Adam si Eva - Capitolul 2 - Isit

Adam si Eva - Capitolul 2 - Isit

de Liviu Rebreanu


... Singuratatea era cenusie si apasatoare. Sufletul tremura, o falfaire de eter in nemarginire. Amintirea vietii pure in alta lume strabatea ca un luminis inviorator, ca o promisiune a implinirii sperantelor. O asteptare grea il atragea din ce in ce mai staruitor spre o tinta necunoscuta. Timpul alerga alaturi, apa tulbure in care se ineaca toate schimbarile.

Apoi reminiscentele se intunecara si asteptarea se prefacu iar intr-o prabusire dureroasa. Sufletul parca se subtia, in vreme ce constiinta i se impovara mereu pana ce, brusc, se stinse ca o flacara peste care s-a lasat un capac greu...

1.
Copilul se nascu in ziua a saptea a misterelor lui Osiris, in anul cand se facu a saptea numaratoare a vitelor sub stapanirea marelui Kufu, domnul celor doua coroane.

Era intaiul vlastar al nomarhului Senusret din Abotu. Bucuria tatalui nu cunostea margini, mai ales ca sotia si sora sa Merit ii daruise fecior. implinea patruzeci si trei de ani. Traise ros de groaza ca i se va stinge neamul care ravnea in taina sa cucereasca tronul Faraonilor ajuns in puterea nomarhilor din Nu-Ptah.

il numi Unamonu si-l infatisa cu mandrie Celui iubitor de dreptate, bunului Osiris, fiul lui Geb si al lui Nut.

Peste patru ani Senusret avu o noua bucurie. Merit ii nascu o fetita, pe care, dupa dorinta ei, o numi Neferura.

Acum nomarhul din Abotu isi zise ca poate muri linistit.

Unamonu si Neferura, uniti prin casatorie, ii vor continua neamul si-i vor pastra curat sangele.

Cand se facu Unamonu de saptesprezece ani, nomarhul primi porunca de la Kufu sa-i mai trimita degraba vreo doua sute de oameni voinici pentru Casa Vesniciei la care munceau, de multa vreme, mii si mii de robi, fara a ajunge s-o ispraveasca. Senusret puse o ceata de ostasi sa-i adune, de prin locurile de dincolo de Marea Oaza, cat mai multi nubieni. I se adusera curand, legati in lanturi, peste trei sute. Vru sa-i porneasca, precum era obiceiul, cu un dregator care sa-i predea Faraonului. in ultimul moment se razgandi. Era un prilej bun spre a infatisa regelui pe Unamonu.

in fruntea barcilor cu oamenii negri, plutea corabia nomarhului cu panza rosie triunghiulara umflata de vantul cald de miazazi. intalnira sute de vase ce urcau anevoie spre Svenet dupa blocurile de piatra trebuincioase pentru piramida uriasa a Faraonului. Senusret arata lui Unamonu orasele de pe tarmii fluviului sfant pana la Nu-Ptah.

Kufu primi pe nomarhul din Abotu, prieteneste, in sala cea mica a tronului. De pe coloanele albe ce sustineau tavanul instelat, cuvintele sfinte aurite pofteau viata lunga domnului viteaz si numai biruinte. Faraonul sedea pe un scaun de aur, cu pschentul in cap, cu barba falsa regala pe piept, iar picioarele desculte i se odihneau pe o lespede de argint.

Asculta bucuros pe Senusret si raspunse prin cateva vorbe pe care scribul, ghemuit alaturi, le insemna cu sfintenie pe o foaie de papirus. in sala era zapuseala grea si pe obrajii Faraonului, de sub pschentul impletit din fire de aur curat, se prelingeau dare de sudori lucitoare. Trei perechi de sclave, goale, cu aparatori de pene de strut, se straduiau zadarnic sa mai racoreasca putin aerul dimprejurul tronului. Unamonu avu fericirea sa poata saruta piciorul Faraonului si sa primeasca, din mainile lui, ca amintire, un scarabeu de aur cu pecetea stapanului stapanilor.

Cel bun insa ii mai ingadui multi ani de viata. Senusret avu mangaierea sa invete pe micul Unamonu a scrie sfintele semne si a le citi, a vindeca boli si a randui socoteli, a manui sageata si arcul, lancea si sabia.

Senusret, foarte multumit de toate, se intoarse apoi acasa, impreuna cu Unamonu, in orasul sfant Abotu, ale carui imprejurimi adaposteau asezamintele de vesnicie ale intailor Faraoni stapanitori peste cele doua tari egiptene si in mijlocul caruia se inalta falnic marele templu al zeului Osiris, domnul tuturor lucrurilor, binefacatorul lumii, regentul eternitatii.

Cinci ani trebui sa petreaca Unanomu intre preotii zeului, sa infrunte toate ispitele, sa-si insuseasca toate invataturile ca sa dobandeasca in sfarsit initierea in tainele lumilor vazute si nevazute. Dupa ce se infitisa zeitei Isis ca un luminos desavarsit, Senusret ii dadu de sotie pe Neferura, impreuna cu o casa noua, cladita inadins pentru ei, urandu-le doar sa-i daruiasca un nepot.

Unamonu era acuma barbat intre barbati. in ochii lui negri domneau parca visuri si dorinte tainice. Mitra alba, pe craniul ras, ii lungea putin fata. Avea o fire blanda, potolita, spre deosebire de sora si sotia sa Neferura, mladioasa si frumoasa ca floarea de lotus, dar aspra si sacaitoare incat ajunsese spaima tuturor slujitorilor.

Batranul Senusret se stinse intr-o dimineata calda de primavara, fara a fi bolit. Gasindu-l mort, Merit incepu sa se vaite desperat, isi sfartica hainele, isi smulse putinul par alburiu ce-i mai impodobea capul. tipetele ei adusera degraba si pe Neferura la capataiul mortului, apoi pe toate femeile din Pahimtu, incat palatul si gradina nomarhiei se umplura de bocete.

Numai Unamonu isi stapani durerea si porunci sclavilor sa ridice indata corpul rece al tatalui sau si sa-l duca in casa mortilor, unde sa-l gateasca pentru calatoria cea mare. Apoi el insusi merse cu vestea trista in mijlocul celor sapte mari preoti ai lui Osiris, instiintandu-i ca, urmas de sange al lui Senusret, se urca in scaunul de nomarh. Preotii si dregatorii de frunte i se inchinara pana la pamant, dupa obicei, si-i urara sa traiasca si sa domneasca milioane de milioane de ani intru multumirea lor si a orasului sfant Abotu. Noul nomarh insa, in aceeasi zi, trimise solie umila Faraonului, dand de stire ca inteleptul Senusret s-a savarsit din lumea aceasta si ca el, Unanomu, este de azi inainte stapanitorul locurilor.

2.
Trei zile Unamonu aproape ca nu iesi din casa mortilor unde, sub privegherea preotului Aahotep care ardea mereu miresme si citea rugaciuni, sclavi priceputi munceau cu sarguinta la imbalsamarea cadavrului. Fiind el insusi un hekau care cunostea toate, aseza cu mainile lui in pantecele mortului amuletele sortite sa usureze trecerea sufletului prin primejdiile lumii lui Osiris.

Apoi corpul, acoperit cu panza de in, fu lasat sa se usuce saptezeci de zile, iar Unamonu se apuca sa cerceteze cu amanuntul pregatirile facute de raposatul pentru odihna-i de veci. ii era mare frica sa nu fi uitat ceva si astfel sa se zadarniceasca lunga calatorie a sufletului inspre Campiile Yalu.

Senusret isi cladise din vreme mormantul. saptezeci de robi au sapat doisprezece ani, in coasta stancoasa dinspre Uahe Psoi, coridor larg si adanc in fundul caruia alti muncitori au taiat odaitele funerare. Mesteri iscusiti au zugravit pe pereti intamplarile mai de seama ale vietii lui pamantesti, presarandu-le cu semne de cuvinte sfinte. Chiar sarcofagul de bazalt fusese gata cu sapte ani inainte de moartea lui. Unamonu cobora zilnic in Casa Vesniciei, citea si rascitea formulele magice de care are nevoie sufletul spre a dobandi nemurirea ca Osiris, supraveghea ingramadirea celor trebuincioase in incaperea zidita alaturi de lacasul de odihna a corpului.

inmormantarea se facu in ziua a saptezeci si saptea.

Multime nesfarsita veni sa insoteasca pe Senusret in ultima-i calatorie pamanteasca; toti cei trei mii sapte sute de preoti ai marelui templu, apoi mai-marii orasului, capetele tuturor breslelor de meseriasi, pastori, tarani, pana si mult dispretuitii porcari. Femeile se boceau de se cutremura vazduhul, in vreme ce ostasii cu sulite aurite si casti de piele paseau teapan, inconjurand mumia purtata de sasesprezece slujitori si urmata de vaca cu coarnele poleite pentru jertfa. in fruntea cortegiului mergea insusi Unamonu, infatisand pe credinciosul zeu Horus, avand in dreapta si in stanga preoti intruchipand pe Thot si Anubis, iar la spate pe maica-sa Merit, care tinea locul zeitei Isis, si pe Neferura, care avea rolul blandei Neftis.

