Jar - Capitolul 9 - Iunie

Jar - Capitolul 9 - Iunie

de Liviu Rebreanu


1.

Liana tot se mai ducea pe la Universitate din cand in cand, dar, fireste, nu de dragul examenelor. O apuca uneori nostalgia cartii, ii reveneau ambitiile de-a lua o diploma si de-a fi independenta, dar numai pentru Dandu. isi zicea cateodata ca, daca ar avea si ea o leafa, s-ar putea uni mai sigur cu Dandu. Probabil ca el se sfieste sa-i propuie casatoria fiindca nu se simte in stare sa faca fata cheltuielilor mai mari ale unei gos-podarii Fara sa-l fi intrebat vreodata, Liana stia ca e baiat cu avere si ca traieste pe un picior mult superior unei solde de locotenent... Totusi nu gasea in sine energia de-a reincepe studiile in mod serios. Amana pentru mai tarziu cand isi va redobandi echilibrul sufletesc care sa-i permita si alte preocupari. intrebuinta insa si Universitatea ca un paravan pentru justificarea timpului petrecut in strada Regala...

Fiindca ea fixa totdeauna ziua si ora intalnirilor, pe care dansul le accepta invariabil, odata, la inceputul lui iunie, a ramas putin deconcertata cand a auzit ca nu poate s-o astepte dumineca. Dandu a trebuit sa-i explice ca are un miting important care dureaza pana seara, iar pe urma o masa cu concurentii. Liana intelegea, recunostea si totusi se intrista parca ar fi primit o mare lovitura. Zise resemnata:

- Atunci... cand vrei tu!

- Luni, turturico! se grabi Dandu, impaciuitor. Dealtfel trebuie sa tii seama, turturica amarata, ca noi vara avem serviciul cel mai greu, cand toata ziua suntem hartuiti si mereu trimisi ba incoace, ba incolo... Asa ca sa nu te alarmezi daca uneori...

- Bine, Dandutule - balbai Liana cautand sa si zambeasca - inteleg. De-aci incolo sa hotarasti tu cand sa ne vedem. Da?

- Asa te vreau, Liana mica, cuminte si rezonabila ! zise el imbratisand-o languros.

Liana isi alunga sentimentul de umilire ce o nelinistea. Egoismul ei ar fi fost in stare sa pretinda lui Dandu sa o puie pe ea mai presus si de serviciu, si de camarazi, si de orice in viata. Ea a renuntat la toate pentru el Dar barbatii nu pot sa traiasca numai pentru iubire.

intalnirile deveneau mai rare chiar decat atunci cand le distanta ea de frica suspiciunilor. Dandu ii dadea insa totdeauna motive atat de puternice incat nu putea sa nu le accepte. Venea cu aceeasi bucurie, numai inima ii tremura mereu ca si cand i-ar fi fost teama de un necunoscut care o pandea undeva. Pe urma langa el isi recapata chiar si exuberanta dintr-un instinct speriat de a nu parea trista si mai ales de a nu-l intrista pe Dandu.

intr-o zi sosi mai vesela si alerga mai repede pe scara spre etajul lui. Nu-l mai vazuse de o saptamana si dorul o mistuia. Fredona linistita apasand pe butonul soneriei. Soldatul aparu cu oarecare intarziere si, zarind-o, facu o miscare parc-ar fi vrut s-o opreasca sa intre. Liana nu baga de seama si navali in vestibul Numai inainte de-a trece in camera de dormit auzi glasul ordonantei:

- Duduita, don' locotenent nu-i acasa...

intoarse capul necrezatoare, dar, peste o frantura de secunda, zise cu incredere:

- Nu-i nimic! Are sa vie indata!...

- Duduita, don' locotenent a iesit acusica, nu-i nici o jumatate de ceas, in civil, si inca mi-a spus sa nu-l astept ca vine tarziu !

- Nu se poate, Tanase ! se incapatana totusi Liana desi acuma cu o strangere de inima.

