Calvarul - Capitolul 8 - Marginea prapastiei
de Liviu Rebreanu
1.
Coborai scara ca o furtuna. O fata ma intalni la parter si se lipi spaimantata langa perete, vazandu-ma cum goneam.
"La dreapta, ca-i mai cu noroc", ma gandii trecand pe sub poarta, fara sa ma opresc, fara macar sa sovaiesc.
Pe strada, oamenii umblau alene sau grabiti, nepasatori ca totdeauna. Din asfintit soarele improsca o lumina vie, fierbinte... imi incetinii mersul. Nu stiu de ce. in fata vazui mai multe firme pe care citii "dentist". Trecui ulita cu gandul sa intru drept in casa aceea. Dar pana sa ajung pe cellalt trotuar, ma razgandii si o luai cu pasi lungi si grabiti pe strada Doamnei, spre Coltea. imi scosei palaria si-mi faceam vant cu ea, sa nu ma cunoasca de la spate, daca cumva ar fi pe urmele mele. Ma rodea sa ma uit inapoi, sa vad de nu alearga cineva dupa mine, dar acuma imi pierise indrazneala. si mai ales voiam sa raman cu iluzia de salvare pana-n ultima clipa... Cineva venea grabit inapoia mea, pasind apasat; parca erau cizme grele, poate militaresti, poate...
"Sunt ei, ma gandeam ascultand bocanitul potcoavelor. Acuma mi-e indiferent... Cel putin am incercat ce s-a putut"...
Aproape de strada Coltei nu ma putui stapani; intorsei capul. in urma mea venea un ucenic cu bocanci militaresti in picioare, cu fata murdara si lucitoare de sudori. Altminteri, nimeni... imi radea inima.
"Of! Slava Domnului!"
Trecui mai repede strada, indreptandu-ma in nestire spre Piata Sf. Gheorghe. Dupa cativa pasi, insa, cotii pe o ulita laturalnica.
"Trebuie sa-mi pierd urma!" imi ziceam.
Mersei in zig-zag pe cateva strazi scurte, incrucisate, si nemerii in dosul bisericii Sf. Gheorghe, in gradina. Aici imi veni in minte ca n-am decat tocmai doi lei in buzunar.
"Unde sa ma duc? imi ziceam cuprins iarasi de neliniste. Acasa nu se poate... Oriunde, numai acasa nu!"...
Magazinul Pietraru e prin apropiere, si Pietraru mi-e prieten. Ma pomenii in pravalie. Ma tranti pe un scaun. Mi se taiasera picioarele din genunchi, iar mainile imi tremurau cumplit. O moleseala grea ma strivea...
- Lasa-ma, lasa-ma sa ma odihnesc, sa-mi viu in fire! gafaii sleit.
Pe urma ii povestii repede ce-am patit. Negustorul se cruci. Vedeam bine ca se speriase. Daca m-ar prinde aici, ar da si el de bucluc, ar fi privit drept complice...
- si acuma ce vrei sa faci? ma intreba Pietraru incurcat.
- Deocamdata sa-mi dai ceva parale, zisei cu un ras silit. Pe urma...
De-abia acuma incepui sa ma gandesc mai bine. Ce vreau sa fac? Unde sa fug? Unde sa ma ascund?
- Uite ce este, reluai pe urma. Asta-seara voi dormi in casa unui cumnat al meu care e in Moldova. Casa e goala. Soacra-mea o ingrijeste... Dar trebuie sa trimit vorba acasa... Cum facem? Da-mi d-ta un baiat, sa mearga repede...
- Nu un baiat, zise negustorul mai chibzuit. Afacerea e delicata si primejdioasa. Trebuie un om de incredere. Se va duce mai bine Lazar, care a mai fost pe la d-ta si e om in toata firea...
Lazar se insarcina bucuros sa mearga. il voi astepta aici... Sa umble deci cat mai repede!...