Pornira spre marele templu si se oprira cateva clipe in fata pilonului urias strajuit de catarge inalte, in varful carora fluturau steagurile celor doua coroane. Unamonu murmura o rugaciune si pe urma convoiul se indrepta spre Casa Vesniciei.

infasurata intr-un lintoliu alb, avand pe piept, ca o podoaba pioasa, chipul bunului Osiris, cu fata ovala si zambitoare, cu biciul Faraonic intr-o mana si in cealalta cu toiagul de pastor, mumia fu asezata pe banca de nisip de langa gura mormantului.

Preotul sacrificator ucise vaca si imparti carnea.

Ceremonia fu lunga si solemna, cum se cuvine. Merit si Neferura, nestiind cuvintele sfinte si trebuind sa le rosteasca dupa soaptele preotilor dimprejur, incurcara putin slujba, incat de vreo doua ori Unamonu incrunta din sprancene. in cele din urma insa mumia fu coborata sub pamant si asezata in sarcofag, intr-o dunga si cu gatul pe o rezematoare ca sa poata vedea mai lesne formulele mantuitoare pentru viata de dincolo ori sa si le reaminteasca de le-ar fi uitat. Zidarii incepura degraba sa astupe intrarea coridorului subteran, in vreme ce multimea intristata se ospata din pomenile bogate.

Toata noaptea urmatoare Unamonu urmari in gand peregrinajul sufletului tatalui sau. il vedea ajungand la templul lui Osiris, batand la poarta imparatiei sufletesti, patrunzand in sala indoitei dreptati, unde omul se desparte de pacate spre a se invrednici pentru viata eterna. in fund, sub un naos de sicomor, Zeul cel bun si drept, asteapta pe fiul Senusret care soseste tremurand. O cumpana uriasa se afla in mijlocul salii. Mait, femeia dreptatii si a adevarului, sta in picioare, aproape, sa cantareasca inima raposatului. Mai incolo, o fiara groaznica, Amait, mancatoarea, jumatate crocodil si jumatate hipopotam, intoarce gura catre Osiris, cerandu-i parca voie sa sfasie pe cel de-abia venit. si imprejur, ghemuiti pe calcaie, sed linistiti cei patruzeci si doi de zei judecatori, intocmai atatia cate nomuri are Egiptul si cate pacate grele ispitesc pe om in viata pamanteasca.

Anubis pune inima pe cantar. Senusret se infricoseaza cumplit si zice: "Inima mamei mele, inima nasterii mele, inima vietii mele, nu te scula cu marturie impotriva mea, nu fi vrajmasa mea in fata nemuritorilor!" Isis, buna si iubitoare, e gata sa-i sara in ajutor. Dar nu e nevoie. Senusret a fost fara pacate, incat zeul Thot poate vesti stapanului Osiris: "Raposatul e cantarit pe cantar si nu e greseala intr-insul, inima lui e dreapta, acul cantarului arata drept..." Atunci Osiris rosteste bucuros: "Biruitor sa iasa raposatul ca sa umble prin toate locurile, printre duhuri si printre zei, iar paznicii portilor Apusului deloc sa nu-l opreasca!..." Cuprins de mare veselie, Senusret insira toate cele o suta si unu de nume ale lui Osiris, apoi pe ale tuturor zeilor deosebit, apoi pe ale celor sapte sali ale raiului cu patrusprezece porti si patrusprezece locuinte...

Unamonu nici nu mai putu adormi in noaptea aceea.

Mereu i se parea ca a uitat ceva si ca sufletul celui ce i-a dat viata, ramas fara sprijinul talismanului cuvenit, va fi mancat de vreun duh vrajmas si se va pierde in neant pentru vecie. Gandul il ingrozea. Primejdia nimicirii i se infatisa ca o amenintare ce-l astepta si pe el. Trebuia s-o inlature. Simtea poruncitor ca viata lui e nevoie sa se prelungeasca si dincolo de moarte, ca si cand ar fi avut o insarcinare tainica de implinit.

A doua zi se hotari sa inceapa indata a-si cladi Casa Vesniciei. Se sfatui cu mesteri, isi alese locul intr-o parte ascunsa a dealurilor. Facu el insusi niste planuri, porni lucrul numai cu oameni de incredere. si se linisti, parc-ar fi invins de acuma puterea mortii.

Peste doi ani inchise ochii maica-sa Merit, nu atat de batranete, cat de jale pentru neuitatul ei Senusret pe care l-a iubit mult si cu care se invoiau in toate.

si peste alti doi ani, un sol domnesc aduse nomarhului stirea ca a murit Faraonul. Orasul sfant Abotu se cutremura de intristare, iar Unamonu se gati grabnic sa plece la Nu-Ptah, la inmormantarea celui ce a fost rege si la incoronarea celui nou. Neferura, cum afla de plecarea lui, il lingusi si-l ruga sa o ia si pe dansa. N-a avut parte sa iasa nici barem pana la Nut-Amon, desi e sotie de nomarh si ar avea dreptul sa se mai arate si ea in lume. Planse si isi blestema soarta nenorocita.

Toti barbatii isi iau nevestele cand e vorba de niste serbari asa de frumoase. Nu e nici sluta, nici proasta, sa fie osandita a-si ingropa tineretea in orasul unde nu intalnesti decat preoti si morminte. Vrea sa cunoasca si ea obiceiurile curtii, sa vorbeasca cu femeile Faraonului.

Unamonu nu putu rezista. O lua.

3.
Nu-Ptah, orasul domnesc, jelea zgomotos pe Kufu, in vreme ce marii preoti ai zeului Amon pregateau incoronarea principelui regal Dadefra, cel mai mare dintre cei treizeci si trei de feciori ai raposatului.

Unamonu fu gazduit in Casa Faraonului, ca si ceilalti nomarhi sositi. Mostenitorul tronului se afla de cateva zile in templu, supunandu-se curateniilor obisnuite inainte de incoronare.

Kafra, al doilea fecior al lui Kufu, se insarcinase cu primirea nomarhilor. Statea toata ziua in mijlocul lor, vorbea cu fiecare, se interesa de mersul treburilor. Avea vorba buna si privirea de otel. Unamonu il indragi.

in ziua incoronarii orasul isi intrerupse jalea. Toata lumea se imbulzi pe ulitele stramte si strambe, iar cei mai norocosi pe aleea dintre palatul regal si marele templu al lui Amon, pe unde trebuia sa treaca cortegiul. Cand aparu Dadefra, cu pschentul greu pe cap, cu mantia de fir pe umeri, iar in maini cu toiagul si biciul zeului Osiris, orasul intreg izbucni intr-un clocotitor strigat de bucurie.

in sala tronului, in templu, pretutindeni, Unamonu urmarise numai fata noului Faraon, lata, cu buzele carnoase si umede.

De pe frunte i se prelingeau mereu, imprejurul sprancenelor, picuri de naduseala, brazdand fardul gros cu care sclavele negre ii rumenisera obrajii. in ochii maslinii avea oboseala si lancezeala omului ce-si petrecea vremea numai in bratele femeilor.

Privindu-l, Unamonu simtea o ura ciudata impotriva Faraonului.

Cauta sa o inabuse si nu izbutea. isi aduse aminte niste cuvinte pe care i le soptise odinioara tatal sau despre mostenitorul tronului: "Dadefra mai mult iubeste femeia decat pe Amon..." Apoi zvonul ajunsese demult pana la Abotu despre Isit, fata unui rob, pe care Dadefra a luat-o in Casa Femeilor sale. Din pricina ei principele ocoleste pe sora si sotia sa, si o umileste. Isit l-a fermecat cu farmece necunoscute, facandu-l sa pofteasca mereu alte femei, dar sa nu se desparta de ea nici o noapte. in timp ce inconjurau zidurile sanctuarului, Unamonu intreba pe un preot din cortegiu:

- Faraonul are copii?

- Are trei, cu Isit, raspunse preotul uimit ca un nomarh nu stie ceea ce stie ultimul sclav din Nu-Ptah.

Un ospat minunat sfarsi solemnitatea, in gradinile palatului, bogate in umbre de platani, cu pajisti tunse si inflorite ca niste covoare, cu banci de sicomor si de marmura. Mese joase erau intinse pe marginile aleilor pentru capeteniile breslelor si miile de slujitori ai Casei Faraonului. Chiar in fata palatului, pe terasa alba, se improvizase un chiosc urias, acoperit, unde se asezara nomarhii cu sotiile lor si toti sfetnicii regali cu marii preoti ai tuturor zeilor.

