Adam si Eva - Capitolul 4 - Servilia

Adam si Eva - Capitolul 4 - Servilia

de Liviu Rebreanu


... Constiinta singuratatii ravnea existenta pura. Golul inca era nemarginit si sufletul nu-si gasea calea desavarsirii. incepu asteptarea chinuitoare a unui destin ce se apropie si de care nu te poti feri.
Apoi asteptarea lua iar forma miscarii spre o tinta necunoscuta, cu inaltari si coborari, cu zigzaguri neintelese. Spatiul se ingrosa, strabatut de curgerea timpului ca o tesatura din ce in ce mai deasa. Sufletul se zbuciuma in mrejele lumii noi, serpuind neincetat parca in cautarea unui adapost. Constiinta i se indoia, se mladia si se subtia ca o flacara in bataia vantului Apoi miscarea se stinse deodata si constiinta se intuneca, parca s-ar fi topit in stransoarea unei vieti noi...

1.
Al saptelea copil nu era asteptat cu prea mare bucurie in casa din Antium a lui Nigidius Saturnius, cavaler roman.
Nasterea fu atat de grea, ca era sa pricinuiasca moartea mamei, daca n-ar fi avut ajutorul priceputei sclave, Atia.
Fericit ca Lollia, sotia lui mult iubita, a scapat cu bine, Nigidius oferi un sacrificiu de vin si tamaie in templul Fortunei.
Copilului insa ii dadura numele Axius, in cinstea edilului Axius Sofronius, prieten scump al familiei, pe care batranul Caesar Augustus il numise in slujba chiar in acel an.
Totusi Axius deveni curand rasfatatul tuturor. Lollia il iubea pentru ca a suferit atat de mult dandu-i viata si sperand ca va ramane ultimul ei vlastar. Nigidius era mandru ca mai are un fecior sa-i perpetueze numele si sa fie rezerva viitorului familiei. Dintre sase copii, numai cel dintai, Nonius, fusese
Curand dupa ce imbraca toga virila, Nonius fu trimis la legiunile proconsulului Publius Quintilianus Varus, sa lupte contra germanilor, ca apoi, intorcandu-se acasa cu glorie militara, sa obtina mai lesne onorurile ce i s-ar cuveni. Desi Nonius a plecat sub auspiciile cele mai favorabile, familia intreaga a ramas trista si chinuita de ingrijorare. Vrand sa afle stiri mai dese si mai directe de la eroul lor, se mutara cu totul la Roma, in casa lor de pe Vicus Patricius. Mutarea de altfel era planuita mai de mult, din pricina fetelor care trebuiau sa fie mai in vazul lumii bune.
Axius insa ramase in Antium, in grija bunicii, o matroana pioasa, si a unui pedagog, Myro, cumparat anume pe o suma mare, avand faima unui gramatic desavarsit, cunoscand deopotriva de bine limbile latina si elena. Bunica avea sa-i completeze educatia religioasa, dupa traditia romana, iar pedagogul sa-l initieze in mestesugul scrierii si citirii. implinea zece ani si era copil bland, ascultator. Iubea mult pe maica-sa Lollia, si despartirea de ea il amari, mai ales in primele zile. Se simtea oropsitul familiei. Explicatiile bunicii il impacara putin, iar libertatea deplina il facu sa uite despartirea. Casa din Antium era in mijlocul unei gradini mari, nu tocmai ingrijite, langa mare, cu o priveliste minunata asupra oraselului de vilegiatura pentru patricianii si bogatasii romani. Nigidius o baiat. Grija pentru soarta celor cinci fete il nelinistea, desi era bogat. il rodeau ambitii. Spunea ca se trage dintr-o veche familie patriciana saracita. Prin munca si noroc el s-a ridicat in randul cavalerilor, dar n-avea pregatire destula sa poata juca vreun rol in viata publica. Zeii nu-l inzestrasera cu talent oratoric si nici barem nu invatase gramatica. Prin Nonius spera sa ajunga si el, la batranete, omul zilei. ii darui o crestere aleasa, punandu-l sa ia lectii numai cu maestrii cei mai scumpi. Cand Nonius va fi barbat cu faima in Roma, surorile lui se vor putea marita, avand si zestre mare, chiar cu senatori.
Axius sporea perspectivele familiei. Ce n-ar putea dobandi Nigidius prin Nonius, va infaptui negresit Axius.
Cumparase, impreuna cu gradina, pe un pret de nimic, a restaurat-o, a impodobit-o cu colonade de marmura. Fusese casa norocului. Micului Axius ii era mai draga marea in ale carei vesnice framantari presimtea taine multe. insotit de pedagogul Myro si urmat de un capsarius, care aducea cele trebuincioase pentru scris, copilul petrecea toata ziua pe afara pe aleile si cararile umbroase. ii placea sa stea ceasuri intregi pe tarmul marii, cu cerata in mana, scriind, citind si mai cu seama ascultand cu nesaturata curiozitate glasul pedagogului care-i povestea si-i explica faptele zeilor. soaptele spumoase ale marii, adierile racoroase si alinatoare ale zefirului se imbinau cu basmele minunate ca niste murmure misterioase din alta lume. Zeii traiau in inima lui atat de vii, ca se astepta mereu sa-i intalneasca. Deseori, in zare, i se parea ca se apropie Neptun, plutind pe valurile verzi, despicand cu tridentul de aur adancimile, in vreme ce pe malul nisipos, spalat de unduiri moi, ce lasau in urma ingramadiri laptoase de spume, se desluseau contururile albe si ispititoare ale etern tinerei Venere... in trei ani, Nigidius a venit de multe ori prin Antium, totdeauna grabit si fara a se interesa prea mult de Axius. Intrase in cateva mari combinatii comerciale si era mereu pe drumuri. Lollia cu fetele soseau, in fiece an, la sfarsitul verii, pentru cate-o luna, inainte de-a trece la Baiae, unde se aduna, toamna, lumea cea mai aleasa.
Acuma insa, indata dupa calendele lui noiembrie, intr-o seara, pe neasteptate, pica toata familia in Antium, spre marea mirare a lui Axius. Toti pareau posomorati, ingrijorati si-l imbratisau, pe rand, care de care mai calduros, chiar si tatal sau, rece si serios din fire. in cele din urma Lollia nu s-a mai putut stapani, a izbucnit in hohote de plans si, sarutand furtunos pe Axius, a strigat:
- Tu esti speranta noastra, unica speranta!
A doua zi Axius afla de la Myro ceea ce se intamplase, mai lamurit decat din soaptele misterioase ale surorilor sale, caci Myro se informase de la sclavii ce intovarasisera familia si care cunosteau toate vestile romane. De cateva zile umblase prin Roma o stire pribeaga despre infrangerea legiunilor lui Varus. Nu se stia cine a adus-o, dar crestea din ceas in ceas, se strecura in toate casele si in toate inimile. Apoi a sosit confirmarea: intreaga oaste romana a fost atrasa in cursa si macelarita de catre germanii lui Arminius. Imensul oras a avut o tresarire cumplita. Zvonurile sinistre se multiplicau: germanii au pornit spre Roma, germanii au si trecut Alpii...
Se povestea ca imparatul s-a inchis intr-o odaie unde plange neincetat si se izbeste cu capul de pereti. Strazile gemeau de multimea ingrozita, alergand de ici-colo, fara tinta, doritoare de ama-nunte. Se gaseau multi care blestemau pe Caesar Augustus pentru ca el ar fi pricina nenorocirii nationale. Paza orasului fu intarita. Erau temeri de tulburari si de revolte. Apoi alaltaieri, un edict indurerat anunta poporului roman catastrofa, indemnand pe toti sa o suporte cu demnitate. Casa lui Nigidius s-a umplut de doliu. Nonius, fala familiei, se afla printre cei pierduti. in sfarsit, de frica unei rascoale a poporului, s-au hotarat brusc sa paraseasca Roma si sa se stabileasca, barem pana se vor linisti lucrurile, in Antium, unde era si Axius, acuma singurul reazem pentru ambitiile lui Nigidius.
Viata lui Axius se schimba cu totul de-aci incolo. insusi Nigidius ii povesti, peste cateva zile, cum s-a prapadit Nonius, atragandu-i atentia ca viitorul familiei se afla in mainile lui.
Copilul, desi nu intelegea tocmai bine, se simtea mandru.
Familia nu ramase multa vreme in Antium. De indata ce aflara ca Roma s-a potolit, se reintoarsera acolo cu totii luand acuma si pe Axius. Myro se bucura mai mult, dar bucuria ii fu scurta, caci Nigidius, pentru a desavarsi educatia copilului, ii tocmi un retor faimos, pe Caius Orbilius, care dadea lectii de oratorie tuturor odraslelor marilor familii romane. Asa, Myro ramase simplu pedagog insotitor al lui Axius. Apoi, fiindca Axius era cam molesit si visator pentru cei treisprezece ani ce-i avea, primi un atlet special care sa-l invete gimnastica si manuirea armelor.
Primavara aduse un eveniment mai important in viata lui Axius. Spre a-si pune in valoare averea si planurile de inaltare, Nigidius il logodi cu Chrysilla Autronia, fiica de zece ani a lui Publius Autronius. Logodna era menita sa deschida imediat portile caselor patriciene pe seama fetelor lui Nigidius.
Autronius, desi sarac, era inrudit de aproape cu cateva familii mari. El insusi se lauda mult cu un strabun de-al sau care ar fi fost consul cu vreo trei secole in urma. Neamurile il ajutau cat puteau; el insa dispretuia ajutoarele, primindu-le totusi.
