Jar - Capitolul 2 - Novembre

Jar - Capitolul 2 - Novembre

de Liviu Rebreanu


1.


Fereastra sufrageriei si usa marchizei erau deschise. D-na Rosmarin poruncise sa ramaie asa un sfert de ora, sa se faca putin curent ca sa se primeneasca bine aerul in toata casa. Prima zi din novembre a fost frumoasa, insorita, dar friguroasa parc-ar fi prevestit o iarna grea. Rosmarin, in jacheta-i neagra, imbatranita, rezervata pentru solemnitati, se plimba prin hol, infruntand vitejeste aerul rece ce navalea inauntru, fiind insarcinat sa inchida cand va fi trecut sfertul. Pendula din salon batuse adineaori sase. Deodata auzi glasuri si pasi la poarta. Se zapaci. Au si inceput sa soseasca invitatii ? Ei au crezut ca pana la sase si jumatate n-are sa vie nimeni... in dormitor, cu usa inchisa, Liana se retrasese numai acum cateva minute sa se mai examineze putin in oglinda cea mare, sa-si mai adaoge eventual un puf de pudra sau o licarire de rosu.

- Aide, unde sunteti? striga Rosmarin speriat. Voi n-auziti?... Au venit!... Liana! Iesi de-acolo sa-ti primesti mosafirii!

Pana sa apara Liana, afara, pe treptele marchizei, rasuna vocea lui Mircea:

- Stai, frate, nu va alarmati ca suntem noi!

Coralia Ionescu isi facu intrarea in marchiza impodobita cu plante, imprumutate de la d-na Raluca Gotcu, tocmai cand ajunse acolo si Liana.

- Sa traiesti, scumpa mea, prietena mea cea mai iubita si mai incantatoare! ciripi Coralia, sarutand-o pe amandoi obrajii cu toata atentia necesara ca nu cumva sa-si strice pictura buzelor, indelung muncita, si nici sa nu lase vreo urma de rosu pe figura Lianei. Eu iti urez toate fericirile si implinirea tuturor visurilor tale de fecioara, din toata inima, si tu stii cat iti sunt de sincera! adaoga pe urma mai cald, in vreme ce Liana murmura multumiri.

Trecura imbratisate in hol. Liana ii spunea sa nu-si scoata inca mantoul, ca hainele cucoanelor le ia servitoarea si le duce in camera bunicii, unde stau mai bine si la caldura. Din urma o chema Mircea:

- Asteapta o secunda, Liana, sa cunosti pe prietenul Oloman!

Remus Oloman, tanar, curatel, cu ochelarii pe nas, se apropie si saruta galant mana alba intinsa spre el:

- Sunt fermecat, domnisoara !

Coralia se repezi la Rosmarin sa-l hiritiseasca cu aceeasi efuziune, desi batranul parea ca se posomoreste ascultand-o, obiceiul lui cand il cuprindea emotia. Mircea intrerupse abondenta verbala a Coraliei ca sa prezinte si tatalui sau pe Oloman. Pe urma se retrasera in marchiza sa-si lepede pardesiurile. Remus, auzind felicitarile insistente ale Coraliei si nestiind ce rost au, se simtea nedumerit si jenat

- Nu te uita la Coralia! ii spuse Mircea. Asa-i ea, vesnic face exces de zel!

ii explica scurt cum si-a ales Liana ziua de intai novembre pentru primul ei ceai din sezon. Totusi Oloman regreta ca n-a stiut, altfel ar fi putut aduce si el macar o floare prin care sa-si exprime omagiul sau modest unei domnisoare atat de adorabile. Avu grija sa rosteasca mai tare regretul si omagiul ca sa auda si Liana care se apropiase iarasi de ei.

- Intentia d-tale e cea mai frumoasa floare! zise Liana cu surasul ei natural si cu o intonatie putin teatrala.

Mircea ii lasa singuri. Schimbara cateva amabilitati. Liana marturisi apoi ca a citit vreo trei poezii de-ale lui Oloman intr-o revista, dar activitatea de la Fulgerul nu i-o cunostea; nu cauta in ziare decat stirile despre spectacole, politica n-o intereseaza deloc. El era mai magulit de versuri; gazetaria o practica pentru paine; are in cap un roman gata si nu-l poate scrie din cauza gazetei care-i sechestreaza toate energiile...

Vorbind, mai mult se examinau. Liana constata in sine ca nu prea i-e simpatic. Ochii lui miopi parca se ascundeau in dosul ochelarilor, la panda, cu scaparari aspre in lucirea artificial onctuoasa. isi freca mainile mereu, avea vocea mieroasa si un zambet cenusiu in colturile gurii care-i subtia mai viu buzele. Parul castaniu moale, tuns aproape militareste, ii sedea pe cap lins ca o peruca. Ovalul figurii se ascutea spre barbie, iar pielea galbena-sura parea unsa. in sfarsit o expresie in care timiditatea se imbina cu indrazneala, de tinerete care se sileste din rasputeri sa domine mizeria... si Oloman era cam stanjenit in fata ei, oricat cauta sa apara degajat. Privirea lui ratacea grabita de la buclele aurii, razvratite in ciuda artei coaforului de a le incatusa cu fierul, pana la piciorul delicat cu gamba fina si elastica . Bratele ei goale aveau linii baietesti cu carnea tare, iar decoltajul adanc, exagerat poate inadins, lasa sa se intrezareasca conturul sinilor liberi ca niste capace de metal alb, mat, fierbinte. Se uita numai o clipa in ochii al caror albastru calm parea ametitor si isi opri apoi privirea pe buzele incarcate de rosu, urmarind miscarea lor cadentata si ascultand timbrul glasului, invaluitor ca o melodie de alt, fara sa-i mai inteleaga cuvintele. ii trecea mereu prin gand ca fata asta are un parfum care te tulbura si-ti rascoleste simturile.

- Sper ca vom deveni buni prieteni - zise deodata Liana, ca si cand i-ar fi patruns gandurile. Numai un lucru te rog, foarte mult, sa nu-mi faci curte!

- si eu care tocmai chibzuiam cum sa incep! rase putin atins Oloman. Dar cel putin in taina imi permiti sa te gasesc adorabila?

- Vino mai bine sa te prezint mamii si bunicii!

in ochii tanarului rasari o strafulgerare de ironie.

"Bine a zis cine a zis - se gandi dansul - ca o femeie frumoasa nu e niciodata prea inteligenta!

intre timp aparuse si Didina, urmata de aproape de bunica si Bebe. Tinca, gatita si ea si dichisita, alergase sa inchida fereastra sufrageriei si astepta sa ia haina Coraliei Stateau in mijlocul holului, iar Coralia le vorbea despre Oloman laudindu-l cat e de talentat, ce frumos castiga si ce viitor stralucit are.

- Ei, ce-ti spuneam? zise triumfator catre Oloman care venea cu Liana. Am avut dreptate?... Ai mai cunoscut d-ta o floare superba ca Liana?

- N-ai exagerat deloc, domnisoara! Dimpotriva! raspunse tanarul cu o inchinare ceremonioasa.

Rosmarin, cu mustata galbenita de tutun, cu figura necajita, asculta ganditor parc-ar fi meditat asupra unui referat complicat. Ca sa se arate politicos intreba si el, cu un zambet care-i statea ca o haina de imprumut:

- La ce jurnal scrii d-ta, daca nu te superi ? C-am inteles ca esti jurnalist?...

- Sunt redactor la Fulgerul- pronunta Oloman Mindru, ofuscat ca un subdirector de minister nu-i cunoaste numele cu care semneaza zilnic in pagina intai a unui jurnal atat de raspandit.

- Bun jurnal, n-am ce zice ! aproba batranul cu mai mult suflet. Noua acasa ne aduce ziaristul Universul, ca s-a obisnuit sotia mea cu el din tinerete. Dar la biurou il citim cu totii regulat, ca numai asa ne mai racorim inima de hotii astia care nenorocesc tara.

- Atunci ati observat numele meu... - insista Oloman.

- Se poate, dar noi nu ne prea uitam la iscalitura, daca injura bine...

Bunica avea rezervat un fotoliu de onoare in salon, intre usa sufrageriei si fereastra. isi lua locul de acuma, inconjurata de celelalte femei, lasand pe domni sa discute politica. Dealtfel Coralia chiar venise cu tolba doldora de felurite noutati pasionante. Era colega de facultate cu Liana, de doi ani insa nu mai daduse nici un examen. Fata cea mai mare a unui functionaras sarac de la primaria Caracal, a debarcat in Bucuresti ca sa se faca profesoara, sa-si scape parintii de grija viitorului ei. Primul an a luptat cu mizeria, a urmat cursurile, si-a trecut examenele. Pe urma a capitulat in fata vietii. A cautat un serviciu si a devenit secretara particulara a unui director de banca fiindca a fost fecioara. Astfel a ajuns sa aiba un mic apartament cu chirie, toalete, blanuri si cateva bijuterii. Pe langa directorul batraior, care o iubea la date fixe, inima ci tanara dorea si dragoste adevarata. Anul trecut Mircea i-a facut o curte foarte pasionata dupa care totusi au ramas buni prieteni... Totdeauna vesela, draguta cu toata lumea, incapabila sa supere pe cineva, cautand si reusind sa spuie fiecaruia numai lucruri agreabile, era o fiinta fara dusmani.

