Jar - Capitolul 5 - Februarie

Jar - Capitolul 5 - Februarie

de Liviu Rebreanu


Nunta Iui Mircea cu Nina era fixata pentru a treia dumineca din februarie. Mai fericit chiar ca fericitii logodnici, Gavrilescu umbla prin nori si nu se mai gandea decat cum sa faca cununia mai frumoasa, sa o tie minte tinerii cat vor trai si sa-si aminteasca de el, cand nu va mai fi, ca s-a straduit sa astearna numai fieri pe cararea vietii lor comune, cum spunea dansul cu o expresie pastrata, in coltisorul cu ramasite romantice al sufletului sau, din cine stie ce lectura straveche. Cu cine se intalnea numai despre casatoria Ninei vorbea parc-ar fi fost evenimentul cel mai important din univers. Cu cat se apropia ziua nuntii, cu atat mai des trecea pe la familia Rozmarin sa se sfatuiasca, sa stabileasca sau sa limpezeasca cutare amanunte. Erau doar atatea lucruri pe care un singur om, si inca un barbat, nu le putea prididi. inca dinainte de logodna l-a preocupat mult chestia nasilor. Dorea niste nasi cari sa fie un sprijin si o protectie pentru tinerii casatoriti si acuma, dar mai ales in viitor. S-a gandit intai sa roage pe ministrul lui sa-i cunune fata. Desi ministrul ii arata multa simpatie, i-a fost frica sa nu-l refuze Lui Rozmarin i-a spus insa ca ministrii prea se schimba des si de aceea nu-l vrea pe actualul. Atunci Rozmarin a propus pe Costica Alistar, prieten cu amandoi si om cu mare trecere. O saptamana s-au framantat apoi sa-i gaseasca o partenera. Au adoptat pe d-na Gotcu, boieroaica adevarata si totusi populara, in stare sa sara in foc cand trebuie sa serveasca pe cineva... Dar ramanea alegerea bisericii, lista invitatilor, trusoul miresei, bufetul, voiajul de nunta, atatea probleme delicate si incurcate, plus chestia apartamentului tinerilor pe care trebuie sa-l gaseasca gata mobilat si aranjat cand se vor intoarce din luna de miere...

- Daca ati sti ce e la noi, v-ati cruci! exclama Gavrilescu asudat de entuziasm Atelier de croitorie, de rufarie, de toatei.. Adica ce va mai spun ca doar cuscra Didina a fost si a vazut incat n-am cuvinte sa-i multumesc ca se osteneste si mai da cate-o mana de ajutor bietelor fete fara mama ! Degeaba, casa fara femeie e ca o corabie fara capitan. Om fi si noi barbatii buni, dar gospodaria numai femeia stie s-o conduca cum trebuie!

D-na Rozmarin se ducea intr-adevar din cand in cand cu Liana sa se intereseze de pregatirile miresei, zicandu-si ca numai in asemenea ocazie simte o fata lipsa mamei care s-o indrumeze si s-o mangaie. intr-una din aceste vizite familiale avura sa hotarasca si asupra domnisoarelor si cavalerilor de onoare. Gavrilescu sustinea ca trebuie sa fie douasprezece perechi, adica cat se poate de multe, ca sa dea mai mare stralucire cununiei Fetele obiectau ca n-ar fi elegant fiindca azi numai mitocanii mai umbla cu domnisoare de onoare. Ele voiau sa renunte de tot, cocardele si florile urmand sa fie distribuite in biserica invitatilor de Liana si Angela, adica numai rude. D-na Rozmarin propuse un compromis care satisfacea pe toata lumea: Angela si Liana sa-si ia cate un cavaler, ca sa nu rataceasca singure, mai ales in biserica, printre oamenii straini. Nina se bucura ca Liana va aduce pe Dandu, socotind ca un ofiter de aviatie in mare tinuta e foarte decorativ la o nunta. Pentru Angela se gandeau sa invite pe Remus Oloman, baiat subtire, intelectual distins si cunoscut.

si in casa Rozmarin se vorbea, fireste, din ce in ce mai mult despre nunta lui Mircea, desi pentru ei nu prezenta greutati si dandanale ca pentru Gavrilescu. Batranul Rozmarin zicea deseori:

- Bine-i sa ai baieti, din toate punctele de vedere! N-ai bataie de cap nici sa-l pazesti, nici sa-l insori, nici sa-l inzestrezi... Te duci la nunta ca un mosafir!