Consimtamantul de logodna al lui Autronius l-a costat pe Nigidius un imprumut de doua sute mii sestertii, fara dobanda.
Axius a indurat ceremonia cu demnitatea cuvenita, asemenea si logodnica. insemnatatea lui Axius, in sanul familiei, crescu mult pe urma logodnei. Chiar el se simtea barbat, desi Chrysilla Autronia i-a ramas tot atat de straina ca si mai inainte. De altfel nici n-avea prilej s-o intalneasca decat rareori. Numai de la surorile sale afla ca Autronia e o fire orgolioasa, ca ii place sa vorbeasca greceste si ca de aceea i se zice in familie Chrysilla.
Rezultatele logodnei lui Axius fura mai fericite pentru familie. Chiar in toamna urmatoare, doua surori isi gasira norocul, maritandu-se una cu un cavaler roman foarte bogat, cealalta cu fiul unui senator.

2.
Retorul Orbilius spuse in curand lui Nigidius ca Axius nu e tocmai tare in controversia, dar ca e eminent la suasoria, ceea ce dovedeste o fantezie bogata. Cu acelasi prilej, celebrul invatator facu oarecare complimente si lui Myro pentru eleganta si puritatea pronuntarii limbii elene.
Myro ramase confidentul lui Axius. il iubea din ce in ce mai mult. impreuna au cutreierat Roma, pe care Myro o cunostea si care pentru Axius era inca o taina uluitoare.
Ceasurile libere le petreceau, la inceput, in splendidele gradini ale lui Maecena. Erau destul de aproape de casa lor din Vicus Patricius. Pe aleile adumbrite de platani si strajuite de statui, Myro incerca uneori sa-i explice ca diferitii zei sunt, in realitate, infatisarea multipla a unei divinitati atotcuprinza toare. Axius clatina din cap, neincrezator. Farmecul multiplicitat ii s-ar fi distrus prin reducerea la unitate. Multimea face armonia. Cand la fiece pas intalnesti un zeu sau barem manifestarea unei divinitati, lumea e mai bogata, mai incantatoare. Ce arida ar fi viata pe pamant daca nu s-ar amesteca printre oameni in permanenta si zeii cu dorintele, pasiunile si ordinele lor. Pedagogul nu staruia, dar ii prevestea tainic ca va intelege toate cand va face cunostinta cu filozofii.
Mai tarziu Myro il obisnui sa treaca aproape zilnic prin Argiletum, pe strada ingusta si imbacsita ce leaga Subura cu Forul Roman. Acolo sunt cele mai multe librarii. Pancarte cu titlurile noilor carti atarnau pe toate coloanele, iar din usile deschise rabufnea afara mirosul greu de sofran si ulei de cedru care apara de insecte rolele sau volumele pastrate in pungi de pergament ori in ladite de lemn tare. Cascau gura pe strada, privind dupa oamenii celebri, ascultand uneori convorbirile lor. Myro ar fi cumparat bucuros cate-o noutate, despre care auzea mereu vorbindu-se, dar el n-avea bani si nici Axius.
Ca sa-si astampere setea de-a citi, intrau din cand in cand in biblioteca publica, infiintata de Augustus in templul lui Apollo.
Acolo a citit cu glas tare vestitul Metamorphoseon al lui Ovidiu, care incanta mult pe Axius.
In curand Nigidius, afland ca in toate casele mari se cuvine sa fie o biblioteca, porunci lui Myro sa-i alcatuiasca una vrednica de o persoana consulara. Se gandea in sine ca Axius, cat e de destept, ar putea sa ajunga si senator, si chiar consul.
Urma un an fericit pentru Myro. Cutreierara toate librariile, rascolira toate rafturile si adunara vreo doua mii de volume, spre bucuria lui Nigidius care, desi nu citea nimic, se lauda pretutindeni cu biblioteca. in acest rastimp, in schimb, Axius dobandi o pasiune pentru carti atat de mare, ca isi neglija chiar studiile de retorica si exercitiile de gimnastica.
Pana sa imbrace Axius toga virila, se mai maritara si celelalte trei surori, facand partide nu mai putin stralucite ca cele doua dintai. Acuma Nigidius se gandea sa-l trimita la legiunile lui Germanicus, sa-si implineasca datoria militara catre patrie, cum se cere unui viitor senator. Moartea imparatului ii incurca putin socotelile. I se parea de rau augur ca Axius sa plece la oaste tocmai cand se stinge un om mare si se temea sa nu-l piarda cum a pierdut pe sarmanul Nonius.
Consulta un oracol egiptean din Alba, care-i spuse ca Axius va trai multi ani si va muri in baie. Totusi Nigidius mai sovai pana in primavara viitoare. Atunci, prin Autronius, obtinu permisiunea pentru Axius de-a pleca. Axius insa mai zabovi cateva luni si porni de-abia in august. Cand ajunse la poalele Alpilor, intalni soli care vesteau ca Germanicus a zdrobit ostirile lui Arminius in campiile Idifiaviso si la valul Angrivarilor.
Facu un popas de sapte zile intr-un orasel, cumpanind daca trebuie sa-si mai urmeze calea sau sa se intoarca acasa.
Se intoarse. Nu voia sa fie ridicol ajungand la oaste cand s-a ispravit razboiul, sa creada lumea ca umbla doar sa figureze si el in triumful lui Germanicus.
Sosi acasa numai prin noiembre si gasi pe tatal sau pe moarte. intoarcerea lui neasteptata fu socotita ca un semn misterios al zeilor care n-au lasat pe Nigidius sa se stinga inainte de a-si revedea feciorul. Batranul ii dadu sfaturi pentru viata. ii lasa o avere de cateva milioane de sestertii. Sa profite de ea, intrand in serviciul republicii, sa fie staruitor, energic, activ. Axius ii fagadui solemn ca-i va urma povetele. ii si improviza niste planuri grandioase de viitor, care umplura de fericire inima muribundului.
Ramasitele pamantesti ale lui Nigidius fura transportate la Antium, unde le astepta un mic mausoleu ridicat mai de mult prin grija raposatului. Batrana Lollia se hotari sa ramaie acolo, nemaiavand ce cauta de-acuma la Roma. si Axius petrecu aproape toata ziua in Antium, discutand cu Myro asupra mortii si a zeilor. Explicatiile sclavului filozof nu-l multumeau. isi puse in gand sa studieze filozofia, sa gaseasca raspunsuri satisfacatoare la intrebarile ce-l nelinisteau deseori. in martie trecu la Roma inadins ca sa se initieze in filozofie. Capitala era un adevarat furnicar de filozofi de toate categoriile. Chiar prin tavernele de pe Subura, epicuriani vagabonzi propova-duiau filozofia placerilor, angajati in acest scop, cu lefuri grase, de curtezane care astfel cucereau mai multi curtenitori bogati si darnici. Axius vorbi cu cativa, la intamplare. Fiecare ii glorifica alta intelepciune si-i promitea alte fericiri. Se infricosa de perspectivele incurcate si amana pentru alta data alegerea.
De altfel acuma Roma se interesa de triumful lui Germanicus, fixat pentru sfarsitul lunii mai. Pretutindeni si toata lumea numai despre invingatorul germanilor vorbea, cu un entuziasm care-l cuprinse curand si pe Axius. Se pregatea o primire mareata. Doua cohorte de pretorieni fura trimise intru intampinarea eroului, dar plecara toate, fara ordin. in preziua sosirii zeci de mii de oameni pornira pe toate caile sa salute mai degraba pe salvatorul onoarei romane. Axius, intovarasit numai de Myro, se afla printre cei mai insufletiti. Seara insa se intoarse acasa cam obosit. in ziua triumfului, pe o vreme minunata, Axius iesi iar pe Via Lata pana la Porta Flaminia si astepta acolo doua ceasuri pana ce aparu in departare cortegiul.
Apoi, alaturi de carul triumfal tras de patru armasari albi, in mijlocul multimii inflacarate care canta, dansa, asuda si se imbrancea, veni inapoi pe Via Lata, coti printre Saepta Iulia si Iseum & Serapeum si trecu chiar pe sub poarta triumfala.
De aici insa se desparti de alai si o lua pe Vicus Argentarius, sperand sa ajunga mai repede pe Forum Romanum, sa poata vedea sosirea in fata templului lui Jupiter. Strada era intesata de oameni care toti se imbulzeau in aceeasi directie. Axius izbuti sa strabata pana aproape de Carcer Mamertinae. Aici invalmaseala era cumplita. Oamenii se zvarcoleau care sa razbeasca inainte, care sa se intoarca inapoi, racnind, injurand.
Multe femei lesinara in inghesuiala. Dupa o adevarata si desperata lupta cu coatele, Axius se smulse din multimea infierbantata. De altfel Germanicus trebuie sa fi ajuns de mult pe Capitoliu, cel putin dupa urletele de entuziasm ce se auzeau furtunoase si pe care le ingrosau tipetele celor ce isi manifestau din departare bucuria.
Ocolind anevoie Capitoliul si Palatinul, de-abia tarziu dupa-amiaza reusi sa se strecoare pana la Vicus Patricius, acasa. Toga-i tivita cu purpura era sfasiata si murdarita, iar corpul ii era vrastat de vanatai.

3.
"Gloria militara nu se cucereste privind triumfurile altora, ci luptand!" isi zise Axius a doua zi, rusinat ca s-a amestecat in multimea dornica de spectacole.
