Ion - Glasul pamantului - Nunta (continuare)
de Liviu Rebreanu
Cum neplacerile nu vin niciodata singure, in preziua judecatii, pe inserate, tocmai cand se asteptau mai putin si chiar vorbeau de cat se jertfeste bietul baiat intr-o slujba ingrata pentru ambitiile unui poet, iata ca se deschide usa si apare insusi Titu, zambitor aducand si posta din Jidovita impreuna cu o circulara prin care Herdelea era instiintat ca inspectorul Cernatony, protectorul lui, a trecut la pensie si ca, pana la numirea titularului, a fost insarcinat subinspectorul Horvat sa-i tina locul. ,,Se vede ca s-au ingramadit numai pe capul meu toate nenorocirile!" se gandi Herdelea posomorat.
Titu ponegri din rasputeri pe ,,jidanul din Gargalau" care umbla sa-l faca unealta lui intru apasarea romanilor din comuna si se declara fericit c-a scapat teafar din cuibul ace la de straini unde la fiecare pas trebuia sa indure jigniri in sentimentele lui cele mai sfinte. Dascalita si fetele il laudara ca bine a facut de n-a mai stat in serviciul unui renegat nesimtitor. invatatorul intelegea insa numai atata, ca tanarul a fost concediat si a ramas iar fara paine, ceea ce insemna o greutate mai mult pe capul lui caruntit de necazuri, tocmai acum cand grijile au inceput sa-l copleseasca mai rau. Mai dureroasa era totusi stirea despre retragerea batranului Cernatony, caci ridica la orizont amenintarea intregii lui cariere dascalesti. Cernatony a fost om de suflet si a trecut multe cu vederea; Horvat, urmasul lui, insa e un ungur furios care si pana acuma a incercat sa-i faca zile fripte, vesnic nemultumit ca copiii din Pripas nu vorbesc ungureste.
Anevoie a putut inchide ochii Herdelea in noaptea aceea. Grijile il napadeau ca niste stafii manioase, il impresurau si-l chinuiau. Somnul sanatos al celorlalti parca ii marea suferinta. Cumplit e sa-ti porti singur crucea, fara macar sa te poti mangaia impartind durerea cu cei dimprejur, cu cei ce sunt asa de aproape si totusi nu pricep nimic... Poate niciodata povara vietii n-a simtit-o mai apasatoare si viitorul mai intunecat...
Dimineata porni spre Armadia, nu ca sa se prezinte la proces, ci sa fie pe-acolo, sa afle cel putin ce se urzeste impotriva lui. Titu il insoti pana la Jidovita, unde se opri sa zica buna ziua cunoscutilor si prietenilor pe care nu i-a vazut de aproape doua luni, dandu-i intalnire la pranz la beraria Rahova. invatatorul se invarti prin Armadia, nerabdator, intra la Banca Somesana, trecu pe la doctorul Filipoiu, care avea sa fie nasul Laurei si cu care mai vorbira despre amanuntele nuntii. Titu n-avu norocul sa gaseasca pe Roza Lang si astfel sosi curand si el in Armadia; ii veni nenorocita idee sa faca o vizita Lucretiei Dragu si fu primit foarte rece, deoarece domnisoara era acum in vorba serioasa cu profesorul Oprea. Mai hoinari prin targusor, suparat din pricina Lucretiei, iar spre amiaza, nemaiavand ce face, se indrepta spre berarie, unde gasi pe tatal sau la o masa, singur, cu o bere dinainte, mohorat. Tanarul incepu sa-i bata capul cu pataniile lui din Gargalau si sa-i declame patetic despre menirea lui, despre planurile lui si despre revelatia ce a avut-o in fata primejdiei unguresti. Herdelea tacu multa vreme abatut, apoi vazand ca Titu nu mai inceteaza, il intrerupse cu o imputare dureroasa:
- Tu parca traiesti in alta lume, dragul tatii!... Tu alergi dupa visuri si nu bagi de seama ca realitatea ne sugruma, gata-gata sa ne doboare!
Titu ramase o clipa cu gura cascata si, nesimtind amaraciunea din vorbele batranului, urma cu un gest larg, maret:
- Dumneata niciodata n-ai inteles avanturile generoase! si in gand mai adauga: ,,Nu degeaba sunt unii oameni prin Armadia care spun ca tata e cam renegat... Cam au ei dreptate, cum se vede!"
- Dar nici tu n-ai inteles greutatile noastre, cu toate ca acum esti om in toata firea si ar trebui sa fii cat de cat sprijinul meu si al familiei, zise Herdelea cu aceeasi dojana in glas.
