Craisorul Horia - Capitolul 08 - Vin catanele!

Craisorul Horia - Capitolul 08 - Vin catanele!

de Liviu Rebreanu


8.

- Acu nu mai e vreme de vorbe si de sfaturi, ci de supunere si de ascultare! zise Horia seara, ajuns in Albac, fruntasilor din comune cu care se adunase in casa preotului Gheorghita Nicula. Ne-am sfatuit mereu si vad ca numai rau am umblat, ca ne-am increzut in minciunile tuturor si ne-au inselat domnii si ne-au slabit de azi nici nu mai stiu cum sa dregem ce s-a stricat! Eu am sa dau porunci, mai fratilor, si voi sa le impliniti si sa porunciti tuturor sa le implineasca, asa sa ne-ajute Dumnezeu!

Erau atat de amarati toti ca nimeni nu spuse un cuvant. Closca insusi, de obicei mai guraliv, tacea greu ca si cand s-ar fi simtit mai vinovat ca ceilalti.

Necrezator in raspunsul asteptat al ofiterului, Horia chibzuise toata vremea in care tovarasii lui se mangaiasera cu nadejdi de pace. Aflase de la oamenii de incredere ca au inceput sa se adune catane mai multe care, desigur, de cumva rascoala nu se va stinge singura, vor veni s-o inabuse cu puterea armelor. Daca nu s-ar fi lasat inselati de fagaduieli acolo, la Tibru, daca ar fi mers inainte focul, alta ar fi acum situatia; iobagii, in toata tara, numai atata asteptau, sa le vie porunca de la Horia ca sa se ridice si sa prapadeasca pe domni. Azi focul ar putea fi aprins si dincolo de Mures, si pe Somes, si in Salaj, in tot Ardealul, incat n-ar ajunge sa-l stinga nici toate catanele imparatului.

Totusi le vesti si lor gandul sau intreg: ca trebuie incercata intinderea rebeliei pana la Cluj, Mures, si pe Aries, si pe Somes...

- Dar daca vin catanele? intreba popa Gheorghita.

- Ne-om bate si cu catanele, ca si catanele ne-au amagit! sasai Closca.

- Apoi acum n-avem alta fara cum zice fratele Closcut! intari Horia.

-Da noi nu mergem cu porunca imparatului ca si catanele? intreba Petre Nicula, putin infricosat.

- Ba mergem, ca doara inaltatul imparat mi-a dat poruncile - zise Horia. Dar imparatul e departe si domnii cine stie ce minciuni i-o fi spus si cum ne-or fi ponegrit pana ce au ademenit catanele sa ne asupreasca tot pe noi!

- Daca ne insala si imparatul, apoi om gasi noi alt imparat mai drept, ca trebuie sa fie dreptate si pentru noi pe lumea asta! mormai iar Closca, tot cu capul in pamant.

Vorbele lui spaimantara pe unii, dar cei mai multi ridicara fruntile bucurosi parca le-ar fi luat vorba din gura si incepura a sudui incat Horia de-abia ii putu linisti.

- intai sa dam arme oamenilor si pe urma pornim iarasi asupra oraselor unguresti! continua craisorul.

si in amanunt ca trebuie luat din nou Abrudul, sa-l arda pana-n temelii, sa planga si copiii in pantecele mamelor si sa nu crute nici pe catane si nici chiar pe romanii ce-i vor gasi in oras, ca, de randul trecut, ei au ascuns pe unguri si i-au tinut si i-au hranit pana ce a trecut parjolul. Apoi va urma Zlatna, apoi Galda, apoi Aiudul si de-acolo spre Cluj... Iar daca ar incerca sa vie catanele asupra lor, atunci sa le tie piept cu orice pret, sa nu-i lase sa patrunda in munti, sa taie padurile si sa puie randuri de piedeci pe toate drumurile...