Nu simtea insa nici o chemare pentru viata ostaseasca.
Vru sa se apuce de altceva si isi dadu seama, curand, ca nici o activitate nu-l ispiteste. Avea dorinte vagi, nelamurite.
Ii lipsea parca mereu ceva si intrebari tot mai ciudate ii apareau in suflet.
Totusi, socotind ca un cavaler roman tanar si bogat nu poate sta degeaba, ceru sfatul lui Myro pe care il privea ca pe un prieten.
- Sa nu faci nimic, stapane, ii spuse sclavul. Cavalerul roman sa traiasca, sa petreaca si sa mediteze. E cea mai frumoasa viata.
- Ma plictisesc ingrozitor, Myro! Am sa ma sinucid daca nu-mi voi gasi o ocupatie sau barem un scop in viata! murmura Axius, amarat.
- Numai filozofia poate destainui omului rostul vietii si al lumii! zise Myro.
Sase ani jerfi Axius filozofiei. incepu cu Seleucus, prietenul imparatului, epicurian faimos care-si vindea scump invataturile numai odraslelor de patriciani bogati. Lui Axius i-a luat intr-un an peste cincizeci de mii de sestertii. in cele din urma Axius s-a saturat de lectiile lui pomadate si i-a intors spatele.
A intalnit un stoic batran, grec, foarte de treaba, l-a adus acasa si l-a tinut trei ani, crezand ca a gasit calea intelepciunii.
Atunci a cunoscut pe liberta Thesmina, a indragit-o si a adoptat teoriile hedoniste ale lui Aristion care era nomenclatorul curtezanei si se lauda ca e discipolul lui Aristipp din Cyrene.
S-a scarbit insa si de el, mai curand decat de gratiile Thesminei.
In sfarsit a plecat cu Myro la Atena, in patria filozofiei adevarate, a ascultat cateva luni pe scepticul Chrysipp si s-a intors acasa nemangaiat. Golul din sufletul lui parca se marea cu cat incerca sa se lumineze.
Se duse la Antium, sa mai vada pe maica-sa.
- Adu-ti aminte ca esti logodit cu Chrysilla Autronia! ii zise Lollia.
Cuvintele mamei il inviorara. Socoti ca ea are dreptate.
In casnicie va gasi fericirea si linistea. Era de douazeci si patru de ani. indata ce se intoarse in Capitala, se gandi cum sa reia relatiile cu familia Autronius. Se simtea rusinat ca, de vreo doi ani, nici macar n-a trecut pragul casei lor. Autronius trebuie sa fie suparat, desi Nigidius i-a lasat prin testament un dar frumos de bani. Prea vinovat insa nu se gasea. Logodnica ii ramasese aproape straina. in orice caz nu-l ispitea. I se paruse totdeauna rece, mandra si prefacuta. isi zisese mereu ca are vreme destula sa traiasca cu ea. Pana atunci sa cunoasca bine viata. Fiindca in casnicie avea de gand sa pastreze virtutea veche romana, iubind numai pe sotia sa si mama copiilor sai, se crezuse indreptatit sa guste toate voluptatile iubirii inainte de a se insura, incat sa nu-l mai poata ademeni nici o femeie.
Nomenclatorul il anunta si apoi il conduse intr-un atrium sobru si modest, unde Autronius il astepta, mirat si mustrator.
- Credeam ca ti-ai uitat logodnica de dragul filozofiei!
- M-am pregatit numai ca sa o pot respecta mai mult!
zise Axius cu un suras bland care risipi repede supararea batranului. in vestibul, un sclav tinea in maini, cu mare grija, o ladita de lemn sculptat. Fiindca Autronius il privi nedumerit, Axius adauga in semn de explicatie:
- Pentru Chrysilla...
Ochii de otel ai batranului avura o lucire de bucurie, pe care insa o stapani repede. Luandu-l de brat, zise cu o nepasare compusa:
- Chrysilla e in gradina cu maica-sa. Sa mergem la ele!
Casa lui Autronius se afla in coltul dintre Clivus Mamuri si Vicus Longus, inconjurata de o gradina mica, foarte bine ingrijita. Un pavilion hexagonal, cu coloane subtiri de marmura, cu trepte albe, era fala stapanului fiindca ingaduia o priveliste frumoasa spre Viminal, spre Forul Cesarilor si spre Capitoliu. Statuete, colonade potrivite, cativa platani si adevarate covoare de flori impodobeau gradina. in dosul pavilionului era chiar si o piscina in mijlocul careia o nimfa speriata se ferea zadarnic de miile de fire de apa ce o stropeau din toate partile. Cateva sclave tundeau iarba lalaind, in vreme ce gradinarul hirsut, german, plivea un rond de flori rosii.
Cei doi barbati urcau spre pavilion, pe cararea alba serpuitoare.
De cum iesisera din casa, Axius zarise langa pavilion doua siluete. Pe cand Autronius ii lauda calitatile gradinarului, tanarul se uita numai la figura alba, cu mana intinsa spre o caprioara care se apropia putin si apoi fugea. O recunoscu.
Era Chrysilla. Autronius observa privirea lui si incepu sa-i spuna cum caprioara a fost crescuta de Chrysilla care a primit-o in dar, la Tusculum, de la administratorul unui senator, ruda dea lor, in vila caruia au fost gazduiti vara trecuta.
- A venit Axius! striga Autronius de departe, intrerupandu-si povestirea.
Atat Chrysilla, cat si maica-sa ramasera pe loc, nemiscate.
Amandoua vazusera si recunoscura pe Axius. Fata scutura de pe degetele mainii drepte firele de iarba cu care momise caprioara. Autronius le povesti, cu mare lux de cuvinte, cum s-a mirat cand nomenclatorul i-a vestit pe logodnicul ratacit, cum nu-i venea sa creada... Axius examina, zambind, pe Chrysilla care se uita numai la tatal ei, simtea ca e privita si suradea putin cam dispretuitor. Avea ochii mari, negri si gene foarte lungi care le moleseau lumina, si o gura mica cu buzele subtiri. Tunica alba ii mladia formele corpului.
Cand Autronius conteni, Axius lua ladita din mainile sclavului si o oferi Chrysillei, murmurand:
- Frumusetea ta n-are nevoie de podoabe. Dar admiratia mea simte nevoia unei marturisiri.
Fata lua ladita, scoase darurile, multumi cu acelasi suras indiferent. Schimbara cu totii cateva vorbe banale. Atmosfera insa ramanea greoaie. in cele din urma Autronius, sub pretext ca are ceva cu gradinarul, pleca impreuna cu batrana, lasand singuri pe logodnici. Dupa un rastimp de tacere, Axius ii spuse ca acuma, deplin pregatit pentru viata serioasa, doreste sa-si implineasca obligatia veche si atat de placuta de-a o duce in casa lui si-a o face fericita, ca, desi o cunoaste prea putin, stie ca ea ii va fi sotie demna, iubitoare si credincioasa.
Chrysilla il asculta cu sfiala cuvenita, privindu-l insa mereu curioasa si cercetatoare, parca ar fi vrut sa-l incurce. tinuta lui frumoasa, imbracamintea eleganta ii placeau tot atat ca si ochii lui blanzi in care dormeau mistere. Totusi voia sa-l pedepseasca pentru ca a neglijat-o atata vreme. De altfel i se credea superioara prin nobletea familiei si ravnea sa-si pastreze superioritatea si in casnicie. ii raspunse calm, aproape rece, amestecand multe cuvinte grecesti in fraze, ca sa-i arate ca are o educatie subtire.
Axius pleca nemultumit. Cand ajunse acasa, era hotarat sa o repudieze si sa-si caute alta mireasa. Pe urma se razgandi. Trebuie s-o ia, tocmai fiindca e orgolioasa. Are s-o imblanzeasca, s-o subjuge. O adevarata femeie romana asa se cuvine sa fie, mandra si nestapanita. Pana acuma a avut legaturi numai cu femei care, fie pentru averea lui, fie pentru frumusetea lui, parca nu asteptasera, pentru a-i cadea in brate, decat sa faca el primul pas.
Rezistenta ei e o calitate.
Stabili cu Autronius ziua casatoriei. Pana atunci mai vazu pe Chrysilla de trei ori. O indragi. Ardea de nerabdare s-o stranga in brate.
Batranul Autronius tinu sa-si aduca el insusi fiica la templul lui Jupiter, spre a face acolo jertfa focului, dupa datina.
Alesesera templul lui Jupiter Stator, de pe Velia, aproape de Via Sacra. Era un templu mic, foarte vechi. Se zicea c-ar fi fost cladit, cu trei secole in urma, de consulul Attilius Regulus.
Avea sase coloane albe, cu fatada spre Capitoliu, iar pe fronton fascia cu fulgerele. in cella minuscula statuia marelui zeu, sezand, era vopsita in rosu, ca si a lui Jupiter Capitolinus.
Axius astepta acasa sosirea miresei. insasi Lollia venise de la Antium sa supravegheze si sa se bucure. Toata casa era in fierbere. Sclavii, imbracati de sarbatoare, umblau veseli dupa treburi. Se raspandise printre ei zvonul ca, in cinstea Chrysillei, stapanul avea sa le daruiasca tuturor libertatea.
in atrium, imprejurul impluviului patrat, Axius se plimba din ce in ce mai nerabdator. Pasii lui rasunau lipicios pe pardoseala lucioasa, frecata cu ulei. in apa impluviului se oglindea de sus cerul foarte albastru. Sclavi alergatori, iuti de picior, il vestira cand a pornit cortegiul de la Autronius, cand a sosit la templu. Acuma insa, de o vesnicie, nu mai venea nimeni sa-i anunte sfarsitul ceremoniei de-acolo. Se gandi ca poate sclavul, cascand gura la lume, a uitat sa-si implineasca datoria. Scrasni manios si-si zise ca va pune sa-l biciuiasca pana la moarte. in aceeasi clipa aparu in vestibul sclavul grec, istovit de alergatura, gafaind: "Au pornit..." si apoi prabusinduse ca un manz cu fierea plesnita.
