Craisorul Horia - Capitolul 07 - Cumpana

Craisorul Horia - Capitolul 07 - Cumpana

de Liviu Rebreanu


7.

Focul se intindea mai iute decat puteau sa ajunga vestile pana la Horia. Pe cand ii raporta Crisan, la Paltinis ce-a ispravit el, capitanii lui prapadeau Baia de Cris, iar cete mai mici dadeau foc curtilor domnesti din Trestia, si Lunca, si cele doua Luncoiuri, si Halmagiu si Halmagel, si Ociu si altele. Pe urma de-abia sambata seara, la Cimpeni, o stafeta trimisa de catre popa Costan din Cristior, l-a instiintat ca Zarandul intreg e in mainile romanilor si ca doua ostiri de tarani au pornit mai departe si au coborat in valea Muresului una luand-o in jos spre Zam si cealalta in sus spre Balgrad, ca cetele aceste au cuprins Branisca, Bretea si Ilia, Lesnic, Dobra si Zam, apoi in sus Harau si Barsau* Chemindia, Banpataca si Uroiu, Rapolt, Bobalna, Foit, Geoagiu, Bacainti, Bintinti, Tischinti, ca au trimis oameni sa rascoale si Valea Streiului si tara Hategului, ba se pregatesc sa cucereasca negresit si cetatea Deva...

Acuma insa, in Bistra, a primit veste ca vreo trei sute de tarani au incercat intr-adevar sa cuprinda Deva si au ajuns dumineca, adica la 7 noiemvrie, pana la marginea orasului, sub cetate, dar au fost intampinati de catane imparatesti si asa au pierit mai bine de saptezeci de oameni, iar patruzeci si patru au cazut prinsi in mainile catanelor. Cei prinsi au fost predati comitatului sa-i judece ori sa faca cu dansii ce vor crede de cuviinta. in aceeasi zi toti au fost osanditi la moarte, fara nicio cercetare, si in dimineata urmatoare douazeci au fost scosi in dosul cetatii, langa drumul spre Dobra, unde se sapase un sant mare si calaul le-a taiat capul cu palosul, pe rand, impingand in groapa si trupul dupa ce cadea capul. Se aude ca marti si ceilalti douazeci si patru au fost taiati la fel. Capitanul George Marcu intreba: ce sa mai faca?

Horia ar fi vrut cel putin sa stie unde se afla oastea taranilor si cat de tare este. Dar stafeta, un flacau crisan, nu-i putu spune decat ca l-a trimis de la soimus capitanul si ca a schimbat trei cai numai ca sa vie mai repede. Atata mai adaoga ca a fost si dansul printre cei ce au incercat sa cuprinda cetatea si ca numai Dumnezeu l-a ajutat de a scapat ca prin urechile acului de sabiile granicerilor secui si norocul ca stie inota ca altfel s-ar fi prapadit in Mures cum s-au inecat si altii, multi de tot...

isi cam dadea seama Horia ca miscarea a ajuns azi la o raspantie. Pornita pe neasteptate si urmarita cu iuteala, a izbutit a speria pe domni si a-i incurca. De aceea n-a fost nicairi vreo impotrivire serioasa. Dar lucrurile nu vor putea merge asa la nesfarsit. Oastea imparateasca nu va sta mereu cu pusca la picior privind cum se da foc tarii. incat, inainte de-a avea vreme domnii sa se dezmeticeasca, ar trebui smulsa consimtirea lor intru nimicirea privilegiilor, ca pe urma imparatul sa n-aiba decat a lua cunostinta.

Socotind astfel, porunci capitanului George Marcu la soimus, pe Mures, sa puie pe vreun slujbas din partea locului sa faca o scrisoare ungureasca pentru fispanul de la Deva, spuindu-i dorintele norodului romanesc precum i le trimite dansul scrise de mina lui. Daca domnii primesc cererile, va fi pace si liniste indata, iar daca nu, atunci va merge chiar el, Horia, cu juramant mare si nu se va odihni pana ce nu va face una cu pamantul si orasul si cetatea. Raspunsul sa soseasca repede, pana dumineca seara, la popa Danila din Cristior si sa nu fie cu inselaciune.

Apoi insemna cererile pe hartie ca sa nu greseasca feciorul: comitatul dimpreuna cu toti domnii si toate neamurile lor sa jure pe sfanta cruce: sa nu mai fie domni ci fiecare sa traiasca din slujba pe care o va dobandi de la inaltatul imparat; nemesii cu mosii sa paraseasca de indata pamanturile; sa plateasca si nemesii biruri deopotriva cu iobagii; pamanturile nemesesti sa fie impartite iobagilor cum va orandui inaltatul imparat...

in aceeasi vineri seara si tot in Bistra, un calaret trimis de la Cricau de catre feciorul sau, il instiinta ca joi dimineata s-au intalnit acolo si ceata lui de oameni, si a lui Crisan si a lui Closca, si ca impreuna au prapadit curtile domnesti din Cricau, iar dupa aceasta au de gand sa loveasca la noapte curtea fispanului din Galda si sa scoata din temnita pe Dumitru Todea si pe Cianu Pascu. Sa mai afle de asemenea ca el a umblat peste tot bine cu oastea lui si ca Ursu Uibaru e tare credincios si viteaz, ca marti au facut praf curtile domnesti din Ompoita, in Ighiel, in Ighiu, in telna, in Bucerdea-Vinoasa, iar capitanul Closca i-a spus ca si dansul a facut isprava buna, numai ca la Ofenbaia a trebuit sa impuste pe protopopul care a vrut sa afuriseasca pe oameni pentru ca asculta poruncile lui Horia. De altfel Closca a pus miercuri pe toti oamenii lui, peste o mie si cinci sute, sa jure pe cruce ca nu se vor imprastia pana ce nu le va porunci dansul, si juramantul l-a luat popa Petre Iancu din Lupsa in valea Paraul Turcului. Acolo pe urma a venit un ofiter de husari si a vorbit cu Closca si i-a spus ca e trimis pentru pace si ca are sa se intoarca joi cu un domn mai mare ca sa faca pace cu oamenii. Daca va veni - bine, ori sa caute si pacea; daca insa nu vine domnul cel mare, se vor duce neaparat asupra Galdei cu totii impreuna, ca sunt cam la cinci mii de suflete...

