Dintele - Partea 2
de Liviu Rebreanu
II.
A doua zi era duminica si dascalita Aglaia se scula vesela, impacata. Toata durerea ii trecuse, parca i-ar fi luat-o cineva cu mana. Se simtea atat de bine, incat vroia sa munceasca orice, ca o roaba, numai sa n-o apuce iar dintele. isi imbraca copiii, barbatul, si-i porni pe toti la biserica, pana si pe servitoare.
- Bravo, babuca, bravo! Ei, vezi, asa-mi placi si mie...asa! zise dascalul vazand-o mai voioasa.
- Acu nici tu nu ma mai slabesti din "babuca", parca as fi o hoasca de o suta de ani...
in geamuri bateau razele ofilite, aramii, ale inceputului de toamna. Lumina aceasta se potrivea atat de bine cu voiosia sufletului ranit al dascalitei, incat ii venea s-o soarba, s-o imbratiseze ca un om indragostit de soare. isi scalda fata in tremurarile razelor, apoi se intoarse sa-si vaza de lucru.
Cauta sa nu-si mai aduca aminte de dintele care o caznise ieri toata ziua si toata noaptea. Zadarnic, insa, caci gandurile ei, cu voie-fara voie, se invarteau mereu in jurul suferintelor indurate.
Odata apoi, tot cu gandul la durerea suferita, lasa toate lucrurile balta, se sterse pe maini si, repezindu-se la pat, scoase de sub perna un ciob de oglinda rotunda, mica, cum se gasesc la balciuri pentru cativa gologani. Se aseza la masa si se puse sa-si vaza dintii.
- Sunt cam ingalbeniti, sopti dansa inchizand gura o clipa. I-a ingalbenit vremea...
Statu pe ganduri un rastimp si pe urma adauga:
- si ce frumosi si albi erau odata!
in sfarsit incepu sa-si pipaie dintele cu pricina. il atinse mai intai cu varful degetului, ca nu cumva sa-l sminteasca.
Nu o durea. Atunci il prinse cu doua degete si-l misca cu bagare de seama. Dintele se clatina putin, altmintrelea insa nu se deosebea de loc de ceilalti.
"Ai zice ca-i sanatos tun", se gandi dascalita Aglaia.
Cercetandu-si dintii asa, cu de-amanuntul, ii veni in minte deodata un vis rau, ciudat, visul care o chinuise asta-noapte indata ce inchisese ochii. Visase anume ca-i cazuse dintele si era stirba; apoi parea ca se uita in oglinda, ca si acuma, si plangea, plangea sa se prapadeasca...
Se gandi mult si cu teama la visul acesta si se posomori din ce in ce mai greu.
"Dintele inseamna moarte in casa", isi zise dascalita Aglaia, ascunzand repede oglinda.
Clatina din cap, ca si cand ar fi vrut sa se impotriveasca dusmanului nevazut, iar buzele ii balbaiau, infricosate:
- Poate sa fie vreo prevestire?...
Simtea parca lamurit ca se petrece o schimbare mare in sufletul ei, fara insa ca schimbarea aceasta sa fie cea asteptata de dansa. I se parea chiar ca n-ar avea decat sa intinza mana si ar putea pipai de-a binelea schimbarea aceasta grozava, care o durea si o tulbura in toata fiinta ei. Dar inca nu se incumeta si nu voia sa puna degetul pe rana. Se agata cu deznadejde de ganduri de bine, incercand sa inabuse pe cele rele, sa le faca sa amuteasca. in acest chip, insa, incetul cu incetul, se pomeni ca iar o doare dintele. Dar acuma toata durerea i se ingramadea in suflet si din suflet izvorau, parca, si boabele de lacrimi amare ce se aninau pe pleoapele ei obosite, ca roua pe frunzele florilor vestede...
Tocmai in clipele acestea de rastriste, se nimeri sa soseasca de la biserica, in fuga mare, copilul cel mai mic al dascalitei Aglaia, un pici durduliu ca un pepene, cu obrajii imbujorati de oboseala, strigand cat il tinea gura:
- Musafiri, maicuta!... Vin musafiri!...
Dascalita tresari speriata de tipetele vesele ale copilului.
il masura o clipa din ochi cu o privire de necaz, apoi deodata se rasti la dansul furioasa si-l goni pe usa afara. O ura amara ii cuprinse brusc sufletul, ura impotriva tuturor celor ce i-au incatusat visurile si n-au lasat-o sa-si traiasca viata.
