Cumpana dreptatii - Partea 2
de Liviu Rebreanu
2.
sulam o apuca in dreapta... isi stergea mereu nasul cu maneca stanga si, pipaindu-si fruntea si tamplele, simti ca i-au iesit cucuie in locurile ghionturilor. Capul ii vajaia de durere. intamplator vazu urme de sange pe maneca hainei si se sperie si iar murmura:
- Bataie... pe banii mei...
Totusi, ii veni in minte ca inca n-a vandut nimic azi si isi zise ca urata saftea a facut. Se dusese inadins la Milita Dogaru tocmai ca sa inceapa ziua cu bine, si, cand colo... Dar asta nu se poate sa ramaie asa! Nu se poate... El bataie n-a mancat niciodata, ca s-a ferit de pozne si de oameni rai, si mai bucuros s-a lasat pagubas decat sa pateasca cine stie ce. si acuma, la batranete... pe banii lui...
in coltul strazii simiti ca il apasa prea rau cobilita, mai rau ca totdeauna, desi o mutase de cateva ori de pe un umar pe cellalt. isi sterse fruntea imbrobonata de sudori si atunci ii trecu prin minte: „Am sa-l dau in judecata, sa-mi plateasca si bataia”...
Dar numaidecat se gandi ca judecata e cu multa cheltuiala si cu doua taisuri, chiar cand ai de-a face cu oameni de seama ta... Cum sa se ia el la harta cu Milita Dogaru, singurul avocat in targusor, care a facut avere din pricinile altora! Ar mai fi, ce-i drept, un avocatel ovrei, Iosipovici, acioat aci de vreo doi ani, tinerel, slabut, cu patru copii, traind mai mult din mila lui Dogaru, fiindca toata lumea trage la cel cu greutate... Apoi daca-i asa?...
Zapacit si socotind ca totusi asta nu poate ramane balta, sulam se pregatea sa plece mai departe, sa mai chibzuiasca... in clipa aceea se pomeni cu institutorul Dimitrie Popescu, spin, cu ochi fierbinti.
- Noroc, jupane sulam, noroc! striga institutorul de departe, amical si putin jenat, ca datornicul care ar vrea sa plateasca si nu poate. Ai pornit cu noaptea in cap la munca...
sulam mormai ceva necajit, amintindu-si ca si Popescu ii datoreste cateva chile de gaz, si vru sa-si vaza de drum. Atunci insa institutorul, care zarise petele de sange, il intreba spaimantat:
- Da' ce-i, jupane, cine te-a umplut de sange?
Batranul, bucuros ca a gasit cui sa se jeluiasca, isi descarca inima in doua cuvinte. Institutorul se revolta:
- Cum se poate asemenea barbarie?... Asta-i... asta-i nemaipomenit, e ceva... ceva... prea din cale-afara! Trebuie sa-ti dea socoteala... Hai cu mine, domnule!
Gazarul incerca sa se codeasca, dar Popescu nu-i dadu ragaz, il apuca de mana si striga:
- Da' ce crede domnul Dogaru, ca asta-i tara de ha ram? Sa bata pe oameni asa, tam-nesam?... Apoi, daca-i asa, o sa-i aratam noi ca mai este dreptate pe lume, domnule! N-ai nicio grije, ca-i aratam noi!...
Indignarea institutorului starni o noua unda de manie in sufletul lui sulam, care, mergand, se tanguia din ce in ce mai darz:
- si inca pe banii mei, domnule Popescu!... si bataie...
Iesira in piata, si Popescu il opri in fata unei casute cu curte mare si cu gradinita de zarzavaturi. Acolo sedea cu chirie avocatul Iosipovici care, dornic de munca si de clienti, se scula foarte de dimineata. Ferestrele erau deschise. Un pici sprinten, cu ghiozdanul subtioara, tocmai iesea pe poarta, plecand la scoala.
- Stai, Misule! zise institutorul. E acasa taticul?... S-a sculat?
- S-a sculat de mult, raspunse copilul, strigand spre casa: Taticule! Taticule!
intr-o fereastra aparu capul lui Iosipovici, tuns la piele, intrebator.
- Eu sunt, domnule Iosipovici, glasui Popescu, intrand in curte cu sulam de mana. Sa ma ierti ca te deranjez asa de dimineata, dar cand vei auzi despre ce e vorba, ai sa te iei cu mainile de par...
- Poftim, poftim! zise avocatul intrigat, adaogand catre servitoarea care deretica prin odaie: Aide, Leanco, ispraveste si inchide geamurile, ca vin niste clienti...
Langa scara, sulam se opri incurcat:
- Cu marfa ce fac acuma?
- Lasa bidoanele afara, jupane, ca aici nu fura nimeni, il invata institutorul.