Dadefra aparu intovarasit de Marea Femeie, sora si sotia sa, si de Isit, femeia inimii sale. Toata lumea se inchina sarutand pamantul, dar in sufletul mai-marilor se ascunse anevoie mirarea ca Faraonul nici la ospatul incoronarii nu s-a putut desparti de Isit. in loc sa tina de mana pe sotia sa domneasca, Dadefra isi sprijinea bratul stang pe umarul frumoasei ibovnice, care zambea triumfatoare si se uita peste multimea ploconita ca si cand ea ar fi fost adevarata stapana a celor doua tari.

Unamonu sedea la o masa aproape de masa Faraonului.

Cand zari pe Isit, tresari parca i s-ar fi implantat o sageata in inima. Nu-si mai putu lua ochii de la ea. il cuprinse o spaima care totusi ii mangaia sufletul.

"Isit... Isit..." ii umbla prin minte numele ei intr-un vartej salbatic parcar fi cautat urmele unei amintiri ascunse undeva in tainitele sufletului.

"O cunosc pe Isit... De unde o cunosc?" se intreba deodata, incercand sa-si adune intr-o gramada toate clipele vietii, sa poata alege pe cele lamuritoare.

Nu gasi nimic, dar simtamantul starui, tot mai viu, umplandu-i inima cu bucuria arzatoare a unei revederi de mult asteptate.

Isit statu o clipa in picioare, inainte de a se lasa pe banca asternuta cu blanuri de lei, in stanga Faraonului. O pana stufoasa de strut, alba, infipta in parul aramiu, buzele subtiri, culoarea sangelui, nasul mic, rasfrant putin strengareste...

Rochia stravezie ii dezmiarda trupul. Gulerul de fir brodat cu pietre scumpe se rasfrange pe umerii fildesii, iar in fata i se odihneste pe sanii rotunzi ca doua portocale. in picioare poarta sandale de aur.

Cete de sclavi alergau printre mese, cu tavi grele incarcate de mancaruri. Gastele fripte intregi erau mai cautate si vinurile vechi in cupe cu doua torti pe care le umpleau mereu fecioare slujitoare. Neferura era fericita, se simtea mai frumoasa ca toate femeile, radea si manca. Dezghiocand cu degetele-i fine carnea alba de pe un piept de gasca, sopti lui Unamonu:

- Painea noastra de seminte de lotus e mai buna ca asta de orz...

Unamonu n-o auzi. Strangea in mana o bucata zdravana de friptura din care nici nu gustase. Se uita necontenit la masa Faraonului, in nestire. Neferura ii mai zise ceva. Nu intelese, dar isi veni in fire.

"Isit are intr-adevar vraji tainice" se gandi ingrijorat.

Bau doua cupe de vin, una dupa alta, si intra in vorba cu un nomarh batran despre Casa Vesniciei pe care si-o inaltase raposatul Kufu, sfarsita de-abia acum un an, parca Faraonul si-ar fi presimtit moartea. Batranul mancacios, cu fata murdara de unsori si faramaturi de carne, cu ochii holbati de lacomie, raspundea in monosilabe, inghitind dupa fiecare gura de mancare cate o gura de vin. De-abia cand ispravi halca de friptura i se deschise cheful de vorba, pornind sa povesteasca cum si-a cladit el un mormant scump in apropierea piramidei marelui Faraon, ca sa se odihneasca in vecii vecilor langa stapanul cel bun si drept. Unamonu nu-l mai putea asculta.

Ochii lui sorbeau iar pe Isit care nici barem nu-l vazuse. Apoi brusc intrerupse povestirea batranului, zicand din toata inima:

- E frumoasa Isit, femeia regelui...

Nomarhul clipi siret, intoarse capul s-o vada si murmura:

- Frumoasa. si nu va imbatrani niciodata. Are treizeci de ani, a nascut trei copii si iata, parca-i o fecioara de cincisprezece.

Neferura prinse vorbele batranului, ofta si adauga cu imputare:

- A, daca as afla si eu tainele ei! Unamonu le stie si nu mi le spune.

Unamonu se uita la ea mirat, parca ar fi vazut-o intaia oara.

si ii veni in gand, din senin: "Femeia asta mi-e straina, desi e sora si sotia mea, iar Isit, desi mi-e straina, parc-ar fi adevarata mea sora si sotie!" Gandul i se paru ciudat, il infricosa. Vrand sa-l alunge, isi arunca iar ochii la Isit care radea zgomotos si se rasfata in vreme ce Faraonul ii mangaia spinarea goala. Ura impotriva lui Dadefra izbucni mai vie in inima lui Unamonu. Se zbuciuma parc-ar fi planuit sa se repeada sa scape pe Isit de alintarile unui dusman. Glasul Neferurei il potoli:

- Vezi ce frumoasa e rochia marii favorite? Am sa-mi fac si eu una la fel. Ce zici, mi-ar sta bine? iti place taietura manecilor in coada de randunica? Uite cum o imbratiseaza Faraonul! O, si sarmana regina zambeste trist si rabda. Dar si ea e prea rece. Isit e mult mai dulce.

Atunci Isit, cu gatul intins sub sarutarea regala, intoarse ochii spre masa la care sedea Unamonu, ii intalni privirea si ramase deodata asa, cu buzele intredeschise si inflorite de surasul zburdalnic. Unamonu de-abia acuma ii vazu bine ochii mari, albastri ca cerul diminetii, cu genele lungi incarcate de fard, cu o stralucire misterioasa si ispititoare in care scanteiau amintiri din alte lumi. Privirea ei tulburata se odihni atat de lung asupra lui Unamonu ca atrase atentia tuturor. insusi Faraonul se uita spre masa nomarhului din Abotu si sopti ceva Isitei care avu o infiorare parca ar fi trezit-o dintr-un vis placut.

Neferura observase privirea favoritei si se rosi de mandrie cand Dadefra invrednici de asemenea cu o privire masa lor. Murmura incantata:

- Ai vazut, Unamonu? Isit s-a uitat la mine. si Faraonul.

Dintre toate numai la mine s-au uitat. Sunt fericita.

Sclavii aduceau acum fructe si dulceturi.

in fata mesei regale, in locul patrat inadins lasat liber, aparu dansatoarea Tantnuit, goala din cap pana in picioare, cu un val rosu diafan in maini, cu rasuciri de corp voluptuoase, insotita de cantaretele din sistru, flaut si harpa. Ochii Faraonului se aprinsera vazand trupul dansatoarei. O melodie taraganata incepu. Cateva roabe tinere, ghemuite intre cantarete, bateau din palme in tact rar. Tantnuit dansa cu miscari de solduri si tremurari de pantece, invartind valul parca s-ar fi aparat de imbratisari prea patimase. Dadefra o sorbea, lingandu-si mereu buzele, cu priviri lacome. Apoi, cand dansatoarea se gramadi la picioarele lui, la sfarsit, ii darui un inel de cornalina, strangandu-i bratul putin asudat.

Tantnuit nici nu apucase sa iasa si piticul Danga, rasfatatul curtii, se repezi inlauntru. Fu primit cu rasete galagioase la care el raspunse scotand limba. Umbla in patru labe cu latraturi de catel flamand, se dadu peste cap. Faraonul insa nici nu se uita la el acuma. Manios ca Dadefra nu-l ia in seama, piticul zbiera ceva intr-o limba salbatica. in zadar. Deabia mai rasera cativa nomarhi necunoscatori ai cuviintei obisnuite la ospetele regale.

Veni un harap cu niste maimute invatate sa joace ca oamenii dupa o muzica speciala de fluiere si tobe. Toata lumea se minuna afara de Dadefra. Nu-i mai placu regelui nici chiar mesterul strain cu doi papagali dresati sa vorbeasca intre ei despre noul Faraon si sa strige la urma: "Milioane de milioane de ani stapanului Dadefra!" Deodata Faraonul porunci cu glasul aspru:

- Tantnuit!

Maestrul placerilor regale alerga desperat. Tantnuit, infasurata intr-o mantie de in, sedea intre tovarasele ei, sub un palmier batran, aproape. Cum o vazu iar, Dadefra se lumina la fata. in mijlocul dansului, spuse o vorba reginei si alta favoritei, se scula, facu semn dansatoarei, o lua de mana si apoi pornira toti patru spre poarta palatului. Plecand, Isit se mai uita o data lung la Unamonu, parca ar fi cautat sa-si umple ochii cu privirea lui.

Faraonul cuprinse in mers mijlocul dansatoarei Tantnuit, pipa indu-i soldurile goale carnoase. Se ridicara de pretutindeni murmure de usurare:

- Dadefra a poftit pe Tantnuit. Dadefra a scapat de vraja frumoasei Isit! Slavit fie marele Amon!

