Craisorul Horia - Capitolul 06 - A noastra-i lumea!
de Liviu Rebreanu
6.
Oastea taraneasca innopta, palcuri-palcuri, din Vidra si Poeni si Fantana Lina si Pescuti si Ponorel si Sohondol, dar la rasaritul soarelui, vineri, toata lumea trebuia sa se intalneasca la impreunarea celor doua Ariesuri caci acolo, pe-aproape, in satul Bogdanesti se retrasese si Horia sa se odihneasca si sa mai sfatuiasca cu capitanii cei mari Closca si Crisan.
Noaptea o burnita urata si rece porni sa cearna, mohoratoare de suflete. Pana sa se adune toata multimea si sa se randuiasca, se facu pranzul cel mic si ploaia inceta parca inadins sa usureze miscarea cetelor.
Apoi norodul din treizeci si trei de sate se scula si intr-un ceas fu la marginea oraselului Cimpeni. Ulita de sus se umplu repede de tarani care se imbulzeau, chiuiau, amenintau. in capul lor, calare pe un armasar roib, Crisan, cu o cruce mare galbena, drept steag de lupta, striga cat il tineau plamanii ca oamenii cei de treaba vin sa nimiceasca pe unguri, ori sa-i boteze in legea crestineasca, precum a oranduit Dumnezeu si inaltatul imparat. Mai inapoi, inconjurat de calareti, Horia, cu suman alb ca o mantie craiasca si cu o pusca pe oblancul selei, mergea tacut, uitandu-se in dreapta si in stanga, ca si cand ar fi vrut sa cerceteze inimile multimii. Dupa dansul venea Closca, tot calare, cu pene albe si rosii la caciula, racnind in rastimpuri cate-o sudalma pe care cei dimprejur o reluau chiuind si adaogand, ca la nunta:
- Hai, feciori, hai, c-a noastra-i lumea!
in piata orasului, mare, patrata, astepta alta multime taraneasca, in frunte cu feciorul lui Horia. Nu s-au mai dus la Paltinisul Blajenilor, ca le venea prea departe s-apoi tot trebuiau sa se intoarca inapoi aci. Mai bine Ion s-a repezit prin satele dimprejur si, mai cu sfatul, mai cu amenintarea, a poruncit oamenilor sa nu lipseasca nimeni a afla poruncile cele imparatesti. Aseara, prin piata, in fata curtilor ispanului, s-a intalnit cu gornicul Ursu Uibaru. I-a dat binete, ca totdeauna, si gornicul l-a oprit:
- Da ce, Ioane, s-aude ca incepe rebelie mare?
- Apoi ce-om face noi, nu stiu - raspunse feciorul batjocoritor. Poate ca stie mai bine domnul ispan daca i-ai spus d-ta!
Ursu Uibaru era galben si chiar mustata i se pleosti, zicand:
- Cu domnul ispan nu-ti face voi nicio treaba ca adineaori dansul s-a pus in brisca cu trei cai si poate tocmai la Aiud sa-l mai prindeti!
Ion Horia ridica din umeri si trecu inainte. Gornicul insa, spaimantat de plecarea lui brusca, striga dupa el:
- Pe mine n-a veti de ce sa fiti suparati, Ioane, ca eu, stii bine, cat mi-a ingaduit slujba totdeauna am...
Flacaul nici nu se intoarse, nici nu raspunse, asa ca gornicul ramase cu vorba in vant. Auzise pe la oameni cum s-au sculat zarandenii si ca si motii au de gand sa nu crute pe nimeni. El se rugase de ispanul Intze, din pricina caruia si-a castigat ura si scarba oamenilor, sa-l ia cu dansul, ca poate sa-l si omoare rebelistii cand or ajunge pe aici; dar ispanul l-a impins la o parte si nici macar nu i-a raspuns.
- Asa-mi trebuie, daca am fost om de credinta in slujba domnilor! mormai amarat, cu ochii dupa feciorul lui Horia.
Toata piata era acum plina de tarani si tot orasul fierbea ca un stup in care a patruns un roi tanar si gata de lupta.
- Faceti loc craisorului nostru! La o parte! Loc! strigau calaretii deschizand o partie prin multime.
Horia cu ceilalti capitani trecura pana in fata curtii ispanului si acolo se oprira. Crisan facu semn cu crucea multimii ca vrea sa vorbeasca marele capitan. Dar nu se putu face atata tacere ca sa auda toata lumea. Cuvintele lui Horia fura purtate din gura in gura si talmacite dupa priceperea ascultatorilor.
- Eu Ursu Nicula va spun, oameni buni, in numele inaltatului imparat, ca inaltatul imparat mi-a poruncit sa va spun si sa va arat...
Nici nu asculta toata lumea pana la sfarsit, ci prinse a se razleti in pilcuri prin oras, repezindu-se sa implineasca poruncile auzite. Vidrenii si albacenii, care se aflau imprejurul craisorului, navalira in curtea ispanului si incepura a sparge si a sfarama tot ce gasira, in cancelarie, unde erau documentele si toate hartoagele de pe urma carora se trageau toate faradelegile, ravasira dulapurile si rafturile, ba unii scoasera in ograda vrafuri de hartii si le dadura foc. in aceeasi vreme alte cete se napustira asupra caselor din piata in care locuiau alti slujbasi si unguri, pe cand crisenii, mai invatati cu rebelia, fiindca prin satele lor pradasera cu nadejde tot ce fusese de pradat, se grabira sa puna mana pe lada cu bani a domeniului. O gramada de baiesi, spalatori de aur de pe Ariesuri, napadi cancelaria schimbatorului de aur ca sa se razbune pentru batjocurile ce le suferisera cu preturile muncii lor. Altii sparsera usile bisericii papistase, patrunsera inlauntru si sfaramara bancile, stranele, icoanele, sfesnicele, crutand numai altarul. Buciumanii, dupa porunca lui Ionut Dandea si pentru ca nici nu aveau clopot la biserica lor, se suira in turn si se silira sa dea jos clopotul papistasesc ca sa-l duca acasa.
