Ion - Glasul iubirii - Blestemul
de Liviu Rebreanu
Cand vazu Ion pe Ana moarta, simti parca o lovitura de ciocan in moalele capului. Statu in fata spanzuratei, uluit, strangandu-si gura cu palma, si o durere necurmata il apasa pe creieri, ca un bolovan. Acuma isi aduse aminte amenintarea ei din noaptea nuntii lui George cu Florica. Mila stranie, alcatuita din groaza si mirare, ce te cuprinde instinctiv in fata mortii, il zgudui o clipa. Dar pe urma, obisnuindu-se putin cu fata schimonosita cumplit a femeii, il munci intrebarea cum a putut el trai aproape un an in acelasi pat cu ea si sfarsi zicandu-si ca bine a facut ca s-a omorat... Dupa un rastimp insa se rasti la Zenobia, aproape fara sa-si dea seama:
- Unde-i copilul, mama?... Vezi de copil!... Ia du-te la copil!... Grija de copil ii umplu toata mintea si nici nu-l mai parasi. Vasile Baciu veni spre seara, gasind pe Ana asezata pe masa, scaldata, imbracata, cu mainile incrucisate. Se uita lung la ea, inghiti un nod ce i se urcase in piept si apoi schimba cateva vorbe cu Ion, dar fara sa se priveasca in ochi. Zenobia insa ii povesti amanuntit cum a venit Ana din sat, cum a pus copilul pe pat, cum a iesit afara, cum nici n-ar fi dat peste dansa daca nu plangea copilasul...
La prohod se aduna mai tot satul, incat oamenii umpleau si ulita. Praporii fluturau alene in adierea de primavara care ducea departe mirosul de tamaie si aducea in schimb valuri de miros dulce de flori de mar. Cate-o femeie izbucnea in plans din cand in cand, iar preotul Belciug mormaia pe nas cantecele de inmormantare si scutura mereu cadelnita. Ion ingenunchea deoparte, Vasile de cealalta parte a cosciugului, amandoi cu capetele goale, plecate, ca niste vinovati. Zenobia in genunchi tinea copilul in brate, leganandu-l ca sa nu scanceasca, si se uita imprejur parca s-ar fi mandrit cu frumusetea de ingropaciune. Glanetasu, zdrobit, cu obrajii in palme, plangea cu sughituri, bolborosind dureros:
- Draga tatii... Draga tatii... Ion asculta ca prin vis cantecele popii si raspunsurile dascalului. Gandurile lui rataceau in zigzaguri stranii, sarind de la Ana la copil, apoi la Vasile Baciu, iar la moarta din sicriul de brad invelit cu zabranicul aspru, si pe urma deodata la Florica, revenind la copilul din bratele Zenobiei. si de cate ori ii venea in minte copilul, avea o tresarire de spaima neinteleasa.
Pe cand preotul citea o rugaciune lunga, isi aduse aminte ca, inainte de-a scoate din casa cosciugul, au sosit aci George cu Florica, cu fetele triste, si i-au spus ca asa a vrut Dumnezeu, dar omul sa fie tare, ca toate trec pe lumea asta... Privirea nevestei il pironise intruna, posomorata si doritoare si plina de imputari, dar totusi parca rasfrangand asupra lui o dragoste mare, de-abia stapanita. Lui i-a fost frica sa nu bage de seama George si a plecat ochii... Iar acuma simtea privirea aceea in creieri, i se plimba in inchipuire tot mai stapanitoare, coplesindu-i inima de o amaraciune din care totusi incolteste repede o nadejde noua.
Pe la sfarsitul prohodului, ridicand ochii, intalni peste cosciug privirea lui Vasile Baciu, care-l sfredelea cine stie de cand. Ion ingalbeni, incerca sa plece iar capul si nu mai putu. Privirea socrului sau era ca a unui sarpe urias ce-si ameteste prada inainte de a o inghiti. in ochii lui insa Ion citi mai ales o intrebare, intai intunecoasa, s-apoi indata limpede ca lumina zilei: "Unde-s pamanturile?... in pamant se duc toate pamanturile..."
Atunci deodata isi dadu seama de ce se gandeste el atata la copil. Adica prin moartea Anei ar pierde tot si degeaba s-ar fi luptat, daca n-ar fi copilul... Adica numai in sufletul copilului tine averea lui, numai cat tine sufletul copilului tine si mosia... Vru sa se uite spre Zenobia cu copilul, dar privirea lui Vasile nu-i dadea drumul si incepu sa-l friga si sa-l sfasie, caci intr-insa se vedea pe sine insusi ca intr-o oglinda: galben, speriat, tremurand de frica amenintarii... Iar socrul sau parca avea fata unsa cu un zambet batjocoritor de biruinta.
Pana s-a coborat in groapa sicriul Anei, ochii lui Vasile Baciu l-au urmarit neinduratori, izgonindu-i din suflet privirea Floricai, facandu-l sa uite tot, chiar prohodul insusi, afara de copilul de care atarna parca toata soarta lui.
intorcandu-se de la cimitir, smulse copilul de la Zenobia, ca cuprins de teama sa nu i-l rapeasca cineva. il stranse la piept, acoperindu-l cu bratele-i osoase. Petrisor scancea, iar el il ogoia ca o doica iscusita, gandindu-se mereu ca duce in brate tot pamantul castigat cu staruinte si zbuciumari atat de indelungate. Oamenii care pana acuma il ocarau si spuneau ca din pricina lui s-a spanzurat Ana, vazandu-l cu copilul, se induiosara si-si zisera ca nu poate fi vinovat el de moartea femeii.
- Ia seama, ginere, sa nu cada bolnav nepotelul! mormai in urechea lui un glas rautacios, cand cotira in Ulita Mare.
Ion se cutremura si ascunse copilul sub suman, parc-ar fi cautat sa-l apere de privirea lui Vasile Baciu.
Apoi, dupa pomeni, se sfatui multa vreme cu maica-sa ce sa faca cu copilul si cum sa-l ingrijeasca si se mai linisti cand Zenobia il incredinta ca baietelul e destul de marisor, ca tot era sa-l intarce azi-maine, ca mananca de toate, ca are sa creasca cat muntele, numai zile sa aiba de la Dumnezeu, si ca nici n-o sa bage de seama pana s-o pomeni cu el mare si bun de trimis cu vitele la imas.
- Ia seama, mama! zise Ion totusi, ragusit. Ia bine seama, ca mi se pare ca Petrisor e cam plapand.
- Vai de mine, omule, dar nu-l vezi catu-i de roscovan si de voinic?
- Bine, bine... Dar daca se imbolnaveste si moare, Doamne fereste, apoi sa stii ca n-ai trai cu mine!... Copilasul asta-i viata mea, mama!
- Proclet mal esti, Ionica, si salhui, zau asa! protesta batrana.
- Eu atata-ti spun, ca sa nu zici ca nu ti-am spus... Ca ochii din cap sa mi-l ingrijesti si sa mi-l ocrotesti!
- Da ce-i cu tine, mai baiete? Parca cobesti a rau, Doamne iarta-ma! se inchina Zenobia gandindu-se ca mult mai trebuie sa-si fi iubit nevasta Ion, macar ca nu s-a aratat, daca se prapadeste asa cu firea din pricina plodului ei.
- Romanul, cand e bun din fire, e ca prietenul meu Herdelea! striga Grofsoru cu atat mai des cu cat termenul apelului se apropia si Herdelea devenea tot mai mohorat si mai neincrezator.
Sorocul era hotarat pentru mijlocul lui aprilie, la curtea de apel din Targu-Muresului. Herdelea numara zilele ca scolarii la venirea vacantelor, dar el, de ce scadeau, de aceea se intrista mai mult, muncit de presimtirea ca i-e scris lui sa fie infierat si sa-si piarda pensia pentru care a muncit ca robul peste treizeci de ani. si azi nici macar nadejde adevarata nu mai putea nutri, cu toate asigurarile zgomotoase ale lui Grofsoru, caci si nadejdea l-a inselat atat de crancen randul trecut.
Grofsoru ii fagaduia in fiecare zi si se jura ca se va duce la curte si nici nu se va intoarce fara achitare deplina. in sfarsit, ca sa-i dea o dovada desavarsita de cat il iubeste si-l stimeaza, cu vreo trei saptamani inainte de termenul procesului, bau brudersaft cu dansul la beraria Rahova, de fata fiind toata domnimea din Armadia, pupandu-l si pe urma strigandu-i triumfator:
- Acuma mi-esti frate, betivule, si daca mai indraznesti sa te indoiesti si sa te mai arati cu mutra asta plangatoare, apoi sa stii ca esti de pozna cu mine!