Unamonu se bucura si nu-si dadea seama de ce; i se facuse un gol dureros in inima cand nu mai vazu pe Isit, si totusi era vesel.

- Mereu s-a uitat la mine Isit, ii spuse la ureche Neferura, triumfatoare. Dar dansatoarea Tantnuit e mai frumoasa si deacuma ea va fi aleasa Faraonului.

Toate cuvintele pe care le auzea i se pareau inmuiate in fericire.

Serbarea continua. Venira alte dansatoare, apoi luptatorii libieni. Unamonu privea si zambea mereu, pierdut. La o masa alaturi, femeia nomarhului din Mes-Ra, o batrana inacrita, zise cu glas tare:

- Faraonul va izgoni din Casa Femeilor sale pe Isit, cu toate ca e mama copiilor lui, iar Isit va fi iar sclava cum a fost si maica-sa...

Unamonu prinse vorbele batranei. ii placura atat de mult ca-i venea s-o imbratiseze. ii raspunse razand increzator:

- Asa! S-o izgoneasca Faraonul! Am s-o cumpar apoi eu pe Isit, s-o duc acasa la noi, la Abotu.

I se incurca limba parc-ar fi fost beat, desi nu bause nici pe sfert cat ceilalti.

Neferura surase foarte multumita ca Unamonu se gandeste sa-i cumpere ca roaba pe Isit, iubita Faraonului.

4.

A doua zi Unamonu se duse la marele preot al lui Osiris, despre care stia ca cunoaste toate cele ce se petrec in casele Faraonului. Trebuie sa afle neaparat ce-i cu Isit sau barem sa vorbeasca despre ea. Marele preot cunoscuse si iubise odinioara pe Senusret. Fiind guraliv din fire, nu astepta decat sa fie starnit, increzator in fiul lui Senusret, preotul isi deschise larg inima, mai ales cand veni vorba despre noul Faraon.

- Nu sunt bune semnele! Dadefra e cu totul robit de femei, mormai dansul cu amaraciune. in loc sa-l doara grijile carmuirii, se gandeste vesnic la poftele trupului nesaturat. Faraonul trebuie sa fie asemenea lui Amon, zeul zeilor, si Dadefra nu-si poate stapani nici pornirile inimii...

Unamonu dadea din cap cu gravitatea cuvenita si chibzuia mereu cum ar putea intreba ce s-a facut cu Isit. Preotul insa ii spuse singur cat de indignati sunt toti slujitorii zeilor din pricina purtarii noului Faraon. Nu s-a mai pomenit de cand lumea ca un domn al celor doua tari sa se arate cu ibovnica de mana chiar la ospatul incoronarii. Sa aiba femei cate ii doreste inima, dar sa le pastreze in Pahimtu, cum e obiceiul, pentru potolirea trupului. s-apoi cum a plecat de la masa cu Tantnuit, lasand de rusine pe mai-marii tarii, ca sa se culce degraba cu ea!

- E cu totul robit femeilor, gemu batranul iar indurerat.

Atunci Unamonu zise cu glas care parca voia sa pipaie:

- Dar barem asa Dadefra a scapat din mrejele vrajitoarei?...

Preotul zambi ingaduitor:

- Crezi c-a scapat? Nu cunosti pe Dadefra, tinere! N-a scapat si nici nu poate scapa. Isit i-a patruns in sange ca otrava dulce de care nimeni nu mai vindeca pe om. De cand a luat pe Isit in Casa Femeilor sale, Dadefra a mai schimbat mii de femei, dupa toane. Toate au trecut, Isit a ramas.

- Dansatoarea Tantnuit e prea frumoasa, ingana Unamonu cu o strangere de inima.

- Numai trupul ei e frumos, pe cand Isit are si sufletul frumos! raspunse batranul apasat.

- Isit... sopti Unamonu stins, parca i s-ar fi topit incet toate nadejdile.

- Tantnuit poate fi buna pentru o noapte, dar Isit pentru toata viata! urma preotul.

- Faraonul trebuie sa alunge pe Isit din Casa Femeilor sale!

zise nomarhul cu o lucire de manie in ochii speriati.

- Niciodata! Dupa fiece femeie noua, Dadefra se leaga mai mult de Isit!

Unamonu ingalbeni. Se uita la marele preot ca si cand i-ar fi cerut indurare. Balbai apoi ingrozit:

- Trebuie s-o alunge!

- Trebuie? facu atunci batranul zambind putin batjocoritor.

Afla dar ca adineaori am vazut, in gradina palatului, pe Dadefra, in chioscul de sicomor, impreuna cu Isit. El o tinea pe genunchi si o saruta, iar ea de-abia raspundea la mangaierile lui...

Preotul nici nu observa cum se clatina din picioare Unamonu, parca i-ar fi venit ameteala. Continua sa-i povesteasca intamplari din casnicia Faraonului, sa compatimeasca apoi pe regina care n-a avut norocul sa fi nascut barem vreun copil, sa laude in sfarsit pe Kafra si sa regrete ca raposatul Faraon n-a lasat mostenitor pe Kafra, spre binele si marirea tarii.

Unamonu nu mai auzea nimic, ca si cand ar fi mancat din carnea spurcata a pestelui oxirinx, care a inghitit barbatia binefacatorului Osiris. De-abia seara isi veni in fire, zicandu-si ca marele preot e un zevzec care toraie verzi si uscate, si ca Isit, orice-ar fi, nu mai poate ramanea in Casa Femeilor lui Dadefra.

Marea Femeie a Faraonului pofti la o petrecere, in casele ei, pe toate femeile nomarhilor. Neferura se gati de dimineata pana dupa amiaza, isi puse toate podoabele. Voia sa fie iar cea mai frumoasa, cum isi zicea ca a fost si la ospatul incoronarii. Se intoarse de-acolo la Unamonu stralucitoare de fericire:

- Am fost fermecatoare, iubitule! Am petrecut minunat!

Toata lumea m-a admirat. Cateva femei de-ale Faraonului au chemat pe loc sclavele sa-mi vada rochia, sa le faca si lor rochii la fel...

Unamonu o asteptase infrigurat. Spera sa afle ceva despre Isit. Neferura ii povesti amanuntit cum a cunoscut pe toate cele optzeci si opt de femei ale lui Dadefra, silindu-se sa-si aminteasca numele lor si mai cu seama rochiile si podoabele fiecareia. Regina nu-i prea placuse; o gasise intr-adevar prea rece si trista. Barbatul, nerabdator, intreba:

- Dar Isit? A izgonit-o Faraonul? Neferura ii arunca doar o privire dispretuitoare, ca si cand intrebarea nici n-ar merita raspuns. Mai vorbi un rastimp despre sandalele reginei si pe urma trecu la Isit. Unamonu suspina.

- Mai toata vremea numai cu mine a stat Isit! zise femeia cu mandrie. Nu-ti spuneam eu la ospat ca se uita mereu la mine? Chiar asa a fost. Mi-a marturisit Isit ca eu am fost cea mai frumoasa!

Unamonu tremura. Inima il indemna sa-i puna deodata mii de intrebari. ii era frica sa nu-i ghiceasca taina Neferura. Tacea si-i sorbea cuvintele.

- M-a intrebat si de tine, urma Neferura, strangand buzele cam ironic. Parca-i era rusine sa vorbeasca despre un biet nomarh. Ai avut noroc ca i-am placut eu mult de tot! Ca sa ma maguleasca pe mine, m-a intrebat de mai de multe ori si despre tine. Vezi ce inseamna sa ai o femeie isteata si frumoasa cum sunt eu? si cat de putin m-ai pretuit tu pana acuma! N-ai merita sa fac atatea sacrificii pentru tine, Unamonu!

Barbatul murmura cu o pizma ce i se vedea pe fata:

- Fericita esti tu, Neferura!

- Sunt cum mi se cuvine sa fiu! zise femeia privindu-l de sus. imi pare insa rau ca nu ramanem aici!

- Pana la inmormantarea lui Kufu trebuie sa stam...

- Eu vorbeam sa ramanem aici totdeauna, facu Neferura.

Pacat ca nu se poate. Isit m-a intrebat de ce nu venim in Nu-Ptah, ca doar tu esti prietenul Faraonului. Nu stia frumoasa ca soarta te-a osandit sa traiesti in Abotu. Se imbiase chiar sa vorbeasca Faraonului sa ne aduca la curte, sa-ti dobandeasca vreo dregatorie potrivita.

- S-a imbiat Isit? intreba Unamonu cu o izbucnire de bucurie, care se ineca insa repede in amaraciune. Adauga trist: Adevarat, nimeni in lume, nici chiar Faraonul, nu ma poate smulge din marele templu al Celui Bun. Numai moartea.

- I-am spus si totusi ea a mai staruit, zise femeia. Ma iubeste mult de tot, nici nu-ti poti inchipui cat ma iubeste. E o fiinta nespus de dragalasa. Nu ma mir ca Dadefra ii zice "stapana gingasiei" si o tine ca ochii din cap!

