Scara magarilor - Domnul plutonier (02)

Scara magarilor - Domnul plutonier (02)

de Liviu Rebreanu


Orele noua ...
Cafeneaua "Corbul alb" avea astazi clienti putini. Chiar si dintre cei obisnuiti, venisera numai doi domni batrani, iar acestia deja de doua ceasuri si jucau sah la un pahar cu apa. Chelnerii tandalesc, somnorsi, prin colturi, patronul motaie, cu demnitate de patron, la una din mesele de marmora.
La tejghea, casierita numara somnoroasa bucatile de zahar. Cu bluza foarte decoltata, cu fusta stramta, multa pecorp, obisnuia sa atraga asupra ei atentia clientilor. Dar acum, cand sala e goala, pe figura ei draguta, pe gura ei surprinzator de mica si de furmoasa, se oglindeste umbra plictiselii.
Usa se deschise si intra navalnic domnul plutonier Kartacs, cu o tinuta irigda, cu pasi tantosi.
-Buna seara, draga Kartacs! se intoarse Elza spre el zambind, dar in acest zambet era mai multa ironie decat amabilitate.
-Buna seara, scumpa Elza! Sint punctual?
-Ah! De udne punctual! Doar a trecut de mult de noua ... Vezi, din cauza dumitale m-am plictisit atat de rau ...
Roiul chelnerilor il asalteaza pe domnul plutonier Kartacs.
-Doua sticle de sampanie! tuna Kartacs cu glas puternic, zambind cu siretenie spre Elza.
-Ce binevoiti a porunci? intreba oberchelnerul. impleticindu-se, deoarece crezu c-a inteles gresit comanda dinstinsulu domn plutonier.
-Doua sticle de sampanie! Da' ce, dumneata, esti surd, Karoly?
Kartacs se aseza alaturi de tejgheaua Elzei. Chelnerul, printre plecaciuni adanci, pune sampania pe o masa, trasa anume intre timp. Si acum pot sta de vorba linistiti domnul plutonier si domnisoara Elza.
-Elza ... asta este ultima mea incercare! Nu mai pot indura mai departe!
-Nu mai poti, catelusule? Dumneata vorbesti? Facem prinsoare ca poti? Gilt! O sticla de sampanie!
Eliza se ridicase. Trupul ei, zvelt ca trestia subtire in vantul de seara, se infiora, se mladie. Isi impinse scaunul mai aproape de Kartacs si se aseza din nou. Piciorul ei atinse piciorul neastamparat al domnului plutonier. Cu mana ei mica, alba, apuca un pahar de sampanie. Il bau pe jumatate, si apoi i-l intinse lui Kartacs.
-Bea, bea ... tu ... tu ... puisorule!
Domnul plutonier tremura de "dragoste". Cuprinse inflacarat mijlocul subtire al fetei si ii saruta buzele. Si cum o tinea acum in brate pe Elza si buzele-i atinsera gura mica, fierbinte, isi aduse aminte de nevasta-sa, de sarutarea ei rece de azi ... Cat de scarboasa fusese aceea, si cat de placuta, de dulce este asta!
Fata se smulse din bratele lui, si, cu o imbufnare afectata, se ascunse dupa tejghea.
-M-am saturat de dumneata! sopti manioasa, ca sa vada si sa auda ceillati ...
Gunguritul, condimentat cu certuri si impacari, tinu pana la miezul noptii. Pana atunci, cei doi domni ispravira partida lor de sah, bausera paharul cu apa. Clienti nu mai erau. Cafeneaua trebuia inchisa.
Domnului plutonier Karacs i se acorda cinstea de a o conduce acasa pe Elza.
Dupa caldura nabusitoare a zilei, coborase o noapte racoroasa. Nori posomorati, intunecati se ingramadeau pe bolta. Din cand in cand, tunete naprasnice cutremurau vazduhul si fulgerul se intrecea, sclipind, cu norii cenusii care se invalatuceau, fugarindu-se ...
Indragostitii nostri mergeau brat la brat, soptindu-si dulce, cu pasi inceti, pe pavajul aspru al drumului. Se opreau din cand in cand, se sarutau, se imbratisau si mergeau mai departe.
Elza locuia intr-o camera mica la etajul II, frumoasa, dar fara gust mobilata.

