Ion - Glasul pamantului - Inceputul

Ion - Glasul pamantului - Inceputul

de Liviu Rebreanu


Din soseaua ce vine de la Carlibaba, intovarasind Somesul cand in dreapta, cand in stanga, pana la Cluj si chiar mai departe, se desprinde un drum alb mai sus de Armadia, trece raul peste podul batran de lemn, acoperit cu sindrila mucegaita, spinteca satul Jidovita si alearga spre Bistrita, unde se pierde in cealalta sosea nationala care coboara din Bucovina prin trecatoarea Bargaului.

Lasand Jidovita, drumul urca intai anevoie pana ce-si face loc printre dealurile stramtorate, pe urma insa inainteaza vesel, neted, mai ascunzandu-se printre fagii tineri ai Padurii Domnesti, ai poposind putin la Cismeaua Mortului, unde picura vesnic apa de izvor racoritoare, apoi coteste brusc pe sub Rapele Dracului, ca sa dea buzna in Pripasul pitit intr-o scrantitura de coline.

La marginea satului te intampina din stanga o cruce stramba pe care e rastignit un Hristos cu fata spalacita de ploi si cu o cununita de flori vestede agatata de picioare. Sufla o adiere usoara si Hristos isi tremura jalnic trupul de tinichea ruginita pe lemnul mancat de carii si iinnegrit de vremuri.

Satul parca e mort. Zapuseala ce pluteste in vazduh tese o tacere nabusitoare. Doar in rastimpuri fasaie alene frunzele adormite prin copaci. Un fuior de fum albastriu se opinteste sa se inalte dintre crengile pomilor, se balabaneste ca o matahala ametita si se pravale peste gradinile prafuite, invaluindu-le intr-o ceata cenusie.

in mijlocul drumului picoteste cainele invatatorului Zaharia Herdelea, cu ochii intredeschisi, sufland greu. O pisica alba ca laptele vine in varful picioarelor, ferindu-se sa nu-si murdareasca labutele prin praful ulitei, zareste cainele, sta putin pe ganduri, apoi iuteste pasii si se furiseaza in livada ingradita cu nuiele, peste drum.

Casa invatatorului este cea dintai, taiata adanc in coasta unei coline, incinsa cu un pridvor, cu usa spre ulita si cu doua ferestre care se uita tocmai in inima satului, cercetatoare si dojenitoare. Pe prichiciul pridvorului, in dreptul usii, unde se spala dimineata invatatorul, iar dupa-amiaza, cand a ispravit treburile casei, dna Herdelea, strajuieste o ulcica verzuie de lut. in ograda, intre doi meri tineri, e intinsa vesnic franghia pe care acuma atarna niste camasi femeiesti de stamba. in umbra camasilor, in nisipul fierbinte se scalda cateva gaini, pazite de un cocos mic cu creasta insangerata.

Drumul trece peste Paraul Doamnei, lasand in stanga casa lui Alexandru Pop-Glanetasu. Usa e inchisa cu zavorul; acoperisul de paie parca e un cap de balaur; peretii varuiti de curand de-abia se vad prin sparturile gardului.

Pe urma vine casa lui Macedon Cercetasu, pe urma casa primarului Florea Tancu, pe urma altele ... intr-o curte mare rumega, culcate, doua vaci unguresti, iar o baba sade pe prispa, ca o scoaba, prajindu-se la soare, nemiscata, parc-ar fi de lemn ...

Caldura picura mereu din cer, iti usuca podul gurii, te sugruma. in dreapta si in stanga casele privesc sfioase din dosul gardurilor vii, acoperindu-si fetele sub stresinile stirbite de ploi si de vite.

Un dulau latos, cu limba spanzurata, se apropie in trap lenes, fara tinta. Din sant, dintre buruienile caruntite de colb, se repede un catel murdar, cu coada in vant. Latosul nu-l ia in seama, ca si cand i-ar fi lene sa se opreasca. Numai cand cellalt se incapataneaza sa-l miroase, ii arata niste colti amenintatori, urmandu-si insa calea cu demnitatea cuvenita. Catelul se opreste nedumerit, se uita putin in urma dulaului, apoi se intoarce in buruieni unde se aude indata un rontait caznit si flamand ...

De-abia la carciuma lui Avrum incepe sa se simta ca satul traieste. Pe prispa doi tarani ingandurati ofteaza rar cu o sticla de rachiu la mijloc. Din departare patrund pana aci sunete de viori si chiuituri ...

Duminica. Satul e la hora. si hora e pe Ulita din dos, la Todosia, vaduva lui Maxim Oprea.

Casa vaduvei vine chiar peste drum de bisericuta batrana, pleostita si darapanata. Vaduvia-i saracie lucie. Femeia a dat din rau in mai rau. Ce agoniseste un cap de barbat intr-o viata intreaga, o muiere nepriceputa prapadeste intr-un an de zile, si mai putin. Cand a impreunat Maxim mainile pe piept, in ograda erau clai de fan, in cele doua grajduri nu mai incapeau vitele, in sura si sub sopron n-aveau loc carele. Se vedea de departe belsugul. Acuma ograda-i goala batatura, iar in grajduri rage a pustiu o inchipuire de vaca stearpa si vesnic flamanda.

Hora e in toi ... Locul geme de oameni ... Nucii batrani de langa sura tin umbra. Doar cateva pete albe de raze razbesc printre frunze gadiland fetele aprinse de veselie. Zaduful atata sangele lumii. Peste Magura Cocorilor atarna soarele ingalbenit de necaz ca mai are o postata buna pana la asfintit.

Cei trei lautari canta langa sopron sa-si rupa arcusurile. Briceag, cu piciorul pe o buturuga, cu cotul stang pe genunchi, cu obrazul culcat pe vioara, cu ochii inchisi, isi sfaraie degetele pe strune si cantecul salta aprig, infocat. Holbea e chior si are un picior mai scurt, iar la vioara numai trei coarde, dar secondeaza cu aceeasi patima cu care Gavan, un tigan urat si negru ca un harap, apasa cu arcul pe strunele gordunii. Din cand in cand Briceag se opreste sa-si acordeze vioara. Holbea si Gavan atunci isi indoiesc mestesugul ca sa pastreze masura. Apoi Briceag reincepe mai aprins, strambandu-se uneori la Holbea, alteori la Gavan, cu deosebire cand schimba melodia.

De tropotele jucatorilor se hurduca pamantul. Zecile de perechi bat somesana cu atata pasiune ca potcoavele flacailor scapara scantei, poalele fetelor se bolbocesc, iar colbul de pe jos se invaltoreste, se asaza in straturi groase pe fetele brazdate de sudoare, luminate de oboseala si de multumire. Cu cat Briceag inteteste cantecul, cu atat flacaii se indarjesc, isi infloresc jocul, trec fetele pe sub mana, le dau drumul sa se invarteasca singure, topaie pe loc ridicand talpile, isi ciocnesc zgomotos calcaiele, isi plesnesc tureacii cizmelor cu palmele nadusite ... Glasurile se ineaca in norul de praf ce-i imbratiseaza pe toti ... Numai arar vreunul mai tantos incepe o chiuitura, in tactul zvapaiat al jocului, cu ochii pe dos, cu gatul ragusit. Dar dupa doua-trei versuri o sfarseste intr-un iuit aspru, istovit. Apoi jocul urmeaza tacut, din ce in ce parca mai salbatic. Flacaii isi incolacesc bratele mereu mai strans pe dupa mijlocul fetelor ... Sanii acestora tremura sub iile albe si ating din cand in cand pieptul flacailor, tulburandu-le ochii si inima. Nu schimba nici o vorba. Nici nu se privesc. Doar pe buze falfaie zambete placute si fugare.

invartita tine de vreun ceas, fara intrerupere, si tinerii nu se mai satura. De doua ori Briceag, cu carcei in degete, a incercat sa se opreasca si, de amandoua orile, flacaii s-au napustit la el urland desperati, cu priviri amenintatoare sau rugatoare:

- Zi, tigane! Mai zi, cioara! ...

Toate perechile se imbulzesc in jurul lautarilor, se ciocnesc, se izbesc cu coatele goale. Cativa baietandri, ingaduiti de curand la hora, ametiti de atata invarteala, se clatina de ici-colo, abia mai tinandu-se in picioare, spre marea rusine a fetelor cu care joaca. Vreo trei perechi s-au retras in sura, mai la larg, unde insa praful se urca pana-n capriori, des de sa-l tai cu cutitul ...