Pe cand oastea de iobagi, imprastiata prin oras, se racorea cum putea, Horia ramase in piata, inconjurat de calaretii lui, la sfat cu Closca si Crisan. Era multumit de avantul oamenilor, dar socotea ca, pentru a ajunge la izbanda, trebuie negresit hotarata o randuiala. Daca fiecare va face dupa capul sau, curand de tot si chiar inainte de-a fi putut dobandi ceva, curajul se va stinge si sufletele ostenite in zadar vor fi lesne intoarse la jugul suferintei. Este nevoie deci ca unii, putini, sa porunceasca si ceilalti sa asculte orbeste poruncile. Mai ales Crisan, cu duhul ostasesc ramas intr-insul, se bucura auzindu-l. ii si zise indata:
- Dumneata esti capitanul cel mare, alege-ti ca pitani cati poftesti si mai da-ne si caprari peste cetele cele mai mici de oameni! Sus, prin partile mele, am si pus cativa oameni de incredere capitani peste sate si asa i-am putut lasa pe dansii sa dregatoreasca!
Horia dadu din cap. inainte de-a merge mai de parte randuiala trebuie facuta. Sa puie dansii capitani, neaparat, dar sa ingaduie si satelor sa-si aleaga ele pe cei mai destoinici, pe care ei doar sa-i intareasca in slujba. De altfel el insusi tocmai cu treburile acestea va avea sa se indeletniceasca mai mult. Satele nu pot ramane fara conducatori, caci slujbasii domnesti si mai cu seama primarii trebuiesc scosi si judecati pentru nelegiuirile ce le-au faptuit impotriva norodului. Mai este apoi de lipsa sa se ingrijeasca si de arme, ca maine-poimaine vor da piept cu nemesii inarmati bine, si impotriva lor nu se poate lupta numai cu toporul si cu coasa prefacuta in sulita. si iarasi trebuiesc trimise carti si prin celelalte comitate, sa afle iobagii de pretutindeni ca a inceput rebelia pentru rapunerea domnilor.
Hotari apoi, ca chiar dupa-amiazi Closca si Crisan sa porneasca cu intreaga oaste de tarani, alcatuita acum din douazeci si noua sate zarandene si saisprezece ale domeniului Zlatna, sa loveasca orasul Abrud, cuibul ungurimei de pe-aici. Sa fie insa cu multa bagare de seama si sa nu se lase amagiti nici de fagaduieli desarte, nici de amenintari neputincioase. El insusi va pleca sa prinda pe primarii si gornicii de pe cele doua Ariesuri si sa-i judece fara zabava si sa le ia socotelile pe care n-au vrut sa le dea pana acuma.
Din ograda ispanului atunci iesi un grup galagios, aducand patru gornici legati cu mainile la spate si batuti de li se cunosteau pe fata urmele. Un taran negricios si uscat, care conducea pe cei zgomotosi, pasi cataneste inaintea lui Horia si raporta:
- Domnule capitan, am prins patru talhari de gornici, uite-i colea! I-am gasit ascunsi in pivnita, printre butoaiele cele cu vinuri scumpe, i-am dobzaluit bine si i-am adus sa te intrebam de n-ar fi bine sa le taiem capetele ca sa nu mai poata face rau nimanui pe lumea asta!
Horia vazu pe Ursu Uibaru intre cei prinsi. Raspunse:
- Ba lasati-i, mai frate, sa-i judecam cum se cu vine! Dar patru oameni sa ramaie langa dansii sa-i pazeasca!
- Prea bine, domnule capitane mare! facu taranul cu un ranjet prostesc si salutand cu mana la caciula ca o catana batrana.
Era cam cherchelit ca si ceilalti paznici, fiindca faceau parte din gloata norocoasa care alergase prin pivnitele domeniului, sa sparga butoaiele si sa verse toate bauturile. Au si stricat ei cateva vase, dar au avut grije sa guste intai ce strica.
- Da procopsitul de birau din Albac pe unde se ascunde, mai Ursule? intreba Horia deodata pe Uibaru care se tot uita la dansul cu niste ochi plini de groaza.
- Macavei Bota? zise gornicul cu o lucire de nadejde. D-apoi mi se pare c-a fugit spre Aiud ori chiar catre Cluj, ca pe-aici nu l-am mai zarit de ieri-dimineata...
- Na, lasa ca-l gasim noi si-n fundul pamantului!
Pe la amiazi, oamenii satui de stricaciuni incepura sa se adune iarasi in piata mare. De altfel capitanii mai trimisera si cativa calareti, sa grabeasca adunarea. Ion Horia sosi cu o ceata mai randuita, in care toti aveau sulite si toti cautau sa se poarte intocmai ca si catanele. Ion insusi era calare si avea pene rosii la caciula. Asa se infatisa la tatal sau si-l ruga sa-l lase si pe el capitan, caci trupa asta el si-a intocmit-o acum si cu ea e in stare sa cucereasca o tara intreaga.
- Apoi daca ai fost vrednic sa-ti aduni oameni, vrednic esti sa le fii si capitan si sa le poruncesti! zise Horia uitandu-se insa la Closca si la Crisan, parca i-ar fi intrebat de a facut bine ori nu.
- Asa-i! aprobara amandoi intr-un glas. si cand multimea fu in plin, Horia dadu lozinca pe care o repetara mii de guri:
- La Abrud cu Dumnezeu inainte!
Marele capitan isi mai opri, in afara de calaretii sai, o ceata de vidreni si albaceni. Dupa ce se scurse norodul, numi capitani pe Toaderberindei si pe Toader Scoica, poruncindu-le strasnic sa-si caute degraba un manunchi de oameni cu care sa tina ordinea si chibzuiala in Cimpeni si sa nu ingaduie cumva ca ungurii sa ridice iar capul. Apoi, inainte de-a pleca, trimise cativa calareti sa prinda pe toti primarii ce-i vor gasi prin satele Ariesului mare si sa-i adune la Albac unde dansul va veni maine, caci asta-seara vrea sa ajunga la Vidra sa ispraveasca niste socoteli. Sfarsind, arunca o privire spre Ursu Uibaru care pleca repede capul.