Pe cat de nemultumiti erau odinioara de purtarile lui Mircea, pe atat il laudau acuma toti si-i atribuiau toate calitatile. Batranul Rozmarin cel putin nu mai inceta: ca a fost totdeauna baiat serios si harnic, ca e functionar plin de merite si pus pe tabloul de avansari, ca are sa ajunga departe!...

Pentru Liana toate convorbirile acestea erau ace in inima. in toate simtea apropouri si aluzii la ea si la Dandu, chiar cand nu erau. Dealtfel pregatirile de nunta nu impiedecau continuarea aproape cotidiana a certurilor dintre ea si parinti. Fiindca incetase de-a mai lipsi noaptea de-acasa, controversele culminau intr-o intrebare a batranului, repetata de zeci de ori incat, auzind-o, Lianei ii venea sa innebuneasca:

- Daca relatiile voastre sunt corecte, de ce nu mai indrazneste domnul sa dea pe-aici?

I-ar fi fost usor sa scape de intrebarea aceasta urata. N-avea decat sa spuie lui Dandu sa vie si el ar fi venit. Dar se incapatana in suferinta ca si cand ar fi fost elementul fara de care iubirea si-ar fi pierdut din vraja ei misterioasa. Niciodata nu i-a pomenit lui despre ce patimeste acasa. Era sigura ca el ar suferi mai mult si asta ar fi intunecat bucuria intalnirilor. ii parea rau si de destainuirea dupa prima cearta cand el a fost atat de intelept si n-a lasat-o sa faca un gest ireparabil. Atunci insa a trebuit sa-i motiveze de ce nu mai poate petrece noaptea cu el cum proiectasera.

Dupa ce se hotari ca Dandu va fi cavalerul ei, Liana ii ceru sa vie la vizita, mai mult de frica sa nu-i faca batranul vreo mojicie daca-l va intalni numai la nunta. Cand ii anunta Tinca sosirea, se produse o mica rumoare in subsol unde se gasea toata familia.

- Ai, du-te de ti-l primeste! zise Rozmarin batjocoritor, fiindca tocmai despre cl discutasera iarasi, dar totusi cu o nuanta de satisfactie.

Liana se prefacea ca nu stie nimic. Alerga sus si-l introduse in salon unde sosi in curand si Didina, cam intepata si mirata:

- Vai, domnule locotenent, de mult n-ai mai fost pe la noi...

- Bine c-ai venit, draga Dandule - intrerupse Liana repede - ca parintii mei si mai ales tata isi inchipuiau ca cine stie ce orori s-au petrecut intre noi si de aceea ne ocolesti casa!

isi dadea seama ca intreruperea si in special sensul ei e o necuviinta gratuita fata de parintii ei. A facut-o insa inadins ca sa se racoreasca pentru toate suferintele indurate ca un elev care paraste profesorului pe un coleg care l-a sacait prea mult si pe care altfel nu se poate razbuna.

Dandu avu o clipa impresia ca a cazut intr-o curga. Surasul Lianei il linisti cel putin cat sa poata balbai:

- Vai, doamna, se poate?... imi pare rau ca... Eu as fi venit mai des daca nu mi-ar fi fost frica sa va deranjez...

- Cu Liana stim noi ca va vedeti, dar oricum... - relua d-na Rozmarin, fara sa termine, suparata putin de intreruperea Lianei, dar mai astamparata.

- Tocmai! zise si Dandu mai sigur. Cand e gheata buna ne intalnim, natural, la patinaj. Dealtfel Liana e eleva mea si am dreptul sa fiu Mindru ca a invatat admirabil, aproape sa ma intreaca si pe mine...

