Craisorul Horia - Capitolul 05 - Hai, feciori!

Craisorul Horia - Capitolul 05 - Hai, feciori!

de Liviu Rebreanu


5.


Trecura cateva zile si Crisan nu dadu niciun semn de viata. Horia se nelinisti. Acuma orice intarziere i se parea primejdioasa. Pe de o parte s-ar putea sa rasufle ceva din gandurile lor si sa se zadarniceasca intreaga miscare, de alta parte ii era frica sa nu se strice vremea si din pricina asta pe urma sa nu mai vrea sa plece oamenii la drumurile si straduintele grele ce vor trebui. Pica deci intr-o seara, fara veste, la casa lui Crisan, aducand si o cruce galbena impodobita frumos care sa slujeasca drept steag in lupta ce are sa porneasca. Era chiar zi de luni.

- Apoi io-s catana si astept porunca de incepere - zise Crisan raspunzand la nedumerirea lui Horia. M-am mirat si eu de-ajuns ca nu vine porunca, dar catana tace si se supune!

Desi n-a primit ordinul, el si-a intocmit planul de lucru: cum sa adune satele, cum sa plece si pe unde, cum sa dea de stire lui Horia despre tot ce se intampla... in sfarsit ramasera intelesi ca dumineca, adica 31 octomvrie, sa inceapa negresit si in aceeasi zi sa-i trimita veste despre ce si cum s-a implinit.

Toata saptamana, Horia isi vazu de treburi linistit parca nimic nu s-ar petrece. Numai cateodata i se inclesta brusc inima si atunci, intr-o strafulgerare de lumina dureroasa, simtea rostogoliri de multimi infuriate care se sfaramau toate peste sufletul sau. incolo insa se scalda intr-o bucurie limpede. Odata ce se aruncase zarul, soarta lui si a tuturor era hotarata. S-a ispravit vremea sovairilor si a vorbelor. Faptele se inchegau acuma in aer spre a cobori apoi pe pamant subt forma unui uragan care sa smulga din radacini toate nedreptatile si suferintele trecutului si sa netezeasca sau macar sa intredeschida calea cea noua.

Totusi simtea nevoie neincetat sa umble, sa vada oameni, sa se uite adanc in ochii lor, sa le spuna tainic ca se pregatesc lucruri mari, sa surprinda nadejdea pe fata lor. Vechilor prieteni din sat le povesti intrevederea cu imparatul si le vesti ascunsele porunci imparatesti, ca astfel sa-si mai usureze inima si sa-si apropie mai mult sufletele pe care va trebui sa se sprijine maine. Miercuri se repezi pana la Closca sa-i comunice cum a poruncit lui Crisan sa inceapa dumineca negresit hora cea mare. Vineri se gasi tocmai sus, prin Arada, unde intra in vorba cu gornicul stefan Trifu, cel cu ochi intepatori ca sulitele. Se aveau bine si, mai cu seama in anii din urma, i s-a aratat tare binevoitor, vestindu-l cand sa se pazeasca de haidaii stapanirii, ba chiar ascunzandu-l o data in podul casei sale fiindca doi panduri se luasera pe urma lui si se inversunau sa-l prinda. Desi Trifu nu se schimbase deloc, desi toata lumea il tinea om de omenie, Horia acuma parca se temea de dansul si, vorbind, nu stia cum sa se departeze mai curand fara sa-l supere. Pe seara se intalni cu feciorul sau Ion care, nestiind ca si batranul umbla pe-aici, venise sa mai dea tarcoale Ilinei lui Ion Matiesu. De altfel Matiesu ii si zise, mai in gluma mai inadins:

- Mai Ursule, mi se pare ca noi curand de tot ne-om incuscri?

- D-apoi numai sa dea Dumnezeu sa iesim sanatosi din postul Craciunului! raspunse Horia cu un zambet.

Venind spre casa cu Ion, ii spuse si lui despre cate se pun la cale, ca e si dansul mare si trebuie sa cunoasca stradaniile oamenilor si sa intre si el in randul lor. Feciorul era cu trup si suflet pentru lupta si se ruga sa-l faca si pe dansul macar caprar.

- Na, caprar ori capitan, tot una-i, numai sa ne ajute Dumnezeu sa izbutim! murmura Horia.

A doua zi, pe cand Ion isi faurea o sulita din coasa cu care muncise toata vara numai pe mosiile domeniale, Horia, privindu-l cum lucra, isi aduse aminte din senin, fara sa vrea, de o teapa vazuta demult, cu vreo douazeci de ani in urma, intr-un sat unguresc de pe campie, avand infipt in varf un sfert de cadavru omenesc, innegrit, putrezit si ciugulit de ciori, ramasitele unui iobagiu roman care ucisese pe copiii stapanului sau si apoi daduse foc curtilor. Amintirea aceasta il supara toata ziua si-i innegri gandurile, incat dupa-amiaza fu cuprins de o banuiala neroada, ca Crisan, in loc sa-i implineasca voia, s-a dus cu poruncile imparatesti si cu crucile la fisolgabiraul din Brad. si i-a dezvaluit toate planurile. Ar fi trebuit sa aiba un. Om al lui, cunoscut vechi si de incredere, pe langa Crisan, pentru legatura si ca sa-i cunoasca toate miscarile. Degeaba se revolta in sine impotriva acestor banuieli nevrednice, ele staruiau in creierii lui si nici nu-l slabira pana ce chema pe Iacob Topa si-i porunci sa plece chiar acuma, sa ia urmele lui Crisan si sa-i aduca stiri despre el si despre tot ce se va intampla.