Ziua de sambata Horia o petrecu parte la Cimpeni, parte la Vidra, sfatuindu-se cu batranii despre mersul treburilor. intelese de la multi ca s-ar bucura daca s-ar cadea la o pace buna, mai cu seama ca si vremea a inceput sa se inaspreasca si e greu sa bata oamenii drumurile daca nici macar n-au cele trebuincioase. Sambata seara, in Vidra, David Avram il intreba de-i adevarat ca s-a pus pacea, ca asa s-aude c-ar fi adus vestea niste feciori sositi la Ponorel...

in Albac nici nu apuca bine sa rasufle ca se si pomeni cu George Nicula, amarat si posomorit.

- Da ce-i, mai nepoate? ii zise Horia. Ce-ai patit de esti asa de suparat?

- D-apoi am aflat c-ai mai venit pe-acasa... si tacu.

- Am sosit cu necazuri si cu griji, mai George! facu Horia. Ca azi nu e vreme de altele, fara numai sa catam sa ispravim cu bine ce-am inceput.

- Da eu nu zic tot asa, unchiesule? intreba George jicnit. Asa zic, dar vad ca pe mine nici nu ma iei in seama de parca-s fleandura satului, zau cruce!.. Ca pe George a lui Nistor l-ai pus capitan, si pe popa Gheorghita si pe Nutu Todea a lui tila, si pe Toader Lazar, iar pe Anghel al Manciului si pe al lui tilos i-ai facut caprari, numai eu nu-s bun nici macar de bucinator!

Horia se incrunta putin. Totdeauna se ferise de omul acesta, cu toate ca nu-i facuse niciodata rau. Acuma insa ii era si mai sila vazandu-i ochii intunecati, cu o privire piezisa de subt gene parc-ar fi stat la panda. Ca sa-si alunge neplacerea raspunse glumind:

- Asa-i, nepoate George, drept vorbesti, dar vezi ca tu stai acasa in vreme ce altii alearga pe drumuri si infrunta primejdiile... Doara n-o sa te fac capitan peste muieri, omule!

Rase cu pofta pan’ ce intalni iar ochii nepotului. Atunci isi curma brusc veselia si adaoga ganditor:

- Ehei, George, roata norocului e cu toane! Maine- poimaine cine stie cum se invarteste!

- Chiar asa-i! facu George deodata cu o strafulgerare aspra pe toata fata. Tare intelept graisi. Nu stie omul ce-aduce ceasul.

- N-apoi vezi bine! incheie Horia cu o sila parca ar fi atins o piele de sarpe.

Cand il vazu iesind, simti o usurare ca dupa o spaima apasatoare.

Spre amiaza sosira in Crangul Feregetului Closca cu Crisan si un palc de capetenii de-ale cetelor de tarani care fusesera la Cricau. Casuta se umplu de oameni, si tinda, ba mai ramasera multi si pe-afara.

- Da v-ati intors cu totii? ii intampina Horia mirat si nedumerit.

- Ne-am intors! raspunse Closca. Am cumpanit si ne-am sfatuit s-am socotit ca-i bine asa!

- Apoi daca ati hotarat impreuna, trebuie sa fie bine! zise Horia mai apasat. Numai sa-mi spuneti si mie ca sa stiu!

- Cum sa nu-ti spunem, Doamne fereste! Ca doara tu esti craisorul si mai marele nostru si fara tine noi nu suntem buni de nimic!

Closca porni sa-i povesteasca ce si cum s-a intamplat. Ceilalti se amestecau mereu, indreptandu-l sau completandu-l. Crisan in sfarsit nu-i mai putu suferi si zise aspru:

- Ia lasati, mai oameni, sa vorbeasca unul singur ca almintrelea nu mai alege dumnealui nimica nici pana maine dimineata!

Pe urma Closcut o lua de la inceput, povestind cum a venit la dansul miercuri spre seara un ofiter de husari, tanar si tare de treaba, vorbind romaneste mai bine ca un roman, si l-a intrebat care este pricina rebeliei si care sunt jalbele oamenilor, caci e trimis de mai-marii lui sa caute pacea. Closca i-a spus ca ei vor sabii si pusti si sa scape de domnii unguri si i-a aratat si o porunca imparateasca despre care insa ofiterul a zis ca nu-i buna pentru ca nu indreptateste pe nimeni sa ucida si sa aprinda. Totusi fagadui ca are sa raporteze mai-marilor sai si ca va veni cat de curand din nou, ori dansul ori vreun domn mai mare, sa puie pace, iar pana atunci sa mearga a doua zi popa Petre sa-l caute, ca sa vorbeasca mai de-aproape despre toate, sa n-aiba nicio teama ca sta bun chiar el cu parola lui de catana cum ca n-are sa i se intample nicio rautate popii.

