Ocrotitorul - Partea 1
de Liviu Rebreanu
I.
- Aide, Filibas, zise directorul, un om acru, cu cioc si cu ochelari, catre aprodul Ion Filibas, intinzandu-i un plic mare, galben, cu eticheta ministerului, sa-mi cauti din fundul pamantului pe domnul sef Sulea si sa-i dai plicul asta!... Ai inteles?...
Aprodul se inchina adanc, lua plicul, balbai de mai multe ori "da, domnule director", apoi, cu o privire blanda si rugatoare, parc-ar fi cerut iertare pentru indrazneala, intreba cu glasul ragusit de respect:
- Astept vreun raspuns, domnule director?...
- Nimic, mormai directorul, mangaindu-si ciocul cu amandoua mainile si adaugand pe urma mai raspicat: Nimic, ai inteles?... Ei, aide, pleaca mai repede!...
Filibas cobori sprinten scarile, dar in strada se opri oleaca sa rasufle. Privi lung, in sus si in jos, pe Calea Victoriei la trasurile ce alergau in goana spre sosea, la ceasornicul din varful unei case, si-si zise cascand: " Fire-ar al dracului de sef sa fie..." Apoi scoase din buzunarul pantalonilor o batista pestrita si-si sterse, oftand, gatul si fruntea.
Era o zapuseala nemaipomenita. Razele soarelui aproape de asfintit frigeau coperisele caselor, se infigeau in pereti, in frunzisul copacilor pleostiti si prin gradini. Strazile si trotuarele, parca, se inmuiasera de fierbinteala. Oamenii umblau alene, sufland greu si facandu-si vant in rastimpuri cu palariile sau cu batistele.
Aprodul, pornind tacticos in jos, se gandi ca domnul sef Sulea sta tocmai in strada Fracmazona.
"E departe rau, isi zise, indesandu-si sapca pe ceafa, o sa iau tramvaiul, ca nu-i scump si ma dor picioarele..." Dar ajungand in Calea Grivitei isi trase sapca pe ochi si se gandi ca ar fi o prostie sa cheltuiasca. Vreme are berechet, picioarele nu-l dor asa tare. Cu tramvaiul e mult mai cald decat pe jos, caci in tramvai e imbulzeala. Mai bine o sa bea o tuica cu un ban, ca sa se racoreasca, si mai economiseste cinci parale...
Mergea incet, leganandu-se si gafaind ca o rata. Asuda tare si-si scotea deseori sapca sa-si stearga chelia. Era scurt si gros, cu o burta din pricina careia nu-si vedea decat varful ghetelor. Avea ochi albastri, dulci, care pareau a zambi necontenit, si nasul cu narile largi si infundate de par. Barba-i era castanie, incalcita, presarata cu cateva smocuri de fire albe si-i ajungea pana la al doilea nasture al tunicii.
in strada Fracmazona afla de la proprietareasa ca Sulea na dat pe acasa de vreo doua zile, ca e in urma cu chiria pe o luna si jumatate, ca in fiecare seara vine acasa cu trasura, dar de chirie nu se sinchiseste, ca scandalizeaza pe ceilalti chiriasi aducand dame in casa si ca, in sfarsit, trebuie sa fie cam ticnit, deoarece vorbeste singur si da din maini si pune noaptea sa-i cante gramofonul.
Filibas era ostenit si avea si el pofta de vorbit. sezu si spuse proprietaresei ca are sapte copii, ca la toamna implineste cincizeci si trei de ani, ca pe fata cea mai mare, care-i foarte cuminte si frumoasa, a cerut-o un functionar de la politie, dar ma-sa n-a vrut s-o dea fiindca auzise ca functionarul e betiv si bataus, ca dansul e in serviciu de douazeci si cinci de ani si toti superiorii l-au avut drag si lau cinstit, numai Sulea il persecuta, ca om mai fara suflet si mai tiran ca Sulea n-a mai pomenit, ca il amendeaza in fiecare luna fara nici o vina si nu se gandeste ca bietii copilasi ii mor de foame si ca el crede ca Sulea n-o sa ajunga bine, caci e prea tantos si infumurat...
Proprietareasa il asculta cu luare-aminte, clatina din cap, il compatimi si zise ca si dansa crede ca o sa-l bata Dumnezeu pe sef, apoi ii dadu un pahar cu apa si-l petrecu pana la poarta.
"Buna femeie", isi zise Filibas, gandindu-se ca, daca Sulea nu e acasa, trebuie sa fie negresit in strada Verde, la avocatul stefan Popescu, care e prieten cu seful si care are o nevasta oachesa, tanara si dragastoasa.