- Ce inseamna grijile noastre marunte fata de nevoile cele mari ale neamului! striga Titu cu gura plina. Nu e roman, tata, cel ce pune interesele personale mai presus de cele obstesti!
invatatorul zambi trist si, in vreme ce tanarul isi dezvolta ideile nationale, se gandi ca tot asa a fost odinioara si dansul, demult, pana ce n-a stiut ce sunt sarcinile vietii, pana ce nu a dat piept cu lumea. Desteptarea a fost crancena. Visurile s-au spulberat mai repede ca inchipuirea si in locul lor s-a pomenit cu lupta istovitoare pentru ziua de maine. si, vorbind parca cu sine insusi sau cu amintirea trecutului indepartat, rosti domol:
- Ce bine ar fi daca viata s-ar potrivi cu visurile, daca omul ar putea trai din visuri!
in berarie era putina lume. Doar cativa profesori, care scapasera mai devreme de la liceu, si vreo doi functionari de la Banca Somesana. Toti intrebara pe Herdelea cand e nunta domnisoarei Laura si nu-l scoteau din ,,socrule" si din felicitari zgomotoase. ,,Atata multumire as fi avut si eu, si acuma iat-o inecata intr-un potop de nenorociri! se gandea invatatorul cautand sa raspunda cat mai vesel. Se vede ca asa mi-a fost mie scris, sa nu am in viata nici o bucurie deplina!"
in prag se ivi deodata judecatorul, intovarasit de un avocat ungur din Bistrita, reprezentantul casei Bernstein. Cum il zari, Herdelea tresari, se facu ca ceara si, fara sa vrea, batu in masa cu paharul gol, murmurand:
- Chelner, plata!
- Mai stai, tata, ce Dumnezeu, ca doar nu arde! zise Titu surprins ca tatal sau vrea sa plece tocmai cand incepe sa vie lume mai buna.
Judecatorul isi roti privirea prin sala, vazu pe Herdelea si avu un gest de neplacere pe care acesta il prinse, desi numai cu coada ochiului. Pe urma se aseza la o masa aproape, tocmai in fata invatatorului, continuand a se intretine cu avocatul care nu se sinchisea de nimeni, cufundat cum era sa-i explice ceva. Herdelea nu indraznea sa ridice ochii, dar simtea ca privirea judecatorului il sfredeleste. Nemaiputand-o suferi, isi lua inima in dinti si se uita drept in ochii vrajmasi, plecand apoi capul in semn de salutare. Judecatorul nu raspunse, ci-l masura cu aceeasi cautatura rece.
si pe cand dansul se perpelea astfel, Titu, cu glas mai scazut, ii sporovaia de poporul nostru, de idealul suprem, de chemarea imperioasa... Vorbele lui rasunau in urechile batranului ca un bazait obositor.
Peste cateva minute judecatorul puse usor mana pe bratul avocatului, ca sa-l intrerupa, si apoi ii zise brusc lui Herdelea, cu o voce moale, dar pe atat mai patrunzatoare:
- stii ca stiu tot, domnule Herdelea! Tot! Absolut tot!
- Cum? intreba invatatorul naucit de spaima.
- Ia, te rog, nu te mai preface! Din capul locului am banuit ca numai opera dumitale poate sa fie... Ei, acuma stiu ca nu m-am inselat in banuiala mea... Fireste, nu face nimic. Eu te onoram cu prietenia mea, pe cand dumneata ma calomniai la minister si umblai sa-mi zdrobesti cariera. A, desigur, nu face nimic... Dar nu inteleg de ce ai fost las si m-ai mintit cand te-am intrebat deunazi? Atata curaj puteai sa ai si dumneata!
- Domnule judecator, trebuie sa stiti... va rog... O explicatie sincera, negresit ca va... Caci nu se poate astfel sa... Va rog foarte mult! balbai Herdelea foarte umil gandindu-se sa se apropie cu scaunul de masa judecatorului si sa-i ceara iertare; dar limba de-abia i se mai misca de frica si sub asprimea privirii in care simtea un clocot de ura.
- Lasa, lasa, nu te mai osteni! Explicatiile ai sa le dai tribunalului... Sper ca nu te astepti sa fii crutat, cum nici dumneata nu m-ai crutat pe mine! Sper! zise judecatorul cu un ras ciudat si punand iar mana pe bratul avocatului ca sa-si urmeze vorba.
Titu ascultase uluit obrazniciile judecatorului si se rusina vazand umilinta si groaza tatalui sau.
- Ce-i, ce s-a intamplat? intreba de mai multe ori, tragandu-l de maneca, fara a primi vreun raspuns, caci batranul ramasese cu ochii tinta la judecator, asteptand parca sa-i mai intalneasca privirea, sa-l roage, sa-i arate toata deznadejdea si teama, si sa-l imblanzeasca. Judecatorul insa nu-l mai lua in seama, ca si cand pentru dansul nici n-ar mai exista un Herdelea. in schimb, dupa un rastimp, se intoarse avocatul si-i spuse grabit, negustoreste:
- A, domnul Herdelea!... Nici nu te vazusem... Avem ceva de vorbit impreuna... De ce n-ai venit azi la proces?
invatatorul isi croi in minte un raspuns, dar, pana sa deschida el gura, avocatul isi reluase convorbirea cu judecatorul, mai aprinsa.
Herdelea simti o moliciune mare in tot corpul, iar vederea i se tulbura incat i se paru ca e apucat intr-un vartej ametitor din care zadarnic se zbate sa se desprinda. Auzea ca prin vis intrebarile lui Titu, curioase si nerabdatoare, ,,ce este, ce este?" si in acelasi timp vorbele avocatului, topite intr-o uruiala intrerupta din cand in cand de glasul judecatorului, atat de cunoscut si atat de ingrozitor. Clatina mereu din cap cu o infatisare desperata si cu niste ochi arsi de intrebarea: ,,Ce vreti cu mine? Ce vreti? Ce vreti?" Vartejul insa vuia neincetat in creierii lui.
intr-un tarziu apoi uruitul vorbelor avocatului inceta, judecatorul disparu si lumea parca reintra in fagasul ei obisnuit. Pe ferestrele mari, in odaia plina de miros de mancari si bauturi, bateau fasii largi de lumina alba primavaratica, inseninandu-i sufletul. Acuma toate mesele erau ocupate. in aerul cald se ciocneau crampeie de convorbiri, rasete zgomotoase, strigate flamande si zanganiri de farfurii si de tacamuri... si la masa lui, langa Titu, se aseza avocatul ungur cu o figura nepasatoare care insa voia sa para ingrijorata si compatimitoare.