- N-ati aflat nimic despre printesa Elena? zise ea cu importanta. Cum sa aflati daca jurnalele nu indraznesc sa scrie ori poate nici n-au voie?... Mie mi-a spus insa o persoana care e intima cu un om de-al regelui...

Zvonurile in legatura cu Palatul starneau pretutindeni o curiozitate extraordinara. Povestind cine stie ce nazdravanie care circula, Coralia le cuceri interesul intr-atata ca nici nu observara sosirea altor doi invitati, locotenentul Mitrofan Tanasescu si Iancu Petrescu, care se intalnisera chiar in poarta si intrasera impreuna in marchiza.

- Mi se pare ca suntem cei dintai - sopti locotenentul putin plictisit.

- Atat mai bine - murmura cellalt.

in vreme ce-si lepada mantaua si baioneta, agatandu-le in cuier, Tanasescu isi morfolea nemultumirea de-a fi ratat o intrare triumfala. Era din administratie, cam plapand si putintel ca statura, desi purta tocuri inalte. Avea o frizura ingrijita meticulos, cu cararea in dreapta, linsa si pomadata, mustacioara spilcuita, eroica, neagra, si o incredere mare in propriile-i insusiri intelectuale pentru ca citea multe ziare si romane si se ducea in fiecare saptamana la Teatrul National, incat cunostea toate piesele din repertoriu. Fata de celelalte teatre afecta putin dispret estetic, socotindu-le prea usoare pentru dansul, mai ales ca nici nu faceau reducere militarilor, totusi nu scapa nici o revista si stia pe dinafara toate cupletele lui Tanase si romantele de amor. Pasiunea lui teatrala nu era in legatura cu vreo aventura de culise. Baiat sarac si calculat, solda ii comanda calitatea iubirilor. Scria insa piese de teatru si avea terminate vreo cinci, toate istorice in multe acte si tablouri. isi schitase un plan vast de a dramatiza toata istoria romanilor intr-o serie de tragedii care sa slaveasca virtutile neamului si sa devie breviarul propagandei nationale. Camarazii si cunoscutii stiau toti ca e autor dramatic si-l stimau. El insusi se admira din plin si se revolta in sine ca Teatrul National nu-si intelegea menirea si nu i-a jucat inca nici o opera. Spunea deseori in lume, cu o modestie care credea ca-i sade bine, ca in literatura trebuie sa ai rabdare pana patrunzi si cita pe Ursache, de asemenea ofiter de administratie, care a daruit Romaniei o piesa nemuritoare... Pentru cariera mondena insa locotenentul Tanasescu poseda si darul de-a citi in palma si de-a ghici totdeauna o multime de lucruri in special cucoanelor.

Iancu Petrescu lucra la minister in aceeasi camera cu Rosmarin, ca subsef de birou. De vreo treizeci de ani, avea infatisarea posomorata si necajita, cum trebuie sa fi fost Rosmarin in tinerete. Etern infricosat de ziua de maine, etalandu-si mereu grijile si durerile, plangandu-se necontenit impotriva tuturor, incepand cu lumea si sfarsind cu soarta, raspandea in jurul sau o deprimare care indeparta pe oameni in loc sa-i procure compatimirea ravnita si necesara ca o merinde. Altfel parea vanjos, bine hranit, foarte grijuliu de sanatate, negricios, cu sprancenele stufoase, cu ochii severi implorand totusi mila. Se simtea umilit ca la varsta lui si cu studiile lui era numai subsef. Uitase ca licenta a trebuit sa si-o ia la Iasi, fiindca aici a fost respins de doua orii ca apoi trei ani a incercat sa fac avocatura, inscris in barou si convins de superioritatea cunostintelor sale juridice, si ca abia cand l-a razbit foamea s-a gandit sa se faca functionar, fericit sa gaseasca un locsor de impiegat cu leafa sigura.

Amandoi erau favoritii batranilor, fireste in vederea Lianei Subseful se bucura de simpatia lui Rosmarin, pe cand Didina prefera pe Tanasescu. Batranul il primi cu o efuziune neasteptata din partea Iul Pana sa soseasca Liana facura cunostinta cu Oloman. Dupa salutarile de rigoare Iancu Petrescu se trase mai la o parte cu Rosmarin, vorbind despre de-ale slujbei, vaitandu-se de greutatile vietii si compatimindu-se reciproc.

- Trebuie sa te insori, Petrescule, asculta-ma pe mine! zicea batranul cu un ton plin de mila care-i facea bine si lui si interlocutorului sau. Tu nu esti ca altii. Tu ai nevoie de un cuib, de o ingrijire mai buna, in fine...

Subseful dadea din cap grav, ingandurat. il preocupa si pe el insuratoarea de la care spera o indulcire a vietii. Dorea o fata foarte frumoasa, cu bani multi si cu protectie mare. Se credea simpatic si cuceritor, numai ca vrea el, cu o situatie sociala si perspective de viitor incat sa-si poata permite a aspira la o partida stralucita. Liana ii placea desi ea nu i-a aratat niciodata vreo atentie deosebita. intelegea ca Rosmarin i-ar da-o bucuros si era sigur ca pe ea ar cuceri-o el repede daca ar fi nevoie. Dar mai sovaia. Visa ceva mai bun. Rosmarin nu-i putea oferi nici o zestre demna de asteptarile lui, nici mai ales vreo protectie pentru cariera... Se facu a nu pricepe aluziile si raspunse parca Rosmarin n-ar fi avut fata de maritat:

- Desigur! Viata de holtei ajunge sa te enerveze cand esti om serios si cinstit si muncitor ca mine care nu cunosc decat biuroul si casa... in vremea de azi insa trebuie sa bagi bine de seama caci fetele sunt atat de pretentioase si de stricate...

- Fete bune se gasesc, Petrescule- murmura Rosmarin. Numai sa stii sa le descoperi si sa le alegi dintre cele multe...

intoarse capul instinctiv dupa Liana care, in mijlocul salonului, statea cu palma intinsa spre locotenentul Tanasescu, ciripind si insistand:

- Spune-mi repede cu cine am sa ma marit, dar acuma, inainte de-a veni invitatii, ca sa nu-mi fie rusine daca-mi spui ceva rau!

- Duduita draga, cum sa-ti ghicesc eu rau d-tale cand d-ta esti ca un crin pe care numai soarele l-a sarutat? zise locotenentul dulce si tare ca sa fie auzit si admirat de toti.

- Se vede ca esti poet! relua Liana cu usoara ironie in glas si cu o privire conspiratoare spre Oloman care se afla linga ei. Nu poti scoate o vorba fara sa fie un compliment. Dar vezi ca eu nu ma multumesc cu complimente. Vreau sa-mi spui numaidecat viitorul!... Tot, tot!

Remus Oloman suradea cu o superioritate zdrobitoare. Tanasescu apucase mina stinga a Lianei, o ridicase putin si examina atent palma, plecat asupra ei, parc-ar fi vrut s-o sarute. Dupa cateva clipe insa zise mai incet, aproape suspinand:

- Ai o mana delicioasa, domnisoara, cu niste linii foarte interesante care ar merita sa fie studiate de un chiromant mai priceput ca mine.

- O, o, alte complimente!

- Deloc! facu locotenentul si, plecandu-se mai tare, continua misterios:

In orice caz as fi in stare sa pariez ca nu vei fi prea fericita in iubire sau cel putin vei avea de suferit din cauza iubirii!

- Iubirea fara suferinta nici nu e iubire! observa Oloman sententios.

2.


D-na Raluca Gotcu fu primita mai ceremonios de toata familia stiindu-se ca asta o maguleste. Vaduva unui avocat cu clientela si fost senator, a cunoscut timpuri de bogatie si lux. Acuma traia intr-o odaita cu antreu, in vecini, in mare mizerie. Pastra din epoca ei de stralucire, ca niste trofee glorioase, ramasite de mobila si plantele pe care le imprumuta cunostintelor la ocazii, cum le-a imprumutat azi familiei Rosmarin. Desi clienta fondurilor de mila de pe la diferite ministere si eforii, exploatand cat putea amintirea raposatului, avea o energie mandra prin care impunea tuturor. Era cam de seama bunicii, dar nu voia deloc sa imbatraneasca. incerca sa-si ascunda varsta purtand peruca neagra si fardandu-se ca o domnisoara incat astfel parea mai batrana. Iubea jocul de carti cu patima darza in speranta ca are sa se procopseasca odata si odata, cu toate ca pierdea mereu consumandu-si uneori chiar painea de a doua zi.

- Ai auzit despre Gotcu? intreba pe Oloman cand ii fu prezentat ca ziarist. Ei, atunci sa stii ca eu sunt vaduva lui Gotcu, uite asa cum ma vezi!... Am ajuns saraca fiindca bietul barbatul meu a fost cinstit Fostii lui secretari sunt azi ministri, iar vaduva lui de-abia are cu ce sa-si tie zilele Iaca, asta e dreptatea in

Romania !... Ministrul de finante, stapanul lui Rosmarin, in casa mea si-a facut ucenicia...

Pana sa ispraveasca d-na Go teu obisnui ta-i iesire impotriva nerecunostintei societatii romanesti fata de oamenii mari ai tarii. Liana alerga sa primeasca pe sotii Buta care aparusera in marchiza.

- Vai, ce toaleta superba! zise Liana imbratisand pe d-na Buta. si-ti vine admirabili... Unde ai facut-o?... La tine, la scoala?