Sosi noaptea tarziu la Vidra. Era ostenit rau si voia sa se culce indata, sa se odihneasca. Dar la cancelarie gasi lume multa si valmasag mare de glasuri. David Avram impreuna cu alti oameni prinsesera pe primarul Vasile Goia tocmai cand, calare, cu o dasaga de bani, incerca sa fuga in Bihor, peste munti. taranii il legasera si-l adusesera in sat, sa fie judecat de popor. De multe ceasuri insa se hartuiau fara a ajunge la o intelegere. Prinsul sedea gramadit si ingrozit in mijlocul cancelariei, iar David Avram, batran si slabanog, suduia si ameninta si, din cand in cand, pleznea peste ceafa pe Vasile Goia. Unii ziceau ca sa-i ia banii, sa-i imparta intre oameni, iar primarului sa-i daruiasca viata, pedepsindu-l doar cu o bataie sora cu moartea; altii, si mai ales David, tineau mortis sa-l suie sus la Piatra si de-acolo sa-l zvarle in prapastie, sa nu se mai aleaga dintr-insul niciun ciolan intreg. Acuma toata lumea ceru lui Horia sa-l judece. Prinsul insusi gemu rugator:
- Mai Ursule, si eu te-am ferit pe tine de multe ori...
- Mi-aduc aminte, vezi-bine, cum ai venit sa ma intrebi de sanatate tocmai in casa lui Petre Nicula, aci de fata! zise Horia fara macar sa se uite la dansul. De altfel uite ca ti-am mai adus un ortac, pe dumnealui Ursu Uibaru care de asemenea numai bine ne-a facut tuturor! Na, apoi nici nu-i trebuinta sa stricam atata vorba pe niste oameni asa de netrebnici!
Cativa sateni voira sa spuna ceva. ii opri cu o miscare hotarata si urma:
-Nici o vorba, nimeni!... Acu noaptea insa nu-i vreme de judecata nici pentru talhari ca dansii. Fiindca trebuie socoteala in toate, iaca sa va pun capitani peste sat, care sa aiba grije si sa judece unde trebuieste. Am sa pun pe Iacob Todea intai, apoi pe Pavel Bocu si pe Petre Nicula si pe Toma Gligor si pe Petre Goia si pe Tulia Nicula, ca sunt toti oameni pe care i-ati ales si voi de cate ori ati avut lipsa de aparare ori de plangere. Ei sa judece si pe birau impreuna cu mine, dupa dreptate, maine dimineata, ca sa aiba vreme pana atunci sa chibzuiasca bine!
A doua zi, Vasile Goia fu osandit dimpreuna cu Ursu Uibaru. Primarul fu indata tarat la Piatra. Da vid Avram ceruse si dobandise favoarea sa-l poata impinge el de pe marginea stancii jos in prapastie. Spuse tuturor ca astfel vrea sa-si razbune toate umilintele ce le-a indurat de la Goia fara sa cracneasca.
Ursu Uibaru insa cazu la genunchii lui Horia si-l ruga atat de fierbinte sa-i crute viata ca in cele din urma capitanul se inmuie.
- Mai omule, nici tu n-ai fost mai de omenie ca biraul - ii zise Horia. Dar n-ai facut atatea rele ca dansul pentru ca n-ai putut. Totusi, iaca, te iert, daca vrei sa dovedesti ca te faci om de treaba!
Gornicul incepu sa se jure. Horia il intrerupse:
- Nu asa, voinice! Dovada s-o faci cu fapte!... Uite, eu te pun caprar langa feciorul meu! Sa mergi si sa implinesti poruncile mele si pe-ale lui si sa fii credincios in toate! Jura aci pe sfanta cruce!
Scoase crucea de aur cu chipul imparatului si Ursu Uibaru jura:
- Asa sa-mi ajute Dumnezeu Tatal si Fiul si Duhul Sfant si Maica Precista si toti sfintii!
Horia il lua cu dansul si la Albac, unde ajunse dupa-amiazi si unde gasi prinsi pe primarii domnesti din Cimpeni, Fata Albacului, Gura-Neagra si alte cateva sate. Dar socotelile cu dansii erau lungi si incurcate, iar ei infricosati, mai ales cand li se spuse soarta celui din Vidra, nici glas nu mai avura sa vorbeasca. Ca sa nu piarda vremea de pomana cu ei, Horia ii inchise intr-o pivnita a primariei, le puse paza buna si sambata noaptea se intoarse la Cimpeni. Poposi cateva ceasuri la Toader Berindei de la care afla ca de azi-dimineata Abrudul a fost cuprins de 25 tarani, ca au fost ucisi multime de unguri si mai multi botezati, ca din toate casele unguresti n-au mai ramas decat ziduri si acoperise.
Dumineca de dimineata porni si el spre Abrud peste Carpinis. De-abia iesit din Cimpeni, pe drum ii spusera oamenii ca multimea cea mare de romani se afla inca tot in Abrud unde mai este mult de stricat, dar ca Closca, cu o ceata mai mica, a trecut de aseara spre Rosia. Atunci isi schimba si el planul cu Abrudul, ca sa se intalneasca cu Closca. Trecand pe langa casa lui Closcut, trimise un calaret sus pe coasta sa vada daca nu e cumva acasa ori daca nu i-a lasat vreo veste. Nu era. N-a mai fost pe-acasa de-alaltaieri, cand a mers contra Abrudului, dar si atunci doar a imbucat ceva, ca multimea de oameni nu l-a lasat sa zaboveasca. Marinaasi intrebat acuma pe calaret: cand s-o ispravi oare rebelia asta, ca, Doamne, greu mai e fara barbat la casa si tare se prapadeste si bruma de avere daca omul nu-i poarta de grije, ca fanul lor de la Mogos acolo l-a batut Dumnezeu...
- Apoi daca s-ar lua barbatii dupa capul muierilor... murmura Horia cam incruntat. Ehei, de-abia incepe hora!
in Carpenis, pe la mijlocul satului, aproape de biserica, inainte de-a coti la stanga spre Rosia, intalnira un car tras de doi boi urmat de cativa tarani cu capetele goale. in car, pe loitra, sedea popa Moise cu ochii rosii. Cand vazu pe Horia, popa opri carul, se dadu jos si ridica cearceaful alb descoperind cadavrul unui preot cu teasta sfaramata.