- Judecatorul e foarte suparat... Ai intrat in belea mare cu dansul... si e o fire cainoasa care nu iarta!
Atat Herdelea, cat si Titu incercara sa vorbeasca, dar avocatul grabit nu le dadu ragaz, ci continua indata cu alta voce:
- Pe urma de ce n-ai venit la proces, domnule?... Foarte rau! Foarte rau! Poate c-am fi cazut la invoiala cu mai putine cheltuieli... Acuma, ca sa nu zici ca-s om fara suflet si ca fug de o intelegere cinstita, desi sentinta o am in geanta, totusi iti propun sa...
Sa-i sechestreze mobila, sa fixeze un termen de licitatie - toate numai de forma, ca sa fie asigurata casa Bernstein ca nu va pierde banii ce i se cuvin de drept. Pe urma la licitatie se va prezenta numai el, avocatul, va cumpara in numele firmei toata mobila pe pretul ce-i mai datoreaza Herdelea, fara a ridica insa nimic din casa, iar invatatorul va iscali o polita noua pentru toata suma impreuna cu cheltuielile de proces si de licitatie.
- Ei, si ca sa vezi ce inima am, iaca, stabilim ziua sechestrului pentru dupa Pasti, joi, sa faci si dumneata sarbatorile in tihna. Eu tot mai am joi si alte afaceri in Armadia, asa ca te pot scuti de cheltuiala calatoriei mele... Termenul licitatiei il vom fixa atunci... Asa! Aide, da mana! Ne-am inteles, vasazica... As mai zabovi, dar dupa-pranz, la cinci, am o licitatie in Bistrita, de la care nu pot lipsi... Vasazica joi dupa Pasti, pe la noua dimineata... Din partea mea poti fi linistit! Macar de-ar fi capcaunul de judecator om de inteles ca mine... Ei, la revedere pe joi!... Dansul e fiul dumitale? imi pare foarte bine!... La revedere!...
Herdelea nici nu apucase sa deschida gura. De altfel nici nu avea ce zice, caci era doar la discretia avocatului care, daca voia, il putea face de rusine tocmai in ajunul nuntii Laurei, vanzandu-i cu toba tot din casa.
- Lasa ca-i bine asa cum a zis ungurul, vorbi Titu vazand descurajarea tatalui sau si intelegand acuma zbuciumarile lui. Se pare om cumsecade... Cum il cheama, tata?
- Cum, tu nu-l cunosti pe Lendvay? zise Herdelea, adaugand apoi cu o teama aproape copilareasca: Sechestru, licitatie... vai de capul meu! Ce-o sa zica ma-ta? Ce-o sa zica Laura?
- Adica, cum, ce-o sa zica? striga tanarul inflacarat. Dar nu le-ar fi rusine sa mai zica ceva?... Pentru cine ai dumneata necazurile astea acuma, daca nu pentru ele?... Ori crezi ca-s asa de proaste sa nu priceapa nici atata? Ma mir ca te mai gandesti la ele... Apoi parca cine stie ce lucru mare-i un sechestru si o licitatie de forma! Ca doar ti-a spus, si de zece ori, ca sunt numai de forma...
Mergand spre casa cu Titu, invatatorul isi mai usura inima povestindu-i ce intorsatura a luat plangerea lui Ion si ca desigur chiar Ion l-a parat ca i-a facut-o.
- E o canalie si Ion, fireste! zise Titu din ce in ce mai insufletit, caci in afacerea aceasta el nu vedea decat ca tatal sau e un martir al iubirii pentru taranul roman. Dar ce are a face, tata! Trebuie sa fii mandru ca suferi fiindca ai aparat pe un roman, chiar daca romanul s-a intamplat sa fie un misel... E o fapta superba!
- Dar tu nu-ti inchipui ce urmari grele poate sa aiba! gemu batranul putin mai imbarbatat, gandindu-se la cuvintele judecatorului despre ,,calomnie" si ,,tribunal".
- Cu cat vor fi mai grele, cu atat te vei ridica mai sus in stima tuturor! zise tanarul invidios ca nu este el in locul invatatorului, sa se poata lauda pretutindeni cu sacrificiile lui pentru cauza neamului.
Dascalita si fetele, auzind de sechestru si de licitatie, se asternura pe bocete si vaiete ca rusinea aceasta nemaipomenita are sa distruga norocul Laurei, fiindca Pintea are sa afle si sa-i intoarca spatele... Ca sa arate cat sunt de convinse ca asa are sa fie, fetele nici nu mai continuara in ziua aceea lucrul la trusou, lasand in masina de cusut un cearsaf de plapuma aproape ispravit, cu sumedenie de ajururi si dantele si cu monograma ei brodata frumos intr-un colt. Titu se sili toata dupaamiaza si toata seara sa le explice ca sunt proaste daca nu vor sau nu pot sa inteleaga ca e vorba numai de o forma. Femeile insa nu admiteau nici o lamurire si Laura nu se linisti decat zicandu-si ca ea nu va mai fi aici sa-i crape obrajii de rusine cand vor veni cu toba sa pangareasca salonasul in care si-a tesut ea visurile ei de fata... Fireste ca in asemenea atmosfera nici Herdelea si nici Titu nu mai indraznira sa le mai puna in curent si cu amenintarile judecatorului, desi tanarul se laudase ca are sa le spuna tot din fir in par.