Pentru orice intamplare, batranul lua cu sine baremi masurile... Avocatul ii intampina in capul scarii, frecandu-si mainile. Cand il vazu, Popescu simti un fior ciudat in inima si deodata, traznindu-i prin minte ca Milita Dogaru e presedintele eforiei scolare, se gandi uimit: „Oare ce m-oi fi amestecand eu unde nu-mi fierbe oala?”
- inca o data, domnule Iosipovici, iarta-ma ca... baigui institutorul cu un suras zapacit, dar e un caz foarte... stii, e intr-adevar ceva... interesant...
Iosipovici ii conduse in biroul de unde servitoarea venea cu matura si farasul. Pendula batea solemn opt. Popescu tresari cu un suspin de usurare si zise foarte grabit:
- Vai, Doamne, opt... opt, si directorul meu stii cat e de afurisit, domnule Iosipovici... imi pare nespus de rau ca nu mai pot zabovi, dar jupanul o sa-ti spuie si ai sa vezi cat e de... de interesant... Te rog din suflet, domnule Iosipovici, si... la revedere... Spune-i tot, jupane, si sa ai toata increderea in dumnealui, ca-i om de inima...
Dadu mana cu avocatul si chiar cu sulam, si se repezi afara, parca i-ar fi fost frica sa nu-l cheme inapoi.
Iosipovici examina cateva momente pe sulam, rece, nehotarat, pana isi aduse aminte ca gazarul, desi zdrenteros, are faima de om cu stare. Atunci se mai insenina, ii arata un scaun sa saza, si apoi il intreba cu glas matasos si frecandu-si iar mainile:
- Ei, ce-ai patit, batrane?... Te-a batut cineva?... Ca te vad cam scarmanat...
sulam se aseza, fara curaj. Plecarea institutorului il oparise, oricat isi zicea in gand ca slujba-i slujba... Despre Iosipovici stia ca nu tine legea si nu mananca cusar, prin urmare e ca si un strain... Se scarpina in cap si nemeri peste cucuiele care iar incepura a-l durea. Privi in ochii avocatului, stralucitori de imbarbatare profesionala.
- M-a inselat, domnule avocat, si m-a batut, mormai batranul cu o sovaire. Uite-asa, fara nicio vina... din senin...
- Hm... da, negresit, facu Iosipovici, devenind grav, ca sa arate cat de mult se intereseaza de soarta clientului. Da... Dar ar fi bine sa-mi povestesti mai pe larg, tot... Nu te sfii de loc!... Avocatul e ca si duhovnicul.
ii zambi foarte dulce, cantarind in sine daca o fi avand gazarul destule parale sa plateasca un onorar mai serios... sulam, infierbantandu-se, isi pierdu sirul, vorbi verzi si uscate, incat avocatul trebui sa-l intrerupa:
- Perfect... am inteles tot, dar cui ai dat gazul, cine te-a batut?
sulam se uita la el banuitor si zise:
- Adica nu ti-am spus?... Apoi cine sa fie, nu-ti inchipui?... Milita Dogaru!
Iosipovici nu-si putu ascunde un gest de mirare, intr-o singura clipire isi facu socoteala ca el, care traieste din prietenia lui Dogaru, sustinand asemenea reclamatie impotriva binefacatorului sau, si-ar zdrobi cariera si s-ar face imposibil in oraselul acesta... Astfel, in clipa urmatoare, zise plin de uimire: ;
- Milita Dogaru?... Nu se poate!... Avocatul, zici?... Conu Milita?... Peste putinta, domnule!... O lume intreaga il cunoaste om pasnic, milos si suflet de aur...
sulam ingalbeni si se scula in picioare, bolborosind:
- Dumneata zici ca nu se poate, dar eu simt si acuma ca s-a putut... M-a umplut de sange... si... uite maneca hainei...
Iosipovici, ca sa-si biruie incurcatura, isi arunca ochii pe biurou dupa ceva, zicand:
- si-acum ce vrei d-ta?...
- Ce vreau? facu sulam aproape indignat. Apoi de ce am venit eu aici?... si d-ta de ce esti avocat?...
Raspunsul si mai ales tonul gazarului enerva pe Iosipovici. „Vorbeste cu mine parca i-as fi sluga, se gandi dansul. Nu-i de mirare ca Dogaru l-a luat la palme... O fi fost necuviincios de l-a scos din tatani"... Totusi, se mai stapani.
- Avocatul nu te poate invata ce sa faci d-ta, ci numai cum sa faci!
- Eu nu stiu chitibuserii de-astea, ca de-as sti n-as mai fi venit de loc la d-ta... Eu stiu atata, ca am mancat bataie de pomana, si nici macar datoria nu mi-a platit-o... Eu vreau dreptate!
Iosipovici intelegea lamurit ca sulam umbla sa vare zazanie intre el si Milita Dogaru si simtea ca nu trebuie sa se lase. Cand in orasel sunt numai doi avocati, doar n-o sa se dusmaneasca din pricina unui batran obraznic, care, la urma, o sa-i scoata ochii cu vreun pol si o sa plece pe-aci incolo. Ar fi nebun sa-si compromita el interesele pentru...