Agripina Buta era maestra de rufarie la o scoala profesionala si sotia unui contabil pe care il dispretuia si-l tinea subt papuc pentru ca avea leafa mai mica decat ea.

- Da, scumpa mea- raspunse d-na Buta foarte languros. iti place? intr-adevar, se fac acuma la noi niste lucruri dragute de tot. Avem o maestra noua, eminenta, diplomata de la Paris. Daca vrei sa-ti comanzi ceva... (Continua deodata cu glas acru, cu fata strambata, catre sotul ei care se aranja linistit fara sa asculte:) Anghele, tine, frate, manusile si pune-le in pardesiul tau! Nu stii ca eu n-am buzunare? Ce Dumnezeu esti asa de nedelicat? (Reveni cu glasul dulce de adineaori la Liana:) Vai, scumpa mea Liana, cat sunt de fericita ca te vad! Nu-ti inchipui ce dor mi-a fost de tine! Sunt doua saptamani de cand...

Era romantica, iubea versurile si visa sa fie iubita de un poet. Avea cincizeci de ani, cu sapte mai mult ca Buta, parea insa mai tanara ca el. isi cheltuia toata leafa pe rochii si parfumuri, bai de aburi si masagii... Cand cunoscu pe Oloman, exclama miscata:

- Ah, Remus Oloman!... De la Fulgerul?... Ce frumos scrii! Ce stil, ce imagini! Cata energie!... Vai, ce bine-mi pare ca am placerea sa cunosc un scriitor atat de tanar si de talentat!

Oloman fu agreabil surprins de explozia aceasta de admiratie. Trase cu coada ochiului dupa Rosmarin care insa continua colocviul cu Iancu Petrescu, aproape indiferent de restul lumii.

- Doamna, sunteti prea amabila ! murmura tanarul frecandu-si mainile.

Agripina il lua indata deoparte sa vorbeasca literatura. Era incantata ca avea ocazia sa se intretie cu un om subtire care poate sa-i aprecieze calitatile intelectuale.

Rosmarin parasi brusc pe subseful de birou si se repezi spre marchiza unde zarise pe Constantin Alistar care tocmai intrase.

- Bine-ai venit, draga Costica! facu Rosmarin cu fata inundata de bucurie, scuturand mana noului venit si ajutandu-i infrigurat sa-si scoata pardesiul.

- Bine v-am gasit, Alexandre! zise Alistar cu o privire spre interiorul casei. Aveti lume multa?

- Este, a inceput sa soseasca - raspunse batranul Ce bine-mi pare c-ai venit, Costica! Poftim ! Poftim Liana, vino!... Uite pe Costica!

Alistar saruta pe rand amandoua mainile Lianei, suspinand:

- A, tinerete, tinerete!... De ce n-am cativa anisori mai putin sa-ti pot face curte cu oarecare sanse?

- De ce nu incerci totusi, domnule Alistar? rase Liana. Ce conteaza anii? Nu stii ca fetele de azi prefera pe barbatii maturi ? Iar d-ta care mai esti si neinsurat...

- Ai o fata adorabila, Alexandre! Adorabila ! zise Alistar radios.

Liana il lua de brat si-l duse sa-l prezinte lumii Rosmarin se tinea dupa ei cu aceeasi bucurie cenusie. Alistar era director general si fusese numit de curand directorul miscarii fondurilor. A inceput cariera impreuna cu Rosmarin, insa a avut si diplome si noroc. Desi aproape de aceeasi varsta, Alistar parea mult mai tanar. Se imbraca cochet. Vesnic ras si pudrat, pastra o elasticitate in tinuta care-i dadea o infatisare de cuceritor profesional. ii si placeau femeile, si mai ales variatia. Totdeauna se afla incurcat in vreo aventura |de amor, plangandu-se ca din pricina lor a ramas burlac, isi incerca norocul oriunde se ivea prilejul. Chiar acuma venise mai mult pentru Liana decat pentru vechiul sau coleg Rosmarin. Prinsese undeva o soapta ca fata n-ar fi tocmai cuminte si s-a gandit sa arunce o vorba, iar daca se nemereste, atat mai bine. O cunostea de cand era mica. Frecventa foarte rar casa. Cu doi ani in urma a vazut-o domnisoara si i-a ramas in amintire, fara speranta.

Dupa ce facu ocolul camerelor si schimba cate-o gentilete cu toti, Alistar se intoarse la Rosmarin:

- A propos, sa nu uit, Alexandre! Vino intr-o zi d-astea pe la mine, fie la birou, fie acasa, ca am sa-ti comunic ceva confidential, ceva ce stiu ca te intereseaza... Dar nu amana! Daca nu poti tu, trimite pe Liana...

- Ba viu eu, Costica, se poate? se grabi batranul. Cum sa nu viu. Chiar maine viu, Costica... Dar de ce nu-mi spui mai bine acuma si ma lasi sa ma perpelesc? Trecem un moment in dormitor sau in sufragerie si...

- Lasa, monser, nu putem vorbi lucruri serioase cand e atata lume. Vii maine si discutam pe indelete!

Se duse spre marchiza unde Liana se imbratisa cu Nina si Angela sosite atunci impreuna cu tatal lor. Rosmarin il auzi exclamand vesel:

- Ce buchet de fete frumoase!

"Ce-o fi vrand sa-mi spuie?" isi zise batranul cuprins de toate ingrijorarile. "Bine nu, desigur, ca de era vorba de ceva placut imi spunea acuma..."

Alistar era in relatii mai apropiate cu Gavrilescu, manca deseori in casa lui si facea curte fetelor mai in gluma, mai in serios, dupa imprejurari si fara nici un rezultat cu toate ca amandoua isi permiteau fata de dansul toate intimitatile.

- Liana draga, sa stii ca am venit hotarata sa dansez la desperare! striga Angela. Sper ca vor fi destui tineri...

- Din moment ce ma vezi pe mine poti fi linistita ! glumi directorul.

- D-ta esti dansator mediocru! interveni Nina. Numaidecat obosesti...

- Pe cine nu esti tu in stare sa obosesti, diavolita draguta!

Anibal Gavrilescu isi sufla nasul cu zgomot de trambita. Scund, grasun, avea ochii blanzi si figura luminata de o bonomie comunicativa. si-a iubit nevasta atat de mult ca nici azi, dupa cincisprezece ani, nu poate vorbi de ea fara sa i se umple ochii de lacrimi, mai cu seama ca a murit din facere si se simte intr-un fel si el vinovat de pierderea ei. La fel isi iubeste fetele si le rasfata, permitandu-le si iertandu-le orice numai sa fie ele multumite si fericite. Ele ii raspund cu o dragoste capricioasa, lipsita de respect si nu se sfiesc a-l socoti mai mult prost decat bun.

in vreme ce Mircea se ocupa de Nina, iar Alistar insotea pe Liana si Angela, Rosmarin conduse pe Gavrilescu la cucoane, straduindu-se sa fie vesel si nereusind deloc, muncit cum era intr-una de spaima celor ce avea sa afle de la Costica.

- Asculta, Anibalule! striga d-na Gotcu stand parca pe spini in asteptarea pocherului Asta-seara esti clientul meu ! Am o pofta nebuna sa-ti iau niste franci.

- Coana Raluco, eu sunt gata oricand, ca cercetasii! declara Gavrilescu, sarutandu-i mana. Cavalerul d-tale pe viata si pe moarte!

D-na Gotcu il simpatiza deosebit si glumea cu dansul si pentru ca era totdeauna vesel, dar mai cu seama pentru ca juca larg, boiereste si nu se supara cand pierdea.

- Vezi, ai grije sa facem o masa serioasa! insista batrana. Ia-l si pe domnul asta, cum ii zice, ca i-am scapat numele, care e cu miscarea fondurilor...

- Numai sa-l lase fetele- se indoi Didina. Uite cum l-au inconjurat si el cum se rasfata intre ele! Coralia nici n-a avut rabdare sa-si termine povestea...

- Toate femeile au un miros special pentru miscarea fondurilor, vorba coanei Raluca - zise Gavrilescu razand cu pofta.

- Bine, bine, dar deocamdata vezi de al patrulea! relua d-na Gotcu cu gandul numai la carti. Cauta pe cineva care...

- Ce sa mai caut? Luam pe prietenul Alexandru!

- Fugi de-aci, domnule! Vrei sa-mi traga rau? Nu vezi ce mutra face de parca l-ar durea maselele?

Toti rasera, inclusiv Rosmarin. Numai Didina, desi facea si ea haz, se simtea atinsa ca lumea radea pe socoteala barbatului ei si tinu sa explice:

- El a fost totdeauna serios si potolit. Asa e firea lui.

Pe urma Rosmarin ramase cateva minute singur cu Gavrilescu. Socotea momentul potrivit sa abordeze chestia care il durea, dar nu stia deloc cum ar incepe fara sa para lipsit de tact. in sfarsit Gavrilescu rupse tacerea intreband ca sa zica ceva:

- Altfel ce mai noutati, ce mai faci. Alexandre?

- Apoi noutatile la tine sunt, ca tu esti tartorul cel

mare - raspunse Rosmarin bucuros ca astfel Gavrilescu insusi i-a deschis calea. Umbla iar fel de fel de zvonuri ca la intai ianuarie se vor face suprimari si scoateri la pensie...