Avand acuma un suflet cu care putea vorbi de temerile ce-l apasau, invatatorul se simti mai inviorat si mai usurat. Pana una-alta insa trebuia sa vada mai de aproape de scoala, caci se putea lesne intampla sa-i pice o vizita a subinspectorului care, dupa retragerea lui Cernatony, se va arata desigur si mai zelos ca in trecut, in nadejdea ca o sa fie numit el inspector. De aceea mai citea, nu lipsea de la scoala, ca sa fie pregatit pentru orice imprejurare. Ravna aceasta de altfel ii facea bine risipindu-i putin gandurile mohorate.
intr-adevar, in ultima zi inainte de vacantele Pastilor, se opri o caleasca falnica in fata scolii. Era subinspectorul Horvat care inadins venise asa de tarziu si pe neasteptate. Statu in clasa vreo doua ore, cercetand tot, ascultand pe toti copiii, incurcandu-i numai pe ungureste si strambandu-se urat daca nu-l intelegeau... in sfarsit iscali jurnalul-program si spuse lui Herdelea, incruntat:
- Ar fi bine sa te ocupi mai mult si mai serios... iti recomand chiar sa te ocupi, daca nu vrei sa ne suparam!
Trasura pleca cu dansul in goana, vrand sa inspecteze in aceeasi zi si scolile din Jidovita si din Armadia.
Herdelea, cu palaria in mana, isi facu cruce cand nu-l mai vazu si murmura amarat:
- O, bata-te mania lui Dumnezeu, ca acru mai esti! Ofta, dadu drumul copiilor si porni spre casa cu capul in pamant.
- Asta-i rasplata dupa treizeci de ani de munca! se gandi dansul abatut. Numai cinci ani... numai cinci ani sa-mi mai ajute Dumnezeu! Pe urma ai dracului sa fie toti inspectorii din lume... Din pensioara mea voi trai si eu omeneste cu baba, ca pana atunci poate sa se aseze si copiii, daca o vrea Atotputernicul.
El, care-si batea joc de dascalita pentru ca bolborosea mereu rugaciuni, acuma, cand nevoile si neplacerile se tineau de dansul ca scaiul de oaie, isi punea toata nadejdea in puterea cereasca si-si intarea inima inaltandu-si cugetul fierbinte si umilit spre Dumnezeu.
Seara, dupa cina, pe cand Herdelea povestea amanuntit vizita subinspectorului, se pomenira in casa cu Ion, cu o infatisare foarte fericita, raspandind parca numai bucurie in jurul lui. Familia invatatorului ramase trasnita de indrazneala aceasta. Titu, incetul cu incetul, spusese totusi surorilor lui si apoi mamei cum a tradat Ion pe Herdelea si ca urmarea poate sa fie o mare nenorocire. Aceasta, precum si purtarea flacaului in vremea din urma, facuse ca acuma sa fie privit drept cel mai netrebnic om din sat. Astfel, fara a-i raspunde la buna seara, dascalita, tremurand de manie si scaparand scantei din ochi, se napusti asupra lui:
- Gros obraz ai, becisnicule, daca, dupa ticalosiile pe care le-ai facut invatatorului, mai indraznesti sa ne treci pragul!
Ion insa nu se sfii deloc si zise linistit si supus, dar cu aceeasi fata multumita:
- Amu iertati-ma!... Zau, doamna, iertati-ma!...
- Apoi da, acuma sa te iertam dupa ce ti-ai batut joc de noi cum ti-a placut! striga doamna Herdelea. Cat te-am ajutat noi si te-am ogoit, nu-i vrednic capul tau. Iar drept multumire te-ai dus si ne-ai vandut ca Iuda!
- Ce-a fost a trecut, vorbi flacaul iarasi mai cald. A trecut... Toate au trecut... Cate-am patit si-am patimit eu, numai Dumnezeu le stie... Am gresit, vad bine, dar...
- Greseala ta insa poate sa ma bage pe mine in temnita si sa-mi pierd tot rodul muncii de treizeci de ani! il intrerupse invatatorul care, mai moale ca toti, se si imblanzise putin.
- Ai sa vezi dumneata cum oi indrepta eu tot ce-am stricat... Nu-ti fie frica, domnule invatator! Am sa stau eu in temnita oricat, un an, zece, dar dumitale n-are sa ti se sminteasca nici un fir de par! Credeti-ma si pe mine asta data!... Ca azi sunt si eu fericit, domnule invatator! Amu am pamant, am de toate... Amu numai sanatate sa-mi dea Domnul!
- Sa-ti fie de bine! murmura iar Herdelea mai rece, amintindu-si ca invoiala dintre Ion si Vasile s-a facut in urma interventiei lui Belciug.