- Voi sunteti de vina! racni aprinsa dascalita Aglaia, gandindu- se la copii si la barbat. Mi-ati omorat sufletul, ucigasilor... mi-ati strivit viata!...
Apoi, privirile ei cazura fara voie asupra ceasornicului, care arata ora unsprezece, si furia i se potoli, numaidecat, ca prin farmec. Se uita lung la limba de arama ce se balabanea neobosita incoace si incolo, asculta tictacurile ei aspre si sosai foarte domol, cu o parere mare de rau in glas:
- Cum mai trece vremea!... Ce repede trece!... intocmai ca si viata...
si, uitandu-se la minutarele ce stateau nemiscate si totusi se miscau neincetat, se gandi sa opreasca in loc ceasul, ca astfel sa opreasca poate si mersul vremii. Dar cand vru sa ridice mana, auzi pasii si rasetele dascalului si ale copiilor, care se intorceau de la biserica. si zgomotele o facura sa-si revie in fire.
- O sa ne vie musafiri, babuca! rosti dascalul intrand in casa. O sa vie preoteasa cu notareasa... Du-te de te imbraca si tu nitel, sa nu te afle in asa hal...
Dascalita Aglaia ramase insa muta, mototolita, pe un scaun, cu obrajii stransi in palme, pleostita si indurerata ca o zi de ploaie.
- Da ce-i, babuca? Iar te necajeste dintele? zise barbatul, oprindu-se in fata ei cu bratele incrucisate pe piept.
- tie ti-e usor sa tot bati din gura, striga dascalita amarata.
Ca tu n-ai grija de necazuri... tie putin iti pasa de ce indur eu.
Te-ai saturat de mine, hai, gasesti altele!... Dar eu, sarmana de mine, eu? Ce fac eu? Ce s-alege din viata mea, din visurile mele?... Mi-ati omorat viata, voi mi-ati omorat-o, nu va rabde pamantul!...
si incepu a plange cu hohot, izbindu-se cu pumnii peste cap, sughitand si bolborosind intruna:
- Mi-ati omorat viata, hotilor, ucigasilor!...
Vazand-o asa, dascalul statu trasnit, fara sa stie ce sa-i raspunda. Apoi aseza el prin odaie, ca sa poata primi musafirii cum se cuvine, deschise larg usa, se propti in prag si se uita nedumerit la femeie.
Dascalita Aglaia nu se dezmetici decat cand intrara musafirii in casa. Atunci se ridica cu ochii plansi, se saruta intai cu preoteasa, pe urma cu notareasa, si dupa astea se porni din nou pe bocete. Preoteasa era o femeie mica si groasa ca un butoi de bere, cu obrajii incrustati de batranete si dogorati de soare, plina de pistrui pe sub ochi, cu doi dinti afumati si gaunosi in falca de jos si unul in cea de sus.
Crezand ca dascalita s-a certat cu barbatul, lua pe dascal deoparte si incepu a-l povatui sa fie mai bun si mai bland cu femeia, ca altmintrelea o sa-l pedepseasca Dumnezeu, ca femeile sunt slabe si simtitoare si le prapadeste rau plansul...
Notareasa, zapacita, isi trase scaunul aproape de dascalita Aglaia, si, nestiind cum s-o mulcomeasca, incepu a plange si dansa, stergandu-si ochii din cand in cand cu o batista pestrita, botita intre degete.
- As, as! mormai dascalul mirat de potopul de sfaturi cu care ii batea capul preoteasa. Nu-i nimic, cucoana, nimica-n lume! D-ta trebui sa stii ca eu sunt un barbat de zahar! Din pricina mea dansa n-a avut nici atatica suparare toata viata ei. De douazeci de ani de cand o cunosc, nici fa-te-ncolo nu i-am zis... si tocmai acuma sa... Aa, sa ma ierti...
- Ei, lasa, il intrerupse preoteasa tragand sireata cu ochiul.
stim si noi prea bine cum sunt lucrurile astea... intelegem noi...