- Daca ingaduiti nelegiuiri d-astea, Dumnezeu n-are sa va ajute, mai Ursule! zise popa Moise cu aspra imputare.
ii povesti apoi cum alaltaieri, cand a trecut multimea taraneasca pe-aici spre Abrud, Crisan a poruncit sa mearga si popa Avram sulutu, ca sa citeasca din nou poruncile imparatesti, fiindca el stie mai multa carte si asa oamenii vor crede mai tare in vorba imparatului. Popa Avram, om batran si cu frica lui Dumnezeu, nu putea sa-si lase biserica fara slujitor tocmai dumineca. Crisan s-a infuriat ca "ce, esti popa de unguri?" si "daca nu vii de buna voie, ai sa vii de nevoie!" si a poruncit de l-au pus pe un cal si l-au dus cu sila intre dansii. Apoi cum a ajuns la Gura Cornii, deasupra Abrudului, l-a coborat de pe cal si i-a dat sa citeasca niste carti pe care le avea dansul in traista. Popa Avram a inceput sa le talmaceasca, dar ce spunea el din carti nu-i placea deloc lui Crisan si nici oamenilor, ca spunea altfel decat stiau ei ca este scris in ele. Atunci norodul a prins a racni si a ocari pe popa Avram ca tine cu ungurii si cu domnii si ca-i popa papistas. si deodata a sarit un crisan si l-a izbit in cap cu toporul, strigand: "Nu mai vrem sa ascultam minciunile hotului de popa, ca-i cumparat de unguri sa ne insele!" Closcut s-a repezit sa-l apere, ca-l stia om cucernic si de omenie, dar oamenii intaratati si innebuniti, erau cat pe-aci sa se supere si pe dansul ca se mai intrepune pentru un vanzator.
- Na, parinte, apoi ce s-a facut bine s-a facut i zise Horia. Ca lupta noastra-i pe viata si pe moarte, si nu putem lasa sa ne amageasca pana si popii nostri! Asa sa stii, parinte, si sa stie si altii!
Popa Moise vazu ochii indarjiti si nu mai spuse nimic. Acoperi iar mortul din car, isi facu cruce si bolborosi rugaciuni, in vreme ce Horia cu calaretii lui se indepartau cotind pe drumul spre Rosia.
Pe ulitele orasului era o furnicare de tarani, unii inarmati, altii incarcati cu felurite lucruri stranse de prin casele unguresti. Toti pareau mai mult veseli, decat maniosi, desi racneau mereu, amenintau si suduiau din rasputeri. Dar ceea ce izbea mai cu seama pe Horia era ca nu se simtea nicio randuiala, ca si cand fiecare ar fi fost de sinea lui, fara stapan, fara nicio tinta.
- Mai feciori, da voi ce faceti pe-aici? intreba dansul un grup de flacai care veneau cuprinsi pe dupa cap si chiuind, ca dumineca, acasa in sat, dupa hora.
- Stingem pe unguri si ne veselim, c-a noastra-i lumea! raspunse unul cu fata imbujorata si cu glas chefliu.
- Venit-ati de capul vostru aci ori aveti vreun stapan? starui Horia.
- Ba ne-a trimis d-aseara capitanul Closca si acum a sosit si dumnealui! zise altul, desprinzandu-se dintre ceilalti, caci intelesese ca omul acesta, inconjurat de atatia calareti, trebuie sa fie Horia.
Dupa ce Horia trecu mai departe, flacaii pornira sa strige mai inflacarati:
- Vivat craisorul nostru!.. Vivat Maria Terezia!
Pe Closca il gasi la gura minei Lorinez unde se aflau ascunsi vreo suta de unguri si dregatori de frica taranilor si dupa ce auzisera ce s-a intamplat la Abrudieri. Closca fierbea si afurisea si suduia. Descalecase si alerga de colo pana colo, poruncind oamenilor cand una si cand alta, el insusi nestiind ce-ar fi de facut. Caci cetatenii unguri nu puteau fi scosi din gangurile subterane cu lupta om la om, care cine stie cat ar putea tine si in orice caz ar cere mari jertfe; in gangurile minei cei furisati acolo se pot lesne apara chiar numai stand la gura intrarii si pocnind pe oricine ar incerca sa patrunda inlauntru.
- Dumnezeul si toti sfintii lor! se catrani Closcut vazand pe Horia. Cum sa-i scoatem de subt pamant?
Horia ii potoli. Trimise pe Ursu Uibaru cu steag alb la gura minei sa spuie celor de-acolo ca el, Horia, marele capitan, le fagaduieste ca nu se va atinge nimeni nici de viata si nici de averea lor, daca vor iesi de buna voie si se vor boteza in legea romaneasca; altfel sa stie ca vor fi afumati si arsi de vii acolo, subt pamant, caci Horia nu se va clinti de-aci pana nu-i va vedea sau morti sau supusi poruncilor imparatesti. Asteapta raspunsul lor pana la sfintitul soarelui. Ursu Uibaru, caprar, porni repede sa implineasca porunca craisorului.
- Na, hai sa ne hodinim, frate Closcut - zise Horia cu un zambet linistit - ca raspunsul are sa se gaseasca si, daca n-ar fi bun, om mai chibzui noi pe urma ce-i de zis si de facut!
Se retrasera in casuta lui Ion Biro, pus capitan peste Rosia de catre Closca numai adineaori. Noul capitan porunci muierei sale sa le pregateasca degraba mancare si bautura si sa alunge copiii din casa ca nu cumva sa tulbure odihna si sfatul marilor capitani. Apoi Closca, izbucnind deodata, imbratisa pe Horia:
- Craisorule, craisorule, a noastra-i lumea de-aici incolo!
Horia prea auzise de multe ori vorbele acestea care i se pareau pripite. Auzindu-le acuma si din gura lui, mormai putin mohorat:
- Stai, frate Closcut, ca de-abia am pornit la drum!