Flacaul intoarse ochii pe rand spre fiecare din casa parc-ar fi cerut ajutor, dar toti taceau intunecati. Dupa o pauza incurcata, tot el trebui sa reinceapa:
- Apoi uite de ce-am venit amu, domnule invatator si doamna!... Am venit sa va spun ca nu ma misc de-aici pana nu-mi fagaduiti sa ma cununati dumneavoastra!
Toata familia protesta intr-un singur glas, desi toti fura miscati de rugamintea ticalosului. Titu, care pana atunci se facuse ca citeste spre a nu fi nevoit sa vada pe tradatorul lor, acuma ridica putin nasul, se uita la dansul si se mira cat era de schimbat la fata. Parea mai smead si mai hotarat. Pielea i se lipea si lucea pe umerii obrajilor, iar in ochi avea o lumina mandra de biruitor.
Herdelea se codi indelung, ca nasitul inseamna cheltuiala mare, ca tocmai si el are sarcini multe cu nunta domnisoarei, ca de ce nu-l cununa popa... Dar Ion se jura ca mai bine strica toata invoiala, decat sa se gandeasca la alti nasi, il incredinta ca nu trebuie sa cheltuiasca nici un ban si
in sfarsit starui atat de mult si atat de calduros incat invatatorul fu nevoit sa primeasca:
- Bine, Ioane, bine... S-o facem si pe asta, ca multe am mai facut noi pentru tine si de putina recunostinta am avut parte... Dar poate de aci incolo sa fim mai norocosi!
Ion, plecand, saruta mana, intai domnului s-apoi doamnei, ceea ce indemna pe dascalita sa zica mai potolita:
- E mare ticalos, dar cel putin are inima buna, saracul!
Titu iar patea ca odinioara: umbla dupa Roza si n-o putea intalni. Doar ca azi parca nu mai era atat de nerabdator ca atunci. Acuma avea o emotie stranie care-l facea sa nu se prapadeasca cu firea pentru a o vedea.
Dorea chiar s-o nimereasca, de s-ar putea, intr-o clipa cand sa fie si Lang acasa, sau oricine, numai sa nu fie indata singuri.
A doua zi dupa vizita subinspectorului, Titu porni din nou spre Jidovita si batu la usa in fata careia ii tremurase inima de fericire de atatea ori. Gasi pe Roza singura, plangand, intr-un halat murdar de stamba, cu parul valvoi. ,,Asta sa fie femeia pe care am iubit-o cu atata patima acum abia doua luni?" se gandi dansul, sarutandu-i mana foarte jenat.
Statu incurcat cateva clipe, iar femeia planse mai cu foc, parca, revarsandu-si durerea in fata lui, ar fi cautat sa-i trezeasca mai multa compatimire. Titu insa nu vedea decat o schimonosire a gurii pe care a sarutat-o, si-si zicea intruna uluit: ,,si ce frumoasa mi se parea atunci!"
Apoi doamna Lang ii spuse printre siroaie de lacrimi ca ea e cea mai nenorocita fiinta pe lume fiindca, dupa toate celelalte, acuma a ramas si pe drumuri. Subinspectorul Horvat a sosit ieri din senin si, ducandu-se la scoala, n-a gasit acolo pe Lang care sforaia acasa, deoarece venise dimineata de la un chef din Armadia. A trimis dupa el si l-a asteptat aproape un ceas pana ce l-a desteptat ea si l-a momit sa se imbrace si sa plece la datorie. Dar cum l-a vazut, subinspectorul l-a si mirosit cai beat si nici nu l-a mai lasat sa intre in clasa, ci l-a izgonit spunandu-i sa se considere suspendat si sa se bucure daca nu va propune ministerului sa-l indeparteze pentru totdeauna din invatamant.
- Ce-o sa ne facem acuma! urla Roza frangandu-si mainile. Unde sa ne ducem? si bietul Lang... bietul Lang! Dumneata stii ce suflet nobil are si cat e de bun!... N-a zis nimic, nu s-a plans nimanui, dar eu vad cum sufera... O, Doamne, Doamne! Spune dumneata daca asta e dreptate!
ii zicea ,,dumneata" si Titu simtea ca asa se cuvenea si parca se bucura ca lucrurile au luat intorsatura aceasta. ii spuse cateva cuvinte banale de incurajare si vorbind se gandea: ,,A murit o femeie!... S-a stins o iubire in sufletul meu... Sau poate ca nici n-a fost iubire? De-ar fi fost adevarata, moartea ei mar durea... Nu, nu, n-a fost iubire... Un foc de paie... N-am iubit-o si nu m-a iubit, si cu toate acestea ne-am strans in brate, ne-am jurat credinta, ne-am mintit... Ridicol! Ridicol! Ridicol!"
ii venea chiar sa-i tranteasca si ei cuvantul acesta, drept mangaiere. Numai sosirea lui Lang i-a scapat din situatia care i se parea mai mult plicticoasa decat trista. Lang era beat si zambea ca un filozof care a gasit taina fericirii:
- Ai auzit ce mi-a facut magarul?... Ha, ha, si crede el ca m-a turtit pe mine!... El, pe mine!... Ce idiot!... Bah, un hot, o canalie, un mizerabil... gata! Nu-i pot face onoarea nici sa-l injur!... Rozica, mai e cumva vreun strop de rachiu? Aide, da-ne un paharel!... Vivat, Titule! Traiasca victimele, jos calaii!
