Catastrofa - Partea 1

Catastrofa - Partea 1

de Liviu Rebreanu


1.
David Pop iubea viata tihnita. Zbuciumarile de nici un fel nu i-au placut niciodata. Ravnea liniste multa si munca putina sau chiar deloc; si izbutise sa le aiba pe urma harniciei tatalui sau, un taran aprig, sarguitor si zgarcit, care facuse avere.

Numai sangele rece il mostenise David din firea parintilor.

incolo nici o ambitie nu-l necajea. Batranul Pop fusese incapatanat si staruitor. isi pusese in minte sa-l faca "domn", mai ales ca scoala era acolea, la indemana, in Nasaud, si nu costa mai nimic. La inceput paruse ca si baiatului ii place cartea si ca nici n-are sa se opreasca pana nu va ajunge avocat sau cel putin protopop. Dar pe urma, cand a crescut mai marisor, s-a inmuiat. Ar fi fost mai bucuros sa pazeasca vacile decat sa-si sfarme creierii cu sintaxa latineasca. Totusi, cu chiu-cu vai, a ispravit liceul si a trecut la Cluj sa invete legile, caci batranul tinea mortis sa-l vaza avocat. Degeaba.

N-a mai mers. sapte ani a tot invatat David si vesnic, in preajma examenelor, s-a pomenit cu cate-o boala sau cine stie ce nenorocire atat de mare, ca nu era chip sa dea ochii cu profesorii.

taranul, darz, nadajduia mereu. A trebuit sa-i spuna verde David ca s-a saturat. implinise treizeci si unu de ani, era om in toata firea. N-a avut incotro batranul; s-a dat batut.

ii era rusine de rusinea lui.in vremea celor sapte ani trandaviti pe la Universitate David, ca sa arate nasaudenilor ca n-a stat de pomana, s-a apucat sa-si faca armata, un an de zile, in doua rate. Ba chiar, intr-un avant strasnic, s-a repezit si la examenul de ofiteri, si, spre mirarea lui insusi, l-a trecut cu bine. Astfel, pe langa averea ce era sa-i ramana de la parinti, avea si un titlu: sublocotenent in rezerva. Se simtea magulit si inaltat cu titlul acesta. De ziua imparatului se imbraca in uniforma, in mare tinuta, si se ducea la biserica starnind senzatie in oraselul linistit. Copiii se tineau dupa dansul, admirandu-i stralucirea, iar jandarmii il salutau inlemniti de respect. David pasea grav si mandru, isi rasucea mustata, isi zdranganea sabia si-si zicea cu multumire ca nu-i lucru putin sa fii sublocotenent in rezerva.

indata ce-a intros spatele scoalei, David s-a insurat cu fata unui protopop de la Tarnave, o fiinta dragalasa, blanda, supusa si cu o zestre frumusica. Batranul Pop insa muri inainte de a-si putea vedea nepotelul, care sosi tocmai in ziua cand se implinea anul de la nunta. A ramas David stapan si cap de familie. Nici o grija nu-l apasa. Nevasta-sa vedea singura de toata gospodaria mai bine ca orice barbat. Capul n-avea decat sa manance, sa se plimbe si sa se ingrase, ceea ce nu intarzia s-o faca, dar fireste cu masura.

Astfel David era foarte multumit cu viata. in lume nu prea iesea. Doar uneori la berarie si joia, ziua balciului, prin piata. Nasaudul de altfel atat avea. Pe dansul insa si acestea il plictiseau. La berarie domnii il omorau vesnic cu politica.

Ce-i pasa lui? El voia liniste. De ce sa se framante? Era bine cu romanii, dar era bine si cu ungurii. Ce sa se amestece el in certuri d-astea? Se abonase, mai cu seama fiindca-l zapacise un agent, la un ziar romanesc; pe urma, deoarece ungurii au inceput sa vorbeasca pe socoteala lui, s-a abonat si la un ziar unguresc. si, ca sa fie pe deplin linistit, nu citea nici unul.

Nici macar la alegerile de deputat nu se ducea. Degeaba staruiau romanii si degeaba il rugau ungurii. Ce sa se incurce? Daca ar vota cu unul, s-ar supara cellalt. Din pricina aceasta apoi romanii il faceau renegat, iar ungurii agitator.