- Dupa zvonuri sa nu te iei niciodata ! zise Gavrilescu evaziv.

- Nu, fireste, dar vorba ceea, unde nu e foc nu iese fum - urma batranul cautand sa zambeasca. si omul, cand se stie amenintat, incepe sa aiba frica si de umbra lui.

- Desigur, desigur- murmura cellalt cu ochii dupa Nina care, intre Mircea si subseful de birou, asculta cu mici izbucniri vesele proorocirile ce i le citea in palma locotenentul Tanasescu.

- Eu tocmai la tine ma gandeam sa te rog frateste sa ai grije de soarta mea... Nu stiu ce-or fi avand banditii astia cu mine de nu ma lasa sa-mi sfarsesc cariera linistit? Ca eu harnic sunt, priceput sunt de ma cunoaste tot ministerul... Tu poti, daca vrei, sa ma servesti. Sa le spui, uite cum e cazul cu Rosmarin, de ce sa-l nedreptatim pe bietul om...

- Mai Alexandre, crede-ma, zau, n-am nici o putere!

- Spune mai bine ca nu vrei sa ma servesti - zise Rosmarin, abatut, lasand capul pe piept. Toata lumea stie ca tu invartesti lucrurile la personal...

- Daca nu vrei sa ma crezi - facu Gavrilescu deodata mai cald, privindu-l cu ochii umezi. Poate ca si eu sunt amenintat, dar nu-mi amaresc inima ca tine. Nici directorul nu are putere. Ministrul cu secretarul general taie si spanzura, pe noi nici macar nu ne intreaba. Asta e realitatea. Alexandre draga!

- Barem sa fiu prevenit din vreme, sa-mi pot cauta vreun sprijin undeva - bolborosi Rosmarin fara speranta.

- in privinta asta sa fii sigur. Alexandre, sa n-ai nici o indoiala!

- Asigurarea era sincera, dar pe Rosmarin nu-l mai linistea. in sine isi spunea ca Gavrilescu ar putea sa-l ajute si nu vrea, cine stie din ce cauza. Se eschiveaza ca sa nu-si ia nici un angajament. Parca ministrul, oricat ar fi de hain, face ceva fara sa ceara avizul lui care e cel mai vechi la directia personalului si cunoaste pe toti functionarii? Nu vrea si nu vrea. S-a terminat. Cel putin a clarificat situatia. Instinctul lui nu-l inseala niciodata. N-a avut incredere in Gavrilescu si s-a ferit de dansul oricat lumea zicea ca e om bun si saritor. Cine zambeste mereu, tainuieste ceva in suflet.

- Ce complotati, batranilor? intreba Alistar apropiindu-se de ei multumit.

- Ei, despre de-ale vietii - zise Gavrilescu revenindu-si brusc, cu glasu-i obisnuit vesel si cu veselie in ochi. Tu cu fetele, noi cu necazurile.

Directorul intalni privirea mohorata a lui Rosmarin. Surase si cu un gest de nepasare:

- Mai lasati incolo necazurile ca viata nu e chiar asa de rea!

Rosmarin tresari. Glasul, surasul, privirea lui Costica, mai mult decat cuvintele lui, parca voiau sa-i spuie: fii linistit, Alexandre, e bine. ii trecu prin minte sa-l intrebe acuma ce anume are sa-i comunice. Se abtinu. A refuzat adineaori. De ce sa-l mai supere cand i-a dat a intelege acuma ca nu e vorba de nimic rau. Altfel cum i-ar fi propus sa mearga fata daca nu poate el ? Daca ar fi o veste rea, nu s-ar fi oferit sa i-o transmita prin Liana. E doar om delicat si simtitor... Se inviora si-si compuse o figura incantata zicand:

- De, Costica, de...

in acelasi moment Remus Oloman oprea pe Liana care pornise spre marchiza unde intrasera alti invitati:

- Domnisoara, fie-ti mila de mine si scapa-ma de cucoana cu literatura ca ma omoara!

- A, Agripina? zise Liana. Ce nenorocire!... O secunda, sa vad cine a mai venit!

3.

- Draga Liana, noi ti-am adus un mosafir nepoftit! N-am putut scapa de el, atata a insistat sa-l luam... Daca te incurca, da-l afara tu ca sa se invete minte, ca noi n-am fost in stare!

- Vai, dar imi f ace chiar placere! Un dansator e totdeauna...

Se intrerupse scurt. D-na Lelita Antonescu intrase in marchiza in timp ce sotul ei, maiorul de cavalerie, inca pe scara, spunea unui ofiter mai tanar:

- Hai, domnule, treci inainte ca tu esti nou aici, sa nu tinem usa deschisa!

- Numai dupa d-voastra, domnule maior!

Dupa ce se inchise usa, maiorul Cosma Antonescu zise familiar Lianei:

- Uite-l, duduita!... Pedepseste-l, iarta-l, fa ce vrei cu el!

- Locotenent Dandu Victor din aviatie - se prezinta tanarul, plecandu-se.

- D-ta? se mira Liana cu un suras putin confuz. Cavalerul care m-a urmarit aseara pana in poarta casei?... Ei, daca ai venit...

ii intinse mana si trecu in hol cu Lelita, lasand pe cei doi ofiteri sa se dezbrace. Maioreasa era tanara, maritata numai de un an, draguta, desi mai inalta cu aproape un cap decat Liana si voinica si vanjoasa ca o amazoana. Se potrivea cu barbatul ei, mare, spatos, umeros. il iubea nebuneste si era geloasa pe toate femeile, convinsa ca toate il adora si sunt gata sa i-l rapeasca daca nu-l va pazi bine. Nu se clintea niciodata de langa el, fiind in stare sa-l insoteasca si la cazarma. Prietena buna din scoala cu Liana, nici in ea n-avea incredere deplina mai ales de cand Mutu i-a spus odata ca fata lui Rosmarin e foarte nostima. A fost incantata cand Dandu a rugat-o sa-l ia la sindrofie. Cel putin Liana va fi mai ocupata si nu se va putea uita la Mutu. Totusi ii placea sa fie admirata si curtata de barbati sperand si nereusind sa faca gelos pe Mutu.

Maiorul intra galagios, jovial, cum ii era felul. Lelita se agata indata de bratul IUL in urma lor, locotenentul aviator, cu un buchet de liliac alb in mana, se apropie de Liana si-i intinse florile putin stangaci:

- Domnisoara...

- Esti dragut, iti multumesc- murmura Liana.

Era intr-adevar incantata. Adora florile, iar liliacul alb era floarea ei favorita. De unde va fi aflat? I-a spus desigur Lelita... Numai el a avut o atentie delicata. Se uita in ochii lui. Negri, sprancenele pronuntate. O lucire moale, umeda, parca intimidata... Aseara nici nu l-a vazut bine. Ca sa nu o ia drept incurajare. Dealtfel era in civil si hainele civile il dezavantajau incat parea mai curand un functionaras comercial in cautarea unei aventuri galante. Uniforma albastra-cer ii dadea o infatisare barbateasca, oricat nu-i placeau ei in general uniformele.

- Acum trebuie sa te prezint, nu-i asa? zise Liana indata simplu inabusind in mod natural usoara emotie starnita de bucuria florilor.

il duse intai la maica-sa si la bunica. Ele il observasera de cand a intrat.

- Vai, ce frumos liliac!... Dumnealui ti l-a adus?... Foarte gentil! baigui Didina cu mare satisfactie.

Liana gasi complimentul mamei excesiv. Nu voia ca tanarul sa-si inchipuiasca mai mult decat merita atentia lui.

- intai sa ne debarasam de flori- zise ea catre Dandu.

Le puse intr-un vas. Locotenentul cauta sa-i fie de ajutor. Vrand totusi sanu-l ofenseze cumva, Liana rupse un fir si si-l potrivea in corsaj.

Didina ii sorbea pe amandoi cu priviri lacome:

- Foarte frumusel baiat!... si ce atent! Auzi, liliac alb acuma, in plina toamna! Trebuie sa-l fi costat o groaza de parale... Degeaba, gentili si bine crescuti ca ofiterii nici nu sunt altii!

Maiorul Antonescu incepuse sa povesteasca lui Alistar cum a ajuns sa aduca la sindrofie pe Dandu. Mai inalt ca toti, vorbind cu glas tare parc-ar fi comandat divizionul sau, cel dintai in regiment, la o inspectie, cu un umor comunicativ, se facea ascultat de toata lumea. Tineretul se aduna in jurul lor spre bucuria Lelitei care era fericita ca Mutu al ei are asa de mari succese mondene incat toti o invidiaza. Remus Oloman zambea ironic si plictisit ca el, personagiu cu nume cunoscut de o tara intreaga, ramanea pe planul al doilea pana si fata de Dandu un ofiteras cu care se gasea intr-un fel de prietenie de cafenea fara sa-l pretuiasca si care aici devine interesant din pricina unei obraznicii destul de comune.

- si cum zic - relua maiorul ca sa auza inceputul si ceilalti - ne pomenim dupa masa, cand tocmai eram la cafea, cu Victoras. "Ce-i cu tine, baiete? "Am venit, domnule maior, zice, sa va iau la un film foarte frumos..." Noi fuseram aseara la cinematograf, totusi ne-am fi dus ca Lelitei ii place grozav si ar fi in stare sa vaza si cinci filme pe zi daca am avea timp si bani. Dar, zic, nu se poate, ca suntem invitati la un ceai cu prelungire la o prietena foarte buna a nevestei mele, d-soara Rosmarin... ;,Care sta in Transilvaniei 33?" zice el. ',Da, in Transilvaniei... O cunosti?" "Nu, dar..." "O fata nostima de tot" zic eu.