Cand spuse Titu acasa ce-a patit Lang, doamna Herdelea zise cu dispret:
- El ca el, vai de zilele lui... Dar ea-i o blestemata fara pereche... Daca a fost ea in stare sa se tina pana si cu practicantul notarului... ti-e si scarba!
Titu se rosi ca si cand i-ar fi sfichiuit obrajii cu un bici de foc: ,,Vasazica in vreme ce eu o purtam in suflet si in visuri, ea..."
in ziua cand veni avocatul Lendvay cu sechestrul, fetele si doamna Herdelea, ca sa nu fie obligate a vedea asemenea umilinta, plecara in Armadia la doamna Filipoiu sa se sfatuiasca asupra ultimelor amanunte privitoare la nunta Laurei si sa ia de la tipografie invitatiile tiparite pe hartie sidefata, sa le trimita din vreme tuturor. Avocatul, de altfel, ispravi toata afacerea in cateva minute, incat Titu se prapadi de ras seara, cand femeile se inapoiara din Armadia frante de oboseala.
infrigurarea nuntii stapanea de-acuma toata casa... Rochia de mireasa era gata. O lucrase insasi Laura si o facuse o minunatie. incercand-o ultima oara, inainte de-a o pune in dulap pana in clipa cea mare, toata familia a izbucnit in aplauze de admiratie, atat era Laura de frumoasa intr-insa... Tot salonul era alandala de rufele mirosind a nou, de rochiile si hainele imprastiate pe toate mobilele si prin toate colturile.
Cu trei zile inainte sosi George Pintea si trase la hotel in Armadia, dar stand de dimineata pana seara in Pripas, neclintit de langa Laura. Amandoi erau foarte miscati si vorbeau cu o placere amestecata cu groaza de ceremoniile care le vor da dreptul sa nu-si mai ascunda iubirea in fata nimanui.
Laura slabise putin, dar asa ii sedea mult mai bine, indeosebi cu ochii vesnic umezi si stralucitori de o nerabdare nelamurita. Acuma toate indoielile i se parea c-au parasit-o si se simtea multumita vazand pe Pintea alaturi de ea. ii tremura inima ca sub o mangaiere blanda. ,,Mi-e drag! se gandea dansa induiosata. Saracutul! si cum nu-l puteam suferi odinioara! Mare neroada am fost!"
Ghighi, bagand de seama ca-i face placere, ii repeta intruna ca o invidiaza.
- Spui adevarat, Ghighita?... Crezi tu ca voi fi fericita?
- O, cat as vrea sa fiu in locul tau! mintea Ghighi care, in sufletul ei, nu intelegea cum poate sa ia o fata frumoasa si rara ca Laura pe un omulet care nu stie nici macar sa danseze ca lumea.
Pintea era foarte galant si aducea mereu mai ales bomboane, fiindca Laura le impartea cu el, dupa ce musca din fiecare cu gurita ei, incat indragostitul mire se jura ca n-a mai gustat niciodata asemenea bunatati. in ajunul nuntii insa George veni cu niste daruri care ii uimira pe toti: un inel cu un briliant impresurat cu rubine ca niste varfuri de ace de foc, cercei de aur cu stropi de diamante, si un colan de platina cu o cruciulita de aur avand la fiecare capat cate-o steluta de smaragd.
- Pupa-l! striga invatatorul vazand bogatiile acestea stralucitoare, iar cum Laura, zapacita de bucurie, statea tintita locului, o lua de mana si ii facu vant in bratele mirelui, indemnand-o cu insufletire: Pupa-l, Laura, n-auzi?... Pupa-l!
in dimineata cununiei sosira parintii lui George si fratii lui mai mici, Marcu si Vasile. Ceilalti, fiind imprastiati prea departe prin lume, n-au putut veni, dar toti au trimis telegrame de felicitari pe care Balan de la posta din Armadia avea grija sa le transmita indata la Pripas prin curieri ocazionali. Amandoi fratii mirelui indragira pe Laura si facura curte Ghighitei, incat ea ii gasea mult mai draguti ca pe George.
in fata cuscrilor, care de altminteri nu venisera cu mana goala, Herdelea oferi tinerilor ,,din partea batranilor" un serviciu de cafea cu lapte, modest si frumos. Tot atunci Titu darui lui George o tabachera de piele de crocodil, cumparata din banii lui.
- Eu va dau ceva ce n-o sa va dea nimeni, caci toti se gandesc numai la mireasa... Ei bine, eu m-am gandit la mire, fiindca mi-e mai drag ca mireasa! vorbi dansul mangaind pe Laura.
Ghighi se porni pe plans vazand ca numai ea n-are ce sa le ofere, pana ce noul ei curtezan si cumnat Marcu ii spuse ca, dimpotriva, ea poate sa le daruiasca lucrul cel mai de pret si anume cate o sarutare miresei si mirelui, sau, daca i-e rusine, poate sa le dea pe amandoua miresei care insa sa fie obligata a transmite una mirelui. in Jidovita, notarul Stoessel primi pe distinsii nuntasi cu toate onorurile, oficiind mai patetic formele cununiei civile. La sfarsit isi ingadui sa tie si un mic discurs in care spuse ca e fericit c-a avut cinstea sa impreune cu articole de lege doua inimi atat de tinere si pline de sperante.