Au mas in noaptea aceea unde se aflau, caci a doua zi trebuia sa soseasca si ceata lui Ion Horia dinspre Ighiu. A si sosit si dupa ce au pradat bine Cricaul, au poposit impreuna pe dealul viilor dintre Tibru si Cricau. S-au sfatuit joi seara toti trei capitanii si s-au inteles ca vineri dimineata o parte sa porneasca spre Aiud peste Benic, iar cealalta sa loveasca Galda, dar ocolind-o, ca sa nu se intalneasca cu catanele imparatesti care misunau prin Cricau acuma. si intr-adevar, vineri, pe la pranzul cel mic, s-a ridicat multimea si a pornit precum se intelesesera. Tocmai cand toata lumea era urnita, niste oameni strigara din urma sa se opreasca fiindca un ofiter mare vrea sa vorbeasca cu capitanii. Closca pricepu ca trebuie sa fie cel despre care-i spusese alaltaieri ofiterul de husari si porunci sa se intoarca inapoi oamenii care nu trecusera inca valea, iar ceilalti sa astepte pe coasta dinspre Benic. Apoi Closca alese sase feciori voinici si se duse inaintea ofiterului care era calare ca si dansul si insotit de doi husari si de ofiterul de alaltaieri. Closca a intrebat daca domnul e trimis de inaltatul imparat ori de catre nemesi, iar ofiterul, om frumos dar vorbind tare stricat romaneste, i-a spus ca el e colonel al imparatului si deci nu poate fi decat prieten al taranilor si ca vrea sa stie cu cine vorbeste si cine e mai mare peste oamenii aceia. Cand a auzit ca mai mare este Ion, feciorul lui Horia, a cerut sa vie dansul la sfat. Closca i-a raspuns ca el si cu Horia sunt totuna si ca de altfel feciorul nici nu este aici acuma, dar, razgandindu-se, adaoga ca se duce totusi sa-l caute. Au chibzuit putin cu Crisan si cu Ion Horia si s-au gandit ca nu e bine sa iasa feciorul, ca-i prea tinerel si apoi cine stie ce se poate intampla. Fiindca ofiterul tot nu-i cunoaste, au pus pe Ursu Uibaru sa se prefaca a fi Ion Horia si asa s-a intors Closca impreuna cu Ursul Uibaru si cu toata ceata de oameni. Cand a vazut insa ofiterul atata multime, s-a cam speriat si a strigat sa se opreasca multimea si sa se apropie numai capitanii. Atunci oamenii s-au oprit si au iesit inainte Closca cu Ursu Uibaru, care inchipuia pe Ion Horia, si cu capitanii Ion Mamaliga din Mogos si Avram Vasile din Lupsa si David Onu Surdu din Musca, aducand si crucea de aur cu chipul imparatului. Au dat mana cu colonelul si l-au asigurat ca se supun cu plecaciune inaintea inaltatului imparat pentru ca si ei sunt catane imparatesti si slujesc poruncile imparatului.

si a prins apoi ofiterul a-i descoase despre toate imprejurarile si intamplarile, iar ei i-au spus toate precum sunt si s-au jeluit si au cerut sa scape de iobagie, sa fie primiti toti catane si sa fie sloboziti acasa oamenii osanditi pe nedrept si inchisi in temnita la Galda.

Dupa ce a auzit toate, colonelul le-a spus ca plangerile lor sunt drepte, dar ca nu e buna calea pe care au apucat si daca voiesc sa li se faca dreptate, atunci sa-i tagaduiasca pe sfanta cruce ca vor asculta poruncile lui, pentru ca dansul va face raport la comanda cea mare din Sibiu si va aduce raspuns negresit. Ei fagaduira ca vor asculta, numai sa le spuie ce trebuie sa faca. si ofiterul le porunci sa se imprastie indata pe la casele lor si sa astepte cu incredere si rabdare cele ce vor urma, iar lui Ursu Uibaru, socotindu-l Ion Horia, ii mai porunci osebit sa caute pe tatal sau, adica pe Horia, si sa aiba de grije ca nici celelalte trupe de rebelisti sa nu mai savarseasca alte rele, iar el cu tatal sau de asemenea sa mearga acasa de buna voie si sa primeasca mila imparateasca. Closca spuse atunci colonelului ca, daca dumnealui se leaga pe cruce sa le implineasca jalbele, el va asculta porunca si oamenii lor se vor imprastia pana ce va veni raspunsul in scris, dara raspunsul sa fie peste o saptamana; pentru raspuns vor veni tot aici cu toti oamenii ca sa auda toti raspunsul si sa se linisteasca. Ofiterul insa zise ca el nu vrea si nu poate sa aiba tocmeli si invoieli cu asemenea multime de oameni, caci oamenii trebuie sa stea pe-acasa, sa-si vada de treburi si de munca, ci invoiala are s-o faca numai cu capitanii si cu batranii si mai ales cu Horia, daca el este mai-marele tuturor. Atunci Closca spuse ca e bine si asa si ca deci sa se intalneasca vinerea viitoare la Cimpeni, iar ca o dovada ca nu e la mijloc amagire, dumnealui sa sloboade indata pe popa Petre si pe cei trei oameni ce-au fost cu dansul, fiindca ei s-au dus chemati de catre domnul ofiter aci de fata si nu s-au mai intors, incat trebuie sa se afle in prinsoarea catanelor. Colonelul raspunse ca nu stie nimica despre oamenii acestia, dar ca-i va trimite neaparat acasa daca cumva au fost prinsi de catanele lui. Pe urma Closca si cu ceilalti capitani au jurat pe cruce ca-si vor tine fagaduinta si se vor imprastia si vor sta linistiti si vor instiinta despre invoiala aceasta si pe Horia, iar colonelul a jurat de asemenea si a sarutat crucea cum ca va umbla sa se implineasca dorintele taranilor si va merge la intalnire la Cimpeni.

Apoi dansii s-au intors la oamenii lor si le-au vestit porunca sa se imprastie si sa aiba rabdare o saptamana ca domnul ofiter va aduce pacea la Cimpeni. Colonelul a venit si dansul in mijlocul oamenilor si oamenii s-au descoperit cuviincios, iar spre intarire a spus si dumnealui: „Noi credem ce zic oamenii acestia de omenie, capitanii vostri, caci sunt oameni drepti. si vedem ca chipul acesta pe cruce e chipul imparatului si eu ma plec inaintea chipului imparatului, dar pana la a opta zi sa fie pace si liniste si a opta zi vom merge la Cimpeni si vom vedea ce-a fi!” Apoi oamenii s-au imprastiat indata si colonelul a plecat, lasand in urma o catana pana va vedea ce e cu cei prinsi. si peste vreun ceas au sosit intr-adevar cei trei oameni, pe care-i prinsesera catanele la Mesentea, dar popa Petre nu, caci colonelul a trimis vorba ca nu se afla acolo, in Galda, la dansul...