La cativa pasi de palcul jucatorilor stau fetele care au ramas nepoftite, privind cu jind, soptindu-si uneori cine stie ce si izbucnind in rasete silite. La urechi si in cosite au si ele buchetele de vazdoage pestrite si in mana cate un manunchi mai marisor pe care sa-l daruiasca flacaului cutare sa-l puna in palarie. Printre fete se mai rataceste si cate o nevasta tanara, cu naframa de matase in cap, gata sa intre in hora daca s-ar intampla sa-i vie chef barbatului ei sa joace. Mai la o parte mamele si babele, gramada, forfotesc despre necazuri si-si admira odraslele. Copii neastamparati alearga printre femei si chiar prin hora, fura florile fetelor si fac haz cand victimele ii ocarasc sau se infurie. Cativa mai indraciti se lasa pe vine aproape de jucatori, uitandu-se cu mare bagare de seama la poalele fetelor, iar cand poalele zboara mai tare, dezvelind picioarele goale mai sus de genucnhi, se intreaba repede:

- Ai vazut?
- Vazut. Da tu?
- si eu.

si apoi continua sa pandeasca poalele pana ce vreo baba indignata ii ia la goana, ceea ce nu-i opreste ca peste catva timp sa reinceapa ...

Barbatii se tin mai pe departe, pe langa casa, pe la poarta, grupuri-grupuri, vorbind de treburile obstesti, aruncand numai rareori cate-o privire spre tineretul dimprejurul lautarilor.

Primarul, cu mustati albe rasucite tinereste, cu niste ochi albastri mari si blajini, cauta sa-si pastreze demnitatea apasand vorbele si insotindu-le cu gesturi energice, in mijlocul catorva batrani fruntasi. stefan Hotnog, un chiabur cu burta umflata pe si-o mangaie intruna parca ar avea junghiuri, gaseste fel de fel de clenciuri primarului, numai ca sa arate celorlalti ca lui de nimeni nu-i pasa. intre dansii Trifon Tataru, mititel, cu parul galbui si glasul subtire, se uita cand la unul, cand la altul, infricosat parca sa nu se incaiere, fiindca amandoi ii sunt rude - cam de departe, nici vorba. Pe de laturi, ca un caine la usa bucatariei, trage cu urechea si Alexandru Glanetasu, dornic sa se amestece in vorba, sfiindu-se totusi sa se vare intre bogatasi.



Pe prispa stapaneste Simion Butunoiu, care acum vreo douazeci de ani a fost invatator in sat, iar azi mananca o pensie de cinci zloti pe luna si munceste la pamant mai abitir ca un flacau. imprejurul lui s-au adunat Macedon Cercetasu cu straja Cosma Ciocanas, cu Simion Lungu, cu Toader Burlacu, cu stefan Ilina si cu altii, ascultand cu evlavie palavrele dascalului, auzite si rasauzite. Din cand in cand Simion Butunoiu stranuta atat de zgomotos ca toate femeile se intorc spaimantate, sau se porneste pe tusa lui obisnuita cu care de multe ori scoala noaptea tot satul din somn. Macedon asteapta cuviincios pana ce ispraveste dascalul cu tusea, apoi ia din fereastra o sticla cu rachiu, inchina foarte ceremonios, trage o dusca zdravana si trece bautura batranului care mormaie scurt ,,sa ne tie Dumnezeu pe toti" si pune garliciul la gura. Sticla pe urma umbla din mana in mana. Macedon e cam cherchelit si comanda militareste tuturor sa bea:

- Forvert, Simioane! Vaitar, Cosma!... Vaitar, vaitar!... A facut oastea doisprezece ani, i-a fost draga foc si, cand e beat, s-acuma numai in comenzi nemtesti se cearta cu nevasta-sa. Altminteri insa are o inima de ceara si in douazeci si opt de ani nu si-a batut muierea niciodata; mai curand Floarea s-a intamplat sa-l mustruluiasca.

Sticla ajunge la Toader Burlacu goala.
- Goala, ai? rade Macedon incantat. Goala?... Halt!... Haptac!... Unde esti, caprar de zi?... Forvert!...

Un copil de vreo zece ani sare drept in picioare pe prispa si striga razand:

- Hir!
- Nu rade la front, magarule! se rasteste Macedon. Na sticla si da fuga la cantina la Avrum, sa-ti mai dea o portie pentru mine!... inteles, caprar?

Caprarul insa refuza ordinul, raspunzand:
- A zis jupanul ca nu-ti mai da fara bani, bade Macedoane, nici sa nu ma mai trimiti, ca-i degeaba...

Macedon isi salta putin mustata, incrunta din sprancene privind aspru la copil, apoi se asaza pe prispa clatinand din cap si oftand:

- Ehei, unde-i vremea cand eram eu strajamester!... Atunci sa fi poftit jupanul sa nu-mi dea, ca-i aratam eu supunere...

Mai boscorodeste ceva, pe urma inceteaza si se uita ursuz la nevasta-sa care are bani, dar nu-i da, si care taifasuieste cu alte femei fara sa se sinchiseasca de comenzile lui...

Tocmai atunci se taraste pe poarta, printre picioarele oamenilor, Savista, oloaga satului. E vara cu fata cea mai frumoasa din Pripas, cu Florica, si ceva neam cu nevasta lui Trifon Tataru. Are picioarele incarcite din nastere, iar bratele lungi si osoase ca niste cangi anume spre a-si tari schilozenia, si o gura enorma cu buzele alburii de sub care se intind gingiile imbalate, cu colti de dinti galbeni, rari si lungi. Trifon Tataru o tine pe langa casa, sa-i vada de copii. Cand e vremea buna Savista sade in poarta, se ciorovaieste cu toti copiii din sat si primeste pomana trecatorilor milosi... Soseste cu galagie mare. Gagaie ceva cu glasul ei aspru, speriat. N-o baga in seama nimeni. Doar Trifon face un semn nevestei, care se apropie, repede, suparata:

- Da acasa nu puteai sta, mai femeie? Zau, parca te mananca talpile... Lasi tu ograda pustie pe vremea asta... si nici barem slugile nu-s la indemana... Ce vrei? Ai? Spune ce vrei, Savista?

Oloaga a facut doua ceasuri din Ulita cea mare, unde statea Trifon, pana aici. incepe sa balbaie foarte grabita si cu importanta, insotindu-si sfortarile cu niste gesturi desperate.

- Ce face? zice Maria lui Trifon, care se sileste sa ghiceasca ce spune. S-a batut Vasile Baciu... Cu Avrum?... Cu Floarea Caruntu?... Ei s-apoi? Ce-ti pasa tie, femeia lui Dumnezeu? si pentru asta ai venit tu atata cale? Vai de mine, ca esti mai rea ca copiii cei fara minte... Uite ce ti-ai facut poalele! si numai azi te-am primenit... Of, bata-te...

Savista bombane ceva ce ar vrea sa insemne ca ei nu-i pasa de poale, si pe urma se porneste deodata pe un ras prostesc de bucurie.

- Cum ai zis?... Cine-i beat?... Vasile Baciu... Parca azi s-a imbatat intai...

Maria o lasa rusinata si se intoarce intre femei. Oloaga se taraie in mijlocul fetelor, se framanta sa-si faca loc si priveste apoi cu mare placere la hora. Are douazeci si cinci de ani si tremura de fericire cand aude lautarii ori cand vede vreo petrecere...

Savista n-are parte sa se desfete multa vreme. Pana sa se aseze bine, pana sa se certe cu fetele pentru un loc mai bun, jocul inceteaza. Briceag, asudat si istovit, incheie invartita cu o apasare zdravana de arcus, incat ii si plesneste o struna la vioara. Ion, feciorul Glanetasului, tinand de mijloc pe Ana lui Vasile Baciu, se repede la lautari, rugandu-i:

- Mai zi, ma Briceag... numai un pic, auzi? Un picut de tot, tigane!

Alti flacai striga poruncitor:
- Trage, tigane! Ce te codesti?... De ce te platim, cioara dracului?

Briceag arunca o privire dispretuitoare spre cei ce-l ocarasc, lui Ion insa ii raspunde convingator, aratandu-i vioara:

- Nu mai pot, Ionica... Zau, nu mai pot... Crede-ma!... Mi-au amortit degetele... Pe urma si struna mi s-a rupt...

- Un pic, omule, nu-ntelegi? staruie flacaul. tiganul insa se infurie brusc, intoarce spatele, tranteste vioara in bratele lui Holbea si incepe sa blesteme catranit:

- Fire-ar ale dracului toate ceterele din lume; plesnire-ar acolo unde-o fi cine m-a invatat sa tin arcusul... Ca io-i spun cu frumosul ca nu pot si el ma omoara sa mai zic... Dare-ar Dumnezeu sa trasneasca toate jocurile cu pe cine le-a nascocit...

Ion asculta cateva clipe mirat cum injura Briceag. Apoi deodata se aprinde ca focul si izbucneste ragusit:

- Ho, cioara, fi-ti-ar neamul de ras, ho!... si inchide pliscul ca te pocnesc de-ti sar maselele tocmai in curtea bisericii!...

Briceag a mai patit-o cu Ion; tace. Numai dupa ce flacaul se indeparteaza bodoganind, incepe iar sa se necajeasca cu ceilalti lautari, pe tiganeste.

Flacaii imbratiseaza pe fete, multumindu-le pentru joc. Fetele se zbat in bratele lor si soptesc cu sfiala si cu placere:

- Multumim... Ion strange la piept pe Ana cu mai multa gingasie, dar si mai prelung.