Trecu un ceas, se insera si Lazar nu mai venea. Ce s-o fi intamplat?
- Eu ma duc, zisei negustorului. Nu mai am stare. Trebuie sa ajung la adapost, altfel... Cand vine
Lazar, sa-l trimiti sa-mi spuie ce-a facut...
Pornii pe ulicioare dosnice. Asa nu riscam sa intalnesc pe nimeni. De altfel, se intunecase binisor. Trebuia un ocol mare pana, sa ajunga in Calea Grivitei.
in Piata Lahovary ma lovii piept in piept cu P.P. Ciortan.
- Ce-i cu d-ta? ma intampina dansul. Adineaori, trecand prin fata casei d-tale, am vazut lume adunata, militari austriaci... S-a intamplat ceva?
ii spusei. Era prieten, n-aveam de ce sa ma feresc.
Vestea aceasta insa ma puse pe ganduri. Te pomenesti ca s-au interesat ce neamuri am, au aflat de cumnatul meu, au pus sa-i supravegheze casa si, in clipa cand ma voi arata, ma inhata...
Cu cat ma apropiam de tinta, cu atat mi se topea curajul si increderea. Simteam ca ma duc de bunavoie in ghearele primejdiei. si cu toate acestea mergeam...
Capul imi era atat de gol, ca nici nu puteam incerca sa ma gandesc ca s-ar putea sa ma adapostesc aiurea.
Felinarele de gaz dormitau rare, indepartate. Castanii de pe marginile strazii erau niste cuiburi mari de umbre... Trotuarele insa gemeau de oameni si macadamul uruia de trasuri. si multi militari germani de care ma feream infricosat sa nu intalnesc cumva vreun strajamester dintre aceia cari ma vazusera azi. De altfel, imi inchipuiam si eram convins ca toata politia e alarmata si aruncata pe urmele mele...
Ca sa ajung in apartamentul dorit, trebuia sa trec printr-un gang, printr-o curte si sa urc o scara stramta. Cum sa ma arunc eu in primejdia aceasta? in gang, in curte, pe scara poate ma asteapta... si pot fi prins ca un soarece...
Atunci toate ar fi fost in zadar...
Ma apropiai pe cellalt trotuar, sa vad daca nu e ceva suspect pe-afara. in fata casei stateau cativa insi in uniforme.
"Uite-i!" imi zisei intorcandu-ma repede.
Vreun ceas m-am invartit prinprejurul casei si pe urma m-am hotarat sa mai astept, sa ma mai plimb... Am iesit in strada Popa Tatu. imi era uscat gatul de sete si de foame. De-abia ma tineam pe picioare. Am dat buzna intr-un birt saracut si putin luminos...
Acuma ma gandii sa fac un ocol prin str. Sectorului, sa ies pe dincolo in apropierea casei... Pe la mijlocul drumului insa zari un soldat cu arma.
- Au pus sentinele prinprejur!
M-am mai framantat vreun ceas... Nu mai puteam. Trebuie sa pun capat, orice ar fi.
Ma dusei drept spre poarta. intr-o fereastra o doamna lua aer.
- Aici sta d-na Demetrescu? intrebai cu gandul sa aflu daca n-o fi cineva ascuns prin gang si sa am vreme s-o tulesc intr-un caz de nevoie.
- Da, da, aici... in curte... la etaj...
Intrai in gang. intalnii o servitoare. Frica imi puse in gura alta intrebare, si raspunsul fu linistitor:
- Aici sta si e chiar acasa... A venit adineaori impreuna cu un domn tinerel...
"E vreun agent secret, fara indoiala", ma gandii. Servitoarea insa striga:
- Madam Demetrescu!... Te cauta un domn!...
- Sa pofteasca, sa pofteasca!...
Nu e nicio primejdie, slava Domnului! Altfel nu m-ar fi chemat cu atata seninatate.
Urcai scara, bajbaind prin intunericul nabusitor...
2.