Deocamdata are sa trimita porunca lui Crisan sa adune iar pe zarandeni si sa rascoale pe mureseni casa porneasca din nou asupra cetatii Deva, si din sus si din jos. Poporul din muntii Abrudului insa va alcatui trei mari cete de luptatori: la Ofenbaia va porunci Closca tuturor comunelor ce tin de acest domeniu; la Mogos, Ponor si Rimeti sa porunceasca Ion Horia care se afla chiar acolo; iar pe Aries si pe Neagra, de la Cimpeni in sus, va da porunca insusi Horia. Despre orice miscare insa trebuie sa-i trimita lui veste numaidecat, fie prin stafete calari, fie prin semne din munte in munte. Iacob Zafu va ingriji sa se afle bucinatori pe toti muntii... Capitanii sunt datori sa gaseasca arme pentru toti si sa adune la trebuinta cel putin cate-un barbat din fiecare casa. De altfel chiar asta-seara trebuie sa plece cate-un om cu porunci la fierarii din Lupsa, Dupapiatra si Geoagiu ca sa lase orice alt lucru deoparte si sa faca numai lanci pentru luptatori. Fierarului din Albac ii va da porunca el insusi.

- Maine, poimaine poate sa inceapa a ninge si oamenii vor fi mai greu de urnit! sfarsi Horia. Voi sa fiti pilde si de hotarare si de asprime ca orice porunca sa se indeplineasca fara sovaire!

Ramase apoi singur cu popa Gheorghita sa faca impreuna poruncile catre Crisan si catre capitanii comunelor care n-au fost acuma aici. Pana cand popa scrise lui Crisan, Horia intocmi cu mana lui porunca pe care avea s-o trimita grabnic tinutului Geoagiu:

"Tot bine rugand pe Dumnezeu de ajutor, acum muresenii stau ziua-noaptea, strajuiesc si ungurii stau pe tarmurii Muresului, nu mai pot. Ci acum dau instiintare catu-i iarasul aiesta sa fie gata in noiemvrie 11 zile, in Geoagiu sa se adune, sa mearga de or trebui Homorodu, Mermezau, Baciia, Ardeu, Cibu, Nadasti, Galda, Almasul din mijloc, Almasul de jos, Tecareu, Poiana, Porcura, Voia, Balsa, Mada, Rindetiu, Bozesu, Aceasta se porunceste. Care sat s-ar ispiti a nu veni sau din care casa n-ar veni la aceasta porunca, intor- candu-se sa i se aprinda casa. Aceasta carte sa mearga ziua, noaptea. Gluma nu va paie. De nu iti veni, altii or veni la voi."

Porunca lui Crisan o trimise prin Iacob Topa, dar sa nu sada acolo deloc, ci sa se intoarca repede si sa treaca pe la fierarul din Dupapiatra, sa-i spuie si din gura sa se grabeasca cu facerea sulitelor.

- Na, parinte, ramai sanatos! zise pe urma preotului Gheorghita, cand ispravira toate poruncile. Ispita cea mare acum incepe si greutatile cele multe. Dumnezeu sa ne ajute sa le biruim!

- Amin! murmura preotul, petrecandu-l pana in ulita, in noaptea inecacioasa si neagra ca iadul.

Nu se mai duse acasa, ci la Lupu Coroiu, in fata Albacului, sa se odihneasca numai cateva ceasuri. Parca ar fi stiut ca de a doua zi inainte nu va mai avea multa vreme nici odihna, nici stare.

intovarasit numai de trei feciori calari incepu sa cutreiere satele, din casa in casa si din om in om, ducand peste tot porunci si rugaminti si incurajari si amenintari. Nu fagaduia nimic, ci cerea tuturor rabdare si incredere in izbanda dreptatii.

Vestile ii veneau acuma mai dese de pretutindeni. si din ele trebui sa-si dea seama ca planul cel mare nu se va putea implini si ca nu ramane decat o aparare darza prin care sa merite cel putin recunoasterea si indeplinirea poruncilor imparatesti si slobozirea celor intemnitati la Galda.

Aproape fiecare veste sfarsea cu: vin catanele! Nici porunca lui Crisan catre mureseni, purtata din sat in sat de patru oameni inarmati si publicata in biserici, nici a lui Horia catre plasa Geoagiului nu s-a mai putut asculta, caci pe tot cursul Muresului, de la Balgrad pana la Zam, roiau catanele pedestre si calari. Patrule de soldati incepura sa cutreiere muntii, sa se ciocneasca cu grupuri de tarani. Horia poruncise tuturor sa tie piept cu orice pret catanelor si oricui ar incerca sa patrunda in munti ca dusman.