Axius se lumina. Trecu in peristilul vast, sprijinit pe patru randuri de coloane corintice. in fund, in oecus, se inaltase altarul impodobit cu flori, inconjurat de socluri cu statuetele de marmura ale strabunilor si figurile de lut ars ale zeilor Larii.
Lollia nu era aici. O gasi in triclinium unde o ceata de sclavi pregateau ospatul nuptial. ii spuse ca a pornit cortegiul si, fiindca mai era timp, se reintoarse in atrium, reluandu-si plimbarea in jurul impluviului.
In sfarsit auzi din strada un zgomot surd, ingrosandu-se mereu. De prin toate incaperile sclavi si sclave navaleau afara sa intampine mireasa. Axius astepta pe Lollia, rezemat de o coloana. Iesira impreuna.
Strada gemea de lume. Curiosi si cersetori se adunasera, multime mare, sa priveasca spectacolul. Libertii familiei randuiau in semicerc pe sclavii cu flori in maini.
Carul nuptial opri in fata portii. Chrysilla, in peplum alb, cu cununita de verbina in par, peste care se mladia valul de argint, cobori ca o zeita in sarbatoare. Sclavii cazura in genunchi si cu fata la pamant. Mireasa pasea numai pe petale de trandafiri albi. Autronius o lua de mana si o duse intai la Lollia, care o saruta pe frunte.
In peristil imbulzeala era imensa. Toata lumea cauta sa fie mai aproape, sa vada mai bine. insusi marele flamin al lui Jupiter venise sa slujeasca. Caciula-i conica alba, de piele de oaie, se ridica deasupra tuturor pe cand, cu lingurita de aur, picura grauntele de tamaie peste flacara de pe altar, murmurand cuvinte neintelese intr-o latineasca arhaica. Mirii gustara din aluatul sacru, baura din aceeasi cupa vin indulcit cu miere si primira binecuvantarea flaminului.
Pe urma Axius se aseza cu mireasa pe un tron improvizat, acoperit cu o blana de miel. ii cuprinse bland mijlocul. Bratul ii tremura atingand corpul ei cald. O privea cu ochi care o sorbeau.
Chrysilla era acuma fara val si i se parea mai frumoasa. in zambetul ce-i inflorea in ochi si pe buze, el simtea o chemare tainica.
- Chrysilla, ingana dansul cu o voce arzatoare, te iubesc!
Mireasa inchise pleoapele ca si cand ar fi vrut sa-si ascunda sfiala. Axius nu intelese gestul si avu o sageata in inima. Atunci insa simti mana ei mica asezandu-se pe bratul lui, mangaindu-l. Mana era fierbinte si tremura. Axius tresari de fericire. isi aluneca degetele pe soldul ei rotund, de-abia stapanindu-si iubirea.
Incepura felicitarile...

4.
Peste un an Chrysilla Autronia nascu un baiat pe care il numira Nigidius, dupa tatal lui Axius. Peste alti doi ani nascu alt baiat, Balbus, si apoi, inainte de-a se implini un an, o fetita, Saturnina. Pe urma trecura trei ani pana ce nascu iar baiat, pe Marcus.
Axius era fericit. Diviniza pe Chrysilla in care isi zicea ca si-a gasit rostul vietii. Fecunditatea ei i se parea o favoare speciala a zeilor, mai ales ca, dupa fiecare nastere, Chrysilla se facea mai frumoasa. Se simtea iubit si simtamantul il magulea, fiindca vedea in sotia sa o fiinta superioara. Iubirea ii era tirana si exclusivista. Din prima noapte i-a declarat ca nu vrea sa fie impartita cu nici o femeie, precum ea nu-l va imparti cu nici un barbat. Axius i-a jurat atunci credinta eterna, fara sa-i atribuie vreo insemnatate, stiind ca juramintele de iubire sunt facute anume pentru a fi calcate. Curand insa a trebuit sa-si dea seama ca Chrysilla tine mortis la promisiunile ce si le-au facut atunci. il urmarea mereu cu o gelozie patimasa. Pe cand fusese insarcinata cu Saturnina, a ucis cu mana ei pe o sclava blonda care i s-a parut ca iubeste in taina pe Axius. Gelozia ei era de prisos, caci Axius, intr-adevar, nici nu mai visa alte femei.
O singura neintelegere le intuneca fericirea. Chrysilla, atatata si de tatal ei, era nenorocita ca Axius nu vrea sa intre in viata publica, sa dobandeasca onoruri si glorie. Din pricina aceasta aveau deseori schimburi de vorbe neplacute. Axius se impotrivea din rasputeri. Nu-si simtea destula energie pentru a carmui pe altii, cand el insusi avea nevoie de carmuitor. Spunea ca gloria ofera mai multe primejdii decat multumiri. ii scotea mereu pilda lui Germanicus si o intreba daca invidiaza soarta Agrippinei.
Ani de zile, Chrysilla n-a pierdut speranta ca totusi il va indupleca. A patruns si in intimitatea batranei Livia Augusta care, indragind-o, de multe ori a vrut sa intervie la imparatul Tiberius pentru Axius. in sfarsit se ivi o ocazie stralucita. Sosise la Roma o delegatie de iudei cu o plangere impotriva procuratorului Pontius Pilatus care administra de sase ani Iudeea si Samaria cu o severitate excesiva. Consulul Camillus Scribonianus, prieten vechi al lui Autronius, inainte de a primi delegatia, chema pe Chrysilla si o intreba daca Axius ar vrea sa mearga la Ierusalim in locul lui Pontius, cerandu-i un raspuns pana a doua zi. Atunci Chrysilla isi puse in lupta toate armele: rugaciuni, lacrimi, amenintari... Zadarnic. Axius refuza categoric, mai ales ca era vorba si de un prieten de-al raposatului sau frate Nonius.
Femeia capitula si de-aci incolo nici nu-i mai pomeni de slujbe si insarcinari. Pacea cea mai deplina stapanea casnicia.
Axius nu ravnea nimic. Dragostea ei si a copiilor ii umpleau viata. Ca sa nu stea tocmai degeaba, isi infrumuseta casa din Roma, se interesa de mosia din Antium; numai la cea din Patavium nu se duse niciodata, era prea departe si chiar se gandea s-o vanda sau s-o schimbe. incolo traia cu cartile.
Pentru biblioteca bogata il invidiau multi bibliofili. Pe Myro, fostul sau pedagog, il liberase din sclavie si-l facuse bibliotecar, fericindu-l. Unii prieteni il credeau molesit de trandavie si, in spate, il dispretuiau ca pe un exemplar tipic al decaderii romane. Altii insa, mai putini, ziceau ca e un intelept care stie sa intrebuinteze viata spre binele sau si al familiei. intr-o zi un librar siret ii oferi in mare taina un volum in care, spunea el, un filozof grec din Alexandria dezvaluia cuprinsul celor patruzeci si doua de carti ermetice egiptene, impreuna cu invataturile dictate marilor preoti de catre insusi Hermes Trismegistos. Prin acestea ei stapaneau misterele vietii si ale mortii. Volumul, nefiind multiplicat, starni curiozitatea lui Axius care il cumpara indata pe trei mii de sestertii.
De cum incepu sa citeasca, Axius se simti cuprins de o emotie stranie, parca i s-ar fi rascolit toate adancimile sufletului.
Citind i se parea mereu ca intalneste lucruri care dormeau intr-insul, pe care le-a visat candva si apoi le-a uitat cand s-a desteptat. si cu toate acestea era vorba de lucruri de care, stia foarte bine, nu mai auzise niciodata in viata aceasta. in trei zile ispravi cartea si o trecu lui Myro, vrand sa-si controleze prin el impresiile ciudate ce i le nascuse. Myro insa nu gasi nimic deosebit. Ba, cand Axius ii ceru parerea, libertul spuse ca autorul volumului nu poate fi un filozof, deoarece a ingrama-dit superstitii, prodigii si miracole pe care nu le iau in serios decat spiritele naive; el credea ca, prin cartea aceasta, se urmareste doar o propaganda pentru cultul isiac.
Axius, auzindu-l, se supara, parca l-ar fi jignit in ce avea mai sacru, striga si apoi se infurie intr-atata, ca il ameninta cu flagelatorul. Bibliotecarul se spaimanta, ii implora mila, scuzandu-se ca se obisnuise a vorbi deschis cand stapanul binevoia sa-i asculte parerea. Axius se potoli indata, rusinat de o iesire pe care singur nu si-o putea explica.
Peste cateva zile se apuca sa citeasca iar volumul misterios.
Cum il deschise, impresia ciudata il prinse iar in retelele ei.
Era singur in biblioteca. Amurgea si lumina slabea. Pe cand citea tocmai despre judecata lui Osiris, auzi brusc un glas care il facu sa sara in picioare, parca ar fi rasunat dintr-o adancime necunoscuta a sufletului sau:
- Stapane... in fata lui, langa una din coloanele ce desparteau biblioteca de atrium, statea o sclava tanara, intr-o tunica verde-mohorata, cu bratele goale, cu niste sandale brune de lana, cu parul blond-auriu impletit in doua coade ce-i atarnau pe spate.