Mai tarziu se urca si Rozmarin, cu figura inacrita strambata de zambetul lui ciudat care voia sa fie politicos. si vorbira cu totii mai mult despre nunta lui Mircea, batranii facand ici-colo aluzii vagi la datoriile baietilor fata de fetele pe care le iubesc, in speranta ca ofiterul se va simti si spre disperarea Lianei care le taia mereu vorba ca nu cumva sa observe Dandu si sa creaza ca l-a poftit anume ca sa fie maltratat de parintii ei. Dandu insa nu lua in seama sau nu intelegea aluziile parca ar fi intrat intaia oara in casa Rozmarin si chiar aproba sentintele intelepte ca un om impartial si cu judecata solida.

Dupa vizita aceasta, urmata din cand in cand de altele, certurile cu Liana s-au mai potolit. Nelinistea ei insa crestea zi cu zi. Se simtea necontenit suspectata, inconjurata de primejdii. I se parea ca s-a urzit un complot impotriva iubirii ei tainuite. Banuiala densa, compacta ca o panza, o invaluia si o insotea pretutindeni, dandu-i impresia ca de-ar intinde mana ar putea-o pipai Secretul o fermeca si o inabusea.

Trebuia sa rareasca intalnirile la Dandu. Era o suferinta noua de care avea nevoie ca sa-si intretie martirajul. isi zicea acuma, din experienta, ca iubirea fara piedici nu poate avea farmec. Daca nu intervine la fiece pas, in fiecare zi, o primejdie noua sau macar o mica amenintare, pasiunea risca sa devina o obisnuinta banala ca masa la ora fixa care te plictiseste.

Spre a abate banuielile si pentru trecut Liana chema intr-o seara pe Coralia, citira impreuna pana dupa miezul noptii, oprind-o sa se culce la ea. Parintii s-au putut convinge astfel ca lipsurile ei de-acasa au fost intr-adevar intrebuintate pentru studii, nu cum isi vor fi inchipuit ei. Peste cateva zile insa le spuse aproape cu trufie, ca si cand ar fi crezut ca-i pedepseste, ca renunta sa se mai prezinte in sesiunea asta la examen fiindca nu s-a putut prepara suficient Batranii au primit declaratia fara nici o emotie si fara sa-i raspunda cu imputari cum s-a asteptat ea. Pentru ei invatatura fetei era un lux in asteptarea maritisului Mai mult i-a suparat insistenta ei de a ravni diplome si slujbe in loc de o partida buna. D-na Rozmarin era convinsa ca Liana ar fi de mult maritata si la casa ei daca n-ar fi lasat-o sa-si umple mintea cu atatia gargauni de carte. Bunica exprima gandurile tuturor cand ii raspunse bland:

- Bine faci ca nu te mai trudesti atata. Liana, ca Dumnezeu poate sa-ti ajute si sa-ti trimita maine-poimaine un noroc mai bun.

Liana ar fi avut pofta de cearta. Cand zicea ca a renuntat la examene, se gandea in sine ca a renuntat la noptile cu Dandu. Era deci sacrificiul cel mai dureros. Vorba bunicii despre norocul care poate sa-i vie ii risipi rautatea si-i imblanzi inima, aducandu-i aminte pe Dandu. Zise sentimental:

- Matina draga, ce buna esti tu!

Pe Liana o adora toata familia. Micuta, blonda, fragila ca o jucarie, cu ochii ei mirati si plini de taine era rasfatata tuturor. si totusi acuma ea umbla prin viata solitara, intr-un fel de vid particular in care nu putea patrunde nimeni afara de el. Se complacea atat de mult in situatia aceasta incat ar fi dorit sa continue pana la sfarsitul sfarsitului.

Precum invatase sa-si tainuiasca iubirea, tot astfel isi ascundea toate zbuciumarile sub o masca de suras exuberant pe care o purta ostentativ acasa ca si in lume. Totdeauna, din discretie mai mult decat din calcul, s-a ferit sa-si spovedeasca cuiva intimitatile. Nici mamei sale nu si-a deschis sufletul complect niciodata. Lucrurile cele mai dragi si pe cele mai chinuitoare le pastra numai pentru ea intr-o tainita fara cheie. De aceea nimeni nu banuia tumultul ce clocotea in inima papusii vesnic zambitoare care parca raspandea in jurul ei numai bucurie si placere de viata...

