Scrisoare Liviu Rebreanu 14 iunie 1934

Scrisoare Liviu Rebreanu 14 iunie 1934

de Liviu Rebreanu


Londra, joi, 14 iunie 1934

Fanisor drag,


Sa continui cu ziua de ieri, unde am lasat-o. N-am putut sa continui in cursul zilei, cum credeam, ai sa vezi de ce.
Vasazica, ieri, desi am dormit infernal, Corneliu m-a sculat la 8 dim, fiindca la 9 1/2 trebuia sa fm la proba hainelor la croitor, iar la 10 aveam lucrari in comisia juridica si de apropiere. Imbracandu-ma, mi-am adus aminte ca diseara e banchetul oferit de asociatia fabricantilor de radio, ca imi trebuie deci negresit cravata alba, pantofi de lac si pardesiu. Dupa-amiazi, la 2 1/2, avea o excursie la vreo 50 km de Londra sa vedem un post de emisiune pe unde scurte; ne vom imbarca abia pe la 6, cand magazinele sant inchise. Atunci am hotarat sa dau dracului comisia si sa-mi cumpar cele de cuviinta, desi Corneliu regreta enorm ca nu se poate reliefa la comisie. Fireste, eu n-avea nevoie de el, dar se tine de mine el. Astfel la 9 1/2 a fost la Nicholl's pe Regent Street. Am impresia ca va iesi un costum frumos. De acolo am plecat apoi pentru cumparaturi. Tot la Nicholl's i-am luat si doua cravate albe. La Dolcis, in apropiere, am cumparat pantofi de lac, 21 shilingi, adica 540 lei foarte buni. Am luat si niste sanuri de metal pliabile cu 65 lei. Pe urma am ers la Burberry, care e pe aproape. pe Haymarket Street. Dupa ulta cautare si ezitare mi-am ales un pardesiu, crd frumos si bun, culoare bleu-marin, dand putin in gris. Costa 7 lire 7 silingi adica 3.800 lei. Aici pe urma, ca de altfel si la Nicholl's, am cautat sa cumpar si lucruri pentru tine si Puica.Burberry are o imensitate de pardesiuri de toate felurile, care de care mai bune si mai dragute. Ti-am gasit masura ta aproape exacta si am ales cateva, dar inca nu m-am putut hotari pe care sa-l iau. Ce ti-am ales eu e mai scump, adica vreo 10-11 lire (5.100-5.700 lei), dar mi-e frica ca nu ti-o placea sau nu ti-o veni exact si-ar fi pacat sa-l mai ajustati voi acolo. Am sa iau intr-o zi si pe d-na Georgescu, sa o consult la fata locului. In orice caz, daca nu voi lua pardesiul gata, voi cumpara stofa care-mi place de la Burberry si voi aduce-o sa-ti faci la Bucuresti, la casa cea mai buna, un pardesiu fara pereche. Pentru Puia, de asemenea, voi aduce stofa dorita, mai buna decat crede ea. O sa ma lupt eu la granita sa o trec.
Am batut magazinele zadarnic pana la 1, cand am venit la hotel s am luat masa cu totii aici. Am renuntat apoi sa mai mergem la excursia de amiazi. Sant chestii pra tehnice si ne-am osteni de pomana. Sa se duca inginerii.
Dupa-amiazi, pe la 5 1/2, am mai iesit cu Corneliu sa cascam gura la vitrine. i-am cumparat o masina de ras eterna si o pensula. Toate sant relativ scumpe, desi bune. Un buret de baie grozav n-am luat, fiindca vine 250 lei.
Seara, in frac, am avut banchetul la Savoy Hotel. Cam 150 persoane. Lux formidabil, menu extraordinar, din care eu n-am mancat, fireste, decat jumatate. Vreo 15 bauturi etc. Cateva discursuri oficiale. apoi divertisment cu numere de cabaret. Am retinut si eu o fotografie, ca sa ma vedeti in culmea nobletei.
La 12 noaptea am ajuns acasa unde, ca in fiecare seara, era un bal.
Azi, joi, la 10 dimineata am intrat in comisia juridica, unde am stat pana la 12. Vorbarie multa si zadarnica. Fiecare delegat se crede dator sa spuie cate o prostie, ca sa poata spune acasa ca n-a tacut ca prostul. Fireste, s-a manifestat si Corneliu cu cateva observatii la inaltime, incat tu vei putea fi linistita ca delegatia romana a fost demna, cum iti place tie.
La ora 12 1/2 am mers cu Corneliu la Legatia Romana sa facem vizita de rigoare ministrului, care era vestit de sosirea noastra. Am stat de vorba si ne-a poftit la o masa mai mare, data in onoarea noastra, luni sau marti, ramane sa stabilim maine. A gasit si pe Bzdugan, care a venit aci abia de vreo saptamana. I-am transmis salutari de la fam. Grigoriu si de la voi. Vom lua o masa si cu el si cu Tanti, precu si cu alt consilier de la legatie, Constantinescu, probabil sambata sau dumineca.
Intreaga delegatie am dejunat apoi la Cumberland Hotel, avand ca invitat al nostru pe inginerul von Rood, de la Marconi, care ne-a poftit maine dupa-amiazi la Chelsea, sa vizitam uzinele Marconi de-acolo si postul nostru.
La 4 1/2 d.a. am fost o receptie la Lord Mayor, primarul Londrei, la Mansion House. Ne-a oferit un ceai si-am vizitat apoi impreuna cladirea. De-acolo am pornit cu totii pe jos, am cumparat doua perechi de manusi de porc a circa 300 lei perechea. Am luat asa la un restaurant francez, foarte ieften si bine, si apoi am fost la teatrul Alhambra, 3.000 locuri, unde am vazut program de varieteu, destul de mediocru.
Si acum am ajuns acasa, la 12. Iata-ma la zi, draga Fanny. Te pup cu drag.

Liviu





Scrisoare Liviu Rebreanu 14 iunie 1934


Aceasta pagina a fost accesata de 1208 ori.
{literal} {/literal}