- Da-mi drumul, Ionica! murmura fata usor, cu multumire in glas.
- Sa vii, Anuta... stii tu unde! zice Ion domol. Ana nu raspunde, privirea ei insa luceste de bucurie. Se smuceste sa scape din imbratisare, soptind intruna moale:

- Da-mi drumul, Ionica... zau, da-mi drumul!... Flacaul o trage mai aproape, cu un zambet aprins, o apuca cu o mana de tate si i le strange ca pe doua mere, incat Ana sasaie de durere.

- Sa nu cumva sa nu vii! repeta Ion infigand in ochii ei o privire poruncitoare si lacoma.

Ana fuge glont la fete, imbujorata, si scuturandu-si poalele de praf. Apoi, potolindu-si sufletul, spune Margaretei lui Cosma Ciocanas, o fiinta ursuza, voinica, cu picioare cat donitele, cu brate barbatesti si cu o fata osoasa roscata:

- si Ionica... mereu... zau asa... Dar, incurcandu-se, schimba repede vorba:
- Vai de mine ce caldura... toata m-am facut o aparaie... Margareta nu jucase si-i era necaz pe fetele care au avut noroc. Nu raspunse nimic Anei, ci urma sa priveasca cu jind la ceata flacailor care inchinau cu rachiu sau aprindeau tigari; parea ingrijorata sa nu se intample s-o pofteasca la joc cineva si sa nu bage de seama...

Ion urmari din ochi pe Ana cateva clipe. Avea ceva straniu in privire, parca nedumerire si un viclesug neprefacut. Tot atunci zari mai alaturi si pe Florica, fata vadanei lui Maxim Oprea, cu care se tinuse pana acum, putin posomorata, dar mai frumoasa ca oricand. Flacaul clipi aspru, ca si cand ar fi vrut sa-si alunge un gand din creieri, si striga la un baietel:

- Adusesi, bre?
- Adus, bade Ionica, facu copilul cu importanta. Am dat-o lelii Zenobia, s-o tie...

si, in vreme ce Ion se duse spre grupul unde era mama-sa, baietelul urma:

- L-a facut tare jupanul, bade, s-a pus zece bucatele de zahar, de zice ca-i mai bun ca mierea...

Zenobia, cu sticla de rachiu in mana, se plangea Todosei, vadanei, de un afurisit de junghi care o taia prin sale de cateva zile si nu-i mai trecea.

- Ia da glaja ceea, mama! zise Ion scurt si inghiti indata o dusca zdravana. Da dumneata bei oleaca?

- Lasa-ma pe mine in plata lui Dumnezeu ca doar nu-s insarcinata, raspunse Zenobia luand totusi sticla si tragand o gura. Aoleu, da stiu ca-i bun... Vezi numai, dragul mamii, sa nu bei mult, ca ti se urca la cap si cine stie ce pozna te-o mai indemna sa faci... Omul la betie sa-l fereasca Dumnezeu...

Ion ii lua sticla si intoarse spatele fara sa-i mai asculte sfaturile. Copilul ramasese pironit locului, cu ochii pofticiosi la rachiu. Cand se indeparta flacaul, avu parca o suparare. Dar ii trecu repede si, sterpelind intr-o clipire un strut de flori din mana Margaretei, o zbughi ca sageata, urmat de blestemele aprige ale fetei care astepta mereu s-o cheme cineva la joc...

Ion trecu incet parleazul de langa grajd, intorcand capul spre Ana care nu-l scapa deloc din ochi si care, peste cateva clipe, il urma cu pasi grabiti, rosie ca focul de rusine, inchipuindu-si ca toata lumea o pandeste.

in dosul surii era o livada marisoara, presarata cu pomi, taiata in doua de o carare ce cobora pana la Garla Popii si se oprea chiar in spatele carciumii lui Avrum. Fanul cosit de curand, adunat in cateva claite proptite cu pari, umplea vazduhul cu un miros imbatator. Ion merse pe carare doi-trei pasi, apoi coti in stanga si se aseza sub un nuc batran si scorburos, pe o radacina incovoiata ca un jilt. Fata sosi tremurand de emotie, dar cu o stralucire bucuroasa in ochi.

- Aici erai? murmura Ana asezandu-se fara sa se uite la dansul.

- Ca parca-i mai bine aici, facu flacaul incet; apoi indata ridica sticla: Sa traim, Anuta!

- Sa traiesti, Ioane! raspunse ea privind nelinistita spre carare, pe unde treceau mereu oameni, care la carciuma, care inapoi.

- Bea si tu, Anuta, ca pentru tine l-am luat si l-am facut dulce ca gura ta!

- Despre mine poate sa sece rachiul, zise fata mai potolita. Mi-e sila si cand ii simt mirosul, ca taica nu mai lasa sa treaca nici o ziulica fara bautura si fara betie... Nu stiu, zau, ce s-o mai alege de noi.

- Apoi asa bea omul la suparare, zise Ion, adaugand pe urma cu alt glas: Bea, Anuta... Mi-a casunat si mie asa o data...

Ana isi inmuie buzele in rachiu, se stramba si dadu repede sticla inapoi, tusind si razand:

- Avai de mine... nu pot... parca-i otrava...
- Ba-i bun, zise Ion ducand iarasi sticla la gura. Tacura amandoi un rastimp, fara sa se priveasca. Apoi flacaul isi trecu bratul pe dupa mijlocul ei si ofta:

- Hei, Anuta, mult aleanu-i in inima mea! Fata Anei, lunguiata, arsa de soare, cu o intiparire de suferinte, se posomori.

- Ce indur eu, sa fereasca Dumnezeu pe toata lumea, gemu dansa. Ca tata si-a pus in gand sa ma marite cu George a Tomii si o tine mortis cu George. si, Doamne, greu iti mai vine sa taci si sa inghiti cand nu ti-i drag omul...

Ion se uita lung la buzele ei subtiri care se miscau usor dezvelindu-i dintii cu strungulite, albi ca laptele, si gingiile trandafirii de deasupra. stia dansul ca Vasile Baciu e intr-o ureche si ca, de o apuca hais, apoi hais o tine sa stie de bine ca da cu carul prin toate santurile. Dar tocmai aceasta il intarata si pe el.

Nu-i fusese draga Ana si nici acum nu-si dadea seama bine daca i-e draga. Iubise pe Florica si, de cate ori o vedea sau isi amintea de ea, simtea ca tot o mai iubeste. Purta in suflet rasul ei cald, buzele ei pline si umede, obrajii ei fragezi ca piersica, ochii ei albastri ca cerul de primavara. Dar Florica era mai saraca decat dansul, iar Ana avea locuri si case si vite multe...

ii asculta glasul plangator si-l cuprindea mila, in acelasi timp insa se gandea la Florica. Apoi deodata tresari, o stranse la piept si, fara sa rosteasca vreo vorba, o saruta lung pe buze. Fata cuprinse cu bratele gatul lui Ion, molesita si aprinsa, si inima-i batea atat de navalnic, incat el o auzea.

- Noroc, noroc, Ioane! striga un glas aspru pe carare. Flacaul ridica ochii furios si vazu pe Ilie Onu care, intorcandu-se de la carciuma cu o sticla de rachiu, radea gros si batjocoritor.

- Du-te-n... Doamne iarta-ma, bufni Ion incruntat. Ilie Onu ajunse la sura si se facu nevazut. Era frate de cruce cu George al Tomii si unde putea sa-i faca rau lui Ion, ii facea, fiindca odata, la o nunta, il umpluse de sange ca sa-l imblanzeasca.

Ion incepu sa suduie si sa se catraneasca, dar intalnind ochii caprui, inlacrimati de fericire si de teama ai Anei, se potoli...

Ilie aducea rachiul pentru George care se silea din rasputeri sa invete pe Briceag un cantec nou ce-l auzise de la lautarii din Bistrita la un chef al doctorului Filipoiu, la beraria cea mare din Armadia. Briceag, cu ochii tinta la buzele flacaului, care fluiera melodia, taraia nesigur cu arcusul pe strune; Holbea, credincios, incerca si el sa secondeze. George se umfla, inchidea putin ochii si fluiera din ce in ce mai aprig, caci imprejurul lor se adunase un palc de flacai care-l priveau cu admiratie.

- Ei, acu ai inteles? zise George oprindu-se in mijlocul cantecului.

- Las' ca l-am prins, mormai Briceag pornind sa traga cu mai multa incredere.

- Am sosit, George, striga Ilie intinzand sticla.
- Iute te-ai intors, vorbi celalt band si trecand indata rachiul lui Ilie ca el sa poata reincepe dascalirea lautarilor.

- Noua nu ne dai un paharel, vere? se lingusi Holbea, zgandarindu-l cu arcusul.

- Sa va dau, cioroilor, fire-ati ai naibii! rase George foarte multumit ca au sa vada toti cum cinsteste el pe tigani.