- D-apoi ca orice ar mai veni, baremi i-am invatat minte si omenie! zise Closca trantind caciula pe lavita.
ii povesti cu insufletire cum s-a repezit ieri asupra Abrudului, dupa ce respinsese propunerea primariei de-a cadea la pace. N-a fost casa ungureasca necercetata, dar asa fel ca nici cercevelele la ferestre si blanile usilor sa nu ramana intregi. Care s-au nimerit dintre domni au fost ucisi, dar multi nu, caci se supuneau ca gainile. Numai cladirile imparatesti le-au crutat. De altfel azi-dimineata au venit de la Zlatna vreo. Patruzeci de catane cu un ofiter si s-au asezat in casa birurilor imparatesti. Closca, insotit de cativa capitani, toti in arme, s-au dus indata la dansul si i-au spus ca si ei sunt catane imparatesti si au pornit sa pedepseasca pe unguri pentru ca nu vor sa asculte poruncile imparatului, dar ca oamenii si averile imparatesti nu vor fi atinse de ei nici de-aici inainte.
- si el ce ti-a raspuns? intreba Horia cu ochii mari.
- Apoi dansul nu stia romaneste tocmai bine si a dat din cap ca a inteles si ca adica sa facem cum avem porunci, ca doar ii spusesem ca inaltatul imparat ti-a dat porunca sa-i stingem!
Din toate cate au fost pana acuma, vestea aceasta framanta cel mai mult pe Horia. Vreun ceas il descusu pe Closca numai despre catanele acestea parc-ar fi vrut sa cunoasca fiece cuvant si chiar fiece gand al lor. Apoi cand intelese bine ca ofiterul si catanele nu s-au amestecat deloc sa opreasca pe oameni ori sa apere pe unguri, striga si el usurat:
- Acuma da, frate Closcut, putem spune c-a noastra-i lumea!
si indata, inviorat, orandui planul si poruncile pentru viitor. Closca, cu cetele lui, sa coboare pe Aries in jos, sa ridice toate satele si sa se intalneasca la Mogos cu oamenii lui Crisan care vor merge intr-acolo de la Abrud peste Corna si Muntari. Feciorul sau Ion, ajutat de caprarul Ursu Uibaru, va porni cu alta ceata peste muntele Negrileasa spre Ighiu. Apoi toate trei ostile se vor aduna si vor navali asupra Galdei ca sa darame curtile fispanului si sa sloboada din temnita pe Dumitru Todea si pe ceilalti moti, iar dupa aceea, impreuna cu toate satele rasculate vor merge la Aiud, unde e cuibul ungurilor, si-l vor face una cu pamantul. Dar, ca sa nu aiba domnii vreme sa se intareasca, trebuie faptuit repede. Prin urmare chiar maine, luni dimineata, toate trei trupele vor pleca la drum, incat pana joi sa ajunga langa Galda si joi noaptea sa si cuprinda curtile fispanului.
- Of, de-am avea norocul sa prindem si pe maria sa fispanul in Galda, eu, cu mainile astea, l-as beli de viu, ca prea ne-a batjocorit rau! suspina Closca cu amaraciune.
- Pe cei de-aici lasati-i in seama mea! adaoga Horia. Am sa-i judec eu sa ma tie minte multa vreme!
inainte de sfintitul soarelui veni Ursu Uibaru, tantos ca un strajamester de husari, batu din calcaie si asa raporta:
- Domnule capitan, instiintez cu supunere, am dus la baie porunca dumitale si le-am spus-o tare s-o auda bine si am stat pana acuma dupa raspuns. Dar ungurii nu vreau sa asculte porunca si popa reformat mi-a spus in numele tuturor ca li-e frica sa nu-i omoram si sa-i chinuim si de aceea nu vreau sa iasa macar de-am face cu dansii orice. Pe urma totusi stapanul bailor, cel care-i zice Lorinez, a iesit impreuna cu muierea si copiii si cu toate neamurile si mi-a spus ca ei se boteaza in legea noastra si ca indata trimite dupa popa romanesc!
Horia statu pe ganduri, uitandu-se insa mereu la Uibaru, apoi striga pe gazda casei si-l trimise la Lorinez, sa vada daca s-a botezat si daca da, sa-i spuie sanatate din partea lui si sa stie ca niciun fir de par n-are sa-i fie atins. Dupa ce pleca Biro, se mai uita putin la Uibaru si zise:
- Na, Ursule, vad ca esti om de omenie si de credinta si-mi place de tine!
- D-apoi, domnule capitane, cum sa nu fiu, daca d-tale ti-a fost mila de mine si m-ai iertat, macar ca iti gresisem de multe ori si te amarasem dupa poruncile domnilor, iar ei nici n-au vrut sa ma cunoasca, si m-au lasat de pripas tocmai cand a venit primejdia si dupa ce ii slujisem cum am stiut mai bine. Asta insa mi-a fost de invatatura pe toata viata, ca sa nu te bizui niciodata pe inima strainilor, ca numai sangele 15 tau te ocroteste si te miluieste. Dar nici nu m-oi lasa pana n-oi baga cutitul in beregata lor, sa stiu de bine ca pe urma voi fi tras in teapa!
Capitanul Ion Biro sosi indata cu raspunsul ca Lorinez si cu ai lui s-au botezat intr-adevar si multumesc lui Horia pentru toate fagaduintele. Apoi Horia porunci ca, subt conducerea capitanilor, sa fie pradate casele si locuintele tuturor celor ce se afla in gangurile bailor. Aceasta numaidecat si drept pedeapsa ca n-au incredere in cuvantul lui. Iar de iesit din bai tot vor iesi curand de tot, vii sau morti.
Cu Closca in frunte multimea de tarani purcese la devastarea orasului pana seara tarziu, cand venira de la Abrud si Crisan cu feciorul lui Horia.
A doua zi, dupa ce cele trei cete taranesti pornira precum li se poruncise, Horia insusi, insotit de doisprezece calareti, merse in comuna Bucium sa ia masuri sa se aduca paie si fan la Rosia, trebuincioase pentru afumarea ungurilor neascultatori. Trecand prin catunul Muntari se duse drept in sasa, resedinta comunei, si chema pe oameni la o adunare in Poeni, sa le dea porunci. in sasa se intalni cu primarul domnesc George Suciu, mic, gros si cu ochi de viezure, care, vazand ca e chiar Horia, ii fagadui ca va aduna el oamenii si-i va duce la Poeni. Umbla intr-adevar dupa oameni, infricosat intai de sosirea craisorului. Dar apoi se gandi ce mai rasplata i-ar veni lui daca ar putea sa puie mana pe dansul si sa-l duca plocon catanelor din Zlatna.