- Lumea spunea ca are s-o alunge, ofta Unamonu, fara speranta.

- Mai curand va alunga Faraonul pe toti preotii si maimarii tarii decat sa se desparta de Isit! raspunse Neferura cu o siguranta ce nu mai ingaduia nici o indoiala.

Unamonu era zdrobit. Visul, pe care si-l faurise dintr-o vorba auzita intamplator, care inflorise in sufletul lui ca o lume aievea, se destrama. in inima insa ii ramase dorul dupa Isit ca un carbune aprins. Ratacea pe ulitele murdare, printre oameni urati si galagiosi, imbracati in zdrente, prin aleile gradinilor palatului, grabit si speriat parc-ar fi cautat ceva pierdut pentru totdeauna. Apoi, din senin, a doua zi intreba pe Neferura:

- Cum i-e glasul?

- Glasul reginei? se mira femeia neintelegand indata.

- Nu... sovai Unamonu. Nu al reginei...

- Vorbesti de Isit, rase Neferura. Cald si dulce, parca te mangaie.

Mai trecu o zi pana ce Unamonu intreba iar:

- Era vesela?

- Isit e veselia intrupata, il lamuri Neferura. Dar inima ei ofteaza des. Asa e inima, niciodata nu se multumeste cu ce are.

- Poate ca nu-l iubeste pe Dadefra? indrazni Unamonu.

- Care femeie n-ar iubi un rege?...

Unamonu nu mai avea odihna. Zile intregi pandea primprejurul portilor grele ce desparteau Casa Femeilor regale de atingere cu lumea barbateasca. Nadajduia s-o zareasca. I s-ar fi astamparat inima intalnindu-i barem o privire. incerca sa intre in vorba cu paznicii scopiti, care insa, de frica mortii, il izgonira ca pe un sclav pribeag.

in sfarsit sosi ziua inmormantarii raposatului Kufu. Ca nomarh al orasului sfant unde a inviat din morti blandul zeu Osiris, Unamonu avu rol de frunte in desfasurarea ceremoniei si indeosebi la ritul deschiderii gurii. Se incurca totusi in litaniile pe care le stia bine de mic copil. Ochii lui descoperisera pe Isit printre celelalte femei regale. in tot timpul slujbei savarsite in templul nou ce se ridicase langa Casa Vesniciei lui Kufu, nu se mai gandea decat sa-i auda glasul, chiar de-ar fi sa-si piarda pe urma fericirea sufletului in viata de dincolo. Se bucura cand mumia Faraonului disparu in pantecele piramidei uriase.

Mii de vaci si mai multe pasari fura jertfite spre a dobandi, pentru sufletul mortului, mila Celui ce iubeste dreptatea. Mii de mii de oameni inconjurau Casa Vesniciei care parea un munte de lespezi lucitoare. Ospatul pomenilor multumi toata lumea. Fumul sacrificiilor acoperea campia intreaga, ca un nour albastru, si cobora pana peste apele Nilului sfant. Mii de preoti mari si mici imparteau bucati de carne sfintita norodului lihnit de foame si totusi certaret.

Faraonul oferea, chiar cu mainile sale sfinte, bucatile cele mai bune din vaca cea mai grasa fruntasilor tarii, incepand cu Marea Femeie Regala, urmand cu printii, fratii sai, cu femeile casei sale. Unamonu, ca mare stapan peste marele templu al marelui Osiris, dadea mana de ajutor Faraonului.

Acuma era fericit. Putea vedea de aproape pe Isit, care a stat toata vremea acolo, langa Dadefra si langa el. Uneori mantia lui alba atingea haina ei albastra si fina ca panza de paianjen.

S-au privit intai lung, citind fiecare in ochii celuilalt bucuria inimilor ce s-au regasit dupa despartiri de milioane de ani.

Fetele lor erau luminate de sclipirea ochilor care se mangaiau.

Apoi Faraonul a intrerupt farmecul cu o intrebare. Isit raspunse si Unamonu ii auzi doar glasul, fara a intelege cuvintele.

Fericirea il ametea. isi dadea seama ca, de s-ar mai uita la ea, nu-si va putea stapani patima si o va imbratisa in fata lumii intregi. Nu mai cuteza un rastimp sa intoarca ochii spre dansa.

Simtea insa mereu privirea ei pe obrajii lui, pe pieptul lui, pe mainile lui, care tremurau ciopartind un sold rumen de vaca sacrificata. Apoi, insetat dupa inima ei, ridica iar pleoapele.

ii intalni zambetul fierbinte. O vazu cum tinea in mana o felie de friptura din care de-abia gustase. Vazu bine chiar locul de unde au muscat dintii ei mici, albi.

Mainile Faraonului erau unsuroase de carnea ce o daruia, in semn de prietenie, fruntasilor dintre fruntasi. Unamonu taia bucatile cu dibacie, desi cutitul ii juca in mana. Deodata insa, tocmai cand se uita pierdut la Isit, il destepta o durere ascutita in aratatorul stangii. Taisul cutitului ii patrunsese pana la os.

Scoase un tipat scurt, nabusit. Sangele tasnea din rana.

Dadefra se intoarse spre el, vazu si surase. Isit, speriata, se repezi intreband:

- Te-ai taiat rau?

- M-am zgariat putin, bolborosi Unamonu cu ochii in ochii ei.

- Totusi, sa te leg! adauga Isit, aruncand o privire rugatoare Faraonului.

- Leaga-l! porunci Dadefra.

Unamonu zambea uluit. Nu-l durea nimic si se uita doar la Isit, care, avand felia de carne in mana, nu stia ce sa faca.

ii veni el in ajutor. Cu acelasi cutit taie o fasie din mantia-i alba si o intinse frumoasei Isit. Ea o lua, dar ramase tot atat de incurcata. Atunci Unamonu puse cutitul pe altarul de piatra si apuca lacom carnea din mana ei. Isit rase. Rasul ei era ca o picurare de graunte de argint. Legandu-l, ii sopti:

- Te doare?

- Nu! raspunse Unamonu tainic.

Atingerea degetelor ei calde ii dadea fiori de betie. ii simtea respiratia usoara pe mana murdara de grasimi si rosita de sange. Suflarea ei era ca umbra sicomorului in arsita verii.

Cum statea putin plecata peste bratul lui, ii vedea umerii plini si, sub rochia ce-i dezvelea gatul, rotunjimea sanilor. in nari sorbea mirosul trupului ei mai ametitor si mai dulce ca toate parfumurile inti.

- Cum te cheama? il intreba pe urma Isit, indreptanduse, privindu-l in adancul ochilor, in vreme ce degetele ei pipaiau usor mana lui infasurata.

- Unamonu din Abotu, zise dansul domol si infricosat de bataile inimii sale.

- Unamonu! repeta ea cu glas visator, parca dincolo de sunetul cuvantului ar fi simtit adierea unei amintiri.

Isit se retrase apoi la locul ei si ramase ganditoare, cu buzele repetand mereu, fara glas, numele lui. Unamonu isi privea mana stanga pe care o mangaiasera degetele ei, ingrijorat numai sa nu-i dispara urmele. Apoi vazu felia de carne in mana dreapta, vazu urmele dintilor ei. Musca brusc in acelasi loc, cu o lacomie salbatica, incercand asa sa-si mulcomeasca pofta inimii. Isit il zari. in ochii ei ca cerul lucea soarele bucuriei.

5.
Peste cateva zile avea sa plece acasa, cu Neferura, la Abotu. Se ingrozea. Toti cei patruzeci si doi de nomarhi isi luara ramas bun de la Faraonul Dadefra, sarutand de sapte ori pamantul. Faraonul le porunci sa inceapa degraba numaratoarea vitelor.

Unamonu nadajduise sa mai vada pe Isit. Trebui sa porneasca pe Nil in sus cu nadejdea sfaramata. incepuse vantul de miazazi parca ar fi vrut sa opreasca corabia care indeparta pe Unamonu de dragostea inimii lui. Pe cat era corabia de incarcata cu daruri de-ale Faraonului pentru marele templu al lui Osiris, pe atat de impovarat cu dureri era sufletul nomarhului. Treizeci si trei de perechi de lopeti sfarticau apele raului sfant valtorite de mania vantului fierbinte. Unamonu sedea afara, in arsita, pe scaun inalt, cu fata spre orasul in care ramanea Isit. Nemiscat, infasurat in mantia alba, cu mitra alba in cap, parea un Osiris fara barba sfanta. Privirea lui cerceta chinuita orizontul, desi era mult de cand templele, palatele, gradinile pierisera ca inchipuirile unui vis frumos care se spulbera cand deschizi ochii.

Doua sclave negre se sileau sa-l apere de sulitele soarelui, facandu-i mereu vant cu niste aparatoare uriase de papirus.