- Beti-o toata, zise apoi catre Gavan cand vru sa-i inapoieze sticla.

Dar atunci sari Ilie ca un cocos:
- Ia lasati, bre, sa mai bem si noi, ca cioarele astea o sa plesneasca de atata holirca...

Urma o ciorovaiala lunga intre Ilie si tiganii care nu mai voiau sa renunte la bautura si era cat pe-aci sa se incinga o bataie, deoarece Ilie, aprinzandu-se, se repezea mereu cu piciorul sa sparga gorduna.

Deodata toata lumea se intoarse spre ulita. Toti barbatii scoasera palariile, iar cei de pe prispa se sculara in picioare... Venea preotul Belciug impreuna cu doamna Maria Herdelea, sotia invatatorului, cu domnisoara Laura si cu Titu. Primarul si fruntasii satului iesira in poarta intru intampinarea domnilor.

- Petreceti, petreceti? zise preotul cu un zambet binevoitor.
- Apoi ce sa facem, domnule parinte, raspunse primarul cu palaria in mana. Dumnezeu de aceea a lasat sarbatorile, sa se mai veseleasca si prostimea.

- Negresit, negresit, murmura Belciug largindu-si zambetul.
- Da de ce nu poftiti si dumneavoastra sa vedeti petrecerea noastra? relua Florea Tancu cu un glas foarte blajin, punandu-si palaria in cap.

taranii de asemenea se acoperira unul cate unul, in vreme ce preotul sopti cateva cuvinte doamnei Herdelea, care raspunse raspicat, dandu-si capul pe spate cu mandrie:

- Da, putem privi putin si noi... Mie chiar imi plac petrecerile poporului...

Maria Herdelea era fata de taran de pe la Monor, dar pentru ca umblase totdeauna in straie nemtesti si mai ales ca s-a maritat cu un invatator, se simtea mult deasupra norodului si avea o mila cam dispretuitoare pentru tot ce e taranesc.

- Poftim mai aproape! facu atunci primarul, bucuros, dand la o parte pe taranii care se imbulzeau: Ia faceti loc, mai oameni!... Dati-va la o parte!

Vreo cativa fruntasi se grabira sa dea ajutor primarului strigand:
- La o parte!... La o parte!... Belciug intra incetinel in ograda si se opri aproape de poarta. Babele cucernice se repezira numaidecat sa-i sarute mana.

- Lasati, lasati! murmura preotul, intinzand insa dosul palmei spre sarutare cu o multumire ce-i inviora fata tabacita de slabiciune.

Flacaii, obositi si cu gandul la joc, ramasesera tot imprejurul lautarilor. Numai George, totdeauna silitor sa-si arate istetimea, se vari printre batrani, imbulzindu-se sa ajunga cat mai aproape de popa si familia invatatorului. Ilie se tinea si aici dupa dansul ca un catel.

Titu Herdelea, un tanar de vreo douazeci si trei de ani, in haine curatele si saracute, cu o cravata albastra-azurie la gulerul inalt si teapan, ras de mustati si lung cat un par, cum vazu pe George, ii intinse prieteneste mana imbracata in manusi de ata cenusie:

- Noroc, George!... Nu mai jucati?... Tocmai ne abaturam si noi sa va vedem...

- Cum nu, domnisorule! Numai sa se hodineasca o tara tiganii, c-au zis atata de-a amortit si sufletul dintr-insii, spuse flacaul cu glas indulcit. Apoi, apropiindu-se mai bine, adauga: Da dumneata nu vrei sa joci cu noi, domnisorule?

Titu rase si se uita la Laura, care zambi incurcata.
- Eu?... Nu, George. Alta data. Acuma nu se poate. Dar flacaul starui:
- iti dau eu o fata, domnisorule, de sa te lingi pe buze. Usoara ca pana si frumoasa ca o domnisoara... Dar trebuie sa joace si domnisoara Laura...

Sora lui Titu se facu deodata serioasa si se agata infricosata de bratul mamei sale, murmurand:

- O, auzi, ce idee!... Ma mir ca nu vi-i... Preotul vorbea cu primarul si cu ceilalti tarani despre mersul vremii, toti fiind intelesi ca ar fi bine sa mai dea Dumnezeu o gura de ploaie, sa se mai inmoaie pamantul, caci altfel ramane porumbul nesapat de-al doilea... George insa se tinea scai de Titu si Laura, spre marea indignare a doamnei Herdelea care n-ar fi ingaduit nici in ruptul capului ca fata ei sa se amestece printre tarani.

Ca sa schimbe vorba, fiindca se mai strangeau si alti oameni sa asculte staruinta flacaului, zambind putin batjocoritor, Titu se uita deodata imprejur, ca si cand si-ar fi adus aminte ceva, si apoi intreba:

- Oare Ion unde-i? George, desi stia ca, dintre toti feciorii satului, domnisorul cu Ion e mai prieten, se simti aproape jignit auzind acum intrebarea. De aceea raspunse cam in sila:

- Pe-aici trebuie sa fie si dansul... Dar Ilie Onu, de la spate, se amesteca iute-n vorba:
- Ba e-n gradina, sub nuc, cu Ana...
- Unde? facu George intorcandu-se brusc la el, parca i-ar fi tras o palma.

- Acolo, unde zic, incheie Ilie scurt, ranjind multumit. George puse nasul in pamant si tacu. Nimeni nu mai deschise gura, iar Titu, bucuros ca a scapat usor de invitatia la dans, se apropie si el de Belciug care incepuse sa povesteasca oamenilor cum i-au scos doctorii cei mari un rinichi in spitalul de la Cluj.

Vorbele lui Ilie lovisera pe George drept in suflet. Ana lui Vasile Baciu ii era fagaduita lui de nevasta. Ea fata cu stare, el fecior de bocotan - se potriveau. Parintii lor erau intelesi mai demult, iar Ana ii placea. Nu zicea ca-i cine stie ce frumoasa, dar nici el nu pica. Era greoi, spatos si umeros ca un taur: umbla leganat si cu genunchii inmuiati.

Fierbea. Se gandea mereu sa-si croiasca drum pana in gradina, s-o vada cum sade ochi in ochi cu Ion. Dar mereu isi lua seama, zicandu-si ca poate mai mult ar strica decat ar folosi, daca cumva nu s-ar isca si o bataie, caci Ion e artagos ca un lup nemancat. De va sti fata ca el stie, mai rau se va inrai. Mai bine sa-i lase in pace. O lingura de istetime face uneori mai mult decat un car de putere.

Dar Ion, ce vrea Ion? De ce cauta sa-i invarteasca el capul fetei?... isi arunca ochii, fara sa vrea, spre Florica vadanei lui Maxim. Statea tot asa de pleostita ca si dansul. Se vedea ca si ea stia si o bateau aceleasi ganduri... Asta ii mai potoli supararea. Cand nu esti singur, suferinta se usureaza. Ofta o data din baierile inimii si-si trase palaria pe ochi, zicandu-si:

- De-amu am sa joc numai cu Florica... Cel putin sa plesneasca fierea si intr-insul!...

Lautarii isi potriveau zgomotos instrumentele pentru a da de stire tuturor, si mai ales celor razletiti prin gradina, ca incepe jocul. Flacaii bateau nerabdatori din calcaie, scoteau cate-un chiot de veselie si-si aruncau privirile din ce in ce mai des printre fetele care asteptau cu inima stransa sa fie poftite la hora.

in clipele acelea sosi, de pe ulita, Vasile Baciu, lalaind un cantec de betie, cu palaria intr-o ureche, cu ochii inrositi si tulburati de bautura. Se clatina usor in mers si dadea intruna din maini parca s-ar sfadi cu un dusman inchipuit. Cand zari grupul cu domnii in mijloc, se opri putin, intepenindu-se ganditor, apoi se duse glont la preotul Belciug si-i zise:

- Eu, domnule parinte, spun drept, is mare pacatos... Maaare!... 'S betiv si stricat, cum nu se mai pomeneste in sapte sate, zau cruce!... Asa-s eu, ce mai calea-valea!... Ce-i drept nu-i pacat, asa-i, domnule parinte? Ca de suparare beau daca beau, asa-i?... si beau pentru ca beau dintr-al meu...

Preotul isi curmase povestirea si luase o infatisare grava, masurand foarte aspru pe Vasile Baciu. taranul insa avea acum un zambet bun pe buze si vorbea aplecat ca la spovedanie, parca n-ar fi vrut sa stie de nimeni si de nimic in lume:

- 'S amarat rau, domnule parinte, crede-ma! Poate ca nu ma crezi? De-aceea beau si iar beau si iar!... Uite-asa! Ai sa zici dumneata: da de ce esti amarat, betivule? Apoi cum sa nu fiu, domnule parinte? Ca o fata am si eu si nu-mi place deloc fata pe care o am. Nu-mi place, auzi? Ca nu vrea sa ma asculte. si tare ma doare inima si tare-s suparat ca nu vrea sa se uite in gura mea. Am dreptate ori n-am, spune dumneata!