Dar el nu se sinchisea de ce zice lumea. isi facea datoria de intelectual ducandu-se, impreuna cu nevasta-sa, la toate balurile si serbarile romanesti si platindu-si totdeauna incincit biletul. Daruia pentru elevii saraci, pentru toate operele de binefacere, drept care era mentionat vesnic in ziarul local printre "marinimosii donatori si suprasolventi". La petrecerile unguresti nu se ducea, pentru ca nevasta-sa nu stia nici o iota ungureste; isi platea insa biletul si acolo foarte regulat, ca sa fie cumpana dreapta.

Astfel David Pop se simtea fericit si se plimba pe ulita cea mare din Nasaud, cu degetele in buzunarele vestei, scotandu-si burta putin inainte, privind tihnit imprejur si avand mereu un zambet bun pe buze. Manca bine, bea binisor, fuma mult si se juca ceasuri intregi cu Titi, odrasla lui, care acuma mergea pe trei ani.

intr-o zi insa l-a tulburat o intrebare a lui Traian Hogea, directorul liceului, care facea o politica turbata si care era vestit ca citeste toate jurnalele ce vin la beraria Rahova.

Directorul i-a zis:

- Ei, domnule Pop, ce crezi, avem razboi, ori n-avem?

- Ce razboi?

- Razboi, domnule, razboi!... N-ai citit in ziare? si s-a apucat sa-i explice o multime de lucruri pe care David nu le intelegea, fiindca nu-i placeau deloc.

S-a dus acasa abatut si chiar infricosat putin.

- Elviro, mi se pare ca ne-a batut Dumnezeu... Auzi ce spune Hogea, ca se face razboi!

- Se vede ca s-a saturat lumea de bine, zise femeia cu indignare. Numai razboiul ne mai lipsea... in loc sa ne rugam cerului in coate si-n genunchi sa ne mai dea o tara de ploaie, ca se usuca toate bucatele pe camp...

David insa era atat de plouat, ca Elvira, vazandu-l asa, se grabi sa adauge:

- Dar nici tu nu lua in serios tot ce trancaneste Hogea, ca doar il stii cate verzi si uscate spune.

Degeaba. Omul nu se mai putea potoli cu una-cu doua. ii intrase in suflet vorba ca o lance. Se aseza de indata si incepu sa rasfoiasca prin ziarele nedesfacute, si cu cat rasfoia, cu atat se intrista mai mult si bombanea:

- Razboi!... Razboi!...

si brusc, il cuprinse o mare parere de rau. Cine l-a pus pe el sa se faca ofiter de rezerva? Cum nu s-a gandit el atunci? Tatal sau l-ar fi putut scapa de armata, cu bani sau pentru boala sau cine stie cum. Cati n-au scapat? Acuma nici nu iar pasa de razboi. A simtit el greutatea titlului si mai inainte, cand trebuia sa-si piarza in fiecare vara cate-o luna cu manevrele, sa se oboseasca, sa se chinuiasca. Dar azi parerea de rau il coplesea si-i tremura sufletul.

- Ce dobitoc am fost, ce dobitoc! isi zicea citind articolele razboinice sforaitoare si amenintatoare.

De-acuma astepta jurnalele noi cu infrigurare si le sorbea parca din ce in ce mai linistit. Zilele il obisnuira si cu gandul razboiului.

- Ce-o fi o fi! Ce-or face altii, voi face si eu... Parca numai eu va trebui sa plec?... Cum mi-o fi scris, si pace buna!

intr-o dupa-amiaza si-a scos uniforma, a intins-o in curte pe sfoara, sa se aeriseasca. Umbland prin targ si-a mai cumparat una-alta, ce-i lipsea. De-o fi ceva, el sa fie pregatit, iar de n-o fi nimic, atata paguba!

Apoi intr-o vineri, spre seara, pe cand tocmai citea un articol de ziar care spunea ca sunt multe sperante sa se evite razboiul, David se pomeni cu o telegrama. incepu sa-i bata inima ca o pasare speriata, iar degetele-i tremurara cand o rupse. O citi, ingalbeni si murmura ragusit:

- Bine, foarte bine, voi pleca imediat!

