Zevzecul

Zevzecul

de Liviu Rebreanu


- Apropo, domnilor, ne zise intr-o seara locotenentul Alexa Candale, daca e vorba de ordonante, dati-mi voie sa va povestesc o intamplare care pe vremea aceea, acu-s sase... da, tocmai sase ani, facuse mare valva-n tara...

Pe atunci faceam serviciu in G... un orasel asa si asa, destul de placut si de vesel. Aveam un colonel cumsecade, camarazi cheflii, si astfel, deocamdata, eram multumit cu soarta. Din intamplare, insa -fireste, era o femeie la mijloc - ma invrajbii cu un parlit de domnisor: martori, duel, ii ratezai o ureche si, din pricina asta, fui permutat de urgenta la B... Suflam foc de necaz, dar n-aveam ce face: ordinu-i ordin, trebuia sa plec numaidecat. imi luai calabalacul de-a umar, ma urcai in cel dintai tren, si p-aci ti-e drumul spre noua garnizoana.

Despre B... nu prea auzisem nimica pana atunci. Printre ofiterii de-acolo nu aveam nicio cunostinta... Ce sa fac?... Unde sa trag?... Soseam dimineata. Eh! nu statui mult pe ganduri, ma aruncai intr-o birja si poruncii sa ma duca la cel mai bun restaurant.

Cel mai bun restaurant, ii zicea "Hotel Splendid", era o saracie de han, mititel, darapanat, murdar, ca vai de lume! Camera nici vorba sa gasesc, caci cele doua ce amarul erau le ocupasera niste geambasi ovrei.

Buimacit cum eram, trebui sa plec sa-mi gasesc casa.

indata, in strada cea mai frumoasa, daca in B... poate fi vorba de ceva frumos, zarii intr-o fereastra biletul cunoscut: "De inchiriat doua camere bine mobilate". Odaitele intr-adevar pareau bunisoare. Proprietareasa, o femeie c-o gura ca melita, mi le lauda si mi le oferea atat de ieftin, ca nu ma putui codi si dadui mana.

Dintru-ntai, pana sa ma obisnuiesc mai bine cu camarazii, stateam mult pe-acasa. Ma asezam la fereastra si cascam gura la lumea ce se perinda pe strada... Astfel, chiar a doua zi imi tinti luarea-aminte un soldat gatit si spilcuit vesnic, parca l-ai fi scos din cutie, care se invartea mereu pe dinaintea casei mele. intr-o zi il intrebai cum il cheama si cine-i. Zicea ca e ordonanta domnului colonel.

Era un tip foarte curios ordonanta asta, pe onoarea mea, domnilor! Vazandu-l asa zambind necontenit si aratandu-si dintii ca o cucoana cocheta, pasind numai pe talpi ca un cavaler in sala de dans, vorbind moale si traganat, obraznic si prietenos... parea ca vad un erou dintr-un roman de senzatie. De nimeni nu-i era frica afara de domnul colonel. Cu mine incepuse indata legaturi de prietenie. isi zicea, probabil, ca daca soarta ne-a facut vecini, trebuie sa fim prieteni. De aceea, de cate ori trecea pe subt fereastra mea, imi zambea prieteneste... in sfarsit, o prietenie cum se cade.

Dar adevarata viata pentru prietenul meu Costica incepea de-abia seara. Cum se intuneca, el, mandru ca o papuse, cu mustatile rasucite ca acele, se intepenea in poarta si zambea, zambea necontenit. Am inteles in curand ca zambetul este arma lui cea mai strasnica. si, intr-adevar, zambetului lui nimeni nu i se putea impotrivi. Slujnicele, fetele de taran, nevestele, toate erau roabele zambetului lui Costica. Care cum trecea pe dinaintea portii, se oprea oleaca, schimba cateva vorbe si mai multe sarutari cu Costica si numai pe urma isi vedea de drum...

Ei bine, intr-o seara ma intorceam de undeva de la masa. Strazile, fireste, pustii si negre ca-n iad... Deschid, dau sa intru, cand, peste drum, zaresc o umbra.

"Cine-o fi pribegind asa tarziu pe subt ferestrele colonelului?"