Lelita, parca muscata de sarpe, il stranse de brat.

- Ce-i draga? se intrerupse maiorul De ce ma ciupisi ?

- Eu? rosi Lelita. ti s-a parut...

- Ei, si din una din alta- urma maiorul- ne spuse baiatul ce-a patit, cum s-a agatat aseara pe Calea Victoriei de o domnisoara, cu toate ca el nu are asemenea obiceiuri, cum s-a tinut dupa ea si a pisat-o pana acasa, cum fata nu raspundea nimic si grabea pasul cum i-a inchis poarta in nas... In fine!... intamplare!... A stat in fata casei, s-a mai invartit. "Trebuie sa aflu, zice, dne-o fi?" Atunci iaca o servitoare. "Cine sade aici?" "Un boier." "Nu stii cum il cheama?" "Ba stiu. Rosmarin". "Rosmarin... Dar o domnisoara nu sade aici?" "Cum nu, sade si e tare frumoasa. E fata dumnealor..." Ce sa va spun? Radeam cu Lelita de ne prapadeam. Cand colo, ce se gandeste Victoras? "Domnule maior, trebuie sa repar badarania asta cu orice pret. Va rog sa ma luati si pe mine la ceai, sa cer scuze d-soarei Rosmarin." C-o fi, ca nu se face, ca ce-or zice oamenii... Pe urma Lelita zice hai sa-l luam, ca Liana e fata inteligenta si are sa faca haz...

Ascultatorii se asteptau la o poanta sau macar la o intorsatura de ras. Se risipira. Singur locotenentul Tanasescu se crezu obligat, fiindca vorbise maiorul, sa-si exprime admiratia printr-o exclamatie entuziasta.

- Superb!... Aveti un dar de-a povesti, domnule maior, fenomenal!

- Stai, sa vezi acuma alta, mai buna! striga maiorul Antonescu, umflandu-si pieptul, ca sa atraga iar lumea.

Grupul se refacea insa acuma in salon in jurul lui Oloman. Dupa deceptia cu maiorul, se cauta ceva mai interesant. D-na Buta, vrand sa mai intelectualizeze conversatia, ataca din nou pe Remus cu literatura. Tanarul se codea. I-a batut capul destul lingereasa asta in patru ochi cu parerile ei literare. El avea credinte estetice revolutionare, reclama mereu, chiar in articole de umplutura din Fulgerul, revizuirea radicala a valorilor, destituirea atator genii false de pe soclurile pe care s-au cocotat prin indulgenta unei critici complice si a publicului nostru fara educatie artistica serioasa. Dintre contimporani nu recunostea decat vreo trei, patru si inca cu rezerve. Era campionul tinerei generatii care va regenera nu numai literatura ci intreaga infati-sare a Romaniei... Cum sa vorbeasca el serios de literatura cand oamenii nu doresc decat sa-si petreaca vremea mai agreabil pana se va servi ceaiul si va incepe dansul sau jocul de carti? Totusi, fiindca adunarea lumii in jurul lui il magulea, crezu sa aiba mai mult rasunet laudandu-si jurnalul Fulgerul si pe directorul sau Pantelimon Racaru despre care afirma emfatic ca ar fi cel mai bun ziarist, afara de Arghezi.

- Cine? Poetul Arghezi?... O, e asa de dragut! intrerupse Agripina siropos. Am citit niste poezii de Arghezi in Adevarul literar, ca sunt abonata si le-am gasit delicioase!

Pe Oloman, arghezian fanatic, astfel de elogiu il jicnea ca o lovitura de cutit Stapanindu-si insa furia, spuse mai raspicat:

- Da, doamna, Arghezi e cel mai mare poet, cel mai mare prozator si cel mai mare ziarist dintre batrani!

Nemultumit sa fie ascultat numai de Tanasescu, maiorul se apropie intreband:

- Cum ai spus? Argezi?

- Arghezi! repeta Oloman tasnind dureros caci Antonescu pronuntase Arjezi, si adaoga ironic: L-ati citit cumva?

- Nu, domnule - raspunse maiorul Antonescu sfatos si aproape mandrindu-se. N-am timp de versuri. Cat sunt eu de ocupat! Nevasta-mea citeste romane, ca ea e libera... Eu jurnalul, ca sa aflu ce se petrece in lume... a propos, fiindca vorbeai de ziaristi, asculta-ma pe mine: or fi ei buni si Arghezi al d-tale si altii, dar pe Racaru nu-l bate nimeni!

- Ma rog, parerile sunt libere- mormai tanarul deconcertat si intimidat. Dealtfel tocmai de la Racaru am pornit...

- Racaru, da, stie sa scrie! continua maiorul fara sa se mai uite la Remus, cu o insufletire stralucitoare. Scrie, domnule, si injura de ti-i mai mare dragul. Nu i-e frica nici de rege. si pe rege l-a luat de cateva ori, mai fin, fireste, dar l-a atins. si n-a indraznit nimeni sa-l traga la raspundere. Daca-i tare?... incearca si Arghezi al d-tale sa-l imite - degeaba, nu poate scrie ca Racaru, n-are savoarea lui!... Spun unii si altii ca-i necinstit, ca-i santagist, ca a facut avere, mosii si palate din injuraturi. Eu nu cred. Sunt calomnii de-ale celor pe care i-a dat in tarbaca i... Eu, daca as avea putere, l-as face prim-ministru! Pe onoarea mea l Numai unul ca Racaru ar fi in stare sa introduca ordinea si cinstea in tara asta!

Cand sfarsi maiorul, ramase o lunga tacere. Oloman rumega in gand o replica violenta sa distruga definitiv pe cavaleristul idiot care se amesteca si in gazetarie. Chibzui insa ca n-ar fi politicos sa provoace vreo altercatie. in fond el ii admira pe amandoi incat e numai chestie de nuante. si la urma urmelor de ce sa se certe el cu oameni straini, simpli burghezi, pentru Arghezi care e mare, negresit, dar niciodata nu i-a multumit pentru atatea articole arhielogioase, ba se face ca nici nu le-a citit; pe cand de la Racaru mananca o paine si, daca eventual ar afla ca l-a criticat, razbunator cum e, i-ar face cine stie ce magarie. Spre norocul lui, d-na Buta interveni dulce:

- N-ar fi mai bine sa lasam politica si sa ne intoarcem la literatura?

- Eu mi-as permite sa propun un intermezzo de dans! zise Dandu timid, uitandu-se la Liana care incerca sa-l potoleasca:

- Ai rabdare numai cateva minute! intai sa luam un ceai si...

Se nascu o controversa. Tinerii, in cap cu d-soarele Gavrilescu, cereau sa se amane mancarea si sa inceapa dansul. D-na Gotcu aproba cu adaosul insa ca ar putea sa se invarteasca si un pocher intre timp. Didina, desperata, repeta intr-una ca imediat se va servi gustarea. Doamnele, care stiau din experienta ce inseamna sa grabesti pe o gospodina, cum i se incurca toate socotelile, sfatuiau pe toti sa fie linistiti si sa astepte ordinele stapanei casei.

in acest timp locotenentul Dandu intra in tratative laborioase cu Bebe care era insarcinat cu dirijarea gramofonului si a aparatului de radio. incantat si emotionat ca poate sta de vorba cu un aviator, micul sportiv dadu drumul unui disc. Peste grupul in controversa se ridica ispititoare melodia celui mai nou tango. Tineretul izbucni in aplauze, acoperind vaicareala d-nei Rosmarin catre bunica:

- Of, Doamne, Doamne, uite-asa mi se strica toate rosturile!

Aviatorul alerga spre Liana. Pana sa ajunga la ea, directorul Alistar ii inconjurase talia si pornise in ritmul lent voluptos al dansului.

- si eu care numai pentru d-ta am corupt pe Bebe ! zise Dandu urmarindu-i plouat.

- ti-am luat-o inainte, capitane! facu Alistar triumfator. Norocul meu! stii, nu e pentru cine se pregateste!

- Du-te acuma si invita pe Angela, repede, sa nu ti-o ia altcineva! spuse Liana cu o cochetarie consolatoare.

Locotenentul se retrase. Angela il primi putin rece, reprosandu-i:

- Vii la mine cand nu te vrea Liana?... Adica eu sunt manta de vreme rea?

- Nu ma mai amari si d-ta, domnisoara, te implor !

- Ei, fiindca suferi atat de mult, hai, fie!

in cateva clipe perechile dansatoare cuprinsera holul si salonul. Mircea si Nina, care se tinusera unul de altul tot timpul, cautau numai colturile, pierduti in vraja muzicii si a imbratisarii. Lelita se legana in bratele maiorului dupa ce refuzase pe Tanasescu: primul dans se cuvine sotului iubit Cu toate ca nu era dansator pasionat, Remus Oloman se agatase de Coralia mai mult de frica sa nu fie nevoit sa devie cavalerul d-nei Buta pe care dealtfel, intr-un elan monden, o poftise Iancu Petrescu. Numai Mitrofan Tanasescu ramasese stingher si umbla de colo pana colo, surazator, batand discret cu degetul parc-ar fi fost un maestru de ceremonii. Un moment se opri langa d-na Gotcu si zise ca sa faca un spirit:

- Coana Raluco, nu va tenteaza acest tango divin?

