hotararilor si faptelor mele.
Cat priveste formalitatile de drept, invoirea tatalui meu pot spune c-o am cu siguranta.
Tatal Eleonorei vorbi din nou:
- Noi nu vrem sa impiedecam fericirea fiicei noastre. Ea te iubeste, si aceasta ne obliga sa fim cat se poate de indulgenti in privinta formalitatilor. Din partea noastra deci nu va intampina nicio impotrivire...
Anastasiu isi pastrase sangele rece si astfel simtea, vedea cat de teatral a fost aranjata toata scena. Dar in clipa urmatoare intra Eleonora, alerga la parintii ei, ii saruta, apoi se arunca plangand in bratele lui Anastasiu...
Apoi veni nunta... sfarsitul idilei...
Sfarsitul
Aceasta pagina a fost accesata de 1964 ori.
