Craisorul Horia - Capitolul 04 - Cu voia si porunca imparatului!
de Liviu Rebreanu
4.
- Na, frate Closcut, acu ce mai facem? zise Horia peste cateva zile, gasindu-l mai potolit.
- Apoi ori pierim, ori ne facem singuri dreptate! raspunse Closca incruntat si mohorat.
Alta iesire nici nu vedea: sa se invoiasca in taina cu oamenii din toate satele Ardealului si, intr-o singura si aceeasi zi, sa se napusteasca asupra domnilor si sa-i omoare, iar curtile lor sa le faca praf si cenusa. Numai asa vor scapa de unguri si vor putea trai in pace. Chiar socotise ca pana pe la Craciun ar avea vreme destula sa se pregateasca incat in ziua de anul nou sa nu se mai gaseasca in Ardeal nici urma si samanta ungureasca .
- Ehei, daca s-ar implini lucrurile astea ca din gura! ofta Horia ganditor. Trebuie chibzuit si cumpanit bine, frate Closcut!
El de mult banuia ca aici au sa ajunga si tocmai de teama aceasta a alergat de atatea ori pana la imparatul. si de multe ori si-a pus intrebarea: ce-ar fi daca ar veni vremea si ce-ar trebui sa faca? Dar niciodata n-a indraznit sa mearga cu gandurile pana la capat. De-abia acum la urma, la Viena, dupa ce a iesit de la imparatul, cand a simtit ca toate sfortarile sunt osandite a ramane zadarnice, si-a zis si el, ca si Closca azi, ca s-a umplut paharul. Totusi el inca de atunci si-a dat seama de greutatile ce se vor ridica in cale. Oamenii se aprind iute, dar si mai iute se lasa. Obida de veacuri a mucegait sufletele si a tocit indraznelile. Multimea fara cap e neputincioasa...
Cand reveni la Carpenis, peste vreo saptamana, gasi pe Closca inchis in casa la sfat cu un om voinic, pletos, carunt, cu mustati mari, cu niste ochi mici foarte sclipitori. Closca sari fericit:
- Vai, parca Dumnezeu te-a adus, ca tocmai despre tine vorbeam!... Uite, dumnealui e omul care ne trebuie! adaoga apoi aratandu-si tovarasul. Ma mir cum de nu ti-am spus mai demult, dar daca dumnealui numai din Craciun in Pasti coboara in sat, cum sa-l tii minte? Poate nu-l cunosti deloc, ca nici nu e carpinisan, ci crisan, de la Vaca, peste dealuri, si s-a insurat la noi pe mosie. A fost si catana, are obsit si cand zice o vorba apoi e zisa. il cheama Gheorghe Marcu, dar oamenii ii zic Crisan...
Crisan sfredelea pe Horia cu o privire plina de curiozitate. Auzise de dansul si-l respecta din pricina calatoriilor la Viena si mai cu seama pentru ca a vorbit chiar cu imparatul, ceea ce lui, vechi ostas, i se parea cea mai mare cinste. Ca marginas nu se amestecase pana acum in treburile obstesti ale satului. De altfel nici nu-i placeau lui sfaturile oamenilor unde se cheltuia vorba multa in zadar. Vorba fara fapta e ca si recrutul care nu-i catana si nici civil. Avand casa luata de zestre pe Coasta Daroaiei, departisor de drumul tarii, isi vedea de necazurile lui si nici cand se ducea la targ, la Cimpeni ori la Abrud, nu trecea prin sat, ci totdeauna peste dealuri, ca-i venea si mai drept.
Lui Horia ii placu omul. I se paru hotarat si darz. Mai mult in gluma totusi il cerceta, zicandu-i cu glas prietenos:
- Catana zici c-ai fost, dar in razboi fost-ai?
- Fost!
- Dar dusmani omorat-ai?
- Omorat!
Horia ii dadu mana, adaogand cu alt glas, mai gros:
- Na, sa ne fie intalnirea intr-un ceas bun si cu noroc!
- Apoi ceasul bun tot numai omul singur il alege! raspunse Crisan privindu-l drept in ochi.
Closca incerca sa-i aseze indata la vorba, mai ales ca dansul chiar incepuse cu Crisan o poveste cu multe intelesuri. Horia se codi. Pe de o parte nu voia sa se destainuiasca unui om pe care-l intalneste intaia oara, oricata incredere i-ar fi inspirat; apoi socotea trebuincios sa mai pipaie sufletele satelor inainte de-a putea alege si porni pe o anume cale. si la Closca venise acum tocmai sa-l indemne sa nu stea cu mainile in san si sa nu se multumeasca a scrasni din dinti, ci sa vorbeasca cu oamenii din comunele lui si sa gaseasca pe cei mai vrednici.
