Jar - Capitolul 6 - Martie

Jar - Capitolul 6 - Martie

de Liviu Rebreanu


1.

- Remus, te rog... Vreau sa-ti vorbesc... Nu, nu aici, pe strada... Sunt lucruri serioase... Vino pe la noi intr-o zi, cand iti face placere...

- Spune cand vrei sa ma primesti, Liana, si viu cu drag!... Eu nu ma imbulzesc, nu vreau sa am aerul ca-ti fac curte. M-ai oprit, tii minte?

Cand l-a oprit pe strada pe Remus Oloman, intilnindu-l din intamplare, Liana era hotarata sa-i spuie tot ca unui duhovnic De la nunta lui Mircea secretul iubirii o chinuia ca o povara din ce in ce mai insuportabila. Acuma toate parerile de odinioara despre necesitatea tainei in dragoste i se pareau naivitati puerile. Dimpotriva, isi zicea, numai iubirea vinovata se ascunde. Iubirea adevarata infrunta lumea, e generoasa si mandra. Nici o placere in iubire nu se poate compara cu afisarea ei in fata oamenilor. Asa isi explica de ce ii venea cateodata, cand se afla cu Dandu in lume, sa strige in gura mare: "il iubesc!... Ne iubim!"- si de ce era atat de fericita cand se gasea alaturi de el pe strada sau in societate. Ravnea ca iubirea lor sa fie invidiata si astfel sa devie mai stransa. Fara sa-si dea seama, a asteptat chiar din prima noapte un cuvant de la Dandu. Dorinta, care in biserica i-a coplesit sufletul, a existat permanent intr-o forma mai vaga si mai nelamurita. Poate daca ar fi lasat-o in voie sa se dezvolte, s-ar fi concretizat singura. Liana insa a inabusit-o necontenit de frica sa nu-si intineze sentimentul prin aspiratii care i se pareau prozaice si vulgare. "Iubesc ca sa ma marit" era o formula odioasa care ar fi distrus toata poezia pasiunii. Convinsa ca dragostea ei era mai mare si mai frumoasa decat toate ce-au existat vreodata intre doi oameni care s-au iubit, a vrut sa o pastreze invesmantata intr-un romantism dispretuitor al conventiilor sociale aplicabile altora, nu insa lor. S-a crezut o eroina fara pereche in istoria iubirilor. Se credea si azi, negresit, si tocmai de aceea se simtea coplesita. Iubirea ii ridica probleme cu atat mai insolubile cu cat trebuia sa le cumpaneasca singura, mereu singura. Dorul de spovedanie ii clocotea in suflet si totusi il comprima cu exasperare. Avea acuma credinta ca daca s-ar destainui cuiva, i s-ar risipi chinurile. Nu gasea insa nici in sine puterea de a-si deschide sufletul si-i lipsea increderea ca altii ar putea s-o inte-leaga. Zile intregi s-a pregatit sa se marturiseasca bunicii, care chiar daca n-ar intelege nimic, ar fi cel putin o tovarasa ingaduitoare. Hazardul i-a scos in cale pe Oloman. Atunci i s-a deslusit brusc tot ce era nebulos in subconstientul ei. in secunda aceea, daca ar fi vorbit, i-ar fi explicat precis, fara reticente, ce o tortura. Atunci nu s-ar fi sfiit sa marturiseasca sincer ca il iubeste atat de mult incat vrea sa-l pastreze pentru totdeauna, sa nu-si mai ascunda hoteste dragostea... Pana a doua zi oglinda sufletului i s-a aburit din nou. Au navalit temerile si neincrederea. Nu mai era sigura de nimic in afara de chinul dragostei.

Cand s-a gasit fata in fata cu Remus, in salonasul unde traiau toate visurile, unde inima ei isi tremura singura sperantele si dorintele, s-a simtit abatuta si oropsita parca ar fi fost in preajma unui sacrilegiu. Privirile tanarului gazetar, sub ochelarii mari, i se pareau indiscrete si pornite sa violeze o taina ca pentru un reportaj destinat publicului avid de senzatii. Siguranta lui, ca va asculta o confesiune, o enerva. Regreta ca l-a chemat si cauta o minciuna plauzibila pe care sa i-o serveasca drept rasplata ca l-a deranjat. Vorbeau lucruri indiferente intre timp. Aceeasi masturbatie spirituala de care Oloman isi batea joc practicand-o totusi cu o patima de tortionar oricand se ivea prilejul. Pe Liana discutia aceasta o intarita acuma fiindca in ochii lui vedea clar curiozitatea cealalta. Izbucni tocmai cand se astepta ea insasi mai putin, razand cu un ras prefacut care n-avea nici un rost:

- stii ca iubesc pe Dandu?

- stiu! raspunse calm Oloman, fara sa se mire ca l-a intrerupt cand vorbea cu totul despre altceva.