Belciug nu suferea mirosul de rachiu, caci era bolnavicios, iar Vasile mereu ii duhnea in nas si ragaia. Purtarea taranului il indigna insa mai ales pentru ca-i stirbea autoritatea in fata poporului. Doamna Herdelea asculta foarte serioasa, cu capul sus, cu buzele stranse punga si privea manioasa la oamenii care se imbulzeau imprejurul lor, curiosi, razand pe infundate de Baciu. Lui Titu, dimpotriva, ii placeau ingaimarile betivului si nu stia cum sa-l zgandare, fara sa bage popa de seama.

Belciug isi inghiti mania si cauta sa-l potoleasca cu o dojana blanda:

- Rau faci, Vasile, ca nu te sfiesti macar de tineretul care te vede mereu pe doua carari. Omul de treaba nu se tine toata ziulica numai sa imbogateasca pe jidovi si sa-si otraveasca trupul cu halbariile lor dracesti... Asa, Vasile!...

Baciu lua deodata o infatisare solemna, se dadu doi pasi inapoi si raspunse cu o mustrare caraghioasa in glas:

- Vai de mine, domnule parinte? Dar cui i-am facut vreun rau? Baut-am eu banii cuiva, ori averea cuiva? Ca beau, beau... Da beau din munca si din sudoarea mea... Atunci de ce sa ma napastuiesti? Ce ti-am gresit eu dumitale, spune drept!

Primarul gasi cu cale sa se amestece, il lua de brat si vru sa-l dea la o parte, mulcomindu-l:

- Bine, bine, mai Vasile, asa-i cum zici... Dar lasa pe dumnealor in pace, ca dumnealor au venit sa vada jocul, nu sa auda prostiile tale...

Apoi, intorcandu-se spre flacai, striga poruncitor:
- Da voi ce faceti, mai feciori? Jucati ori nu jucati? Atunci insa Vasile Baciu zari pe George, care statea posomorat, ca un copac cu maduva uscata, si indata il apuca de mana si-l tari in fata preotului:

- Uite-l, domnule parinte! il vezi? asta-i ginerele meu care mi-i drag! Cu dansul ai sa-mi cununi dumneata fata, macar de-as sti ca are sa crape inima dintr-insa!...

- Bine, bade Vasile, lasa ca... facu George rusinat, razand silit. Omul se incapatana insa din ce in ce si incepu sa racneasca:
- Nu vreau sa te las, ai inteles? Mie-mi trebuie ginere cumsecade, nu fleandra... Io-ti dau fata, iar tu sa ai bici, sa-i scoti din cap gargaunii!... Eu nu vreau sa stiu de alde calici tantosi care umbla sa-i impuieze capul. Eu nu vreau si nu vreau, si daca nu vreau, ii pun gatul pe taietor si numai una-i trag cu barda, macar sa stiu ca ma duc pe urma la spanzuratoare. Asa-i, mai George?

- Asa, asa, murmura flacaul, vrand sa-l astampere. Vasile se uita imprejur triumfator si scuipa ascutit tocmai intre picioarele primarului. Apoi, ca si cand si-ar fi adus aminte de ceva, porni spre grupul fetelor, tragand pe George dupa dansul si strigand in gura mare:

- Anuto!... Anuto! Unde esti tu, fata tatii? George rosi, parca l-ar fi bagat intr-un cuptor incins. O manie amestecata cu rusine ii cuprinse sufletul. si deodata ii zise incet, sa nu-l auda si alti oameni:

- Las-o pe Anuta, ca-i cu Ion a Glanetasului in gradina, sub nuc...

Baciu tresari intepat. Scoase un tipat scurt si se indrepta cu pasi mari spre coltul surii, unde tocmai se ivea Ana, tremurand de spaima, caci ii auzise glasul. taranul o vazu, se opri in mijlocul ograzii, unde ajunsese, isi raschira picioarele, isi tranti mainile in solduri si isi impinse burta in afara, privind sagetator pe Ana. Statu asa cateva clipe, apoi izbucni:

- Bine, Anuto, asa ne-a fost vorba? si se repezi spre ea cu pumnul ridicat, gata s-o izbeasca. O femeie tipa desperata:
- Tulai! Sariti c-o omoara! Pana sa ajunga insa la fata, Vasile zari pe Ion, sosind tot de dupa sura, si numaidecat uita pe Ana si se intoarse amenintator spre flacau. Vazandu-l cum vine drept la el, Ion avu o tresarire usoara, dar isi urma calea, linistit, ca si cand n-ar intelege nimic, cu o privire nepasatoare catre Baciu.


- Ce ti-am spus eu tie, sarantocule, ai? urla, apropiindu-se mereu, Vasile Baciu, pe care linistea lui Ion il intarata mai rau.

Flacaul primi ocara ca o lovitura de cutit. O scaparare furioasa ii tasni din ochii negri, lucitori ca doua margele vii. Raspunse cu o voce putin tremuratoare, dar batjocoritoare:

- Ce-s eu, sluga dumitale, sa-mi poruncesti?
- Am sa-ti poruncesc, talharule, si daca nu asculti de vorba, am sa te umplu de sange! racni taranul aprins de manie pana in maduva oaselor, aruncandu-se la el.

Acum Ion se opri, inclesta pumnii si striga inabusit, parca ar fi cautat sa se stapaneasca:

- Sa nu dai, bade Vasile, ca... Sa nu dai!... Sa nu dai!... Cativa barbati si flacai se zvarlira la Vasile, ostoindu-l. Ion statea neclintit, ca un lemn, doar inima ii sfarama coastele ca un ciocan infierbantat. Dintru-ntai se gandise sa-l lase in plata Domnului, ca-i beat si e tatal Anutei... Dar cand l-a suduit si s-a apropiat sa-l loveasca si-a pierdut cumpatul. ii clocotea tot sangele si parca astepta inadins sa-l atinga barem cu un deget, ca sa-l poata apoi sfarteca in bucatele, mai ales ca la spatele lui vazuse pe George care privea dispretuitor si multumit.

Baciu se zvarcolea in bratele oamenilor, racnind neincetat:
- Lasati-maaa!... Lasati-ma sa-i scot blohotaile!... Trebuie sa-i beau sangele, altminteri plesnesc!... Lasati-ma!...

taranii insa il dusera, aproape pe sus, pana la poarta, in vreme ce el nu mai contenea si se smucea din rasputeri:

- Ce are hotul cu fata mea? Ce are!... Uuuh!... Lasa-ma, Nistore!... Tfff!...

Ion schimba fete-fete. Genunchii ii tremurau, iar in cerul gurii simtea o uscaciune parca i s-ar fi aprins sufletul. Fiece vorba il impungea drept in inima, cu deosebire fiindca auzea tot satul. Mereu ii fulgera sa se repeada si cu un pumn zdravan sa-i inabuse in gat ocarile. Deodata cu gandul acesta insa ii rasarea in minte si Anuta, oprindu-l pe loc. Se uita dupa ea, dar in invalmaseala fata o stersese acasa plangand. Femeile si fetele se imprastiara care incotro, ca un card de galite speriate de uliu, si priveau din ulita si de prin ograzile vecine, asteptand in fiece minut sa inceapa bataia. Profitand de incaierare, preotul pleca, spunand scandalizat doamnei Herdelea:

- Asemenea destrabalati trebuiesc dati pe mana jandarmilor sa le inmoaie ciolanele. Numai asa s-ar face oameni de omenie... Pacat ca Ion nu l-a scuturat putin... Ar fi meritat...

invatatoarea clatina din cap in culmea indignarii, isi ridica usor rochia, sa nu mature praful ulitei, si porni repede impreuna cu Belciug si cu Laura. Titu ramase mai in urma. ii parea rau ca nu poate vedea cum se ispraveste cearta si, mergand, intorcea mereu capul.

Hora se sparse. tiganii se retrasesera spaimantati in sura; Gavan isi rezemase gorduna intr-un colt, hotarat s-o apere cu orice pret, sa nu i-o sparga batausii. Flacaii se adunara imprejurul lui Ion, atatandu-l:

- Ce te-ai lasat, Ionica, sa te ocarasca?... Trebuia sa-i tragi macar vreo doua scatoalce, sa te pomeneasca!...

Altii, cativa prieteni de-ai lui George, stateau mai deoparte ranjind. Mai tarzior veni intre ei si George, urmat de Ilie Onu, care nu-l slabea, ca o umbra credincioasa.

- Uite cum se strica toata veselia din pricina...! zise George, suparat putin, cu o privire spre feciorul Glanetasului.

Ion insa nu vedea, nu auzea. Rusinea il tintuise locului. Se uita mereu dupa gramada de oameni intre care se zbatea Vasile Baciu, mereu muncit de pornirea de a-l zdrobi.

George mai schimba cateva cuvinte cu tovarasii lui, apoi striga lautarului cu glas mandru:

- Hai, tigane, la Avrum!... Ce mai stam aici de pomana?... Glasul acesta zbarnai ca o trambita in urechile lui Ion. Din doi pasi fu langa Briceag si-i porunci scurt:

- Hai! tiganul statea incurcat, uitandu-se cand la unul, cand la altul, nestiind pe care sa-l asculte.