- Cu dumnealui ne-om invoi noi repede, cand o fi trebuinta, ca a fost catana si n-are lipsa de multa vorbarie - zise dansul, uitandu-se lung la Closca. Atunci ne-om duce noi la dumnealui acasa, ca-i mai dec parte, numai sa vie vremea!
- Dumneata esti mai cuminte si ai sa chibzuiesti cum e mai bine - se amesteca Crisan. Dar boala lunga niciodata nu-i buna. Omul prost e slab si fricos. Sa nu-ti fie cu mirare daca domnii or afla toate gandurile dumitale mai curand decat oamenii!
Horia simtea la fel si de aceea nu-si dezvaluia nimanui sufletul intreg, nici chiar fratelui de cruce Closca. Dadu doar din cap ca asa este si schimba vorba.
Cum sosi insa acasa trimise pe feciorul sau Ion sa cheme pentru dumineca dupa-amiazi la Cimpeni, in carciuma lui Ispas Galdau, pe ulita dinspre Bistra, pe Ursu soldesu din Secatura, pe Ion Iobagiu din Bistra, pe David Onu Surdu din Musca, pe Ionita Mamaliga din Mogos, pe Ionut Dandea din Bucium, pe Nicolae Fordea din Ponor... il dascali cum sa vorbeasca cu ei, cum sa le spuie sa vie negresit ca sa afle niste porunci imparatesti, dar nimeni sa nu stie despre plecarea lor. inainte de a se miji de ziua feciorul pomi, iar el insusi se duse tocmai la Vidra, la Petre Nicula pe care, de cand se intorsese de la Viena, il intalnise o singura data in Cimpeni, la targ. Petre era om mai cu stare, avea pamant si vite destule si o casa buna in marginea satului, intr-o fundatura de vale. Muncea iama si la vasarit, ca toti motii, ca sa mai faca bani fiindca ii daruise Dumnezeu si copii multisori. Se bucura zgomotos vazand pe Horia si striga:
- Ia seama, nevasta, sa nu se surpe hornul, c-a dat Dumnezeu de-a mai venit si pe la noi craisorul nostru!
Dar Horia nu-i dadu mult ragaz, ci-i porunci sa mearga sa pofteasca pana aci pe Iacob Todea si pe Petre Goia, pe Tulia Nicula, pe Toma Gligor si pe Pavel Bocu, sa se sfatuiasca putin impreuna cu totii.
Petre Nicula nu sovai, desi ardea sa afle ce s-a putut intampla. Banuia ca trebuie sa fie din pricina ca poruncile imparatesti n-au avut nicio putere si-si zicea ca poate vrea sa puie la cale o noua plecare la Viena, deoarece aceiasi oameni hotarasera si in trecut si ei stransesera chiar si banii de drum din comune. Vidra e insa sat imprastiat si, pana sa-i instiinteze pe toti, trecu de amiaza, iar pe Tulia Nicula nici nu-l gasi deloc, fiind plecat cu vase prin tara de cateva saptamani.
Spre seara se adunara si Horia vru sa le spuie mai intai cum a umblat Ion Oarga Closca pe la Sibiu si prin Galda. stiau toti.
- D-apoi daca stiti, oameni buni, ce-aveti de gand acuma? intreaba Horia intocmai cum intrebase si pe Closca.
Clatinara din cap, se uitara unii la altii, mormaira "Dumnezeu stie", "Ce sa mai facem", "Noi n-avem nicio putere"... De-abia tarziu, Iacob Todea, mai amarat, zise:
- Pana ne-or vedea tot plecati si neputinciosi, domnii dreptate nu ne-or face, macar sa vie oricate porunci de la imparatul! si oamenii, saracii, putrezesc prin temnite!
Se gandea la frate-sau, Dumitru, care de doi ani suferea la Aiud, in inchisoare.
indrazneala aceasta dezlega si limba lui Pavel Bocu, colturos, cu ochii bolbocati:
- Apoi sa te duci iara la imparatul, bade Ursule, si sa-i spui verde cum isi bat joc domnii de porunca lui!