Toti aplaudara gestul, iar cei ce inca nu se tutuiau cu Herdelea urmara pilda avocatului, incepand cu directorul liceului si sfarsind cu contopistul de la notarul public.
in ziua aceea Herdelea s-a simtit intr-adevar fericit, s-a imbatat zdravan, incat dascalita a trebuit sa-i puie prosoape ude la cap si sa-l ocarasca toata noaptea... Dar a doua zi tristetea i-a revenit aceeasi, ca o umbra ce nu te paraseste decat pana cand stai in intuneric. Se gandea mult la Ion si la jalba lui. Iaca, Ion si-a vazut de ale lui, s-a si imbogatit... Pentru Ion jalba a fost un accident usor, din care scapi teafar si mai bucuros de viata. Ce-i pasa lui ca va sedea la racoare o luna de zile? Poate e si multumit ca astfel are prilejul sa-si odihneasca putin ciolanele... Pe cand pentru dansul jalba a fost lovitura grea care i-a schimbat brusc linia vietii. Un lucru de nimic cum hotaraste soarta omului, cum ii ravaseste tot mersul vietii! Piatra mica rastoarna carul mare... Un fir de nisip care s-a miscat din loc si a pravalit stanca intreaga... si parca totdeauna lucrurile marunte si neinsemnate pricinuiesc prabusirile grele, ca si cand omul, mandru si increzator in puterile lui, ar fi o jucarie si poate mai putin in mana unei tainice si infricosatoare fiinte stapanitoare...
Tocmai cu cateva zile inainte de implinirea soartei, Herdelea se pomeni iar cu Ion care venea cu vestea mortii Anei si cu rugamintea sa-i faca ceva sa-si poata ispasi osanda in inchisoarea judecatoriei din Armadia, ca sa nu se mai departeze pe la Bistrita...
- Sa-ti fac, Ioane, cum sa nu-ti fac! zise invatatorul amarat, rozandu-si unghiile ca sa-si stapaneasca pornirea. Ca ti-am mai facut si altadata, si vezi bine pe unde am ajuns, vezi, pe drumuri, om batran... Dar sa-ti fac, fireste...
Ion se uita drept in ochii lui, cu o emotie sincera in toata infatisarea, ca si cand cuvintele lui Herdelea i-ar fi atins in suflet o coarda care n-a vibrat de mult.
- Sunt ticalos, nasule, rosti apoi dansul molcom. Suntem rai si prosti, vai de pacatele noastre... M-a batut Dumnezeu, mai rau nu se poate. ti-am gresit, vad bine... Dar Dumnezeu ajuta pe omul bun... Dumnezeu are sa te mangaie pentru greseala mea...
- Ma mir cum m-am luat eu dupa natangiile tale, Ioane? Trebuia sa te dau pe usa afara, nu sa ma potrivesc tie, murmura invatatorul, induiosat si cu ochii umezi.
- Asa-i omul cand ii ia Dumnezeu mintea, facu Ion cu alt glas, mai aspru, in care se simtea parerea de rau ca s-a lasat o clipa invins de slabiciune pentru grijile altora. Dar dumneata sa-mi faci acuma o jalba frumoasa, cum zic, ca-ti platesc, nasule...
Herdelea ii facu petitia cuvenita. Vorbele schimbate cu omul care i-a pricinuit toata nenorocirea de azi ii sadira in inima un bob de incredere. isi zicea "pe omul bun il ajuta Dumnezeu", si gasea parca mangaiere. Avea insa si remuscari ca, in nerozia si zadarnicia lui, de multe ori si-a batut joc de cele sfinte. si de-aci incolo, seara, intins in pat, dupa ce stingea lampa, cu fata-n sus si cu mainile impreunate pe piept, se ruga in gand fierbinte sa-i ierte Dumnezeu ratacirile si sa-l scape si acuma, ca totdeauna, din impasul in care l-a aruncat propria-i vina.
Grofsoru avea sa plece singur la Targu-Muresului, la judecarea apelului. Herdelea trebuia sa ramana la cancelarie, acasa, caci nu era obligat sa se prezinte si ar fi cheltuit bani multi zadarnic... Desi, plecand din Armadia la amiaza, seara ajungea la tinta, s-au facut mari pregatiri de drum. Doamna Grofsoru, o femeie draguta, grasuna, gospodina, umplu un cufaras numai cu merinde, ca sa aiba omul in tren ce sa manance. Doamna Herdelea, cu care se imprietenise bine, i-a fost de mult ajutor. Chiar ideea merindei de la dascalita pornise si fusese gasita minunata... La plecare erau de fata amandoua familiile, in care intrau cei cinci copii ai avocatului. Se varsara lacrimi abundente, numai Grofsoru se uimi tare si porunci lui Herdelea sa fie absolut linistit si sa aiba incredere in el si in Dumnezeu.
Nevasta avocatului, dascalita si Ghighi hotarasera in taina sa ajuneze toata ziua procesului... Seara, familia Herdelea statu pana tarziu, laudand pe Grofsorenii care-s niste oameni cum nu s-au vazut mai de inima, si dramaluind fel de fel de nadejdi. Cand se culcara, in intuneric se auzi limpede sosaitul buzelor tuturor trei rugandu-se din inima sa binecuvanteze Atotputernicul ziua de maine si s-o intoarca spre binele celor napastuiti... Chiar in aceeasi vreme murmura si doamna Grofsoru un Tatal nostru pentru bietul crestin, dupa ce pusese pe toti cinci copiii in genunchi sa zica o rugaciune anume pentru "mos Herdelea".
Fara sa stie de planul femeilor, invatatorul isi propusese si el sa ajune in ziua cea mai grea din viata lui. Se trezi in zorii zorilor si nu mai putu adormi de grija si de emotie. Ca sa-i treaca vremea, vru sa-si aprinda luleaua, dar isi aduse aminte la timp ca nu te poti spurca cu tamaia dracului cand jertfesti o zi lui Dumnezeu. Se perpeli in pat, framantat numai de presimtiri rele. Pleca mai curand la cancelarie si nici acolo nu gasi liniste. La pranz nici nu se duse acasa, spre supararea doamnei Herdelea care il astepta cu masa ca de obicei.
in sfarsit pe seara veni o telegrama. Herdelea, singur in birou, o rupse si o citi tare incat il auzi si factorul: "Achitat -Ura". Batranul ofta o data din fundul sufletului, ca si cand i s-ar fi ridicat brusc o piatra de moara, si apoi indata se porni pe un plans cu hohote; postarul, care astepta un mic bacsis, o sterse repede in varful picioarelor. Dupa ce se racori cu lacrimile, Herdelea trecu la doamna Grofsoru, locuinta avocatului fiind in aceeasi casa. Doamna Grofsoru, incercand sa rada, se pomeni de asemenea plangand de bucurie. Mai vru sa-si laude putin barbatul, pe care-l iubea mult, desi era cam strengar, dar Herdelea nu avea rabdare. Simtea nevoia sa comunice tuturor cunoscutilor si necunoscutilor vestea minunata. La berarie prietenii il felicitara si-l imbratisara, indemnandu-l apoi sa stropeasca cu o bautura zdravana asemenea izbanda stralucita, incat ii trebui o sfortare titanica sa refuze, voind sa-si respecte deplin ajunarea... Sosi acasa pe innoptat, obosit mort de bucurie. Doamna Herdelea il primi bosumflata ca n-a venit la masa, dar cand vazu telegrama, incepu sa se boceasca dimpreuna cu Ghighi de rasuna casa, parc-ar fi murit cine stie ce ruda scumpa. Cu mare greu izbuti invatatorul sa le ostoiasca, spre nenorocirea lui, caci dascalita il lua la zor: de ce n-a poftit la pranz si a facut sa se strice atatea bucate degeaba? Nici chiar cand ii marturisi c-a ajunat, doamna Herdelea nu se impaca de tot, ci doar in sufletul ei se simti multumita ca si "paganul" s-a intors la Dumnezeu.
Se culcara acuma devreme. in casa stapanea o fericire mare. si totusi Herdelea parca niciodata n-a avut noapte mai alba. ii era foame si mai ales il chinuia meteahna tutunului. Se invarti ceasuri peste ceasuri in patul fierbinte, cu genele mai grele ca plumbul... si nu era chip sa adoarma. De-abia spre ziua il birui somnul binefacator si atat de adanc ca dimineata trebui sa-l scuture de doua ori dascalita pana sa-l destepte, ca sa nu intarzie tocmai acuma cand avocatul nu-i acasa si toata cancelaria e in seama lui.
La amiaza facura cu totii o plimbare pana-n Jidovita sa astepte pe Grofsoru... Copiii auzira cei dintai clopoteii cailor. Trasura se opri si avocatul sari jos stralucitor. inainte de a-si saruta nevasta, se repezi la Herdelea si, imbratisandu-l furtunos, ii zise:
- Ai vazut, renegatule, ce poate face un roman?... Apoi deacuma sa mai poftesti sa nu crezi cand iti fagaduiesc eu ceva!
Un copist pirpiriu lua din mana lui Ion hartia prin care tribunalul ii ingaduia sa-si faca pedeapsa de o luna la inchisoarea judecatoriei din Armadia, o suci, o invarti, cauta prin dosare, se uita la dansul clatinand din cap dojenitor, apoi scrise ceva intr-un registru prafuit, ii dadu un bilet galben si-l trimise: "in fundul gangului, unde vezi o tablita neagra cu chei multe".
Din gang Ion se pomeni deodata in curtea inchisorii. O recunoscu numaidecat, nu degeaba a vazut-o doar asa de bine odinioara, cand a avut pozna cu Simion Lungu. Strangerea de inima de atunci ii ingalbeni fata si acuma. Curtea stramba era pustie. Pardoseala de piatra, tocita, rasfrangea lucirea soarelui. Ferestrele cu zabrele incrucisate scanteiau in bataia razelor calde. intr-un geam, un cap tuns, cu barba innegrita de tepi nerase de mult, statea nemiscat, parca ochii, singuri vii, s-ar fi imbatat sorbind lumina zilei. Ion se cutremura usor si-si facu cruce, ridicand apoi privirea spre cerul albastru pe care icicolo albea cate un nouras incremenit in vazduhul limpede.