- Apoi stai, Ioane, - facu George, tot trufas - ca eu l-am arvunit!...

Ion, parca nici nu l-ar fi auzit, repeta mai aspru:
- Hai! in ochii lui ardea atata manie ca Briceag stranse din umeri spre George, puse vioara la obraz si incepu indata un cantec de veselie. Prietenii lui Ion pornira sa chiuie si sa pocneasca din degete, in semn de izbanda, apoi sa tropaie de rasuna batatura. Ion o lua inainte spre poarta, iar ceilalti dupa el, fluierand si chiuind. Lautarii ii urmara cantand; Gavan, cu gorduna agatata de-a umar, sufla greu ca un gascan indopat. in ulita ceata poposi o clipa, tropaind furtunos pe loc spre marea admiratie a fetelor care se uitau din portile ograzilor. Pe urma pornira cu totii in stanga, chiuind in tactul cantecului, intovarasiti de o droaie de copii...

George ramase cu ai lui langa sura, furios, dar neindraznind sa se impotriveasca. ii era necaz mai cu seama ca el daduse arvuna tiganilor si tot el avea sa le plateasca restul pana la patru zloti. Adevarat ca banii ii strangea de la flacai, cate douazeci de creitari de caciula, dar pana sa-i adune trebuia sa se sfadeasca cu mai toti si sa-si bata capul, caci Briceag nu mai vrea sa astepte, de cand a patit-o o data de-a ramas neplatit. insarcinarea aceasta ii placea, nici vorba, fiindca i se parea ca-l inalta deasupra tuturor. Acum insa, vazand ca flacaii tin totusi partea lui Ion, se simtea umilit, mai ales ca aceasta venea dupa ce aflase ca Ion umbla serios dupa Ana... Se uitase cu jind cum au plecat toti cu lautarii si avusese o clipa gandul sa se amestece si el intre ei si sa se arate ca nu-i suparat. Dar isi daduse seama ca s-ar cobori prea mult in ochii tovarasilor lui. Drept razbunare si mangaiere, dupa ce ceilalti cotira spre Ulita cea mare, zise zambind:

- Eu nu mai dau tiganilor nici un creitar. Sa le dea Ion, ca Glanetasu are destui.

Flacaii insa nu pricepura batjocura lui. Erau plouati c-au ramas batuti si fara lautari. Ilie Onu rupse tacerea:

- Noi ce mai pazim aici? S-a inserat, toata lumea a plecat... Hai si noi la crasma!...

Nu mai zise nimeni nimic. Se carabanira incet, prin gradina, peste Garla Popii, sa ajunga cel putin mai curand la Avrum...

Todosia, in pragul tinzii, astepta pana ce ramase ograda goala si apoi se inchina, murmurand:

- Multumescu-ti tie, Doamne, ca nu i-ai incaierat, ca mai dadeam si de pozna cu jandarmii!...

Langa prispa, aproape de poarta, Savista-oloaga sedea ghemuita, speriata moarta de racnetele oamenilor, ferindu-se sa nu fie calcata in picioare. Todosia nici n-o zari pana cand merse sa inchida poarta.

- Da tu n-ai plecat, Savista? Bine ca nu te-au strivit... Acu du-te si tu, draga lelii, du-te, ca ai o postata buna pana acasa si uite-acusica se innopteaza...

Savista nici nu mai sufla de groaza. isi sufleca poalele, isi prinse-n brau zadiile si se tari cat putu mai repede pana-n ulita si apoi o apuca mai incetisor pe marginea santului spre casa.

Carciuma nu era mai rasarita ca alte case din sat, doar ca avea acoperisul de tigla si spre ulita, in doua ferestruici, aparate cu retea de sarma, sticle de bauturi colorate, borcanele de bomboane pestrite si diferite marfuri cautate de tarani. Odaia din fata era mai mare, podita si mobilata numai cu cateva mese lungi si de doua ori atatea banci de brad, pe care slujnica le freca cu nisip si le spala in fiecare vineri de se faceau albe ca varul pentru duminicile cand satenii veneau sa-si inece necazurile in bautura. intr-un colt, langa tejgheaua adapostita intr-o cusca de leaturi, Avrum impreuna cu fiul sau Aizic se invarteau ingrijorati printre siragurile de sticle si in jurul unui butoi urias de rachiu. Din cand in cand Aizic se cobora, cu lumanarea aprinsa, in pivnita de sub cusca, unde se odihneau alte butoaie si damigene cu rachiu, si chiar cu vin si cu bere pentru fetele spalate care, daca aveau pofta sa petreaca, se retrageau in fund, in odaia carciumarului, spre a fi mai feriti de ochii norodului...

indata ce s-a stricat hora, barbatii au inceput sa se indrepte, mai singuratici, mai in grupuri, spre Avrum. Cand sosi George cu prietenii lui, prispa gemea de oameni care dezbateau intamplarea de la joc, unii luand partea lui Baciu, altii lui Ion. Flacaii intrara de-a dreptul in crasma. Mesele si bancile erau oprite inadins pentru dansii, ca sa poata petrece mai in tihna. Se asezara tacuti. Se simteau infranti.

Avrum iesi repede din cusca, cu doua sticle de rachiu pe care le puse pe masa, in fata lui George, intreband:

- Cine plateste?
- Lasa ca platim noi, jupane! raspunse Ilie Onu intinzand mana dupa o sticla.

- Daca-i vorba sa scot banii de la tine, apoi slaba nadejde, zise carciumarul uitandu-se pe rand la toti, ca si cand ar fi vrut sa le citeasca pe fata ce au in punga. Pe obrazul tau nu dau eu nici o dusca de apa chioara... Ei, cine plateste? Vreau sa stiu. Ori duc rachiul si-l torn inapoi in butoi...

George scormoni din buzunarul laibarului o punga soioasa si numara gologanii cuveniti fara sa deschida gura. Avrum ii stranse cu bagare de seama si pleca spre cusca zornaindu-i in pumni. Ilie insa nu se putu rabda sa nu-i strige mandru, parca el ar fi cheltuit:

- Ai vazut, jupane?... Alta data apoi sa nu mai cartesti! Un flacau, aprins brusc de mirosul bauturii, izbi cu pumnul in masa si incepu sa chiuie de dardaiau geamurile. Ceilalti se dezmortira ca si cand le-ar fi turnat in suflet o unda de bucurie. in cateva clipe toata carciuma se incinse de strigatele lor nastrusnice.

Cand chiuiau mai cu foc, se auzira pe ulita alte chiote de veselie, mai furtunoase si mai salbatice. Un rastimp cele doua grupuri parea ca s-au luat la intrecere care sa se inabuse. Cei de-afara insa cu cat se apropiau, cu atat vuiau mai cuprinzator. Iar cand napadira in crasma amutira de tot pe oamenii lui George. De altfel, in curand contenira si noiisositi impreuna cu lautarii, osteniti de sfortari, chiotele prefa candu-se intr-un zgomot asurzitor de chemari ragusite, de porunci manioase, de tipete nerabdatoare, din care numai uneori se intelegea mai lamurit:

- Jupane, o cupa, da dulce!...
- Hai mai iute, Avrume!...
- Unde te ascunzi, tartane, fi-ti-ar neamul de ocara!... Feciorii nu mai incapeau pe banci. tiganii se indesara la masa lui Ion, afara de Gavan care trebui sa stea in picioare, in colt, langa gorduna. O sumedenie de sticle si pahare rasari pe mese. Mirosul de rachiu se framanta cu fumul greu de tutun si cu zapuseala acra de sudori. Toata lumea vorbea de-a valma, inchinand, strigand, lalaind. Toate gurile injurau de Dumnezeu, de soare si de luna pe lautari sau pe Avrum, sau pe Dumnezeu insusi.

intre timp se innoptase si odaia nu mai era luminata decat de o lampa funinginita, spanzurata de o grinda din tavan. in lumina galbena-bolnava si tremuratoare oamenii pareau mai beti de cum erau aievea, ochii luceau mai salbatic, iar bratele goale, ciolanoase, cu muschii umflati ca niste serpi flamanzi, se ridicau mereu peste capetele tulburate, amenintand ori prevestind o primejdie. Glasurile se ingrosau si raguseau din ce in ce, vorbele deveneau mai grosolane si sudalmile mai manioase. Fetele asudate clipeau care rosii-para, care galbeneverzui, iar din galagia ametitoare se inaltau, stapanitoare, rasete zvapaiate, cate un ragait larg, urlete prelungi...

Simion Lungu, beat leuca, rezemat de un colt de masa, isi injura nevasta care statea langa el, in picioare, cu un copilas la tata. Femeia il tragea intruna de maneca, zicandu-i cu glas monoton, fara sa se sinchiseasca de ocarile lui:

- Hai, Simioane, hai zau acasa, ca maine trebuie sa te scoli cu noaptea-n cap sa te duci dupa lemne, ca nu mai am nici cu ce atata focul... Hai, hai, zau!...