- Uite asa am umblat - incheie Closca - si asa ne-am despartit si am pornit incoace, iar feciorul tau a ramas in Mogos, sa se mai sfatuiasca cu oamenii, si va veni mai pe urma. Acu, dac-ai auzit toate, ai sa ne spui de-am facut bine ori rau!

Horia ascultase linistit, uitandu-se in gura lui Closca si numai uneori spre ceilalti care oftau, mai aruncau cate-un cuvant de completare si astfel taceau cu ochii cand la Horia si cand la Closca. Ascultand insa cu mare luare-aminte, observa fara sa vrea ca Closca niciodata n-a vorbit atat de peltic ca azi, si se intreba oare de ce vorbeste asa? Cand insa ispravi povestea, el statu pe ganduri indelung, uitandu-se drept in ochii lui Closca unde vedea indrazneala si incredere, si asteptare.

- si zici ca a jurat si el pe cruce? intreba apoi.

- A jurat si a sarutat crucea! intari Closca, sprijinit zgomotos de ceilalti.

Horia iar tacu un rastimp si apoi iar intreba:

- si a spus ca vineri aduce raspunsul la Cimpeni?

Acuma vorbira toti deodata, marturisind cu totii ca asa s-a legat colonelul cu juramant mare.

- Apoi numai sa nu ne fi amagit - zise Horia facand astfel indata tacere - ca vorbe si fagaduieli multe am avut noi si nu ne-am ales dupa ele cu niciun folos!

Cativa aprobara, devenind brusc neincrezatori. Crisan insa zise foarte hotarat:

- Cuvantul de catana e cuvant drept, asa sa stiti, oameni buni, ca doar eu am fost catana, iar ofiterul nu minte niciodata! Daca ar fi fost vreun dregator tivil, m-as fi temut de inselaciune, dar cand am auzit cu urechile mele pe domnul colonel ca „peste opt zile om merge la Cimpeni”, imi pun capul ca vineri are sa fie la Cimpeni!

Horia se uita lung la dansul si zise numai atata:

- Na, bine!

- Vineri, la Cimpeni, sa vorbesti tu cu dansul si ai sa intelegi daca umbla cu inselaciune! adaoga Closca, simtind ca Horia tot are indoieli. si daca om vedea ca a catat numai sa ne amageasca, apoi nici noi nu ne-om lasa de batjocura si ne-om ridica iara cu mic si mare.

Dar Horia zambi. Adevarat ca razboiul se face pentru pace. in razboi totusi nu se poate vorbi despre pace pana ce nu esti sigur ca se poate face o pace buna. Ca luptatorul, cand s-a intors odata acasa, anevoie il mai urnesti a doua oara la razboi. Daca ofiterul nu a fost de buna-credinta, apoi vineri, chiar daca va veni, are sa amaie din nou raspunsul si in vremea asta domnii si dregatorii si catanele vor incepe sa sperie pe oameni si sa-i ameninte si poate chiar sa-i schingiuiasca, incat sa le treaca pofta si curajul de a se mai scula. si atunci nu va mai ramane decat sa-i prinda pe dansii, capeteniile razmeritei, sa-i traga in teapa ori sa-i spanzure si s-a sfarsit toata povestea... De aceea bine au facut ce-au facut, numai sa dea Dumnezeu sa nu fie la mijloc amagire si inselaciune.

George Crisan pleca cel dintai, sa treaca pe-acasa putin si apoi sa se repeada in Zarand sa vada ce s-a mai petrecut pe-acolo in lipsa lui. De altfel ceilalti criseni, care fusesera cu dansul pana la Cricau, acuma trebuia sa fi ajuns prin satele lor.

Iar cand se imprastiara si ceilalti de ramase cu dansul numai Closca, intre patru ochi, in odaita saraca, intunecoasa si plina de mirosuri grele, Horia zise incet, soptit si cu o tristete in glas parca ar fi vorbit din strafundurile trecutului:

- Closcut, frate de cruce si tovaras credincios in toate, iaca incepe sfarsitul visului nostru!

Closca se spaimanta si de glasul lui si de intelesul vorbelor. El nu putea pricepe deloc ingrijorarea lui Horia. Dimpotriva, era puternic convins ca vinerea viitoare va incepe negresit fericirea pe pamant, adusa de catre ofiterul imparatesc.

- Tu esti om de omenie si nu cunosti toate relele oamenilor - urma Horia. Eu insa am patit mai multe si-mi dau bine seama, ca-s si mai batran. Din clipa cand ati facut voi invoiala cu mai-marele catanelor, s-au schimbat deodata din temelii imprejurarile. Pana atunci noi eram deasupra si izbeam unde socoteam mai nimerit si ne simteam puternici. Acuma am ajuns noi dedesubt, sa suferim loviturile si sa ne aparam numai, in loc sa mai putem lovi. si asta e mare deosebire, frate Closcut! Pana azi iobagimea intreaga din toata tara a avut incredere si nadejde in noi; de-aci incolo Dumnezeu stie ce-om mai putea face... Acu, degeaba, s-a ispravit! Om vedea vineri ce-o mai fi, dar eu incredere in domni n-am! Ca acolo, la Cricau, voi ati pus pace, iar ieri popa Gheorghita a primit aci porunca aspra de la vladica din Sibiu sa opreasca pe oameni de la orice rebelie si sa ne afuriseasca pe noi, adica pe mine, ca-s capetenia faradelegilor impotriva stapanirii domnesti. Uite-asa, mai frate Closcut! Umbla cu momeli de pace ca sa ne desparta pe noi de oameni si apoi sa ne nimiceasca pe rand!... Poate-om mai trai si-om vedea mai lamurit curand de tot!... Mai du-te dar pe-acasa sa-ti vezi de nevasta si de mosie, numai ia seama bine sa nu pici in mainile domnilor c-apoi nu stiu zau daca ne-om mai intalni vreodata!