Batu la usa cu chei multe si dinauntru auzi un glas aspru, gros, manios. Intra incet, strecurandu-se parca sa nu faca zgomot. in odaita luminoasa vazu pe paznicul de odinioara, care-l intampina cu un dispret fulgerator, in vreme ce altul, sezand la o mescioara, intinse mana dupa biletul galben, ca unul ce stia ca aici nimeni nu vine fara asemenea hartie.
- Numero cinci! mormai cel ce ii ceruse biletul, pe romaneste, ca sa inteleaga si Ion despre ce e vorba.
Paznicul celalalt ii lua briceagul, chimirul si traista cu merinde ce i-o pregatise maica-sa, zborsindu-se:
- Aici nu mananca nimeni extra, bre! Ion vru sa-si apere mai ales merindea, gandindu-se c-ar fi pacat sa se strice ori sa-i manance paznicii atatea bunatati, dar o teama ciudata il strangea de beregata si nu putu scoate nici un cuvant. Urma ca un miel pe paznicul ursuz care-l vari intr-o celula stramta si-i porunci sa pastreze curatenia si sa nu faca galagie. Apoi ramase singur intre patru ziduri goale si auzi cheia intorcandu-se in broasca de doua ori, cu un scartait strepezitor. Statu cateva clipe uluit, uitandu-se imprejur. Inima ii batea ca si cand nu si-ar fi gasit locul. Apoi incepu sa umble de colo pana colo tot mai repede, ca o fiara prinsa in cusca, cu ochii insa mereu la fereastra prin care nu vedea decat o palma de cer foarte departat.
Dupa un rastimp insa se potoli brusc si rusinat de atata tulburare. "Ei, parca nu stiam eu c-asa trebuie sa fie!... Amu ce-o vrea Dumnezeu!" isi zise dansul oprindu-se in mijlocul celulei.
isi impaturi cu bagare de seama sumanul, il potrivi pe dusumea in coltul de langa usa si se lungi jos. Se simtea trudit ca si cand ar fi tras la jug. inchise ochii si adormi bustean.
Pe la amiaza se destepta in racnetele paznicului care-l zgandarea in coasta cu varful cizmei.
- Sus, he! Sus, caine! Aici nu se doarme, bre! Aici se lucreaza!
Fu trimis, impreuna cu alti trei osanditi, sa taie lemne acasa la domnul judecator.
De-a doua zi se obisnui. Era multumit. O ducea bine: mancare avea, somnul destul, munca mai mult pentru fata... Totusi i se facea dor de-acasa si indeosebi incepu sa-l cuprinda grija de copil. Toata noaptea se visa in Pripas, dar niciodata acasa cu copilul, ci totdeauna la George, primprejurul Floricai. ii era necaz si abia astepta ziua de joi, cand trebuia sa vie Zenobia cu vesti si cu mancare.
- Ce face baiatul? o intreba dansul rastit si banuitor.- Face bine ca-i sanatos - raspunse mama-sa, vesnic neimpacata ca se prapadeste atata cu firea din pricina starpiturii celeia, iar azi adanc suparata, fiindca paznicul n-o lasase sa se apropie de Ion cu merindea.
Cat era treaz, toata ziua numai la Petrisor se gandea. Aici avea atata vreme sa-si depene inchipuirile incat parca-si storcea creierii. Dar cu cat se zbuciuma mai mult, cu atata nasteau mai grele intrebari la care nici nu indraznea sa raspunda. Deseori auzea limpede glasul socrului sau de la inmormantarea Anei, iar privirea lui o avea mereu ca un spin. "Cat sunt eu aici, poate sa mi-l omoare, ca sa-mi ia pamanturile!" ii trasni deodata prin minte ca o lovitura de cutit.
De atunci zidurile il inabusira si zilele trecura mai anevoie. ii venea sa se repeada la zabrelele groase din ferestre, sa le smulga si sa alerge acasa la copil, sa-l apere.
Noaptea insa visurile il purtau numai pe la Florica. Se vedea cu saptamani in urma, inainte de moartea Anei, ducanduse pe la George, vorbind de mosie, de munca, planuind lucruri de care dansul nici nu se sinchisea. Se ducea mereu, desi ura pe George ca pe un talhar care i-a rapit cea mai scumpa comoara. Se ducea fiindca numai asa putea sta aproape de comoara lui. Nu schimba o vorba cu ea, nici macar o privire, si totusi se simtea fericit ti vesel. Nu stia ce vrea, nici nu se intreba nimic. Se multumea s-o stie aproape si nadajduia. De cand s-a stins Ana, s-a dus mai rar, dar cu mai multa nadejde ascunsa in inima... si acuma, ca nu poate merge si nici nu vrea sa se gandeasca la ea, tot ea ii stapaneste visurile...
Cand se trezea din somn, Ion simtea totdeauna o mangaiere peste care insa lumina zilei arunca iarasi panza grijilor de copil.
in doua saptamani gandurile si visurile il slabira ca un ogar. Fata i se ingalbeni, fruntea i se zbarci de ganduri. Numai in ochi ii ardea parca mai multa patima si hotarare.
Peste vreo zece zile Herdelea primi telegrafic ordinul de la inspectorul din Bistrita sa-si reia imediat serviciul la scoala din Pripas. Totodata era incunostiintat ca s-au trimis cuvenitele adrese la perceptia din Armadia sa-i plateasca leafa ce i-a fost retinuta pe timpul suspendarii.
- Dumnezeu te bate si tot Dumnezeu te mangaie, zise invatatorul atat de coplesit de fericire ca bau doua sticle de bere la Rahova si mai aduse si acasa un litru de vin pe care sa-l fiarba baba cu zahar si scortisoara spre a sarbatori in familie cum se cuvine ziua aceasta nu mai putin mare ca ziua cand a scapat de amenintarea osandei.
Doamna Herdelea se supara nitel cum era obiceiul ei, il ocari ca-i betiv, dar apoi totusi fierse si puse vinul pentru dupa cina, facandu-l asa de bun ca Herdelea vru sa sileasca pe Ghighi sa bea barem un paharel, ceea ce ea fireste refuza cu inversunare, deoarece nu se cade unei fete sa-si pangareasca gurita.
imbatati de bucurie si, in ce priveste pe Herdelea, de vin, dupa masa tinura un lung consiliu de familie. Suma de bani ce le pica pleasca, se intelesera repede, cu toate roselile domnisoarei Ghighi, s-o intrebuinteze pentru trusoul ei de mireasa de care nimeni nu stie cand poate fi nevoie. Pe urma veni iar pe tapet chestia dezbatuta odinioara in imprejurari triste: sa se mute oare inapoi in Pripas sau sa ramaie cu casa aici si numai Herdelea sa mearga dimineata si sa se intoarca seara, ca si Zagreanu? Doamna Herdelea, care avea slabiciunea casutei, sustinu un rastimp ca trebuie sa se mute, argumentand indeosebi cu teama ca nu cumva "pamatuful" de Belciug, de necaz ca au iesit triumfatori din toate incercarile, sa le faca tocmai acuma pocinogul cu locul. Herdelea, desi de acord in principiu, se gandea ca ar fi bine sa poata vedea si de scoala, dar sa-i pastreze si leafa de la Grofsoru, invoindu-se cu dansul sa-i lucreze dupa-amiaza sau seara. Ar fi pacat sa scape din mana o leafa si alte venituri frumoase, caci n-ar strica sa se gandeasca si la zestrea Ghighitei. Fata cu zestre e de doua ori mai cautata. Laura a trecut ca si catelul prin apa, fiindca a nimerit un baiat cum rar se gasesc. Dar unde se poate sti norocul Ghighitei?
Fata se supara si, fireste, se jura ca nu se va marita niciodata... Atata fu de ajuns ca sa se inaspreasca tonul sfatului. Doamna Herdelea sari numaidecat s-o invinovateasca vehement ca si ea umbla cu fumuri ca Laura, dand drept pilda faptul ca nu ia in seama indeajuns pe Zagreanu, care-i un baiat eminent si pare a o iubi, ci se tine de alte mofturi, parca ea ar fi cea fata de solgabirau. Ghighi protesta, lacrima, isi astupa urechile sa nu-i auda cum ii pomeneau de Laura care "vezi ce bine e asezata daca ne-a ascultat pe noi".
- Dar venit-a sa ma ceara? striga Ghighi in cele din urma, desperata. Ori ati vrea sa-l petesc eu pe dumnealui, fire-ar al dracului!
Ideea c-ar putea peti ea pe Zagreanu i se paru atat de caraghioasa, ca-i trecu dintr-o data supararea si pufni de ras, ceea ce facu si pe doamna Herdelea sa zambeasca.
Astfel consiliul se sfarsi in veselie, desi fara a fi luat vreo hotarare. Deocamdata ramase ca invatatorul sa se duca singur in Pripas, ca si Zagreanu. Pe urma va vorbi cu Grofsoru si pe urma se va vedea ce-i de facut.