Liana se zapaci. Crezuse ca declaratia ei brusca are sa-l uluiasca. Urma ezitand:

- A, stiai?... Cine ti-a spus?... El?

- Era nevoie sa-mi spuie cineva? zambi tanarului superioritate. Credeam ca-mi apreciezi darul de observatie, desi aici nici macar atata nu se cerea. Toata lumea stie ca va iubiti...

Liana era ingrozita. Va sa zica toate sfortarile ei de a-si ascunde dragostea au fost zadarnice? Dragostea nu se poate ascunde. Bolborosi cu o sfortare de a surade:

- Credeam ca-ti fac o surpriza. imi pare rau ca n-am reusit...

- Marturisirea e totusi o surpriza- zise Remus filozofic. Chiar daca m-ai fi chemat numai pentru asta si as fi multumit. E o dovada de prietenie care ma maguleste.

Acum Liana isi redobandi prezenta de spirit. Glasul lui i se parea mai sincer decat cuvintele. Parasi incercarile de artificii si zise plina de sovaieli:

- Desigur as fi vrut sa-ti vorbesc despre multe... Dar nu mai stiu... Sunt atat de confuza... Ma gandeam sa-ti cer parerea sau poate un sfat sau poate sa te rog ceva...

Cuvintele ramasera suspendate in aer cateva clipe ca niste nourasi de fum. Remus, cu ochii spre tavan, le privea parca rumegand un raspuns care trebuia sa intarzie putin.

- in amor sfarsitul justifica inceputul - murmura dansul multumit de sine ca a gasit o sentinta. Dealtfel ca in toate cele pamantesti - adaoga repede parandu-i-se indata banala. Vrei parerea mea? Ar fi inutila daca ar fi cea pe care o doresti si nedelicata daca ar fi altfel. Asa, prefer sa-ti comunic proorocirea mea ca veti fi o pereche fericita.

Liana se bucura si zambi:

- Proorocirile nu-s mai riscate ca sfaturile?

- Depinde! in dragoste si in anume cazuri, mai putin. Dragostea care nu sfarseste la ofiterul starii civile are vicii de forma. A voastra nu poate avea astfel de vicii.

Auzind formulele categorice. Liana iar se zapaci. Nu se dumirea daca Remus crede sincer ce spune sau cauta sa-i starneasca marturisirile. Adineaori sufletul ei a fost gata sa se deschida ca un potir de floare sarutata de adierea soarelui. Acuma se inchidea mai ermetic. Era sigura ca nu trebuie sa vorbeasca mai mult si ca de-ar vorbi tot n-ar gasi astamparul dorit de inima ei.

Spovedania iti usureaza constiinta numai cand duhovnicul ti-a cucerit increderea.

Remus Oloman isi continua sfortarile. Banuia tot, dar astepta confirmari. Situatia ii incanta vanitatea de scriitor. Era intaia oara ca o fata frumoasa ii povestea o framantare de viata. Asta il inalta in propria-i stima. A plecat satisfacut desi n-a reusit sa afle mai mult. Liana l-a rugat sa mai vie, oricand are timp, sa stea cel putin de vorba. Ceea ce inseamna, isi zicea Remus, ca confesiunea de-abia a inceput.

Liana insa era dezamagita ca si cand ar fi pierdut o iluzie mantuitoare. Recunoscu pe urma ca nici nu s-ar fi putut sa fie altfel. Mantuirea de care e insetata ea nu-i poate veni decat de la Dandu. Ce sa caute strainii in iubirea lor?

2.


Totusi Remus Oloman deveni oaspe frecvent in casa Rozmarin. Pentru el Liana era un "caz" asupra caruia voia sa-si exercite observatiile psihologice. Viitor romancier, avea nevoie de material luat direct din valtoarea vietii. Creatia literara veridica trebuie sa se inspire din trairea directa, sa se altoiasca pe viata vie.

Fecioara care iubeste intaia oara merita totdeauna o atentie speciala. Asemenea iubire poate cuprinde in ea virtual o capodopera precum intr-un bloc de marmora se poate ascunde un monument de arta. Cand apare ochiul talentului care sa vada o fateta a eternului omenesc in iubirea fecioarei sau dalta artistului care sa desprinda statua din marmora informa, opera de arta e gata sa se realizeze.

Liana i-a fost draga de la inceput, fara interes, ca o papusa din vitrina. Nu s-a gandit nici un moment sa-i faca curte. Nici nu era genul lui (ii placeau femeile mai planturoase, probabil prin contrast cu sine) si nici nu il tentau aventurile amoroase platonice. I s-a parut o fata inteligenta cu care se poate sta de vorba. Mai ales ca stia sa asculte simpatic chiar cand nu pricepea nimic. Prin experienta de dragoste pe care o traia actualmente, Liana dobandea in ochii lui o noua valoare, tocmai Fiindca ea o lua in serios spre deosebire de alte fete care practicau amorul multiplu si numai ca o excitatie epidermica in care sufletul n-avea nici o participare. Nu mai astepta de la ea revelatii, desi Liana s-a oprit la mijlocul confesiunii. A inteles, dupa ce s-a departat atunci de ea, ca pudoarea fireasca o impiedeca sa-si dezvaluie complect inima. Poate ii lipseste increderea in el, poate el n-a stiut cum sa-i vorbeasca. Dar nici nu ira nevoie de confesiuni integrale. in realitate Liana sorbea prin ochii ei, prin toata infatisarea el Cate un cuvant intamplator exprima cat un fulger in bezna.