- De, duduita - murmura soldatul dand din umeri.

Lianei ii venea sa-l mai intrebe, sa-l zgaltie, sa-l roage. ii fulgerau prin creieri mii de cuvinte de revolta si de rusine. Apoi deodata isi auzi vocea, alba si zgribulita si afectand o nepasare fara rusine:

- Atunci sa stii, Tanase, c-a uitat... Are si el multe pe cap, saracul... Am sa-i las un biletel...

Intra in dormitor parca tot ar mai fi pastrat o ramasita de speranta intr-o surpriza sau o farsa neroada. Patul era ravasit intocmai ca dupa imbratisarile lor. Rufe, haine de-ale lui, imprastiate, ii aratau ca soldatul n-a mintit si ca intr-adevar Dandu a plecat, poate inadins ca sa nu fie aici cand va sosi ea. Trecu in cealalta camera. Cazu zdrobita pe scaunul de langa masuta de scris. Se reculese, hotarata sa-i scrie o insulta grea care sa curme definitiv orice legatura intre dansii. Stiloul ii palpita intre degete. Scrise cu litere zambitoare: "Eu am venit, Dandutule drag. De ce nu m-ai asteptat?.. De ce esti rau cu..." Stiloul se opri. Gandise sa termine cu "turturica ta", dar mana nu avea putere sa execute...

A coborat scarile ca sa nu le mai urce niciodata. A doua zi a revenit. Nu voia decat o explicatie. Douazeci si patru de ore s-a luptat cu toate stafiile. S-a gandit ca el o considera ca un simplu obiect de distractie. Ea sau o midineta, pentru el e acelasi lucru. S-a gandit ca s-a inselat si nu-i ramane decat sa-l dispretuiasca. Dar... Pe urina si-a zis ca nu trebuie sa judece fara chibzuiala ca atunci. Dandu nu poate fi ticalos. Desigur a avut un motiv grav de n-a putut-o astepta. Pentru o intalnire ratata nu se distruge o iubire adevarata. Randul trecut, daca nu intervenea Remus, s-ar fi consumat o crima contra dragostei, din vina ei. Acum se cuvine sa fie "cuminte si rezonabila", cum ii place lui Nu mai vrea intermediari si de ce sa astepte sa vie el care are toate motivele sa se simta vinovat si deci sa nu indrazneasca? Ea trebuie sa-l caute, fiindca e fara pata si n-are pentru ce sa roseasca...

Explicatia s-a terminat in pat, dupa lacrimele ei si consolarile lui. Liana a auzit "ministerul de razboi", "comandantul grupului", "avionul tri-motor", "receptia" si s-a potolit, iar cand Dandu a mai adaogat emfatic ca n-a gasit corect sa-i lase vorba ori bilet prin ordonanta ca sa n-o ofenseze, s-a convins deplin si a suras cu ochii ei mirati inecati de plans:

- Dar alta data sa nu mai faci, Dandu, auzi?... Sa nu mai superi pe turturica ta, caci ea numai pe tine te are sub soare!

Altadata Liana nu s-a mai suparat deloc. S-a obisnuit sa nu fie sigura daca-l gaseste cand venea la intalnirile hotarate de el Din strada Regala trecea atunci la Universitate unde vesnic gasea colegi care sa-i tie de urat si s-o distreze pana isi uita amaraciunea. Spre seara lua tramvaiul si ajungea acasa tocmai la vremea mesei, sa participe la conversatiile despre Alistar, care venea mai rar fiindca noul ministru il tinea pana noaptea la biurou, sau despre boala bunicii care, in afara de durerea ce o pricinuia tuturor, incurca si proiectele de vacanta ale familiei. Rosmarin se inscrisese pentru concediu in iulie si ar fi vrut sa mearga cu totii undeva la mare, dar cata vreme bunica era bolnava nu se putea decide nici intr-un fel...

