Ion - Glasul iubirii - Blestemul (continuare)

Ion - Glasul iubirii - Blestemul (continuare)

de Liviu Rebreanu


La izvor se intalni cu Ionel Pintea care bea foarte cumpatat, dintr-o ceasca, borviz cu lapte in care inmuia chifla.
- Asta-i cura mea, zise Ionel zambind silit. Pornira impreuna intr-o padure deasa de molifti. Ionel nu era prea incantat, caci petrecea mai bine singur. Titu totusi se agata de dansul, dornic sa afle ce-i in Bucovina, fiind intaiul om de-acolo cu care putea vorbi. intrebarile lui staruitoare insa pe Ion Pintea il plictisira, incat in cele din urma ii spuse raspicat:
- Dumneata vrei sa ma faci sa vorbesc de lucruri care pe mine nu ma intereseaza sau cel putin nu ma pasioneaza. Eu azi sunt un simplu contabil, coplesit de munca si care n-am nici vreme si nici pofta sa ma amestec in zazaniile politice. Orice politica mi-e indiferenta... Prostiile astea, iarta-ma ca zic asa, le-am facut pe cand eram prin liceu si nu le-am mai luat cu mine in viata, sa mi-o impovarez... si pe urma, mai cu seama la noi in Bucovina, politica inseamna numai cearta, hartuiala, scandal, murdarie... mai mare rusinea! Suntem putini si totusi dezbinati in atatea partide si bisericute, incat nimeni nu se gandeste la interesul general, ci toti se gandesc numai la ambitiile lor marunte... A, mi-e si scarba!... Eu cred ca libertatea e cea mai mare nenorocire pentru poporul care nu-i copt s-o aiba. De aceea dumneavoastra aici sunteti mai fericiti, oricat va plangeti si va burzuluiti... Asa este, domnule! Aici ungurii, nerozi, va sacaie, va persecuta, va ingenuncheaza - adevarat. Asta-i norocul dumneavoastra, caci asta va face darji, solidari si puternici. in clipa cand vi s-ar da libertatea, ati face si dumneavoastra ceea ce se face la noi. Ungurii sunt prosti si va intaresc vrand sa va slabeasca. V-ar distruge insa indata ce s-ar dezlega lanturile!
Titu ramase cu gura cascata, fara sa mai poata raspunde.- Ei, acuma ai aflat? sfarsi Ionel acru. Adevarul e totdeauna dureros...
Titu murmura ceva, mai merse cativa pasi, apoi deodata ii zise buna ziua si se desparti tulburat.
- Nu se poate... Vorbe... Astea-s aiurarile unui ursuz! se gandi dansul simtindu-se totusi obosit ca dupa o noapte nedormita.
- inca unul care-i cu mintea plina de fumuri! murmura Ionel singur, bucuros c-a scapat de un tovaras prea curios.
Titu fu posomorat toata ziua, parca de cele ce i-a spus Ionel atarna fericirea lui intreaga. isi amintea fiece cuvant si-l durea ca o mare nenorocire. Laura ii sopti cand gasi prilej:
- Ce ai, draga Titule? Nu fi uracios! E vorba de viitorul tau. George a vorbit cu Alexandru despre tine si despre dorintele tale... Ia seama sa nu-i indispui pe toti!
Dupa-pranz, stand cu totii de vorba intr-un chiosc, la umbra, Herdelea povesti amanuntit rudelor cate a patit. Voind sa-si pregateasca mai frumos iesirea la pensie, o intoarse pe coarda nationala, aratandu-le cum toate i se trag din faptul ca a luat apararea unui biet taran roman fata de samavolnicia unui magistrat ungur, apoi staruind mai ales asupra examenului cand inspectorul i-a cerut sa nu mai lase pe copii sa cracneasca pe romaneste, si sfarsind melancolic:
- Dar decat sa-mi unguresc sufletul la batranete si sa-mi vand constiinta, mai bine s-ajung salahor muritor de foame! Mai bine!... De aceea ma si bate capul sa ies la pensie curand-curand...