in aceeasi zi Horia pleca la Marisel, peste munti, in comitatul Clujului, sa duca si acolo poruncile imparatesti. Apoi marti seara se intoarse acasa. incerca sa se arate multumit, sa se prefaca plin de nadejdi, i nu izbutea deloc. De altfel si vestile ce i le aduceau oamenii nu prevesteau nimic bun. Pretutindeni unde iobagii s-au potolit si au revenit, domnii ori dregatorii guvernului incepeau schingiuirile si uciderile celor banuiti macar ca ar fi avut vreo parte in miscarea impotriva ungurilor. in acelasi timp carmuirea daduse o porunca prin care sfatuia pe taranii razvratiti sa se imprastie si sa se intoarca pe-acasa, fagaduind iertare celor ascultatori, iar pe rebelisti amenintandu-i cu grele pedepse. Porunca umbla din sat in sat, se comunica oamenilor prin balciuri si in biserici, raspandind in suflete temere si descurajare, mai ales ca si preotii vesteau porunci vladicesti ca nu cumva iobagii sa asculte amagirile si inselaciunile lui Horia si ale tovarasilor lui de nelegiuiri...

impotriva acestor porniri concentrice asupra sufletului poporului, la care se mai adaoga sosirea armatei imparatesti din toate partile, el era osandit sa stea cu mainile in san, neputincios, legat de juramantul capitanilor. Vedea bine ca pentru potrivnicii lor juramantul n-a fost decat o comedie prin care sa potoleasca furia multimii rasculate si totusi el nu putea sa-l calce si sa porunceasca sa mearga inainte cu parjolul. Numai in inima lui clocotea inversunarea si scarba ca bietii lui tovarasi si frati au putut fi inselati cu atata nerusinare de catre chiar domnii si carmuitorii care-i invinovateau pe dansii de salbatacie.

O singura nadejde il mangaia: ca toate acestea s-ar putea sa starneasca, daca nu in toti, cel putin in sufletele mai tari, o indarjire mai aspra impotriva schingiuitorilor. De aceea toate vestile ce-i veneau le impartasea indata celor dimprejurul lui ca sa se poata duce mai departe.

Joi dimineata primi de la George Crisan stirea ca un domn roman, anume Molnar, trimis de catre carmuire, a fost ieri si s-a intalnit cu dansul la Valea Bradului si au incheiat o intelegere sa fie pace si in Zarand pana va veni raspunsul stapanirii de la Sibiu asupra durerilor romanesti. Adaoga insa ca el, ce-i drept, a poruncit oamenilor sa se imprastie pe-acasa, dar incredere multa n-are in fagaduielile domnului tivil si de aceea in taina a trimis porunci in toate satele sa fie toti gata sa se ridice cand va fi trebuinta... Horia primi cu mare mahnire vestea dar la sfarsit tristetea inflori un zambet. Neincrederea lui Crisan in domnul tivil i se parea tot atat de glumeata ca si increderea lui zgomotoasa de deunazi in cuvantul de catana.

Pe la amiazi sosi iar Closca in Crangul Feregetului. Era tot increzator, mai cu seama pentru ca de luni pana acuma, desi a stat mereu pe acasa, in Carpinis, n-a venit nimeni din partea stapanirii nici macar sa-l cerceteze, necum sa-l prinda. El a fost totusi cu ochii in patru, pentru brice imprejurare. Crede ca ofiterul va pica maine la Cimpeni si va aduce dreptatea.

- Apoi chiar bine-i sa crezi baremi tu, Closcut - ii zise Horia - ca altfel numai Domnul din cer stie ce are sa se intample!

Ca sa implineasca intocmai invoiala de la Tibru, se alesesera cate doi batrani din fiece comuna care, impreuna cu capitanii, sa se intalneasca la Cimpeni cu ofiterul imparatesc. Horia cu Closca, cu popa Gheorghita si cu doi jurati din Albac pornira joi seara in vale sa ajunga la Bogdanesti spre miezul noptii, unde aveau sa se adune si ceilalti din satele dimprejur.

si vineri, spre pranzul cel mic, vreo patruzeci de oameni imbracati in haine de sarbatoare, prin lapovita tomnateca, pe jos, coborara in Cimpeni, cu Horia si Closca in frunte, tacuti, cu inimile stranse aprig in clestele asteptarii. Intrara pe ulita cea mare pana aproape de piata unde fura intampinati de primarul comunei, speriat ca iar are sa se petreaca vreo pozna.

- N-a sosit cumva aci un ofiter mare imparatesc ca sa ne caute pe noi? intreba Closca grabit, aproape cu infrigurare, ca si cand ar fi fost vorba de mantuirea sufletului sau. Ca asa ne-a fagaduit ca are sa vie vineri, adica cum ar fi azi, sa se intalneasca cu noi si sa ne aduca un raspuns.

- N-a sosit, oameni buni - facu primarul. Poate sa pice mai tarziu, dar pana acuma n-a sosit niciun ofiter si nici macar vreo catana proasta. Numai domnul protopop Adamovici din Abrud a venit de-aseara si a chemat oamenii sa le vesteasca poruncile stapanirii...

Horia nu se arata triumfator, desi vedea ca i se implineste proorocirea, dar ii sfatui sa se intoarca acasa si sa nu mai piarda vremea pe-aci, ca ofiterul, de n-a venit pana acuma, nici nu mar vine. Closca, insa, incapatanat, starui sa mai astepte macar pana la amiazi, sa nu zica ofiterul ca ei n-au venit, si sa se odihneasca putin ca drumul a fost lung si greu.

- Bine, sa mai asteptam - murmura Horia nu tocmai multumit, dar dorind sa faca pe placul lui Closca, desi stia ca e in zadar.

in vreme ce Closca impreuna cu Ursu Uibaru si altii mai tineri intrara mai in oras, sa mai intrebe si pe oameni despre ofiterul imparatesc, nevrand sa se increada numai in vorbele biraului, Horia cu batranii se retrase la Toader Berindei unde aveau sa se intoarca si ceilalti.