Dupa-amiazi vreo doua sute de buciumani erau stransi pe coasta de la Poeni. Cand se ivi Horiat intovarasit de paznicii lui, taranii facura roata imprejur si George Suciu, primarul, inainte chiar de-a incepe Horia sa vorbeasca, striga sa-i arate si lui poruncile imparatesti care-l indreptatesc sa ucida pe ungurii si pe dregatorii din Ardeal, sa vada cu ochii lui iscalitura imparatului. Horia se supara si zise:
- D-apoi ca nu esti vrednic tu, birau unguresc, sa pui mana pe scrisoarea inaltatului imparat, niciodata!
- Adica cum? se burzului Suciu. Daca ai porunci, de ce sa nu le arati oricui, si unui tigan? Numai daca esti inselator ti-e frica!
- Ba eu n-am inselat pe nimeni in lume! Numai voi biraii inselati pe oameni si-i furati!
- Na, oameni buni, sa iasa afara pe care l-am inselat ori l-am furat eu! striga primarul cu mandrie. Iesiti, mai oameni, n-a veti frica!... Nu iese nimeni! Vezi, Ursule Nicula?
Iacob Topa nu se putu stapani si se rasti la dansul:
- Nu ti-e rusine d-tale, sluga ungureasca, sa te ratoiesti la craisorul nostru? Ei, ia seama si strange-ti limba c-apoi...
Mai multi tarani insa luara apararea primarului, e a are dreptate, ca de nu-i inselaciune pentru ce nu arata oamenilor slova imparatului, ca biraul bine zice: sa arate poruncile si sa spuie verde ce vrea sa faca si unde vrea sa ajunga, ca sa stim cu totii si sa nu ne caim pe urma in zadar... Horia isi dete seama ca aici n-are decat protivnici, invatati desigur de catre primar, ca garda lui de calareti ar fi neputincioasa in fata multimii - de aceea cauta sa-i ia cu binisorul. Se mira ca numai ei nu vor sa-l creada dupa ce peste cincizeci de sate s-au ridicat si au prapadit pe unguri si acuma chiar au pornit trei ostiri de tarani spre Aiud. Trebuie sa fi auzit si ei ce se intampla, ca doar multi dintre buciumam il cunosc mai de mult si stiu ca de patru ori a fost la Viena si a vorbit cu imparatul inaltat. Poruncile sunt in traista lui, infasurate frumos cum se cuvine unor porunci mult mai sfinte decat sa le poata arata oricui, mai ales ca ei nici nu sunt in stare sa le citeasca, fiindca nu stiu carte, si sunt doar scrise nemteste. Deci sa nu aiba nicio sovaire a crede ca are poruncile imparatului, caci de-aici trebuie sa mearga la Galda si apoi la Aiud sa nimiceasca toata samanta de domni unguri si bogatiile lor sa le lase pe seama oamenilor nevoiasi care se lupta acuma pentru dreptate...
Dar taranii se aratau banuitori, mereu ii puneau intrebari si raspunsurile le intrerupeau cu rasete neincrezatoare, ori batjocoritoare.
- Astea-s vorbe de claca! zise apoi un batran drept incheiere.
- Ba-s minciuni, oameni buni! striga iar primaru George Suciu, mai aprig. Dumnealui umbla cu porunci mincinoase ca sa insele pe oameni si sa-i nefericeasca! Toata rebelia asta cu minciuni a starnit-o!... Dar daca d-voastra sunteti cuminti sa puneti mana pe dumnealui sa-l ducem in sat si ori ne arata scrisul imparatului adevarat ori sa-l dam in seama catanelor imparatesti, sa faca cu dumnealui ce-or face, numai sa nu mai innebuneasca pe oamenii nostri cu minciuni!
Tovarasii lui Horia incepura sa strige ca ei nici morti nu vor ingadui sa puie cineva mana pe craisorul lor. Unii tarani protestara ca nimeni nu vrea sa-i faca vreun rau, ca in sat poate sa arate poruncile cui vrea si sa se duca cu Dumnezeu... Discutand insa mereu, intreaga adunare se puse in miscare si, tot vorbind, mai cu glume, mai cu sfada, ajunse in Bucium-sasa. Aici cearta se aprinse din nou, cand mai linistita, cand mai indarjita si tinu pana pe inserate. Parte din oameni se imprastiasera si acum ramasesera fata-n fata Horia cu ai lui si primarul cu vreo saizeci de oameni credinciosi. in cele din urma, simtindu-se superior, primarul George Suciu porunci unui gornic:
- Hai, Trifoane, inchideti-i peste drum, in casa lui Macovei Baiesan ca-i aproape, numai colea, si luati seama sa-i paziti pana om vedea mai bine ce-i cu dumnealor!
- Ia lasati, feciori, nu va iutiti - zise Horia, potolindu-si calaretii - ca ne-om rafui noi cu dansii curand de tot!
taranii rasera cu dispret, numai gomicul, un batranel sfios, cu mustati rare si ninse, rosti aproape spaimantat, ca si cand ar fi implinit o faradelege:
- Na, faceti bine si veniti si nu va mai impotriviti, ca dumneavoastra sunteti putini si dumnealor sunt multi si nu-i bine sa...
Intrara toti treisprezece intr-o casuta aproape parasita. incuind zavorul tinzii pe dinafara, gornicul mai zise:
- De cai sa n-a veti grije, ca-i bag in grajd si le umplu ieslele.
Un rastimp toti tacura uluiti. Mai ales Iacob Topa nu-si credea ochilor, parc-ar fi fost un vis urat. Regreta ca n-a infipt lancea in burta biraului ca baremi sa se incinga o bataie. si deodata zise:
- Apoi tare frumos ne sade, mai feciori, dac-am ingaduit noi sa fie batjocorit asa fel craisorul nostru de fata cu noi, parca am fi niste zdrente!
- Lasa, Iacobe, ca-i mai bine asa! ofta Horia. Daca n-om patimi de la ai nostri, apoi de la cine? Cel putin sa afle toata suflarea ca pe Horia buciumanii l-au vandut ungurilor!
