Scara magarilor - Sublocotenentul (04)

Scara magarilor - Sublocotenentul (04)

de Liviu Rebreanu


Imi imbracai tunica de gala cu hotararea ferma de a ma duce la Margit. Trebuie sa ma duc neaparat, gandii, cu atat mai mult cu cat s-a implinit tocmai o saptamana de cand n-am mai vazut-o, desi mi-a scris in doua randuri s-o vizitez. Am pornit si m-am dus insa la Mariska.
Se pregatea sa mearga la ground si tocmai se necajea cu palaria, in salon, in fata oglinzii mari. Atunci se petrecu ceva miraculos cu mine. Dupa numai cateva minute am amutit si dupa aceea am tacut, tacut cu statornicie. Mariska incerca sa ma atate, dar incercarea ei dadu gres, esua la rezistenta mea indaratnica. Ma simteam un magar nespus de mare. Nu eram in stare sa adun in cap un pacatos de gand, cat de neghiob sa fi fost ... Ea isi legana indiferenta racheta si tacea la fel. Se vedea ca nu vrea sa ma dea afara, dar ca vrea sa joace tenis. Poate nu indraznea sa ma roage s-o conduc.
In sfarsit, dupa o pauza palpitanta de un sfert de ceas, i-am spus:
-Sa-ti spun ceva, Mariska!
-Ai terminat?
-M-am jurat ca de aci incolo voi fi un om de treaba.
-Ei, lasa ...
-Da, am jurat solemn c-am sa devin un mic burghez serios. Nu voi bea, nu voi juca carti, nu voi mai face datorii ... Am de acum si un model, pe vecinul meu. Un contopist. Este tatal feriict, a cinci copii, are o leafa pe jumattae cat mine si, totusi, isi intretine din ea nevasta, odraslele si soacra ... El va fi idealul meu de neatins.
-Ai jurat?
-Nu crezi, poate?
-Ba da.  Cum sa nu! Doar azi-noapte ti-am auzit serenada sub fereastra! A fost intr-adevar frumoasa, si m-am gandit imediat ca ai pornit-o pe calea cea buna ... Minunat, minunat!
Radea. Radea atat de ironic si de dulce, incat as fi vrut sa-i sarut buzele. Ar fi trebuit sa fiu indignat, pentru ca se amuza pe socoteala mea, dar nu. Dimpotriva, rasul ma molipsi si pe mine, si dupa aceea chicoteam amandoi. Ii spuse mamichii ca m-am indreptat, si rase si mamica. Mamica il informa pe taticu, si rase si taticul. Pana la urma, radea toata casa de mine si eu nu ma puteam supara.
-Daca vrei sa joci tenis, zisei in cele din urma, te conduc.
-Ee! Cat p-aci era sa uit! tresari ea, speriata.
Cand am ajuns la teren, se adunase deja o societate numeroasa. Mariska intra imedait in joc, iar eu, nefiind mare amator de tenis, ma aciuii langa doamna Markovics si incepui sa ma delectez cu trufandalele zilei in materie de barfa. Din intamplare, privirea imi rataci pe una din bancile mai indepartate. Hm! Mi se paru ca nu vad bine si o intrebai pe doamna Markovics.
-Doamna Felsen?
-Sigur ca ea e. Nu o mai recunosti?
Uitandu-ma intr-acolo, mai pe-ndelete, vazui ca locotenentul Frolich ii explica ceva cu gesturi vii. Margit dadea din cap, dar nu se uita la el, ci mereu inspre mine. Ma dusei acolo.
-Sarut mainile! strigai, inca de departe.
-Buna ziua! zise si, intorcandu-se spre Frolich, spuse: Dumneata n-ai dreptate! Dragostea femeii este mult, mult mai durabila, mai puternica, mai patimasa decat a barbatului!
-Scuzati-ma, va rog, daca vam tulburat! si dadui sa plec.
-Ba nu, ramai ... As vrea chiar sa vorbesc putin cu dumneata ...
M-am asezat la dreapta ei. Cinci minute il mai rabda pe Frolich, dupa aceea il concedie, nu prea delicat.
-Ai primit bleu-rile mele? ma intreba, cand am ramas singuri.
-le-am primit.
-Si?
-Si nimic ... In primul rand vreau sa te fac atenta, draga Margit, ca scrisorile sint ceva de necugetat. Imagineaza-ti ca sotul dumitale ar descoperi ...
-Asta ma priveste, draga, nu te doare pe dumneata!
-Dar oarecare amestec am si eu, o data ce pielea mea este cea mai interesata.
-O, o ... desigur, acum esti mai grijuliu, foarte prudent.
-Omul devine mai intelept!
-Asadar, de asta n-ai venit?
-Nu chiar, dar ...
-O, o!
-Stii ca nu-mi plac mazgalelile.
-Dar serenadele, da!
-Sa vii maine. Dupa sase. Atunci iti voi spune. Da?
-Dar ...
-Promite-mi ca vii!
-Iti promit!