Pe urma stirile se rarira si se limpezira. De la Crisan sosi vestea ca la 27 novembre maiorul Stoianich a pornit de la Deva cu peste trei sute de catane sa cuprinda Zarandul. Crisan tocmai plecase din Brad, cu vreo cinci mii de oameni, spre Cristior, ca de-acolo sa mearga inainte, peste Buces, asupra Abrudului, cum primise porunca de la Horia. Cand a aflat despre venirea catanelor la Brad, s-a intors inapoi si, ajungand in zorii zilei in marginea orasului, s-a repezit cu manie asupra trupelor. O batalie crancena s-a incins. Au cazut mai bine de patruzeci de romani, iar catane nu se stie cate au pierit. Dupa vreo trei ceasuri de lupta, maiorul a fost silit sa dea inapoi cu catanele si sa nici nu se opreasca pana la Halmagiu. Crisan porni dupa el, mai ales ca taranii veneau tot mai multi in oastea lui din toate satele. A treia zi trupa iobageasca inconjura Halmagiul si se pregatea sa prinda pe maior cu pe catane cu tot. Cand a vazut maiorul primejdia, a cerut pace si au incheiat o invoiala ca taranii se vor supune poruncilor imparatului, dar nu vor mai primi inapoi pe domnii unguri, iar daca ar trebui totusi sa aiba domni, apoi sa fie romani ori nemti, unguri insa nici in ruptul capului. Facand astfel pace, maiorul cu catanele au ramas pe loc, iar Crisan a trimis pe iobagi acasa, pana la alte porunci.

Horia isi zise indata ca Crisan a fost inselat de maiorul Stoianich, cum fusese inselat si Closca de catre colonelul Schultz daunazi, si ca pacea incheiata a fost numai o amagire, ca sa scape de primejdie. ii si trimise degraba porunca sa nu asculte minciunile ofiterilor si mai curand sa caute a-i prinde si a-i tine ca ostateci pana cand va veni vremea pacii adevarate.

Dar catanele pornisera acuma din toate partile asupra muntilor rasculati. in aceeasi vreme Horia mai primi vesti despre lupte ce se dadeau cu armata si la Lupsa, si la Remeti. La 29 novembre colonelul Schultz, impreuna cu vreo doua sute de soldati, parte pedestri, parte calareti, pornise de la Cricau sa cuprinda Ponorul si Remetii. in stramtorile muntilor insa vreo mie de tarani, sub poruncile lui Ion Horia, au navalit asupra catanelor si, intr-o lupta de patru ceasuri, le-au pus pe fuga, incat tocmai la Cacova s-au oprit... Pe cand se dadea aici batalia, pe Aries, la Lupsa, maiorul Dolcinengo cu saptezeci de soldati, vru sa mearga spre Bistra, dar fu aruncat inapoi de ceata taraneasca a lui Closca. Locotenentul Mesterhazy, cu o patrula, incerca sa alerge in ajutorul maiorului. Un grup de tarani, in frunte cu fratii Ion si stefan Ispas, ii iesi in cale la Valea Vintii si-l nimici.

Peste alte cateva zile o veste mai scurta si nelamurita uimi pe Horia:

- Vin catanele cu vladica!

Chiar a doua zi, in 5 decembre, ii sosi si lamurirea: fiindca maiorul Stoianich, desi se afla in Zarand, nu putuse face nimica impotriva taranilor lui Crisan cu care incheiase pace ca sa nu fie strivit, ii veni acuma in ajutor o noua trupa de patru sute de graniceri secui, comandanti de colonelul Kray. infricosati insa de numarul si mania taranilor rasculati si spre a izbi mai sigur si mai fara primejdii, domnii trimisera impreuna cu catanele si pe episcopul roman Nichitici de la Sibiu, sa adune pe preoti si pe iobagi, sa-i sfatuiasca, sa-i dojeneasca si sa-i linisteasca prin puterea credintei crestinesti. si astfel ieri vladica a sosit cu catanele la tebea, singurul sat care nu se miscase deloc si nu ascultase poruncile lui Horia, si a indemnat pe preoti si pe taranii stransi acolo sa se intoarca pe-acasa si sa se supuna carmuirii si catanelor.