Noaptea o petrecu ca iepurele, ascultand si asteptand, desi stia bine ca in zadar. in somnul mai mult atipit avu crampeie de visuri, toate in jurul capitanului de iobagi despre care vorbise deunazi cu Closca. Parca-l vedea legat cu lanturi pe tronul de fier inrosit si-i auzea carnea sfaraind. Se trezi scaldat in sudori reci si avand inca in nari mirosul carnii arse.

Dumineca se duse la biserica si, cat tinu slujba, se ruga fierbinte, in randul intai, langa icoana, cu ochii mereu la chipul Mantuitorului rastignit pe cruce. Rugaciunile ii intarira iar inima. Socotise sa mai indemne putin pe oameni dupa biserica, dar nu mai avu rabdare. Simtea nevoie de singuratate. Urca spre casuta lui in Crangul Feregetului. si dupa-amiazi se aseza pe prispa afara, singur. Sufletul ii era atat de plin ca trebui sa faca acuma ce nu mai facuse de multi ani: prinse a hori niste cantece vechi in care plangea si se mangaia jalea motilor. Glasul lui dulce, cald, tremura prelung in vazduhul posomorit de toamna si se ducea departe ca o chemare si un indemn, amestecandu-se cu freamatul infrigurat al codrilor ruginiti. Vecinii din crang ascultara mirati cantecele lui Ursu Nicula: erau doar atatia ani de cand se lasase de horit. Un batran, trecand prin ograda lui ca sa ajunga mai drept acasa, ii si zise:

- Horesti, horesti, Ursule, parca te-ai pregati de nunta mare?!

- Apoi ca tocmai asa e, mosule, bine zici! facu Horia cu atata voie buna ca paru intinerit cu douazeci de ani.

Noaptea vru sa vegheze intru asteptarea vestilor care nu se poate sa nu soseasca. il napadi insa un somn de plumb, fara visuri. Dupa miezul noptii niste batai grabite rasunara in usa tinzii. Nu le auzi. Se destepta intai feciorul, cu toate ca jucase la hora pana tarziu si venise rupt de oboseala. Ion trebui sa-l zgaltaie ca pe un bustean ca sa-l trezeasca.

- Ce-i, ce-i? isi freca dansul ochii ca de pe alta lume.

- Scoala ca bate cineva la tinda si o fi veste pentru dumneata!

- Cine-i? intreba Horia in tinda.

- Vasile Sgirciu, trimis cu vesti de la capitanul George Marcu Crisan!

Horia imbratisa lacrimand pe nepotul lui Closcut. Va sa zica pe el l-a luat Crisan ca om de legatura? Atunci de ce-a mai manat el aseara pe Iacob Topa in zadar? Acuma nu face nimic. O stafeta mai mult nu strica.

- intai, Vasilica, de unde vii si cum vii? il descusu Horia, asezandu-l pe lavita, prin intunerec, nevrand inadins sa aprinda opaitul.

Flacaul raspunse ca a sosit intr-o goana, calare, peste munti, tocmai din satul Mesteacan de langa Brad.

- Sa-mi spui tot, tot! starui Horia.

- Doar numai de-aceea am venit! zise Vasile cu oarecare mandrie.

Crisan il ceruse pe Vasile Sgirciu de la Closca, spre a avea om de credinta pe langa dansul. Astfel joi, dis-de-dimineata, au plecat impreuna la Brad, la targ. Ca sa nu-l cunoasca cine nu trebuie, s-a imbracat in straiele cele mai rele si s-a ascuns subt podul cel mare de peste Cris. Acolo i-a trimis Vasile in taina cati oameni a putut din cate sate erau prin targ. Crisan, in numele lui Horia, i-a poftit sa vie dumineca la biserica din Mesteacan, sa auda acolo poruncile pe care le-a adus Horia de la imparatul si sa se sfatuiasca cu totii ce sa faca. Apoi vineri si sambata au colindat satele indemnand cat mai multi oameni sa mearga la Mesteacan. Au mas sambata noaptea in comuna Vaca, de unde e insusi Crisan, iar dumineca, pe la pranzul cel mic, au sosit si ei la biserica din Mesteacan, gasind adunati vreo cinci sute de oameni veniti din tot Zarandul, ba chiar de prin Hunedoara si din muntii Abrudului. Crisan indata a aratat multimii crucea cu chipul imparatului si poruncile si le-a spus ca Horia n-a mai putut veni dar le-a trimes semnele acestea ca sa vada si sa stie ca inaltatul imparat porunceste tuturor romanilor sa se faca graniceri si sa nu mai slujeasca de-aci inainte decat imparatului, iar nemesilor numai cine are pofta si numai pe bani buni. Ca sa se implineasca poruncile imparatului trebuie sa mearga cu totii indata la Balgrad sa li se dea arme, ca de pe valea Muresului au si plecat din fiece casa cate-un om, iar Horia ii asteapta pe toti la Zlatna. Ici-colo cate unul mai puse vreo intrebare, apoi indata se invoira toti sa porneasca degraba la Balgrad, sa nu li-o ia altii inainte. N-ar fi bine insa sa treaca prin Brad, nu cumva sa aiba necazuri cu domnii si sa-i opreasca, ci s-o ia peste Vaca si Zdrapti pana la Curechi, unde sa se intalneasca toata lumea, asteptandu-se unii pe altii. Totusi, spre mai mare incredere, Crisan ii puse pe toti sa jure pe sfanta cruce ca vor cinsti fagaduinta data aci, iar popa facu o slujba intru binecuvantarea norodului si izbanda tuturor planurilor. Crisan mai porunci gloatelor sa-si ia merinde pentru trei-patru zile si maine sa fie negresit cu totii in Curechi, nimeni sa nu lipseasca, ci mai vartos sa cheme si oameni din satele care n-au fost la adunarea de azi. Dupa ce s-a imprastiat poporul, el s-a dus cu Crisan iarasi in satul Vaca unde capitanul a si ramas pana maine, iar pe dansul l-a trimis in mare graba sa dea de stire lui Horia si lui Closca, sa adune si dansii satele fara zabava ca sa fie gata cand vor sosi crisenii...