Domnul cel tinerel era chiar cumnatul meu. Ne-am induiosat putin pana ce le-am spus cum am luat-o la picior.
- Dar ce este acasa? zisei eu cu nerabdare. Ce s-a intamplat? Ce-au facut?.;.
Soacra-mea a luat cuvantul:
- Am fost acolo si am vazut tot... Tina, indata ce a vazut ca nu vii la masa, a banuit ca trebuie sa fi patit ceva. Era insa desperata ca nu stia nici macar de unde sa-ti ia urma... A umblat toata dupa-amiaza pretutindeni sa-ti gaseasca urma, si degeaba... Tocmai spre seara a venit acasa, plansa, nenorocita. Ne sfatuiam ce-ar fi de facut sa aflam cel putin unde esti, cand ne pomenim cu un militar. "Aici sade d-nul Eunceanu?" "Aici." "Unde-i?" "Nu-i acasa. N-a venit toata ziua... Chiar suntem moarte de grije ce-o fi patit"... "Prost borbat, borbat la d-ta... Maine trebuia sa mearga la Ungaria. Vream sa duc pe el la alt birau. Pana intors spatele, el fugit... Mare prost!" Vorbea foarte rau romaneste si injura intr-una pe ungureste. S-a asezat in poarta, cu revolverul in mana, sa nu iasa nimeni din curte. Peste vreo jumatate de ceas au mai picat doi ca dansul. Alte intrebari si injuraturi unguresti... Acuma noua ni-e era frica sa nu faci tu greseala sa vii acasa, sa te prinda... Atunci iata ca vine Lazar de la magazinul Pietraru. Numaidecat ungurii l-au declarat arestat si pe el. Totusi, a izbutit sa sopteasca Tinei cum ca vii sa dormi aici... Tina fusese desteapta de spusese ca n-are nicio ruda in Bucuresti. De mine le-a spus ca sunt o cucoana straina venita in vizita la chiriasii de sus... Asta a fost norocul. M-am imbracat, mi-am pus voalul pe obraji si am iesit in curte. Ungurii m-au lasat fara sa ma opreasca... Ne-am sfatuit, insa, cu Tina ca nu e bine sa ramai tu aici. De unde stii ca nu afla ei de pe la vecini, sau cine stie cum, ca aici sta un cumnat de-al tau? Aici te ia ca din oala... M-am gandit deci sa dormi aici noaptea asta, iar maine sa te duci la Irina Pacu. stii unde sta? Pe la Obor. Irina tine la voi, si acolo poti sta cat iti place, ca n-au cum sa-ti dea de urma. Trebuie sa astepti sa se mai potoleasca putin doldora asta si pe urma sa pleci spre Moldova, cu socoteala, sa nu puna iar mana pe tine...
Cumnatul se hotari sa mai treaca o data pe la mine pe-acasa, sa vaza ce mai este acolo.
Era miezul noptii. I-am asteptat intoarcerea: intr-o tremurare.
- Sunt trei unguri in curte... Stau jos pe scaune, cu revolverele gata... Tina sade in fata lor si plange...
3.
Irina Pacu ma primi cu insufletire. Eram erou in ochii ei si se simtea intrucatva eroina si ea fiindca avea prilejul sa ma tainuiasca si sa-mi inlesneasca scaparea. Barbatul ei era in Moldova, ofiter. Astepta zilnic sa soseasca cu demobilizatii. O sfiala foarte usoara si trecatoare parea ca o nelinisteste putin: sa nu zica lumea ceva ca gazduieste un barbat strain...
Chiar in dupa-amiaza aceea a facut legatura cu nevasta-mea printr-o prietena de-a ei. Astfel am aflat ca austriacii au stat toata noaptea in curte sa ma astepte, ca doi agenti civili urmaresc pe Tina pas cu pas, ca sa ma feresc grozav, deoarece s-au mobilizat toti spionii impotriva mea si ca sa caut sa plec din Bucuresti cat mai grabnic...