- Asculta, batrane, vorbi dansul deodata, apropiindu-se. Ceea ce vrei d-ta sa faci nu-i nici cuminte, nici frumos...
- Dar ce-a facut dumnealui e frumos? intreba gazarul repede.
- Daca vrei sa fii om de treaba, asculta-ma pe mine, urma avocatul, netinand seama de intrebarea lui. Nu zic, si recunosc chiar ca la o manie se poate sa se fi iutit si domnul Dogaru... Oameni suntem cu totii, nu-i asa? Dar, gandeste-te bine, cu mana pe constiinta, cine l-a suparat? De ce s-a infuriat omul pasnic, stimat si iubit de toata lumea care il cunoaste?.. Esti cam aspru la vorba, batrane, si de, nu toti oamenii sunt rabdatori ca mine, sa-ti treaca cu vederea...
- Adica d-ta crezi ca eu sunt de vina? se holba sulam.
- N-am spus ca numai d-ta, Doamne fereste! protesta avocatul. Nu!... Am dorit doar sa-ti arat ca nimeni nu loveste fara pricina, adica fara sa fie provocat, si cu atat mai putin conu Milita... Cat ca te-ar fi inselat, nici sa nu mai spui nimanui, fiindca domnul Dogaru e o persoana cu avere si cu greutate, in sfarsit, un om prea cinstit...
sulam se apuca cu mainile de cap si incepu sa se tanguiasca:
- Ai-vai... Dumnealui e prea cinstit, iar eu sunt necinstit pe munca mea si pe marfa mea, pentru ca dumnealui nu vrea sa-mi plateasca... isi curma brusc jelaniile si se apropie de Iosipovici cu niste scaparari de ura in privire, continuand cu o voce inecata: Domnule avocat, vad bine ca pe d-ta mai mult te doare conu Milita Dogaru decat durerea mea... Dar eu vreau dreptate, domnule avocat! Eu pentru dreptate am venit la d-ta!
- Iar eu sunt dator, inainte de-a lua un proces, sa arat omului calea cea buna! raspunse avocatul jicnit.
- Mai bine nu mi-ai arata nimic, ca pricep eu unde bati d-ta! striga sulam aprins.
- Omule, eu am foarte multa rabdare, dar nu uita ca toate obrazniciile au margini! zise Iosipovici de-abia stapanindu-se si incheindu-si nasturii hainei. Cand te invat cum e mai frumos si mai...
- ti-am cerut eu sa ma inveti? se rasti gazarul furios. Eu iti cer sa-mi faci o jalba... eu cer dreptate... eu...
- Ei, destul, s-a ispravit! izbucni Iosipovici. Am terminat cu d-ta! Daca nu stii ce-i omenia, aide, imediat sa iesi afara!
- Nu ies! se incapatana sulam, fara sa-si mai dea seama ce zice. Nu vreau sa ies!... Sa-mi faci jalba, ca de-aceea esti avocat!... Pana nu-mi faci, nu ies!
Iosipovici sari intepat, parca i-ar fi tras o palma:
- Ce?... Ce?... Nu iesi?... Cum ai zis?... Din casa mea?...
il inhata de guler si ii facu vant spre usa. Atunci insa sulam, clocotind de revolta, prinse a ocari si a racni:
- Rusine sa-ti fie, domnule! Asta-i dreptatea... asta...
Iosipovici se repezi la dansul si-l plezni cu dosul mainei peste gura, gafaind:
- in casa mea... ma insulti?... Aa, derbedeule!.. Ma si insulti?... Iesi afara, talharule!... Afara!... Mars!
il scoase din odaie in pumni si palme, tipand tot mai furios:
- Afara, obraznicule!... Ticalosule!... Nemernicule!...
Auzind galagia, nevasta avocatului sosi la fata locului, desperata, si se agata de bratul barbatului.
- Astampara-te, Misule, sa nu-l omori!... stii ca ai mana grea, Misule, vrei sa te nenorocesti pentru un talhar?...
sulam se rostogoli pe scara, cu masurile in mina, si se trezi tocmai langa bidoanele pe care le lasase afara.
- Va sa zica, iar bataie?... Numai bataie?... Bine... Mie nu mi-e frica... Eu vreau dreptate... O sa vedem daca-i dreptate...
Iesind pe poarta, cu cobilita pe umar, mormaia amenintator:
- Adica asa merge? Cu bataie?... Asa crezi d-ta?... Crezi ca eu n-am gura?...
Cumpana dreptatii - Partea 1
Cumpana dreptatii - Partea 2
Cumpana dreptatii - Partea 3
Cumpana dreptatii - Partea 4
Aceasta pagina a fost accesata de 1813 ori.