Spre amiazi se adunara iarasi cu totii. Closca fierbea si staruia sa mai astepte si dupa-amiazi, ca nu se poate sa minta un domn asa de mare. Era cat p-aci sa-i convinga, cand Toader Topa sosi din piata cu o veste care-i ului pe toti. Anume el cu Ursu Uibaru s-au oprit in piata unde tocmai protopopul din Abrud vorbea oamenilor adunati acolo si-i sfatuia sa se lepede de Horia si de toti rebelistii si sa fie supusi si ascultatori de stapanire ca altminteri mania imparatului are sa-i ajunga negresit. Ei au ajuns in piata cand protopopul citea norodului o noua porunca a carmuirii cum ca cine va prinde pe capeteniile razmeritei va primi drept rasplata cinzeci de zloti, iar din comuna care-i va ascunde si oplosi trei batrani dimpreuna cu primarul vor fi trasi in teapa. Toata lumea asculta cu capul gol cuvintele protopopului, numai Uibaru statea cu caciula pe-o ureche, ca totdeauna. Cand l-a vazut preotul, i-a poruncit sa scoata caciula, ori de nu sa plece si sa-si vada de drum. Ursu Uibaru insa i-a raspuns tantos, cum i-e obiceiul, ca el e capitanul craisorului si nu scoate caciula decat inaintea lui Horia si a imparatului. Protopopul s-a umplut de manie si a inceput a se plange multumii ca uite cum a ajuns sa fie batjocorit el, om batran si slujitorul sfintei biserici, si a cerut oamenilor sa prinda pe Uibaru si sa-l lege si sa-l dea pe mina catanelor, sa-l mai invete omenie. Oamenii nu stiau ce sa faca, sa asculte ori sa n-asculte porunca protopopului. in sfarsit vreo zece lupseni l-au legat pe Ursu Uibaru si l-au pus in caruta protopopului si l-au trimis la Abrud sa-l judece catanele.

- D-apoi tot umbland dupa ofiterul vostru sa nu ne pomenim prinsi cu totii si in lanturi, mai oameni, c-ar fi pacat! striga deodata Petre Nicula din Vidra.

- Am mai trasnit eu pe cel din Lupsa, dar pare-mi-se ca nici asta n-are sa scape teafar! scrasni Closca mai furios ca toti.

Se carabanira inapoi. Horia, ingandurat, spuse si celorlalti ca el se duce acasa, la Albac, si nici nu mai vrea sa stie de ofiteri si de pace si niciun alt soi de domni, ci va face tot ce va putea ca sa continuie miscarea iobagilor si s-o intinda in toata tara. Soarta lui Ursu Uibaru e soarta tuturor. Se vede prea bine ca domnii, cu catanele dimpreuna, nu cauta decat sa descurajeze pe oameni si sa prinda pe capitani ca astfel, despartindu-i, sa ispraveasca cu toti mai repede si sa inabuse avantul oamenilor spre dezrobire. Numai Closca nu se putea hotari a crede ca un ofiter mare ar fi in stare sa-si calce juramantul. Pleca si el cu Horia la Albac, dar hotarat a trimite si maine cativa oameni la Cimpeni sa intrebe daca n-a venit cumva ofiterul cu pacea.

- Apoi daca vine, bine de bine, iar daca nu, ne-om bate si cu catanele si nu ne-om lasa batjocoriti asa de rau! incheie dansul cu un oftat.

si lasa pe Iacob Topa in Bogdanesti, sa maie acolo, sa mai ia vreo zece feciori si sa mai intrebe maine, prin Cimpeni, despre mai-marele catanelor.

Iacob Topa nu era bucuros de insarcinarea aceasta. Iubea atat de mult pe Horia ca era fericit sa fie mereu in preajma lui si sa implineasca numai poruncile lui. Apoi, dupa ce a vazut cum a fost prins si legat Ursu Uibaru, ii era frica, in sinea lui, sa nu pata si el la fel din partea ofiterului in care Horia, cel mai intelept dintre toti, nu avea nicio incredere. Totusi a doua zi, sambata, insotit de vreo doisprezece oameni, toti calari, se intoarse la Cimpeni. Pe cand coborau dealul agale, Iacob zari la marginea comunei un palc de husari, poate vreo patruzeci de oameni. Se opri incurcat. Poate sa fie ofiterul cautat, dar poate sa fie si alte catane care sa fi venit inadins sa prinda pe taranii banuiti de-a fi dintre cei rasculati. N-avu insa vreme multa de cugetat caci doi husari se si apropiara de dansii in galop mare si intrebara cine sunt si ce cauta?

- D-apoi noi cautam pe ofiterul imparatesc care ne-a fagaduit sa vie la Cimpeni cu pacea si cu dumnealui am vrea sa vorbim, daca a venit! zise Iacob.

in vreme ce husarii cautau sa-i descoase, Iacob vazu infricosat ca se apropie si ceilalti, in frunte cu un ofiter despre care un om din Secatura ii sopti ca e chiar domnul de la Tibru, ca el a fost acolo si l-a vazut. Cei doi husari se dadura la o parte, iar taranii se descoperira in fata ofiterului care intreba:

- Pe mine ma cautati, oameni buni?

Iacob prinse curaj si raspunse ca a fost trimis sa intrebe daca Horia si cu ceilalti oameni pot veni sa se intalneasca cu dumnealui, precum s-au inteles, ca au umblat si ieri pe-aici si l-au cautat si, negasindu-l, s-au intors acasa. Ofiterul ii spuse apoi cu blandete ca sa vie fara nicio grije Horia si batranii maine dumineca, sa afle raspunsul ce l-au adus, ca el ii va astepta in Cimpeni.

Mai mult in galop a mers Iacob Topa pana la Albac, sa duca stirea despre sosirea ofiterului imparatesc. Closca se inveseli si mereu zicea:

- Na vezi, frate Ursule, ca n-a mintit?