Toata ograda parca se puse sa se legene, iar vazduhul limpede parca se posomori. Elvira veni ingrijorata sa vada telegrama, si David, de-abia stapanindu-se, ii spuse:

- Trebuie sa plec, chiar asta-seara. in douazeci si partu de ore trebuie sa ma prezint la regiment.

A fost nevoie de toate staruintele si lamuririle Elvirei pana sa-l induplece sa astepte a doua zi de dimineata. Trebui sa- i explice de zeci de ori ca la Bistrita ajunge cu trasura in trei ceasuri si ca, deci, daca porneste maine, inca soseste mai curand decat e nevoie. David s-a invoit, fara a fi convins pe deplin. Acuma, de altfel, el nici nu mai era in stare sa inteleaga nimic. Simtea o povara grea pe inima si o dorinta mare sa plece repede, sa sfarseasca. Pe urma orice s-ar intampla, sa se intample.

Nevasta a plans toata seara si a impachetat. Voia sa fie tare, cauta sa zambeasca si zicea mereu:

- Lasa, Davide, ca poate n-o fi nimic... Doar n-a innebunit lumea sa se incaiere din senin. Nu, nu, fii linistit... Ce zici, sa-ti pun si vreo doua flaneluri? intr-adevar, si David parca se linistise. si-a potrivit uniforma pe un scaun linga pat, ca sa-i fie la indemana maine dimineata, si-a pus in portofel mai multe bancnote si l-a pupat de foarte multe ori pe Titi, care ramasese entuziasmat de stralucirea hainelor militare si nu voia sa se culce in ruptul capului.Dimineata David obisnuia sa doarma pana la noua, caci Elvira se scula cu noaptea in cap si avea grija de gospodarie.

Acuma insa s-a trezit inainte de rasaritul soarelui si inaintea Elvirei, s-a imbracat cu uniforma, a iesit in ograda, a desteptat vizitiul. N-avea deloc rabdare. Parca-l rodea sa se vada plecat mai curand, sa-si usureze astfel poate sufletul.

La plecare a sarutat de trei ori pe Elvira si i-a spus cu glas tremurat:

- De-oi muri, sa ai grija de Titi!

Iar femeia avea obrajii scaldati in lacrimi, desi incerca sa zambeasca, sa nu-i ingreuieze despartirea.

Cand a trecut podul Vicarului, David s-a uitat inapoi. Casa lui, cea ramasa de la tatal sau, o casa batraneasca, mare, de piatra, cu o curte in fata cat o gradina, parca-l privea jalnic, iar in poarta Elvira flutura o batista mica, cat un porumbel sfios, tinand de mana pe Titi, care se freca la ochi cu pumnul. De-abia acum isi aduse aminte David ca nu si-a sarutat copilul. ii paru rau si deschise gura sa strige vizitiului sa intoarca. Dar in aceeasi clipa se gandi ca intoarcerea ar fi un semn rau. Cine stie, o fi chiar mai bine ca nu si-a luat ramas bun de la copil, caci asta poate sa insemne ca in curand va veni acasa. Simti indata ca gandul acesta ii aduce putina usurare.

Iesind din orasel, trasura trecu pe langa o cruce mare de lemn, veche, pe care era rastignit un Hristos de tinichea.

David, caruia ii cam placuse sa faca pe necredinciosul si sa scandalizeze pe nevasta-sa spunand ca nu-i Dumnezeu, acuma se inchina cucernic, bolborosind: "Doamne-ajuta!"

- Da ce s-aude, domnule? intreba vizitiul, scuipand intre caii care alergau sprinten pe soseaua adormita. Cica se face razboi! Sa fie adevarat?

- Numai Dumnezeu poate sa stie ce-o fi, zise David.


(1919)




Catastrofa - Partea 1
Catastrofa - Partea 2
Catastrofa - Partea 3
Catastrofa - Partea 4
Catastrofa - Partea 5
Catastrofa - Partea 6
Catastrofa - Partea 7
Catastrofa - Partea 8
Catastrofa - Partea 9
Catastrofa - Partea 10
Catastrofa - Partea 11
Catastrofa - Partea 12
Catastrofa - Partea 13


Aceasta pagina a fost accesata de 5050 ori.
{literal} {/literal}