Scrisoare Liviu Rebreanu 25 octombrie 1918

Scrisoare Liviu Rebreanu 25 octombrie 1918

de Liviu Rebreanu


Iasi, joi 25 oct. 1918


Nevestica mea frumoasa si adorata,



Incep azi de dimineata , ca sa am mai multa vreme De obicei iti scriu dupa-amiazi, inainte de-a pleca curierul, ca sa-ti pot comunica eventual noutati si vesti despre mine pana-n ultimul moment .. de vreo saptamana si mai bine insa curierii pleaca mai devreme, asa ca pana la sase trebuie sa dam negresit pachetul Luminii. Eu pe la Camera stau sa aflu stirea cea mare - plecarea mea acasa - vezi deci pentru ce uneori iti scriu repede, scurt, mai mult ca sa te asigur ca in sufletul meu tu esti cea dintai si singuira fiinta pe lume. Numai cand esti departe si despartit stii sa apreciezi dragostea adevarata. Si mult are omul nevoie de o dragoste adevaraat in viata. Dupa zbuciumarile de-afara, e atat de dulce o liniste calda.
Dar la o parte meditatiile. Trecem la convorbiri de-ale noastre, la cele zilnice ... Ma roade mereu scrisoarea ta de ieri, primita prin curier si in care imi imputi scurtirea si raceala. Aceleasi imputari ti le-a facut si eu acum o saptamana - pe nedrept, cum am vazut indata. Asa e si la tine. Cred ca chiar in ziua cand mi-ai trimis scrisoarea aceea, le-ai primit pe ale mele cu toate raspunsurile, la toate cele ce mi le repeti aici. Caci, Fanicule drag, scrisorile tale eu le citesc si le recitesc de atatea ori! Si cand iti scriu, le am pe masa, in fata mea, ca si acuma, le mangai cu privirea, fiindca este sufletul tau in ele. Si scriu si raspund la fiece intrebare, la tot ce-mi comunici. Afara de lucrurile care au intarziat, fireste ... Fii deci linistita, micuta mea draga. Iubirea mea nu se poate schimba niciodata, e a ta pentru totdeauna si numai a ta. Toate gandurile si nazuintele si dorurile mele sunt numai pentru tine ... Si nu te ingriji de mine. Eu ma invartesc cum pot si traiesc atat de bine cat se poate fara de tine. Sa n-ai grije ca n-am parale sau imi lipseste ceva. Nu-mi trebuie nimic. Norocul meu nu ma lasa niciodata. Iaca, acuma cand eram aproape lefter, a venit Chisinaul si cinci sutare. Ceea ce inseamna ca am peste cap pana voi ajunge langa tine si voi putea sa aduc multe lucruri bune pentru Fanicul meu scump si pentru Puicuta adorata.
Sant insa vesnic intr-o agitatie crancena. Evenimentele ma insufletesc si nu-mi dau ragaz de linistire. Cand ma gandesc ca peste cateva zile poate vom avea Ardealul, vom fi Romania-Mare, nu mai pot face nimic decat sa ma bucur, sa fauresc planuri, sa scrutez viitorul, degeaba, sentimentele acestea sant mai ptuernice decat vointa omului ... Astfel se face ca si cu scrisul meu am ramas in urma putin. Vezi, evenimentele, apoi lipsa ta si gandurile acasa nu-mi ingaduie linistea necesara pentru a scrie, concentrarea trebuincioasa. Dar nici asta n-are a face. Simt ca indata ce ma voi linisti, voi scrie de zece ori ca inaitne, voi avea o pofta de creatie cum n-am mai avut. Sa fim noi impreuna si vei vedea.
Sa nu-mi mai trimiti nimic, Fanile scump. Nici rufe, nici mancare, nici nimic. Am de toate din belsug pana voi sosi acasa. Mai am doua camasi curate, o izmana, 5-6 batiste etc. Am facu economie cu rufele si cu tot. Deci nu mai trimite. Nici bani pentru fasole nu trimite. Am eu bani sa cumpar si voi aduce negresit. Ai incredere in mine, Fanicule drag. Am eu grija de toate.