- Nu, domnule, pe mine nu ma mai tenteaza decat pocherul! raspunse intepat batrana.

Constantin Alistar respira parfumul Lianei si-si dadea seama cum se ameteste din ce in ce mai mult Spusese cateva cuvinte conventionale, ea raspunsese la fel, iar acuma intorcea capul sa vaza daca toata lumea e multumita.

- Sunt asa de turburat asta-seara - murmura deodata Alistar cu o voce schimbata, putin sugrumata si aproape nefireasca pentru dansul. Simt ca as fi capabil sa fac orice nebunie de dragul d-tale!

Liana ridica ochii spre el, uimita. Privirea ei era calma, cu o mangaiere fireasca. Pe urma se invalui intr-un suras usor care incepu sa fluture si pe buzele foarte rosii intredeschise parca intr-un suspin.

- iti pare rau ca te-am despartit de aviatorul d-tale? intreba directorul dupa un rastimp, fara sa-si poate smulge privirea din ochii ei.

- Al meu! murmura Liana cu glasul baietesc dispretuitor. Nici nu-l cunosc decat de o jumatate de ora... Mai al meu esti d-ta, daca ar fi asa, care ma rasfeti de cand eram mica !

4.

Bebe nu se mai putea misca de langa gramofon. Dansatorii n-aveau rabdare nici cat trebuia sa intoarca sau sa schimbe discurile. Bufetul bogat, aranjat cu atatea emotii de d-na Rosmarin in sufrageria mare unde proiectase sa serveasca pe toata lumea, in reprize, la masa, avea multa cautare, negresit, dar intr-o dezordine care ar fi intristat inima oricarei gospodine ambitioase. Nici macar batranii nu s-au asezat la masa, sa guste din toate si astfel sa procure Didinei bucuria scontata, ci s-au intins la carti, nemaiscapand de staruintele d-nei Gotcu, si acolo a trebuit sa-i serveasca Tinca, la intamplare, cum ajungea si ea, singura la atatia oameni si fiecare cu gusturi diferite. Cei tineri baremi luau singuri ce pofteau, inghiteau repede, continuau dansul, reveneau la bufet si nu incetau sa complimenteze pe gazda ce lucruri delicioase le-a dat si ce multumiti sunt De Bebe a trebuit sa aiba grije bunica, altminteri ar fi ramas nemancat. I-a dus ce stia ca ca-i place lui mai mult si copilul s-a regalat perfect, fericit ca are un rol atat de important incat toti ii strigau:

- Bebe, mai pune un tango !... Bebe, pune foxul de adineaori!... Bebe...

D-na Rosmarin totusi nu se putea consola ca n-au mers lucrurile cum trebuie intr-o casa serioasa, oricat bunica ii spunea mereu:

- Lasa ca e foarte bine! E belsug si toti mananca si petrec cum nu se poate mai placut!... Nu te mai necaji de pomana !

Invitatii noi soseau. Dansatorii sporeau. Se putu alcatui a treia masa de pocher. Constantin Alistar facu o noua incercare sa-si cedeze locul. D-na Gotcu protesta energic. il luase cu forta la carti si acuma nu-i mai dadea drumul fiindca pierdea si voia negresit sa se refaca. Directorului nu-i placea jocul de carti, iar asta-seara in special il detesta. Se uita mereu la cei care dansau, vedea pe Liana cand cu unul cand cu altul, ii intalnea cateodata privirea si ea ii suradea chemindu-l parca.

- Fii atent aici, frate! il admonesta d-na Gotcu furioasa cum era totdeauna cand pierdea. Lasa-i in pace pe tineri ca d-ta nu mai esti de seama lor!..

Pe Alistar il suparau asemenea cuvinte tocmai pentru ca erau rostite cu ton de gluma si cei. dimprejur taceau haz.

- Ce-s eu de vina, madam Gotcu, daca d-ta nu cunosti jocul si pierzi? replica el invariabil provocand rasete discrete.

D-na Gotcu se enerva mai rau si ca ii zicea "madam", dar mai ales de invinuirea ca nu stie sa joace cand. ea avea convingerea ca e cea mai strasnica pocherista.

- Daca as avea eu norocul d-tale stiu ca mi-ar merge bine - mormaia dansa cu dispret.

De doua ori s-a ridicat de la masa Alistar, sa se mai destinda, punand pe Rosmarin sa-i tina locul. Nici nu apuca sa schimbe o vorba sau sa angajeze un dans ca d-na Gotcu il si striga revoltata pe Rosmarin care juca si prost si carpanos...

Liana isi dadea toate silintele ca toti invitatii sa se simta cat mai bine. Avea cate un cuvant amabil sau un suras pentru fiecare desi aviatorul se tinea dupa ea ca umbra.

- Mai ocupa-te si de celelalte, domnule locotenent - zicea Liana cu o imputare draguta. Eu am obligatii fata de toata lumea si nu pot sta numai cu d-ta!

- Te iubesc! izbucni Dandu cu privirea arzatoare si cu glas inabusit, aproape manios.

- Bine, stiu, dar...- rase fata evitandu-i privirea si vrand sa interpreteze ca o gluma declaratia lui.

- Numai pentru d-ta sunt aici, restul lumii mi-e indiferent! urma aviatorul greoi parca si-ar fi smuls vorbele din strafunduri ferecate.

- Mai bine nu veneai pentru ca eu nu pot...

Raspunsul suna aspru ca si cand ar fi dorit sa extirpeze radacinile unei ispite. Dandu nu mai spuse nimic. Fie ca n-a auzit replica, fie ca nu vrea s-o inteleaga. Dealtfel nu era vorbaret. Dansa bine dar nici nu deschidea gura. Se invartea cu privirile in gol sau cu ochii inchisi parc-ar fi plutit in alta lume.

- Ma gandesc ce-am discuta noi doi daca am fi condamnati sa stam o zi intreaga impreuna? il intrebase Liana ironic in cursul unui tango, mai adineaori.

- Nimic. Ne-am iubi! a raspuns tanarul clar, infigandu-si privirile aprinse in ochii ei.

Dansand incolacea bratul peste mijlocul ei si o strangea atat de tare ca Liana isi simtea sanii striviti pe pieptul lui. in acelasi timp pe spatele decoltat palma lui fierbinte uscata se plimba ca o mangaiere ascunsa care nu-si gaseste locul. Liana il tolera la inceput de jena, facandu-se ca nu observa nimic. Se degaja incetisor din stransoare. El insa nu-i dadea ragaz si nu se sfia. Avea in figura o incapatanare neobisnuita care-i inasprea trasaturile altfel delicate. Micsora si incetinea pasii dansului, pierzand ritmul. Dansul devenea un pretext de imbratisare prelungita.

- Ai zburat vreodata ? o intreba el brusc, oprindu-se de tot si tinand-o mai strans imbratisata.

- Nu...

- Vrei sa zbori cu mine?

- Bucuros, dar acum a trecut sezonul... La primavara, poate...

Dandu tacea. Liana simtea ca ar mai fi vrut sa zica ceva. Pe urma, in loc sa mai vorbeasca, ii cuprinse talia cu amandoua bratele. Liana protesta ofensata:

- Ori dansezi, ori...

Discul insa se termina si muzica inceta. Se desfacu din imbratisarea lui. Se simtea mai mult rusinata decat tulburata. Se duse la mesele de joc. Alistar o privea ca un martir. Se aseza pe un scaun liber, langa el. Se uita in cartile lui, apropiindu-se de dansul si intreband:

- Pierzi sau castigi?

- in orice caz te pierd pe d-ta - raspunse Alistar foarte incet.

Liana nu gasi prompt replica pe care ar fi dorit-o. Recurse la trucul instinctiv al femeiei in orice incurcatura fata de un barbat; ridica ochii lenes spre el si surazand enigmatic murmura:

- Da?

D-na Gotcu chiar atunci castigase un pot important si era vesela. Aranjandu-si banii in gramejoare simetrice, striga incantata:

- Ramai langa el. Liana mica, sa-l mai zapacesti nitel, ca numai asa am sa-mi pot scoate ceva din paguba... Are un noroc colosal!

- Nu vreau sa piarda din pricina mea! zise Liana sculandu-se cu acelasi zambet si adaogand gales catre Alistar: Am sa mai viu sa-ti vad norocul!

Se departa. O neliniste vaga, confuza o urmarea. Vazu pe Oloman singur.

- Te-am neglijat, asa-i? ii spuse cu o izbucnire calda parc-ar fi gasit intr-insul un refugiu. stiu insa ca d-ta nu te superi. Nu-i asa?... D-ta intelegi cat... Numai d-ta esti prietenul meu adevarat!

- Am observat ca te-a acaparat de tot aviatia - zise tanarul ziarist fara a-si ascunde ironia. Simpatic baiat, nu?

- 0, e atat de gol, atat de...! facu Liana cu un suspin de plictiseala, evitandu-i insa privirea. si, intrerupandu-se, intreba cu alta voce: Dar cel putin te simti bine la noi ? Dansezi ?

- E delicios la d-voastra si am dansat cu toata lumea, desi nu sunt pasionat, afara de d-ta!

- Iarta-ma, te rog! Nu e vina mea daca d-ta n-ai insistat... Dansul urmator e al d-tale! Esti multumit?