Familia Rozmarin s-ar fi considerat coborata daca, cu ocazia casatoriei fiului lor, n-ar fi facut nimic si s-ar fi prezentat doar la ceremonii si la ospat ca niste mosafiri indiferenti. Dupa copioase consfatuiri hotarara ca, in ajunul cununiei, sa dea o masa buna si intima, numai pentru cele doua familii cu nasii si cavalerii de onoare. Gavrilescu protesta putin din gura, dar se vedea ca-i place atentia aceasta.

Ca totdeauna Didina era agitata si ingrijorata. Inutil insa, caci s-a petrecut foarte bine, intr-o atmosfera de intimitate cum rar s-a vazut. Liana, care a distribuit locurile, dintr-un exces de prudenta si ca sa evite orice suspiciune, n-a asezat pe Dandu langa ea, ci tocmai in celalalt capat al mesei, in fata ci. A si ex-plicat, in timpul mesei, ca a facut schimb de cavaleri pentru azi ca sa nu se plictiseasca doua zile la rand aceleasi perechi. La dreapta ei sedea Alistar, nasul, alaturi de Nina, apoi Mircea si d-na Gotcu, iar in partea cealalta la mijloc bunica, avand in dreapta pe Gavrilescu si pe Didina, in stanga pe Rozmarin si pe Bebe. Cel putin daca nu-l poate avea pe Dandu langa ea, se va satura privindu-l necontenit si schimband cu dansul cate un gest de incredere discreta.

Ca si la logodna, sufletul petrecerii a fost Gavrilescu. El spunea glumele si el radea mai tare ca toti. A inchinat primul pahar in cinstea nasilor, urand comesenilor sa danseze in curand si la nunta lor, fiindca nasul era burlac si nasa vaduva. Vorbindu-se mai mult despre nasi si fini, d-na Rozmarin a pomenit cu duiosie de nasa Lianei, nevasta unui fost coleg al lui Alexandru, oameni foarte cumsecade si saritori ca fratii la orice nevoie. S-au prapadit amandoi, saracii, in timpul raz-boiului, in catastrofa de la Ciurea. Ea era straina, poate chiar germana. Ea a tinut mult la numele Liana, caci Didina ar fi vrut s-o boteze Frusina, ca pe bunica. Daca ar fi trait. Liana ar fi avut intr-insa o buna prietena si o protectoare pentru toata viata.

- Nasii trebuie sa fie ca parintii! zise d-na Gotcu ca si cand ar fi dorit sa arate ca-si cunoaste datoria. Eu asa stiu si asa vreau sa fiu ! Ce-o face dumnealui - Adaoga cu o intepatura pentru Alistar - il priveste, dar finii mei pot sa ma considere de azi incolo ca pe mama lor!

Gavrilescu, de emotie si bucurie, era gata sa se repeada s-o sarute. Tocmai atunci insa Angela a observat cu groaza ca sunt treisprezece persoane la masa. D-na Rozmarin era nenorocita. Cum de n-au bagat de seama? Dadu sa scoale pe Bebe de la masa D-na Gotcu se impotrivi:

- Ia lasa copilul in pace!... Auzi! Cine mai crede azi in bazaconii d-astea?

- Exact, nasa draga! striga Gavrilescu. Ba dimpotriva, eu stiu ca atunci cand sunt treisprezece la masa inseamna ca sunt multi indragostiti!

Liana, parca s-ar fi facut aluzie la ea, arunca o privire spre Dandu. Vazu ca in aceeasi clipa se ui ta la el si Angela cu niste ochi intrebatori. Dandu, fiind aplecat putin spre d-na Gotcu, cu care vorbea ceva, nici n-a observat privirile fetelor. Dealtminteri Gavrilescu continua razand galagios:

- Ce folos de dragoste pentru alde mine si Rozmarin ! Bodaproste ca ne-a iertat Dumnezeu, ca dragostea e pacoste mare pe capul omului... Pot sa recomand insa indragostitilor fara speranta un leac foarte sigur contra boalei de amor. Ia seama, Rosmarine, ca poate sa-ti faca trebuinta vreodata! Alifia de fata sfanta, de musca vaduva si de tantar traznit te vindeca in douazeci si patru de ore de cea mai rebela pasiune!