Aproape de sfarsitul lunii, intr-o zi cand iar n-a gasit pe Dandu la intalnirea fixata si dupa ce s-a consolat iar la Universitate cu colegii binevoitori, Liana s-a suit in tramvai si a pornit spre casa. Se uita distrata, din fereastra vagonului, la forfoteala lumii pe Calea Victoriei si pe bulevard. Deodata, in furnicarul de oameni de pe trotoarul cinematografelor, i se paru ca zareste pe Dandu cu o femeie... intoarse capul sa se uite mai bine, dar tramvaiul gonea clopotind furios si coroanele cas-tanilor acoperira grupul in care a zarit palaria cafenie trasa pe ochi si in dreapta, cum o purta el. Vru sa se dea jos la statia din Brezoianu, sa alerge, sa se convinga. Vagonul era arhiplin si ar fi trebuit sa dea o lupta prea desperata ca sa ajunga pana la platforma de coborare.

"O, daca asta e la mijloc!" isi zicea mereu Liana nemaivazand nimic pana acasa desi privea fix pe trecatorii de pe trotoare parc-ar fi asteptat sa mai apara palaria cafenie....

Dandu s-a jurat a doua zi ca nici n-a trecut pe bulevard fiindca...

2.

Totusi Liana, desi a crezut juramintele, a ramas cu pumnalul banuielii in inima. Gelozia ei a fost pana acuma impersonala, o temere vaga amestecata cu ura impotriva tuturor. Incidentele cu explicatii le socotea o lupta contra tendintei inevitabile de-a intra in fagasul standardizarii, de a reglementa o pasiune la ore fixe, ca intr-o casnicie hodorogita. Discutiile si lacrimile atata iubirea si o improspateaza cu farmecul surprizei Dar daca a intervenit intre ei o femeie, atunci... Liana nu izbutea sau nu cuteza sa se gandeasca ce-ar fi atunci, isi frangea doar mainile si simtea o dorinta irezistibila s-o cunoasca. Trebuie sa o descopere cu orice pret. Cand nu-ti cunosti adversarul, batalia e inegala.

Doua zile consecutive, de la trei pana la opt, Liana a stat pitita intr-un gang in strada Regala, peste drum de locuinta lui Dandu, de unde putea observa tot ce se petrece, pe toti care intra si ies. L-a vazut pe Dandu, in prima zi, iesind in civil, cu palaria cafenie, exact cum l-a zarit din fuga tramvaiului. A oprit o masina si a plecat spre teatru si nu s-a mai intors. A doua zi a iesit ordonanta si a revenit curand cu un manunchi de trandafiri rosii. Inima Lianei batea sa plesneasca in ascunzatoarea din gang. Dar soldatul a iesit din nou cu florile si apoi s-a inapoiat fara ele, ceea ce insemna ca le-a dat unui comisionar sa le duca mai departe. Spre seara Dandu a plecat tot in civil, fluierand si invartind un bastonas.

Pe urma Liana si-a schimbat postul de observatie, trecand pe trotoarul cinematografelor. in ceea dintai dupa-amiaza s-a intalnit cu Angela. A incercat sa o ocoleasca, dar Angela a apucat-o de brat, vesela, guraliva:

- Liana!... Ce bine-mi pare ca te vad!... Hai sa vedem impreuna filmul! Am auzit ca Joan Crawford e fenomenala si arboreaza cincizeci de toalete!... Tot sunt singura. Liana...

- Chiar acuma l-am vazut, Angeluto draga! facu Liana cu o masca de incantare. intr-adevar e delicioasa, merita s-o vezi!... Du-te si scuza-ma pe mine... Ce face Nina? N-am mai vazut-o de doua saptamani...

Acum era sigura ca atunci a fost Dandu cu Angela. Langa palaria cafenie a fost toca alba de pai pe care o purta si azi Angela.