- Dar nu vezi ca ma omori cu intelesurile d-tale? Cent elegi? La urma urmelor nu poti intelege nimic... caci n-ai ce-ntelege. Nici eu nu inteleg nimic... Iaca, o doare un dinte si atata tot... si nu ma lasa sa i-l scot... Ce sa-ntelegi daci?...Preoteasa ramase o clipa buimacita, cu buzele punga, apoi deodata se intoarse la Aglaia:
- Scoate-l, draga, scoate-l si-l arunca la gunoi! Uite, fa asa cum am facut si eu si altii de varsta noastra...
Casca gura si-si aluneca degetul cu mandrie peste gingiile goale.
- Eu n-am tinut niciodata la hodorogituri, Doamne fereste! Unu-doi, le-am dat afara. Ce naiba? Sa ma mai chinuiesc si cu d-astea, n-am eu destule necazuri pe cap?...
Popa ma sfatuia ca pe dincoace, ca pe dincolo... sa-mi pun dinti falsi, sa... Auzi tu? Dinti falsi! Dar nu l-as fi ascultat sa- mi fi dat aur! si-mi pare bine ca nu l-am ascultat... bine, zau. Adica ce? Sa ma fac de ras... I-auzi, pentru un dinte sa rabzi tu atata si sa plangi si sa te omori? Aaaa...
Batu in palme de mirare, stranse din ochi si deschise gura, parca, intr-adins, ar fi vrut sa se mandreasca cu cei trei dinti innegriti, care rasareau din gingiile lucii ca niste pociumbi putrezi pe o carare cleioasa.
Notareasa, tanara si frumoasa ca o papusa din fereastra, cu ochi mari, albastri ca peruzeaua, cu parul galben si moale ca matasa, se zgribuli de groaza auzind cuvintele preotesei si clatina din cap, ca si cand nu i-ar fi putut intra in minte cum e in stare cineva sa-si scoata dintii si sa ramaie stirb pentru totdeauna!
- Da, draga mea, uite, asa-i cum iti spun... Tu ce zici, Elenuto? urma preoteasa intorcandu-se brusc spre notareasa, pe care intrebarea o tulbura atat de mult, incat nu putu rosti nici o vorba. Pe urma insa, imbarbatandu-se, spuse si ea cu glas tare si zambind, ca sa i se vaza bine dintii albi ca zapada:
- Mai bine sa mor decat sa raman stirba!...
si facu un gest larg cu mana, in vreme ce preoteasaguraliva incepu iar a torai:
- Tac-pac... mai bine sa mor!... Asa sunteti voi, cele tinere: frumusete-ncoace, frumusete-ncolo... Dar, la urma urmelor, ce faci cu frumusetea? Spune, ce faci?... Se trece, draga, se duce cum se duce apa la vale... Sa ai ce baga-n gura si cu ce sa-ti invelesti goliciunea, asta-i asta. incolo, toate sunt mofturi si copilarii. Toate le uiti, mai tarziu, cand ai dat fata cu viata, cand te-ai izbit de dansa si cand, mai ales, te-ai luptat cu dansa. Ce frumusete?... Eu stiu bine, bine de tot, ca am patit, of, Doamne, ce n-am patit? Am fost si frumoasa, si draguta, si sireata, tot ce vrei... si toate au trecut. Mi-au mai ramas, uite, stirbiturile astea si traiesc totusi, poate chiar mai bine ca pe-atunci... Acu noi nu mai umblam cu frumusete si cu mofturi. Punga porunceste... buzunarul porunceste...
Cand imbatraneste omul, cum am imbatranit noi cu Aglaia, nu-mi mai arde de nebunii. Atunci ii pare bine ca traieste...
Dascalita Aglaia isi inabusise lacrimile si asculta in nestire vorbele preotesei. Se uita curioasa la gura aceea larga, la buzele latarete care se miscau repede si fara nici o noima si in coltul carora se bolboceau in rastimpuri buburuze de spuma alburie, la limba care se ivea uneori printre gingiile umede. I se parea ca e pe alta lume, intr-o lume ciudata, unde nu se vede altceva decat cei trei dinti gaunosi ai preotesei si obrajii rumeni, sanatosi, ai notaresei, unde nu se aude altceva decat vocea hodorogita a preotesei... si se simtea atat de singura si de nenorocita, cum nu s-a mai simtit niciodata ...
Dintele - Partea 1
Dintele - Partea 2
Dintele - Partea 3
Aceasta pagina a fost accesata de 2344 ori.