Petre Nicula, cam infricosat din fire, ca omul cu multi copii, aproba din tot sufletul pe Pavel; mersul la imparatul nu putea avea urmari prea rele, mai ales daca nu va mai fi ales el sa mearga, ceea ce i se parea ca are sa se si intample, pentru ca el si-a batut destul picioarele.
- Ba eu nu m-oi mai duce nicairi, mai oameni, sa stiti si sa nu va lasati in nadejde! zise Horia deodata atat de rece parca cu vorba lui s-ar fi facut mai frig in odaie. Ca si de maiestatea sa mi-ar fi rusine, ca nici inaltatul imparat n-are ce sa ne faca daca noi nu suntem in stare sa ne miscam deloc!
Acum se astepta ca vreunul din ei sa se infurie cel putin cat Closca deunazi. Amutira insa mai rau toti. Apoi unul ofta, ceea ce indemna pe Petre Goia sa bolboroseasca:
- Sa pierim cu totii, ca se vede c-asa ne-a lasat Dumnezeu.
- Da de ce sa pierim mereu noi si sa nu mai piara si altii! facu Horia tot aspru.
Nu raspunse nimeni. Pe fata fiecaruia vazu insa o ingrijorare neagra, ca si cand fiecare ar fi cantarit in sine urmarile unui astfel de gand, caci pana la fapta nici cu gandul nu mergeau. Horia simtea si intelegea sufletul lor. Odinioara la fel s-a zbuciumat si dansul. Nascut in umilinta, crescut in frica de stapanitori, obisnuit numai cu amenintari, batai si torturi, pedepsit pentru vina cea mai usoara cu moartea cea mai crancena (simpla taiere a capului parea o adevarata favoare fata de tragerea de viu in teapa, frangerea cu roata de jos in sus si alte asemenea feluri de moarte, de altfel amanuntite anume in legi cunoscute), omul trebuia sa piarda orice avant si mai cu seama orice incredere in sine. Parca ar fi vrut sa-i scuture din toropeala, Horia ii intreba pe rand:
- Ce zici, Iacobe?... Ce zici, Toma?... Dar tu, Pavele?... si tu, Petre Goia, tu cel var cu talharul de birau de-aici?
Singur Geia gemu infricosat:
- De...
Pe urma, dupa un rastimp, Petre Nicula zise foarte staruitor:
- Mai bine sa ne mai ducem o data la imparatul, sa ne mai jeluim, sa ne mai rugam! Cu raul nu faci nimic, dar cu supunerea tot mai inmoi si inima cea mai vicleana!
- Cum sa ne punem noi impotriva catanelor cu pusti si cu tunuri? se minuna deodata Toma Gligor aproape suparat.
si indata gasira toti pricini de codire: ca oamenilor li-e frica de domni, ca domnii au arme si slugi si catane, ca nemesii tot nu s-ar lasa pana nu ne-ar dobori chiar de-ar fi sa aduca si din alte imparatii catane cata frunza si iarba, ca iobagiul mai bine rabda orice decat sa se razvrateasca de buna voie...
- Sa dea porunca imparatul sa ne sculam s-apoi atunci sa vada ungurii cine suntem noi! striga chiar Petre Nicula intr-o clipa de uitare si sigur mai dinainte ca asemenea porunca nu poate da nici imparatul.
- Asa da, sa vie porunca imparateasca si pe urma lasa-i pe mana noastra! facu si Iacob Todea indata.
Fiindca si ceilalti se incalzira, Horia, cu o stralucire mare in ochi, izbucni multumit:
- Porunca vreti de la imparatul?... Da spusu-v-am eu ce porunci mi-a mai dat inaltatul imparat? stiti voi ce porunci mai sunt pe drum si cate au sa mai soseasca in curand?
Nu mai putu continua caci un copil al lui Petre Nicula navali in casa, strigand:
- Tata, tata, vine biraul cu doi gornici!
- La noi vine, mai baiete? se sperie Petre ridicandu-se.
- La noi, la noi... Au si trecut parleazul din vale si suie pe cararuie spre casa. Uite-i, ca se vad si din fereastra!
Horia, langa geam, isi arunca ochii. Veneau. Era sigur ca pe dansul il cauta. Acelasi simtamant il aveau si ceilalti barbati, incat Petre chiar zise:
- O fi umbland sa prinda pe unchiesul?
- Vezi bine ca dupa mine umbla! murmura el impingandu-si traista la spate si dandu-se mai la o parte din dreptul ferestrei.
- Ba dintre noi nu te-or lua, bade Ursule, de-ar veni cu toti pandurii comitatului! scrasni Iacob Todea. Ca doara n-om rabda chiar batjocura asta!