-Iar acum, haidem la ceilalti!
Scena n-a durat nici trei minute. Vorbise febril, agitat, inghitise jumatati de cuvinte. La cuvantul "serenada" i se crispasera buzele, dar dupa aceea surasul stereotip isi facu iarasi loc, si nimic nu trada ce se petrece in sufeltul ei. Femeia este in stare sa zambeasca intotdeauna si zambeste totdeauna.
Vorbisem cu ea linistit, calm. Poate cam brutal, chair fara crutare, si asta o duruse si mai rau. Imi admiram energia, curajul si grosolania.
Simteam oarecare infumurare ca ispravisem atat de simplu, atat de indraznet cu ea. Nu ma mai interesa de loc ca ea se chinuieste, se zbate, desi pana acum voisem mereu sa o feresc de asta si pe ea, si pe mine.
M-am invartit ostentativ de mult pe langa Mariska. Cu asta voiam sa-i dau Margitei lovitura de gratie. Dar ea privea indiferenta, rece, la efuziunile mele si nici nu clipea. Numai o singura data se scutura, de parca i-ar fi fost frig.
Felsen veni devreme sa o ia si in zadar fu invitata, rugata sa ramana, nu raspundea nici un un cuvant, ci se agata de bratul sotului si-si privea varful pantoflor. Eu am ramas ultimul sa-si ia ramas bun de la ea.
-Sa nu-ti uiti promisiunea! ma facu ea atent cu voce tare, incat auzi toata lumea.
-In nici un caz, doamna!
-Nu-l baga la cheltuieli pe baiat, rase Felsen.
Nu peste mult societatea se imprastie. De familia Romhanyi se atasara mai multi, asa ca am putut ramane mai in urma cu Mariska. Ma intreba de la bun inceput:
-Ce i-ai promis dumneata doamnei Felsen?
Intrebarea ma gasi atat de nepregatit, incat am ramas fara grai. Doar putuse auzi ce-mi ce-mi spusese Margit dar, la urma urmei, fusese ceva discret. Cum indrazneste sa ma intrebe? ... Gand nerod! Apoi asa ... asa ... asa ca vrea sa stie ce i-am promis.
-Nu-mi spui? zise cand vazu ca nu-i raspund.
-Iti pot spune, dar nu-i nimic de seama. E vorba de o cutie de Kugler, pe care i-am promis-o mai demlt. Azi i-am repetat promisiunea si ... doamnei Felsen ii place foarte mult Kuglerul, ii place foarte mult. Poate ca-ti place si dumitale ... Cu atat mai bine ... Dumitale iti voi aduce doua cutii ...
Minteam cu atata neindemanare, incat, trebuia neaparat sa bage de seama. Nu ma uitam in ochii ei si nu stiu cum anume a primit minciuna mea grosolana. Numai intr-un tarziu imi raspunse incetisor:
-Multumesc ... nu doresc.
Am inceput sa turui repede despre altceva si am reusit chiar s-o fac sa uite intamplarea. Iar dupa aceea am povestit, am tot povestit si i-am luat mana. M-a lasat ... Am palavragit, am palavragit si am privit-o in ochi. A zambit ... Am sporovait, am sporovait fara intrerupere si i-am cuprins mijlocul. M-a lasat, ba chiar parea ca se strange putin langa mine. Apoi tacu brusc, fara tranzitie ... Capsorul i se odihnea pe umarul meu, ochii minunati ma indemnau calzi, dezmierdatori ... Ceva imi vuia in urechi: "N-o face!". Incetisor, ca o adiere, i-am cuprins cu buzele obrazul trandafiriu ... Se desfacu binisor din bratele mele, isi netezi parul cu mana. Isi indrepta privirea spre mine, jumatate cu repros, jumatate recunoscatoare. Obrajii ca laptele proaspat ardeau intr-o roseata usoara ...





Scara magarilor - Ostasul (01)
Scara magarilor - Ostasul (02)
Scara magarilor - Ostasul (03)
Scara magarilor - Domnul caprar (01)
Scara magarilor - Domnul caprar (02)
Scara magarilor - Fruntasul - din carnetul unui locotenent (01)
Scara magarilor - Fruntasul - din carnetul unui locotenent (02)
Scara magarilor - Fruntasul - din carnetul unui locotenent (03)
Scara magarilor - Domnul plutonier (01)
Scara magarilor - Domnul plutonier (02)
Scara magarilor - Domnul plutonier (03)
Scara magarilor -Cadetul

Scara magarilor - Sublocotenentul (01)
Scara magarilor - Sublocotenentul (02)
Scara magarilor - Sublocotenentul (03)
Scara magarilor - Sublocotenentul (04)
Scara magarilor - Domnul locotenent
Scara magarilor - Domnul Ionica


Aceasta pagina a fost accesata de 678 ori.
{literal} {/literal}