Seara au venit mosafiri la Irina Pacu. Am fost prezentat in culorile cele mai stralucitoare: eroul, victima, martirul... Toti dadura navala sa-mi fie de ajutor, fiecare voia sa contribuie cu cate ceva la salvarea unuia d-ai nostri. Erau micile posibilitati de a-si exprima oamenii dragostea de tara... Era o fericire pe vremea aceea sa poti face ceva prin care sa zadarnicesti o violenta a dusmanului...
in noaptea aceasta a trebuit sa dorm la surorile Mihailescu, niste fiinte nespus de blande si delicate.
De altfel, stabilisem ca nicaieri nu voi sta mai mult de-o zi, ca sa nu se intample sa ma vanda cineva...
Totusi, la Irina Pacu petrecui doua zile, caci acuma era vorba sa plec repede. Ea alerga in toate partile sa-mi gaseasca vreun prieten la Focsani, care sa-mi inlesneasca trecerea prin cordonul de la Marasesti, sa-mi adune mijloacele de calatorie...
Vineri eram hotarat sa pornesc a doua zi. Aveam sa merg cu trasura la Chitila, sa iau trenul pana la Buzau, apoi sa-mi urmez calea iarasi cu caruta...
Tocmisem un birjar sa vina la patru dimineata. L-am asteptat zadarnic. N-a venit. Birjarii s-au boierit rau in razboi...
Atunci mi-am mutat cartierul la un profesor al Conservatorului, pe urma la o cucoana pe langa strada Buzesti, pe urma inapoi la profesorul de la Conservator.
Acolo m-a gasit pictorul Manole Stelian, un suflet cald, impresionabil, de artist adevarat, ascunzand sub o infatisare glumeata o inima plapanda. I se umplura ochii de lacrami cand ma vazu prapadit, istovit de chinuri si framantari.
- Cred ca ar fi mai bine si mai cuminte sa vii la mine sa stai pana-ti facem rost bun de plecare, imi zise dansul. stii ca eu sunt directorul Muzeului Modern, cu subterane, odaite, ascunzatori, iesiri nenumarate... Acuma, vara, muzeul e inchis. Poti sta deci nesuparat, ziua in muzeu, sa citesti, sa te distrezi; noaptea dormi la mine... N-are sa te stie nimeni. Am un servitor credincios, pe care-l putem initia. incolo, nici copiii mei n-au sa banuiasca nimic...
4.
A doua seara dormeam la Stelian. intr-adevar, acolo ma simteam in siguranta. Apoi cu Stelian puteam intocmi un plan de calatorie bine chibzuit... in orice caz, aveam un sprijin. Nu mai eram singur...
Socoteam ca e bine c-am mai intarziat plecarea. Daca ma aventuram sambata, poate ca-mi frangeam gatul, caci in gara Chitila se afla vesnic agenti trimisi de politia din Bucuresti...
Ca sa zapacim de tot pe urmaritori, ne inteleseram sa trimit o scrisoare unui prieten de la Iasi in care sa-i spun ce-am patit si sa-l rog sa dea de-acolo un anunt mare pentru Gazeta Bucurestilor: "Am sosit cu bine in Moldova"... Ungurii vor vedea, vor intelege ca le-am scapat din gheare si vor slabi urmarirea, iar eu voi putea pleca mai linistit... Facui o ciorna de scrisoare... Dar pe urma parasiram ideea aceasta. Scrisoarea poate ajunge in maini straine, si atunci mi se compromit toate nazuintele...
Cinci zile am stat in muzeu... Citind, plictisindu-ma, faurind planuri peste planuri... incercai chiar sa scriu ceva. incepui o poveste pentru copii... Nu mergea. Mi-era peste putinta sa-mi adun gandurile... Pastram inca in buzunar cateva fraze zmangalite si ciorna scrisorii, printre alte file albe... Cine stie? Poate ca totusi voi izbuti sa injgheb ceva...