Rudele din tara fierbeau de indignare. Chiar si Gogu se incalzi si, cand Herdelea spuse ca, de-ar fi mai tanar, s-ar duce si el in Romania ca Titu, numai sa scape de urgia stapanirii unguresti - se repezi insufletit la Titu si-i stranse mana:
- Bravo, tinere! Vino la noi, la libertate!... De ce-ai sta si dumneata intre barbarii acestia cutropitori de constiinte!
Titu se insenina, mai cu seama ca Gogu ii oferi indata sa traga la dansii in Bucurestii, adaugand:
- La noi poti sta toata ziua, sa mananci si sa faci poezii cate-ti place!
- Sa vii negresit la noi! O sa-mi faci mare placere! spuse si Eugenia privindu-l cochet si convinsa ca melancolia de azi a tanarului a fost din pricina ei.
Alexandru il pofti sa mai mearga si pe la dansul, prin Giurgiu, daca i se va uri la Bucuresti.
- Sa vii numai, ca n-ai sa ramai pe drumuri in Romania! sfarsi Atena.
- Cu atatea protectii mari, ministru trebuie sa ajungi, Titule! striga Herdelea uitandu-si grija lui, de multumire ca-si vede feciorul fericit.
intr-una din zilele urmatoare Gogu si Alexandru, vorbind de Titu, socotira ca ar fi poate si mai nimerit sa-i gaseasca vreun temei oarecare, ca sa nu se simta jenat stand degeaba. si hotarara indata sa-l adaposteasca la un ziar; Gogu, ca deputat, are sa-i faca loc barem la jurnalul partidului.
- O, da, la o gazeta! zise Titu stralucind de bucurie, cand afla. Asa ceva visam si eu... Tocmai asa ceva...
Perspectivele trandafirii ii stersera din creieri raspunsul lui Ionel ce-l intunecase un rastimp. Cu privirea la tinta care lucea mai aproape, viata i se parea plina de comori.
De altfel Gogu prinse dragoste multa pentru "tanarul cu ochii aprinsi, de o lumina stranie si inaltatoare", cum ii zicea. Umblau mult impreuna, discutand politica nationala si uneori chiar literatura romaneasca, desi acasa Gogu se mandrea ca n-a citit in viata lui decat numai frantuzeste. Alaturi de Titu, deputatul se simtea cuprins de inflacarare:
- Trebuie sa mai aveti rabdare, sa mai luptati, sa mai rezistati! Va veni si mantuirea! Trebuie sa vie!... Credeti ca pe noi, dincolo, nu ne doare viata voastra de suferinte?... Voi sunteti speranta noastra, precum noi trebuie sa fim speranta voastra!
- De ce nu faceti macar un gest ca sa ne incurajati? intreba Titu pe care gandul acesta il framantase mult.
- Va dorim in adancul inimii noastre, dar gura trebuie sa fie muta! zise deputatul roman grav. O, politica!... Ce stupid lucru e politica in lume!
Ion auzi curand ca Vasile Baciu a umblat pe la un avocat din Bistrita si ca l-ar fi tocmit sa-i scoata toate pamanturile de la ginere-sau. Se spaimanta mai ales simtindu-se slabit in indarjirea lui de cand i-a murit si copilul. Desi vedea primejdia, gandurile nu-i mai erau indreptate numai asupra ei, ci hoinareau neputincioase ba incoace, ba incolo. isi zicea ca n-are sa dea nici un petic deloc, s-apoi indata iarasi ca n-ar fi rau sa cada la o invoiala cu Vasile, sa-i astupe gura... in schimb inima ii batea mereu mai nerabdatoare, framantata de un dor inabusit prea multa vreme care azi statea sa izbucneasca. Cand ii venea in minte Florica, uita de toate, chiar si de socru-sau, intocmai precum odinioara a uitat-o pe ea din pricina pamantului.