Pe drum, insa, ii paru rau ca a ocarat pe sef. Caine-i Sulea, nici vorba, dar n-ar fi trebuit sa-l ocarasca. Te pomenesti ca proprietareasa, limbuta cum este, i-o spune ca l-a injurat si atunci o sa dea de dracul. seful si altfel are pica pe dansul si-i tot fagaduieste c-o sa-l dea afara, darmite cand ar mai auzi ca l-a vorbit de rau.
- Bine-i sa ai lacat la gura! mormai el intristat si iutindu- si pasii.
Trecand pe strada Lipscani, deodata zari pe Sulea in fata unei vitrine, rezemat in baston, cu gura cascata la niste manechine imbracate in rochii-pantaloni. Fata-i era plictisita, parc-ar fi fost bolnav sau n-ar fi avut parale. De altmintrelea, era un barbat de vreo treizeci de ani, cu un corp pe care nici o haina nu putea sa stea bine, cu mustata roscata si tunsa englezeste, cu buzele groase si umede, cu barba lata si totdeauna alba de pudra, si cu monoclu. Se credea foarte frumos si se lauda tam-nisam ca are succes la femei. Avea un baston cu manerul de argint, pe care il cumparase cu trei franci la o licitatie de la muntele de pietate, dar despre care dansul spunea ca l-a capatat drept amintire de la un prieten al sau, pictor celebru la Paris.
"Pomenesti lupul si lupul la usa!" se gandi Filibas, incetandu-s i pasii si scotocind dupa scrisoare. Apoi se apropie cu sapca intr-o mana si cu plicul in cealalta:
- Va salut, domnule sef...
Sulea se intoarse repede, speriat, auzind glasul lui Filibas.
Nu daduse dupa-amiaza pe la birou si-i era frica sa nu fi venit vreo inspectie. Se uita repede imprejur si se reculese numaidecat, caci vazu cum cativa trecatori curiosi casca gura la el si la aprodul ce statea descoperit.
- A, Filibas?... Ei? facu dansul serios, apropiindu-se de aprod.
Filibas statea ca pe cuie si se muta mereu, cand pe un picior, cand pe cellalt. isi aluneca privirea peste fata grava a sefului si-i veni in minte ca tot asa face si cand il amendeaza.
- V-am adus o scrisoare din partea domnului director, ingaima, in sfarsit, intinzandu-i plicul si rasufland, parca ar fi scapat de o povara foarte grea.
seful arunca ochii la adresa si, vazand eticheta, pali. invarti plicul intre degete, ca si cand n-ar fi indraznit sa-l desfaca, si prin minte ii fulgera neintrerupt: "M-am dus dracului!" Cauta totusi sa se stapaneasca si intreba cu o tremurare in glas si cu dorinta de a afla astfel, cel putin cu o clipa mai tarziu, cuprinsul scrisorii:
- Domnul director era la minister cand ai plecat?
- Da, raspunse repede si hotarat aprodul, dar apoi, gandindu- se ca poate raspunsul acesta nu e pe placul sefului, incepu sa baiguiasca: Adica... nu stiu sigur... poate sa fi plecat...
Sulea il privi lung, incrunta din sprancene si zise domol:
- Tare esti prost, Filibas!... Cum dracu poti fi asa de prost? Filibas zambi, bucurandu-se ca a scapat cu atata, iar seful rupse plicul cu bagare de seama si arunca o privire inlauntru.
si atunci Filibas vazu ca fata lui Sulea se insenineaza deodata, ca ochii ii licaresc, iar colturile gurii i se largesc asa, incat ii dezvaluie dintii.
"Mare caine esti, bata-te Dumnezeu, gandi aprodul, zambind totusi, parca ar fi vrut sa arate ca si el ia parte la bucuria sefului. Dar acu mi se pare ca te-am imblanzit..." Sulea scoase scrisoarea din plic cu degetele tremurand si numara repede bancnotele ce erau infasurate intr-insa, gandindu- se cu placere: "si tocmai n-aveam nici un ban si nu mai stiam de unde sa imprumut... Ce om cumsecade, ce om!" Pipai cu lacomie hartiile, se uita cu drag la Filibas si prinse a sorbi randurile in care directorul ii spunea ca ii trimite cele doua sute de lei ce i-a imprumutat deunazi, ii multumeste si, daca n-are ceva mai bun de facut, il roaga sa ia masa deseara cu dansul si cu nevasta-sa.
- Ma duc, neaparat ma duc! murmura Sulea. Poate ca facem si un pocheras si mai ciupesc ceva!... Ce om cumsecade, ce om!...
incepu a rade. Apoi, zarind iar pe Filibas, il batu pe umar si-i zise fara sa-si poata stapani bucuria:
- Bravo, Filibas, bravo! Multumesc... Esti baiat de treaba.