Venea la cate doua-trei zile. Pomeneau rar pe Dandu. Discutau mai mult literatura, subiectul preferat al lui Remus. Fiindca nu se putea realiza in scris, era bucuros sa-si expuna necontenit planurile operelor viitoare si sa distruga realizarile celor care scriau.

Cand nu gasea acasa pe Liana, se multumea sa stea la taifas cu Rozmarin. Batranul ii facea impresia unui om cinstit si marginit pe care l-a tradat viata. il interesa ca un specimen de functionar roman cu sufletul fara orizont si infricosat de labirintul biurocratic. Printr-o amabilitate care se oprea cu compasiune asupra preocuparilor lui marunte, Remus i-a castigat repede simpatia si increderea. Rosmarin s-a apucat sa-i dezvaluiasca toate necazurile familiei si pe ale lui in special.

De la batranul a aflat Remus ca parintii ar fi cei mai fericiti daca Liana s-ar marita, ca sa scape de o grija mare, ca au pus multe sperante in aviatorul Dandu, dar ca acela nu le mai inspira incredere, desi se tine mereu de capul fetei, ca Liana are o perspectiva stralucita in Constantin Alistar, director general si barbat solid din toate punctele de vedere, care e indragostit nebun de Liana, a inceput sa-si sporeasca vizitele, sa-i trimita flori si mici cadouri, si ca Alistar ar cere-o oficial cu siguranta daca ea ar fi mai draguta cu dansul Din nenorocire Liana, pe cat e de desteapta si de frumoasa, pe atat e de capricioasa si incapatanata.

- Pentru casatorie desigur ca domnul Alistar prezinta o seriozitate importanta ! observa tanarul cu gravitatea necesara.

- Nu-i asa, domnule? exclama batranul transportat, parca aprobarea l-ar fi ridicat in ochii sai proprii. Ei, poftim de-i spune ei, sa vezi cum se irita si cum protesteaza ca ea nu e marfa de vanzare, ca afacerile de inima o privesc pe ea si nu pe noi cari suntem anchilozati si cate altele... Cu fetele de azi nu e chip sa te intelegi,, par ca ar fi straine de parintii lor... si unde mai pui ca ar trebui sa se mai gandeasca si la greutatile vietii. Ca eu am ajuns, dupa treizeci de ani de serviciu, de sunt ca frunza pe apa...

Era eterna lui groaza cu scoaterea la pensie sau poate si mai rau. Interventia doamnei Gotcu la ministru l-a linistit, dar nu deplin, desi n-a mai spus nimanui nimica, afara de Didina, ca sa nu ajunga la urechile coanei Raluca si sa creada ea ca e nerecunoscator. El a tot asteptat atunci sa-l cheme ministrul sau secretarul general si sa-i dea un cuvant de incurajare, ori macar in alt chip sa se afle in minister ca de el nu se va atinge nimeni. Sunt si altii in situatia lui, cu proptele, despre care stie toata lumea ca raman pe loc orice s-ar intampla. Pe Constantinescu, de la miscarea fondurilor, care era subsef de birou, cum l-au facut acum un an dintr-o data sef de sectie, fiindca e omul regelui, adica cumnat cu un subcomisar de la politia Palatului? A venit biletelul de la cine trebuie si n-a mai intrebat nimeni nici de statut, nici de vechime, nici de merite, ci s-a facut... Adevarat ca la l ianuarie nu i s-a intamplat nici lui nimic, dar se stie ca au fost amanate toate schimbarile pana la aprilie si deci nu s-a facut o favoare speciala pentru el. Acuma se apropie l aprilie si la minister a inceput iar fierberea. De cand vine pe aici mai des, pentru Liana, a stat de vorba cu Costica Alistar si a aflat ca intr-adevar se pregateste o miscare vasta de tot. El i-a promis ca se va face luntre si punte sa-l ajute, dar a adaogat ca ultimul cuvant numai ministrul il are. Gavrilescu i-a spus la fel Odinioara l-a crezut siret cand i-a spus ca nu poate face nimic. Alistar i-a confirmat ca intr-adevar Gavrilescu insusi e amenintat poate mai mult ca Rozmarin. Neavand altceva, s-a agatat cu desperare de interventia d-nei Gotcu, cautand sa ramai convins ca ministrul, daca a promis atunci, isi va respecta si acuma cuvantul. in adancul sau insa isi da seama cat de subred e sprijinul acesta. Ministrul trebuie sa faca cel putin o suta de promisiuni pe zi. isi mai poate el aduce aminte dupa trei luni de un Rozmarin oarecare?