Singura Ghighi se culca mai tulburata. Ea inca nu se gandise serios la Zagreanu. ii era simpatic, adevarat, dar sa se marite cu el? Adormi zicandu-si: "Ciudati mai sunt si batranii! Ei numaidecat la maritis se gandesc..."
in noaptea aceea visa pe Zagreanu si rase prin somn asa de tare ca doamna Herdelea se destepta si se inchina.
Herdelea, pentru reluarea scoalei in primire, se rasese si se dichisise ca un petitor. Porni mai de dimineata, agale, ducan du-si in mana legaturica cu merinde pentru amiaza. insasi vremea parca voia sa sarbatoreasca intoarcerea lui triumfala. O zi minunata de mai, cu soare blajin, mangaietor. soseaua spre Pripas era alba, laptoasa, in umbra Padurii Domnesti care-si fremata domol si fermecator cantecu-i de dimineata, luandu-se la intrecere cu mierlele ce zburataceau prin holdele si porumbistile fragede... Cu cat se apropia de sat, cu atata inima si emotia ii cresteau invatatorului. intalnea tarani care mergeau la lucru, care-i zambeau si carora le raspundea zambind. Sub Rapile Dracului se intalni cu Toma Bulbuc, se opri si-i povesti cum nu l-a lasat Dumnezeu. Toma clatina din cap si se bucura din ochi, zicandu-i:
- Sa ni te tie Dumnezeu, domnule invatator, caci esti deal nostru si ne stim mai bine necazurile!...
Se mai opri cu Trifon Tataru, cu primarul Florea Tancu, cu straja Cosma Ciocanas, povestindu-le tuturor izbanda cu aceeasi mandrie naiva. Cand intra in sat, se uita la ceas. A sosit prea devreme. "Am venit binisor de tot, se gandi dansul cu o fericire nemarginita pe fata. Lasa, nu face nimic! Ca tot vreau sa vad ce face si casuta noastra, saraca... Bine ca luai cheile!"
Casa cu cele doua ferestre mici dinspre hotar parca-l privea cu drag.
- Ei, saracuta! Cum a stat ea pustie atata amar de vreme! murmura Herdelea induiosat. Ehe, mai mult de cinci luni... Nu-i gluma!
In ograda buruienele crescusera in voie. Gradina, neingrijita, se salbaticea. Sub stresini se impanzise droaie de paianjeni, iar tencuiala pe pereti incepuse sa plesneasca pe ici-colea. Cheia se invarti greu in broasca. Dinauntru il izbi in fata un aer greu, zapusit. Odaile goale rasunau trist de zgomotul pasilor invatatorului care se opri in fiecare, cercetand si suspinand. "Ar fi trebuit s-o aerisim, s-o mai ingrijim, dar cand e omul necajit, nu se mai gandeste la nimic", isi zise Herdelea iesind in cerdac si rasfatandu-si ochii in privelistea satului invesmantat in floare si verdeata.
Batranul Glanetasu, din ograda lui, ii zise respectuos "buna dimineata", ridicand tacticos palaria, ca si altadata. Zenobia, iesind cu nepotelul care urla din rasputeri, incepu sa blagosloveasca pe domnul invatator, ca bine l-a adus Dumnezeu, ca vai rau a fost fara om invatat in sat, ca popa-i tot cu biserica lui... Herdelea le povesti si lor cum a primit porunca prin telegraf sa vie indata la scoala fiindca nimeni nu stie ca dansul sa invete pe copii ce trebuie. Macedon Cercetasu si apoi alti vecini se apropiara pe rand, ascultand glasul lui cu gura cascata de mirare si multumire, caci toti se plangeau de invatatorul cel tanar c-ar fi luat-o prea razna.
- Ei, dar Ion pe unde-i, Alexandre? intreba Herdelea pe Glanetasu.
- Apoi dumneata nu stii? se amesteca Zenobia, dand la o parte pe barbatul ei. Ca doar dumneata i-ai facut rugarea sa-l lase sa sada in Armadia...
- O sa-i ajute Dumnezeu si lui, zise Glanetasu, ca sa nu ramana de rusine ca i-a astupat muierea gura.
- Asa-i, Alexandre. Temnitele-s pentru oameni, raspunse invatatorul dand din cap. Numai sanatos sa fie si ca maine-i aici!
Acuma sosi si Zagreanu din Armadia, tantosel, invartind in dreapta umbrela de ploaie de care nu se despartea niciodata, urmand astfel de aproape traditia dascaleasca de-a nu pleca de acasa fara umbrela cum nu pleaca soldatul fara baioneta. Tanarul saluta zambind pe Herdelea si vru sa treaca inainte spre scoala.
- Asteapta-ma, colega, sa mergem impreuna, c-avem acelasi drum! il opri Herdelea jovial.
- Cu placere, domnule colega! raspunse Zagreanu politicos.- Tot trebuie sa-mi dai in primire scoala, adauga Herdelea coborand in ulita, in vreme ce taranii ascultau tacuti convorbirea domnilor.
- Da? zise tanarul rosindu-se deodata pana-n varful urechilor. Nu stiam nimic... Eu n-am fost... instiintat...
Balbaia, foarte incurcat. si mai ales se rusina in fata taranilor care acum zambeau batjocoritor.
- Ieri mi-a venit ordinul... Telegrafic... Daca te vedeam prin Armadia, te preveneam! zise Herdelea scotand telegrama si aratandu-i-o cu cruzimea biruitorului. Uite, colega! E iscalit chiar de inspectorul cel nou...
- Da... da... desigur... mergem... Predau... cum nu... murmura Zagreanu neputandu-si veni in fire de emotie... Ma mir insa ca pe mine nu m-a instiintat... Ce are a face? Probabil c-o sa-mi vie pe cale oficiala... Nu-i nimic, ma rog...
- Negresit, fireste, trebuie sa-ti vie, aproba batranul cu superioritate.
La scoala, copiii avura bucurie in ochi vazand ca intra Herdelea care-i si trimise in curte sa se joace pana ce ia dansul in primire averea statului. Pe urma, dupa ce pleca Zagreanu, incepu lectiile cu atata pasiune si emotie, ca si cand ar fi fost pentru intaia oara in fata unei clase. Deschise usa, sa intre aerul proaspat, inviorator al primaverii. si copiii nepriceputi ascultau si raspundeau usurati, parca in locul tatalui vitreg s-ar fi reintors tatal lor cel bun si adevarat.
in pauza de la amiaza Herdelea, vrand sa-l vada intreg satul, porni pe Ulita din dos, schimband cate-o vorba la fiecare ograda, si iesi in capatul dinspre Saracuta. Belciug era in cerdacul casei sale, cu hainele patate de var si de tencuiala, caci adineaori venise si el de la biserica noua unde zidarii lucrau de zor.
- Noroc, Ioane! Voinic, sanatos? ii striga Herdelea cu glas cald, prietenesc.
- Multumesc lui Dumnezeu, Zaharie! Ma mai tarasc si eu cum pot, raspunse preotul zambind si apropiindu-se de portita.
- stii ca mi-am luat iar scoala in seama, zise invatatorul cu o mandrie pe care nici nu incerca s-o ascunda.
- Bine ca te-ai intors, Zaharie, slava Domnului! Ca Zagreanu era o primejdie pentru toti! murmura Belciug serios si sincer.
isi stransera mana, dar nu-si mai zisera nimic. Herdelea isi urma calea spre casa, unde voia sa-si manance merindea, iar Belciug se uita dupa el o clipa, ganditor.
Cand ii dadura drumul din inchisoare, Ion parc-ar fi scapat din pusca. ii batea inima, stransa-n cleste de presimtirile rele. "Barem de n-ar fi copilul", se gandea mereu, alergand pe soseaua dintre Jidovita si Pripas.
Intrand pe poarta insa auzi limpede plansul ragusit si slabit al copilului. "Uite... uite... Asa ma bate Dumnezeu din senin!"
Petrisor, culcat pe spate, de-a curmezisul patului, gemea cu ochii inchisi lacrimati. in rastimpuri ridica manusitele, le apropia si le tremura parca s-ar fi caznit sa-si smulga o durere mare... Zenobia, la vatra, alegea carbuni aprinsi, tocmai vrand sa-i descante de deochi; Glanetasu insa, mai intristat, sedea pe marginea patului, sosaind:
- Taci cu mosul, taci, taci, taci! Ion isi arunca tot calabalacul pe lavita si pasi langa pat.- S-a dus, degeaba, s-a ispravit! zise dansul uitandu-se o clipa in fata supta si bolnava a copilului.
- Amu lasa ca n-a mai fi nimic... Pesemne l-a deocheat cineva, ca oameni rai sunt destui! raspunse Zenobia, de la vatra, sufland in jaratic.
Glasul ei linistit schimba deodata groaza lui Ion intr-o furie naprasnica. I se paru ca maica-sa inadins vrea sa-i ucida copilul. Se intoarse la ea ca un nebun, ii puse mana in par si incepu sa-i care la pumni cu sete, racnind:
- imi omori copilul, ai?... intr-adins... mi l-ai... omorat!... De spaima, dintru-ntai Zenobia nici nu se gandi sa se vaite, ci se facu ghem, hacaind sub lovituri. Trebui sa sara Glanetasu, s-o scape din mainile feciorului, luand astfel si dansul cateva ghionturi in invalmaseala.