- Ce vrei?... Cine esti? intreba Axius buimac, parca-ar fi vazut o fantoma.
- Servilia...
- Servilia? balbai Axius, mai nedumerit.
- Sclava stapanei Chrysilla Autronia...
- Nu te-am mai vazut pe-aici, zise el, mereu incurcat.
- Sunt numai de trei zile in casa voastra, stapane. Am crescut in Patavium, pe mosia ta, si am fost invatata de mica mestesugul de-a servi pe stapana mea cand vrea sa se impodobeasca.
Sclava vorbea foarte bland, cu glasul tremurat de o emotie mare, totusi limpede si grabit, ca o lectie spusa pe dinafara.
Vorbind, privirile ei minunate si aprinse se infigeau in ochii lui Axius, care o sorbea din ce in ce mai lacom. Ochii ei erau verzi si adanci ca un vartej de ape si aveau o lumina fermecatoare.
- Ce vrei? o intrerupse Axius cu o asprime prin care cauta parca sa se apere de vraja ce-l inlantuia.
Servilia pleca ochii, ca surprinsa asupra unei fapte nesocotite.
Buzele ei pline si umede soptira incet, umil:
- Chrysilla Autronia te vesteste ca...
- Bine! Du-te, du-te! striga Axius, fara sa mai astepte sa afle pentru ce a venit, simtind acuma ca, de va mai sta in fata lui si de-i va mai auzi glasul, nu se va putea stapani sa n-o ia in brate.
Sclava, putin speriata de vocea lui, ridica usor pleoapele, ii intalni privirea, se intoarse si porni spre atrium. Axius o vedea indepartandu-se. soldurile ei se leganau chematoare.
Pulpele plapande, goale, luceau in lumina stinsa a amurgului.
Si deodata fu cuprins de o teama sugrumatoare, parca plecarea Serviliei i-ar seca inima. Simtea ca, nemaivazandu-i ochii si neauzindu-i glasul, lumea intreaga are sa se sfarame, iar el va ramanea singur, strivit intre daramaturi.
Si atunci, fara sa-si dea seama, murmura rugator:
- Servilia...
Ea se opri si intoarse capul. in ochii ei strafulgera o bucurie pe care insa o inabusi scurt. Raspunse supusa:
- Stapane...
In aceeasi clipa Axius tresari, ca smuls dintr-un farmec, si zise cu o liniste stapanita:
- Nimica... Du-te!
Servilia disparu. in tacerea deasa Axius mai auzi fosnetul molatic al sandalelor ei pe lespezile pardoselei. in biblioteca, in aerul patruns cu miros de sofran, pluteau undele unui parfum, ca si cand urmele sufletului ei ar fi ramas sa-l ispiteasca.
De-abia intr-un tarziu isi veni cu totul in fire, intrebanduse cum s-a putut pierde asa in fata unei sclave. Pana azi privise numai ca obiecte de munca pe sclavele multe ce le avea aici, ca si la Antium sau la Patavium. si tocmai o sclava sa-i zdruncine iubirea pentru Chrysilla si poate chiar toata fericirea vietii? Rase singur, ridica din umeri cu dispret si se gandi ca a fost o ratacire neroada intamplarea cu Servilia aceasta. Dar imediat, peste gandul dispretuitor, se ivi o induiosare: "Servilia... Ce nume si ce privire ciudata!" Inima ii batea ca in preajma unei bucurii mari. Vazu iar pe Servilia, in acelasi loc, parca s-ar fi intors, si-i auzi glasul alinator. isi aduse aminte ca nici barem n-a lasat-o sa-i spuna de ce a venit. ii parea rau.
Vrand sa-si alunge din suflet parerea de rau, isi zise ca desigur Chrysilla a trimis-o si poate pentru ceva important.
Cum sa fie atat de badaran cu Chrysilla din pricina unei sclave necunoscute care l-a tulburat cine stie cum, poate printr-o vraja? Trebuie sa mearga, sa vada ce doreste Chrysilla.
Puse volumul cu tainele lui Hermes Trismegistos in raft, apoi trecu in atrium. Mergand si zicandu-si ca vrea sa impace pe Chrysilla, isi dadea seama ca doreste pe Servilia si ca numai pentru ea cauta pe Chrysilla. Gandul i se paru jignitor, incerca sa-l goneasca, dar ii revenea neincetat ca o musca staruitoare.
Gasi pe Chrysilla cu sclava care tocmai ii povestea cum a alungat-o, fara nici o vina, stapanul. De cum o zari, tulburarea i se mulcomi, parca s-ar fi inlaturat o mare primejdie. Inima insa ii batea speriata, neputincios a o mulcomi. Se apropie de Chrysilla, cautand sa nu se uite la sclava pe care totusi o vedea si chiar ii simtea privirile. Chrysilla ii zambi cu o mustrare dragastoasa:
- Vai, Axius, nici n-ai vrut sa asculti pe Servilia? Auzind numele ei, iar se incurca, mai ales ca in aceeasi clipa intalni aievea, la spatele Chrysillei, ochii verzi ai sclavei.
Erau atat de adanci si-l chemau atat de ispititor, ca trebui sa faca sfortari dureroase sa nu uite ca la mijloc se afla femeia lui. Vorbi ceva, chinuit numai de teama sa nu-i observe Chrysilla zbuciumarea. si totusi, vorbind, nu-si lua ochii de la Servilia care se retrasese langa usa si acuma statea, neclintita, cu corpul putin plecat, cu bratele atarnate, cu capul in piept.
Axius simtea, de sub genele imbinate, privirea ei arzatoare urmarindu-l neincetat ca si cand ar fi fost calauzita de o putere supraomeneasca. in vreme ce inima lui o mangaia, fata i se schimonosea din pricina incordarii de a-si inabusi o pornire impotriva careia ratiunea lui se revolta. Chrysilla ii vazu incruntarea si vru sa i-o potoleasca incolacindu-i gatul cu amandoua bratele si murmurand:
- Lasa, nu mai fi suparat pe ea.
Cuvintele ei blande il intaratara deodata, parca i-ar fi descoperit taina ascunsa cu atata chin. I se rosira obrajii, vinele i se ingrosara pe tample strigand cu un glas ragusit ca si cand o mana nevazuta ar fi incercat sa-i inabuse vorbele:
- Pleaca!... Pleaca!
Servilia iesi. Pe cand inchidea usa, Axius repeta, dar cu alta voce, aproape chematoare:
- Pleaca!
Cand n-o mai vazu, se simti brusc atat de singur, parca si-ar fi pierdut sufletul. Sarutarea Chrysillei, care cauta sa-i astampere mania, il ardea ca o insulta.
- De ce esti rau cu Servilia? ii sopti Chrysilla. E o fata asa de blanda. Mi-e draga ca o sora. Numai de trei zile o am si parca am fi crescut impreuna. De altfel libertul tau favorit mi-a adus-o, ca sa-mi faca o surpriza cu ea. in ziua casatoriei noastre a trimis porunca la Patavium sa creasca pentru mine o sclava si s-o invete toate iscusintele unei bune slujitoare...
Cei de-acolo au ales pe Servilia, pe atunci o copila. Libertul voia sa mi-o daruiasca in ziua cand vom implini zece ani de casnicie. si mi-ar fi oferit-o de-acum o luna, dar sarmana fata a intarziat pe drum si apoi a mai tinut-o si libertul ascunsa, cateva zile, sa se odihneasca, s-o puna la incercare, s-o imbrace inainte de-a mi-o arata.
Vorbind il dusese pe nesimtite pana la un bisellium pe care se asezara amandoi. Femeia ii cuprinse mijlocul si-si lipi sanii plini de pieptul lui, vrand astfel, prin atatarea carnii, sa-i schimbe gandurile manioase. Axius asculta bucuros lamuririle ei asupra sclavei, dar mangaierile amoroase il suparau, parca, rabdandu-le, ar fi jignit pe cealalta.
- Are o privire atat de stranie, zise dansul incet, desfacanduse din imbratisarea ei staruitoare.
- ti se pare, murmura Chrysilla cu alt glas, putin vexata ca avansurile ei n-au fost luate in seama. Apoi ce mai atata vorba pentru o sclava. Daca te supara vederea ei, porunceste flagelatorului s-o bata bine, ca sa te racoresti auzindu-i vaietele.
- Nu, nu! facu Axius aproape ingrozit. Ar fi o nedreptate sa fie biciuita fara vina!
- Sau spune-mi ca doresti si chiar azi o trimit inapoi la Patavium, sa nu te mai enerveze prezenta ei in casa! adauga femeia, in picioare, cu o mandrie rece.
- Nu, nici asta! se apara barbatul, mai spaimantat. De ce sa te lipsesti tu de o sclava buna pentru un capriciu prostesc al meu? Nu, nu vreau! De altfel nu ma simt prea bine si poate de aceea ma necajesc toate nimicurile.
Ii veni in gand ca, intr-adevar, poate sa fie la mijloc, daca nu o boala, cel putin o vraja. I-ar fi fost insa rusine sa marturiseasca temerea de vraji, nedemna pentru un om ca el, cu cunostinte bogate filozofice. Superstitiile sunt bune numai pentru cei simpli si fara invatatura.