A treia oara cand i-a ascultat plangerea, fiindca batranul nu se satura jeluindu-se si relua povestea de fiece data cu noi amanunte, Remus, cuprins si de mila, dar si ca sa-si arate greutatea, i-a propus sa se adreseze directorului sau, Pantelimon Racaru care, daca il va nemeri in toane bune, il va ajuta cu siguranta. E si prieten cu ministrul si-l stie toata lumea de frica, incat o vorba a lui atarna mai greu decat a oricui. Rozmarin s-a imbujorat de nadejde si a multumit tanarului ca unui mare binefacator. S-a sfatuit si cu familia care l-a incurajat. S-a hotarat sa se duca chiar a doua zi la Racaru, insotit insa de Liana care l-a cunoscut in cabinetul ministrului asa ca ea poate prea bine sa-l introduca. Liana a refuzat cu indarjire. li era sila de Racaru si nu vedea ce rost ar avea ea acolo, afara de o umilinta inutila. Toate insistentele au ramas zadarnice.

- De ce nu te introduce mai bine si mai cu folos chiar Remus? zise Liana in cele din urma. Ar fi si mai natural din moment ce el a venit cu ideea.

Rozmarin i-a dat aici dreptate, dar a si adaogat ca el nu cuteaza sa-i ceara baiatului si asta. Atunci Liana, ca sa-si arate bunavointa, s-a insarcinat sa-i vorbeasca ea. Oloman s-a cam buimacit. Racaru isi tiraniza redactorii si-i suspecta ca fac invarteli personale in loc sa le aduca ziarului. Cu toata admiratia sincera ce o purta sefului sau, Remus avea oroare sa vorbeasca cu el, fiindca vesnic il bruftuluia, chiar cand il lauda. isi blestema clipa in care a pomenit de Racaru batranului. Neavand insa incotro, peste vreo doua zile, vazand pe Racaru binedispus, i-a povestit durerea lui Rozmarin. Racaru deodata s-a facut bors:

- Bine, partule, si tu ai inceput sa-mi umbli cu ghesefturi? Parca ziceai ca esti literat, ma, nablegule! Halal literatura !... Oi fi luat si vreun spert de la bietul om in numele meu? Sa stii ca daca te prind, te dau afara! Ai auzit! Dar mai inainte te cotonogesc in bataie ca sa ma tii minte!... Ce, ma, eu sunt biurou de interventii pentru toti incapabilii ?... Ce, eu am timp pentru d-astea cand trebuie sa hranesc o sleahta de puslamale ca tine care va credeti gazetari?... Cuce tin eu gazeta asta, idiotule? Voua ce va pasa, ca prostul de Racaru alearga pana ii iese limba de-un cot, ca voi sa veniti de-a gata la chenzina ! Asta-i, baiete! Vi s-a urat cu binele! Ati inceput sa va faceti clientela pe spinarea mea!... Sa vii cu ala, auzi, dar altadata sa-ti bagi mintile in cap ca pe urma o patesti!... Ei, hai, acu iesi afara ca am de lucru !

Ziua urmatoare Remus a venit cu Rozmarin inverzit de emotie.

- Spune, sefule, ce-i cu d-ta, sa vad daca pot face ceva! zise Racaru dupa ce Oloman se retrase discret.

in vreme ce batranul isi depana povestea cu multe balbaieli, Racaru se plimba ganditor prin biuroul simplu, intre masa incarcata de ziare si o biblioteca ravasita, bocanind atat de tare incat aproape acoperea glasul plangator si ragusit care il urmarea timid de colo pana colo. Umbland isi examina ghetele botocanoase si numai din cand in cand zvarlea cate-o privire furise spre Rozmarin. De cum l-a vazut, slab si amarat, Racaru si-a adus aminte de. tatal sau, mort acum cativa ani. Mic functionar la caile ferate, impovarat cu o casa de copii, tot asa tremura si el de groaza zilei de maine si se caciulea, umil, pe la marimile care-l amenintau mereu cu suprimarea pentru economii bugetare. Pana ce, intr-o zi, a venit acasa de la biurou cu o hartulie mototolita in mana si cu ochii inrositi de lacrimi: lasat in disponibilitate fiindca locul lui trebuia dat unui protejat oarecare. intoarcerea aceea de la biurou a tatalui sau i-a ramas lui Racaru un izvor de revolta pentru toata viata.

- Destul! striga deodata ragusit parca a r fi simtit o mana in beregata. Am priceput.