- Tulai, ca m-a omorat talharul! zbiera acuma Zenobia zbughind-o afara in ograda, cu parul valvoi. Tulai, oameni!... Tulai!...
isi potrivi naframa pe cap si apoi se intoarse iar in casa, blestemand vajnic pe Ion care, racorit, se asezase la masa, cu ochii la copil, fara sa auda altceva, afara de plansul neputincios ce-l sfasia ca niste impunsaturi de pumnal.
Zenobia, cautand totusi sa-l imbuneze, urma pregatirile de descantec in care de altfel era mare mestera. Aduse de la fantana o cofita de apa, lua o ulcica plina si o aseza pe vatra. Apoi cu clestele in mana stanga apuca un carbune si-l slobozi in apa neinceputa, facand indata, cu un cutit ce-l avea in dreapta, semnul crucii in ulcica, murmurand "noua". Puse alt carbune, facu alta cruce si numara "opt" si asa mereu pana ajunse cu numaratoarea la unu. Jarul sfaraia ascutit si batrana sopti tragand cu ochiul spre Ion:
- Avai de mine ca rau l-a mai deocheat cineva, plesni-i-ar ochii sa-i plesneasca!
in picioare si batand mereu cruci in apa cu cutitul, rosti pe urma, domol, taraganat, abia inteles:
- Preasfanta Maica Precista, de-i deocheat Petrisor cu unu, dedeochi cu doi; de-i deocheat cu doi, dedeochi cu trei; de-i deocheat cu trei, dedeochi cu patru; de-i deocheat cu patru, dedeochi cu cinci; de-i deocheat cu cinci, dedeochi cu sase; de-i deocheat cu sase, dedeochi cu sapte; de-i deocheat cu sapte, dedeochi cu opt; de-i deocheat cu opt, dedeochi cu noua, cu mainile mele cu-amandoua! Petrisor sa saie, sa rasaie, ca aurul strecurat, ca argintul luminat!... si de-i deocheat de ochi caprii, si de-i deocheat de ochi negrii, si de-i deochiat de ochi mierii - descantecul din gura mea, leacul de la Dumnezeu!...
Picura cu varful cutitului cativa stropi de apa descantata in gura deschisa a copilului, apoi isi muie degetele in ulcica si-i facu trei cruci pe frunte, trei pe barbie, trei pe piept si cate trei in fiecare talpa... si indata Petrisor inceta de-a mai plange. Gemu insa greu, cu ochii mari, speriati parca de o vedenie urata.
- Toti carbunii au picat la fund, mormai Zenobia varsand dintr-o data apa din ulcica pe tatana usii. A fost deocheat baietasul dare-ar Dumnezeu sa fie sub pamant de trei stanjeni ochii care nu lasa-n pace suflete nevinovate!
Ion ramase nemiscat pe lavita cu cotul pe masa si nici nu se atinse de mancarea ce i-o puse dinainte mama-sa. Capul ii fierbea de ganduri negre... intr-un tarziu, aruncandu-si ochii pe fereastra, vazu trecand pe Herdelea. Sari in picioare, parca l-ar fi oparit.
"Dumnezeu mi l-a trimis!" isi zise dansul repezindu-se in ograda, cu capul gol, ca un zanatic.
Herdelea il zari si se opri bucuros, intreband:- Cand ai scapat, Ioane?... Bine ca ti-a ajutat Dumnezeu... Iaca, si eu ma intorsei la slujba... Tocmai de la scoala viu, c-am dat drumul copiilor de pranz...
- imi moare baietelul, domnule invatator, gemu Ion in loc de orice raspuns. Mi se prapadeste, nasule... si daca moare, ce s-alege de mine? Ce sa ma fac?
- Ce sa moara?... Asa se imbolnavesc copiii...- Moare, moare, nasule, simt ca moare, starui taranul cu atata convingere ca Herdelea isi pierdu zambetul de pe buze.
- Atunci cheama doctorul, finule!- Degeaba-i, nasule... Ce sa faca doctorul daca-i mana lui Dumnezeu la mijloc? ofta Ion uitandu-se drept in ochii invatatorului cu o privire stinsa de spaima. Asta-i pedeapsa mea, nasule... Asta-i... Nu ti-am spus eu deunazi?
- Rau, facu Herdelea ganditor. Daca-i asa, e rau...- s-amu eu raman iar pe drumuri, nasule, asa-i?... Toate pamanturile se intorc inapoi de unde au venit, asa-i? intreba taranul atarnandu-si ochii pe buzele invatatorului in asteptarea unei dezmintiri mantuitoare.
- De... Bine nu-i, nici vorba, zise Herdelea incet, sovaind. Dar nici tocmai asa de rau nu-i, cum te temi tu... Ca doar esti tatal copilului si in caz de moarte, Doamne fereste, tu esti, tata e mostenitorul... Cel putin asa cred eu...
- Dar socrul? Vasile Baciu? se holba Ion necrezator.- Apoi de... si el ar putea zice multe... Ca ce a dat, pentru fata lui a dat... Dac-a murit fata si ar muri si copilul, te pomenesti c-o sa ceara sa-i inapoiezi averea... De, stiu eu?... Dar mai bine sa cautati sa va intelegeti, ca vezi bine cum umbla judecatile, numai cu ponoase.
Ion ramase totusi multumit. Daca-i vorba de invoiala, apoi inseamna ca nu-i poate lua nimeni nimic fara lupta.
in casa Petrisor plangea iar, mai dureros. Dar lui Ion nu i se parea asa de sfasietor plansul ca adineaori.
A doua zi veni Vasile Baciu, care auzise ca copilul trage sa moara. Ion ii pandi toate miscarile. Vasile Baciu era linistit; il mangaie putin si sfatui pe Zenobia sa puna pe pantecele umflat al bolnavului tarate caldicele muiate in lapte dulce de la o vaca cu intaiul vitel. Numai la plecare spuse lui Ion:
- Nu trebuia sa-l intarcati asa de micut... Amu daca moare, ce te faci?
Avea in privire ceva iscoditor. Ion insa raspunse nepasator:- Ce sa fac, socrule? O sa-l ingropam... Daca nu i-a dat Dumnezeu zile, putem noi sa-i dam?
Vasile Baciu tusi putin, parc-ar fi vrut sa zica ceva si s-ar fi razgandit.
- Apoi pace buna! murmura dansul scurt, iesind. Ion incepu de-acum sa se gandeasca la inmormantare, socotind cat va trebui sa cheltuiasca si hotarand sa-l aseze langa Ana, ca-i loc mai frumos si mai larg.
Apoi Petrisor se topi ceas cu ceas. A patra zi nu mai avu plans, ci doar un horcait aspru, ca si cand tragi cu ferastraul intr-un lemn prea tare... Atunci Ion aduse din Armadia pe doctorul Filipoiu. Cand sosi insa cu doctorul, gasi copilul rece. Vazandu-i burta umflata si vanata ca o toba, Filipoiu stranse din umeri:
- L-ati otravit cu cine stie ce bazaconii de mancari... Daca m-ati fi chemat pana a nu se umfla, poate ca-l scapam...
Dupa inmormantare Vasile Baciu, intunecat si posomorat, veni indata la Ion care il astepta:
- Amu, ginere, sa ne intelegem omeneste, zise dansul fara mult inconjur. Ana a murit, copilul a murit... Dumnezeu sa-i ierte, ca-n mana lui ni-i soarta si viata... Zestre ti-am dat destula, Ioane. si cata nu ti-am dat, mi-ai luat-o tu cu puterea, c-asa ai vrut. Ai vazut ca n-am zis nimic si ti-am dat tot. Ca doar copilului meu ii dadeam... Nu graiesc bine, Ioane?
Ion tacu, cu ochii in alta parte. Vasile Baciu urma, tot linistit:- Bine... Dar acuma, daca a murit si Ana si copilul, cuvine-se ca ce-a fost al lor sa se intoarca inapoi la mine. Asa-i legea si omenia... De aceea am venit, sa n-avem pe urma sfada si ocara...
- Da de ce sa se intoarca la dumneata ce-i al meu, socrule? zise Ion rece. Ce-i al meu, de ce sa nu ramana tot al meu?
- Ce-i al tau, al tau sa ramaie. Mie sa-mi intorci numai ce-i al meu... Sa-mi intorci pamantul...
- Nu-ti mai strica gura degeaba, socrule, zau asa, ca doar esti om batran! rase deodata Ion, intrerupandu-l.
Pe Vasile Baciu rasul il infurie. Se stapani insa si raspunse cu glasul mereu potolit, dar putin mai gros:
- Eu am vrut sa ma invoiesc cu tine, ca cu un om de omenie. Dar nu... Vad ca esti tot cum te-am stiut. Hot ai fost, hot ai ramas. Nu degeaba nu-i nici o saptamana de cand ai scapat din temnita...
- Asa-i, socrule, asa-i iar cum zici dumneata, rase Ion rautacios. Mai bine sa-mi zici dumneata mie ca-s hot, decat sa-ti zic eu dumitale. Mai bine!
- Nu-i nimic, se scula Vasile. Daca tu nu vrei sa intelegi de vorba buna, ai sa intelegi de rau... N-am umblat cu judecati de cand sunt, dar amu nu te mai iert de-as sti de bine ca-mi vand si camasa de pe mine!