Horia nu-l intrerupse deloc, dar la sfarsit vru sa-i mai ceara amanunte. Vasile insa nu mai vru sa stea. Trebuie sa ajunga, inainte de-a se face ziua, la Carpenis, la unchiul sau Closca, sa-i povesteasca si lui, sa-si ia nitica merinde si sa fie dupa-amiazi inapoi la Curechi unde-l asteapta Crisan. isi lua ramas bun si se facu nevazut.

Fiindca mai era mult pana sa se mijeasca de ziua, Horia se tranti iar pe pat, socotind sa atipeasca, sa mai prinda puteri pentru maine. Dar nu mai fu chip sa inchida ochii. Planuia fel si fel cum sa faca sa iasa toate bine. Multimea de oameni trebuieste comandata, calauzita, invatata, ca altfel nimeni nu o mai poate stapani. Se gandi pe rand la sate, pe cine ar putea face primari in locul celor domnesti care vor trebui trasi la raspundere si pedepsiti pentru faradelegile savarsite... Apoi i se paru ca se cam grabeste a imparti pielea ursului din padure. intai sa vada cum se vor intoarce lucrurile si intamplarile.

Se scula cu noaptea in cap si scula si pe Ion care, de trudit ce fusese de la hora, nici nu putuse asculta pana la capat povestirea lui Vasile, ca-l coplesise somnul mai tare decat toate aventurile razboinice.

- Ia scoala, scoala, mai caprare! il zgandari batranul batjocoritor. Ehei, cu catane ca tine nu scoatem noi pana-i lume pe Dumitru Todea din temnita!

Dupa ce-l dezmeteci, ii porunci sa mearga la George al lui Nistor si la Anghel al Manciului si la cel al lui tilos, si la Lupu Coroiu si la varu-sau Petre Coroiu, apoi la Petre Manciu si la Florea Nicula, pe rand, si sa le spuie tuturor sa dea de veste oamenilor ca s-au sculat crisenii pentru dreptate si vor sa porneasca la Balgrad sa-i faca graniceri, deci si motii sa fie toti gata, sa nu ramaie mai prejos si cand vor auzi buciumul pe munti si tulnicele sa vie degraba la Paltinisul din hotarul Blajenilor unde se vor strange toate satele la sfat mare.

inainte de pranzul cel mic se pomeni cu o stafeta de la Ponor: primarul ii trimetea de stire ca au prins un om strain care adulmeca prin sate cine stie ce, pus pare-se de stapanirea domneasca sa afle gandurile si planurile iobagilor. intreaba ce sa faca cu omul acesta?

De asta data Horia se bucura de intrebare, caci cu raspunsul poate sa cheme si satele de pe Ariesul mare pana pe Ompoiu la marea adunare planuita. Ca sa fie timp sa mearga vestea peste tot, chibzui ca pe joi ar fi nemerit sa hotarasca ziua. Daca vor sosi crisenii pana atunci si vor face tambalau, se vor strange si satele singure mai curand. Fiindca solul din Ponor nu i se parea prea istet, se aseza si, cu slova lui batraneasca, scrise asa:

"Sanatate dumitale, jude din Ponor! Vina cu satele dumitale la Cimpeni si cu omul pe care l-ati prins, dupa porunca imparateasca. si sa aduceti acolo si pe oamenii care au prins pe omul acela, pentru ca am sa va arat porunca imparateasca. Afara de celea pe care vi le-am spus au mai sosit altele noua. Daca nu veniti cu totii, vina pe voi cade ca ati calcat porunca imparateasca. Noi va chemam din porunca imparatului ca sa se citeasca toate in fata voastra. Daca nu veniti, asa sa stiti, calcati porunca imparatului. si cartea sa fie trimeasa iute la Bucium, la Ionita Dandea ca sa vie si dansul la Cimpeni sa auda porunca imparateasca si tot satul cu voi impreuna, Ionita sa trimeata cartea la Lupsa la popa Simion si de acolo sa plece degraba la Mujina ca sa aiba de stire sa auda poruncile imparatesti. si eu, Ursu Nicula, de asemenea poruncesc acestea la satele de sus si cine nu va asculta de porunca imparatului cu mare pedeapsa va fi pedepsit. Cartea sa mearga iute ca sa dea de stire tuturor, ca domnii nu vin la Cimpeni sa faca pace cu satele."

indata ce slobozi pe trimisul din Ponor, Horia isi aduna toate hartiile in traista si cobori in sat de-a dreptul la popa cel tanar Gheorghita Nicula.

- Domnule parinte, iaca, a sosit vremea sa ne ridicam! ii zise Horia fara niciun inconjur, parca ar fi vorbit cu un vechi tovaras.

Fata supta, cu barbuta galbuie si ochii aprinsi dadeau preotului o infatisare tulburatoare. Drept raspuns acuma isi facu o cruce mare, bolborosind ceva fara zgomot, numai din buze.