Vestea aceasta izbi pe Horia drept in inima si-i sfarama toata increderea in sine si in izbanda. Cu toate catanele si cu toti domnii s-ar bate oamenii oricat, si ar rabda orice necazuri, dar cu vladica, omul lui Dumnezeu, nu se poate lupta. Daca vine insusi vladica sa povatuiasca poporul sa se lepede de Horia si sa-l afuriseasca, s-a sfarsit tot, caci poporul pe vladica are sa-l asculte si nu pe Horia. A nu se supune vladicii ar insemna sa fii urgisit si alungat din legea crestineasca si sa pierzi chiar viata de-apoi, singura nadejde a omului oropsit pe lumea aceasta.

Era tocmai in Vidra cand a aflat stirea cu vladica. Nu mai spuse nimanui nimic, ci porni indata spre Albac, mai ales ca acelasi om il vestise ca vladica va fi azi in Brad unde au fost chemati oamenii din douazeci si cinci de comune. Asta insemna ca Zarandul e pierdut si ca numai o minune ar putea opri prabusirea tuturor planurilor si visurilor sale.

Pe drum mai afla ca Ursu Uibaru, cel prins din porunca protopopului Adamovici, a fost tras de viu in teapa, la Balgrad, de acum joi s-a implinit o saptamana.

- Na, Iacobe, ai auzit cu bietul Ursu Uibaru? intreba Horia amarat pe Iacob Topa care-l insotea pretutindeni ca umbra. De viu in teapa, ai auzit?... Apoi, uite asa om ispravi si noi, ca pana si vladica s-a ridicat impotriva noastra!

Ningea moale si fulgii i se topeau pe obraji si-i inmuiau parc-ar fi plans. Iacob nu stia ce sa raspunda si se multumi sa baiguie o sudalma foarte mestesugita impotriva vladicii.

Horia nici nu-l mai auzi. Gandurile il copleseau. Auzise de la preotii care se ridicasera de la inceput alaturi de dansul ca vladica a dat porunci mari tuturor protopopilor sa opreasca pe tarani de a da ascultare capeteniei rebelistilor. Dar le socotise mai mult ca niste porunci silite, ca sa nu creada carmuirea si domnii ca pana si vladica romanesc e de partea lui. Nu-si putuse inchipui ca tocmai slujitorii lui Dumnezeu sa nu-i dea niciun sprijin lui care nu voia nimic pentru dansul, ci doar dreptate pentru norodul romanesc si in randul intai pentru preotii romani care erau batjocoriti si umiliti ca si iobagii. si iata acuma trebuie sa inteleaga ca a gresit, ca si preotii cei mari sunt in tabara dusmana.

in Albac se duse de-a dreptul la popa Gheorghita, sa-i spuie tot si sa se jeluiasca. Popa stia. Aflase si el de la oameni, care venisera speriati sa-l intrebe ce-i de facut, ca doar n-o sa se impotriveasca si vladicei? De altfel de cateva saptamani primeste mereu porunci sa se ridice impotriva lui Horia. ii citi o asemenea porunca: "Cu adanca mahmre, cu destula scarba si simtitoare durere am inteles ca Horia, capetenia rebelistilor, nu inceteaza a face rautate si minciuni care sunt impotriva lui Dumnezeu si imparatului si impotriva legii si bisericii si blagosloveniei vladicesti. Deci noi cu numele imparatului poruncim ca niciun roman sa nu indrazneasca a asculta minciunile lui Horia, nici sa mearga cu el, nici la adunarea lui, nici sa dea ajutor lui, nici oamenilor lui, nici pre ascuns nici in aratare."

Popa Gheorghita insa cauta sa-l linisteasca spunandu-i ca vladica Nichitici nu e roman, ca chiar vorbeste mai stricat romaneste decat ungurii, ca a venit de curand la Sibiu din Croatia si deci trebuie sa fie sarb ori sloven.

- Dar e vladica romanesc si norodul numai atata stie! observa Horia pe ganduri.

Preotului i se parea mai grav un nou manifest al guvernului prin care, in numele imparatului, se daruieste iertare si uitare tuturor rasculatilor ce se vor intoarce numaidecat acasa si vor ramane linistiti. Horia cunostea patenta aceasta de trei zile, dar era sigur ca oamenii nu vor mai da crezamant unei astfel de porunci, fiindca prea de multe ori au fost amagiti si numai amagire e si acuma la mijloc.

- Daca n-ar veni vladica, toate hartoagele domnesti n-ar face o ceapa degerata!

