Umbre
de Liviu Rebreanu
il ametise Podoleanu cu tanguirile. De cum a intrat, l-a luat intr-un colt si nu i-a mai dat drumul. Ca sa poata pleca, a fost silit sa inventeze o minciuna, altfel, prietenul sau l-ar fi oprit toata noaptea sa-i ilustreze cum a ajuns sa-si izgoneasca azi la pranz nevasta, dupa sapte ani de casnicie fericita. Lui Barbu Spataru, medic tanar, cu o situatie materiala multumitoare, insurat de trei ani cu o femeie frumoasa, blanda si inteligenta, povestile cu gelozii i se pareau in general putin comice. intelegea gelozia si ca un cariu in inima, cu toate ca el insusi n-o experimentase, dar n-o admitea ca explozie tragica in viata unui om civilizat. Numai primitivii raman incapabili sa-si domine pasiunile. Criminalii din gelozie n-au fost niciodata inteligenti... Mai bine de doua ore a ascultat pe Podoleanu, care, din trei in trei fraze, regreta ca n-a ucis-o. il compatimea pentru ca il vedea suferind aievea. in acelasi timp, insa, il incerca un zambet straniu, prin care ar fi vrut sa-si exprime tacut propria-i siguranta.
- Daca o iubesti atata, de ce ai alungat-o?
- Daca m-a inselat...
- Cand iubesti mult...
- De aceea imi pare rau ca n-am ucis-o, iaca, de-aceea!
Coborand, Spataru nici nu se uita inapoi, parca i-ar fi fost frica sa nu-l urmareasca. Venise la club, ca in mai toate serile, sa intalneasca prieteni, sa auda fleacuri si sa-si odihneasca nervii. Spovedania lui Podoleanu pana la urma il mohorase, oricat ar fi vrut el sa-si pastreze seninatatea obisnuita. O durere adevarata nu te poate lasa indiferent. Se simtea acuma plictisit, cu gandurile tulburi, infasurat intr-o amenintare vaga, ca un bolnav inainte de a-l dobori boala. in vestibulul de jos vazu ceasul: unsprezece. isi infofoli gatul cu fularul de matase, isi incheie bine paltonul.
Afara ningea linistit. Fulgii falfaiau in vazduh, coborau leganat pe acoperise, pe globurile electrice, pe trotuarele inalbite. Calea Victoriei era tacuta si aproape pustie. Din cand in cand, cate-o masina se strecora fara zgomot, incarcata de zapada, ca o jucarie de Craciun. Rarii trecatori paseau zgribuliti. Luminile vitrinelor se filtrau multicolore pe strada ramasa parca in stapanirea funigeilor neastamparati.
Barbu Spataru se oprise o clipa pe trotuar. De peste drum, un claxon discret ii atrase atentia asupra automobilelor in asteptarea clientilor. Dupa o ezitare de o secunda, porni totusi pe jos. Simtea nevoia sa se miste putin, sa-si alunge din suflet amorteala. De altfel, statea aproape. in cateva minute va fi acasa.
Prin Piata Palatului frigul incepu sa-i gadile urechile si sa-i imbujoreze obrajii. isi iuti pasii. Pe umeri zapada i se asezase ca o coala de hartie. Pe piept, cateva dungi albe, asemenea unor brandeburguri de bal mascat. Din cand in cand, fulgii jucausi i se prindeau de gene, se topeau indata si i se scurgeau pe obraji parc-ar fi plans.
Avea acuma senzatia unei inviorari. intreaga fiinta ii era patrunsa de un sentiment de limpezire. Se gandea cu drag la apartamentul in care-l asteapta femeia lui... Coti la stanga, pe strada stirbei-voda.
"Bietul Podoleanu!... Cum sa nu fie amarat cand"...
Gandul ii tasnise brusc, parc-ar fi stat ascuns, la panda, printre celelalte. Totusi, nu-l inlatura. Tocmai pentru ca el e fericit trebuie sa fie mai intelegator cu nenorocirile altora. Daca ar fi el in locul lui Podoleanu, ce bine i-ar prinde mangaierea unui prieten. Dupa sapte ani sa te pomenesti deodata singur fara casa... Despartirea iti sfasie inima totdeauna, dar inca de femeia ta...
