Adam si Eva - Sfarsitul

Adam si Eva - Sfarsitul

de Liviu Rebreanu


"... si totusi nu se poate asemenea verificare! ... Ar fi absurda!" Toma Novac isi dadu seama ca e completarea gandului care i se fransese. Geana de lumina i se aprinse iar in ochi si limba pendulei cobori incet, trecu greoi in dreapta, ca si cand ar fi vrut sa-i demonstreze ca intr-adevar timpul nu s-a oprit in loc. Apoi auzi glasul Ilenei si pe al lui Aleman sfarsind cuvintele intrerupte:

- Scapa-l, doctore, scapa-l!... Te implor!

-... Ai vazut ce imensa fericire izvoraste din contemplarea eternitatii? Cadranul pendulei, lucios de alb, arata aceeasi ora, parca minutarele nici nu s-ar fi clintit.

"Asta ar insemna ca n-a trecut nici o secunda, poate nici o miime de secunda de cand..." Gandul il supara. in minte ii reveneau desfasurarile de vieti, despartite intre ele de secole. Le simtea si nu intelegea.

isi aduse aminte cum se zice ca, in clipa mortii, omul isi retraieste, intr-o strafulgerare, intamplarile vietii.

"Da, ultima, da! isi zise istovit. Am fost eu, Toma Novac!...

Dar Mahavira si Unamonu, si Gungunum, si Axius, si Adeodatus, si Gaston?... Tot eu? Acelasi eu? Atunci Navamalika, Isit, Hamma, Servilia, Maria, Yvonne ar fi tot Ileana?... Adica precum spunea Aleman?... si daca toate astea sunt inchipuiri care s-au smuls acuma din subconstientul meu?... De ce insa tocmai acuma?" intrebarile roiau in creierii lui ca scanteile dintr-un carbune peste care a cazut un strop de ulei. il dureau si-l oboseau. Misca putin bulbii ochilor, parca privirea ar fi cautat singura pe Ileana.

Zgomotele amutira imprejur ca retezate cu briciul. O tacere rece il infasura, intepata doar de tic-tacul pendulei, rar, inabusit.

Miscarea ii risipi intrebarile, dar ii aprinse o durere in inima, ca si cand un cleste greu ar fi strans-o din ce in ce mai aspru. Auzi alaturi plans infundat si recunoscu sufletul Ilenei. Plansul era ca o chemare la care nu mai poate raspunde. Chemarea ii picura in suflet o fericire nemarginita, o merinde pentru o cale necunoscuta si nesfarsit de lunga.

Ochii lui incremeniti priveau acum numai pendula si calendarul din perete. Vedea minutarele care insemnau ora sapte si foaia alba cu un sapte rosu roman si altul negru arab.

"Numarul sfant al lui Aleman" se gandi Toma Novac.

si indoielile cu siraguri de intrebari incepura iar sa-l chinuiasca.

Limba pendulei se strambase in forma unui semn de intrebare.

Apoi din adancurile sufletului ii rasari, ca o mantuire, un val de credinta naiva, vrajindu-i in minte pe Dumnezeu asa cum il avusese in copilarie, inainte de a se fi ivit intrebarile scormonitoare. si deodata o usurare mare ii umplu inima.

Compasul minutarelor se sterse pe cadranul pendulei si in ochii lui Toma Novac ramase numai albul din ce in ce mai lucitor, ca o lumina mare, blanda, mangaietoare.

Ileana se prabusi langa pat, gemand desperata:

- Doctore... moare! Scapa-l, doctore!... Doctore!

Tudor Aleman strangea in palma stanga maciuca de argint a bastonului si se uita tinta in ochii lui Toma, asteptand un raspuns. Dincolo, sora de caritate, Dafina, isi stergea mereu lacrimile, cu o privire de compatimire spre Ileana.

- Ia vezi, doctore, vezi! murmura Aleman, dupa o tacere lunga.

Doctorul Filostrat tresari incurcat. Se apropie de pat si apuca usor mana lui Toma. Era rece. Parca nu i-ar fi venit a crede, se pleca si se uita adanc in ochii mari ai pacientului.

Clatina din cap, nemultumit. Apoi cu varful degetului, incerca sa coboare pleoapa ochiului drept. Era rece si teapana.

- Ce zici, doctore, spune? intreba Aleman, infrigurat.

Filostrat ridica din umeri in semn de nedumerire. tinea sa arate ca lucrurile nu s-au petrecut dupa toate bunele reguli ale stiintei medicale, care ar fi prescris lui Toma Novac sa mai traiasca cel putin cateva ceasuri. Dupa ce astfel isi indeplini datoria fata de stiinta lui, isi lua cuvenita poza de intristare si rosti grav, aproape teatral:

- S-a sfarsit.

Aleman se cutremura, parca ar fi primit o veste din alta lume, si, uitandu-se iar in ochii sticlosi ai lui Toma, bolborosi ceva cu buzele crispate, incat nu se intelese decat inceputul:

- Dumnezeu...

Doctorul auzi cuvantul si avu un suras ingaduitor. Ileana cuprinse mana rece a mortului, o acoperi cu sarutari, suspinand in nestire:

- Toma...! Toma!...





Adam si Eva - rezumat
Adam si Eva - Inceputul
Adam si Eva - Capitolul 1 - Navamalika
Adam si Eva - Capitolul 2 - Isit
Adam si Eva - Capitolul 3 - Hamma
Adam si Eva - Capitolul 3 - Hamma (continuare)
Adam si Eva - Capitolul 4 - Servilia
Adam si Eva - Capitolul 4 - Servilia (continuare)
Adam si Eva - Capitolul 5 - Maria
Adam si Eva - Capitolul 6 - Yvonne
Adam si Eva - Capitolul 6 - Yvonne (continuare)
Adam si Eva - Capitolul 7 - Ileana
Adam si Eva - Sfarsitul


Aceasta pagina a fost accesata de 1587 ori.
{literal} {/literal}