Peste doua zile, intr-o marti, sosi in Albac domnul Chendi din Cimpeni, cautand pe Horia. Se cunosteau de mult. Chendi, roman nobil cu stare, indragise pe Horia inca inainte de-a incepe alergarile pe la Viena.

Horia ii ceruse de multe ori sfaturi si, cu aceste prilejuri, au vorbit despre toate necazurile iobagilor romani, iar Chendi a inteles sufletul bogat al taranului acesta si l-a ajutat sa se inalte. De-abia trecut de treizeci de ani, Chendi era barbat frumos, cu niste ochi negri plini de sinceritate si cu un glas vesnic fierbinte.

- Apoi, bade Ursule, am venit in barlogul dumitale, cale atat de lunga si pe zapada asta aspra, fiindca am sa-ti aduc niste vesti pe care trebuie sa le cumpanesti bine de tot si sa-mi dai raspuns! zise Chendi is indata, parca ar fi fost grabit sa ispraveasca.

Se intalnisera tot in casa preotului, caci a lui Horia era prea departe si prea saraca spre a putea gazdui pe un domn. De aceea Chendi adaoga catre popa Gheorghita care vru sa iasa:

- Poti sa stai si d-ta, parinte, ca ce am de spus nu-i taina si nici rusine!

Era trimis de comisarul guvernului, Mihail Bruckenthal, sa tagaduiasca lui Horia amnistie intreaga daca va linisti imediat poporul si va porunci tuturor sa se potoleasca si sa se supuna. Horia se uita cercetator in ochii domnului prieten, ca si cand ar fi vrut sa citeasca daca e cinstit sau vrea sa-l amageasca, si vazu limpede ca nu era nici-o inselaciune din partea lui. Totusi nu raspunse nimica. Chendi atunci urma mai infocat, ca sa-l convinga: ca Zarandul s-a potolit de tot, ca toate partile de la Ofenbaia incolo, cand au aflat de patenta imparateasca, au trimis deputati la Abrud ca se supun, ca au patruns in munti atatea catane incat nu mai poate fi vorba de o impotrivire lunga si ca de altfel armata are porunci sa inabuse chiar in sange, dar foarte repede, orice urma de rascoala, ca deci sfarsitul nu mai este indoielnic pentru nimeni si nu e vorba decat de-a impiedica varsari de sange fara niciun folos.

- Iuresul de foc ce l-ati facut nu va ramane fara urmare - mai zise Chendi. A ajuns la urechile imparatului, a tarii si a lumii intregi durerea grea din care au tasnit saptamanile de sange si de flacari. indreptarea trebuie sa vie si nu poate sa intarzie. Jertfele n-au fost zadarnice. Dar trebuie sa intelegi si d-ta ca intai e nevoie sa se faca pace si liniste si ca numai dupa aceea imparatul si guvernul vor putea usura viata romanilor. Azi ai prilejul sa faci o fapta buna poruncind sa inceteze focul peste tot. Cuvantul d-tale va fi mai ascultat decat tunurile, asta o stie si carmuirea. De aceea in schimb iti propune iertare si uitare. Maine poate sa fie prea tarziu.

Se facu o tacere inabusita. Chendi se uita aproape poruncitor la Horia parca ar fi vrut si prin privire sa-l sileasca sa asculte. Popa Gheorghita. Pe lavita, ghemuit, nici nu sufla. Horia cu ochii de otel infipti in fata lui Chendi, tacu un rastimp si apoi zise foarte simplu:

- Nu pot, domnule!

Chendi avu o miscare de protestare pe care insa o stapani indata, uluit de linistea si seninatatea taranului.

- Nu-mi trebuie mila nimanui pana ce nu vor iesi din temnitele din Galda si de la Zlatna oamenii inchisi nevinovati de ani de zile si pana ce nu vom izbuti macar usurari de biruri pentru norodul nevoias!

Adaogase aceasta mai mandru, mai sfatos, parca, s-ar fi desteptat intr-insul deodata craisorul care porunceste unei tari intregi. Dar cum Chendi starui mereu, fu nevoit si dansul sa-i dea explicatii mai largi: ca nu poate avea incredere in fagaduielile domnilor si ale carmuirii, ca pe el il stie om curat la suflet, dar cei ce l-au trimis nu l-au trimis cu gand bun, ca de trei ori l-au inselat pana si ofiterii cei mari...