- si tocmai ar trebui sa plec la Antium, unde pare sa se fi intamplat ceva, caci ma cheama mama, adauga, dupa o mica pauza, cu un oftat de usurare ca si cand ar fi scapat dintr-o primejdie.
Mintea. Nu-l chemase nimeni nicaieri. Gandul plecaierii ii rasarise acuma. Fiindca Chrysillei nu-i putea spune ca se simte fermecat de o sclava, are sa se sfatuiasca cu Lollia care, obisnuita sa se lupte mereu cu toate soiurile de vraji, poate va sti o iarba sau vreun descantec, sa-i vindece boala ciudata ce-i zdruncina sufletul.
Auzindu-l ca nu i-e bine, Chrysilla isi uita indata orgoliul ranit si il implora sa nu plece, sa nu se imbolnaveasca mai rau, sa trimita pe un libert. Axius se incurca si nu cuteza sa se uite in ochii ei:

- Bine, bine... Sa mai vedem!

5.

Inserarea era calda si vesela. Axius porni pe Via Suburana, intesata de o lume galagioasa prin care putinele lectice de-abia isi puteau face drum. Sub porticuri, curtezanele gatite si fardate ca si prostituatele cele ieftine, pandind pe amatori, radeau si faceau semne obscene trecatorilor. O clipa Axius simti ispita de-a intra la vreo curtezana, sa-si alunge in patul ei chipul obsedant al sclavei. Gandul insa pieri singur ca o impietate.
Multimea si imbulzeala si mai ales bucuria de viata, ce inviora toate fetele, il suparau. Coti brusc pe o strada laturalnica, ajunse sub Palatin, apoi se indrepta spre Circus Maximus, o lua iar la dreapta spre Forum Holitorium, in spatele Capitoliului, rataci pe Campul lui Marte pana ce se pomeni langa Tibru.
Umbla ca un lunatic, chibzuind si cumpanind, parca nimic n-ar mai fi existat pe lume afara de gandurile lui. incerca sa-si explice motivele tulburarii ce i-o pricinuieste o sclava ca atatea altele. Nu gasea nimic. Servilia nu era mai frumoasa ca Chrysilla si nici barem interesanta. Numai in ochi avea o licarire ciudata, sau cel putin lui i se parea. Se dispretuia ca se lasa invins de o slabiciune si-si zicea ca, de-ar fi ales o viata mai activa, n-ar fi ajuns aci. ii trecea prin minte, ca o amagire, ravna de-a lua pe Servilia, de-a pleca cu ea undeva, sa inceapa o viata noua, adevarata. Alunga insa ispita care l-ar fi despartit de femeia si copiii lui, facandu-l de ocara lumii, injosindu-l in fata oamenilor. Socotea apoi ca si-ar putea potoli simturile culcandu-se o data cu sclava tulburatoare. Dar aceasta ar fi insemnat o umilire pentru Chrysilla, nemeritata, pe care ea n-ar ierta-o niciodata. Nu voia sa se incovoaie sub jugul unei porniri degradatoare. I se paru rusinoasa chiar ratacirea deacuma, pe strazi, ferindu-se de oameni ca un lepros.
- Trebuie sa plec! bombani, parc-ar fi vrut sa se scuture de niste lanturi.
Ajunse tarziu acasa. Ducandu-se la culcare, se intreba unde o fi dormind Servilia. O visa toata noaptea: erau numai ei doi, in toata lumea, uniti intr-o fericire divina.
Se trezi abatut. in inima il durea dorinta de-a vedea pe Servilia, intunecandu-i orice alte preocupari. Se sili sa nu se mai gandeasca la ea. Pleca indata spre biblioteca, dar in loc sa mearga direct, trecu prin toate incaperile, calauzit parca de o putere mai tare decat vointa lui, sperand inconstient ca barem va zari-o undeva. Cand isi dadu seama, se rusina, traversa peristilul, uitandu-se totusi mereu in dreapta si stanga.
In biblioteca intalni pe Myro si nu-i vorbi nimic. Lua cartea misterioasa, crezand ca farmecul ei va destrama vraja sclavei.
Mintea lui nu mai primea nici un inteles. in fiece rand ii zambeau ochii Serviliei, ca o mustrare ostenitoare.
In sfarsit, pe la a patra ora, chema pe libertul administrator si-i spuse ca vrea sa mearga imediat la Antium. Se duse repede sa-si ia ramas bun de la Chrysilla, voios deodata ca va putea vedea totusi pe Servilia. Chrysilla era singura. Prelungi convorbirea, in speranta ca sclava va aparea. Trebui sa plece fara a o intalni. in fata casei astepta un cisium cu doua roti. Axius se urca. Vizitiul galic dadu bice catarilor care pornira in goana.
In dosul marelui circ cotira pe Via Appia, mersera un rastimp printre monumentele funerare. Catarii galopau arsi din cand in cand de sfichiul sclavului. Axius intorcea mereu capul spre orasul stralucitor in bataia soarelui, cu palatele, gradinile, arcurile, porticurile ingramadite pe colinele care se micsorau din ce in ce. Cu cat se departa, cu atat simtea in inima mai adanc dorul sfasietor.
Maica-sa, Lollia, imbatranita rau, se bucura vazandu-l. El insa ii povesti indata toata intamplarea care i-a rascolit brusc linistea. Batrana se spaimanta. Era sigura ca sclava l-a fermecat.
Trimise indata dupa baba mestera in vraji si descantece.
In aceeasi seara baba facu, intr-un loc dosnic si prapastios, pe malul marii, un altar mic de caramizi vechi, sacrifica o puica neagra, topi pe jaratic mocnit o inima de ceara, descanta o amfora cu buza sparta, in care pusese apa de mare si cine stie ce ierburi, apoi, exact la miezul noptii, dadu lui Axius sa soarba de trei ori din zeama afurisita si amara ca fierea statuta, bolborosind ca tot astfel sa se scarbeasca inima lui de farmecele negre ale sclavei blestemate.
Axius planuise sa ramana aici cateva zile. A doua zi de dimineata, in ciuda descantecelor, se simtea ca pe spini. Lollia il descusu daca i-a fost mantuitor leacul babei. Minti: da. Se zvarcoli toata ziua: ce sa mai faca? Noaptea ii aduse o noua dezlegare. E nevoie de o ruptura lunga. De mult planuia sa faca o calatorie mare in Orient, incepand cu Grecia, continuand cu Asia Minora si sfarsind cu Egiptul. A amanat-o an de an, mai mult din lene. Acuma calatoria aceasta poate sa-l salveze de boala ce ameninta sa-i distruga toata viata.
Cum sosi la Roma, de-abia avu rabdare sa se odihneasca putin. imbraca toga laticlava, porunci sa-i vie lectica si merse la consulul Paulus Fabius, un prieten din copilarie de-al tatalui sau, care i-a aratat totdeauna bunavointa. Fabius stia mai de mult ca Axius dorea sa cunoasca Orientul si chiar il indemnase sa plece. Afland acuma ca s-a hotarat, ii facu repede o scrisoare prin care il recomanda calduros tuturor legatiilor si procuratorilor din provinciile rasaritene.
- Daca imi spuneai mai dinainte, adauga consulul, iti obtineam o scrisoare de la Tiberius, caci imperiul meu se sfarseste peste cateva luni. Dar fiindca te-ai hotarat sa pleci indata, e mai bine sa te multumesti cu recomandatia mea. Altfel te pomenesti ca te razgandesti si ramai iar acasa.
Il batu pe umar si-i ura calatorie buna.
Chrysilla ceru sa-l insoteasca. Axius refuza categoric. De altminteri, in fundul inimii, il plictisea si o invinovatea ca numai din pricina ei trebuie sa se fereasca de Servilia. Chrysilla starui, il implora, planse. Atunci intra, nechemata, Servilia.
Axius n-o vazuse de trei zile. I se aprinse fata de o bucurie mare. Ochii lui o mangaiau. Voia sa-i mai auda glasul. Dar Chrysilla gemea si-si frangea mainile. Aceasta il infurie incat racni deodata ca un nebun:
- Flagelatorul!... Sa vie flagelatorul!
Servilia, speriata, alerga si aduse pe libertul pedepsitor.
- Douazeci de vergi pentru Servilia!... indata!
Sclava se facu alba. Chrysilla isi curma plansul si se arunca la dansul, strigand:
- Axius, iarta-o!... Axius!... N-a mai fost biciuita niciodata!
Flagelatorul se uita o clipa la stapanul care ramase impietrit, cu o incordare salbatica pe fata. Apuca de brat pe Servilia si o tari afara. Axius ii intovarasi, parca ar fi vrut sa supravegheze pedeapsa. in urma lui, Chrysilla il ruga, plangand, s-o ierte. El nici n-o auzea. intr-un colt al gradinii, sub un copac, flagelatorul smulse tunica Serviliei. Ramasa goala din cap pana-n picioare, fata isi uita o clipa spaima si isi acoperi sanii cu un brat, iar cu celalalt pantecele. Axius, la cativa pasi, privea ca iesit din minti. Trupul ei era alb si fraged si tremura. Parul lung i se despletise si-i acoperea spatele ca o mantie de aur, iar sanii mici aveau sfarcuri trandafirii ca doi stropi de sange. Libertul ii lega mainile si petrecu sfoara peste o creanga, incat corpul sclavei se intinse. Chrysilla plangea, isi sfasia haina, se agata de bratul lui Axius, s-o ierte. El parea de gheata. Cu ochii iesiti din orbite, cu respiratia retinuta, se uita la trupul alb cu soldurile putin cambrate, cu pantecele plapand, cu picioarele delicate, in care se concentrase parca acuma toata lumea de la inceputul inceputurilor pana la sfarsitul sfarsitului.