5.
Trecuse zece zile de cand fugisem si stateam ascuns. incepusem sa-mi pierd rabdarea si increderea. Viata aceasta, vesnic cu spaima in spinare ca, printr-o vorba scapata sau printr-o imprudenta, s-ar putea sa fiu descoperit inainte de-a porni baremi spre pamantul libertatii, ma caruntea. Sa plec, sa plec! Atata mai visam.
Joi dupa amiazi, Stelian veni in muzeu intovarasit de un avocat tanar, marunt, vesnic cu un zambet pe buze. Era Camil Popescu.
- Uite salvatorul! striga Stelian.
- Cu toate ca esti un burghez incapatanat, noi, proletarii, te vom strecura dincolo, adaoga avocatul razand.
Camil Popescu era socialist.
Veneau cu planul intocmit gata. Socialisti avem in toate orasele. Sub scutul lor trebuie sa calatoresc si sa ma strecor in Moldova. Sunt oameni de inima, discreti, saritori. Daca nici ei nu ma vor scapa, atunci inseamna ca n-am noroc si nu-mi mai ramane decat sa ma supun orbeste soartei.
Voi pleca din Bucuresti cu un carutas "socialist" pana la Ploesti. Voi fi inarmat cu scrisori de recomandatie pentru toate orasele. Tovarasii vor face tot ce se poate... Maine dimineata va veni carutasul sa luam intelegere in privinta plecarii de-aici...
Carutasul se chema Grofu, un om foarte oaches si mustacios. Hotarasem sa pornim noaptea, ca sa ajungem la Ploesti devreme...
Urmarirea nevestei mele, cel putin pe fata, incetase. Era insa foarte probabil ca tot ii mai supravegheau miscarile... Cand a auzit Tina ca plec, si-a pus in gand sa vie sa ma vaza. A nascocit o intreaga tesatura de siretenii ca sa i se piarza urma. A luat o trasura si s-a dus tocmai in Dealul Spirei, unde s-a incurcat prin cateva strazi. Pe urma s-a urcat in tramvai si a mers pana la gara. in casa unor prieteni s-a imbracat in tiganca si a pornit pe jos, in papuci, spre resedinta mea, cu o geanta la umar. isi innegrise si obrajii, asa incat d-na Stelian, vazand-o, era cat p-aci sa cheme servitorul s-o goneasca.
Dupa douasprezece zile ingrozitoare, revedeam intaia oara pe Tina. Grija si emotiile o slabisera, iar ochii ii erau arsi de lacramile varsate. Cate a trebuit sa indure biata femeie din pricina mea! Strajamesterii unguri, furiosi, s-au tinut o saptamana incheiata pe urmele ei. Veneau in miez de noapte, cu revolverele intinse, o sculau din pat, ma cautau cu luminarea, prin toate ungherele... ii puneau arma in piept sa le spuna unde sunt, caci ea nu se poate sa nu stie. Voiau s-o convinga ca sunt barbat rau, fiindca am fugit lasand-o in mizerie cu copiii, si o sfatuiau ca, de s-ar intampla sa vin, sa alerge, indata, la dansii sa-i instiinteze, caci va primi cate doua sute de lei pe fiecare luna de la consulatul lor... si, intre ei, se indemnau sa ma impuste fara nicio vorba, de m-ar gasi, si sa raporteze pe urma ca m-am impotrivit... Sarmana Tina trebuia sa asculte, sa inghita si sa planga... Apoi noi incercari, cu agenti civili... Ba din partea cutarui prietin, ba din partea cutaruia cunoscut venea stafeta grabnica sa intrebe in taina unde sunt, caci s-a gasit un mijloc sigur de-a ma trece in Moldova... Toate vicleniile politienesti erau mobilizate impotriva nervilor unei slabe femei...