- Nu, nu, mai bine-i sucesc eu gatul, macar ca mi-e var! sari si Petre Goia, suflecandu-si manecile camasii.
Atunci insa muierea lui Petre Nicula, durdulie si roscovana, care-si vazuse de treburile ei pe la foc, se intoarse la dansii cam manioasa:
- Ba sa faceti bine, mai oameni, si sa nu ne faceti noua pozne in casa, ca nu-i casa de tigani casa asta!... Mai bine haide, unchiesule, si cata-ti de drum sanatos! Ia-o prin tinda in dosul casei, strecoara-te printre claile de fan si baga-te-n padure, ca numai doua-trei sarituri zdravene iti trebuie. Apoi daca esti in padure poate biraul sa te tot caute pana l-o satura necuratul!
- Bine zice femeia - facu si Petre Nicula rasufland usurat.
Lua binisor de mana pe Horia, sa-l intovaraseasca pana afara, ca in tinda e cam intunerec.
- Ramaneti sanatosi c-apoi om mai vorbi noi alta data! zise Horia din prag, linistit.
De-abia se inchise usa in urma lui ca se si auzira in fata casei pasii de cisme potcovite ai primarului Vasile Goia, iar apoi indata glasul lui ruginit si sfatos:
- Petre!... Mai Petre Nicula!... Ia iesi pana afara un pic!
- Da ce vant te-aduce pe la noi, domnule birau? intreba Petre ivindu-se in pragul tinzii.
Primarul, raspunzand din gura, il dadu la o parte ca sa-si faca loc sa treaca inlauntru:
- Apoi tot bine, mai Petre, dar ia lasa-ma sa intru si eu in casa cu feciorii mei, ca ne-am ostenit de cat am batut drumurile toata ziulica!
in odaie gasi pe cei patru barbati sezand linistiti ca la o sezatoare de batrani.
- Aha, tineti sfat mare, mai boieri! striga Vasile Goia batjocoritor. Dar Ursu Nicula vad ca lipseste? Cum se poate?... Craisorul, mai Petre! C-am auzit c-asa-i ziceti, ori numai tu l-ai botezat asa?
- Care Ursu Nicula? se burzului Petre Goia, mai indraznet, ca neamul.
- si tu, pricopsitule, te tii de pulpana lui Horia? facu primarul cu un dispret care turti de tot pe Petre. Mai bine ti-ai vedea de saracie ca-ti mor copilasii de foame in vreme ce tu umbli la sfaturi!
Parca gasirea lui Petre Goia l-ar fi maniat mai rau decat toate, urma indata mai aspru:
- Na, pe mine sa nu ma purtati cu minciuni ca eu va cunosc si maselele din gura!... Iute, iute, ca n-avem vreme de pierdut!... Ia vedeti si voi, mai feciori, ca poate voi il aflati mai degraba!
Barbatii se jurau ca nici n-au vazut pe Ursu Nicula, iar muierea prinse a blestema ca-i sperie copiii si-i rascoleste casa pentru cai verzi pe pereti. Gornicii scormonira prin casa, prin pod, prin grajduri, prin gradina, peste tot, in zadar. Vasile Goia nu voia sa plece cu mana goala si mai bine de un ceas se ciorovai cu oamenii, cand glumet, cand poruncitor si amenintator, in cele din urma, trebuind sa se retraga cum a venit, le zise dojenitor:
- V-as putea lua pe voi in locul lui Ursu Nicula, ca stiu tot! Eu am ochi multi, mai fratilor! L-am vazut pe Horia azi-dimineata intrand in sat, l-am vazut pe nepotu-sau Petre Nicula, alergand cu limba scoasa dupa voi... Dar eu nu-s rau, macar ca ziceti voi ca-s rau! Iaca, va las sa sfatuiti mai departe!... Sunteti multumiti?... Dar pe el nu-l mai crut. Am avut porunca in buzunar sa-l prind si am inchis ochii mereu. Drept rasplata dansul pana si la imparatul m-a parat c-am mancat banii satelor... sade frumos, ia spuneti si voi...! Nu-i frumos, degeaba. Faci bine si-ti plateste cu rau. De aceea nici eu nu-l mai pot ingadui. s-apoi cand se pune cineva rau cu mine, nu mai scapa nici in mormant de gheara mea!... Noapte buna!