Apoi, brusc, flagelatorul isi suiera nuiaua.
Din gura Serviliei tasni un tipat ascutit care se infipse ca un ac lung in inima lui Axius. in aceeasi clipa ochii ei ingroziti intalnira ochii lui. Luminile lor se impreunara. Pe urma sclava nu mai striga, parca n-ar mai fi simtit nici o durere. Doar boabele mari de lacrimi ce-i izvorau neincetat si i se revarsau pe obrajii palizi, aratau suferinta carnii. si alaturi, Chrysilla hohotea de plans, gemand intruna:
- Iart-o, Axius, iart-o!
Dupa cateva lovituri, Axius, desteptat parca dintr-o ameteala, mormai:
- Destul!
Si se departa grabnic, aproape fugind spre casa, se ascunse intr-o incapere intunecoasa si izbucni intr-un plans amar.

6.
in aceeasi seara, intovarasit numai de Myro si de doi sclavi, Axius pleca spre Orient. Daca ar mai fi pregetat, nimica nu i-ar mai fi putut stavili dragostea pentru Servilia aceasta fermecatoare si spaimantatoare.
Pana la Brundusium nici nu deschise gura. Se imbarca pe o trirema pentru Corint. Myro avea sa-i fie calauza. Grecul era fericit ca se poate intoarce prin tara lui si, de la Roma pana la Brundusium, alcatui un itinerar de sase luni numai pentru Grecia. Pe corabie Axius nu-si mai putu ascunde suferinta. De altfel Myro, fiind scribul si secretarul lui, ii cunostea secretele. I se destainui. Myro il indemna sa ceara un sfat Pythiei de la Delphi.
- Sunt mistere pe care nici un filozof nu le poate lamuri, ci numai zeii si initiatii lor, adauga Myro ca o scuza ca el, atat de increzator in puterea stiintei, il povatuieste totusi sa recurga la sprijinul credintelor populare dispretuite.
Trirema facu escala la Delphi. Axius cobori fara multa incredere.
Trebui sa astepte sapte zile pana i se primi jertfa. Vazu apoi el insusi pe batrana preoteasa, in hlamida solemna, band din apa izvorului sacru, rozand frunze de lauri si apoi asezanduse pe trepiedul de aur, deasupra deschizaturii din care bolboceau aburii ametitori. Pythia, in extaz, baigui crampeie de cuvinte, fara legatura si neintelese. Profetii, dimprejurul ei, le insemnara cu grija pe tablite de arama. si a doua zi primi povata zeului: "Fereste-te de puterea mainilor tale!" Axius nu se dumeri din raspunsul Pythiei, dar inima lui se linisti. Cutreiera toata Boeotia, trecu in Atica si statu trei luni in Atena.
Cand Myro il vazu iar mai abatut, ii propuse sa mearga la Oropos, la templul lui Amphiaraos. Axius se duse, ajuna o zi si sacrifica un taur, dormi o noapte pe pielea animalului jertfit, intr-o odaie de langa altarul zeului si in somn ii aparu intr-adevar Amphiaraos, zicandu-i numai atat: "Eros e zeul zeilor".
Oracolul, in loc sa-l mulcomeasca, mai rau il tulbura. I se paru o chemare misterioasa si o dezaprobare a despartirii de Servilia. Myro il ruga atunci sa mai incerce tamaduirea in cel mai vestit si mai vechi templu, unde s-au facut secole de-a randul nenumarate minuni, in Asklepieion din Epidauros.
Docil, Axius il asculta. imprejurimile templului erau pline de bolnavi sositi din toata lumea. Pana sa-i vie randul, i se uri si renunta la leacurile zeului. isi zise ca, pentru dansul, singurul leac e uitarea, iar uitarea cere departare.
Pe la sfarsitul lui octombrie ajunse in Alexandria. Planuise sa petreaca aici mai multa vreme. in primele zile ii placu orasul tumultuos ca o a doua Roma. Dar se satura repede.
Incrucisarea pestrita a Europei, Africii si Asiei, cu valmasagul de zei si de neamuri, furnicarul de curtezane luxoase si perverse care inlocuiau miilor de calatori grabiti sotiile, mamele si surorile, ii reaminteau necontenit iubirea ce cauta, daca nu s-o star-peasca, macar s-o adoarma in tainitele sufletului sau.
Peste zece zile porni pe Nil in sus, poposi la Heliopolis si apoi se opri mai indelung in Memphis. Recomandatia consulara ii deschidea toate portile si toate bunavointele. Ordine grabite il precedau, ca sa poata vedea si cerceta orice ar dori. Se duse la mormintele Faraonilor, isi zgarie numele pe un bloc din piramida lui Keops si pe crestetul sfinxului. Mai acasa se simti insa in orasul vechi, printre ruinele pe care le inmultise si le ravasise cutremurul de pamant de-acum vreo sase ani. Parca nici nu-i venea sa mai plece. Din primul moment avu impresia ca a mai umblat candva pe-aci. Simtamantul acesta era si mai ciudat pentru ca se imperechea cu un dor mai mistuitor dupa Servilia. Printre uriasele coloane rupte si pravalite ii aparea mereu, ca o falfaire eterica, privirea ei ademenitoare si mustratoare. il chinuiau remuscari: de ce a pus s-o biciuiasca? Loviturile parca ii sfichiuiau inima. Auzea uneori suieratul nuielei si zgomotul carnos cand atingea trupul fecioarei. Se rezema istovit de cate un zid stravechi. Fluturari tainice umpleau aerul in care nisipul fin, valtorit de vanturi, plutea ca niste nourasi albi.
Pe Myro il exaspera sederea printre ruine, care se prelungea mereu. De cateva ori Axius, cuprins de o pornire navalnica, se pregati sa plece acasa, la Roma, declarand fatis libertului ca nu mai poate trai fara Servilia, ca altfel ar trebui sa se sinucida.
Dupa o luna se imbarca pe o corabie egipteana si porni spre sud. Impresia ca cunoaste locurile continua. Nu voia sa se opreasca decat la Theba. Totusi la Abydos, impotriva sfatului corabierilor cunoscatori ai tinutului, zabovi zece zile, simtindu-se foarte bine, visand mereu pe Servilia, o data chiar sub infatisarea unei printese egiptene.
In Theba puterea farmecului slabi. Nici aleea sfincsilor nu-l interesa. Trecu repede dincolo de rau, la cele doua statui uriase ale lui Memnon, voind sa auda negresit glasul oracolului care canta dintr-un colos de cand a umblat si pe-aici cutremurul cel mare. isi ridica un cort in apropiere. Cateva sute de oameni de toate neamurile asteptau ca si dansul. De-abia a treia zi, dis-de-dimineata, colosul de granit incepu sa cante aievea.
Intai niste tonuri stridente, ca un fluier ragusit. Apoi o pauza pana la rasaritul soarelui. Apoi, imbinandu-se cu adierea zefirului, porni un cantec nou, cu modulari stranii, ca o plangere de om batut. in sfarsit, dupa o tacere mai scurta, urma a treia strofa cu glas de femeie. Axius se cutremura: era chiar glasul Serviliei. Ghemuit pe soclul statuii, langa piciorul urias, statu toata ziua sa mai auda oracolul. Colosul ramase mut.
Calatoria continua pe Nil pana la Elephantine, unde Myro vazu fantana miraculoasa care inregistreaza urcarea apelor binefacatoare, apoi la insula Philae cu vestitul templu al Isidei.
Pe Axius nu-l mai interesa nimic. Cantecul uriasului de granit ii rasuna mereu in suflet ca o chemare poruncitoare. De-abia astepta sa plece mai degraba acasa.
In Alexandria se mai linisti putin. Se rusina sa se intoarca la Roma, dupa o lipsa de un an, fara a fi vazut barem pamantul Asiei. Imperiul lui Fabius se terminase si deci recomandatia lui nu-i mai folosea, ba mai curand i-ar fi stricat, fiindca intre Fabius si unul din noii consuli, Marcus Servilus, era o dusmanie veche, cunoscuta de toata lumea. Se hotari sa cerceteze doar Palestina, unde avea pe procuratorul Pontius Pilatus.
Trecu pe mare la Caesarea si de-acolo porni indata spre Ierusalim, pe drum lung si obositor, mai ales cat tine desertul Saron. Vazu de departe turnul Antonia, resedinta procuratorului imperial, dominator si greoi ca un pumn de gladiator.
Pontius Pilatus il primi cu mare bucurie. Era de vreo patruzeci si cinci de ani, cu figura aspra, cu parul putin nins.
Il duse degraba la sotia sa Claudia Procula, mai tanara ca el cu aproape douazeci de ani, foarte blanda si cu ochii visatori ca o profantida.
Procuratorul ii vorbi despre Nonius, cu care a fost odinioara camarad de arme. ii povesti cum a scapat el atunci de la moarte, printr-o minune. Apoi incepu sa se planga de greutatile guvernarii. Se simtea aici ca un exilat si n-avea dorinta mai fierbinte decat sa fie stramutat in alta provincie. Ura si dispretuia poporul iudeilor. il indignau superstitiile lor si vesnicele certuri cu care-l plictiseau.
- Sunt turbulenti si paratori! De doua ori s-au plans contra mea Cesarului, zise Pilatus scrasnind din dinti.