Liana zambea desi glumele lui Gavrilescu i se pareau nesarate. in hohotele ce urmara ochii ei intalnira ochii lui Dandu care aveau niste luciri zvapaiate. El raspunse cu o ridicare din sprancene, linistitoare. Liana intelegea ca vrea s-o linisteasca in privinta Angelei care sc vara mereu intr-insul, i i soptea mereu cate ceva la ureche si il provoca in toate chipurile cu o dezinvoltura pe care Liana n-ar fi cutezat s-o intrebuinteze niciodata nici fata de Dandu, nici fata de nimeni. Grija aceasta a lui pentru susceptibilitatea ei, o magulea desi nu dadea nici o importanta schimonoselilor Angelei. Liana era atat de sigura de iubirea lui incat in sufletul ei numai incapea loc pentru radacinile geloziei S-ar fi socotit vinovata fata de el daca n-ar fi avut incredere desavarsita in lealitatea iubirii lui ca si in a ei insasi. Apoi cum ar putea fi geloasa, daca ar fi sa fie, pe una ca Angela, o maimuta cu nasul ca un dop, cu dintii iniei intr-o gura care rade mereu, cu parul blond paios? Nici n-ar admite sa fie macar comparata cu ea.

Totusi Liana simtea ca, in clipa aceasta il iubeste mai mult pe Dandu ca oricand. il vedea mai frumos si ar fi vrut sa straluceasca mai mandru peste toti ca un luceafar. Dealtfel, el era foarte vesel asta-seara si mai vorbaret ca de obicei. Arunca din cand in cand in discutie cate un crampei de fraza care Lianei i se parea atat de spirituala incat se mira ca lumea nu face haz suficient. intr-un avant de buna dispozitie Dandu incepu chiar sa povesteasca o anecdota obscena, dar nu indrazni sa o sfarseasca, desi Liana si Angela, in acelasi timp, ii cereau sa continue...

Altminteri Liana n-a prea participat la conversatie. N-o amuzau glumele cu orice pret ale lui Gavrilescu si nici iesirile spirituale ale d-nei Gotcu, care au dat tonul general. A ascultat mai bucuroasa barfeala literara a lui Remus si a schimbat cateva cuvinte cu Alistar, ale carui priviri o mangaiau necontenit De atunci, de la Craciun, cand i-a pus intrebarea, nu s-a mai intalnit, fie ca intamplarea a vrut asa, fie ca el a evitat inadins. Liana, de teama sa nu-i reclame raspunsul, se ferea sa se intretina cu dansul mai indelung. Dar spre sfarsit Alistar i-a amintit, mai in gluma:

- stii ca-mi esti datoare un raspuns. Liana?... Sper ca n-ai uitat!

- Daca d-ta n-ai mai venit sa-l iei? zambi Liana. Cum era sa ti-l dau?... Mi se pare ca intrebarea n-a fost prea serioasa.

- Te inseli! facu Alistar repede si cu alt glas. A fost si este foarte serioasa. Ai sa te convingi. Eu nu renunt asa de usor, cel putin la un raspuns!

Spre norocul Lianei, Gavrilescu interveni cu o noua gluma, adresata tocmai nasului, incat aparteul lor se rupse. De fapt Liana nu s-ar mai fi codit azi de o explicatie cu Alistar. Se simtea capabila sa-i serveasca un raspuns care nici sa n-o oblige neaparat, nici sa nu rupa toate puntile, ceea ce odinioara n-ar fi facut. I-ar fi convenit azi sa aiba un pretendent serios ca directorul, fiindca astfel ar fi putut inlatura mai usor orice banuieli in privinta lui Dandu. Pentru iubirea aceasta se credea indreptatita sa ia asupra-si orice jertfa. Dar asemenea explicatie nu se putea dezbate la o masa galagioasa, cu martori. Se va ivi un prilej mai bun altadata, daca Alistar tine intr-adevar la ea...