Simion se plangea comesenilor care nu-l ascultau, injura, bea, pana ce in cele din urma femeia isi facu loc alaturi de dansul, astupand gura copilului cu sfarcul pieptului, razand si tragand zadarnic cu ochiul spre un flacau pe care bautura il posomorase.

Toti flacaii inchinau, pe rand, cu lautarii care cantau din ce in ce mai cu suflet doine de betie, taraganate si labartate ca niste femei dezmatate. Briceag se ametise bine de bautura, dar arcusul lui tragea parca mai frumos, pe cand Holbea, mai trasnit, seconda atat de fals ca lui insusi ii era rusine. Numai Gavan ramasese treaz, intai ca sa-si poata pazi gorduna, apoi fiindca era un betiv fara pereche, in stare sa suga o vadra de spirt fara macar sa clipeasca.

Ion se simtea atat de amarat ca nici rachiul nu-i ticnea. Rusinea ce i-o facuse Vasile Baciu i se asezase pe inima ca o piatra de moara. Se silea sa nu se mai gandeasca la ce-a patit si totusi mintea ii era otravita numai de ocara. O dorinta grozava il cuprindea din ce in ce mai staruitor in mrejele ei: sa loveasca, sa sparga, sa se descarce ca sa se racoreasca. Se uita in rastimpuri cu coada ochiului spre cealalta masa, unde George, inviorat, inchina mereu si dandanea, cu glasul gros si neplacut, un cantec domnesc, cu ochii fulgeratori, cu o trufie provocatoare pe fata. Privindu-l asa, hoteste, Ion simti deodata ca si cand i-ar cadea o panza de pe ochi. isi aminti ca Ilie Onu l-a vazut in gradina, imbratisandu-se cu Ana. Acum Ilie sedea langa George. Ilie trebuie sa-i fi dat de veste, iar George a asmutit pe Baciu. si, fiindca nu s-a putut rafui cu Baciu, i se infipse in creier gandul ca trebuie sa se rafuiasca cu George. indata ce-i veni hotararea aceasta, incepu sa-l chinuiasca. Se framanta si suferea pentru ca nu stia cum sa inceapa.

Atunci pica in carciuma Titu Herdelea. Intrarea lui curma o clipa galagia.

- Buna seara! rosti Titu putin incurcat, caci toate privirile se intorsesera spre dansul.

- Buna seara! rasuna aproape in cor raspunsul tuturor, dupa care zgomotul isi relua stapanirea mai avan ca inainte.

Titu venise mai ales impins de curiozitate. Avea o presimtire ca cearta de la hora nu va ramane fara urmari si nu s-a putut stapani sa nu treaca pe la Avrum, sa vada ce se mai petrece? La cina familia Herdelea dezbatuse amanuntit intamplarea si cu totii cazusera de partea lui Ion, si pentru ca li-era vecin, si pentru ca feciorul Glanetasului era mai destept decat toti flacaii din Pripas. Discutia o incheiase Titu, declarand grav:

- Bine-ar face sa-i traga o sfanta de bataie! Dar n-a spus cui sa-i traga si nimeni din casa nu l-a mai intrebat, caci se facuse tarziu si pe toti ii cuprinsese somnul, iar invatatorul chiar adormise imbracat in timpul convorbirii. Dupa ce s-a culcat toata familia, Titu s-a asezat sa lucreze, pentru tatal sau, la niste registre de inscriere. A lucrat ce-a lucrat, pe urma nu si-a mai putut opri nerabdarea. si, cum tutunul ii era pe ispravite, si-a luat palaria si s-a dus glont la carciuma.

Dadu mana cu Avrum, cum obisnuia totdeauna cand lua ceva pe datorie, ceru un tutun, ii spuse sa-l treaca la cont si apoi, ca sa mai poata zabovi, vorbi cine stie ce cu ovreiul, tragand cu ochiul spre mesele flacailor. il rodea sa intrebe ce s-a mai intamplat, dar se sfia. Ce-ar zice oamenii sa afle ca el se intereseaza de harjonelile prascailor? in sfarsit porni mangaindu-se cu gandul ca nu se poate sa fi fost nici o incaierare de seama, altfel n-ar fi toti impreuna.

Trecand pe langa masa lui Ion, zambi prieteneste. Flacaul se scula in picioare si-i zise respectuos, intinzandu-i un pahar de rachiu:

- Fa bine, domnisorule, si inchina cu noi un paharut! Titu se codi putin, mai mult de ochii lumii, caci prilejul i se paru bun sa afle cate ceva. Astepta deci sa staruiasca si ceilalti, si atunci lua paharul si-l ridica in sus in semn ca vrea sa inchine. Ion striga deodata poruncitor sa se faca tacere, si toate glasurile se stinsera intr-o clipire. Domnisorul insa acuma se zapaci, nefiind mester in hiritisirile lungi si ceremonioase care plac taranilor.

- Sa traiesti, Ioane!... Sa traiti cu totii si... noroc! zise dansul, dupa o pauza, cu vocea ragusita usor de emotie.

Bau si dadu inapoi paharul, abia stapanindu-si un fior de greata. Ion ii raspunse cu o inchinare foarte iscusita, dar acoperita de galagia care reincepuse. Titu ii intinse mana:

- Noapte buna, Ionica, si multumesc!
- Multumim noi de cinste, domnisorule! facu flacaul petrecandu-l pana afara.

in fata carciumii, pe prispa si in ulita, palcuri-palcuri de oameni inchinau, povesteau sau se sfadeau. Fete mai curioase si copii mai neostoiti cascau gura pe la ferestrele dinspre gradina, lipindu-si nasul de geamuri. Macedon Cercetasu, mort de beat, comanda militareste, tolanit in marginea santului, de vuia satul.

- Ai vazut ce mi-a facut badea Vasile, domnisorule? zise Ion incetinel, sa nu-l auda si altii.

- Da, si-ti spun drept, m-am mirat cum ai putut sta asa, cu mainile in san, raspunse Titu clatinand din cap.

- Ce puteam face, domnisorule? sopti Ion scrasnind dintii. Daca-i plesneam, poate-l omoram si infundam temnitele... s-apoi, vezi dumneata, nu-i de vina cine face, ci de vina-i cine-l pune sa faca!...

Titu se apropie sa nu piarda cumva vreo soapta. Iar fiindca Ion tacu, il scormoni:

- Zau, ma? Adica tu crezi ca l-a pus cineva?
- L-a pus, pot sa jur pe sfanta cruce... Dumneata nu stii ca vrea sa dea pe Ana dupa George a lui Toma Bulbuc.

- Aa? Dupa George?
- Vezi bine c-asa. Doar mereu o spune in gura mare, s-auda toti cainii... Apoi amu vezi si dumneata cine-i de vina...

Titu, ca sa-l intarate, il mulcomi:
- Bine, dar poate ca George nu l-o fi indemnat sa... Ion, catranit, il intrerupse:
- Vai de mine, domnisorule, cum poti grai asa? Ca doar eu stiu bine ca George nu ma sufera ca sarea-n ochi... Nu stii dumneata cum umbla dansul dupa Ana, si inca de cand? Anuta nu-l vrea, ca nu-i place, si-apoi el cata sa se razbune pe mine...

Titu tacu un rastimp, se gandi si pe urma vorbi rar:
- Rau, foarte rau ca George umbla cu d-astea...
- Crezi dumneata ca ma las eu asta-seara pana nu-l mustruluiesc? Poate numai de m-ar trasni Dumnezeu din senin... Altminteri in cearsaf o sa-l duca de-aici...

Glasul flacaului se sugrumase de furie. Titu se spaimanta si-i zise foarte incet si sincer:

- Astampara-te, Ioane, sa nu dai de vreo pozna!
- Sa stiu ca zece ani nu scap din temnita si tot nu ma las pana nu-i vad sangele! murmura Ion, aprins ca un balaur, inclestand pumnii si cutremurandu-se...

Titu stia acum sigur ca va fi scandal mare si nici nu se mai duse acasa. Trebuia sa vada bataia, sa aiba ce povesti maine familiei si poate chiar prietenilor din Armadia. Merse deci incet, plimbandu-se, pana la gura Ulitei din dos, se intoarse iar inapoi, trecu prin fata carciumii pana spre casa lui Simion Butunoi, nevrand sa se departeze prea mult ca sa poata sosi grabnic la fata locului cand va incepe incaierarea.

Facu plimbarea aceasta de zece ori, de douazeci de ori, si tot degeaba... Ion, oricat era de hotarat, nu indraznea sa se agate tam-nisam de oameni. ii trebuia o pricina cat de mica, si n-o gasea, caci George petrecea intre tovarasii sai si nici nu se uita spre masa lui, parc-ar fi banuit ca-i cauta galceava.