Horia ramasese in marginea padurii, oplosit dupa un copac batran. ii era teama sa nu cumva sa aiba bietii oameni de patimit din pricina lui. Vazu pe gornici adulmecand prin gradina, apropiindu-se si de padure pana chiar spre locul unde era dansul. Auzi deodata limpede glasul lui Ursu Uibaru:
- Ca doara n-a fost nebun sa astepte pe-aici cand padurea e colea!
Statu nemiscat pana ce vazu pe Vasile Goia coborand impreuna cu gornicii. Vru sa mai intre in casa, sa continue sfatul, dar se razgandi: sa nu abata vreo primejdie adevarata asupra oamenilor.
Patrunse mai adanc in padure, apoi coti spre vale, trecu prin cateva gradini si livezi. Era intunerec bezna cand batu la usa lui David Avram, biet hurcas cu sapte copii, fara alta avere decat bordeiul cu o palma de ograda. si numaidecat i se planse crestinul impotriva biraului Vasile Goia care chiar azi pe la pranz, i-a smuls un tol de subt copii pentru patru zloti si doi husosi ce i-ar datora, nu stie pentru ce, si pe care nu i-a putut plati daca n-are de unde. Ba, fiindca s-a rugat sa-l mai ierte si sa nu-i duca scoarta ca n-are cu ce sa-si invaleasca amaratii de copii, biraul s-a infuriat de i-a mai tras si vreo sase palme peste obraz ca, zice, sa nu fie obraznic.
- Bun e Dumnezeu, Davide, si poate ne scapa odata si pe noi de toti talharii aestia! ii zise Horia in chip de mangaiere.
Se culca in tinda, pe vatra, cotosmanit in tundra. Se perpeli intre somn si trezie. De dincolo auzi toata noaptea oftand si prin somn cand pe David, cand pe nevasta-sa, iar de cateva ori pe o fetita de dupa cuptor, razand cu atata pofta si atat de limpede parc-ar fi fost ziua-n amiaza mare la zburdalnicii cu alti copii. Gandurile il munceau mai aprig ca totdeauna.
Mai usor i-ar fi poate sa-si piarza el urma si sa-i lase pe oameni sa se descurce cum vor crede. El s-ar putea duce prin alte parti, unde nu-l cunoaste nimeni, sa traiasca - umilit, greu, caznit, dar linistit, fara sa se mai razboiasca cu nimeni. Dar asemenea purtare ar fi nevrednica. Ani de zile a desteptat mintile oamenilor pana i-a facut sa vada si sa inteleaga si sa simta nedreptatile, i-a invatat sa nadajduiasca trai mai omenesc, si acuma, cand a deschis doruri si pofte, sa-i lase in voia soartei? Asta nu se poate!
A continua viata asa, iarasi nu se poate. Se vede foarte bine ca domnii au hotarat sa-l prinda si sa ispraveasca cu dansul. Porunci in acest scop au mai fost date, dar inchideau ochii toti. Acuma insa s-au schimbat lucrurile. Deunazi primarul din Raul Mare, azi cel din Vidra... Maine-poimaine, oricat s-ar feri, vreun gornic sau chiar vreun slujitor platit anume va pune mina pe el. A prevazut aceasta de cand era la Viena. si-a facut socoteala ca, de a se intoarce acasa de-acolo tot numai cu vreo porunca malaiata, apoi de el e mai rau. De aceea, cum a iesit de la imparatul, s-a pus pe lucru. Poporul care rabda toate asupririle le merita. Trebuie sa aratam ca nu mai vrem sa rabdam. stia insa ca singura, de la sine, numai ca sa respinga batjocura ori sa dobandeasca legea, multimea iobageasca nu se va scula, oricat ar incerca el si altii s-o imbarbateze, ii trebuia o momeala, un cuvant fermecat sau un semn deosebit care sa scoale in picioare toata lumea. in doua saptamani, cat a ramas dupa ceilalti la Viena, si-a strans cele de lipsa.
De-abia azi a gasit un indemn adevarat, cand a auzit simtamantul profund al oamenilor: sa dea porunca imparatul... Asa a simtit si el cand si-a luat la Viena poruncile si semnele imparatesti, cu care sa porneasca la drum indata ce va vedea ca nu se poate altfel.
Si totusi a umblat cu ele in traista de piele sase luni si inca n-a suflat nimanui un cuvant. in strafundurile sufletului sau a fost un glas care mereu s-a impotrivit: nu se cladeste nimic trainic pe desertaciune. Nu gasea cuvinte care sa acopere acest glas, dar simtea foarte puternic ca cel putin aici lozinca nu se potriveste si suna gol si fals. Oare pe bolnav nu-l minti spre a-l sili sa urmeze anume cura grea cand e vorba sa-i scapi viata? Oare pe copil nu-l amagesti cu vorbe pana primeste sa incerce cutare sfortare severa care se spera ca-i va infrumuseta viitorul?