Cobori noaptea si Unamonu ramase singur, in acelasi loc, pe acelasi scaun. Zadarnic il chema Neferura in chioscul unde li se pregatise pat moale si masa bogata. Singuratatea il ispitea. Tacerea o masura plescaitul regulat al lopetilor, precum sclipirile stelelor pipaiau puterile intunericului. in urechile lui rasuna din ce in ce mai limpede glasul ei pana ce auzi, repetate de mii de ori, cuvintele pe care i le spusese ea. Acuma cuvintele acelea parca aveau intelesuri multiple, in ele parca s-ar fi topit toata iubirea lor. Mana stanga ii era legata de aceeasi fasie pe care i-o potrivise ea acum sapte zile. Tarziu, privind oglinda apei cu licariri misterioase, ii aparu din valuri insasi Isit, alba, zambitoare. Se apropia cu leganari de solduri si cu o stralucire patimasa in ochii ca doua stele. I se parea mai ademenitoare decat zeita Isis, cea ocrotitoare a iubirilor si a tainelor. Unamonu intinse bratele, insetat. Chipul disparu ca o vedenie inselatoare...

Acasa, tristetea i se incuiba in suflet ca frigurile cele rele in oase. Neferura credea ca e bolnav si ruga pe marele rekhakhet, care cunostea toate leacurile, sa redea lui Unamonu sanatatea si veselia. Nomarhul afla si fu cuprins de banuieli: poate ca intr-adevar Isit l-a fermecat cu vreo vraja, precum a fermecat si pe Dadefra? isi aminti cum a mancat carnea din care muscase ea. Alerga in sanctuarul templului, mormai acolo toate formulele mantuitoare de farmece, inghiti din toate zemurile sfintite cate o gura. Dar noaptea urmatoare Isit il dojeni in vis: "Asa ma iubesti?" si Unamonu avu remuscari si planse in taina ca si-a pangarit iubirea.

Pe urma isi atarna sperantele de marea sarbatoare a bunului Osiris. Noul Faraon are sa vie la Abotu cu toata curtea, dupa obiceiul din stramosi. Va veni si Isit. Cu cat se apropia luna Choiak, cu atat Unamonu se inviora. Dadefra sosi fara femei.

Nomarhul cunoscu atunci toate sfasierile deznadejdii, precum Neferura gusta toate multumirile bucuriei. Era unica femeie de neam mare. Faraonul ii vorbi numai ei ca unei surori de sange; la ceremonia marelui mister infatisa pe zeita Isis. Mai avea o singura dorinta: s-o indrageasca Dadefra si s-o ia in Casa Femeilor sale pentru totdeauna.

Acelasi mare preot care ii vorbise lui Unamonu despre Isit, in curtea templului osirian din Nu-Ptah, ii povesti acum framantarile cele mai noi din casa Faraonului. Regina s-a saturat de umilinte. "Daca merge si Isit la Abotu, eu raman acasa!" i-a zis in fata Faraonului, indemnata in ascuns de catre vrednicul Kafra. Faraonul s-a maniat si era sa vie intr-adevar numai cu Isit si celelalte femei, iar pe Aia s-o lase acasa. Ar fi fost o rusine fara seaman. in ultima zi, spre fericirea celor doua tari, Dadefra a ascultat rugaciunile marilor preoti si n-a mai adus pe Isit, dar nici pe regina.

Unamonu asculta povestirea preotului pana la capat, apoi ii intoarse spatele fara o vorba, incat batranul se infurie si-i striga in gura mare:

- Necuviinciosule!

inainte de a pleca inapoi, Kafra, care insotise pe rege la marea sarbatoare, lua deoparte pe Unamonu sa schimbe cu el cateva cuvinte intre patru ochi. Nomarhul spera iar in vreo taina care i-ar putea harazi pe Isit. Kafra insa il ispiti mai mult din ochi, parc-ar fi vrut sa-i citeasca in suflet ceva. Unamonu avu o noua dezamagire. Kafra il intreba despre revarsarea Nilului, despre retragerea apelor, despre culesul viilor... Nici macar nu pomeni de Isit.

Acum Unamonu se gasea fara nici un sprijin. Doar vreo minune l-ar mai putea apropia de Isit. incepura indoielile. Poate ca ea nici nu se mai gandeste la dansul. A rastalmacit el niste cuvinte nevinovate ale ei si a ajuns sa-si inchipuie ca marea favorita a Faraonului ar fi in stare sa se coboare pana la el.

Sufera din pricina prostiei lui. isi aduse aminte cum i-a spus Neferura ca Isit a intrebat-o despre el si totusi, la inmormantarea lui Kufu, a ramas pe ganduri, cand i-a spus numele, parca nu l-ar fi auzit niciodata.

Hotari sa si-o smulga din inima. isi zise ca trupul lui pofteste cu patima bolnava trupul alesei Faraonului, ca sa gaseasca placerea trecatoare pe care nu i-o mai poate darui sora si sotia sa Neferura. Placerea aceasta usoara insa poate s-o caute la alte femei. Tatal sau Senusret, pregatindu-l pentru marea preotie, il invatase sa dispretuiasca poftele trupesti si sa nu vada in femeie decat mijlocul de-a avea urmasi, care sa-i pastreze neamul. De aceea nici n-a cunoscut alta femeie afara de Neferura.

incepu sa caute femei. Cand aduse in casa pe cea dintai, Neferura ingalbeni. Se laudase catre prietene ca Unamonu ar muri mai bine decat sa o imparta pe ea cu alte muieri. Era singurul nomarh care nici nu avea Pahimtu. Ce nevoie de Casa Femeilor, cand nu dorea nici o femeie? il ocari, planse, lesina.

Unamonu parca era de piatra. Porunci ingrijitorului caselor sa-i pregateasca degraba un Pahimtu. Femeia cea noua era frumoasa si foarte tanara; o alesese pentru asemanarea ei cu Isit.

Era fata unui preot marunt al marelui templu. Toata familia se bucura si slavi pe buna Isis ca a trimis odraslei lor un noroc asa de mare. Peste sapte zile Unamonu se satura de trupul ei. O pastra insa in Pahimtu si o coplesi cu daruri.

Puse pe pastorul tainelor sa-i gaseasca alta. I se mai aduse o fecioara, mai draguta, mai frageda.

Cand avu sapte femei in Pahimtu, lui Unamonu ii trecu prin minte ca multumirea placerii trupesti nu astampara focul inimii.

Nu se dadu batut. Voia sa ucida in sufletul sau pe Isit cu orice pret. Trebuia sa nimereasca o femeie care s-o inlocuiasca barem. Pe care o poftea, o lua. Nici nu le mai aducea in Casa Femeilor. isi implinea pofta unde se intampla. Nu mai alegea.

intre sclava si stapana nu e deosebire. E aceeasi femeie.

Totusi cu cat schimba mai multe, cu atat golul din inima ii crestea. Isit il urmarea pretutindeni, ziua-noaptea.

Apoi intr-o buna zi, pe neasteptate, porni spre Nu-Ptah, cu o barca usoara si iute ca sageata de argint. Se duse la Dadefra si-i ceru voie sa dea numele "Bunatatea Faraonului Dadefra, fiul lui Kufu" unui canal mare ce planuise. Faraonul primi bucuros. Unamonu insa n-avu nici o bucurie. Nu izbutise sa zareasca pe Isit. Ba mai afla ca Faraonul, spre a o feri de mania reginei Aia, a cladit un palat nou in mijlocul unei gradini minunate, inadins pentru Isit. Acolo nu poate patrunde nimeni afara de Dadefra.

Unamonu vazu cu ochii lui zidurile gradinii si coperisul casei de marmura alba. Era mormantul sufletului sau.

6.
Sase ani se chinui Unamonu, nomarhul din Abotu. Se ducea din cand in cand la Nu-Ptah, se apropia de palatul alb, asteptand minunea. S-a imprietenit cu marele scrib Tetunu, purtatorul pecetii regale si paznicul tainelor Faraonului. ii aducea daruri scumpe si, prin cuvinte mestesugite, ii smulgea vesti despre Isit, caci Tetunu o vedea uneori. Afla ca Isit, din vesela si zburdalnica ce era, s-a facut ganditoare si mohorata parca inima ei ar fi roasa de o durere ascunsa. Unamonu se mangaia. Isit il doreste. Isit din pricina lui e intristata.

Neferura isi recastigase multumirea de cand Unamonu renuntase la celelalte femei, desi le mai tinea in Pahimtu. ii cerea insa, de cate ori pleca la Nu-Ptah, s-o ia si pe dansa. in cele din urma ii implini dorinta socotind ca, prin Neferura, va ajunge la Isit. Marele scrib il sfatui sa se potoleasca. N-ar fi bine sa se amestece in cearta din familia Faraonului. Daca s-ar duce Neferura la regina Aia, s-ar putea supara Faraonul; daca ar patrunde la Isit, s-ar mania regina si toti prietenii ei, in cap cu viteazul Kafra. Cei mici sa nu se bage in neintelegerile celor puternici. Unamonu starui. isi plasmuise prea multe sperante.