Horia venise in realitate sa se spovedeasca si sa se cuminece, ca si cand ar fi plecat la nunta sau la razboi sau la un drum lung cu multe primejdii de unde nu se poate sti daca se va mai intoarce, si cand. in fata preotului insa se simti curat si inaltat si, in acelasi timp, atat de sigur de biruinta ca si cand, daca ar fi intins mana, ar fi putut-o culege ca pe o fructa coapta ii spuse totusi tanarului preot tot ce stia si ce planuia fara a-i cere vreun sfat sau vreun ajutor, ci numai pentru bucuria de-a se destainui in deplina inima unui om de care nu ti-e teama ca va sopti mai departe ce a auzit. si intr-adevar popa Gheorghita, ca si cand nu i-ar fi spus nimica, murmura doar ca pentru sine:

- Doamne ajuta-ne si mantuieste-ne!

Horia ii saruta mana si pleca cu inima otelita. ii trecuse ca prin farmec orice grija si orice indoiala. Gandurile lui toate se insirau ca pe o ata, limpezi si albe, asemenea unor margele lucitoare, Nu mai vru sa ia nicio hotarare pana ce nu va afla lamurit ce a ispravit Crisan in Zarand. si orice ar ispravi, in adunarea de la Paltinis trebuie sa se ridice toti motii, joi.

Ramase in sat. in miez de toamna, oamenii erau mai mult pe-acasa. imprejurul lui se stransera cativa batrani. Zvonurile despre adunarea de la Mesteacan se imprastiasera peste tot, umflate. Se spunea ca crestinii au inceput "rebelia" impotriva domnilor si ca au dat foc orasului Brad. Altii povesteau ca de la Mesteacan norodul a pornit indata spre Balgrad, peste munti, si ca acuma ar fi ajuns pe la Zlatna unde insa catanele au inchis drumul. Horia asculta vestile si nu zicea nici da, nici ba, oricat il descoseau oamenii. Numai ca sa scape de intrebari spuse la urma:

- Apoi n-om sta nici noi ca bolovanii, mai fratilor! Ca poruncile imparatesti cele noua la mine sunt si trebuie sa le implinim! Mai dupa pranz tarziu sosi de la Cimpeni, cu caruta, primarul Macavei Bota. Parea cam oparit, desi, trecand pe langa Horia, ii zise cu glas glumet, ca si cand ar fi fost cei mai buni prieteni:

- Da ce, mai Ursule, crisenii tai s-au apucat de rebelie?

- Poate ca tu stii mai bine, ca noi n-avem nicio stire! raspunse Horia rece si aproape dispretuitor.

- Treaba voastra, Ursule, numai sa stii de la mine ca ponosul tot tu ai sa-l porti! facu primarul ridicand din umeri.

- Na, lasa, nu-mi mai purta de grije! Mai bine vezi de pielea ta! sfarsi Horia si mai ascutit, intorcandu-se cu spatele, parca nici n-ar mai fi vrut sa-l vada.

inchipuindu-si ca o sa-i soseasca vesti, se intoarse acasa spre seara. Fecioru-sau daduse poruncile tuturor, ba cu Petre Coroiu s-a inteles sa recruteze vreo douazeci de calareti, tot barbati unul si unul, care sa umble mereu dupa Horia, cum se cuvine dupa capitanul cel mare al ostilor.

Se tranti pe pat, imbracat, sa fie gata pentru orice intamplare. Povesti cu Ion pana pe la miezul noptii, apoi adormira amandoi si nici nu se trezira pana ce se facu ziua mare. Feciorul se mira ca n-a mai venit nicio stire. Batranul observa insa linistit:

- Nu e nicio graba. Toate la vremea lor. Totusi nu pleca de-acasa si pe la amiazi se pomeni cu Closca, venit calare, aprins la fata. Un om sosit de la Abrud i-a adus vestea ca azi-noapte s-a intamplat o pozna mare la Curechi, unde se intalnisera oamenii ca sa porneasca la Balgrad. Zice ca nu se stie din ce pricina, multimea a omorat doi solgabirai si vreo zece panduri si acu nu mai vrea sa mearga la Balgrad ci s-a apucat sa omoare pe domni prin toate satele.

- Apoi ce te sperii, Closcut? zise Horia. Ca doar tocmai asa am vrut noi sa se intample!

Nu mai lasa pe Closca sa se intoarca acasa pana ce vor primi vesti adevarate de la Crisan, caci zvonurile umbla mai repede, ce-i drept, dar si mai mincinoase, in sfarsit, noaptea sosi Iacob Topa.

- Sanatate si voie buna, Craisorule! striga catre Horia vesel si multumit.