- Ca pe mine m-or trage in teapa sau ca m-or frange cu roata indata ce-oi fi in puterea lor, oricate fagaduieli as avea ca n-are sa mi se strambe niciun fir de par, despre asta n-am nicio grije! zise dansul cu un glas batjocoritor. Dar mai stiu din patanie ca, in loc de usurare ori indreptare, toata iobagimea romaneasca are sa fie mai oropsita si mai in afara de lege cum a fost.

- Sfarsitul va fi acelasi, ori ca dai d-ta mana de ajutor si te supui, ori ca nu - raspunse Chendi. Numai ca pana sa se sfarseasca tot, vor mai pieri multe vieti romanesti chinuite!

- Acuma fie cum o randui Dumnezeu - murmura Horia. Noi facem ce putem! si apoi ce-o mai fi, om vedea!

Chendi nu vru sa se dea batut asa usor. Ramase in Albac, sperand ca va obtine maine ce n-a obtinut azi.

A doua zi Horia se pomeni cu Crisan. intreg Zarandul cazuse in mainile catanelor, mai ales prin cuvantul vladicei. Noaptea trecuta intre Mihaileni si Blajeni, catanele au sfaramat ultima ceata de criseni, vreo mie de oameni. A cazut si capitanul Mihai Bibart, cel mai viteaz si mai inversunat dintre toti. Popii trimisi de vladica au tinut pe romani cu vorbe de pace si cu predici pana ce oastea imparateasca i-a inconjurat din toate partile ca pe urma sa-i poata taia mai lesne.

Ceva mai tarziu, un om din Carpinis ii aduse o scrisoare de la Abrud, facuta in romaneste si iscalita cu numele romanesc locotenent Petre Lupu, chemandu-l la Cimpeni sa tocmeasca pacea. Horia afla chiar de la aducatorul ei ca e ticluita si trimisa de un ofiter ungur care astfel ar vrea sa-l amageasca spre a-l prinde si a-l da pe mainile domnilor.

- Apoi poftim de vezi si d-ta, domnule Alexandre, cum umbla domnii sa faca pace si invoiala cu noi! zise dansul catre Chendi aratandu-i scrisoarea.

si-l ruga sa-i faca un raspuns pe ungureste, frumos dar usturator, ca incearca astfel sa amageasca pe niste bieti iobagi care nu cer decat dreptate.

Seara veni vestea ca oamenii din tinutul Mogos si Ponor, adica intreaga oaste de subt poruncile feciorului sau, au trimis deputati la Sebes, cum ca se supun si, intorcandu-se pe la casele lor, vor depune armele. Apoi ca vladica a adunat in Abrud, in casa sigartaului Stan George, pe preoti si cate sase oameni din comunele vecine si le-a citit el insusi iertarea imparateasca si le-a poruncit sa se lase de rebelie. si in sfarsit ca si ceata lui Closcut, stransa peste tot de catane multe, e silita sa se indrepte spre imprejurimile Cimpenilor si acolo, adunandu-se cu totii, sa cumpaneasca ce sa mai faca.

Toata noaptea, pe toti muntii, bucinatorii imprastiau vesti rele:

- Vin catanele!... Vin catanele!...

Toata noaptea aceea Horia se zvarcoli ca pestele pe uscat, fript de ganduri. A ramas acuma numai cu motii lui in fata catanelor si a domnilor si a lumii intregi. Ce ar mai putea face ei impotriva atator vrajmasi? De unde a pornit si unde a ajuns? Cand era tara intreaga in picioare a putut cere dreptate pentru toti romanii robiti domnilor si ungurilor. Azi nu se mai poate gandi decat la nevoile muntenilor: sa fie sloboziti cei din temnite si sa se usureze birurile. si nici macar atata nu vor sa le dea. Numai fagaduieli desarte, de care au avut mereu si prin care au ajuns sa nu mai poata trai... si totusi in cateva zile trebuie sa se aleaga sfarsitul. De sase saptamani tine razmerita. Oamenii nu mai au casa, nici liniste, nici munca. Frigul s-a lasat mai aspru, si foamea. Pana cand sa mai umble pe drumuri degeaba? Poate ca miscarea a inceput intr-o vreme nepotrivita, asupra iernii. Pornita primavara, ar fi putut tine mai mult si ar fi avut mai multi sorti de izbanda. Planul cel mare, de-a ridica pe toti romanii, atunci s-ar fi putut implini chiar impotriva intregei ostiri imparatesti. Acuma e prea tarziu. Trebuie stinsa rascoala, ca sa se odihneasca oamenii. Iar el cu Closca si cu alti tovarasi vor trebui sa se faca nevazuti pana la primavara, cand, cu ajutorul lui Dumnezeu, se va putea incepe o miscare mai mare, sa scape de robie pe toti romanii...