Neferura trebuie sa vorbeasca cu Isit. Putin ii pasa de supararile reginei. El numai pe Dadefra vrea sa-l slujeasca. Faraonul e stapanul lui. Tetunu se indupleca. Dadefra, prin mijlocirea lui, ingadui bucuros sotiei nomarhului din Abotu sa cerceteze pe Isit in casa iubirii regale.

Neferura se minuna de bogatiile ce le vazu acolo, dar si mai mult de primirea ce i-o facu Isit. Parc-ar fi fost surori, asa o imbratisa si o cinsti. Era dragalasa ca si acum sase ani, dar in ochii albastri plangea o taina chinuitoare. Vorbira despre multe nimicuri si mai ales despre solemnitatile de odinioara care le-au prilejuit putinta sa se cunoasca si sa se imprieteneasca.

- Unamonu ce face? intreba apoi deodata Isit cu glasul mai dulce.

Neferura ii povesti cum s-a schimbat Unamonu, parc-ar fi mereu bolnav. Isit avu o tresarire. Ochii i se umplura de lacrimi.

"Atat de mult ma iubeste ca o induioseaza chiar suferinta sotului meu!" se gandi Neferura, magulita.

Isit nu se plangea de singuratate. Avea mii de sclave si Faraonul ii ghicea toate dorintele si i le implinea cu bucurie.

- Ma iubeste prea mult Faraonul, zise Isit cu un suspin.

Din pricina mea nu poate iubi pe sora sa regala. Eu nu sunt vinovata de nimic! Sunt o biata femeie. De cate ori nu l-am rugat in genunchi sa se intoarca la Aia, iar pe mine sa ma lase in voia soartei! Nu-i cer nici macar sa ma pastreze in Casa Femeilor sale. Degeaba! Mai curand zice c-ar da foc tuturor oraselor din cele doua tari, decat sa ma piarda pe mine.

Pana ajunsera acasa, Neferura trebui sa-i povesteasca totul lui Unamonu, de zeci de ori, vorba cu vorba. Ascultand-o, sufletul i se lumina. De-acuma era sigur ca Isit infatiseaza insasi taina fiintei lui. Fara ea, viata lui nu putea avea inteles, nici aici, nici in alta lume. in ochii ei e stralucirea luminii lui Osiris. Numai unindu-se cu ea, s-ar topi in sanul marelui zeu. Isit e talismanul nemuririi lui, precum el e chezasia eternitatii pentru ea.

De-abia amandoi, impreuna, alcatuiesc un suflet divin vrednic sa contemple vesnicia. Iubirea lor e iubirea in Osiris, fericirea fericirilor si taina tainelor.

Trebuie sa smulg cu orice pret pe Isit din temnita iubirii Faraonului! isi zise Unamonu.

Se inchise in odaia vrajilor care se afla in dosul sanctuarului.

Era hotarat sa incerce puterea unui hekau despre care insemnarile sfinte spuneau doar atata: "Darama tarile si coroanele!" Nimeni nu indraznea sa dezlantuie vraja aceasta, caci cerea moartea vrajitorului insusi. Unamonu indrazni. Fara Isit, viata lui nu mai merita frica mortii. Topi zece tabonu de aur curat, il amesteca cu sapte picaturi din sangele sau si facu o statueta intruchipand pe Isit. Apoi o ascunse intr-un palat miniatura asemanator casei albe in care traia marea favorita. saptezeci de zile in sir, de cate sapte ori pe zi scotea chipul ei de aur din inchipuirea de palat, mormaind de cate sapte ori cuvinte vechi pe care nici el nu le intelegea. La sfarsit sfarama palatul cu un ciocan de argint, iar statueta o topi din nou si o prefacu intr-un lantisor pe care si-l atarna dupa gat, ca sa-l poarte pana la implinirea vrajii.

A doua zi sosi in Abotu o veste grozava: a murit regina Aia. Unamonu isi freca mainile in ascuns:

- Iata puterea neincercatului hekau!

Porunci sa-i pregateasca marea corabie cu trei panze si porni indata spre Nu-Ptah. inainte de a se arata in zare orasul Mes-Ra, intalni un sir lung de vase iuti, venind tocmai dinspre miaza-noapte. Steagul lui Kafra falfaia pe toate corabiile. Unamonu nu pricepea: cum pleaca tocmai Kafra de la inmormantarea reginei Aia? Totusi voia sa-si continue calea. I se facura semne sa opreasca. Fu chemat pe vasul lui Kafra. ii vorbi insusi principele:

- Faraonul a otravit pe Aia, Marea Femeie Regala, sora lui si a mea, ca sa ridice pe tron, in locul ei, pe Isit, aleasa inimii sale. Viata mea si a tuturor odraslelor marelui Kufu se afla in primejdie mare. Dadefra vrea sa ucida pe toti cei din neamul Faraonilor, sa daruiasca amandoua tarile copiilor sai cu Isit. Marii preoti din Nu-Ptah s-au cutremurat de atata nelegiuire si m-au indemnat pe mine sa mantuiesc tarile lui Amon de stapanul stapanit de o sclava fara minte. Iata de ce am plecat. si te intreb, Unamonu, ca sa raspunzi indata: mergi cu mine ori cu nelegiuirea?

- Merg cu tine! zise Unamonu, fara sovaire.

- Te-am crezut dusmanul nostru, urma Kafra, multumit.

Sotia ta a fost o data la Isit, in casa iubirii regale. Acuma vom ucide pe Dadefra si vom restabili domnia dreptatii!

Unamonu stralucea de bucurie. Se implinea puterea vrajii descatusate. Daca va muri Dadefra, Isit va fi scapata si va fi a lui.

- Toti nomarhii tarii de miazazi sunt de mult de partea noastra, adauga Kafra. Tu singur ai tacut. Acuma ne ducem la vest, sa adunam ostire multa, sa ne gatim de lupta. Pana in saptezeci de zile trebuie sa izbandim!

7.
Un an si jumatate se zvarcoli razboiul pana ce, intr-o ciocnire crunta, aproape de Mes-Ra, ostile Faraonului fura zdrobite si imprastiate. Dadefra insa fugi la Nu-Ptah sa stranga in graba oaste noua.

Kafra inainta falnic spre miazanoapte, doborand in trecere templele ridicate de Dadefra. Odata cu moartea regelui nelegiuit, voia sa piara toate urmele trecerii prin lumea aceasta. in fata orasului Nu-Ptah, dadu peste ostirile noi ale Faraonului. Se incinse o batalie mai crancena; inceputa indata dupa rasaritul soarelui, tinu o jumatate de zi. Dadefra, cu oastea sfaramata, fu pus pe fuga, incat nu se mai putu opri pana in spatele piramidei sale neispravite, unde avea sa invinga sau sa moara.

Unamonu adusese lui Kafra cei mai buni ostasi si cele mai multe bogatii. De aceea era mana dreapta si sfetnicul cel mai ascultat al principelui. inversunarea pentru zdrobirea cat mai grabnica a lui Dadefra, Unamonu o intretinea. intarzierile ii frigeau inima. I se paru lung sorocul de saptezeci de zile; soarta n-a ingaduit biruinta cea mare nici dupa ce au trecut de doua ori sapte luni. Nerabdarea lui sporea cu cat se apropia de orasul Nu-Ptah. il cuprindeau clipe de groaza: daca in valmasagul razboinic ar fi omorata si Isit? ii era frica alteori sa n-o fi luat cu el Dadefra, sa cada in mainile ostasilor insetati de macel.

Bucuria fiecarei victorii ii era amarata: oare n-o fi si ea printre cadavrele pe care le batjocoreau invingatorii razbunatori? Descosea furios pe toti prizonierii: "Unde-i Faraonul... Dar Isit?" Oamenii tremurau, balbaiau, nu stiau nimic. isi asteptau moartea cu torturi grele. Unamonu ii ucidea, crezand ca sangele lor va astampara setea inimii lui chinuite.

Iscoade venira cu vestea ca Dadefra a pus sa arda mumia reginei Aia si a-i risipi in vant cenusa. Kafra racni:

- Tot astfel va pieri Isit!

Unamonu auzi si inmarmuri. Atunci straduintele si nadejdile lui trebuie sa se prabuseasca. Astepta sa se mai mulcomeasca mania lui Kafra si apoi ii ceru sa-i daruiasca pe Isit.

- Sufletul meu are nevoie de Isit! starui Unamonu.

Kafra vazu o inflacarare ciudata in ochii lui. intelese ca nomarhul are de gand sa-si implineasca o razbunare mare.

I-o fagadui.