Cand se crapa de ziua, Horia, nerabdator, porni spre Carpinis. Closca era dus in catunul vecin, la Seliste, cu niste treburi, la sora-sa Achimia, dar spre amiazi avea sa se intoarca. Asa-i spuse Marina si nu gresi. Closcut sosi mai curand, putin cam suparat. Adineaori, venind prin sat, pe drumul de tara, in dreptul bisericii, s-a intalnit cu Ilie Onu, gornicul de la Cimpeni, om tare de omenie si prieten vechi, si i-a spus sa faca bine sa se pazeasca si sa fie numai cu ochii in patru fiindca domnii umbla mortis sa-i prinda pe toti oamenii care au fost la imparatul, dar maieu seama pe el, Closca, si pe Horia, caci ei ar fi capii tuturor relelor. insusi ispanul Intze a poruncit chiar alaltaieri tuturor primarilor domnesti de prin comune sa puie gheara pe ei, prin orice viclesug, si sa-i trimita legati butuc la dansul ca pe urma are el grija sa nu mai vada niciunul lumina soarelui prea degraba.
- Apoi de aceea, frate Closcut, sa si mergem la Crisanul tau, sa vedem cat e de om de isprava! zise Horia calm.
- Din partea asta n-am teama, ca e mai bun si ca mine!
- Na hai, sa nu mai zabovim!
Crisan, cat era el de linistit, se mira totusi vazandu-i asa curand. Vru chiar sa zica ceva, dar Horia i-o lua inainte:
- Na, frate Crisane, iaca a sosit si vremea de vorba mai deschisa, daca nu cumva esti prins de vreo treaba ori de vreun necaz!
- C-apoi lucrul s-a cam ispravit, ca ne apropiem - de iarna si de-acu incolo, numai la padure de-om mai iesi -zise Crisan cu o incercare de suras pe care o credea obligatoare ca gazda, care insa nu-l prindea deloc.
Dupa ce se asezara si se intelesera ca tot ce se vorbeste ramane numai intre ei trei, Horia isi trase dinainte traista de piele umflata de hartoage si le spuse drept cuvant inainte:
- Uite, aci, sunt taine si lucruri pe care nu le-am aratat inca nimanui in lume! Nici tie, frate Closcut, macar ca stii tu prea bine ca mi-esti mai aproape decat un frate... Dar asa am avut porunca si asa m-am jurat sa fac! si a trebuit sa implinesc si porunca, sa tin si juramantul!
Scoase un teanc de hartii si le puse pe masa, intreband:
- Da carte stii, frate Crisane?
- Daca stiam, azi as fi strajamester si nu mi-ar mai pasa de nimica-n lume; raspunse Crisan cu mare parere de rau.
Horia le citi si le talmaci poruncile prin care imparatul cerea guvernului din Sibiu sa faca dreptate oamenilor, sa libereze pe cei intemnitati, sa usureze toate sarcinile, sa vegheze ca nobilii sa nu napastuiasca pe iobagi... Daca a vazut insa ca trebuie sa se intoarca acasa iar numai cu atata, si-a luat inima-n dinti si i-a spus verde imparatului ca poruncile acestea nu vor fi implinite si, daca nu vor fi, apoi oamenii nu vor mai putea rabda, ci se vor ridica si-si vor face singuri dreptate. imparatul a stat o clipa foarte mirat, s-a mai gandit putin si, privindu-l drept in ochi, i-a zis: "Tut ihr das!" adica pe romaneste: "Faceti voi treaba asta si pe urma lasati pe mine!" Horia, cand a auzit vorbele acestea, a cazut in genunchi si i-a sarutat manasii-a multumit frumos. Iar peste doua saptamani a primit porunci noi si niste semne imparatesti, ca toti romanii sa aiba incredere in Horia si sa nu se indoiasca deloc. El nu le-a scos insa la iveala si nici n-a vorbit nimanui despre ele, ca asa a fagaduit inaltatului imparat, ci a asteptat sa vada daca domnii macar acuma, vor asculta poruncile primite. Closca a vazut bine si a auzit cum asculta carmuirea ungureasca poruncile imparatului.