Pentru nunta Liana si-a facut o rochie noua. Cand a imbracat-o si s-a vazut in oglinda a recunoscut ca are dreptate maica-sa ca va fi mai frumoasa decat mireasa. Se bucura pentru Dandu. Numai pentru el tinea sa fie cea mai frumoasa, sa se mandreasca el in sine ca e iubit de o fata ca ea. intr-adevar si Dandu, venind s-o ia la biserica, a exclamat admirativ:

- Superba esti azi, Liana draga! O zana din povesti !... Totdeauna esti frumoasa, dar azi te-ai intrecut pe tine!

- iti plac, Dandu ? murmura ea fericita. Daca-ti plac tie, mi-e suficient. Pentru mine tu esti mai mult decat toata lumea!

Biserica Amzei era intesata de invitati si mai ales de curiosii ceremoniilor nuptiale. Dominau, fireste, femeile care doreau sa vada cum se infatiseaza mireasa. si, fireste, mireasa se facea asteptata. Mircea, cu un buchet de crini, pandea agitat in usa bisericii. La bratul lui Dandu, Liana distribuia, impreuna cu cocardele, surasul ei fermecator cunoscutilor si necunoscutilor. intr-un moment auzi langa ea un glas de femeie:

- Uite, ce pereche frumoasa ! Ca maine o sa venim si la cununia lor !

Liana intoarse capul, curioasa. Era o necunoscuta, ii raspunse cu un zambet de recunostinta. Necunoscuta, incantata ca a fost auzita, starui:

- Nu-i asa, domnisoara frumoasa?

Liana se indeparta. Dandu n-a auzit nimic si o ducea in alta parte.

in sfarsit, cu intarzierea reglementara, sosi si mireasa, insotita de Gavrilescu, asudat cumplit de fericire. Corul mixt canta un mars nuptial original. D-na Rozmarin conduse pe Nina, care tremura de emotie, s-o inchine la icoane. si apoi incepu slujba, celebrata de patru preoti in frunte cu un arhiereu, cum oranduise Gavrilescu pentru a inalta prestigiul si fastul ceremoniei Liana, agatandu-se de bratul lui Dandu, statea in randul intai, putin intr-o parte, asa incat vedea perfect si pe arhiereu, si pe mirii incadrati de nasi. La inceput asista indiferenta ca toata lumea, schimband salutari si surasuri cu cunostinti pe care inca nu le observase, auzind imprejur soaptele si chicotelile privitorilor. Pe urma ceremonia ii cuprinse atentia din ce in ce mai mult Glasul grav traganat al preotilor, raspunsurile corului nevazut, fumul de tamaie, flacarile luminarilor, zumzetul inabusit al multimii, apropierea calda a lui Dandu, toate se topeau intr-o senzatie stranie de inaltare si coborare. isi simtea sufletul ratacind insetat, sorbind cuvinte sfinte si miresme. I se parea ca si ea e mireasa, ca slujba a inceput si mirele lipseste. in inima i se prelingeau picuri mari de rusine si de spaima, parca secretul ei ar fi amenintat din clipa in clipa sa se reverse si sa o tradeze in fata tuturor oamenilor. Pe buzele ei vopsite dainuia un suras, o simpla manifestare inconstienta ca si cascatul intr-o incordare de atentie sau ca rasul in momentul unui pericol iminent Ochii ei insa erau plini de deznadejde si scaldati in lacrimi incat nici nu mai cuteza sa miste ploapele de frica sa n-o napadeasca plansul. Apoi ca si cand s-ar fi pravalit in vis intr-o prapastie fara fund, incepu sa tremure si se agata mai tare de bratul lui Dandu, simtind deodata ca altfel si-ar pierde cunostinta.

- Ce ai, Liana?-.. Ia seama!