Mersi!...
Se intoarse zapacit, sa plece spre Calea Victoriei, dar dupa ce facu doi pasi, veni iar spre aprod si-i intinse mana prieteneste:
- Bravo, bravo si mersi, Filibas! striga, simtind ca ar fi in stare sa si sarute pe omul care i-a adus, tocmai cand era mai necajit, paralele ce le crezuse pierdute.
Filibas, dintru-ntai, se dadu inapoi, parca n-ar fi putut crede ca seful acesta sa-i intinza mana. Rosi si incepu a rade ca un prost. isi sterse palma de dunga pantalonilor si blodogori, fara sa stie ce zice, ca un copil, caruia i se face o bucurie la care nu se asteptase niciodata:
- Va salut, domnule sef...
in clipa urmatoare simti cum niste degete uscate, osoase, dar totusi moi si catifelate, ii strang usor mana. il trecu un fior de placere. Misca din picioare, se inchina si ranji iar, mai prost si mai rosu. I se parea ca inima ii creste, i se umfla si bate tot mai repede, incat i-e frica sa nu plesneasca. Buzele ii tremurau, facand sa-i tremure si barba, iar fruntea i se umplu deodata de naduseala.
"imi da mana, ii trecu necontenit prin creieri. imi da mana... seful imi strange mana... Aoleu, ce-i asta?" seful se mai gandi ca poate ar fi bine sa-i dea si un bacsis.
"Omul asta merita neaparat un bacsis..." Dar pe urma ii veni in minte ca trebuie sa se barbiereasca si trebuie sa dea barbierului francul. ii mai zise o data foarte calduros:
- Foarte bine, Filibas... Las' ca nici eu n-am sa te uit...
Apoi o apuca repede pe trotuar in sus, fluierand vesel si invartind bastonul intre degete.
Filibas ramase locului nemiscat si uluit, privind cu mirare si cu evlavie in urma sefului. Parca tot nu-i venea a crede ca Sulea, Sulea cel strasnic, care ingrozise pe toti inferiorii de la minister, i-a strans lui intr-adevar mana.
"Se poate?... Ei, nu se poate, nu se poate!..."Dar in mana dreapta simtea si acuma atingerea aceea ciudata, si prin spinare ii trecu iar un fior de placere. Se uita la lumea ce trecea pe langa dansul grabita, fara sa-l ia in seama si in gandul lui intreba: "Ati vazut cum mi-a intins mana?... Ei, ce ziceti?... Ati vazut?..." si i se parea ca toti oamenii zambesc la dansul si-l felicita si-i spun c-au vazut.
- Caine-caine, murmura, gandindu-se la Sulea cu o dragoste plina de respect, dar caine bun... Ma, sa-mi dea el mana asa din senin, in mijlocul strazii, in fata lumii!... Mare lucru!...
isi puse sapca pe cap si privi mirat dupa Sulea, care tocmai atunci se urca intr-o trasura. si se pomeni deodata ca incepe sa-i fie drag seful si-i pare rau ca pana adineaori l-a urat si l-a ocarat.
"E un om de zahar, orice s-ar spune, se gandi dansul, pornind vesel si mandru spre casa, caci acuma era tarziu sa se mai intoarca pe la birou, vrea si el sa se arate rau si tipa si injura, de, ca orice om necajit si cu griji, dar are o inima buna..." Se intinse din sale, isi rasuci mustata si pasi mai apasat ca de obicei. Se simtea mai mare, cel putin cu un cap, ca toti ceilalti muritori. I se parea ca are mii de franci in buzunar, desi stia bine ca n-are decat un leu si o bancuta. Mana dreapta n-o misca deloc, o tinea tot asa cum o tinuse atunci cand io stransese seful si i se nazarea ca il mangaie mereu degetele acelea uscate si catifelate, a caror atingere ii umpluse sufletul de nadejde. Fluiera si el vesel, vrand sa maimutareasca pe Sulea, si din cand in cand izbucnea in hohote inabusite de ras si dadea din maini ca un nebun. La oameni se uita cu mila si cu dispret, gandindu-se: "Ce natafleti mai sunt si astia... Iaca, ei nici nu banuiesc macar ca numai adineaori am dat mana cu domnul sef... si ce-ar face ei dac-ar sti?" isi inchipuia ca s-ar descoperi toti si l-ar bate cu flori ca pe voda... Dar oamenii credeau ca e beat, il compatimeau sau il injurau in gand si se fereau de dansul.
Ocrotitorul - Partea 1
Ocrotitorul - Partea 2
Ocrotitorul - Partea 3
Ocrotitorul - Partea 4
Aceasta pagina a fost accesata de 3517 ori.