Calaretii totusi mormaiau aci indignati, aci infricosati. Iacob Topa propuse sa sparga usa si sa navaleasca afara. Nimeni nu-l aproba, caci pe ferestruicile casei se vedeau vreo treizeci de oameni, inarmati care cu topoare, care cu furci, pusi de primar sa pazeasca pe cei prinsi pana ce vor sosi de la Zlatna catanele dupa care a trimis un gornic.
Horia insusi sedea pe lavita, cu ochii pe fereastra, privind dus in noaptea ce cobora. Gandurile il chinuiau. Ieri, cand a aflat despre purtarea catanelor fata de Closca, a crezut ca izbanda e aproape. si azi iata-l prins si amenintat sa fie dat pe mana domnilor tocmai de buciumanii in care-si pusese mai multa nadejde, caci doar avea aici pe Ionut Dandea, pe care-l facuse capitan indata dupa adunarea de la Paltinis. Unde sa fie Ionut? Sa fi ramas la Abrud? El, daca ar afla ca oamenii din satul lui au savarsit rusinea asta, ar zbura si ar impiedeca vanzarea. Apoi iar isi zise ca, de va fi predat catanelor, poate va pati si el ca Closcut si va fi lasat in pace...
Peste toate acestea insa o amaraciune grea ii sfasia sufletul. intamplarea aceasta poate sa fie o prevestire. Daca de la inceput, cei ce ar trebui sa fie tovarasii lui, indraznesc a face una ca asta chiar cand iobagii sunt stapanii muntilor si domnii nici nu cuteaza a se impotrivi, atunci ce va fi mai tarziu cand vor veni greutatile, cand se vor ivi ispitele, cand lupta va fi inversunata si va trebui poate sa dea piept cu catanele?
Tovarasii lui prinsi, zdrobiti de ostenelile si zbuciumarile zilei, adormira care pe unde apucase. El singur veghea si auzea de-afara vorbele oamenilor, fratii lui de sange, batjocorindu-l si ocarandu-l intre dansii. in gandurile si planurile lui toate le-a socotit, numai aceasta nu.
Auzi cantecul cocosilor de miezul noptii. si iar il cuprinsera nadejdi ca niste leacuri peste ranile inimii. Asa atipi apoi spre ziua, sezand pe lavita, cu coatele razimate de coltul mesei si cu ochii pe ferestruica ce incepea a se desprinde cenusie din bezna noptii. si atunci avu iarasi visul de odinioara, cu capitanul taranilor razvratiti asezat pe tron de fier inrosit, cu mirosul carnii smulse din trupul lui cu cleste inrosit in foc. Dar acuma in locul capitanului de demult se afla el insusi, pe tronul rosu sfaraia chiar carnea lui si mirosul de carne arsa ii gadila narile. Se mira numai ca nu simte nicio durere si vru sa strige cu glas izbanditor ca nu-i pasa de tortura, ca nu-l doare nimic... Atunci insa izbucni un vuiet de glasuri furioase ce-l coplesira ca o revarsare de ape.
in clipa aceea, deschizand ochii, vazu pe geam lumina de ziua, desi in urechi viitoarea de zgomote din vis continua mai vie. Apoi deslusi foarte bine glasul lui Ionut Dandea tocmai sub fereastra:
- Trazneste-l, Pavele, mama mamei lui de talhar!... Pe Horia, ma, sa-l prindeti voi? Pe Horia? Dumnezeii io si toti sfintii care v-au facut!
- Na, c-a venit Ionut! zise Horia catre tovarasii lui care, incurajati, se aruncara asupra usii si o smulsera din tatani.
Afara, o ceata de cateva sute de tarani snopea in batai pe cei ce au pazit casa unde fusese inchis Horia. Ionut Dandea se repezi la el si? l imbratisa, mormaind:
- Doamne, Doamne, cum s-a putut intampla una ca asta?
Apoi, fara sa astepte raspuns, adaoga catre insotitorii care tocmai ieseau din casa:
- Da si voi barbati sunteti ori mamaliga? Ca trebuia sa bagati sulitele in talhari, nu sa va lasati ca niste muieri! D-apoi daca nu prindeam noi de veste si veneau catanele?
Vreo patruzeci de tarani erau legati cobza in ograda.
Vazandu-i, Ionut Dandea uita pe tovarasii craisorului si porunci deodata:
- Haideti, feciori, care aveti bate mai zdravene?... Acu sa mi-i intindeti pe jos si sa le trageti cate cincizeci la spinare, dar stii colea, cum puteti voi mai teapan, sa tie minte cate zile-or trai! Iar pana-i mustruluiti voi aci, altii sa mearga sa le aprinda casele!... Tata, du-te dumneata cu oamenii sa nu greseasca si sa aprinda alte case!
Pe cand vinovatii primeau urland vergile, un fecior sosi in goana vestind ca vine o patrula de catane in sat. Ion Dandea striga:
- Lasa-i sa vie ca nu ne pasa de toate catanele din lume! Noi ce suntem? Nu suntem oare catane imparatesti?
Totusi Horia porunci sa iasa mai bine fratele lui Ionut cu o ceata de oameni si sa-i intampine pe soldati, spunandu-le ca aici nu e lipsa de ei si sa se intoarca linistiti inapoi de unde au venit. Numai daca cumva primarul George Suciu e cu dansii, sa-l prinda si sa-l aduca incoace la judecata. Oamenii plecara insa in zadar, caci patrula, vazand de departe multimea mare de tarani, nici n-a mai intrat in sat.
Pana la amiazi avura de lucru cu cei care ieri se impotrivisera craisorului, caci Ionut voia negresit sa dea o pilda tuturor cum vor fi pedepsiti neascultatorii de poruncile imparatesti. Dar Horia socotise ca ziua de marti sa fie in Musca si intamplarea de-aici ii zadarnicise planul. De aceea dupa-amiazi pleca peste satul Muntari lasand in grija lui Ionut sa ispraveasca si cu ungurii ascunsi in baile de la Rosia. Ca sa-l fereasca de vreo noua pozna, Ionut Dandea ii mai dadu optsprezece calareti, sa aiba laolalta treizeci de barbati care sa-l poata apara de orice primejdie.
in aceeasi seara, tarziu, Horia ajunse in hotarul comunei Musca. Nu intra in sat, ci batu la poarta unei case de la margine. Iesi un batran in usa tinzii.