Glasul lui ii parea strain si totusi mangaietor. Cu batista micuta ca o aripa alba isi inabusi intai lacrimile, apoi sopti, cautand zadarnic o intonatie cocheta:

- Nimic... Sunt putin emotionata... Ceremoniile astea...

Astepta de la el un raspuns sau macar un gest discret, nu-si dadea bine seama ce anume. Ochii lui insa alergau de ici-colo, grabiti, fara vreo tinta anume, ca si ochii celorlalti, ai strainilor. Liana recunoscu indata ca exagereaza cand vrea ca sufletul lui sa palpite in ritmul sufletului ei, sa ghiceasca in fiece moment dorintele ei.

ii ramase totusi, ca o neliniste vaga, asteptarea raspunsului si nelinistea aceasta nu o spulbera nici o incercare a ei de a justifica atitudinea lui Dandu. A urmarit-o toata seara, si in timpul dansului, si la masa, si la gara petrecand cu familiile pe tinerii casatoriti care plecau cu ultimul tren de noapte spre Venetia unde hotarase Gavrilescu. De cate ori spunea ceva Dandu, ea cauta in vorbele lui subintelesuri pe care sa le poata talmaci drept raspunsul asteptat. il privea mereu atat de ciudat ca in cele din urma el a trebuit sa observe si i-a zis cu un fel de imputare:

- Esti asa de curioasa asta-seara ca nici nu te mai inteleg... Ai ceva. Liana?

- Nu. Ce sa am?... La o nunta... - raspunse ea crezand ca in sfarsit i se va implini asteptarea.

- Nu cumva esti geloasa, Liana? adaoga deodata Dandu, cu alt glas, ironic si razand.

- Ooo! exclama Liana cu o indignare greu stapanita. Atata intelegi tu din...

ii parea rau de indignare si izbuti sa sfarseasca cu tonul lui de ironie:

- Eu sa fiu geloasa?,.. Nu cumva e la mijloc o confuzie de roluri?

Umilit fara sa-si dea seama, Dandu isi pierdu siguranta si balbai incurcat:

- Fiindca nu mai stiu ce sa cred cand te vad asa de...

Liana nu mai starui. Umilinta lui o durea. I-a spus de atatea ori ca se considera inferior, incat ar fi o nedelicatete sa-l injoseasca cu ironii cand el nici macar nu e vinovat de nimic. Vinovata este ea care ii pretinde lui sa-i aline o surescitare sufleteasca neclara chiar pentru ea insasi.

Peste catva timp Alistar, dupa un dans impreuna, duse pe Liana in coltul unui salonas ramas gol momentan. Acolo ii spuse indata ca doreste sa-i dea o explicatie inainte de a-i reclama raspunsul cel vechi. Ca sa netezeasca putin calea, Liana i-o lua inainte cu imputari ca, dupa ce atunci a fost atat de grabit incat aproape sa o oblige sa raspunda fara a-i da ragaz sa-si scruteze inima, a putut totusi sta deoparte saptamani multe, nepasator si necurios macar sa o vada.

- Am avut dreptate sa nu iau in serios expansivitatea d-tale de atunci? urma ea. Nu e mai bine ca am fost prudenta si nu m-am increzut ca ma iubesti cu adevarat?

Directorul isi recapata putin din aplombul de cuceritor, incat replica zambind:

- Apoi aici e toata drama mea, ca sa zic asa!... Tu esti sigura si poti fi sigura ca vei fi iubita cu adevarat, nu doar de unul ca mine, ci de oricine. Ai si tineretea, si frumusetea si inteligenta care, toate impreuna, iti garanteaza certitudinea. Pe cand eu trebuie sa am indoieli intai daca pot indrazni sa iubesc o papusa delicioasa ca tine, fara a aparea ridicol in fata ta si a lumii, iar pe urma de-abia sa indraznesc a merge mai departe si sa intreb daca ar fi posibil sa fiu iubit!

Liana raspunse fara inconjur:

- Nu voi fi ipocrita sa-ti spun ca situatia nu este cum ai aratat, desi ai exagerat-o mult. Dar cu aceeasi francheta am dreptul sa-ti reprosez ca m-ai intrebat pe mine daca te iubesc inainte de-a fi sigur d-ta insuti daca ma iubesti suficient. Nu-i asa?