Grosul oastei ocoli orasul Faraonilor, indreptandu-se pe urmele lui Dadefra. Unamonu isi opri o ceata buna de soldati:

- Mergem sa gasim pe Isit!

- Daca cumva n-a luat-o Dadefra! raspunse Kafra, despartindu-se.

Unamonu simti un ac in inima. Intra in oras. intalni un preot.

- Isit!... Unde-i Isit! striga Unamonu.

- Faraonul n-a mai avut vreme s-o ia... Isit a ramas in casa iubirii! zise preotul, ploconindu-se pana la pamant.

Ulitele erau pustii. Oamenii infricosati se ascundeau. Ici-colo fugari razleti din oastea lui Dadefra incercau sa dobandeasca indurare, aruncandu-se cu fata in tarana in semn de supunere.

Biruitorii ii macelareau ca pe niste vite de jertfa, isi muiau armele in sangele fierbinte.

in sfarsit Unamonu zari zidurile albe care imprejmuiau casa iubirii regale, si, printre coroanele de palmieri si sicomori, terasele inflorite ale coperisului. La poarta cea mare era o gramadire de oameni. Poate ca alte cete de ostasi au sosit acolo mai de mult si atunci Isit...

incepu sa alerge. Cativa soldati tineri, agitandu-si lancile cu varful de bronz ruginit de sange, il intrecura. in urma lui pasii celorlalti veneau greoi, amestecati cu gafaieli obosite, cu vorbe murdare si rasete grosolane. Era acuma in mijlocul cetei, inconjurat de trupuri goale de la brau in sus, lucitoare de sudori, cu arcuri lungi pe umeri si tolbe de sageti in spinare.

incotro intorcea privirea, intalnea numai oameni.

Apoi deodata se poticni, parca cei din fata s-ar fi izbit de un zid. Ceata se risipi. Unamonu se repezi inainte. Poarta cea mare era numai la vreo cincizeci de pasi. Cativa ostasi de-ai lui, strapunsi de sageti, se zvarcoleau in nisip, gemand si vaitandu-se. Un palc de dusmani inarmati disparu pe poarta care se inchise cu zgomot greu de bronz.

Unamonu alerga spre poarta, cuprins de spaima, racnind catre soldatii vrajmasi ce se iveau pe zidurile gradinii:

- Dati-mi pe Isit si va daruiesc viata!

- Vino sa ti-o iei! raspunse un glas gros, batjocoritor, urmat de rasetele celorlalti.

in aceeasi clipa Unamonu auzi suier de sageti imprejurul sau. Se opri nauc. Oamenii lui navalira asupra portii, in vreme ce arcasii trageau in cei de pe ziduri, silindu-i sa se ascunda.

Lovituri de pumni, de manere de sabii rabufneau in poarta de cedru intarit cu benzi de bronz. Cateva topoare incepura sa sfartice aschii. Bolovani grei, aruncati dinlauntru, intrerupeau truda celor de-afara, intaratandu-i in salbaticie. Unamonu, desperat, in mantia-i alba tivita cu lotusi de aur, cu blana de pantera pe umar, isi frangea mainile, umbla de ici-colo, zorindu-si ostasii sa sparga poarta mai degraba si dorind totusi sa nu izbuteasca, de teama ca nu va putea scapa pe Isit de furia lor. Glasuri aprinse se intreceau in sudalmi:

- Isit, zdreanta Faraonului, sa vie aci!... Ea ne trebuie!..

Eu am s-o sugrum cu mainile mele!.. Eu am sa-i rad sanii cu sabia asta!... Nu insa inainte de a-mi fi facut eu pofta cu ea!...

Vreau sa trec si eu pe unde a trecut Faraonul!... si eu...

Toate cuvintele lor erau cutite in inima Iui Unamonu. Se amesteca printre ei, sa fie barem acolo cand se va pravali poarta, sa alerge, inainte, s-o apere pe Isit. O piatra ii zdreli umarul. Nu simti durerea, intr-atata grija pentru viata ei ii stapanea inima.

Apoi cineva porunci oamenilor sa se imparta in doua: o parte sa ramaie aici, ceilalti sa inconjoare gradina si sa escaladeze zidul fara aparare.

- S-a sfarsit, isi zise Unamonu vazand o ceata departandu-se.

Peste catva timp auzi racnete prelungi in gradina, departe.

Cei din fata portii izbeau mai aprig. Apoi urletele din gradina se intetira, apropiindu-se parca. Ultimii aparatori de la poarta disparusera sa infrunte pe dusmanii patrunsi inlauntru.

Unamonu zari in coltul portii o spartura. in vreme ce ostasii loveau cu securile din ce in ce mai furiosi, Unamonu incerca sa se strecoare in gradina. Blana de pantera ii aluneca, mantia de in se sfasie, umarul drept ii era insangerat. Patrunse totusi.

Se rostogoli ca un sac pe prundisul alb. Era fericit. Se ridica sprinten si porni in goana spre cladirea alba, inalta, cu coloane care sprijineau sus sapte terase transformate in gradinite de flori. Trepte de marmura aratau intrarea strajuita de statui colosale ale zeitei Hator cu cap de pisica. Unamonu parasi cararea prundita. Alerga in linie dreapta, peste pajistea tunsa cu ingrijire, printre tufe de flori multicolore. Zgomotul luptei ramase in urma. Se simtea biruitor. Va lua in brate pe Isit si vor fugi impreuna.

Cele doua randuri de zeite parca-i faceau semne sa se grabeasca. Urechile ciulite de pisica se miscau, incurajandu-l.

Unamonu incepu sa tipe in culmea bucuriei:

- Isit!... Isit!... Sufletul meu!... Iata-ma!

in capul treptelor albe, intre statuile cenusii ale zeitei voluptatii, rasari brusc un barbat inalt, spatos, cu pieptul gol, cu un sort rosu dinainte, ca un arcas. Unamonu vazu o fata negricioasa, aspra si doi ochi umflati de ura. intinse amandoua bratele, parc-ar fi vrut sa spuie arcasului ca a venit sa salveze pe Isit. Omul ridica arcul, ochind. Unamonu striga cu glas in care tremura numai iubirea:

- Isit!... Isit!...

Auzi sageata zbarnaind in aer, o clipa apoi simti o lovitura in gat si indata o durere ascutita. Picioarele mai alergara cativa pasi, se impleticira, corpul se rasuci cu bratele inaltate spre cer si se pravali la pamant, pe spate. Sageata infipta adanc in gat statea acuma vertical si se zbatea ca coada unui sarpe furios. Unamonu isi simtea sangele fierbinte bolbocind in rana si prelingandu-se pe gat, cand in dreapta, cand in stanga, dupa cum se clatina sageata vrajmasa. in aceeasi vreme se gandea insa ca Isit poate nici nu mai e aici sau ca omul cu ochi de ura a ucis-o ca sa nu cada in mainile dusmanilor. Gandul ii stergea durerea. Ochii lui vedeau foarte sus cerul aproape alb si o ramura uscata de palmier, ca o mana intinsa in gol. ii trecu prin minte sa faca o sfortare si sa-si smulga sageata din rana, sa nu fie otravita. Bratele ii erau parca pironite in pamant, nu le putu misca. Doar pieptul i se incovoia intr-o zvarcolire. Apoi se gandi fara teama ca trebuie sa moara si Isit...

Cerul se intuneca brusc, parca s-ar fi tras o perdea neagra, si in clipa aceea gandul se stinse neispravit.
                   *

Sufletul izbucni ca dintr-o inclestare purificatoare. Zborul se iutea mereu prin sfere tot mai usoare. Miscarea se transforma in plutire fara tinta, apoi in imobilitate. Materia informa inconjura stropul de constiinta ca o temnita de intuneric. Pe urma atmosfera se limpezi intr-o panza de lumina, pe care suradeau amintirile unei existente divine si sperante palide.
O incercare de inaltare rupse echilibrul in constiinta.
Formele materiei se topira in golul nemarginirii. Spatiul insusi se stinse in constiinta. Doar timpul se invartea sub cercul ei ca o chemare neobosita care indurereaza singuratatea...





Adam si Eva - rezumat
Adam si Eva - Inceputul
Adam si Eva - Capitolul 1 - Navamalika
Adam si Eva - Capitolul 2 - Isit
Adam si Eva - Capitolul 3 - Hamma
Adam si Eva - Capitolul 3 - Hamma (continuare)
Adam si Eva - Capitolul 4 - Servilia
Adam si Eva - Capitolul 4 - Servilia (continuare)
Adam si Eva - Capitolul 5 - Maria
Adam si Eva - Capitolul 6 - Yvonne
Adam si Eva - Capitolul 6 - Yvonne (continuare)
Adam si Eva - Capitolul 7 - Ileana
Adam si Eva - Sfarsitul


Aceasta pagina a fost accesata de 1918 ori.
{literal} {/literal}