Buba se sparse de-abia pe-aproape de miezul noptii. Lautarii, vrand sa plece, caci erau tocmai din Lusca si aveau de mers vreo doua ceasuri, se sculara cerand plata de la George, care parca tocmai asteptase clipa aceasta ca sa se razbune. Se rasti la Briceag cu pumnii:

- Ce, ma, cioara, mie-mi ceri bani? Mie mi-ai zis?
- Nu m-ai tocmit tu? se zborsi tiganul presimtind ca va ramane neplatit.

- Plateasca-ti cui i-ai zis si are bani, ca eu nu platesc!


- Apoi n-ai strans tu banii de la feciori?
- N-am strans, incheie George mandru si batjocoritor, punand sticla la gura si tragand o dusca zdravana.

in rastimp Ion se sculase si se apropiase de masa lui George.
- Plateste! sasai dansul incurcat.
- Eu, ma! Eu? striga celalt sarind in picioare, incurajat de linistea lui Ion pe care o lua drept slabiciune.

- Tu!
- Da crezi tu ca io-s carpa voastra, ma? racni George tot mai darz si amenintator. si inca mai sare la mine! si inca cine?...

Nu mai putu urma, caci Ion il izbi cu amandoi pumnii, peste masa, drept in obraji. in cealalta clipa se repezi si George, dar Ion il lovi a doua oara mai teapan... Pe urma se incaierara. George mugea ca un taur si-l apuca de cheotoarea camasii, sucind-o asa incat vinele lui Ion se umflau, iar fata i se rosea din ce in ce mai tare. Cu toate acestea Ion il lovea aprig cand in cap, cand in burta, incat pumnii i se umplura de sangele ce curgea siroi din nasul lui George, stropindu-le hainele.

in carciuma toata lumea se adunase ciopor in jurul lor, strigand:

- Nu-i lasati! Sariti!... Dar nu sarea nimeni, ca si cand toti ar fi vrut sa vada intai care-i mai tare? Numai Avrum, infricosat sa nu-i prapadeasca sticele si paharele sau sa-i sparga geamurile, se napusti la dansii cu un curaj nebanuit, nu ca sa-i desparta, ci silindu-se din rasputeri sa-i impinga spre usa de la ulita. Lampa incepu sa fumege mai greu, gata sa se stinga in valmaseala. Jertfind cateva smocuri din barba-i roscovana si primind bucuros o droaie de pumni, Avrum izbuti, in cele din urma, sa-i scoata afara. Dupa batausi napadira toti oamenii in ulita, incat in cateva clipe odaia se goli. Ovreiul, fericit c-a scapat fara pagube, inchise repede usa si trase drugul de fier, sa nu se intample cumva sa se mai reintoarca musteriii.

Rostogolindu-se in ulita, cei doi se desclestara. Ion se repezi la gardul carciumarului, smulse un par si, mai inainte sa-l poata opri cineva, croi pe George peste spinare, incat acesta cazu gramada, gemand prelung:

- Valeu! M-a omorat talharul! Gura, mustatile, barba, camasa lui George erau vopsite de sange, dar numai lovitura de par il biruise. Mai bolborosi cateva sudalmi, incercand sa se ridice din santul in care se pravalise, durerea insa il coplesi curand, parca i s-ar fi rupt sira spinarii. Ramase incarcit in buruienile murdare, inconjurat de unii flacai ce sarisera sa-l ajute. Niste femei pornira sa tipe, barbatii injurau, iar copilasul lui Simion Lungu, speriat de galagia care se intetea mereu, scapand sfarcul tatei din gura, incepu sa zbiere. Ilie Onu se caznea sa rupa un latunoi dintr-un gard de peste drum ca sa crape capul lui Ion, urland furios:

- Aesta-i ucigas, oameni buni, aesta-i hot!... Ion era multumit acuma si racorit, si nu se mai sinchisea de nimic. Statea sprijinit in par, ciobaneste, privind triumfator si amenintator, daca cumva ar mai indrazni cineva sa-l supere.

Smucind la latunoi, Ilie isi astampara mania si apoi impreuna cu alti flacai luara pe brate pe George si-l dusera acasa, suduind care de care mai naprasnic. in urma lor mergeau o multime de femei spaimantate si cativa copii intaziati pe ulita...

Pe cer se ivise o jumatate de luna luminoasa si rece, argintand soseaua si varfurile pomilor...

Ceilalti flacai se stransera in jurul lui Ion, privindu-l cu respect si aruncandu-i cate o vorba glumeata prin care voiau sa-i arate prietenia si admiratia. Ar mai fi avut pofta de petrecere, dar tiganii o stersesera in vremea bataii, iar in usa lui Avrum zadarnic batura, caci nu se deschise. Mai povestira un rastimp in fata crasmei, pe urma se imprastiara, unii pe-acasa, altii pe la dragute... Ion zvarli parul in gradina ovreiului si porni spre casa, agale, multumit, ca dupa o isprava bine facuta. Trecea pe dinaintea casei lui Vasile Baciu, a treia de la carciuma. Se opri gandindu-se sa intre la Ana. Se simtea doar acum razbunat si mai vrednic. Dar isi zise ca fata poate nu stie ce vitejie a savarsit dansul adineaori, iar sa-i spuna el, nu i se parea potrivit. Mai bine sa afle ea de la altii si sa-l doreasca mai mult. Se uita insa lung la casa noua, ascunsa in umbra celor trei meri batrani din gradinita, la ferestrele negre ca niste ochi somnorosi, la ograda larga, la grajdurile adormite, la poarta de scanduri cu stalpi inalti, si il cuprinse o bucurie ca si cum acuma toate acestea ar fi ale lui.

in dosul portitei Ana pandea cu inima cat un purice. Auzise larma de la Avrum si se strecurase afara, banuind ca Ion, de suparare, trebuie sa fi starnit vreo pozna. ii tremura sufletul sa nu i se intample ceva. Ar fi iesit in ulita, dar ii era frica sa nu scartaie portita si sa se trezeasca tatal sau, care sforaia pe prispa de cand il adusesera acasa oamenii de la hora. Vazu apoi cum il duceau pe George si-si facu cruce, multumita ca cel zdrobit nu era Ion. Acum il astepta pe el, miscata de mandrie si parca simtind cum ii creste in inima iubirea stapanitoare, iubirea care pecetluieste soarta oamenilor. Simtirea aceasta o infiora si in aceeasi vreme ii aprindea toate tainitele sufletului... Pe urma il auzi apropiindu-se. Pe urma il vazu oprindu-se. Vru sa-l cheme ca sa se arunce in bratele lui vanjoase si ocrotitoare, si totusi nu se putu clinti. Pe urma cand el nu se urni, se infricosa, isi franse mainile si sopti dragastoasa, rugatoare, cu buzele uscate si atat de incet ca singura nu-si auzi glasul:

- Ionica!... Ionica!... Ionica!... Ion insa isi relua calea, fluierand si pasind mai apasat. Cizmele lui bocaneau pe ulita colbuita, iar uneori potcoavele zanganeau izbind vreo piatra...

Cand ajunse aproape de casa, Ion se pomeni din urma cu niste pasi foarte grabiti. Era Titu care alerga gafaind. Nu avusese norocul sa vada bataia si era nemangaiat. Se plictisise plimbandu-se de colo pana colo, mereu prin fata carciumii si, in cele din urma, ca sa-i treaca mai usor vremea, se duse pana la rascrucea din celalt capat al satului. Acolo a auzit zgomotul incaierarii. si-a iutit pasii cat a putut, dar pana sa soseasca la Avrum se mulcomise tot si n-a mai gasit tipenie de om.

- Ei, ce-a fost, Ioane? intreba dansul frecandu-si mainile.
- Nimic, murmura flacaul linistit. M-am racorit oleaca... Mai mult nu putu smulge dintr-insul Titu, oricat il descusu. Se despartira zicandu-si in acelasi timp:
- Noapte buna! Cocosii porneau sa vesteasca miezul noptii...





Ion - Glasul pamantului - Inceputul
Ion - Glasul pamantului - Zvarcolirea
Ion - Glasul pamantului - Iubirea
Ion - Glasul pamantului - Iubirea (continuare)
Ion - Glasul pamantului - Noaptea
Ion - Glasul pamantului - Noaptea (continuare)
Ion - Glasul pamantului - Rusinea
Ion - Glasul pamantului - Rusinea (continuare)
Ion - Glasul pamantului - Nunta
Ion - Glasul pamantului - Nunta (continuare)
Ion - Glasul iubirii - Vasile
Ion - Glasul iubirii - Copilul
Ion - Glasul iubirii - Copilul (continuare)
Ion - Glasul iubirii - Sarutarea
Ion - Glasul iubirii - Sarutarea (continuare)
Ion - Glasul iubirii - Streangul
Ion - Glasul iubirii - Blestemul
Ion - Glasul iubirii - Blestemul (continuare)
Ion - Glasul iubirii - George
Ion - Glasul iubirii - Sfarsitul


Aceasta pagina a fost accesata de 2824 ori.
{literal} {/literal}