Ion rase mereu, insotindu-l pana-n ograda. Dar cand ramase singur, simti ca indarjirea stapanita a batranului i-a cam clatinat increderea...
Herdelea raporta din vreme inspectorului, dupa cum se cerea, ca examenul de sfarsitul anului se va tine in Pripas in a doua duminica din iunie... Desi felicitase intr-o scrisoare respectuoasa pe Horvat cu prilejul inaintarii lui ca inspector, Herdelea avea totusi o frica de examenul de-acuma, cum n-a avut niciodata. Prinsese de veste ca noul inspector se duce sa supravegheze examenele la scolile unde i se parea ca nu s-au facut destule progrese in limba statului, si astfel era sigur ca are sa vie si la Pripas. isi aducea aminte de inspectia de-acum un an, de avertismentul de-atunci, si-si zicea ingrijorat:
- Scurta-i fericirea in viata omului... Cat fusese suspendat dansul, Zagreanu, avand alta metoda, mai mult incurcase copiii. in mai putin de doua luni, deci, ar fi trebuit sa macine materia pentru un an. isi pusese el tot sufletul sa vare in mintile tinere cat mai multe cuvinte unguresti. Venea la scoala de cand se facea ziua si statea pana insera, numai sa iasa bine, sa poata multumi pe domnul inspector... Ba mai tremura si pentru Belciug care, invartindu-se toata vremea cu biserica cea noua, nu dadea deloc pe la lectiile de religie.
- Ia seama, frate Ioane, ca vine inspectorul la examen si o sa patim urat! ii spunea Herdelea glumet, dar muncit in suflet de griji.
- Parca nu mai pot eu de inspectorul vostru... Dac-ai vedea tu ce trag cu zidarii de la biserica, nici nu mi-ai mai pomeni de inspector, zau, Zaharie!
Nu se iubeau, dar nici nu se mai dusmaneau. Nu se cautau, dar nici nu se mai ocoleau si, cand se intalneau, schimbau cate-o vorba, doua despre treburile oficiale, ferindu-se totusi de-a lungi conversatia si mai ales de-a aduce pe tapet ceva din daraverele lor trecute.
Sambata, in ajunul examenului, Herdelea iesi cu toti copiii la padure, aduse verdeata si flori, si impodobi scoala cu ghirlande. Sosi acasa in Armadia tarziu dupa amiaza, frant de oboseala, de-abia tarandu-si picioarele. Tocmai se plangea dascalitei cat a muncit, cand in fata casei se opri o trasura si Ghighi navali in odaie, speriata:
- Tata, tata!... Inspectorul! Herdelea isi uita deodata orice oboseala si se repezi afara.- O, bata-l Dumnezeu, ca nu te mai lasa nici sa rasufli! mormai doamna Herdelea.
Peste doua-trei minute insa invatatorul intra in casa cu inspectorul.
- Te-am cautat in Pripas... Nu stiam ca nu stai acolo... Eu, spun drept, nu-mi pot inchipui o scoala buna condusa de un invatator din alta comuna... Dar, in sfarsit, o sa vedem maine...
Herdelea mormai ceva neinteles. Cand era miscat si incurcat, vorbea foarte prost ungureste. Trase un scaun inspectorului, stergandu-l cu batista ca sa nu fie cumva murdar.
- Multumesc, zise Horvat acrit de schimonoselile limbii oficiale in gura unui invatator al statului. Multumesc!... Voiam numai sa te anunt ca am venit inadins pentru examenul dumitale... stiu de randul trecut ca n-ai prea stralucit si vreau sa vad cat progres ai facut... Acuma insa as vrea sa gasesc pe aici un hotel sau asa ceva pentru noaptea asta...
- Avem doua, domnule inspector, dar mai bine e la beraria Rahova... Curat si ieftin! se grabi Herdelea sa-l lamureasca in nadejdea sa scape mai curand de dansul.
Dascalita ramase netulburata pe canapea, langa fereastra, carpind niste pantaloni de-ai barbatului, ca sa nu-si mai strice hainele cele bune la cancelaria lui Grofsoru, unde avea de gand sa-si reia serviciul mai temeinic indata dupa examen. Ghighi, nedezbarata de spaima, statea cu buzele uitate intr-un zambet timid si nu-si putea lua ochii de la inspectorul care, in orice casa de invatator, e privit ca un idol infricosator.
- Familia dumitale? intreba Horvat.- Da, da, zise Herdelea frecandu-si mainile cu respect. Mai aveam o fata, care e insa maritata, cu ajutorul lui Dumnezeu... si un fecior... de asemenea nu-i acasa...
- Cu gospodaria, doamna, nu-i asa? se adresa inspectorul dascalitei cu o galanterie impunatoare. Foarte frumos! Gospodaria e cea mai frumoasa podoaba a femeii!
- Eu nu vorbesc ungureste, zise doamna Herdelea, fara macar sa ridice nasul din lucru, cu o liniste care pe barbatul ei il ingrozi.
- Cum?... Nu-nteleg! se mira inspectorul.- Pricep eu ce ziceti, dar nu vreau sa vorbesc ungureste! Nu-mi place mie sa ma stramb trancanind intr-o limba straina, cand nici n-am nevoie! sfarai dascalita cu o superioritate zdrobitoare si strangand din buze, parca numai gandul c-ar putea vorbi ungureste ii strepezeste dintii.
Inspectorul Horvat nu intelesese tot ce cuvantase doamna Herdelea. Vedea insa ca femeia aceasta, sotia unui invatator al statului, nu stie ungureste. si era adanc indignat. Se mai intoarse spre Ghighi cu un zambet desperat:
- Poate ca nici domnisoara nu vorbeste?- Niciodata... nu... n-am vorbit! raspunse Ghighi speriata c-o ia si pe ea la zor si schimonosind cuvintele unguresti atat de ingrozitor, ca inspectorul se cutremura de durere.
- A... da, da... Dumneavoastra desigur nu vorbiti ungureste in familie? intreba Horvat pe Herdelea.
- Nu... adica... ar fi greu... Femeile n-au de unde sa... Ma rog... Baiatul insa vorbeste mai abitir ca un ungur... Da... A uimit toata Armadia cum stie de bine, murmura invatatorul sfarsind cu un suspin.
Inspectorul pleca stavilindu-si in gat revolta. Dupa ce se sui in trasura insa, spuse foarte grav lui Herdelea:
- Asta-i nemaiauzit, domnule! Daca nu poti fi inteles cu limba noastra nici in casa unui invatator, care trebuie sa fie un propovaduitor sincer, atunci cum sa progreseze invatamantul ungar? Cum, domnule?... Ce-am vazut la dumneata m-a uimit si m-a intristat... in orice caz m-ai facut sa fiu foarte curios de examenul de maine...
Doamna Herdelea si Ghighi avura ce ocari toata seara pe socoteala inspectorului; invatatorul insa tacu, nu-si prea gasi culcus in pat, iar a doua zi, mergand in Pripas, se inchina si bolborosi toate rugaciunile cate si le aduse aminte.
Cand batu ora opt, inspectorul intra in clasa, inaintea lui Belciug, care veni de-abia pe la noua, cu urmele de zid pe haine. Examenul fu o tortura pentru invatator si elevi. Horvat se amesteca intruna, incurca intrebarile si, de indata ce un copil gresea, incrunta din sprancene si se uita triumfator la Herdelea. Ba de cateva ori zise tare:
- Cum sa stie, daca nu cunosc limba!... Nici unul nu vorbeste cumsecade ungureste! Toti se balbaie, se stramba... Scandal!...
Herdelea incepu sa se scuze ca copiii nu pot sti perfect limba, de vreme ce n-o vorbesc acasa si ca, de altfel, rezultatele nu sunt cum ar putea fi din pricina ca el a fost inlocuit luni de zile cu un tanar care venise cu obiceiuri noi. Dar, fiindca inspectorul nici nu voia sa-l asculte, se resemna mai in urma, isi recapata sangele rece si nu se mai sinchisi de dansul, examinand parc-ar fi singur cu scolarii, gandindu-se doar mereu:
- Acu fie ce-o vrea Dumnezeu din cer! Acolo-i toata nadejdea!
La sfarsit veni randul preotului, cu religia. Copiii, inviorati, raspundeau limpede si cu glas tare, ca si cand de-abia si-ar fi stapanit bucuria ca li-e ingaduit sa rosteasca vorba pe care o pricep.
- As dori sa-mi spuna un elev pe ungureste Tatal nostru! zise Horvat, la sfarsit, nemultumit ca nu mai auzea limba statului.
Belciug, parca n-ar fi inteles bine, intreba mirat:- Poftim?- Zic c-as dori s-aud Tatal nostru in ungureste conform planului de invatamant! repeta inspectorul deodata mai sever.
- Asta nu se poate! raspunse preotul, hotarat si scurt, imbujorandu-se de mandrie.
- Cum nu se poate? zise inspectorul jignit de tonul raspunsului.- Nu se poate, vorbi Belciug cu o franchete care-l inalta, pentru ca elevii nu stiu rugaciunile pe ungureste pentru ca eu i-am invatat in limba lor materna, pentru ca nici eu nu le stiu pe ungureste, caci nici pe mine nu m-a invatat nimeni sa le zic pe ungureste, cum n-am invatat nici eu pe nimeni!