Fara sa stau mult pe ganduri, hai sa vedem ce-i cu umbra aceea. Trebuie sa va marturisesc, domnilor, ca ma asteptam sa dau peste vreo femeiusca intarziata pe-acolo cine stie cum. Cand colo, ce sa vezi?! Umbra mea se pune in pozitie si ridica mana la cozoroc. Adica Costica.

- Dar tu ce cauti aici pe vremea asta?

Baiatul prinse a balbai zapacit... Pricepui pe loc ca e vorba de o aventura de dragoste. Nu-l mai descusui, ci ma grabii acasa.

Totusi, ma rodea sa stiu pe cine astepta prietenul Costica. N-am aprins lumina. Am deschis incetinel fereastra si m-am pus la panda. Nu peste mult, auzii scartaind poarta colonelului, iar in deschizatura deosebi un capsor de femeie... Vorbea ceva, dar atat de incet, ca de-abia putui auzi cateva cuvinte intretaiate.

- Nu ma chinui, Marito! se deslusea glasul tanguit al lui Costica.

- Lasa-ma-n pace... du-te... Nu e voie... nu se poate...

Apoi, in curand, iarasi vocea femeii:

- Nu se poate, intelegi?... Haide, pleaca...

Scena aceasta a tinut mai bine de zece minute. Pe urma, deodata, poarta se inchise uruind, cheia se invarti de doua ori in broasca, iar flacaul meu ramase uitandu-se la clanta, cu pumnii inclestati.

Mi se parea ca vad limpede situatia. Costica s-a zapacit de fata in casa a domnului colonel, dar ea nu vrea sa capituleze. El, deprins cu biruinti usoare, se intarita, se infurie, dar, bag seama, si fata e un dracusor si jumatate...

A doua zi Costica paru foarte abatut. Mustata-i era neperiata, barba nerasa, numai cizmele, lustruite ca oglinda, mai aratau ca el este vestita ordonanta a domnului colonel.

"Ce are baiatul asta? ma intrebai cu mirare. Te pomenesti ca s-a zapacit cu tot dinadinsul de Marioara!"

Seara ma asezai din nou la locul de panda. S-a repetat scena de ieri, numai ca, de asta data, poarta s-a izbit mai strasnic ca de randul trecut.

"Vezi, vezi? imi ziceam. Marioara umbla cu mofturi. Desigur, umbla cu mofturi, altmintrelea de ce ar iesi in toate serile pana-n poarta? Ca sa-i spuie sa plece?... As, face nazuri!... Ei, dar in cele din urma tot Costica o sa iasa biruitor!"

Costica, insa, pe zi ce mergea, tot mai mult se posomora. intr-o saptamana se schimbase de necunoscut. isi neglijase si cizmele... nu se mai sinchisea de nimic. Ba, odata, domnul colonel fu nevoit sa-l carpeasca in mijlocul strazii, in fata lumii, fiindca pe cai gasise gunoi de alaltaieri.

in sfarsit, am constatat ca prietenul meu s-a zapacit cum nu se poate mai bine...

Cand ma dusei intaia oara la domnul colonel, vazui mai de aproape si pe Marita. Ei bine, domnilor, va pot spune pe cinstea mea ca era o fetisoara ca o floare inrourata. Obrajii ca laptele, ochii galesi, caprui, buze subtiri, rosii ca sangele, talie vino-ncoace... in sfarsit, domnisoara, ce mai la deal, la vale!...

Colonelul nu era acasa, si cand iesii, Marita imi ajuta sa-mi pun mantaua. M-am folosit de prilej si am vrut s-o imbratisez. Ei, credeti ca s-a lasat? Doamne fereste! S-a smult dramboiata din bratele mele si mi-a sasait, suparata foc:

- Esti obraznic, domnule sublocotenent. stii?

Dupa asemenea experienta, urmaream cu si mai mult interes asediul lui Costica, desi, drept sa va spun, nu-i mai proroceam mare izbanda...

Odata poftisem la mine pe un locotenent, baiat foarte cumsecade, la un ceai. Trancanisem cate verzi si uscate, iar pe urma ii pomeni si de Costica.

- S-a zapacit de Marita? intreba surprins locotenentul.

- Da, si mi se pare ca s-a zapacit bine de tot...

- Asta o face foarte rau... foarte rau...