Se repezi la masa, ii nota numele si functia pe un petec de hartie si apuca receptorul telefonului:

- Asculta, fetito, cere-mi pe secretarul general de la finante!... Repede, repede!... Stau cu receptorul la ureche!

isi morfolea mustatile cu dintii, uitandu-se spre Rozmarin dar fara sa-l vada ca si cand l-ar fi uitat cu desavarsire, urmarit de alta vedenie. Asteptarea il infuria. Mormai o injuratura in telefon, apoi peste cateva secunde:

- Alo!... Da, eu, Racaru L.. Tu esti, Nicule?... Uite ce e! Aveti voi acolo un functionar, Rozmarin Alexandru, subdirector la datoria publica... Asa, Rozmarin L.. Ai insemnat?... Ei, sa stii, baiete, ca acest Rozmarin e omul meu si prin urmare sa-l lasati in pace!... Nu, nu! Vreau sa ramai la locul lui si sa fie ocrotit de tine in toate privintele!... Ce ministru? I-asculta, Nicule, pe mine sa nu ma iei cu ministrul ca pe urma ma superi! Te rog sa-i spui si ministrului ca Rozmarin nu se misca orice s-ar intampla!... Sper ca atata lucru puteti sa-mi faceti si voi mie cand eu va fac voua atatea servicii!... Cred, cred ca recunoasteti, dar vrei sa ma sperii cu ministrul... Asa, da... Stai! Sa nu crezi ca eu ma multumesc cu simple promisiuni care se uita a doua zi! Eu vreau lucruri clare. Prin urmare sa faci bine sa dai dispozitiile ce trebuiesc ca sa nu se uite promisiunea, ai inteles?... si sa chemi pe Rozmarin la tine, sa ii spui tu, cu gura ta, ce trebuie sa-i spui !... Ei da, asa-mi placi, Nicule!... Mersi! Noroc! Tranti telefonul si adaoga catre batranul impietrit de uimire:

- Daca nu te cheama maine, sa vii sa-mi spui, ai inteles?... Sa pofteasca sa se atinga cineva de d-ta L. Mama lor de hoti si de neispraviti!

Rozmarin incerca sa balbaie o multumire. Racaru nu-i dadu ragaz. ii scutura mana, bombanind:

- Umbla sanatos!... si sa n-ai nici o grija!... Nu las eu sa-si bata joc nimeni de d-ta...

Pe strada Rozmarin se simtea intinerit cu 20 de ani.

3.

Pentru ca Alistar a venit de cateva ori, sotii Rozmarin socoteau ca se cuvine sa raspunda si ei cu o atentie speciala si l-au poftit intr-o seara la masa, sa poata sta mai lung de vorba si cu Liana. in urma intamplarii cu Racaru s-au simtit obligati sa invite si pe Remus asupra caruia se revarsa mai plin recunos-tinta batranului Rozmarin. La masa i-a povestit si lui Costica cum a repezit Racaru la telefon pe secretarul general si cum a doua zi secretarul general l-a si chemat si i-a spus ca nu era nevoie de interventii fiindca il stie functionar model si asemenea functionari sunt indispensabili in minister si in sfarsit cate alte complimente. Alistar radea si confirma ca intr-adevar asa se rasteste Racaru la toti ministrii, ca numai de Bratianu si de Maniu se sfieste...

Dupa masa, batranii au cautat sa lase pe Alistar cu Liana. Ei insa, fiind numai in familie se jenau sa stea singuri deoparte si reveneau mereu la grupul care vorbea fireste despre Racaru, secretarul general, oamenii regelui, reducerea lefurilor si alte asemenea lucruri de actualitate... Remus poza putin simtindu-se inconjurat de recunostinta intregii familii. Totusi, in rastimpul de cateva minute cat a putut si el sa vorbeasca in patru ochi cu Liana, facu vreo doua aluzii la Alistar ca si cand ar fi vrut sa intrebe cum se impaca aceasta cu iubirea cea mare.

- Degeaba esti malitios- zise Liana cam vexata. Cand iubesti nu esti obligat sa fii si salbatec. Asa ar putea si Alistar sa faca aluzii rautacioase la adresa ta !

- Dar eu nu-ti fac curte! replica tanarul Dealtfel notez, n-am fost malitios. intr-o privinta Alistar mi se pare preferabil celuilalt Am exprimat o simpla nedumerire psihologica.

- E un barbat foarte simpatic cu care-mi face placere sa ma intretin - adaoga Liana simplu.

intr-adevar Alistar ii era mai simpatic acuma. Cand isi lepadase masca de cuceritor ieften pe care o afisa in lume, ramanea un suflet sfios si delicat care putea inspira o duiosie. Retinerea permanenta ce o avea fata de Liana, mai ales cand se aflau singuri, o impresiona placut. Parca i-ar fi fost mereu teama sa nu-i bruscheze sentimentele, Alistar se silea sa nu-i ceara nimic, ca sa vie tot in mod firesc, din inima adevarata.