Iancu Petrescu, urmat la cateva secunde de locotenentul Tanasescu, se apropia obsechios:

- Domnisoara, totdeauna sunteti frumoasa, dar fermecatoare ca asta-seara parca nu ati fost niciodata!

Complimentul, sincer parea totusi bolovanos si fara noima, mai ales ca Tanasescu nu voia sa se lase mai prejos si-l complecta cu cateva fraze poetice adaptate pentru ocazie din vreo piesa de-a lui.

- Ma faceti sa rosesc! zise Liana si profita sa se reintoarca la jucatorii de carti.

Atunci reincepu muzica. in pragul salonului o intampina Dandu care, fara nici un cuvant, o lua de talie si pomi dansul in aceeasi imbratisare iritanta. Cand trecura pe langa Oloman, Liana ii auzi glasul resemnat:

- Parca era dansul meu?

- Urmatorul, negresit! spuse Liana rosind. Ce sa fac daca el...

Stransoarea lui ii inabusea respiratia, dar nu mai protesta si nici nu incerca sa se libereze. invartirile o ameteau si o osteneau. inchise ochii, lasandu-se la voia intamplarilor. Deodata ii rasuna in ureche vocea lui Dandu, poruncitoare si ragusita:

- Asculta, fetito, mult ai sa ma chinuiesti?... Eu nu pot suporta astfel de... Spune-mi, vreau sa stiu, cand vii la mine?

- Ce zici? intreba Liana uluita crezand ca n-a inteles bine.

Aviatorul tacu cateva clipe, apoi continua mai inabusit:

- Trebuie sa vii la mine!... Spune acum cand sa te astept! Hai, spune, altfel...

- O, ce-ti inchipui d-ta... Se vede ca...

Covarsita de indignare si de rusine, Liana se smulse din bratele lui si-l lasa in mijlocul holului. Era atat de zapacita ca nu-si mai dadea seama ce face Pomi spre salon, se intoarse brusc si intra in dormitor. Doua doamne conversau apatic intr-un colt, iar mai incolo Nina cu Mircea mai mult se priveau decat vorbeau. Vazand lumea, Liana balbai ca o explicatie:

- Asa m-am incalzit de rau...

Se opri in fata oglinzii inalte de perete. isi vazu figura convulsiva.

"Nu merita un badaran sa ma enervez atata!" se gandi ca dregandu-si in nestire fata cu puful mare de pudra.

Pe urma, redobandindu-si calmul, reveni in hol. Dandu statea in acelasi loc, cu bratele atarnate, cu capul in pamant parca ar fi cazut intr-o toropeala. Liana trecu in salon fara a intoarce ochii spre el. Se aseza la alta masa, intamplator langa maiorul Antonescu care, asistat de Lelita, pierdea.

- Bine ca vii d-ta - mormai maiorul. Poate sa-mi mai alungi ghinionul, ca m-am uscat de tot.

- Liana nu raspunse si nu observa privirile Lelitei precum nu observa nimic desi parea ca urmareste jocul cu mare atentie. Cand incepu iar un tango, isi domina un fior. Vazu indata pe Dandu apropiindu-se si apoi il auzi, plecat langa obrazul ei si simtindu-i respiratia:

- Vrei sa dansam, Liana?

- Nu mai dansez, multumesc. Ma doare capul! murmura ea fara sa-l priveasca.

Aviatorul se retrase cativa pasi si ramase acolo, perplex. Liana se scula totusi parca n-ar mai fi putut sta in acelasi loc.

- Mai vino si pe aci, Liana, daca nu dansezi! striga iar d-na Gotcu de-alaturi. Vino sa mai potolesti pe directorul tau ca ne-a curatat toate fondurile!

Liana trecu zambind. Asezandu-se, zari uitatura dusmanoasa cu care Dandu examina pe Alistar. Pe urma, dupa un rastimp, fara a-l mai privi, simti ca a plecat. Atunci deveni exuberanta. incepu sa cocheteze mai insistent cu directorul, sa-i sopteasca o dragalasie, sa se plece peste bratul lui sub pretext sa-i vaza cartile... Mai venira si altii sa o invite la dans. Refuza. Nu mai voia sa danseze. intr-un tarziu se ridica de la masa. Trebuia sa se miste. Aviatorul ii atinu calea, umil:

- Iarta-ma! Am fost nebun...

- Ai fost, bine zici! zise Liana razand exagerat. De aceea n-am nici sa te iert, nici sa nu te iert. Mi-e indiferent.

- Cel putin sa mai dansam! se ruga Dandu.

- A, nu... M-am saturat! declara ea tot razand, dar categoric.

Schimba cateva cuvinte cu d-na Buta, care o felicita pentru Remus Oloman, un tanar de rara inteligenta si distinctie sufleteasca. Apoi Didina o chema sa-i spuie ceva. O urmarise tot timpul si se bucurase de cum a petrecut cu ofiterul de aviatie. A observat insa ca de catva timp se poarta foarte uracios cu dansul si tinea sa-i atraga atentia ca nu face bine instrainand un baiat asa de...

- Nu te mai amesteca, mama, si in treburile mele cu baietii! i-o reteza Liana enervata. Ce Dumnezeu, esti doar femeie batrana !... stiu eu ce merita fiecare si n-am sa te consult pe tine!

- Fa cum stii, dar eu ca mama...

D-na Rosmarin tacu speriata de atata suparare, remarcand in sine ca tare sunt nervosi tinerii din vremea de azi si nu primesc nici macar un sfat bun de la parinti...

inspre miezul noptii invitatii incepura sa plece. Dansatorii obositi faceau pauze din ce in ce mai mari. intr-un grup, la pian, Angela canta, acompaniindu-se singura, o romanta. Refrenul il reluau, in cor, toti tinerii, cu priviri languroase:

                   Femeia, eterna poveste,

                      Nu-ntreba cine este.

                      Iubeste-o mereu!

Locotenentul Dandu era in acelasi grup. Avea figura descompusa, dar mormaia si el cantecul, uitandu-se manios spre tavan.

Liana, pe o canapea, sedea de vorba cu Oloman de vreo jumatate de ora. Discutau estetica, fireste. Tanarul poet se silea sa o convinga ca toate teoriile pe care le propaga profesorii ei la Universitate sunt definitiv perimate si ca generatia noua a inceput si aici o purificare salutara. Romanta ce se canta alaturi era una din cele dragi Lianei. Auzind-o insa acuma, i se parea de o vulgaritate exasperanta, iar refrenul in special insuportabil. incerca sa nu o asculte si nu putea. Vedea pe

Dandu, trantit intr-un fotoliu, si din toate vocile parca mai lamurit pe a lui o distingea. Era aspra si incolora, ii zgaria nervii

- Insipide sunt si romantele astea! observa Liana cu un ras fortat

- Desigur, fiindca banalizeaza poezia iubirii! zise Remus Oloman. Iubirea in sine e totdeauna poezie. Sunt insa atat de putini cei capabili s-o exprime fara s-o trivializeze!

5.


Ecoul sindrofiei se prelungi multe zile in subsolul casei Rosmarin. Toate intamplarile, cu amanuntele cele mai neinsemnate, fura discutate pe larg, disecate, rasucite din toate punctele de vedere. D-na Rosmarin era cea mai agitata. Ea incepea si incheia dezbaterile acestea care o interesau acuma mai mult chiar decat necazurile sotului ei. Bunica ii tinea isonul, discret ca totdeauna, sa nu supere pe nimeni. Tinca insasi lua o parte foarte activa. Didina o socotea o informatoare deosebit de pretioasa, fiindca ea a putut observa unele lucruri mai bine ca toti. Ici-colo punea cate-o intrebare si lui Bebe, dar copilul o tinea lant ca aviatorul i-a promis "sa-l faca un zbor". Batranul Rosmarin, desi cu amaraciunea in suflet - a doua zi, la minister. Constantin Alistar i-a spus absolut confidential sa-si ia masuri de aparare pentru ca se afla si el pe lista celor ce urmeaza sa fie trecuti in cadrul auxiliar la intai ianuarie- nu voia sa tulbure bucuria Didinei. Asculta, se silea sa zambeasca, isi dadea pareri. El ramanea constant favorabil amicului sau Iancu Petrescu. Altii pot fi mai filfizoni, mai palavragii, sa te orbeasca cu spoiala, cu Iancu insa va face casnicie buna cine va avea norocul sa-l ia. Casatoria cere un barbat intreg, asezat, grijuliu pentru nevoile vietii, nu zvapaiati care sa se gandeasca numai ia petreceri si nebunii Pe d-na Rosmarin o sacaia putin incapatanarea lui de-a mai vorbi despre un mic functionar. Ea abandonase si pe Tanasescu, hotarata acuma sa se faca luntre si punte ca Liana sa ia pe Dandu.

- Dragut ca o cadra si bland si gentil de n-are pereche - repeta mereu catre bunica. Unde mai pui ca aviatorii astia sunt azi fruntea armatei si cei mai pretuiti, cum erau odinioara ofiterii de cavalerie...

