Venus
de Liviu Rebreanu
Alexandru Ralea era de vreo opte zile in Roma si inca nu izbutise sa ispraveasca cu Forul Roman. Fiindca nici nu se poate ispravi cu Forul Roman in opt zile. Cu totul altceva a fost Forul pe vremea republicei, ca, de pilda, in epoca de aur a lui August sau subt imparatii de mai tarziu. Fiecare secol trebuie sa-l scormonesti, sa-l gasesti printre ruinele acelea marete...
Ba chiar, daca e sa vorbim drept, Alexandru nici in Forul Roman n-a patruns inca decat pana la templul lui Saturn, iar templul acesta e de-abia "inceputul inceputurilor". Opt coloane uriase de granit au mai ramas in picioare, si in jurul acestora sunt atatea de vazut si de cercetat, incat Alexandru nu se indura sa se desparta de ele.
Simtea totusi primejdia grozava ce-l ameninta, zi cu zi, tot mai mult. Guvernul ii daduse un concediu de patru saptamani si un ajutor de cinci sute de lei... pentru strainatate. Vrea sa arate ca e demn de aceasta distinctie. A venit la Roma cu gandul sa studieze
Forul Roman pe baza sapaturilor celor mai recente, ca pe urma, reintorcandu-se la Focsani, sa tina niste lectii de filologie clasica sa-i mearga vestea.
Dupa o munca constiincioasa de opt zile insa de-abia ajunsese pana la templul lui Saturn. Adevarat ca pana aci cunoaste Forul asa de bine, cum isi cunoaste palmele. Se uita visator la zarea departata si isi dadu seama ca, daca va inaintea cu minutiozitatea de pana acum, tocmai peste doua saptamani va ajunge la minunata coloana a lui Phokas, care se indreapta orfana spre cerul alburiu. Peste trei saptamani insa ii expira concediul. si pana atunci banii ii scad mai repede de cum scade luna pe bolta cereasca.
Uneori ii venea sa se supere pe guvernul care crede ca, cu cinci sute de lei si in patru saptamani, poti vedea toata Roma, cand numai pentru Forul Roman ti-ar trebui cel putin un an de zile ca in sfarsit sa zici ca ai invatat ceva. Dar cum sa se supere pe guvern? Mai intai, el, din principiu, e totdeauna guvernamental. Pe urma, fara sprijinul guvernului, ar fi putut muri, si tot n-ar fi putut sa vaza cu ochii orasul visurilor sale!
Roma! Din fiecare lespede de piatra simtea bataia miilor de ani. Cele opt coloane ale templului ii aduceau aminte vechile bogatii, comorile, "aerarium Saturni" din care Iulius Caesar si Antonius s-au infruptat cu atata placere. Comorile au disparut; au ramas doar bolovanii, ca niste inimi despuiate sau ca niste buzunare goale. Ce vrea sa stie umbra lui Saturn, care rataceste printre pietrele mucezite, ca un biet profesor de la Focsani n-are decat patruzeci de lire in buzunar, iar acasa o singura hartie de o suta, ascunsa bine, ca sa-i ajunga trei saptamani!...
A doua zi, dis-de-dimineata, Ralea urca iar spre Forul Roman, dar hotarat nici sa se mai uite la templul saturnian; o sa mearga, sa zboare inainte sa dea gata Forul pana diseara. Sunt atatea de vazut in Roma, incat pentru un secol intreg de-abia iti ramane o singura clipa. impartise Baedekkerul in douazeci si una de zile; in atata vreme trebuia sa vaza "toata Romaf, desi, la gandul acesta, simtea ca i se invaltoresc mintile.
Cu cat se apropia insa mai mult de Forul Roman, cu atat era mai sigur ca iar o sa se opreasca la templul lui Saturn. si se necajea grozav ca si vremea, si banii ii sunt masurati. Niciodata nu-l amarase mai mult saracia ca in clipele acestea.
Deodata insa lua o hotarare eroica. Nu se mai duse pana la Forul Roman, ci, indata la Capitoliu, coti brusc la stanga si intra intr-un palat spre care alergau si alti straini cu Baedekkerele in mana. Curtea palatului era plina cu statui si monumente antice. Pe o tablita de mucava scria: "Museo Capitolino".
Alexandru trebui sa se aseze pe un sarcofag antic. Atat de tare incepuse sa-i bata inima. Cu un minut in urma el era un nimeni, un nenorocit fara bani, si acuma deodata se pomeneste in mijlocul statuilor clasice pe care le-a visat de atatea ori! Respira, ar fi putut zice, acelasi aer antic, un aer dulce, roman, cald.
Tocmai peste un ceas isi veni in fire. Se trezi silabisind inscriptia unui monument si se gandi cu spaima cate lucruri de vazut vor mai fi in caturile de sus ale muzeului. ii venea sa planga de necaz si de neputinta. Se mai invarti putin prin curte, apoi deodata inchise ochii si porni glont spre scara sus. Nu indraznea sa se uite nici in dreapta, nici in stanga. Se hotarase sa vaza mai intai en gros toata colectia si numai pe urma sa se intoarca la amanunte.
