Scrisoare Liviu Rebreanu 15 octombrie 1918

Scrisoare Liviu Rebreanu 15 octombrie 1918

de Liviu Rebreanu


Iasi, luni 15 octombrie 1918


Draga Fanny,




Eu nu mai pricep nimic. Poimaine sant doua saptamani in cap de cand nu mai am absolut nici o stire de la tine. Nu stiu ce vrea sa zica aceasta. Fiindca e imposibil sa nu fi primit eu nimic-nimic, daca tu ai fi scris. Iaca, de la Barasch am primit ziare unguresti. Adica cum poate sa-mi trimita ziare, nu mi-ar fi putut vari in acelasi plic si randuri de la tine? Dar se vede ca tu n-ai ce sa-mi scrii. Mi-ai imputat mie cand n-am scris trei zile, fiindca asteptam un raspuns de la tine. Te laudai ca o sa scrii in fiecare zi, pentru ca asa si pe dincolo ... Rezultatul e acii: doua saptamani nu-ti sunt de ajuns pentru a gasi un sfert de ceas sa-l sacrifici unei scrisori mie ... Am crezut mereu ca poate nu ti-au transmis de la jurnal scrisorile la vreme sau ca in sfarsit sant motive straine de tine la mijloc. Am ajuns insa sa ma conviing ca motivul este doar ca nu-ti face tie placere sa scrii. Fireste, ca in asemenea imprejurari trebuie sa te plictiseasca besnicile si zilnicile mele aiurari si lamentari. Desigur ca nu-ti poti inchipui cat trebuie sa doara constatarea aceasta. Pentru mine insa e pricina unei nelinisti perpetue care nu-mi ingadui nici macar sa-mi vaz de necazurile mele. Nesiguranta aceasta.
Asteptarea vesnica si zadarnica imi zdruncina tot echilibrul sufletesc de care as avea atata nevoie, ca macar sa folosesc ceva din exilul acesta nenorocoit ce nu vrea sa se sfarseasca.
Nu mai vreau sa-ti impartasesc pe ce roze stau eu aici. Ai fost si tu, ai cam vazut baremi in parte. Totusi ti-o fi parand poate ca mi-e prea bine si macar intr-un fel cauti sa-mi imbunatatesti soarta...
Nu face nimic. Toate foloseau omului la ceva. Cel putin de-acuma inainte nu va mai trebui sa astept, sa ma prapadesc de nerabdari si sperante zadarnice. Voi sti ca am ramas singur si ca trebuie sa-mi caut mangaierea numai in mine insumi. Cand chiar fiinta in care ti-ai concentrat toata iubirea si increderea, care ti-a tinut loc de mama si copii, in care ai crezut ca gasesti suprema fericire, cand si aceasta e o himera, intr-adevar ca desertaciunea trebuie sa te cuprinda.
Fii deci sanatoasa si multumita ca ai izbutit sa-mi zdrobesti tot prin nepasare si sa te scutesti de polologhii neroade. Iaca, iti fagaduiesc ca de-acuma nu-ti voi mai tulbura linistea decat atunci cand imi vei da prilejul. Cand vei scrie, iti voi scrie. Vei tacea, voi tacea. Atata energie si ambitie mi-a ramas si mie.
Asa, draga Fanny. Cel putin sa fim intelesi. Altminterea tot cu drag, tot cu dor,

Liviu









Scrisoare Liviu Rebreanu 15 octombrie 1918


Aceasta pagina a fost accesata de 348 ori.
{literal} {/literal}