Cununia fiind intr-o duminica, biserica cu doua turnuri din Armadia se umplu de oameni care nu se mai saturau laudand frumusetea si gingasia Laurei, dar si infatisarea simpatica a lui George. Rochia miresei starni entuziasmul cunoscatoarelor. Toate prietenele ei erau in par, impreuna cu mamele invidioase, dar mai miscate pareau Elvira Filipoiu si Lenica Spataru, ele fiind si domnisoare de onoare.
sase preoti, intre ei si Belciug pe care Herdelea il poftise inadins ca sa nu mai observe si armadienii neintelegerile lor, in frunte cu protopopul batran, le binecuvantara legatura, iar corul studentilor canta parca mai miscator ca intotdeauna. Cand protopopul le puse intrebarea solemna, mirele raspunse cu un glas falnic de rasuna biserica; mireasa insa rosti un ,,da" atat de mititel si de timid, parca i-ar fi fost rusine sa n-o auda lumea. in clipa aceea doamna Herdelea nu se mai putu stapani si izbucni intr-un hohot de plans, ceea ce induiosa pe toti si facu chiar pe Laura sa lacrimeze putin, ca sa se adevereasca vorba ca nu s-a pomenit mireasa care sa nu planga putintel.
Nunta fu serbata la beraria Rahova, in sala de la etaj pe care berarul o impodobise feeric si unde se aduna toata domnimea din Armadia si imprejurimi. Mireasa zabovi putin pana se schimba intr-o eleganta toaleta de calatorie, culoare cafenie, si o palarioara foarte dragalasa, caci era hotarat ca, indata dupa cununie, tinerii casatoriti sa plece spre parohia lui George, dar cu un inconjur care sa dureze cel putin o saptamana, saptamana de miere... Aici primira felicitarile zgomotoase in cursul carora Laura se rosi pana-n varful nasului, deoarece domnii mai indrazneti ii doreau indeosebi odrasle numeroase. La masa de-abia atinsera mancarile si bauturile. De altfel muzica faimosului Goghi din Bistrita le sporea amandurora emotia.
Apoi George sopti ceva Laurei si amandoi se ridicara. Lautarii intonara un mars nuptial care-i petrecu pana jos in strada unde ii astepta cea mai buna trasura din Armadia, sa-i duca la Bistrita, iar de-acolo sa-si continue calatoria cu trenul.
Doamna Herdelea imbratisa lung pe Laura, inmuindu-se reciproc in lacrimi. Fiindca Ghighi plansese cate putin toata ziua, acum izbuti s-o sarute fara bocete, desi tremura de durere. Despartirile tinura vreun sfert de ceas, urmand la rand Herdelea si Titu, apoi familia Pintea de Laura, apoi familia Herdelea de George, apoi George de parintii si fratii lui... si tot timpul tiganii cantau marsul nuptial, pe cand sus, in ferestre, invitatii priveau curiosi si miscati, iar jos, in strada, o multime de lume casca gura si asculta muzica.
in sfarsit mirii se suira in trasura si vizitiul dadu bici cailor. Batiste multe falfaira in vant, noi valuri de lacrimi se revarsara.
- Drum bun!... Sa ne scrieti!... De pretutindeni!... Negresit!... Adio!...
Trasura se departa si se micsora repede. intr-insa o batista mica alba flutura neobosita, ca o aripa speriata. Pe urma soseaua inghiti si trasura si batista... Rudele se intoarsera la musafiri... incepura toasturile, urmara glumele si veselia pana ce deodata muzica ataca un vals lin, leganat, care ademeni tineretul... Mandru si induiosat, Herdelea umbla mereu de icicolo, ciocnind cu unii, zambind cu altii, cautand sa vada pe toti multumiti. El era azi omul cel mai fericit de pe pamant. Ziua de maine cine stie ce-o mai aduce. Grijile si necazurile sunt vesnice, pe cand fericirea e atat de nestatornica...
in vremea aceasta insa trasura cu tinerii casatoriti alerga grabita, trecu iute prin Jidovita si se indrepta spre Pripas. Laura sedea buimacita, cu ochii drept inainte, neindraznind sa se uite la ,,barbatul" ei. Inima i se topea intr-o tristete nelamurita. Vedea cum raman in urma rapile, livezile, lanurile, padurile, dealurile care au fost martorii tineretii ei, care i-au fost atat de dragi si pe care ii paraseste acuma poate pentru totdeauna. Tot hotarul se legana si parca-i zicea adio, mut si totusi intelegator... George i se parea mai strain ca oricand si se mira cum pleaca ea alaturi de un strain intr-o lume straina si necunoscuta, lasand aici lumea care o iubea si pe care o iubea. Prin minte ii fulgera intrebarea infricosata: ,,Cine-i strainul acesta?"
in Pripas opri trasura in fata casei parintesti. Cobori si facu cativa pasi in ograda, privind insetata peretii albi cu ferestrele speriate si coperisul carpit ici-colo cu sindrila noua, ca si cand ar fi vrut sa duca cu sine macar cladirea in lumina ochilor. Cainele casei se gudura la picioarele ei si-i linse varful pantofilor, parca ar fi simtit ca pleaca departe aceea care nu uita niciodata sa-i arunce de mancare. Laura il mangaie ca pe un prieten si sopti cu genele umede:
- Adio, Hector, adio... Acuma plec... Apoi trasura porni inainte. Peste cateva clipe casa nu se mai vedea. in porti taranii cunoscuti se uitau mirati dupa domnisoara care se duce cine stie unde, scoteau palaria si rosteau urari pe care ea nu le auzea...
in dealul de unde drumul coboara spre Sascuta, Laura intoarse capul sa mai vada o data satul ei imprastiat intre dealuri, ascuns sub o panza stravezie de fum albastrui. Apoi isi indrepta privirile numai inainte... soseaua alba, serpuitoare, se zvarcolea sub picioarele cailor.