A doua zi dupa ce afla cum a fost Vasile Baciu la avocat, vazu pe Florica trecand cu demancare la oameni, sprintena, zambitoare si dandu-i binete parca l-ar fi chemat la dansa:
- Ce mai faci, Ionica!... Noroc bun!- Noroc bun! mormai el ingrozindu-se cum i se scurg ochii dupa ea.
in aceeasi seara, venind de la camp, se opri in poarta lui George sa-l intrebe ce sa faca cu socru-sau? Dar in vreme ce George ii spunea si-l invata ce credea, dansul vedea numai pe Florica in tinda, invartindu-se la vatra, pregatind cina, si deabia se stapanea sa nu se repeada la ea, s-o cuprinda in brate si s-o duca de-aici, sa n-o mai atinga nimeni, nici sa nu i-o ravneasca.
Ziua urmatoare se gandi sa se duca iar la George, dar nu mai indrazni de frica sa nu-i vada in ochi patima. si, fiindca totusi trebuia barem s-o vada, alerga ca un smintit pana ce stirici la care holda secera Florica si-si facu drum prin apropiere si o zari.
Se mira si se afurisea ca a lasat-o sa se marite cu altul si ca n-a luat-o el, s-apoi se mangaia singur, zicandu-si: "Mie mi-a fost scrisa Florica, degeaba..."
incerca sa se smulga din lantul ce-l strangea tot mai tare ca sa-si intoarca toate gandurile la mosia lui amenintata de indarjirea lui Vasile. Dar cand se mustra c-o sa-si piarda averea pentru o muiere blestemata, cum se mustrase si altadata, acum i se adauga in creieri, nechemata, intrebarea: ce folos de pamanturi, daca cine ti-e pe lume drag nu-i al tau? si pe urma gandurile se inlantuiau. Barem de-ar fi trait copilul, sa stie si dansul pentru cine munceste si se sfarma... Dar asa, cui ar ramane mosia lui, daca l-ar strange Dumnezeu intr-o buna zi, caci omu-i trecator ca adierea vantului.
Din pricina alergaturilor zadarnice ramasese in urma cu munca pamantului. Toata lumea ispravise seceratul, dar el mai avea inca doua holde in picioare. Numai dupa o cearta mare cu mama-sa, se urni sa trimita pe Glanetasu cu trei lucratori la locul cel mai mare, iar delnita de langa drumul cel vechi s-o doboare dansul.
Era intr-o joi. De unde muncea Ion se vedea drumul pe care treceau neincetat femei cu cosuri si desagi, mergand la balciul saptamanal in Armadia. Marul paduret sub care nascuse anul trecut Ana era incarcat de rod si facea o umbra groasa, desi o porumbiste verde il acoperea pana-n ramuri.
Ion lucra cu o voie buna cum nu mai avusese de mult, ca si cand ar fi presimtit o bucurie navalnica. Se uita rareori spre drum, ca sa nu-l tie de vorba nimeni. De altfel pe la pranzul cel mic nu mai trecea pui de om... incepu sa lege snopi si, cand ispravi si-i aseza in picioare, isi arunca ochii spre Pripas. Atunci vazu departe o femeie, venind grabita, cu niste desagi pe umar. Tresari si privi imprejur, bucuros ca e singur cat e hotarul de mare.
- Florica! murmura dansul apoi cu ochii spre femeia care se apropia mereu.
O sorbea cu cat se apropia si i se parea din ce in ce mai frumoasa. Florica avea o naframa alba in cap, legata strengareste. il zari si ea, mirata si cuprinsa de o strangere de inima. Dar nu-si pierdu firea si, cand ajunse in dreptul lui, ii striga zambitoare:
- Am sa sosesc la spartul targului, Ionica!... De, omul cu multe griji anevoie iese din casa!



Ion ar fi vrut sa-i raspunda si limba parca i se intelenise. Florica insa nu se opri. si atunci il apuca o frica cumplita ca nici acuma, desi ar avea prilej bun, nu e in stare sa-i vorbeasca, sa-si desarte sufletul... Pasi spre drumul pustiu si izbucni aproape desperat:
- Unde fugi asa, Florico?... Mai stai oleaca, stai ca am sa-ti spun ceva... si vino mai incoace ca doar n-o sa piara targul...
Femeia parc-ar fi asteptat chemarea. Se intoarse din cale si veni spre dansul, cu fata aprinsa, dar zicand molatic:
- Vai de mine... numai sa nu ma tii mult de vorba, Ioane, ca ma omoara George...