Povesti pe indelete cum si-a indeplinit insarcinarea ce i-a dat-o Horia. S-a dus intai sa ia urmele capitanului Crisan, chiar de-acasa. Era plecat de joi la targ, la Brad, si de-atunci nu se mai intorsese. Poate s-o fi abatut prin satul lui, prin Vaca, sa-si vada neamurile. Muierea luicrisan nu stia deloc si nimica unde si pentru ce plecase barbatul. Iacob a mas acolo si dumineca dimineata a pornit spre Vaca, peste munti, sa ajunga mai degraba. Totusi de-abia pe la amiaza a putut sosi, caci drumul e lung si greu. Acolo a aflat ca oamenii au fost chemati cu porunca imparateasca la Mesteacan si capitanul Crisan i-a jurat sa se duca la Balgrad. A venit mai pe urma si Crisan, chiar de la Mesteacan. A ramas cu el si ieri au pornit impreuna peste Zdrapti si prin Cristior si Bucuresti, la Curechi unde trebuiau sa se intalneasca toti oamenii. Venea lumea intr-acolo ca la veselie, si alta nu. si se bucura Crisan de parca vedeai cum ii creste inima, macar ca nu zicea nimica. Cine a sosit mai tarziu, nici n-a mai gasit unde sa se adaposteasca in sat peste noapte, incat multi au trebuit sa doarma pe-afara, pe camp, care cum au apucat si s-a nimerit. Crisan insusi se aciuiase, impreuna cu Toma Berna, consatean de-al lui din Vaca, la un biet iobagiu cu o droaie de copii; de-aceea nici nu s-a culcat in casa, ci intr-un sopron pe niste ogrinji. El, Iacob, s-a tinut tot dupa dumnealui, cum ii poruncise Horia si cum de altfel ii ceruse si Crisan. Dar inspre miezul noptii, muierea gazdei se apropie tiptil de sopron si ii scoala si le spune speriata sa fuga c-au venit catanele sa prinda pe Crisan. Ei n-au crezut si au iesit in ograda, sa vada ce s-a intamplat. Ulita plina de oameni si la poarta doi domni si cu patru panduri. Crisan, niciuna nici doua, sare peste gard in gradina vecinului, unde erau cateva clai de fan, si-si pierde urma. Dar domnii, cum vazura una ca asta, poruncira catanelor sa traga cu pusca dupa Crisan si sa-l omoare daca nu sta pe loc. Tot satul s-a umplut de spaima si de zgomot. Oamenii napadisera in ulita. Nimeni nu stia ce-i, doar atata se spunea din gura in gura ca niste solgabirai s-au pus sa omoare pe Crisan. Altii adaogau ca, dupa Crisan, au sa omoare toata lumea si ca de aceea au venit pandurii cu pustile. incepu sa traga cineva clopotul bisericii in dunga, a primejdie. Solgabiraii cu pandurii s-au pomenit inconjurati de iobagi speriati si furiosi care in curand au inceput sa ameninte, sa suduie. Apoi deodata s-a auzit glasul lui Crisan, aspru, taios, ca o barda: "Pe ei, copii!" Un solgabirau injura pe ungureste si porunci catanelor sa traga in oameni. Cellalt striga cat il tinea gura: "inapoi! inapoi!" Pandurii incearca sa traga, ridica arma la ochi, dar cocosul tacanea in zadar, caci capsele nu luau foc, parca ar fi fost muiate in apa. incercarea asta si mai ales racnetele unguresti ale solgabirailor scoasera din sarite pe oamenii si altfel destul de amarati. Cineva din multime ridica bata si plezni in cap pe un solgabirau. Atata a trebuit. in clipa urmatoare zeci de ciomege se napustira asupra slujbasilor, apoi bolovani, apoi topoare. intr-un sfert de ceas, poate si mai putin, din cei doi solgabirai ramasese o gramada de carne insangerata. in aceeasi vreme pandurii ingroziti cautau 5-0 ia la sanatoasa, dar nu puteau strabate prin multimea vanzolita. Unii isi amintira si de ei si prinsera a-i snopi cu pumnii, cu batele, cum le venea mai la indemana. "Jos pusca!" urla cineva si indata altii le smulsera armele, le descinsera sabiile. Apoi bataia urma inainte pana ce pandurii, cu hainele sfasiate, cu capetele goale, zdrobiti si plini de vanatai si de zgarieturi, izbutira sa se faca nevazuti in intunerec. Cand valmasagul era mai in toi, sosi la fata locului preotul Costan Turciu din Cristior, de mana cu copilul biraului din Curechi. Se facu anevoie tacere incat popa sa poata povesti revoltat norodului cum a fost chinuit sarmanul baiat de catre gornicul Petre Cara din Cristior, venit cu cei doi solgabirai sa omoare in ascuns pe Crisan ca pe urma sa poata imprastia mai lesne multimea ramasa fara conducator. indata ce s-a innoptat, gornicul din Cristior, trimis inainte de catre solgabirai, a venit drept la casa primarului. in casa era numai copilul, caci primarul vaduv de sase luni, umbla prin sat din pricina multimii de oameni care sosise si nu-si gasea adapost. Gornicul, cum a intrat, a cerut paine, ca, zicea, e flamand. Copilul i-a dat o bucata, dar gornicul a azvarlit-o in foc. Apoi i-a cerut rachiu, ca i-e sete. I-a dat, dar si sticla cu rachiu a aruncat-o. "Unde-i craisorul vostru, ca pe el vreau sa-l mananc si de sangele lui mi-e sete!" Copilul nu pricepu: "Care craisor?" Gornicul l-a plesnit atunci peste cap si i-a zis: "Horia!... Ori vrei sa te prefaci ca nu stii?" Pe urma a inceput sa-l intrebe ca unde a tras cellalt talhar, adica Crisan. si fiindca baiatul, fraged si nestiutor, n-a putut raspunde, gornicul a luat vatraiul din foc si i-a ars cu vatraiul fata si mainile pana ce l-a facut numai o rana. Nici nu apuca popa sa sfarseasca si trei oameni adusera pe gornicul vinovat, il dibuisera undeva si-l recunoscusera dupa cum umbla sa se piteasca. Gornicul zicea neincetat: "Oameni buni, iertati-ma, nu-s eu vinovat, ca am avut porunci! Crisan insa striga furios: "S-a ispravit vremea iertarilor! Acu e vremea pedepselor! Cainii si vanzatorii trebuiesc omorati fara crutare!" si in clipa urmatoare Toma Berna, care se afla tocmai langa dansul, fara a zice o vorba, izbi cu toporul drept in numele tatalui pe gornicul Petre Cara, incat acesta se pravali ca un bustean. Ce s-a mai ales din noaptea aceea, numai Dumnezeu stie. A dormit cine a putut, dar valmasagul nu s-a mai potolit deloc. De cu seara ramasese vorba ca toata lumea sa se adune a doua zi in capul satului, la cruce, ca de-acolo sa porneasca spre Zlatna. S-au si adunat ei oamenii, s-a dus si Crisan, dar, dupa cate se intamplasera in cursul noptii, nimanui nu-i mai ardea sa plece mai departe. Se bagase frica in oameni ca, in lipsa lor, domnii au sa se razbune pentru uciderea solgabirailor si cand s-or intoarce dansii vor gasi numai jale si durere pe la casele