Acuma intrerup. E 11 1/2. Ma duc la directia aprovizionarii, sa vedem de lucrurile ce le-am cerut, sa le ridicam poate chiar azi. Voi continua dupa-masa ... La revedere, maicutule dorit si scump!
Am revenit, Fanicule drag ... Ora 2 d.a. Am zabovit si inca n-am sfarsit. Colonelul de-abia azi a pus aprobarea; maine e sarbatoare, deci tocmai poimaine vom putea avea bonurile si vom sti ce ne-a dat si cat.
Mi-am adus insa de mancare, fiindca nu mai aveam. Mananc si scriu, stii tu obiceiul meu. Ma regalez. Mi-am adus 1/2 kg branza si 200 g sunca. Incep cu lapte (am un pahar) urmez cu jumatate din sunca si sfarsesc cu branza. Sunt cam scumpe toate, dar imi ajung 2 poate chiar 3 zile. Astfel sunca m-a costat 5 lei, iar branza 12 lei. Sper insa ca pana dumineca nu mai cumpar nimic.
Ti-am povestit de la Chisinau, cum am petrecut cu nebunii. O sa-ti povestesc mai multe cand ne vom intalni, in curand, de tot.
Noul guvern nu stie inca ce ganduri are. Regele a dat o proclamatie catre tara, fagaduind pamant taranilor, votul universal si indemnand la liniste si ordine. Ieri se spunea ca se vor mobiliza sase contingente din corpurile 3 si 4, care ar trebui sa intre indata in Ardeal si sa-l ocupe.
Dar azi nu se mai aude nimic. Se pare ca ocupatia se va face fara mobilizare. Sau incas n-a sosit momentul? Cine stie?
Se vede ca legatura cu teritoriul ocupat continua. Dar azi n-au sosit ziarele din Bucuresti. Poate o fi fost iar vreun scandal acolo? In orice caz, nemtii isi traiesc acolo ultimele clipe. Se crede ca in cateva zile vor trebui sa se carabaneasca sau sa capituleze. Aici se zvoneste ca intre conditiile aliatilor ar fi ca trupele de ocupatie din Romania sa fie dezarmate de catre armata romana. Asta ar fi cea mai amre satisfactie pentru noi care am indurat atatea umiliri de la dansii. Vom vedea zilele acestea ce va fi.
Am facut un desen: Intoarcerea din pribegie. Am sa-l aduc. Cred c-o sa-ti placa. E berghist de tot.
Sorbii sant ingrijorati de palton. Sper ca numai dumineca asta mai mananc la ei, pe urma voi manca acasa la noi. Pe Elvira n-am mai vazut-o. Acuma, ca s-a impacat cu Manolescu, o las in pace. De altfel de-ar fi ceva, ma anunta. Cu evenimentele astea, s-a amanat firesc si plecarea ei. Vom merge probabil impreuna.
Nu se stie ce-o mai fi cu Marasestii. Se zice ca nemtii au si plecat de pe-acolo si ca ai nostri le-au luat locul. Dar cine poate sti ceva sigur acuma?
Tu insa sa fii foarte linistita, chiar de s-ar intampla sa se rupa legatura pentru cateva zile. Ultimele ore ale nemtilor au sunat, vine eliberarea definitiva. Ia bani de la jurnal (bezi bine cate inghit pentru dansii), de la teatru; nu face economii, mananca nobil, nu o duce iar in ciorbe de cartofi si alde astea. Nu lasa pe Puicuta cu burta goala. Vreau sa va gasesc pe-amandoua ca pepenii. Sa nu iesi pe strada daca sant manifestatii, sa cazi tu victima, ia bine seama. Tu iti vezi de-ale tale. La fel fac si eu.
Dar ce sa-ti mai dau povete? Esti tu prea inteligenta si stii prea bine ce ai de facut. Numai rabdarea sa nu ti-o pierzi.
Degeaba, mai trebuie putina rabdare.
Te las acuma. Pe maine, draguta draga. Pana atunci iarasi sarutari multe, zadarnice, caci inchipuite doar. La revedere, deci, Fanicule drag...
La revedere.

Liviu


Pentru Puicuta tatii, scrisoare separata!






Scrisoare Liviu Rebreanu 25 octombrie 1918


Aceasta pagina a fost accesata de 335 ori.
{literal} {/literal}