Domnul plutonier Kartacs Jozsef era fericit. Sparsese gheata. Elza era a lui. Incantatoarea, superba, imbietoarea Elza.
Petrecerea de ieri il costase exact solda pe o luna. Pe cea de luna viitoare. Dar lui nu-i pasa. Numai pe Elza s-o poata intalni, numai Elza sa poata fi a lui ... Cat mai mult, cat mai des ...
"Dragostea" lui crestea din zi in zi ... Daca intr-o zi, nu-si vedea iubita, era in stare sa turbeze, sa urle.
Cu nevasta-sa nu mai avea nici o legatura. Daca din intamplare vorbea cu dansa, o facea numai pentru a se ciondani, ca apoi sa poata lipsi, linistit, zile intregi. De mule ori era de ajuns un singur cuvant, o privire pentru ca domnul plutonier sa-si descarce intreaga furie inmagazinata! ...
Elza, incantatoarea etc. Elza deveni, fireste, din ce in ce mai pretentioasa. Acum nu-i mai ajungea putin ca in timpul prieteniei lor (desi chiar si acest putin epuizase su depasise bugetul domnului Kartacs), si toca bani multi, bancnot multe ... si ar fi tocat si mai multe. O vreme, domnul plutonier fu in stare sa procure atatia bani cat sa satisfaca ambitiile fetei, dar foarte curand izvoarele secara. In zadar apela la evrei, la camatari ... peste tot gasi usile inchise ... Apoi se apropie termenul platilor. Trebuia sa procure bani, ca sa astupe gura cascata, infometata a creditorilor De toate astea Elza nu stia nimic, si niic nu voia sa stie. Ca domnul plutonier se ruineaza din cauza ei, n-o imrpesiona de fel ... Era obisnuita cu asemenea intamplari.
Domnul plutonier Kartacs ajunse intr-o stare vecina cu nebunia. Nervii ii erau supraincordati si toate gandurile si le concentra pentru descoperirea a noi si noi surse de bani ... Mai ramasese una singura ... Magazia companiei. Dar gandul acesta il ingrozi, chiar si in imprejurarile de fata.
"Asta nu! NIicodata! Niciodata!" repeta adesea in sinea lui, cu constiinta lasa ca vorbele, sunetele, juramintele il salveaza de nimicire, de vartej.
Rezista o saptamana. Asteapta o saptamana. O saptamana se lupta cu cinstea, cu constiinta lui. Si invinse pacatul. Vandu toata rufaria din magazie si cu banii alerga, alerga la Elza.
Cu strangere de inima batu la usa binecunoscuta a fetei. Pacatul comis ii impovara sufletul cu o greutate apasatoare si il sugruma ... Dar isi invinse constiinta. Invinse din nou ... La rpima bataie nu-i raspunde nimeni ... Bate din nou ... o data ... de doua ori ... de trei ori ... Nici un raspuns ... Apasa pe clanta. Usa nu cedeaza ... Incepe sa bata, loveste si izbeste cu pumnii usa masiva de stejar ...
Zgomotul aduna locatarii imobilului.
De la acestia afla tot ... Elza a plecat in voiaj, in tovarasia unui bancher bogat.
Domnul plutonier Kartacs Jozsef, inteligentul, cultul, petrecaretul, inca nu se prabuseste pe de-a-ntregul sub greutatea loviturii. Dar sufletul, sufletul sau cinstit in fond, se frange cu totul ... E adevart, picioarele i se clatina, mainile ii tremura, dar el se tine tare.
Incet, impleticindu-se, coboara scara:
-Afara ... Afara la aer!
Afara,  sa poata fi singur cu rusinea, cu pacatul lui.






Scara magarilor - Ostasul (01)
Scara magarilor - Ostasul (02)
Scara magarilor - Ostasul (03)
Scara magarilor - Domnul caprar (01)
Scara magarilor - Domnul caprar (02)
Scara magarilor - Fruntasul - din carnetul unui locotenent (01)
Scara magarilor - Fruntasul - din carnetul unui locotenent (02)
Scara magarilor - Fruntasul - din carnetul unui locotenent (03)
Scara magarilor - Domnul plutonier (01)
Scara magarilor - Domnul plutonier (02)
Scara magarilor - Domnul plutonier (03)
Scara magarilor -Cadetul

Scara magarilor - Sublocotenentul (01)
Scara magarilor - Sublocotenentul (02)
Scara magarilor - Sublocotenentul (03)
Scara magarilor - Sublocotenentul (04)
Scara magarilor - Domnul locotenent
Scara magarilor - Domnul Ionica


Aceasta pagina a fost accesata de 745 ori.
{literal} {/literal}