- Ma surprinde si culoarea, si intelesul cuvintelor dumitale, parinte! zise inspectorul Horvat grav. Legea prevede ca in scolile statului religia sa se predea paralel in limba materna a elevilor si in limba oficiala ungara. Vasazica cer minimul posibil cand ma multumesc cu Tatal nostru. Ma rog, te-am convins?
- Domnule inspector, eu unul prefer sa nu mai predau religia in scoala aceasta decat sa-mi pangaresc constiinta si sa zapacesc sentimentele credinciosilor mei! Orice sa-mi cereti, domnule, dar asta nu! Macar credinta sa ne ramana neatinsa! Macar atata drept s-avem si noi in tara asta, in care ne-am nascut si s-au nascut parintii nostri si parintii parintilor nostri!
- Observ insa ca limbajul dumitale nu se prea deosebeste de cel al agitatorilor care starnesc zazanie intre natiunea ungara unitara si ungurii de buze romane? rosti inspectorul aspru, incheindu-si haina ca sa-si sporeasca autoritatea. tin sa te previn, parinte, ca statul nu da ajutoare celor ce lucreaza impotriva intereselor patriotice!
- Daca respectul credintei mele stramosesti si implinirea cinstita a datoriei mele de preot inseamna agitatie, domnule inspector, primesc bucuros orice urmari! Dar de la ceea ce cred ca este datoria mea, nu ma voi abate, in nici un caz! declara Belciug atat de energic ca Herdelea se facu mititel de admiratie si de frica.
- Bine... Foarte bine... Iau nota... Probabil ca din pricina aceasta nu progreseaza scoala de-aici deloc... Foarte probabil!... Prea bine!... Voi lua masurile de cuviinta, negresit, murmura inspectorul inghitindu-si mania ca sa nu dea spectacol in fata scolarilor; apoi, intorcandu-se brusc la Herdelea, urma: Dumneata trebuie sa fii cam obosit, nu? Se vede ca esti obosit!... Cati ani de serviciu ai?
- Treizeci si doi, balbai invatatorul spaimantat.- Da? Treizeci si... A, e destul! Te sfatuiesc sa ceri indata sa te scoatem la pensie!... Te sfatuiesc mult!... Vei avea o pensie frumoasa si te vei putea odihni, caci ai mare nevoie de odihna... Vasazica sa-mi trimiti petitia! Din partea mea vei avea tot concursul sa fie rezolvata cat mai grabnic!
Belciug ramase cu Herdelea in curtea scoalei dupa plecarea inspectorului, amandoi descoperiti, in soarele vesel si fierbinte. Din clasa glasurile copiilor, dezghetate de frica prin care au trecut, veneau molcom si topite intr-un zumzet de albine harnice. Stateau tacuti, ganditori si tulburati. Apoi deo
data privirile lor se intalnira si fiecare citi in fata celuilalt aceeasi zbuciumare.
- E greu de tot, Ioane! S-au pus pe capul nostru sa ne doboare! zise Herdelea trist si nehotarat.
- Nici pe Dumnezeu nu ni-l cruta, paganii!... Vor sa ne ucida sufletul, nu le ajunge ca ne-au incatusat limba! murmura Belciug cu o indarjire adanca si stapanita.
Tacura iar. Primejdia parca-i imprejmuia tot mai strans, acoperindu-i si induiosandu-i. Ochii lor se indulcira privindu-se. si in acelasi timp inimile lor se umpleau de iubirea care infrateste pe ostasi in fata dusmanului.
- si noi suntem vinovati, Zaharie! zise preotul cu glas care iarta si cere iertare.
- Greseala iertare asteapta, adauga invatatorul. isi stransera mainile ca si cand ar fi facut un legamant.
Peste vreo doua saptamani, dupa examen, Ghighi stand in gradinita din fata casei, vazu o trasura prafoasa apropiindu-se, care i se paru cunoscuta. Dar numai cand se opri, incepu sa tipe de bucurie copilareasca:
- Laura!... Pintea!... Mama, a venit Laura!... Alerga la trasura, se saruta de nenumarate ori cu Laura, razand, plangand si ciripind neincetat:
- Nici nu ne-ati telegrafiat ca sositi...- Am vrut sa va facem surpriza...- Te-ai mai ingrasat, Laura scumpa... si ce bine-ti sade asa!- Tu te-ai facut iar mai frumoasa...- Ei, destul, destul! striga Pintea glumet. Mai treci de ma saruta si pe mine!
Herdelea iesi fara haina, cum era, si imbratisa intai pe George, in vreme ce, in urma lui, dascalita cu lacrimi in ochi si cu rasul pe buze murmura zapacita de emotie:
- O, dragii de ei... Le-o fi foame si noi n-avem nimic gata... Daca stiam, taiam vreo doi pui... Dragii mamii, dragi!...
O servitoare dolofana cobori tacticos din trasura cu fetita Laurei in brate. Speriata de galagie, copila incepu sa planga. Mama-sa se repezi:
- Da-o-ncoace, Ilona! Vru sa o ia, dar Ghighi sari sa i-o dea ei. in bratele ei insa fetita planse mai tare.
- Nu te cunoaste, Ghighito, de-aceea plange, zise Laura, mandra. Sa vezi insa pe noi cum ne cunoaste si cum rade! ti-e mai mare dragul...
- Da-mi-o mie, ca eu sunt obisnuita cu copiii! facu doamna Herdelea, luand pe micuta Maria de la Ghighi si ogoind-o: Taci cu mama tana, taci, draga mamitii scumpa si dulce...
Fetita se linisti intr-adevar, spre admiratia tuturor. Herdelea profita de ocazie si-i pofti in casa, comandand militareste:
- inainte... mars! in casa!... Ati trancanit destul in ulita! in casa urmara noi lacrimi si mai ales se incinse o vorbaraie care nu se sfarsi pana la miezul nopti. Laura povestea minunatii despre Pintea, Pintea despre Laura si amandoi despre odorul lor; Herdelea zugravi pe inspectorul care a fost ticalos la examen, dar fara a spune ca i-a cerut sa iasa la pensie; dascalita si Ghighi intretinura pe Laura cu noutatile din Armadia, intre care cea mai de seama era logodna Lucretiei Dragu cu profesorul Oprea... intre timp insa doamna Herdelea gasi destula vreme sa doboare trei pui mari in onoarea dragilor musafiri si sa le serveasca la amiaza un papricas cum n-au pomenit ei nici la Bistrita.
Dupa masa insa George starni o furtuna cand spuse ca chiar maine vor sa plece cu totii mai departe, la Sangeorz.
- Nu se poate! Trebuie sa stati si la noi barem o saptamana! protesta Herdelea adaugand apoi cald: Ca doar si noi vrem sa ne falim putin cu voi la armadienii astia, ce Dumnezeu!
- La intoarcere, la intoarcere! zise Pintea neinduplecat. Acum nu-i vreme! Ceilalti ne asteapta in Sangeorz de o saptamana!
- Care ceilalti?
Laura lamuri ca "ceilalti" sunt Alexandru, fratele lui George, profesor in Romania, la Giurgiu, care a venit impreuna cu Gogu Ionescu, sotul Eugeniei...
- si Ionel, alt frate, contabil din Cernauti, o completa Pintea. Suntem atatia frati si surori ca numai tata stie pe dinafara intreg pomelnicul!... De altfel, aduceti-va aminte, vi l-a insirat odinioara pe indelete...
- Au luat vila Mara si o sa petrecem placut toti impreuna, mai zise Laura. Numai sa nu uitam sa telegrafiem lui Titu sa vie si el neaparat, desi eu i-am scris... dar ca sa stie c-am sosit...
in sfarsit se invoira si spre seara Herdelea cu George tocmira doua trasuri pentru a doua zi, pana la Sangeorz.
Calatoria fu vesela, cu opriri scurte prin toate satele, pe la cunoscuti si prieteni. Valea Somesului se stramta mereu, soseaua se pitula pe sub stanci si rapi tot mai piezise, iar raul insusi galgaia din ce in ce mai manios... Ulita Bailor coteste din soseaua cea mare in mijlocul Sangeorzului, comuna bogata si nesfarsit de lunga. Un parau gures roade necurmat drumul ce urca usor printre case taranesti pana ajunge la baile asezate intr-un cazan impresurat de dealuri impadurite. Vile cochete sunt risipite si ascunse printre brazi batrani, in jurul unui damb ca o tidva uriasa in varful caruia chioscul alb pare o tichiuta de clovn. La picioarele dambului, vazandu-se de departe, dintr-un perete taiat in piatra, izvorul Tamaduirii bolboceste prin guri numeroase, adunandu-si borvizul intr-un canal aramiu care-l duce in cladirea scaldelor. in fata izvorului e o terasa prundita, de unde pornesc zeci de carari, pazite de brazi, spre vilele si casutele dimprejur. La o margine a terasei insa un hotel-restaurant nou, parca stapaneste si ispiteste toata lumea.