Liana nici nu admitea in sinea ei vreo apropiere intre el si celalalt. Pentru Alistar n-ar putea simti niciodata ce simte pentru Dandu. Sunt doua lumi deosebite si cu desavarsire straine, despartite una de alta printr-un zid impenetrabil. Cu Alistar, si cu oricine, era deplin lucida, putea discuta si mai cu seama a-si formula gandurile, pe cand fata de Dandu parca nici n-avea ganduri, ci doar fragmente nebuloase care nu reuseau sa se inchege in contururi precise. De aceea iubirea ramanea fara alt scop decat un dor etern neastamparat Era ca o somnambula care trebuie sa mearga pe marginea prapastiei inconstienta de primejdie.

Cu alta ocazie a incercat sa lamureasca lui Remus starea de tulburare stranie ce-i incatusa fiinta intreaga. Tanarul o complecta cu gravitatea unui medic savant care se afla in fata unei boli rebele:

- Diagnosticul iubirii adevarate, a iubirii ca element primordial in viata!

Liana ar mai fi vrut sa adaoge ca dragostea ei e exceptionala, dar s-a stapanit ca sa nu para ridicola cu inchipuirea ca dragoste ca a ei n-a mai existat, dandu-si seama ca toti indragostitii au aceeasi convingere despre dragostea lor.

De cand a inceput Alistar vizitele, parintii ei nu se mai interesau de Dandu, nici chiar d-na Rozmarin, atat de ravnitoare la un ginere ofiter. Dimpotriva, ar fi fost bucurosi sa-l inlature de tot ca sa nu se intample sa-l intalneasca aici Alistar si sa se supere. Cum si Liana se ferea sa mai vorbeasca de el acasa, toata lumea era multumita.

Avand impresia ca a mai scapat de suspiciuni, Liana se simtea mai linistita si intalnirile cu Dandu continuau mai nestingherite, desi la intervale mai rare, dealtfel fixate totdeauna de ea. in viata ce-si urma mersul grabit si nepasator, singura iubirea lor parea Lianei un punct de sprijin si un refugiu care compensa toate vicisitudinile cotidiene.

S-a mirat ce repede a trecut luna cand intr-o zi a trebuit sa iasa la gara cu familia si cu Gavrilestii sa intampine pe tinerii casatoriti cari se intorceau din calatoria de nunta. in gara, Angela i-a spus ca dumineca aranjeaza o mica petrecere pentru sarbatorirea intoarcerii. I-a insirat si o lista de nume de invitati intre care Liana n-a auzit pe al lui Dandu. S-a intristat putin zicandu-si ca fara el petrecerea va fi saraca. I-a trecut prin creieri sa gaseasca un pretext si sa refuze a merge, dar asta ar fi insemnat o ofensa. Acuma erau si rude, cum sa lipseasca ? Dealtminteri au sa mearga si batranii, afara de bunica insa care de cat va timp era cam subreda... Pentru aceeasi dupa-amiaza avea hotarata mai dinainte o intalnire la Dandu. I-a povestit cum a sosit Mircea cu Nina, dar n-a pomenit nimic despre ceaiul Angelei socotind ca Dandu s-ar putea simti jicnit ca n-a fost invitat dupa ce de atatea ori a luat parte la alte petreceri ale Gavrilestilor si a fost cavaler de onoare la nunta Ninei. in schimb, ca sa-l despagubeasca pentru ca nu vor fi impreuna dumineca, i-a fagaduit ca va veni negresit luni sa stea cu dansul pana seara...

Parc-ar fi fost o pedeapsa cereasca pentru ca se ducea la petrecere fara Dandu, Liana a avut o zi proasta dumineca. Toata vremea a incercat-o durerea de cap, o durere vaga, dar cu atat mai plictisitoare. Apoi bunica, simtindu-se mai rau, nu s-a sculat din pat, spunand ca n-a prea putut dormi si vrea sa se mai odihneasca putin. Familia s-a alarmat, a vrut sa cheme un doctor. Batrana i-a linistit ca n-are nimic, doar o slabiciune, sa nu-si faca inima rea din pricina ei. Liana s-a oferit sa nu mai plece la petrecere:

- Mi-e mai drag sa stau cu tine, matina mica... Te-am si neglijat in ultimul timp. Sunt o nerecunoscatoare.

- Ba esti buna, maicuta scumpa! zise bunica mangaind-o. stiu eu bine cat iubesti tu pe matina ta, n-ai grija. si daca vrei sa-mi faci o bucurie, sa te duci la Gavrilesti si sa petreci bine, ca eu tot nu vreau sa mor pana nu te-oi vedea mireasa...