A treia zi l-a vazut si pe Dandu in holul de la Capitol, asteptand cu ochii tinta la poarta, cu mutra de plictiseala tacuta ce o afecta cand vroia sa-si disimuleze nerabdarea. Liana a trebuit sa se amestece intr-un grup de trecatori ca sa nu fie vazuta... Peste vreo zece minute apoi abia a izbutit sa se ascunda de Angela care venea grabita dinspre Calea Victoriei. Liana s-a intors si a ajuns-o din urma tocmai cand intra la cinematograful unde astepta Dandu. De-afara, de pe trotoar. Liana s-a uitat bine cum a intampinat-o Dandu, cum au pornit impreuna spre casa de bilete, cum el i-a aratat ca le-a si cumparat, apoi cum au disparut de brat dupa perdeaua controlorilor...

Linistita, parc-ar astepta un tovaras iubit, Liana s-a asezat apoi pe banca, in hol, cu privirea la perdeaua care a inghitit pe cei doi. Aproape trei ore a sezut in acelasi loc, tresarind de cate ori iesea cineva din sala. in sfarsit a aparut palaria Angelei. Liana a incercat sa se scoale, sa le iasa in cale, dar picioarele au refuzat ca si cand ar fi fost paralizate. A ramas pe banca. Pe buzele vopsite tare ii juca un suras neputincios, iar in ochii violeti, peste mirarea naturala, tremura deznadejdea... Cu ei mai era acuma si un ofiter necunoscut. Cateva momente s-au sfatuit in mijlocul holului, printre strainii care ieseau sau intrau. Dandu statea cu fata spre Liana, intr-un moment privirea lui s-a incrucisat cu a ei. O strafulgerare de spaima, o ezitare si pe urma ochii lui s-au intors nepasatori in alta parte. Liana a observat pe urma cum ii grabea pe ceilalti sa iasa. indata ce grupul a disparut, s-a ridicat si ea. I-a mai vazut pe trotoar, prin multime, mergand agale spre Calea Victoriei. Dandu s-a uitat inapoi de doua ori. ii era frica, desigur, ca-i urmareste...

Liana nu-si dadea seama cum s-a tarat pana acasa. Maica-sa a crezut-o bolnava si s-a speriat. Toata noaptea s-a rasucit in patuceanul ei alb parc-ar fi fost pe jar. Prin creieri ii zburau necontenit aceleasi cuvinte neputincioase :

- Ce sa fac?... Ce sa fac?... Ce sa fac?

Ziua urmatoare era zi de intalnire aleasa de el. S-ar fi dus, dar avea presimtirea ca, mai ales acuma, n-o va astepta. ii parea rau ca a pandit si a aflat adevarul si mai mult ca a vazut-o si dansul Ce-i trebuia adevarul? Cat nu-l cunostea, cel putin avea sperantele.

A incercat totusi. Dandu o astepta. Liana s-a prabusit la picioarele patului intr-un hohot de plans.

- Liana... turturica mea frumoasa... Ce-i cu tine? bolborosi Dandu ridicand-o pe brate ca pe un copil. Se poate?... Iar nu-i cuminte turturica?

ii saruta gura si buzele planse, o aseza pe pat, ii sterse lacrimile care curgeau siroaie si intre timp ii spunea ca nu-i vinovat, ca el astepta pe un camarad si s-a pomenit din senin cu Angela care s-a agatat de el sa-i tie companie, ca el cumparase bilet pentru celalalt ofiter si a fost nevoit sa i-l ofere Angelei, ca asa s-a mai intamplat si altadata cu ea, ca Angela e un scai de care nu te poti cotorosi si pe care dealtfel in casa lor a cunoscut-o, ca el n-o sufere si i-e chiar antipatica cu nasul ei ca un cartof nou si cu gura ceea mare care rade mereu prosteste, ca el a vazut-o pe banca si a vrut sa mearga la ea, dar i-a fost frica sa nu-i faca vreun scandal stiind cat e de geloasa fara nici un motiv...