- in sfarsit, de ce s-o faca rau?... El...

- As... Marita nu e de el... De altmintrelea, n-are decat sa-i ia dracul pe toti! adaoga scarbit.

Vazui ca nu vrea sa vorbeasca si il lasai in pace. Povestiram iarasi despre calul maiorului si alte asemenea lucruri interesante, iar vremea trecea. Se apropia ceasul indragostitilor.

- indata o sa ai si tu prilejul sa-i vezi! ii zisei sagalnic.

Amorezii nostri se infiintara... Locotenentul ii privea mormaind ca un urs trezit din somn.

- Idiotule, idiotule! zise asezandu-se iar pe scaun. Apoi se intoarse brusc catre mine intrebandu-ma: Tu inca nu stii ca domnului colonel nu-i place sa stea ofiterii tocmai subt nasul lui...

- Subt nasul lui? Vorbeste, te rog, mai lamurit!... Asta...

- Esti prost, baiete!... Ei bine, domnul colonel gaseste ca nevasta d-sale nu este destul de tanara, destul de fermecatoare, de...

- si?

- si are pe Marita, care e o fata draguta!... Domnul colonel o gaseste chiar foarte draguta! incheie scurt locotenentul.

in toamna aceea ne batuse Dumnezeu cu niste manevre cum nu s-a pomenit mai mizerabile. intr-o zapuseala omoratoare, intr-o colbarie care te facea sa-ti scuipi plamanii, faceam marsuri de cate cincizeci de kilometri. Au trecut insa si ele, cum trec toate necazurile si bucuriile, si ne-am intors acasa, in targusorul nostru mult hulit, care acuma ne parea un adevarat colt de rai.

"Ce-o sa faca acum indragostitii mei? ma gandeam eu. Cum o fi revederea dupa atata vreme?"

Seara ma si asezai la fereastra... Costica se arata in curand si incepu a se plimba nerabdator de ici-colo. Prin geamuri insa se strecora lumina de lampa, dovada ca domnul colonel inca nu se culcase... Trecu un drum bun de vreme pana se stinse lumina in ferestrele colonelului. Noaptea neagra imbraca acum orasul intr-o haina stransa de jale. in turnul bisericei din piata, ceasornicul numara rar, prelung: unsprezece.

De-acuma clipele se scurgeau cu o incetineala spaimantatoare. imi paru o vesnicie pana suna miezul noptii. Pe urma, niciun zgomot, parca toata lumea ar fi moarta... Apoi, deodata, de undeva departe, hamaitul ascutit, infiorator al unui caine spinteca vazduhul... Prin spinare incepura a-mi furnica fiori de groaza. Asteptam totusi, tremurand, sa vad ce s-o intampla. Costica, insa, oplosit subt poarta, nici nu cracnea, iar in casa stapanea o tacere ca-n cimitir... si, nu stiu cum, frica, o frica proasta, neinteleasa, ma prinse cu totul in mrejele ei. Umbre ranjite pareau ca se invartesc nebuneste in jurul meu... Ma dezbracai repede, ma varai in pat si-mi trasei plapoma peste ochi.

A doua zi, parca m-ar fi snopit cineva toata noaptea. Ma simteam grozav de obosit, ma dureau toate oasele. imbracandu-ma, imi adusei aminte de Costica si, fara sa vreau, pasii la fereastra.

in fata portii lui Costica, invalmaseala mare. Cateva femei isi frangeau mainile. Ce s-o fi intamplat?

in clipa urmatoare vazui pe domnul colonel iesind ca furtuna din casa. isi facu drum printre oameni si disparu subt poarta. imi pusei grabit tunica.

"Hai sa vedem ce-a mai ticluit nastrusnicul asta de Costica!" imi zisei.

in poarta intalnii pe domnul colonel, care iesea, cu fata zgarcita, muscandu-si nervos mustatile si balbaind neintrerupt:

- O, ce idiot! Ce idiot!

Razbii cu anevoie prin multimea ce se intetea si alergai in goana spre grajduri. Cand sa intru, cat p-aci sa cad jos de spaima.

Adica, inchipuiti-va, domnilor, zevzecul de Costica se spanzurase!





Zevzecul


Aceasta pagina a fost accesata de 876 ori.
{literal} {/literal}