Au plecat mai tarzior ca sa nu soseasca cei dintai. I-a primit, cu mare bucurie, Gavrilescu singur, fiindca tinerii, cum s-au adunat, au si inceput sa danseze dupa gramofon. Aruncand o privire de curiozitate spre salon. Liana a zarit numaidecat printre dansatori si pe Dandu cu Angela. A bagat chiar de seama ca si el a vazut-o, dar a intors capul si a continuat sa danseze. Durerea de cap o razbi acum deodata, ca un traznet Simtea cum i se racesc mainile si cum genunchii incep sa-i amorteasca. Prin minte ii fulgera in zigzaguri acelasi junghi:

- Cum a venit el aici si de ce nu mi-a spus ca vine?

isi dadea seama ca intrebarea e stupida si totusi nu putea scapa de ea ca de o musca suparatoare. Ca sa justifice anticipat orice s-ar intampla, a soptit d-nei Rozmarin, inainte de-a trece in salon:

- Dac-ai sti, mama, cum a inceput sa ma doara!

- O, saracuta de tine, te cred! zise Didina compatimitor. O fi din pricina caldurii din casa...

in duda durerii, a intrat surazand la dansatori. in clipa aceea discul se termina. Angela s-a repezit la ea s-o imbratiseze, urmata de Dandu, surazator si inadusit. Dupa ce Angela a trecut sa imbratiseze pe batrani, Dandu a inceput sa-i explice:

- M-am intalnit ieri cu Angela si m-a rugat sa viu neaparat ca esti si tu...

- De ce te dezvinovatesti? zise Liana. Foarte bine ai facut c-ai venit daca te-a poftit...

il parasi. Dandu facu doi pasi dupa ea, dar se opri vazand ca se duce spre Nina. Cand a inceput insa alt dans, s-a apropiat din nou s-o invite. Liana refuza, fara sa-i spuie vreun motiv.

- Nu mai vrei sa dansezi cu mine? intreba ofensat Dandu.

- Nu pot! murmura ea.

- Esti suparata?

- Nu.

- Esti bolnava?

- Da. Capul.

O ora a suportat chinurile. Pe urma i-a spus d-nei Rozmarin ca nu mai poate si ca se duce acasa. Angela era de fata. Nu voia s-o lase; ii oferi medicamente. Nereusind nicicum s-o mai re tie, s-a oferit sa cheme pe Dandu s-o intovaraseasca pana acasa.

- Nu, nu, te rog, draga Angelus - facu Liana aproape speriata. Iau o masina si in cinci minute sunt acasa. Nu vreau sa-ti stric petrecerea. Nu-ti inchipui cat de rau imi pare ca... Dealtfel toata ziua m-a plictisit, dar acum a devenit ingrozitoare... Nici nu vreau sa observe nimeni ca plec, te rog foarte mult!

Bunica se spaimanta vazand-o sosind singura. Liana se aseza intr-un fotoliu, langa patul ei, in toaleta de ceai, cum era. Glasul bland al matinei ii alina curand migrena ca un leac miraculos. Numai in suflet ii staruia durerea cealalta, rascolita necontenit de intrebari ce-i apareau ca niste pumnale. Pe aceasta insa izbutea s-o ascunda ca sa nu intristeze pe matina bolnava care o dorea vesela si fericita. I-a povestit pe cine a vazut la Gavrilesti si ce buna dispozitie era, adaogand cat regreta ca n-a mai putut sta din pricina chinurilor. Apoi bunica, din vorba in vorba, ajunse iar la maritisul ei pe care-l spera pe curand, pe curand, zugravind in toate amanuntele cum va fi micuta Liana in rochia de mireasa, cu beteala si coronita de lamaita pe buclele ei de aur curat, parca ar fi spus o poveste cu zane si cu feti-frumosi ca odinioara, cand studenta de azi era o fetita cuminte si ascultatoare... Liana asculta cu un suras in care palpaia si bucurie si amaraciune. inchise pleoapele, ca si odinioara, leganata de cuvintele dulci ale matinei, uitand parca incetul cu incetul realitatea de azi si intorcandu-se inapoi in lumea trandafirie unde nu exista dorinta neimplinita...

Sotii Rozmarin, sosind cu Bebe, le-au gasit pe amandoua adormite, cu toate ca de-abia era ceasul unsprezece.

A doua zi Liana a cautat sa judece cu sange rece intamplarea si a gasit-o mai urata. Dandu s-a purtat odios si a fost mai ales de o nelealitate intolerabila. Ca la mijloc nu poate fi lucru curat reiese clar din faptul ca nici el nu i-a spus ca merge, nici Angela ca l-a invitat De Angela nu-i pasa, poate minti cat pofteste si sa umble cu orice tertipuri. Dar el! Nu e vorba nici de iubire si mai putin inca de gelozie, ci pur si simplu de...

Mai mult decat considerentele reci, se simtea ofensata si injosita si tradata. Peste vorbele in care isi circumscria indignarea exterioara, era durerea continua pe care o atatau indoielile pornite din toate colturile inimii. in timp ce se revolta, scarba ii cuprindea sufletul ca o caracatita nemiloasa.