lor. Atunci Crisan, cu glas mare, a poruncit sa plece toti dupa dansul la biserica din sat, sa le vesteasca acolo, in fata altarului, poruncile imparatesti. Popa din Curechi, batran si slabanog, n-a avut incotro si a trebuit sa deschida biserica. Aici Crisan, cu crucea imparateasca in mana, cea adusa de Horia, a aratat oamenilor in putine cuvinte ca domnii se impotrivesc ca romanii sa capete arme si, facandu-se graniceri, sa scape de iobagie. Cele ce s-au intamplat azi-noapte trebuie sa fie de invatatura. De-aceea el, capitan pus de Horia dupa porunca inaltatului imparat, porunceste tuturor sa-l urmeze pe el si sa stinga pe toti nemesii si pe toti ungurii, caci numai astfel vor putea scapa de robie. Frica sa nu-i fie nimanui, deoarece uite, aici este porunca imparateasca prin care neamul romanesc e indreptatit sa starpeasca pe unguri de pe fata pamantului ardelenesc, iar mosiile si toate averile lor sa le imparta intre dansii din a caror sudoare si cazna s-au facut toate bogatiile... si au pornit toti, poate opt sute de oameni daca nu si mai bine, cu Crisan in frunte. Mergea lumea chiuind parc-ar fi mers la nunta. Au luat-o drept, pe carare prin padure, lasand la o parte satul sesuri. Au trecut prin Bucuresti. Cativa mai inimosi au imprumutat coase si topoare de la oamenii de-aici, ca sa aiba ceva in mana. Pe la pranzul cel mic toata ceata cobora in valea Crisului Alb, in satul Cristior. Iobagii din sat iesira in ulita ca si cand de mult ar fi asteptat sosirea razvratitilor. De la dansii afla capitanul ca la curtile cele mari ale neamului Kristsori e adunata boierime mai multa, chiar si un solgabirau de la Brad, anume Pakot. Acuma multimea incepu sa alerge, sporita cu iobagii satului care luau furci si coase si securi. s-apoi deodata ceata intreaga s-a napustit asupra curtilor, care pe porti, care peste garduri, din toate partile, cu niste racnete de sa se darame zidurile. N-a mai fost nicio porunca si nicio crutare. Oamenii izbeau unde nemereau: ferestrele se faceau tandari, usile erau smulse din tatani, mobilele sfaramate, domnii gasiti prin casa ori prin ograda ucisi cu topoarele, cu furcile, cu coasele, ca guzganii. in cateva minute vreo cinsprezece nemesi zaceau care cu teasta crapata, care cu cosul spintecat, care cu beregata sfasiata, prin diferite colturi. Navala venise asa de fulgerator ca domnii nici n-avusesera vreme sa se gandeasca la aparare. Putini se zice ca s-au strecurat de au putut fugi prin paduri. Vreo trei batrani, mai multe femei si cativa copii fura crutati, fiindca iobagii din sat s-au pus chezasi pentru dansii. Capitanul i-a iertat, dar a poruncit popii Costan sa-i boteze indata in legea romaneasca, sa se vada ca nu mai e ingaduit sa ramaie decat romani. Intrara cu totii in bisericuta de piatra, foarte veche, unde preotul facu rugaciunile legiuite si-i boteza. in semn ca se face pace deplina, capitanul Crisan mai porunci ca fata solgabiraului sa se marite cu un iobagiu roman, care-i place ei. Fata slabuta, infricosata, dragalasa, s-a uitat imprejur ca o caprioara speriata si, in cele din urma, dupa ce i-a facut semn si maica-sa, a zis catre preotul Costan: "Daca trebuie neaparat sa ma cununi, atunci il aleg Ion Sarbu, ca ne-a slujit totdeauna cu credinta". Ion Sarbu fu adus degraba in biserica. Un baietan de vreo douazeci de ani, frumusel, cuviincios. Cand i se spuse ca va fi barbatul domnitei, a ingalbenit. Popa insa i-a cununat repede, caci nu era vreme de pierdut. Faca tinerii pe urma ce-or vrea si inteleaga-se... intr-adevar, in acest timp taranii spargeau si sfaramau sa nu ramaie piatra pe piatra din curtile domnesti, iar iobagii din sat isi imparteau hambarele si incepeau a cara bucatele acasa. Apoi cineva razbi in pivnite si indata chema si pe altii la bautura. Cand vazu insa capitanul Crisan asta, de teama sa nu se infunde oamenii la bunatatile pivnitelor, porunci cu glas mare sa se scoale toata lumea sa plece la Brad, unde e cuibul domnilor, sa dea foc orasului si sa stinga pe toti ungurii de-acolo. Micula Bibart, un barbat voinic ca un steag, ceru voie lui Crisan sa mearga cu o ceata de oameni la Mihaileni, sa ispraveasca si cu nemesii de pe Valea Crisului in sus. Crisan fu multumit, il facu in fata tuturor capitan si, i dadu drumul. Apoi inainte de-a porni spre Brad, i-a poruncit lui Iacob Topa sa insoteasca pe capitanul Bibart la Mihaileni, sa-i dea ajutor daca va avea nevoie, si dupa ce se va sfarsi treaba pe-acolo, sa ia un cal domnesc si sa goneasca la Horia sa-i raporteze ce-a vazut si sa-i spuie din partea lui numai atata: "Merge bine!" Vesti ii va mai trimite prin Vasile Sgirciu care sosise inapoi si se intalnise cu Crisan pe drum spre Cristior. Poate sa-i mai spuie marelui capitan ca joi va fi si dansul negresit la Paltinis, caci pana joi nadajduieste sa nu mai fie nevoie de el pe-aici... Asa apoi Iacob a pornit cu ceata capitanului Bibart pe Cris in sus, prin Zdrapti, si pe la amiaza au ajuns la Mihaileni. Curtea domneasca insa o gasira parasita. Se auzise aici, nu se stie cum, ce s-a intamplat la Cristior si nemesul, impreuna cu copiii si un frate al sau, fugise prin paduri. Capitanul Bibart porunci iobagilor din sat sa-i scoata din pamant pe domnii fugiti ca altfel va aprinde toate casele sa se aleaga scrum si cenusa din ele, iar zece barbati, cei mai de frunte, vor fi trasi in teapa numaidecat. Peste o jumatate de ceas fugarii, legati, erau in ograda primariei. Bibart era din Blajeni si a suferit multe nedreptati de la domnii din Mihaileni care, acum trei ani, facusera sa fie spanzurat un frate al sau numai pe banuiala ca ar fi avut de gand sa omoare pe un gornic al curtii. "Na, domnule, sa ne rafuim!" Atat i-a zis Bibart boierului cel mare, apoi a strigat pe Toader Clesu, care fusese catana imparateasca, si i-a poruncit sa le taie capul. si Toader, cu o barda grea, a retezat capetele tuturor, proptindu-i ca niste butuci, pe un taietor. Din toata familia numai doamna lipsea. O tiganca de la curte, luata la zor, marturisi ca doamna s-a imbracat taraneste si a fugit in padure impreuna cu domnii. "Nu face nimica! si doamna pe-aici trebuie sa fie! Are sa se gaseasca!"

