Scrisoare Liviu Rebreanu 30 august 1932
de Liviu Rebreanu
Valea Mare, marti, 30 august 1932
Iubita mea nevasta,
Desi ziceam ca nu-ti mai scriu, trebuie de asta ata, fiindca a ramas prea mahnit vazandu-te plecand, intr-o aglomeratie asa de mare, cu atatea dificultati. Nici nu te ai duc altadata la gara, fiindca ma indispune mai mult despartirea in gara decat altfel. Te-am urmarit cu trenul ereu, pana ai ajuns acasa. Si chiar acasa am stat toata vremea cu tine atat de mult, ca nici n-am prea putut scrie cu speram. Stii superstitiile ele. M-am intors inapoi de la gara sa-ti duc niste lucruri uitate: cand am sosit aci, idiotul de Lache ma intreaba daca e adevarat ca s-au ciocnit trenurile (se gandea la accidentul de deunazi): apoi toata noaptea mi-a urlat in dosul lui Vasile Zidaru un caine - m-au pus pe ganduri toate astea, gandurile negre, vorba ta, ca poate ti s-o fi intamplat ceva, si apoi completcarile de rigoare. In sfarsit, acuma, la 6 1/2 dimineata, trebuie sa-ti scriu inainte de-a ma culca si sa-ti urez voie buna si veselie si curaj, si sa te imbratisez de multe ori cu toata dragostea mea batrana.
Liviu
P.S. Fireste, am descoperit indata si sticluta cu cerneala petru stilou pe care ai uitat-o aici! Toate le-ai uitat, numai pe tine n-ai vrut sa te mai uiti!
Sa mai fi ramas la odihna si aer.
Scrisoare Liviu Rebreanu 30 august 1932
Aceasta pagina a fost accesata de 1146 ori.