Era dumineca, 12 decembre. Se duse intai la biserica, sa asculte slujba dumnezeiasca, sa se inchine si sa se intareasca. Dupa slujba, in fata bisericii, porunci oamenilor sa plece, din fiecare casa cate unul, la Cimpeni, si sa fie acolo maine seara, ca vor fi din toate satele.

Chema pe Iacob Zafu si-l puse sa bucine adunarea la Cimpeni, sa o afle toti bucinatorii si sa o treaca mai departe pana unde se mai poate. Apoi se intoarse acasa la popa Gheorghita. Chendi voia sa plece si astepta raspunsul din urma. ii multumi ca s-a ostenit pana aci si ca a zabovit atatea zile in saracia asta jalnica.

- stiu cat esti d-ta de drept si de cinstit - adaoga dansul. stiu ca vrei numai bine si dreptate. Dar noi ramanem cum suntem si om face cum ne-o invata Dumnezeu.

- Rau imi pare, bade Ursule, ca nu ma asculti pe mine!

- Acuma nu mai pot asculta pe nimeni in lume. Eu oi ramanea cel din urma, ca doara eu am fost cel dintai si in cartile sfinte asa scrie, sa fie cel mai de pe urma acela care a fost cel dintai!

Cand vazu plecat pe Chendi se simti si Horia mai usurat, li era inima plina de un simtamant straniu, ca si cand ar fi ramas singur pe o pluta fara carma, la voia intamplarii si a valurilor. Era totusi multumit ca a putut tine piept ispitei si ca poate sta cu sufletul curat in fata lui Dumnezeu si a sa insusi.

Luni seara sosi la Bogdanesti, insotit numai de Iacob Topa, si trase la Ispas Galdau, unde tragea totdeauna. Ispas, caprar pus de Horia peste satul lui, ii spuse ca s-au urnit toate comunele spre Cimpeni, de s-au speriat si catanele. La Cimpeni a venit noaptea trecuta ofiterul cel mare, care a amagit pe oameni cu pacea. impreuna cu dansul au venit peste sapte sute de catane de tot felul, chiar si tunari. Vazand atata puzderie de tarani, catanele, de frica, au inceput a trage cu tunurile in multime de au si omorat cativa.

Horia trimise chiar atunci seara pe Iacob sa-l caute pe Closca si sa-l cheme aici la sfat, iar lui Ispas ii porunci sa adune din fiece sat cate-un batran ori pe capitanii pusi de el, ca maine sa se poata intelege cu totii dimpreuna. Despre Closca spuse indata Ispas sa nu-l caute pe acasa, prin Carpinis, ca pe-acolo au umblat catanele si i-au scotocit si prin lazi, sa afle cine stie ce porunci, dar poate sa fie prin Certegi.

Marti, pe la amiazi, se aflau adunati imprejurul craisorului vreo sasezeci de oameni. Closca venise cel dintai, amarat, zdrobit. Vedea ca s-a ispravit tot si nu gasea nicio iesire, si toata nadejdea ii era in Horia. De altfel aceeasi nedumerire si desperare se citea in ochii tuturor. Vasile Sgirciu, tanar nerabdator, intreba de-a dreptul:

- Acum ce mai facem, incotro ne intoarcem, craisorule?

Horia isi aminti deodata pe acelasi Vasile, cand i-a zis intaia oara "craisorule", in casa lui Closcut. Cum ii lucisera atunci ochii si cata mandrie era atunci in glasul lui, iar acuma parc-ar fi numai spaima.

in sfarsit, cand sosira toti cei chemati, Horia le spuse verde ca trebuie sa se imprastie cat mai degraba pe-acasa, sa linisteasca pe oameni ca sa-si vada de treburi, caci rebelia s-a ispravit si de-acuma numai el mai are de lucru, spre a dobandi usurarile din pricina carora s-au sculat.