Alistar deveni mai elocvent si explica pe larg ca, poate din nenorocire pentru el, dragostea lui nu poate fi pusa la indoiala. Recunostea ca poate s-a pripit putin inainte si ca ar fi fost mai cuminte daca ar fi cautat sa-i castige simpatia, ca sa nu zica numaidecat iubirea, incetul cu incetul, si numai cand ar fi fost sigur ca ea s-a obisnuit cel putin cu ideea, numai atunci sa-i puie intrebarea cea mare. A regretat ulterior gestul. Era prea tarziu. Poate de aceea nici n-a staruit sa afle raspunsul pe care dealtfel il cam banuia. in toate acestea insa a avut o scuza hotaratoare: ca si asiduitatile lui s-ar putea preta la ridicol daca in prealabil n-ar avea perspectiva succesului. El nu-si poate permite sa se tie dupa ea prin oras, la spectacole; acasa, ca un tanar care face curte azi Lianei, maine alteia, fara a risca sa fie aratat cu degetul in deradere...

Pe cand Alistar isi depana lamuririle, dadu buzna in salonas Dandu. Vazand-o in patru ochi cu directorul, avu o mica ezitare inainte de-a zice:

- Pardon... Te caut pretutindeni, Liana... Era vorba ca primul tango sa...

- Dansam mai pe urma, draga Dandu - surise ea dragalas. Nu te superi?

Dupa ce se retrase ofiterul, Alistar continua parca intristat:

- Vezi?... Cum sa lupt eu cu dansul, de pilda!... As putea avea eu indrazneala lui, increderea lui? El nu poate fi ridicol pe oricine ar iubi! Daca as fi navalit eu in casa voastra ca dansul atunci, ce ar fi zis toata lumea?... si el de-atunci continua, staruie... V-am vazut de atatea ori impreuna la patinaj, alteori la cinematografe...

- A, va sa zica nici n-am apucat sa-ti raspund si ai inceput sa ma urmaresti? rase Liana.

- Da, atata mi-a fost permis, in taina, fireste, fara a ma expune la rasul nimanui!

in sfarsit Liana ii ceru sa vie totusi pe la ei, sa se cunoasca mai bine, sa-si verifice amandoi inimile. Alistar promise cu adaosul ca totusi nu va abuza de invitatie, oricat l-ar indemna inima, fiindca nici macar in fata parintilor ei nu vrea sa apara ridicol.

- Vrei cu orice pret sa-mi smulgi anticipat o declaratie de iubire! exclama Liana zambind. Ei bine, nu ! si dealtfel eu cand iubesc nu fac declaratii - ca sa stii pentru viitor!

Explicatia cu Alistar a inviorat pe Liana si i-a alungat din suflet deocamdata nelinistea ramasa de la biserica. Era multumita si de intorsatura ce a intervenit astfel intre ea si Alistar, dar mai ales de ezitarea lui Dandu cand i-a gasit impreuna. Niciodata nu i-a trecut prin gand sa-i starneasca gelozia pentru a-i atata iubirea. Surise cand Dandu o intreba mai tarziu, prefacandu-se nepasator:

- Ce-ti spunea nasicul acolo in tete-a-tete? Nu cumva iti face curte... Caraghios!





Jar - Capitolul 1 - Octombre
Jar - Capitolul 2 - Novembre
Jar - Capitolul 2 - Novembre (continuare)
Jar - Capitolul 3 - Decembre
Jar - Capitolul 4 - Ianuarie
Jar - Capitolul 5 - Februarie
Jar - Capitolul 6 - Martie
Jar - Capitolul 7 - Aprilie
Jar - Capitolul 8 - Mai
Jar - Capitolul 9 - Iunie
Jar - Capitolul 10 - Iulie
Jar - Capitolul 11 - August
Jar - Capitolul 12 - Septembre
Jar - Capitolul 13 - Octombre


Aceasta pagina a fost accesata de 827 ori.
{literal} {/literal}