Toata noaptea bucinatorii, de la Scarisoara] pana la Salciua, dadura semnul de adunare, sa-l afle toate satele si toti oamenii. Muntii si codrii clocoteau ca in ajunul unei mari batalii hotaratoare.

si dumineca pe la amiazi vreo mie de oameni erau adunati tot in Bogdanesti, aproape de Cimpeni. Horia trimise pe primarii si juratii comunelor sa vesteasca pe ofiterul imparatesc ca a sosit si ca il asteapta sa vie dumnealui. Peste vreo doua ceasuri acestia adusera raspunsul ca intalnirea va fi pe sesul cel mic din sus de Cimpeni... Pornira cu totii. Fiind si zi de sarbatoare, si vreme buna, toti erau primeniti curat, incat se inalbi campul de dansii. Nici nu apucara bine sa se opreasca si sa rasufle, ca si sosi in fuga calului ofiterul imparatesc, intovarasit de unul mai tanar (Closca spuse ca e tot cel de la Paraul Turcului) si de vreo doisprezece husari.

Din gloata de tarani se alese atunci Horia si Closca si popa Gheorghita cu zece batrani, sa intampine pe solul imparatului. in fata lui isi scoasera caciulile si asteptara sa deschida el vorba.

Locotenent-colonelul Schultz, om de vreo patruzeci si cinci de ani, chipes, putin carunt dar cu mustata neagra voiniceasca, isi arunca ochii scaparatori peste multimea de oameni, ca si cand ar fi vrut sa-si dea seama de gandurile lor. Calare pe un roib neastamparat, cu cismele strimte si pantalonii rosii, cu atila rosie peste care-i atarna in spate ledunca imblanita, cu boneta mica de husari data putin pe-o ureche, facu taranilor impresia ca si cand s-ar fi aflat chiar in fata imparatului. El insusi simti aceasta si intreba:

- Horia e aici?... Care e Horia?

- Eu! raspunse craisorul, facand un pas inainte si uitandu-se drept in ochii ofiterului.

Se privira lung. Horia, in cojoc lung, alb, cu figura cuminte si energica, cu parul scurt, nins, desi nu era inalt, paru colonelului intr-adevar capul multimii. Totusi repeta:

- Dumneata esti Horia?

- Eu, maria ta! zise Horia neclintit, in vreme ce ceilalti intarira ca da, el este.

- Pentru ca...

Ofiterul vroia sa spuna: pentru ca randul trecut in loc de Ion Horia i s-a infatisat altul pe care alaltaieri i l-au adus arestat la Abrud. Dar se intrerupse, caci acuma avea alta insarcinare si nu putea sa-i compromita reusita starnind banuieli iobagilor. Schimband repede vorba, spuse celor din fata lui, cu glas tare insa, ca sa auda cat mai multi din ceata, ca a raportat mai-marilor sai plangerile si aduce acuma porunca celor mai mari ca batranii si capitanii lor sa mearga miercuri tot acolo unde s-au intalnit intaia oara ca sa afle poruncile imparatesti din chiar gura gheneralului neamt care va veni negresit la Cricau.

- Apoi noi singuri pana la Cricau nu mai putem merge - raspunse Closca, parca amanarea aceasta noua l-ar fi jicnit mai ales pe dansul. Ca drumurile-s rele si vremea incepe sa se strice si daca ne-am duce toti cati suntem aici, noi nu chezasuim ca n-au sa se intample pozne, ca atata amar de om ce sa manance pe drum si unde sa se gazduiasca...

Locotenent-colonelul asculta linistit, rotindu-si mereu privirile asupra tuturor, si apoi zise deodata aspru:

- Daca n-aveti incredere sa mergeti singuri, inseamna ca nu vi-e sufletul curat. De-aceea sa-mi spuneti drept si fara zabava daca va dati seama ca ati pacatuit prin faradelegile ce le-ati savarsit si prin care ati starnit mania inaltatului imparat?

Multimea, impresionata de cuvintele ofiterului, cazu in genunchi, iar un batran striga tare cu glas plangator:

- Am gresit, maria ta, vedem prea bine, dar ne rugam de prea inaltatul imparat sa ne ierte, ca noi ne supunem cu credinta poruncilor imparatesti si asteptam mereu sa ni se faca dreptate si noua, amaratilor de iobagi!

Cand se potoli putin zgomotul multimii, Horia adaoga:

- Am fost siliti sa facem ce-am facut ca numai astfel mai puteau sa ajunga pana la urechile maiestatii sale rugamintile noastre si soarta amara ce-o induram de atata vreme fara nicio incercare de indreptare!

- Daca recunoasteti ca ati gresit, sa-mi spuneti indata cine v-a amagit sa faceti toate relele ce le-ati facut? intreba iar ofiterul.

- tara intreaga a facut ce-a facut! raspunse popa Gheorghita repede. Ca noi ne-am tot jeluit si ne-am rugat sa ni se faca dreptate si inaltatul imparat a dat mereu porunca, dar nimeni n-a vrut sa asculte si tot mai rau ne-au napastuit si domnii, si dregatorii, si...

Horia si Closca scoasera din traista niste vrafuri de hartii, tot porunci imparatesti, si le intinsera colonelului, sa se convinga ca ajunsese cutitul la os cand s-a pornit razmerita. Ofiterul rasfoi hartiile, dadu din cap mormaind, apoi le trecu celui tanar, care stia mai bine romaneste, sa explice oamenilor ca niciuna din poruncile acestea nu i-a indrituit sa-si faca singuri dreptate, omorand, aprinzand si jefuind pe unguri si pe domni.

- Numai niste oameni rai si fara suflet au putut sa va amageasca sa pacatuiti astfel! urma colonelul. Acuma ce veti patimi, numai acelora sa le imputati si nu altora. Pentru orice intamplare insa puteti alege cativa oameni care sa mearga miercuri la Sebes unde e scaunul comisiunii ce s-a trimis anume pe seama voastra, ca sa asculte acolo porunca inaltatului imparat!

Cand auzi poporul numele imparatului iar cazu in genunchi si diferite glasuri fagaduira ca vor trimite pe batrani la Sebes.