- Domnii si ungurii, cat am tot stat noi dupa amagirile de pace, au umplut lumea de minciuni si au izbutit sa intoarca pana si pe inaltatul imparat impotriva noastra. Suntem si noi de vina ca am ascultat glasurile mincinoase care ne fagaduiau dreptate si pace numai ca sa ne insele. Dar noi am pornit la drum cu voia si porunca imparatului si poruncile imparatesti trebuie sa le implinim. Acuma inaltatul imparat, inselat de minciuni domnesti, s-a intors de catre noi si a trimis catanele imparatesti sa vada daca ne plecam ori nu. Noi insa trebuie sa ne plecam in fata inaltatului imparat ca la dansul e dreptatea si puterea. si daca ungurii l-au amagit, cand i-om arata adevarul, tot are sa ne asculte si sa ne implineasca rugaciunile, precum a vrut mereu si n-a putut din pricina domnilor care nu l-au ascultat. Eu, Horia, craisorul vostru, dau dara porunca mare sa se intoarca tot omul la casa sa si cine nu se va pleca, cu moartea sa fie pedepsit pentru ca s-a impotrivit poruncii imparatesti!

Vazu deodata pe fetele tuturor o inseninare parc-ar fi scapat de o apasare grea. Numai Closca il privea uluit si intrebator. Urma raspunzand nedumeririi lui mute:

- Porunca imparateasca pe care v-au vestit-o popii si catanele si prin sate, si prin targuri, fagaduieste iertare celor care s-or intoarce si se vor pleca. Nimeni sa nu fie deci infricosat, caci nimanui nu i se va face niciun rau. si uite-asa, oameni buni! Dumnezeu sa va ajute si sa impliniti porunca de imprastiere.

- D-apoi dumneata cum ramai, ca doar poate sa te prinda domnii si sa te spanzure? intreba un batran din Vidra, aproape furios ca Horia nu se gandeste deloc la sine insusi.

Horia avu o lucire de bucurie in ochi cand raspunse:

- Apoi eu am sa cerc sa ajung iara la inaltatul imparat ca sa mai cerc a dobandi dreptate macar de-as sti ca m-oi prapadi! Cine vrea sa ma insoteasca pana la Albac si in munti, ii multumesc, dar sila n-oi face nimanui!

- Eu nu ma despart de tine, mai frate Ursule, nici in mormant! striga Closca atat de brusc ca toti se spaimantara.

Cateva zeci de glasuri rasunara:

- Nici eu!... Nici eu!...

Dupa-amiazi multimea de pe dealurile dimprejurul Cimpenilor se topi incetul cu incetul. Spre seara vreo suta de oameni inconjurau pe Horia sa-l insoteasca pana unde va ingadui dansul. inainte de-a porni, Ispas Galdau ii spuse ce-a auzit adineaori de la niste drumeti venind de la Turda, ca anume fecioru-sau, Ion Horia, a fost prins de catane si ar fi acuma inchis la Zlatna.

- Cum o randui Dumnezeu si cum o avea noroci murmura batranul Horia.

incalecara si se urnira pe drumul greu de iarna, tacuti. Aproape de Secatura ii ajunse din urma Iacob Topa, in galop, gafaind:

- Vin catanele!... Au plecat de la Cimpeni incoace!... Catanele!...

Numai Closca se mai infurie si raspunse cu o sudalma.




Craisorul Horia - Capitolul 01 - Inaltate imparate!
Craisorul Horia - Capitolul 02 - Vine Horia cu porunci!
Craisorul Horia - Capitolul 03 - De la Ana la Caiafa
Craisorul Horia - Capitolul 04 - Cu voia si porunca imparatului!
Craisorul Horia - Capitolul 05 - Hai, feciori!
Craisorul Horia - Capitolul 06 - A noastra-i lumea!
Craisorul Horia - Capitolul 07 - Cumpana
Craisorul Horia - Capitolul 08 - Vin catanele!
Craisorul Horia - Capitolul 09 - Iuda
Craisorul Horia - Capitolul 10 - Roata


Aceasta pagina a fost accesata de 997 ori.
{literal} {/literal}