O deziluzie avea insa cu aviatorul. Binecrescut si manierat, cum s-a aratat, de n-a venit cu mana goala la sindrofie, Didina spera ca a doua zi sau a treia sa se prezinte la o vizita de eticheta sau macar sa trimita un buchet de flori. Favoritul nici nu s-a aratat. Ca sa-l scuze, spunea melancolic si in general ca baietii de azi nu mai respecta formalitatile cele vechi si fru-moase.

in schimb s-au pomenit a treia zi cu un splendid cos de flori de la Alistar, insotit de o carta de vizita pe care scria scurt: "Celei mai fermecatoare".

- Se putea Costica sa nu fie cel mai nobil? mormai Rosmarin induiosat.

Imediat dupa ce aducatorul a fost gratificat cu un bacsis gras de catre Didina, caci Liana nu era acasa, au inceput dramaluirile asupra semnificatiei gestului. Au cazut repede de acord ca Alistar s-a amorezat nebun de Liana. D-na Rosmarin sublinia ca ea a bagat de seama toata seara cum i se scurgeau ochii dupa Liana si nu s-ar mira daca in curand ar veni sa o ceara de nevasta. Asa sunt unii barbati, ezita, cumpanesc, aleg ani de zile de ai crede ca burlaci au sa moara si apoi deodata pica pe o femeie si nu se mai lasa de ea toata viata. Se vede ca Liana e nascuta intr-un ceas cu noroc mare. Bunica obiecta timid ca directorul ar fi cam batran pentru o fetita atat de frageda. Didina se supara:

- Ce batran, mama? Ce tot vorbesti si d-ta fara sa gandesti?,.. Mai intai un barbat nu e niciodata batran. Mai ales pentru insuratoare. Daca-i bun si dragut, nu-l intreaba nimeni cati ani are... Crezi d-ta ca ei se trec ca noi?... Nu l-ai vazut la ceai, parca era baiatul lui Alexandru, atata era de sprinten si de tantos si de dragostos... Spun sincer, eu nu l-as schimba nici cu zece baietoi care nu-s capabili decat sa se fandoseasca si sa intoarca ochii pe dos, vorba lui Alexandru ... Dealtfel, n-ai vazut, toate fetele ii dadeau tarcoale... Unde mai pui ca si Liana, ce sa ne ascundem, e fata in toata firea, douazeci si unu impliniti, nu mai e o copilita...

Liana, cand se intampla sa fie de fata la astfel de planuri si calcule fastidioase, pastra o tacere neobisnuita, in ciuda d-nei Rosmarin dea-i smulge o preferinta sau baremi o parere, fie si contradictorie. Altadata cel putin se interesa, se necajea sau isi batea joc de proiectele lor de vanzare, cum zicea dansa. Acum parea mai straina ca Mircea care, cel putin cand era acasa, vibra cu familia. Liana isi dadea seama ca atitudinea aceasta a ei poate sa intristeze pe bietii parinti, ori sa-i jigneasca fara nici un motiv. Dar, fara sa stie de ce, i se pareau atat de marunti in preocuparile lor, iar ei insisi atat de meschini si de egoisti incat parca regreta ca face parte dintr-o familie fara nici un avant sufletesc, pentru care intreaga viata se rezuma la cateva functiuni animalice.

intr-o dupa-amiaza Didina, care se sfatuise cu bunica, fiind amandoua ingrijorate de schimbarea fetei, incerca sa o descoase cum credea ea mai delicat:

- Draga mamii frumoasa, poate ca inimioara ta...

Liana tasni nervos:

- Mama, mama, tare esti tu simpla!... ii tragi inainte cu inimioara si cu ofiterul si cu directorul, parca... Ei, uite, nu-ti pot face placerea sa fiu "amorezata", cum doresti tu mereu, de m-ati facut sa-mi fie sila numai cand aud de dragoste!

ii paru rau indata de explozia aceasta care, tocmai prin excesul de violenta, putea confirma toate presupunerile. incerca sa-i atenueze efectul schimband tonul si continuand convorbirea cu veselie exagerata despre alte nimicuri pana ce se risipi, ca un fum rau, atmosfera apasatoare ce o produsese nervozitatea ei nesocotita.

in realitate aceeasi intrebare si-a pus-o Liana insasi chiar in noaptea sindrofiei, dupa ce au plecat invitatii si cand s-a framantat ore intregi in pat fara somn, cu toate ca era zdrobita de oboseala. S-a convins atunci singura ca insomnia si tulburarea sufleteasca nu pot avea nici o legatura cu intrebarea. Pe Alistar l-a eliminat fara ezitare. Un batran, aproape de varsta tatalui ei, prin ce s-o cucereasca? Prin giumbuslucurile pseudotineresti sau prin eleganta-i indoielnica cu care epateaza pe micile functionare in subordine la minister si pe anume doamne in cautare de subsidii suplimentare? Visa ea uneori sa fie iubita de un barbat in plina maturitate, un om celebru, admirat de toata lumea, un suflet mare, bogat in insusiri superioare... Dar Alistar n-avea, din toate acestea, decat maturitatea si dealtfel nici el nu parea sa caute decat o distractie usoara la care ea putea raspunde la fel, si chiar exagerand putin in bataie de joc. Remus Oloman era mai inteligent, nici nu i-a facut curte si nici ea nu s-a infiorat de vreun farmec deosebit al lui. De ceilalti nu merita sa se ocupe. Cunostinte vechi, clasate de mult. Ramanea singur Dandu, care a fost insistent pana la badaranie.. Ca infatisare ar fi nesincera cu sine insasi daca n-ar recunoaste ca e bine. Dar incolo cat e de inferior! Cum sa iubeasca ea asemenea animal? Ar insemna sa se injoseasca. Iubirea nu poate fi o vulgara chemare a carnii infierbantate.

Explicatia tulburarii a descoperit-o totusi tot in legatura cu aviatorul. Era regretul ca s-a indignat serios si a dat proportii unei badaranii de militar inchipuit si fara educatie. in loc sa ia invitatia lui prosteasca drept o gluma nesarata, care se descalifica singura, si sa-l umileasca prin superioritatea ei, s-a suparat. Asta nu si-o ierta si cu atat mai mult ca supararea ei a fost spontana, rezultand din conceptia ce i-au infiltrat-o in sange parintii, de-a amesteca si in chestiile sentimentale ipocrizia bunei-cuviinte burgheze. Care fata de azi n-a primit invitatii similare, mai mult sau mai putin straveziu facute, si cate n-au acceptat dupa ce deseori chiar ele le-au provocat?... in adancul constiintei si-a dat seama atunci indata cat e de ridicola supararea, dar din mandrie indaratnica n-a mai putut sa revie si nici cand aviatorul a plecat n-a fost in stare sa impace lucrurile macar cu o gluma...

A doua zi l-a intalnit intamplator pe strada. El a salutat cu o privire umila. Ea a raspuns fara voia ei rece parca abia si-ar mai fi adus aminte ca l-a cunoscut. Se intelesese cu Coralia sa mearga la un cinematograf. Coralia plecase de la ei impreuna cu Dandu si Oloman. ii spunea acuma ca toata vremea au vorbit numai despre ea, ca aviatorul o divinizeaza pur si simplu; le-a declarat foarte serios ca el nu poate trai fara ea, le-a marturisit ce magarie a facut si cum a ofensat-o si ca nu stie cum sa repare incat e cel mai nenorocit om din lume. Liana radea linistit:

- Atunci n-are decat sa-si vie in fire, fiindca eu nu ma supar pentru glume insipide!

- Dar acuma spune-mi adevarat, poti fi sigura ca eu n-am sa te divulg: tu il iubesti sau cel putin ti-e simpatic?

- Cum sa iubesc pe cineva care e si prost, si gol, si obraznic? intreba Liana putin de sus. Tu ma crezi capabila ?

- Cand iubesti se schimba calificativele, draga mea - zise Coralia zambind Defectele dispar toate si devin calitati...

- N-am impresia ca ar fi cazul! replica Liana. Pentru mine dealtfel problema iubirii ramane inexistenta, stii bine ca n-am iubit niciodata si nici macar n-am fost indragostita ca toate fetele la anume varsta...

Liana curma convorbirea. I se parea ca, desi sincere, cuvintele ei sunau gol si fals, ca niste enuntari ipotetice.

Abia peste vreo zece zile intamplarea ii scoase din nou in cale pe locotenentul Dandu. Raspunse acum la salutul lui cu o cochetarie provocanta, vrand astfel sa-l indemne sa se intoarca si sa intre in vorba. Nu s-a intamplat nimic si Liana isi zicea ca l-a incurcat, desigur, prin excesul de amabilitate.

Dupa alte doua saptamani Mircea a venit la dejun s-o anunte ca diseara vor merge, o banda intreaga, la cinema si pe urma eventual undeva unde se danseaza. Va trece el cu fetele Gavrilescu s-o ia, numai ea sa fie gata, sa nu trebuiasca sa o astepte.





Jar - Capitolul 1 - Octombre
Jar - Capitolul 2 - Novembre
Jar - Capitolul 2 - Novembre (continuare)
Jar - Capitolul 3 - Decembre
Jar - Capitolul 4 - Ianuarie
Jar - Capitolul 5 - Februarie
Jar - Capitolul 6 - Martie
Jar - Capitolul 7 - Aprilie
Jar - Capitolul 8 - Mai
Jar - Capitolul 9 - Iunie
Jar - Capitolul 10 - Iulie
Jar - Capitolul 11 - August
Jar - Capitolul 12 - Septembre
Jar - Capitolul 13 - Octombre


Aceasta pagina a fost accesata de 960 ori.
{literal} {/literal}