Despre nevasta lui Podoleanu a auzit si el vorbe aruncate ici-colo. Nu le-a luat in serios. Romanul nu-si respecta nici propria-i sotie, cu atat mai putin pe a altuia. A spune murdarii pe socoteala unei femei oricat de onorabile tine de barfeala cotidiana. Nu exista romanca fara amanti, cum nu se gaseste roman care sa nu fie destept. D-na Podoleanu parea o sfanta. El ar fi pus mana-n foc pentru ea. Arata atata dragoste lui Podoleanu si-i facea atatea scene de gelozie, parc-ar fi fost mereu in luna de miere. si totusi, l-a inselat, nu o data, si nu cu unul. I-a gasit scrisorile pastrate cu ingrijire, parfumate, cuprinzand locul si data intalnirilor, toate detaliile.
Traversase strada Luterana. Ajunse in capul strazii Campineanu. ii trecu prin minte sa-si continue calea, sa se abata prin Cismigiu si sa iasa prin Intrarea
Nordului drept in fata casei sale. Se razgandi insa si cobori incet pe Campineanu.
"Se face prea tarziu, si Ina ma asteapta"...
in vreme ce framantase in minte cazul d-nei Podoleanu, simtise in suflet zvarcolirile remuscarii: de ce mai hoinareste pe strazi cand stie prea bine ca Ina nu poate adormi pana nu soseste el acasa?
"Uite, asa suntem noi, barbatii, in iubire, isi zise dansul filosofai. incepem prin a fi sclavi si sfarsim prin a fi tirani."
in doua minute isi trecu in revista toate defectele conjugale si se gasi vinovat. Se poarta cu Ina parc-ar fi insurat de treizeci de ani. N-a cautat niciodata sa-i afle nazuintele, sa-i inteleaga sufletul. Era sigur ca Ina il iubeste, fara sa-si dea seama ca a fi iubit nu inseamna nimic cand tu nu raspunzi cu o iubire la fel. Iubirea lui se bazeaza pe siguranta in iubirea ei. Avea certitudinea ca o domina, ca si cand in dragoste dominatia ar fi eterna.
- Ina e adorabila! murmura el, scuturandu-se, parc-ar fi vrut sa-si imprastie gandurile.
A neglijat-o in toate privintele. A mers cu egoismul atat de departe, incat nu s-a intrebat niciodata daca inima ei e multumita. O lasa singura de dimineata pana noaptea. Numai la masa se intalnesc. Deseori si seara el mananca la club, subt diferite pretexte. stie ca unica ei placere e cinematograful, si pentru ca lui nu-i place, o trimite sa mearga singura, desi ea, ca orice femeie, nu iese fericita decat la bratul barbatului. I-a spus de atatea ori ca i-e urat seara acasa singura, si totusi, el o paraseste mereu numai ca sa flecareasca la club cu oameni straini.
"in inima oricarei femei se ascunde o comoara; totul e sa stii s-o descoperi si s-o pretuiesti!"
Ningea mereu, dar fulgii erau mai rari si mai lenesi. in coltul strazii aparu deodata casa lui, inalta, cu geamurile adormite. Numai intr-o fereastra, la etajul al treilea, veghea o lumina portocalie, cernuta prin perdele subtiri. Spataru zari lumina inainte de a fi vazut casa.
- Sunt un ticalos! bombani dansul. As merita sa...
isi curma gandul la mijloc. De altfel, nici in creieri nu-i rasarise sfarsitul. Pe cat era de sigur ca e un ticalos, pe atata nu stia ce ar merita. Se opri in fata casei, la cativa metri, cu ochii sus la fereastra luminata, cu inima tulburata de sentimente nehotarate. Statu asa un rastimp, parc-ar fi asteptat ceva in linistea rece in care, printre bataile inimii, percepea clar sfaraitul fluturilor de zapada. Deodata, in cadrul luminos observa o umbra. Tresari murmurand:
"Saraca femeie, cum se chinuieste din pricina"...
in clipa urmatoare lumina ferestrei se mohori din nou, ca si cand umbra ar fi revenit.
"Sau poate ca?"...
intrebarea scormonea raspunsul. A doua umbra a fost mai mare si a intunecat mai mult fereastra. Prin urmare, nu poate fi aceeasi umbra. Amandoua au trecut de la stanga spre dreapta. Daca ar fi fost una singura, trebuia sa apara a doua oara de la dreapta la stanga...