- Asta s-a petrecut azi pe la pranzul cel mare - sfarsi Iacob. N-am mai stat, ca nici nu mai aveam de ce. Oamenii incepusera sa care acasa de la curte ce aflau mai de pret, iar unii umblau sa dea foc caselor. Capitanul Bibart e om cu socoteala si indraznet. El face isprava. Mi-a si dat un cal din grajdurile nemesului, sa pot veni mai repede, sa aduc raport despre toate.

Horia si Closca au ascultat fara a-i pune vreo intrebare, parca, auzind ce spunea Iacob, gandurile lor ar fi urmarit alte intamplari asemanatoare in viitor.

- Bine, Iacobe! zise Horia la urma.

Se uita la Closca. si Closca se ridica indata, murmurand:

- Na, frate Horia, eu ma duc si sa ne vedem sanatosi la Paltinis!

- Du-te, frate Closcut, si ia seama la toate!

Pe urma, dupa ce pleca Closca, Horia mai statu de vorba cu Iacob. Pe cand ascultase intamplarile din Cristior, pe el incepu sa-l roada o infricosare pe care nu stia cum sa o stapaneasca. Acuma vorbira de una si de alta pana ce zise:

- Da cati domni spui c-ati ucis la Cristior?

- Apoi or fi vreo cincisprezece, daca nu si mai multi - raspunse Iacob.

- si nicio femeie?

- Ba mi se pare c-a fost si o muiere...

Horia, fara sa vrea, avu o strangere de inima.

- Eu n-am vazut-o, dar am auzit c-ar fi fost o preoteasa ungureasca. Se luase de piept cu un om si-i cara la pumni in cap de sa-l omoare si alta nu. Atunci apoi a sarit alt om si a traznit-o cu securea in ceafa...

Nu mai intreba nimica Horia, ci se multumi sa-i dea porunci pentru a doua zi: sa umble prin sat, sa cheme oamenii la Paltinis, sa gaseasca doi bucinatori buni care maine noapte sa dea de stire tuturor sa vie negresit sa afle noile porunci imparatesti. La Crisan sa nu se mai intoarne, caci e nevoie de dansul aici. Oamenii din Albac si cei din imprejurimi sa se adune aici, la biserica si sa porneasca cu totii impreuna.

Ion inca nu venise acasa din sat. Feciorul zburda de bucurie si de mandrie si-si pusese in gand, impreuna cu alti flacai de seama lui, sa umble din casa-n casa si sa scoata la Paltinis pe toti barbatii din Albac.

Pana sa se intoarca baiatul, Horia, singur, mai chibzui cele povestite de Iacob si iarasi se opri la intamplarile din Cristior. Cum au venit imprejurarile de tocmai la Cristior a trebuit sa inceapa prapadul si tocmai cu neamurile domnitei pe care atat o visase el odinioara! De ani multi de zile nu se mai gandise la ea, pana cand s-a intors de la Viena cu poruncile cele mari in traista. I-a fost frica mare sa nu fi cazut si domnita jertfa razbunarii drepte. Acuma isi dadea seama ca s-a speriat degeaba. Domnita era maritata undeva pe langa Cluj, asa ca e departe de primejdiile de-aici. Apoi domnita o fi acuma femeie batraioara cu copii mari. Visurile au trecut demult. A ramas numai amintirea ca un abur de ameteala...