Axius aproba din cap. Despre o plangere stia si dansul - cand Scribonianus i-a oferit lui locul de procurator. Daca ar banui Pontius!
In sfarsit, procuratorul, ca sa-i dovedeasca cat sunt de nebuni oamenii acestia, ii spuse ca, nu mai departe decat cu doua saptamani in urma, au venit la dansul, cerandu-i zgomotos sa condamne pe un anume Iehosua pentru un sacrilegiu impotriva zeului lor invizibil. Cererea i s-a parut nedreapta; totusi, ca sa scape de gura lor si mai ales ca sa nu-l parasca iar la Roma ca ar favoriza pe un dusman al imparatului, desi asemenea dusman e mai mult o rusine decat o primejdie, le-a facut pe plac si a rastignit pe Iehosua. Iata insa ca prietenii celui rastignit au raspandit zvonul ca Iehosua s-ar fi sculat din mormant si s-ar fi inaltat in cer, alaturi de zei. Cei ce i-au cerut moartea s-au infricosat sa nu prinda zvonul in popor si acuma umbla sa condamne si pe prietenii mortului.
- Mai interesant e totusi ca si Claudia crede basmul cu invierea din morti! sfarsi Pilatus cu un ras din toata inima.
- Da, cred, murmura Claudia Procula, uitandu-se cu incredere la Axius. L-am vazut. Avea in ochi atata bunatate cum nu s-a mai pomenit in lume. Era zeul bunatatii coborat pe pamant.
Axius se infiora si raspunse:
- Toate minunile sunt posibile.
Le marturisi durerea lui cu Servilia. Claudia, intelegatoare si blanda, il sfatui sa nu mai sovaie, ci sa asculte porunca zeilor care i s-a incuibat in inima. Pontius Pilatus insa zise aspru, dispretuitor:
- Ar fi rusinos pentru un cavaler roman sa-si izgoneasca sotia de neam din pricina unei sclave ticaloase! Servilia trebuie ucisa fara intarziere si atunci se va sfarsi vraja ei demonica asupra ta!

7.
Cu cat se apropia de Italia, cu atat calea i se parea mai lunga. Cele cateva zile, de la Brundusium la Roma, fura o eternitate. Glasul colosului de granit ii canta iar in inima ca o porunca suprema.
Sosi pe neasteptate. Nomenclatorul se minuna vazandu-l, parca nu l-ar fi recunoscut. De altfel Axius slabise; pielea i se intinsese pe obraji si se bronzase, iar in ochii mariti avea o lucire misterioasa ca o revelatie.
Sclavii casei napadira in atrium, inconjurand cu o bucurie zgomotoasa pe stapanul reintors dintr-o calatorie atat de lunga.
Galagia neobisnuita chema indata pe Chrysilla. il zari din peristil in mijlocul sclavilor. Se repezi la dansul cu o izbucnire de lacrimi, il imbratisa vijelios, pipaindu-l cu mainile, parca n-ar fi crezut ca este el aievea. Sclavii disparura. Ramasera singuri.
- Axius, iubitul meu, bine-ai venit! si nici nu m-ai vestit ca sa te astept, ingana Chrysilla, sarutandu-i cand obrajii, cand mainile, plangand si razand deodata.
Axius statea nemiscat, cautand doar din ochi pe cineva, cum cautase mereu de cand trecuse pragul vestibulului, prin multimea sclavilor, ca si acuma in singuratatea peristilului impodobit cu coloane de porfir si statui albe de marmura. Apoi, cuprins de o ingrijorare, intreba cu glas stins:
- Unde e Servilia? Chrysilla, coplesita de bucurie, auzi intrebarea numai ca prin vis si totusi o simti in inima ca o impunsatura de pumnal.
Isi curma brusc efuziunile de iubire si ridica ochii in ochii lui.
Vazand privirea ceea stranie, Chrysilla se retrase instinctiv.
Plin inca de pulberea drumului, cu fata murdara si barba nerasa de trei zile, Axius parea un barbar cu sufletul stapanit de o taina cumplita pe care o tradeaza ochii aprinsi intr-o lumina salbatica si totusi cuminte. Din privirea lui apoi intelese deodata tot. Ca o raza de fulger, privirea aceasta evoca in sufletul ei crampeie din trecut care acum dobandeau o infatisare noua: ura lui nemotivata pe Servilia, biciuirea sclavei, calatoria insasi. in urechi ii rasuna mai clar intrebarea lui Axius, parca i-ar fi repetat-o, si intr-insa simti o primejdie care-i pune in cumpana toata soarta. ingrijorarea lui o facu sa ghiceasca raspunsul ce se cuvine sa i-l dea.
- Servilia? murmura ea cu un dispret taios ca o lovitura de sabie.
Ridica mandra capul, il masura de sus pana jos, strangand putin pleoapele si zambind cu sila. Era intr-o tunica de culoarea sofranului, care-i mladia corpul si o inalta. Adauga din varful buzelor:
- Hm!
Apoi intoarse spatele si se indrepta spre usa de stejar a incaperilor ei. in deschizatura neagra se mai profila o clipa silueta ei galbena, ca o amenintare.
Axius ramase pe loc, cu aceeasi intrebare in ochi:
- Unde e Servilia? Simtindu-se singur, ingrijorarea lui se schimba in groaza.
De ce n-a aparut Servilia? Poate ca nici nu mai e aici? Pentru ce n-a raspuns Chrysilla? De-abia acuma isi aduse aminte ca Chrysilla a spus ceva. Glasul ei acuma il spaimanta. O vazu iar intorcandu-i spatele, hotarata parca. in aceeasi clipa o durere violenta il zgudui, ca si cand i s-ar fi implantat un pumnal in piept.
Alerga desperat pe urmele Chrysillei. in cubiculum, la picioarele patului dublu, Servilia se zvarcolea, cu fata in sus, horcaind greu. La cativa pasi, alaturi, Chrysilla o privea rece, multumita, cu pumnii stransi. Auzind pasii lui Axius, intoarse ochii spre el si-i zise sfidator:
- Iata pe Servilia!
Axius se arunca urland de durere asupra sclavei, in pieptul careia ramasese infipt pumnalul mic de argint cu manerul de fildes sculptat.
- Nu muri, Servilia, nu muri! striga Axius, luandu-i capul in maini si privind acuma de-aproape lumina ochilor care de un an de zile a trait in sufletul lui cu speranta eternitatii.
Pe fata Serviliei aparu o unda de bucurie, iar in ochii verzi, intalnind ochii lui Axius, se aprinse o flacara vie de fericire nemarginita. Axius insa repeta in nestire, parca prin cuvantul lui ar fi crezut ca-i poate pastra viata:
- Nu muri...
Atunci atinse manerul pumnalului. Se sperie si-l smulse din rana, sigur ca asa are s-o salveze. Pe tunica verde a Serviliei se ivi o pata rosie de sange care se innegri repede. in ochii sticlosi mai dainui o clipa falfairea de fericire, apoi se stinse.
Axius o chema pe nume, din ce in ce mai deznadajduit, pana ce se prabusi cu fruntea pe pieptul ei, intr-un hohot de plans.
Peste un rastimp auzi glasul Chrysillei care-l facu sa sara deodata in picioare. Parca numai acuma si-ar fi dat seama ca ea a ucis-o, avu o miscare de furie. in mana stanga strangea manerul pumnalului insangerat. Femeia il infrunta cu o liniste care ii zdrobi chiar radacina maniei. De altfel un gand ii spunea staruitor ca de-acuma ar fi de prisos orice.
Iesi naucit. Picioarele il duceau singure. Cand se pomeni in tepidarium, unde cativa sclavi se intreceau sa-i pregateasca baia, isi aduse aminte:
- Adevarat... trebuie sa ma spal. Sunt murdar de drum si de oboseala...
Un sclav cu trupul aramiu se apropie plecat sa-i dezlege incaltamintea. Axius se dadu inapoi mirat. Zambi trist si facu semn slujitorului sa plece, ca nu mai are nevoie de el. in baia de marmura trandafirie apa calda se mai clatina usor ca o oglinda de argint viu. Axius se uita curios, parc-ar fi vazut pentru intaia oara nu numai odaia, dar chiar lumea. Simti in stanga manerul de fildes si-i dadu drumul ca si cand atingerea l-ar fi ingrozit. Pumnalul cazu zanganind pe pardoseala lucioasa, salta de cateva ori ca un sarpe lovit si pe urma aluneca in baie, la fund. O bolbocire tulbura oglinda apei si se pierdu in rotocoale tot mai line. Axius avu o tresarire scurta, apoi uita totul. in mintea lui gandurile se zbateau neputincioase, nimicindu-se unele pe altele intr-un valmasag haotic. in suflet insa i se deslusea un simtamant dureros de zadarnicie.


Adam si Eva - rezumat
Adam si Eva - Inceputul
Adam si Eva - Capitolul 1 - Navamalika
Adam si Eva - Capitolul 2 - Isit
Adam si Eva - Capitolul 3 - Hamma
Adam si Eva - Capitolul 3 - Hamma (continuare)
Adam si Eva - Capitolul 4 - Servilia
Adam si Eva - Capitolul 4 - Servilia (continuare)
Adam si Eva - Capitolul 5 - Maria
Adam si Eva - Capitolul 6 - Yvonne
Adam si Eva - Capitolul 6 - Yvonne (continuare)
Adam si Eva - Capitolul 7 - Ileana
Adam si Eva - Sfarsitul


Aceasta pagina a fost accesata de 1488 ori.
{literal} {/literal}