Iar cand fu langa Ion, adauga mai incet:- Ma duceam sa vand niste pere oarzane, ca ne trebuiesc bani... si George nu ma lasa nici sa...
Ion o privea tacut si simtindu-se jignit ca ii vorbeste de George. Nevasta, ridicand ochii ei albastri intrebatori si adancindu-i in ochii lui tulburati, intelese, isi curma gandul si murmura gingas:
- Ce vrei, Ioane?... Barbatul zise, cu dintii stransi, infricosat parca sa nu-i zboare spre dansa tot sufletul innebunit de patima:
- Mai odihneste si tu... De ce nu vrei sa te odihnesti? Privirile lor se impleteau fermecate. Florica sopti mai domol:- is grabita, Ionica... zau asa... Lasa-ma... sa-mi vad de drum... zau asa...
Dar in acelasi timp pasea alaturi de Ion, cu umarul lipit de umarul lui. Trecura prin porumbiste si se oprira sub parul paduret unde sumanul barbatului era asternut pe jos la umbra, ca un culcus pregatit inadins. Se asezara privindu-se in ochii stralucitori de o fericire mult asteptata. Ion vru sa-i impute ca i-a pomenit de George, sufla greu pe nas si deabia putu gafai:
- Ehei, Florico...- Uf, ce cald mi-e... m-a topit caldura, zise femeia dand mai la o parte desagii cu pere. Dar aici e bine ca-i racoare... zau asa... racoare...
- Racoare, balbai Ion in nestire peste cateva clipe. Apoi tacura, ascultandu-si bataile inimii. Apoi Ion, brusc ca o fiara, o cuprinse de subsuori si-i musca buzele. Apoi Florica se lasa pe spate, moale, gemand...
- Tot a mea trebuie sa fii tu! zise barbatul pe urma cand Florica isi lega naframa, gata de plecare. Sa stii de bine ca fac moarte de om si tot a mea ai sa fii!
- Ei, Ionica, multe zice omul! raspunse femeia fara sa-l mai priveasca. Cand s-a putut, n-ai vrut; cand vrei tu, nu se mai poate!
Ion ramase sezand pe suman, cu ochii dupa Florica ce se pierdea prin porumbiste.
- Ba se poate, murmura singur, ca o incurajare. Sa stiu de bine ca...
isi reteza deodata vorba. Frunzele marului fosneau ca o imputare. si imputarea ii aducea aminte de Ana. Sari in pi cioare parca l-ar fi intepat o vipera. Nu mai indrazni sa se uite spre marul sub care, acum un an, cealalta i-a nascut copilul. Se duse la secera, fara a intoarce capul, ca si cand din spate l-ar fi amenintat o mana nevazuta.
Florica se departa pe drum leganandu-se mandra in solduri. Inima lui Ion tresalta de noi fiori, in vreme ce buzele-i sopteau darz:
- Ba se poate!... Sa stiu de bine ca fac moarte de om!





Ion - Glasul pamantului - Inceputul
Ion - Glasul pamantului - Zvarcolirea
Ion - Glasul pamantului - Iubirea
Ion - Glasul pamantului - Iubirea (continuare)
Ion - Glasul pamantului - Noaptea
Ion - Glasul pamantului - Noaptea (continuare)
Ion - Glasul pamantului - Rusinea
Ion - Glasul pamantului - Rusinea (continuare)
Ion - Glasul pamantului - Nunta
Ion - Glasul pamantului - Nunta (continuare)
Ion - Glasul iubirii - Vasile
Ion - Glasul iubirii - Copilul
Ion - Glasul iubirii - Copilul (continuare)
Ion - Glasul iubirii - Sarutarea
Ion - Glasul iubirii - Sarutarea (continuare)
Ion - Glasul iubirii - Streangul
Ion - Glasul iubirii - Blestemul
Ion - Glasul iubirii - Blestemul (continuare)
Ion - Glasul iubirii - George
Ion - Glasul iubirii - Sfarsitul


Aceasta pagina a fost accesata de 1387 ori.
{literal} {/literal}