A doua zi dimineata ii fu rusine ca s-a putut opri la asemenea ganduri slabanoage. Cobori in sat sa cheme si pe popa Gheorghita la adunarea de maine, ca poate va fi trebuinta de slujitorul Domnului. De alte porunci pentru oameni nu mai era nevoie: toata lumea stia cele de lipsa. A intrat insa in cancelarie sa dea binete primarului. Strajile ii spusera ca Macavei Bota a plecat la Cimpeni cu caruta incarcata, fiindca l-au speriat unii ca are sa fie spanzurat indata dupa ce se va intoarce Horia de la Paltinis.

- Apoi de ce i-e frica tot n-are sa scape! mormai Horia intunecat.

Pana seara mai venira si alte stafete cu vesti din Zarand. Auzi ca inca de ieri dupa-amiazi Crisan, cu o oaste de tarani, s-a repezit asupra orasului Brad, au ucis acolo pe cine s-a impotrivit, au dat foc catorva curti domnesti, iar pe nemesii care s-au inchis in biserica reformata i-au tras jos chiar din turn si i-au omorat pe toti. Apoi de la Brad taranii s-au impartit in mai multe cete si au pornit sa stinga pe domnii de prin sate pe rand. Crisan insusi se spunea ca s-a indreptat spre Ribita unde mai multi nobili inarmati il asteptau gata de lupta.

in sfarsit, joi dimineata Horia se rase frumos, se imbraca in straiele cele mai bune si se gati ca la o sarbatoare mare. Iacob Topa veni si-i aduse calul pe care-l luase de la Mihaileni. impreuna cu dansul mai sosira unsprezece calareti.

- Craisorul nostru trebuie sa fie pazit ca si domnii! zise Iacob in vreme ce calaretii il intampinau cu niste "traiasca" de clocotea Crangul Feregetului.

in fruntea cetei de albaceni, Horia cobori pe Aries pana la Secatura, apoi urca pana la Negura si de-acolo trecu la Vidra, ca sa adune de peste tot oamenii. Sosira dupa-amiazi la Paltinis. intr-o poiana larga multime mare de tarani astepta si pe carari mai veneau mereu. Closca era acolo de mult. Norodul, cand zari pe Horia in fruntea motilor, izbucni in strigate de bucurie parca le-ar fi adus toate bunatatile lumii. Horia se sfatui putin cu Closca si cu batranii si hotarara sa astepte pe Crisan cu zarandenii. Pana atunci oamenii nu mai vorbira decat despre ispravile rebelistilor de pe Crisuri, povestindu-se multe minunatii, adaogand fiecare ce stia sau macar ce auzise. Apoi sosi si Crisan insotit numai de vreo cincizeci de oameni, dar toti calari si toti inarmati, care cu pusti, care cu lanci, ca o adevarata ostire ce vine din razboi. Un rastimp lung trecu pana ce se potoli lumea, caci intreaga ceata fu inconjurata si asaltata de intrebari. Crisan ispravise treaba la Ribita, inca de ieri, iar azi-dimineata, trecand prin Mihaileni, a mai avut sa faca niste judecati si de-aceea a intarziat, mai ales ca iobagii din Blajeni, ca si cei de-aici, au vrut sa auda toate intamplarile rebeliei.

Pe urma, cand se facu liniste, Horia vorbi multimii. Nu mai avea nevoie sa convinga pe nimeni. Porunca imparateasca despre omorarea ungurilor era acuma cunoscuta. Le porunci doar sa fie darji si necrutatori, cum au fost si ungurii de atatia amar de ani cu dansii, si sa asculte poruncile capitanilor pe care-i va pune el ori pe care ii vor alege satele. Apoi ceru sa jure terti pe sfanta cruce cu chipul imparatului ca vor ucide tot ce e unguresc, fie domn ori slujbas, daruind viata numai celor ce vor primi pe loc legea si credinta romaneasca. Popa din Albac, cu crucea in mana, rosti cuvintele juramantului si multimea, cu capetele goale, le repeta intr-un glas care parea mugetul unei vijelii. Se inserase. Umbre mari se intindeau peste poiana alba de oameni. in linistea muntilor numai murmurul gloatelor se ridica spre cer ca o amenintare inabusita. Apoi, peste capetele tuturor trecu scurt, aspru ca o sageata de otel, porunca craisorului:

- Hai, feciori!

Si oastea alba se urni.





Craisorul Horia - Capitolul 01 - Inaltate imparate!
Craisorul Horia - Capitolul 02 - Vine Horia cu porunci!
Craisorul Horia - Capitolul 03 - De la Ana la Caiafa
Craisorul Horia - Capitolul 04 - Cu voia si porunca imparatului!
Craisorul Horia - Capitolul 05 - Hai, feciori!
Craisorul Horia - Capitolul 06 - A noastra-i lumea!
Craisorul Horia - Capitolul 07 - Cumpana
Craisorul Horia - Capitolul 08 - Vin catanele!
Craisorul Horia - Capitolul 09 - Iuda
Craisorul Horia - Capitolul 10 - Roata


Aceasta pagina a fost accesata de 815 ori.
{literal} {/literal}