Dupa-amiazi, cand se apropia ora intalnirii, a ezitat totusi: sa se duca? A stat acasa, dar tot timpul cu inima a fost in strada Regala unde el o astepta, desigur, sa-i ceara iertare si sa-i explice, sa-i dea motivele plauzibile ale neintelegerii pe care ea dorea sa le creada...

Ziua urmatoare a venit Dandu. infatisarea lui, glasul lui, in loc sa o incalzeasca, o spaimantau. Observa cum se sileste sa fie mieros si dragut, sa o minta si sa o insele. Nu stia ce ar fi trebuit sa faca, dar ceea ce facea ii deschidea o prapastie. il auzea:

- Te-am asteptat pana la noua ieri... De ce n-ai venit. Liana?... Nu ma mai iubesti, Liana?... Te-am suparat cu ceva?

si apoi, fara sa astepte vreun indemn, a repetat justificarea cu amplificari: de-ar avea ceva de ascuns, tocmai ca n-ar fi mers, stiind prea bine ca Liana trebuie sa fie acolo. Atata de prost il crede? Dealtfel fata lui Gavrilescu mai curand ar putea zice ca i-e antipatica, fiindca... El, care de obicei nu era in stare sa vorbeasca trei minute, acuma sporovai un sfert de ceas pana sa ajunga sa intrebe:

- Ma crezi. Liana draga?

- Nu! raspunse ea cu glas parca mai gros ca totdeauna, ramanand apoi cu ochii mirati atintiti pe buzele lui.

Pe Dandu privirea cu imputarea muta il ardea. Ca sa se smulga din puterea ei, incrunta sprancenele si, cu voce brusc taioasa:

- Atunci... ma gonesti?

- Nu! repeta Liana cu acelasi glas.

- Bine, dar... - mormai confuz Dandu, nemaistiind ce sa faca. in orice caz eu nu mai am ce sa-ti spun... Daca nu vrei sa ma crezi...

Schita involuntar un gest de plecare.

- Fa cum crezi tu, Dandu! murmura atunci Liana inflorindu-si fata cu un suras in care, fara voia ei, se imbina o slaba provocare cu mai mult dezgust.

Tanarul se zapaci de tot. Balbai ceva neinteles nici de dansul si apoi, nemaiputand suporta privirea ei, pleca fruntea in pamant, cuprins parca de o remuscare. Tacerea se ingrosa in jurul lor, greoaie, irespirabila. Liana isi dadea vag seama ca acuma ar fi momentul sa uite tot si sa darame cu un singur cuvant chinul care se incheaga despartitor intre dansii. Emotia o sugruma insa. Astepta sa rosteasca el cuvantul salvator.

Statura asa un rastimp lung neindraznind nici unul sa reia cel putin convorbirea, daca nu explicatia, sperand amandoi intr-o minune care sa topeasca scoarta de gheata ce li s-a prins pe inima.

in sfarsit Dandu facu un gest cu mana care distruse toata emotia. Se scula in picioare, se duse pana la fereastra dinspre strada si se intoarse la Liana zicand natural ca si cand nu s-ar fi intamplat niciodata nimic:

- E tarziu si trebuie sa... Atunci cand vii, Liana?

intrebarea era ca o impunsatura intr-o rana calda.

Liana tresari. ii venea sa-i arunce o privire dispretuitoare, dar se razgandi socotind si asta de prisos. Raspunse evaziv:

- Nu stiu...

Dandu o masura o clipa, ridica din umeri si zise mohorat:

- Bine, daca...

ii lua mana, i-o saruta usor si sopti parca infricosat:

- Atunci, la revedere, Liana!

Mai starui o secunda, ca si cand ar fi asteptat sa-i ofere gura. ca altadata. Desprinsa dintre mainele lui, mana Lianei cazu grea ca de plumb.

Liana ii auzi pasii in hol, grabiti, apoi in vestiar poposind pana sa-si ia mantaua, apoi auzi usa marchizei deschizandu-se si inchizandu-se, de asemenea si poarta de la strada. Mai ramasese cateva clipe in acelasi loc, parca in sufletul ei ar mai fi dainuit un firicel de nadejde.

Cobori pe urma in subsol unde parintii faceau planuri, ca totdeauna.

- A plecat ? intreba Didina.

- A plecat - zise Liana.




Jar - Capitolul 1 - Octombre
Jar - Capitolul 2 - Novembre
Jar - Capitolul 2 - Novembre (continuare)
Jar - Capitolul 3 - Decembre
Jar - Capitolul 4 - Ianuarie
Jar - Capitolul 5 - Februarie
Jar - Capitolul 6 - Martie
Jar - Capitolul 7 - Aprilie
Jar - Capitolul 8 - Mai
Jar - Capitolul 9 - Iunie
Jar - Capitolul 10 - Iulie
Jar - Capitolul 11 - August
Jar - Capitolul 12 - Septembre
Jar - Capitolul 13 - Octombre


Aceasta pagina a fost accesata de 1039 ori.
{literal} {/literal}