Barbu Spataru avea in urechi lovituri de ciocane. Sumedenie de ganduri ii napadira mintea. Nici nu-si dadu seama cum s-a napustit spre poarta, cum a deschis, cum s-a repezit la ascensor. De-abia in cabina strimta, cand a apasat pe butonul etajului al treilea, s-a dezmeticit putin.
"Cat sunt de idiot sa-mi inchipui ca Ina"...
Urcand, ascensorul vajia parca sa scoale din somn toata casa.
"Cand esti zevzec, iai ascensorul, in loc sa"...
incerca sa se calmeze si sa judece cu sange rece. Banuiala insasi e o insulta fata de femeia care i-a dat toate dovezile de iubire si credinta. si chiar daca ar fi vreodata sa-l insele, cum isi inchipuieste el ca Ina ar fi capabila sa-si terfeleasca propriul ei camin? Toate acestea numai pentru ca niste umbre s-au miscat in fereastra? Dar daca umbrele au existat numai in ochii lui buimaciti de alte fantezii?
Ascensorul stopa cu un zgomot de poticneala. Spataru deschise usa cu atentie. Nu aprinsese lumina inadins. O clipa planui sa nu mai dea drumul ascensorului. isi schimba gandul indata si iesi pe platforma trantind usa cabinei. Pe cand liftul huruia coborand, el cauta cheia de la broasca de siguranta, o potrivi cu bagare de seama si invarti linistit, zicandu-si fara sa vrea:
"Parca pe scara de serviciu n-ar putea iesi daca"...
isi lepada sosonii, paltonul, palaria. Apoi stinse becul si ramase cateva secunde nemiscat, tragand cu urechea spre scara din dos.
- Tu esti, Dudule? se auzi deodata, putin speriata, vocea Inei.
- Eu, eu, mormai Spataru, pornind prin fasia de lumina ce trecea din usa deschisa a dormitorului prin salonas pana in vestibul.
Se pomeni in pervazul usei, cercetand dintr-o ochire intreaga incapere. in patul larg, bondorita in plapuma portocalie, Ina sedea, cu o carte pe genunchi, privindu-l lung, cu ochii ei mari, albastri si melancolici. Cu parul blond zburlit baieteste, cu bratele goale, plapande, parea o fetita spaimantata.
- De ce-ai intarziat asa, Dudule?... Daca-ai sti cat mi-a fost de urat...
Glasul ei era dojenitor, dar dulce ca o alinare. Barbatul o privea mereu, parc-ar fi fost sigur ca in ochii ei are sa citeasca raspunsul pe care-l cauta mereu. Acuma insa observa cu groaza ca ochii femeii exprima tot fara sa precizeze nimic.
- Tu ai umblat adineaori la fereastra? zise dansul brusc, ca un judecator care vrea sa smulga un adevar printr-o intrebare neasteptata.
- Nu! minti Ina instinctiv, fara urma de sovaire. De ce intrebi?
Spataru simti minciuna. I se paru ca o vede inflorind pe buzele ei, in siguranta glasului ei, in lumina mai calda a ochilor ei, si se mira pentru ce o fi mintind.
Raspunse, dupa o mica pauza, apropiindu-se:
- Mi s-a parut c-am vazut niste umbre...
- A?... Umbre? facu Ina nevinovata. Ce umbre?... ti s-a parut.
- Da... Probabil.
Barbatul intoarse capul, umilit. isi dadea, seama ca n-ar fi trebuit sa intrebe nimic, si totusi nu se putea stapani nici acuma. Se gandea sa nascoceasca un pretext, ca sa se poata duce pana la scara de serviciu, sa se convinga definitiv. Renunta de rusine ca Ina va intelege mai mult. Dezbracandu-se, incerca sa schimbe vorba:
- stii ca Podoleanu divorteaza...
Povesti amanunte. Cand intalni privirea Inei, se incurca. Ochii, in care el se obisnuise a citi ca intr-o carte, erau acum plini de toate misterele.
Se intinse subt plapuma. Atingerea corpului ei il infiora. Ina se lipi de el gangurand:
- Ce ai, Dudule drag?... De ce te-ai schimbat asa?
- Nu stiu... M-am schimbat eu, ori te-ai schimbat tu?... Am impresia ca iubirea e o mare iluzie.
- Nu stingi?
- Da. Numai intunerecul alunga umbrele...
in suflet ii staruia nelinistea ca o rana deschisa.
Umbre
Aceasta pagina a fost accesata de 2141 ori.