Printre lacrimi Liana asculta si vorbele lui ii descreteau inima. Toate erau atat de plauzibile incat nu se poate sa nu fie sincere. A recunoscut si intalnirea cealalta, despre care nici nu-si inchipuieste ca ea stie. Asta dovedeste fara replica sinceritatea desavarsita. si zugravirea Angelei. Daca i-ar fi draga cum ar vorbi despre ea cu atata sila?

Liana stia ca el pleaca in concediu acasa, la Focsani, la l iulie. ii spusese de cateva zile ca parintii vor sa-l aiba intre ei, mai ales ca batranul e subred si intr-o buna zi se poate prapadi il cam plictisea perspectiva vilegiaturii la Focsani, dar ii era imposibil sa refuze dorinta batranilor... Liana, voind acum o dovada hotaratoare de sinceritate din partea lui, ii puse conditia sa se vada in fiecare zi pana la plecare. Mai erau cinci zile.

- Bine, turturico, in fiecare zi! zise Dandu cu tandrete. Numai sa fii impacata si sa nu mai plangi ca pe mine ma doboara lacrimile !

- Iaca, nu mai plang, daca esti bun! zambi Liana cu obrajii sarati de lacrimi.

in casa Rosmarin batranii se tot perpeleau cum sa faca sa trimita macar pe Liana la bai, sa se mai distreze si sa se intremeze, ca prea li se parea slabita si plapanda in ultimul timp. Liana refuza. Nu vrea sa plece de langa bunica tocmai cand e bolnava. Daca Dandu nu s-ar fi dus Ia parinti, s-ar fi inteles poate cu el si ar fi mers in aceeasi localitate. Asa insa vilegiatura nu-i mai oferea nici o atractie.

Staruintele batranilor fura reluate cand Mircea le propuse sa ia pe Liana cu ei, la Mangalia, unde vor fi impreuna si cu Gavrilescu si cu Angela. Liana nici nu mai voia sa auda de plecare. Asta i-ar mai lipsi, se gandea, sa fie toata vara tocmai cu Angela! Cel mult la gara fagadui sa-i conduca, dar numai pentru ca, la un ceas dupa trenul lor, pleca si Dandu si astfel va putea fi langa el pana in ultimul moment.

- Ce rau ne pare ca nu vii si tu. Liana ! ii spuse in gara Angela. Aveam sa petrecem asa de bine impreuna!...

Liana ramase pe peron dupa plecare trenului de Constanta. Dandu aparu intovarasit de soldatul incarcat de geamantane. O jumatate de ora s-au plimbat pe langa garnitura de vagoane care se umplea incet cu oameni si bagaje. Dandu mai mult tacea, ca de obicei, in vreme ce Liana ii repeta de zeci de ori sa-i scrie des si sa se gandeasca numai la ea.

- Da, da, negresit! mormaia dansul din cand in cand. Se imbratisara lung. Liana avea ochii umezi, dar gura ii suradea si soptea cald, implorator:

- Nu ma uita, Dandutule!... Sa nu ma uiti!...

Din fereastra Dandu o privea cu un zambet vag. Trenul se departa greoi. Liana agita tot mai speriata batista mica de matase, murmurand duios:

- Dandu!... Dandu!

Cu aceeasi batista incerca sa-si opreasca lacrimile care ii sarau sufletul.





Jar - Capitolul 1 - Octombre
Jar - Capitolul 2 - Novembre
Jar - Capitolul 2 - Novembre (continuare)
Jar - Capitolul 3 - Decembre
Jar - Capitolul 4 - Ianuarie
Jar - Capitolul 5 - Februarie
Jar - Capitolul 6 - Martie
Jar - Capitolul 7 - Aprilie
Jar - Capitolul 8 - Mai
Jar - Capitolul 9 - Iunie
Jar - Capitolul 10 - Iulie
Jar - Capitolul 11 - August
Jar - Capitolul 12 - Septembre
Jar - Capitolul 13 - Octombre


Aceasta pagina a fost accesata de 887 ori.
{literal} {/literal}