- Auzit-ai dumneata despre Horia? intreba craisorul din ograda.
- De auzit am auzit, cum nu, dar nu-l cunosc, ca nu l-am vazut niciodata! raspunse taranul cam uimit de intrebare.
- Na, eu sunt Horia, si sa faci bine sa ne dai sa cinam ceva si apoi sa ne lasi sa ne odihnim cu feciorii, c-am umblat mult si suntem osteniti tare!
- Apoi sa va dam, cum sa nu, numai sa iertati cu ce-om putea, ca suntem saraci - murmura taranul. Ia scoala, baba, nu dormi, ca uite, au venit niste oameni de omenie si-s flamanzi!
Miercuri, ziua urmatoare, Horia se duse de dimineata la primarie si trimise strajile sa cheme degraba pe sateni la porunci. Afla ca alaltaieri pe la amiazi a trecut pe-aici Closca si Crisan cu multime de rebelisti si ca au plecat cu dansii multi barbati si flacai din sat. Horia se arata multumit si le ceru sa-si aleaga un capitan care sa aiba grije sa nu patrunda ungurii in sat si sa fie gata la porunca sa mearga unde va trebui. Mai cu seama ii indemna sa implineasca fara zabava toate poruncile lui, caci cine va sovai va pieri in teapa, iar casa ii va fi aprinsa si prefacuta in cenuse. Capitanul satului raspunde cu capul de toate si prin urmare sa fie cu ochii in patru.
A doua zi trecu in Lupsa si apoi seara se intoarse la Bistra unde petrecu si noaptea in casa capitanului Ion Iobagiu care era plecat cu Closca spre Galda. Vineri dimineata merse si aici la primarie, sa adune poporul. Acolo insa dadu peste Toader Catana, capitan pus chiar de dansul, impartind dreptate, fiindca primarul domnesc era fugit ori ascuns de frica taranilor.
- Na, Toadere, cum merg treburile pe la voi? intreba Horia.
- Tot numai bine, domnule capitan! raspunse
Toader Catana cu mandrie. Am botezat pe unguri si acu e liniste si pace. Dar se mai gasesc unii ascunsi pe care trebuie sa-i judecam. si apoi alte pricini, cate au oamenii... Iaca si dumnealor!
ii arata trei femei imbracate romaneste, infricosate parca si-ar fi vazut moartea. Cea mai batrana, vaduva, romanca, ascunsese pe celelalte doua, straine, venite de prin partile Clujului si mergand la Cristior. Au sosit in Bistra tocmai dumineca si, afland despre rebelie, au tras la vaduva aceasta, pe care o cunosteau mai de mult, si s-au imbracat romaneste spre a scapa de vreo primejdie din partea taranilor. Un vecin le-a parat si asa au fost aduse acuma la judecata pentru ca au umblat cu inselaciune.
Pe cand Toader ii povestea pricina, Horia se uita la cele doua straine si inima ii tresari inclestata de uimire. Din partile Clujului, la Cristior! Una putea sa aiba vreo cincizeci de ani si era inca frumoasa. Cealalta, desigur fata ei, nu era mai mare de optsprezece. si amandurora le stateau asa de bine straiele romanesti! Ochii lui se oprira in ochii plansi ai femeii si recunoscu pe domnita de la Cristior de acum vreo treizeci de ani. Subt privirea ei se simti inviorat ca si cand s-ar fi intors inapoi, in vremea aceea departata care a fost plina de visuri. Sufletul ii palpaia ca si atunci incat ii statu pe buze sa-i spuie: "Domnita eu sunt cel care ti-am facut vase romanesti odinioara si care te-am purtat in inima ca o icoana sfanta..." Alaturi de ea insa fetita intruchipa trecerea si schimbarea timpurilor. Era intocmai ca si maica-sa atunci, demult, si poate ca si de dragul ei se zbuciuma inima vreunui iobagiu undeva...
- Ce sa facem cu ele, domnule capitan? intreba Toader respectuos. Le pedepsim, le botezam, le...
Horia se cutremura parca l-ar fi trezit din somn. Repeta baiguind:
- Ce sa facem? Apoi da, ce sa...
Se gandi ca ele nici nu stiu, inca n-au de unde, ca la Cristior nu vor mai gasi decat ziduri ruinate si morminte proaspete. si zise brusc, cu glasul bland ca o mangaiere, adresandu-se lor, parca numai ele ar fi fost acolo:
- Duceti-va cu Dumnezeu... Noi nu ne razboim cu muierile!... Duceti-va...
Apoi catre Toader, aproape rugator:
- Lasa-le in pace, capitane! Ce ne punem noi cu niste biete femei, Toadere?
- Prea bine, domnule capitan! facu Toader Catana. De altfel chiar asa socoteam si eu...
Horia se uita iar in ochii domnitei lui de odinioara. Ochii ei pareau a-l recunoaste. Citi in ei o intrebare pe care gura ei nu cuteza s-o rosteasca. Apoi auzi glasul ei, aproape neschimbat, doar putin umbrit de plans:
- Multumim... si Dumnezeu sa te rasplateasca... craisorule!
in vorbele ei era o parere de rau sau poate numai lui i s-a nazarit. Dar nu mai intoarse ochii spre ea. Astepta pana ce iesira si apoi, trantindu-se pe un scaun, striga manios:
- Na, Toadere, sa-mi aduni oamenii din sat la porunci!
Craisorul Horia - Capitolul 01 - Inaltate imparate!
Craisorul Horia - Capitolul 02 - Vine Horia cu porunci!
Craisorul Horia - Capitolul 03 - De la Ana la Caiafa
Craisorul Horia - Capitolul 04 - Cu voia si porunca imparatului!
Craisorul Horia - Capitolul 05 - Hai, feciori!
Craisorul Horia - Capitolul 06 - A noastra-i lumea!
Craisorul Horia - Capitolul 07 - Cumpana
Craisorul Horia - Capitolul 08 - Vin catanele!
Craisorul Horia - Capitolul 09 - Iuda
Craisorul Horia - Capitolul 10 - Roata
Aceasta pagina a fost accesata de 1890 ori.