Desfasura alte hartii, zicand:
- Asa ca a venit vremea, cum am spus si inaltatului imparat, sa cautam sa ne facem singuri dreptate!
- Cu voia si porunca imparatului! adaoga Crisan putin intrebator.
- Apoi vezi bine, cu voia si porunca inaltatului imparat! intari Horia, uitandu-se nesovaitor in ochii lui. Ca uite colea si celelalte porunci!
Le talmaci alta porunca nemteasca precum ca natia romaneasca nu mai are sa slujeasca nemesilor, ci numai imparatului, fiindca nemesii n-au ascultat si n-au implinit cuvintele preainaltate. Romanii sunt slobozi a se face catane imparatesti, graniceri, ca si cei de la Fagaras si din Banat si de la Nasaud. Comenduirea de la Balgrad trebuie sa-i scrie in cartile ostirii si sa le imparta arme ca sa apere tara si pe inaltatul imparat impotriva tuturor dusmanilor dinafara si dinlauntru.
- Na, asta-i tare buna porunca - observa Crisan, ca fost ostas. Scapa bietii oameni de toate necazurile! Ca granicerii nu mai fac slujbe domnilor...
- Numai domnii sa nu ne opreasca! intrerupse Closca.
Fireste, ca domnii vor incerca sa se impotriveasca, fiindca n-are sa le vie deloc la socoteala sa ramana fara iobagi. Mai pe vara, nu se stie cum si de unde, au aflat oamenii ceva despre porunca asta si indata tot satul Hapria, de pe langa Balgrad, s-a dus sa se inscrie graniceri. Maiorul cela de treaba, la care a umblat si Closca, i-a si inscris indata, ca se vede ii si venise porunca de la imparatul. s-apoi sute si mii de alti oameni au alergat intr-acolo, chiar si de prin partile acestea, si maiorul i-a insemnat pe toti in cartile militare. Dar domnii cand au vazut una ca asta s-au speriat si ce-au facut, ce nu, ca au sters tot ce scrisese maiorul de la Balgrad.
- Apoi asa vor face iarasi, sa vedeti dumneavoastra! mormai Closca intunecat.
- Ar face dumnealor, cum nu, daca n-as mai avea eu colea si porunca astalalta! striga Horia cu un zambet triumfator, intinzand pe masa, in fata celor doi, alt pergament, mai mare, scris mai mult cu rosu, si legat cu trei peceti.
Le citi pe nemteste si apoi talmaci pe romaneste ca, intrucat nemesii si natia ungureasca din Ardeal nu s-ar indemna cu niciun chip a implini cu sfintenia cuvenita poruncile cele imparatesti, natia romaneasca sa se scoale, cu mic cu mare, si sa alunge si sa stinga pe nemesii unguri de pretutindenea in cuprinsul Ardealului, sa nimiceasca si sa sfarme toate averile lor, iar mosiile sa le fie luate ca pe urma sa se imparta dupa dreptate romanilor care le-au si stapanit in vechime. Nimenea sa nu fie crutat deloc, fara numai ungurii care s-or face romani, botezandu-se in legea si credinta romaneasca...
Closca si Crisan fura atat de mirati ca nici nu putura rosti vreun cuvant. Horia, parc-ar fi banuit vreo indoiala in sufletul lor, adaoga cu insufletire:
- Uitati-va bine, ca astea nu-s nici glume, nici inselaciuni, ci slova si pecete imparateasca!
Mangaie el insusi documentele cu mana si mana ii tremura putin, ca si cand ar fi fost cuprins de o presimtire.
- si ai tinut tu in traista poruncile astea sfinte atata vreme si ne-ai lasat pe noi sa ne chinuim, frate Horia! zise Closca incantat deodata, dar si cu imputare, sculandu-se in picioare.
- D-apoi vezi c-asa am avut porunca si eu de la preainaltatul imparat! raspunse Horia mai potolit. Dar acuma sa va arat si semnele ce le-am primit, ca sa nu mai fie nicio greseala!
Cu mare bagare de seama mai scoase din traista o cruce mica aurita cu chipul imparatului Iosif si o carte sfanta in trei limbi, legata in piele rosie si cu dungi de aur peste tot. Le avusese invelite bine intr-o fasie de stofa, parc-ar fi fost un patrafir vechi. Saruta cucernic crucea intai si pe urma cartea, si le intinse pe rand celor doi:
- Poftim de vedeti si dumneavoastra!
Le pipaira si le sarutara si dansii cu toata evlavia, iar Crisan exprima simtamintele lor cele mai adanci, rostind:
- Na, mare minune!