Acuma, printre lacramile revederii, tremura o multumire adanca. Va mai suferi pana ce va afla ca am ajuns cu bine la liman, dar linistea e pe drum, se apropie...
- indata ce vei fi trecut, sa telegrafiezi, sub alt nume, sa nu se intample sa te ridice si de-acolo!... Vezi bine ca nimeni nu-ti poate da nicio mana de ajutor... Fii prudent!... Nu risca!... Nu te gandi la noi!... Daca se va putea, vom veni si noi dupa tine... Numai tu sa fii acuma la adapost, sa scapi din primejdia aceasta...
isi stapanea lacramile, voia sa ma incurajeze si in cele din urma se porni pe un plans cu hohote. O chinuiau presimtirile, cand bune, cand rele... Era indeosebi nenorocita ca nu-mi procurasem, pentru orice eventualitate, un bilet de identitate strain... De-abia am izbutit sa o conving ca, dac-ar fi sa ma opreasca undeva, apoi un act mincinos n-ar face decat sa-mi ingreuneze soarta...
Noaptea, tarziu, m-am dus cu Stelian la Grofu, in fundul unei mahalale. Caruta era in fata casei. Toti dormeau. M-am trantit si eu in fan. Mai aveam vreo doua ceasuri pana la plecare. Ar fi bine sa ma odihnesc putin. Cine stie ce ma asteapta maine-poimaine?
Stateam intins cu fata in sus in caruta. Auzeam sforaitul Grofului, care dormea in curte, pe jos. Din grajd patrundea rontaitul calului, cand grabit, cand lenes. Ici-colea, cate-un hamait de caine fricos; stapanirea dusmana ii ingrozise; nici cainii nu mai indrazneau sa latre in voie... Cerul era vanat-inchis, curat si ciuruit de sclipirea stelelor...
Mi se volburau in minte crampeie de ganduri razlete, iar inima-mi era plina de sperante si de temeri. Sorbeam stelele din ochi, de care nu voia sa se apropie somnul...
Niciodata nu mi s-a lamurit mai adanc sentimentul libertatii ca in clipele acelea petrecute in tremurarea necunoscutului ce ma pandea in varful unei carute cu fan... Cerul instelat mi se parea mai mandru ca totdeauna, infatisandu-mi largul nesfarsit al lumii peste care totusi omul e stapan... si mie vor sa-mi rapeasca toata lumea aceasta, pe mine vor sa ma sileasca sa indragesc ceea ce mi-e urat si sa urasc ceea ce mi-e drag... Strangeam pumnii, ca si cand as fi vrut sa ma apar cu orice pret impotriva celor ce vor sa ma incatuseze...
Grofu de-abia se urni din culcus. El nu parea grabit de loc, si nici miscat. Mocosi vreun ceas pana unse caruta, pana inhama calul, pana drese o roata, pana-si gasi biciul... Degeaba il zoream; nu iesea dintr-ale lui... Apoi, cand sa pornim, se lua la harta cu nevasta-sa si trebui sa-i ascult mai bine de-un sfert de ora cum isi arunca in soapta, ca sa nu scoale vecinii, sudalmile cele mai alese. in sfarsit, sesaturara amandoi, si Grofu isi scuipa in palma, invarti biciul si bufni, indemnandu-si calul:
- Hai, Lastune!... Hi!...
Calvarul - Capitolul 1 - Avertisment
Calvarul - Capitolul 2 - De ce?
Calvarul - Capitolul 3 - Primejdia
Calvarul - Capitolul 4 - Sabia lui Damocle
Calvarul - Capitolul 5 - Cumpana soartei
Calvarul - Capitolul 6 - Gura lupului
Calvarul - Capitolul 7 - A doua oara
Calvarul - Capitolul 8 - Marginea prapastiei
Calvarul - Capitolul 9 - Goana
Calvarul - Capitolul 10 - Catastrofa
Calvarul - Capitolul 11 - De ce?
Aceasta pagina a fost accesata de 3212 ori.