Dar deodata ramase tintuit pe loc. isi alunecase privirea intamplator spre o cabina. il oprise o figura care i se parea grozav de cunoscuta si care ii zambea aproape strengareste, parca i-ar fi zis: "Ai vrut sa treci pe langa mine, ai?"
Ralea intra in cabina. Ochii lui mirati zarira un numar. Rasfoi in Baedekker si citi: "Venus Capitolina".
Respirarea i se curma o clipa, iar cartea incepu sa-i tremure usor in mana.
"Va sa zica, aici este! Asta e faimoasa!" isi zise uluit, si inima ii batea ca un ciocan de otel.
Se uita apoi sfidator in ochii zeitatii. Un minut sovai. Pe urma murmura cu o amagire sincera: "Mi-o inchipuiam mai frumoasa!"
Admiratia incepu sa-i dispara si, in aceeasi masura, se inveseli. in Baedekker, langa numarul statuiei, scrie: "invartiti!" Atinsei nepasator statuia. Soclul scartai discret, iar spatele zeitei se intoarse incet spre lumina.
"Aha! - zise Ralea, scriind cu degetul o curba in aer, conturul e splendid! Asa ceva numai un artist clasic poate face!... Pacat numai ca i-a gresit figura!"...
Alexandru iesi din cabina. Dar abia facu cativa pasi si se opri.
"Eu sunt orb sau lumea e oarba? Ia s-o mai vad o data!"...
Intra iar in cabina. Pe buzele zeitei plutea acelasi zambet strengaresc. Se uita in jos cu o demnitate nespusa, aproape ironica, iar cu mainile amandoua se apara, pudica, impotriva ochilor barbari.
Profesorul de la Focsani atinse iarasi statuia, dar cu maini mai pioase, si incepu iar a o invarti, dar cu atata umilinta, parca ar fi vrut sa-i ceara iertare. Zeita insa privea mandra pe deasupra capului lui in departarea miilor de ani. in linistea-i princiara, parca nici nu-i pasa cine si cand ii descopere gratiile armonice.
in vremea aceasta intra un domn cu Baedekker. Strainul cauta o clipa in cartea roza numarul, privi o clipa, incremenit, statuia, facu un semn cu creionul in carte si pleca. Zeita se uita linistita in urma lui, dar in linistea aceasta era o ironie zdrobitoare, care parca il durea si pe Ralea.
Profesorul de la Focsani rosi, vari repede Baedek- kerul in buzunar si, inchinandu-se umil, ca credinciosii in fata altarului, privi formele Afroditei nascuta din spuma marei, care si acum, dupa mii de ani, ascund intr-insele taine dumnezeiesti. si nu se dezmeteci decat atunci cand un servitor ii aduse aminte ca trebuie sa inchida muzeul...
A doua zi, mergand spre Forul Roman, nu se putu stapani sa nu se opreasca macar un minut in cabina Venerei. Statu insa multa vreme la picioarele zeitei, desi simtea ca isi neglijeaza datoriile lui de profesor. Din pricina Afroditei neglijeaza Forul Roman, care este cartea cea adevarata a istoriei, pe cand Venus nu e decat un basm frumos. Dar neglijenta aceasta era atat de dulce! in cabina zeitei parca zambea o bucata de cer antic. Ralea se simtea liber, independent si mare. incepu a vedea tot mai lamurit ca trebuie sa stai ore intregi in fata frumusetei ca sa-ti patrunda sufletul intreg, sa te transforme cu desavarsire. Cu cat privea mai mult statuia, cu atat i se deschideau orizonturi mai largi. Citatii poetice, amintiri, fragmente ii rasareau in minte, prefacandu-se in adevaruri vii, intelese...
si de-acum inainte Venus era, pentru Ralea, ca lumina soarelui, ca aerul. Se ducea la dansa ca la o amanta. O iubea cu o iubire curata, sublima si neindoielnica si era cu atat mai fericit ca putea sa ascunda guvernului de la Bucuresti iubirea lui de la Roma.
Dar intr-o zi... cele patru saptamani trecusera. Alexandru trebuia sa plece. Cinstea si datoria il chemau acasa.
ii erau calculate toate minutele si toate paralele. Nu mai putea nici macar sa mearga sa-si ia ramas bun de la Venus. Statea trist si abatut in sala de asteptare a garii. Porumbeii albi zburau pe subt coperisul de sticla, parca i-ar fi adus ultimul adio de la Venus, si deodata se pomeni cu insasi zeita in fata, cu zeita care ii zambea si-l chema. Era o fotografie mare, atarnata in vitrina librariei din gara. Sirena fluiera, ii mai ramanea doar o clipa.
- Cat costa? intreba brusc pe negustor.
Scoase hotarat cea din urma hartie din buzunar si o puse pe tejghea...
Ce sa mai spunem?... A calatorit cu trenul trei zile, nemancat si nebaut, caci de la Roma pana la Focsani e cam mult. Trei zile numai cu chipul zeitei a trait. Dar a rabdat bucuros, parca ar fi fost vorba de o aventura de dragoste. si cu cat se departa mai mult de Venus, cu atat era mai fericit ca duce cu dansul cel putin chipul zeitei celei mai fermecatoare...
Venus
Aceasta pagina a fost accesata de 2016 ori.