Dar nu mai e vreme nici de mirare, nici de sfaturi multe. Trebuie pornit repede la fapte. S-a lasat toamna; maine-poimaine poate sa vie gerurile si ingheturile si zapezile, cand va fi mai greu sa urnesti lumea. Daca o vrea Dumnezeu, pana atunci s-ar putea sfarsi bine toate, sa nu se mai afle nici picior de ungur prin Ardeal.
Deci cat mai curand sa adune fiecare satele sale si sa vorbeasca oamenilor ca imparatul vrea sa-i faca graniceri si prin urmare sa plece indata cu totii la Balgrad. Sa le arate deslusit ca asta e dorinta chiar a preainaltatului imparat, ca nimeni sa nu se codeasca! Lumea de altfel cam stie ca imparatul i-a fagaduit lui Horia multe lucruri bune si frumoase, si nu va intarzia sa asculte porunca imparatului. Apoi numai inceputul e greu, ca celelalte sate, cum vor afla, se vor scula si ele si vor fi alaturi de luptatori. Daca cumva domnii ori slujbasii s-ar incumeta sa stanjeneasca plecarea la Balgrad, atunci sa se vesteasca oamenilor si porunca a doua si sa se napusteasca asupra nemesilor, sa prefaca in praf si cenusa tot ce e unguresc.
- Numai catanele sa ne lase-n pace! zise Crisan.
- Catanele-s cu noi ca-s ale imparatului si cand or vedea chipul imparatului, trebuie sa puie pusca la picior ori sa fie de partea noastra, ca doara si noi pentru imparatul ne ridicam! raspunse Closca uitandu-se cu drag la crucea cu chipul imparatului si vorbind atat de repede ca paru mai peltic de cum era de obicei.
De inceput trebuie sa inceapa Crisan in Zarand, in tara lui, ca sa vie pe urma de-acolo cu oamenii la Cimpeni si Abrud, sa mearga toti impreuna spre Balgrad.
- Na bine! zise Crisan fara a clipi, ca un ostas care primeste o porunca mare. Numai sa-mi dai din vreme poruncile si semnele, sa le arat oamenilor, sa stie toti ca pornim cu voia imparatului!
- De-acu Doamne-ajuta! sopti Closca, inchinandu-se.
- Ar mai trebui sa ne juram si noi credinta unul altuia ca om merge nesmintit impreuna pana la biruinta ori la moarte - zise Horia cu glas inmuiat si imbratisandu-i cu privirea pe amandoi. Dar ce nevoie, cand soarta ne leaga impreuna de-aci incolo mai tare ca un juramant!
- Asa sa ne-ajute Dumnezeu Tatal, Fiul si Duhul Sfant, Maica Precista si toti sfintii! incheie Crisan, in picioare, cu o cruce mare, ca la biserica, in fata icoanelor.
Oamenilor de incredere chemati prin feciorul sau la Cimpeni, Horia le povesti numai ca inaltatul imparat a dat porunca noua ca sa fie primiti graniceri toti romanii care nu mai vreau sa stea iobagi. in curand va trebui sa se adune barbatii din toate satele sa porneasca la Balgrad impreuna spre a nu fi impiedecati de catre slujitorii domnesti. El ii va pofti pe toti cand va sosi ceasul, iar pana atunci ei sa fie cu mare bagare de seama si sa se fereasca de vanzatori.
Peste vreo trei zile apoi si trimise lui Crisan poruncile scrise pe romaneste si crucea cu chipul imparatului. Aducatorul, Iacob Topa, sprinten si istet, zise tantos ca stafeta de razboi:
- Craisorul nostru iti pofteste multa sanatate si spor intru toate, capitane!
Craisorul Horia - Capitolul 01 - Inaltate imparate!
Craisorul Horia - Capitolul 02 - Vine Horia cu porunci!
Craisorul Horia - Capitolul 03 - De la Ana la Caiafa
Craisorul Horia - Capitolul 04 - Cu voia si porunca imparatului!
Craisorul Horia - Capitolul 05 - Hai, feciori!
Craisorul Horia - Capitolul 06 - A noastra-i lumea!
Craisorul Horia - Capitolul 07 - Cumpana
Craisorul Horia - Capitolul 08 - Vin catanele!
Craisorul Horia - Capitolul 09 - Iuda
Craisorul Horia - Capitolul 10 - Roata
Aceasta pagina a fost accesata de 2083 ori.