Sosira pe la asfintitul soarelui in fata vilei Mara care albea cu ferestrele deschise. George striga din ulita:
- Oaspeti primiti, oameni buni? Un capsor frumos de femeie se ivi intr-o fereastra, dar disparu indata cu un tipat inabusit:
- George... A venit George!
intr-un antreu larg, putin intunecos, se intalnira toate rudele si se cunoscura. Voiau sa para veseli, si totusi toti erau stanjeniti. insusi George nu se simtea prea la largul lui cu neamurile din Romania; fusese aproape copil cand vazuse ultima oara pe Alexandru, si chiar Eugenia se schimbase mult in trei ani. Ca sa scape mai usor, George cauta sa glumeasca si sa adauge la numele fiecaruia cate-o codita hazlie; ba la sfarsit se invarti si intr-un picior, strigand:
- Ei, mai sunt rude de recomandat? Ca mi s-a urat de cand nu mai ispravesc!
Vorbele acestea li se parura atat de sugubete ca toti izbucnira in rasete care mai sparsera gheata putin. Atunci interveni Atena, sotia lui Alexandru, o femeie nalta, uscativa, cu trasaturi fine si cam reci, dar cu voce foarte calda si simpatica:
- Bine, Georgel, se poate sa uiti tocmai pe nepotii tai?... Veniti aci, copii!... Poftiti, mostenitorii nostri dragi!... Alecu, Ionica, Zoe!...
Toti Herdelenii se aruncara asupra copiilor, inabusindu-i in sarutari. Mai ales dascalita, care se simtea oparita in fata atator necunoscuti, gasi o adevarata salvare in copii si se retrase cu ei intr-un colt ca sa-i mangaie.
incetul cu incetul insa raceala se topi. Alexandru era un barbat bland, cu ochii dulci si barbison negru, si se imprieteni curand cu Herdelea, vorbind de scoala si de unguri. Gogu Ionescu era mai batran, aproape de varsta lui Herdelea, dar fiindca nevasta-sa era prea tanara, umbla spilcuit, imbracat dupa ultima moda, se radea in fiecare zi, si nu purta mustati; vorbea in fraze alese, parca fiece cuvant ar fi fost pentru Monitorul Oficial, desi la Camera nu deschisese gura niciodata, fiind mameluc guvernamental. Laura si Ghighi nu mai conteneau cu frumusetea Eugeniei care, intr-adevar, avea ochi mari foarte albastri si mangaietori, cu gene lungi si dese care, cand clipeau, parca oftau, cu o gura cat o cireasa coapta, vesnic surazatoare, cu obrajii catifelati care n-au nevoie de dresuri, cu talia mladioasa, trasa prin inel, cu o rochie simpla si totusi de o ele ganta ademenitoare... Fireste ca si Eugenia descoperea mereu noi calitati Laurei si Ghighitei, cerand din cand in cand si parerea sotului ei:
- Elle est ravissante, Gogule, n'est-ce pas?
Gogu aproba foarte politicos, desi el era atat de incantat de nevasta-sa, pe care o luase fara zestre si numai pentru frumusetea ei, incat toate femeile din lume i se pareau mai mult sau mai putin slute.
George umbla de la un grup la altul, stralucitor de multumire, azvarlind cate-o vorba si in sfarsit statorindu-se langa doamna Herdelea care se mai incalzise putin discutand de greutatile casnice cu Atena, ea insasi mare gospodina si mama iubitoare.
in valmasagul prezentarilor uitasera pe fetita Laurei. Cu atat mai mult fu purtata din mana in mana, rasfatata si sarutata, pana ce micuta gasi de cuviinta sa-si ude scutecele tocmai in bratele Eugeniei, spre marea veselie a tuturor.
- Bine ca nu ti-a patat rochia! striga Ghighi.- E semn bun pentru o nevasta tanara! glumi Herdelea.- A, stii ca a sosit si Ionel, zise Alexandru catre George, cand se mai potoli zgomotul. Noi l-am gasit aici. Zice c-a venit de vreo zece zile. Dar crezi ca poti face ceva cu ursul cela? Nici macar nu vrea sa stea cu noi. Are odaie la hotel si toata ziua bate dealurile si padurile...
in sfarsit Atena, ca gazda, puse capat taifasurilor:- Acuma haideti toti in camerele voastre!... si intr-o jumatate de ora sa fiti gata, ca mergem sa ne plimbam nitel cu muzica, iar pe urma vom lua masa la restaurant!... Ei, la revedere! in curand!
Peste cateva minute toti se gateau si in toate odaile se schimbau pareri despre noile cunostinte. Toti erau incantati, afara de Gogu, care nu putea uita rochia doamnei Herdelea, croita dupa moda de-acum douazeci de ani, si care se simtea jignit, desi nu voia sa se arate, ca strainii acestia nu-l respecta indeajuns.
in amurgul inasprit de mirosuri de brad si de rasina, muzica lautarilor rasuna alinatoare. Pe terasa si pe cararile dimpre jur furnica o lume voioasa pe care valsurile si romantele o fermecau. La izvorul Tamaduirii era imbulzeala de pahare, iar prin inserarea brazilor soaptele de dragoste se intreceau si se stingeau in aerul ce inviora inimile... intr-o poienita ascunsa grupul de neamuri dadu intamplator peste Ionel, sezand pe o banca, cu tigara in coltul gurii, nepasator si linistit. Muzica si zgomotul lumii de-abia ajungeau aici ca o adiere blanda. il silira sa mearga sa manance impreuna.
- De ce nu ma lasati pe mine in pace? zise Ionel, urnindu-se anevoie. Mie nu-mi place galagia si lumea...
in intunericul instelat restaurantul stralucea de lumina. Terasa mai toata era acuma acoperita de mese, iar in parfumul brazilor se amestecau mirosuri de mancari si bauturi.
- Uite Ungureanu! striga George tocmai cand erau aproape de masa ce li se rezervase, oprindu-se. Ce faci pe-aici, prietene?
Aurel vazu pe Laura in mijlocul celorlalti, isi scoase palaria si zise incurcat:
- Buna seara, stimata doamna! Laura raspunse dand din cap serios, urmandu-si calea fara nici o tresarire. Doar cand se aseza la masa se gandi zambind ca odinioara a putut simpatiza pe baietoiul asta...
Erau pe la mijlocul cinei cand deodata aparu Titu pe terasa. Se uita imprejur putin jenat, apoi, vazand masa cea mare, veni drept si saluta parca pe toti i-ar fi cunoscut de cand lumea.
- Am primit tarziu telegrama si de-abia adineaori am putut sosi!
Laura, care nu-l mai vazuse de la cununie, il imbratisa plangand si murmurand cu drag:
- Titule! Titule! Sotii Herdelea se simtira mai mandri, observand ca feciorul lor a facut impresie buna asupra noilor neamuri.
- Aici, aici, langa mine, ca mie-mi sunt mai dragi poetii! striga Alexandru dandu-si scaunul mai la o parte.
La dreapta lui Titu sedea Eugenia, care-l privea curioasa. Titu ii saruta mana inelata si parfumata, si asezandu-se ii zise:
- Superba sora are George, iar eu incantatoare cumnatica!- Opreste, tinere, avantul! rase Alexandru. Sa nu te apuci sa-i faci curte ca barbatu-sau e gelos ca un harap!
Gogu, de peste masa, zambi cu o nepasare cautata, in vreme ce ceilalti rasera cu pofta. Eugenia insa se rosi putin si raspunse:
- Cu toate astea imi place sa mi se faca curte!- Aha! aha! striga iar Alexandru. Carevasazica, o invitatie in toata forma?... Gogule, sa fii cu ochii in patru, ca tanarul e primejdios!
Rasul si buna dispozitie au domnit toata seara... Titu fu gazduit, fireste, tot in vila Mara. Se scula insa mai de dimineata ca toti, sa se poata plimba si sa-si racoreasca creierii infierbantati de emotiile ce i le-au starnit oamenii din tara unde nazuia si el. Se simtea fericit si-i suna mereu in urechi mai ales graiul lor grabit si dulce. Dandu-si seama ca Alexandru il simpatiza, voia sa castige si prietenia lui Gogu care, fiind deputat, il va putea ajuta mai ales cand va ajunge si dansul in Romania. Apoi Eugenia il fermecase asa incat o si visase, dar acum trebuia sa-si astampere admiratia, zicandu-si ca nu-i timpul sa se tina de naluciri.
Ion - Glasul pamantului - Inceputul
Ion - Glasul pamantului - Zvarcolirea
Ion - Glasul pamantului - Iubirea
Ion - Glasul pamantului - Iubirea (continuare)
Ion - Glasul pamantului - Noaptea
Ion - Glasul pamantului - Noaptea (continuare)
Ion - Glasul pamantului - Rusinea
Ion - Glasul pamantului - Rusinea (continuare)
Ion - Glasul pamantului - Nunta
Ion - Glasul pamantului - Nunta (continuare)
Ion - Glasul iubirii - Vasile
Ion - Glasul iubirii - Copilul
Ion - Glasul iubirii - Copilul (continuare)
Ion - Glasul iubirii - Sarutarea
Ion - Glasul iubirii - Sarutarea (continuare)
Ion - Glasul iubirii - Streangul
Ion - Glasul iubirii - Blestemul
Ion - Glasul iubirii - Blestemul (continuare)
Ion - Glasul iubirii - George
Ion - Glasul iubirii - Sfarsitul
Aceasta pagina a fost accesata de 2640 ori.