- Fiindca recunoasteti ca ati gresit - relua ofiterul - trebuie sa va dati seama de asemenea ca ati fost amagiti si inselati de catre capitanii vostri. Prin urmare, daca vreti sa dobanditi usurarea si poate chiar iertarea inaltatului imparat, eu va sfatuiesc si va poruncesc sa predati fara intarziere catanelor toate pustile si alte arme ce aveti, si apoi sa-mi dati mie prinsi, aci pe loc, pe capitanii care v-au amagit si v-au inselat ca sa-si poata lua pedeapsa ce li se cuvine!

- Ce arme s-avem noi, maria ta? raspunsera mai multi deodata. Vai de pacatele noastre! Ca doara maria ta vezi ca numai batele noastre obisnuite le avem in mana, ca sa ne ferim de caini si sa ne sprijinim batranetele in ele. si cand s-au sculat oamenii deunazi, cu furci si cu topoare si cu coase s-au sculat, numai ici-colo a avut cineva vreo pusca de vanatoare...

si toata lumea aproba iar unii isi aratau batele ridicandu-le deasupra capetelor, pana ce colonelul facu semn cu mana sa se linisteasca si zise:

- Sa raspunda numai batranii ca altfel nu pricep nimica!

- Asa, maria ta adaoga David Avram care se afla intre cei de fata. N-avem arme precum n-avem nici capitani, fiindca toate cate s-au intamplat tara intreaga le-a facut si focul a venit peste noi de pe Cris si noi numai cat ne-am unit cu crisenii si ne-am dus cu dansii pana la Galda, dar daca ai venit acolo maria ta si ne-ai vestit porunca imparateasca precum ca sa ne ostoim, apoi ne-am intors cu totii acasa si am stat mereu pe-acasa si am asteptat iertarea inaltatului imparat si implinirea dreptatii si pentru noi cei oropsiti de Dumnezeu si de oameni!

Alti batrani se jurara de asemenea ca poporul n-are arme si ca nu poate sa-i predea niciun capitan pentru ca n-a fost intre dansii niciun capitan.

Atunci colonelul se ridica in scari si prinse a vorbi foarte repede si poruncitor ca in fata soldatilor pedepsiti:

- Eu sunt catana si nu stiu vorba multa! Deoarece toate hartoagele voastre se afla in mainile acestor doi oameni, Horia si Closca, aci, in fata mea, si cred ca si voi ii socotiti oameni de omenie, eu ii iau cu mine pe amandoi sa-i duc cu mine la gheneralul cel mare, sa vorbeasca acolo in numele vostru si sa va apere plangerile!

Arata pe Horia si pe Closca cu mana intinsa, uitandu-se cercetator la norod. in clipa aceea insa toata multimea incepu sa strige si sa se framante:

- Nu-i dam, domnule!.. Nu-i lasati, feciori!... Nu-i dati ca-i omoara!...

Se impingeau unii pe altii inainte, se imbulzeau si se valmaseau, apropiindu-se de ofiterul imparatesc. Pe de laturi multimea se intindea strigand mereu, tot mai amenintator si cautand parca sa impresoare pe colonelul calare si pe cei cativa husari. Iar din vuietul manios se deslusea tot mai aspru:

- Nu se poate batjocura asta! Nu-i dam!... Nu-i dati!

in toiul valmasagului Horia, linistit, isi stranse cojocul pe umeri si se retrase in multimea furioasa care-l inghiti. Colonelul simti ca situatia devine primejdioasa si striga dominand toate glasurile:

- Faceti tacere!... Liniste!... Nimeni nu misca din loc!

Miscarea de inconjurare se opri indata, dar zgomotul mai tinu un rastimp. Cand ici, cand colo glasuri manioase protestau, ba pe alocuri sudalmi se ridicau si ajungeau pana la urechile ofiterului care, dupa ce se restabili linistea, se retrase cativa pasi si intreba daca li s-a publicat porunca imparateasca cea mai noua.

- Da, da, s-a publicat! raspunse multimea intr-un glas.

Totusi colonelul porunci ofiterului tanar sa le-o mai citeasca o data, dadu cate-o foaie tiparita lui Closca si preotului Gheorghita, zicand iarasi cu glas tare:

- Ati auzit ce va asteapta daca nu va linistiti, oameni buni! De aceea v-am publicat-o, ca s-o cunoasteti mai bine si sa nu trebuiasca sa va caiti amarnic pe urma si prea tarziu! Acuma duceti-va acasa, sfatuiti-va in liniste si ascultati cu sfintenie poruncile ce le primiti!

Glasuri razlete fagaduira ca asa vor face, dar in acelasi timp multimea se urni spre munti, inapoi, incet ca o apa mare ce se retrage in albia sa. Sufletele erau mai apasate, mai impovarate. Toti intelesera ca nu se schimba nimic, ca nu-i nadejde de dreptate, ca domnii umbla numai sa-i pedepseasca unul cate unul.

- Iaca pacea domnilor, frate Closcut! zise Horia mohorat.

- Iarta-ma, craisorule, ca amarnic am gresit! raspunse Closca trist, cu ochii in pamant, parc-ar fi purtat o povara pe umeri.





Craisorul Horia - Capitolul 01 - Inaltate imparate!
Craisorul Horia - Capitolul 02 - Vine Horia cu porunci!
Craisorul Horia - Capitolul 03 - De la Ana la Caiafa
Craisorul Horia - Capitolul 04 - Cu voia si porunca imparatului!
Craisorul Horia - Capitolul 05 - Hai, feciori!
Craisorul Horia - Capitolul 06 - A noastra-i lumea!
Craisorul Horia - Capitolul 07 - Cumpana
Craisorul Horia - Capitolul 08 - Vin catanele!
Craisorul Horia - Capitolul 09 - Iuda
Craisorul Horia - Capitolul 10 - Roata


Aceasta pagina a fost accesata de 813 ori.
{literal} {/literal}