Ochii Laurei erau plini de lacrimi si sufletul ei atat de incarcat incat ii venea sa strige ajutor sau sa sara jos din trasura care o smulgea din lumea tineretii... Atunci insa simti cum ii cuprinde mijlocul un brat ocrotitor si atingerea aceasta i se paru blanda ca o alinare si ca o tovarasie in singuratatea ce o inconjura. intoarse fata spre George, in ochii caruia vazu limpede iubirea vie ce-i risipi deodata toate indoielile. Pe buzele ei inflori un zambet in vreme ce lacrimile aninate in gene ii picurau pe obrajii imbujorasi.
- Te iubesc! murmura barbatul, strangandu-i mai puternic mijlocul.
Cuvantul rascoli adanc sufletul Laurei. Se lipi de umarul lui George, dandu-si seama acuma ca vorba lui e in stare sa-i vrajeasca o lume noua, tot atat de draga si poate mai buna decat aceea care a ramas in urma. si buzele ei raspunsera increzatoare:
- Te iubesc!
Din clipa cand Vasile Baciu, in fata petitoarelor, ii fagaduise tot, Ion fu cuprins de o adevarata betie de fericire si de incredere. Era atat de plin de sine insusi incat se gandea numai la pamanturile lui, planuia cum sa le munceasca mai bine, cum sa lazuiasca un petic de padure, si habar nu mai avea nici de Vasile si mai ales de Ana, parca ea n-ar fi tinut de zestre... Doar cand ii pomenea numele cineva, isi aducea aminte ca si ea mai este pe lume, si se incrunta usor.
in schimb Ana nu se gandea decat la dansul. Uitate erau rusinea si bataile si suferintele. Ea nu stia nici de planuri, nici de viclesuguri... Sufletul ei dornic de iubire astepta implinirea visului ca o mantuire si gura ei soptea numele lui cu aceeasi nerabdare placuta ca si in noptile bune de odinioara.
Nunta tinu trei zile, dupa obicei... Sambata porni tot alaiul, in carute, la notar, in Jidovita. in frunte calaretii pocneau mereu din pistoale, pe cand in caruta intai lautarii isi frangeau degetele cantand si totusi nu se auzea decat grohaitul gordunei. Apoi venea o caruta cu mirii si cu drustele, apoi o brisca cu nasii avand pe obraji gravitatea ceruta de imprejurari, apoi alta caruta cu parintii mirilor si cateva fete mai spalate, in mijlocul carora Zenobia era cea mai zgomotoasa, apoi altele incarcate cu flacai si fete ce chiuiau si se zbenguiau.
De-abia acum intelese Ion ca impreuna cu pamantul trebuie sa primeasca si pe Ana si ca, fara ea, n-ar fi dobandit niciodata averea. Nu mai schimbase cu ea nici o vorba de cateva luni. I se parea o straina si nu-i venea sa creada ca in pantecele ei se plamadeste o fiinta din sangele lui... O privea si se mira c-a putut el saruta si imbratisa pe fata aceasta uscata, cu ochii pierduti in cap de plans, cu obrajii galbejiti, cu pete cenusii, si care, impopotonata cum era astazi, parea si mai urata. in aceeasi vreme genunchii lui atingeau genunchii Floricai, pe care Ana si-o alesese drusca cu Margareta lui Cosma Ciocanas. Florica era aprinsa in obraji, cu buzele rosii, umede si pline, cu ochii albastri si limpezi ca cerul de vara si avea in toata infatisarea o veselie sanatoasa pe care se silea si nu izbutea s-o ascunda. Ion isi aduse aminte cum a strans-o in brate astatoamna si mai inainte, cat i-a fost de draga si cum i-a fagaduit c-o va lua de nevasta. ii era rusine ca acuma se insoara cu alta si de rusine il bufnea un ras prostesc si nu-si putea lua ochii de la Florica. Privirea lui staruitoare pe fata o zapacea si o facea sa vorbeasca mereu, foarte grabita si aproape infricosata, ba cu mireasa care lacrima de fericire, ba cu Margareta care era bosumflata, ca totdeauna cand se marita vreo fata din sat, deoarece isi zicea ca mirele ar fi luat-o pe ea, daca nu l-ar fi ademenit altele.
Dupa ce ii insemna in registru si le citi pe ungureste cele cuvenite, notarul arunca ochii spre pantecele miresei, zambi si zise neoficial:
- Vad ca v-ati grabit... Nu face nimic, sa fie cu noroc! Ion rase cu pofta, ca si ceilalti barbati, dar indata isi lua seama si, parandu-i-se ca notarul a vrut sa-si bata joc de uratenia Anei, se uita repede la Florica ce statea cu ochii in pamant, stapanindu-se anevoie sa nu izbucneasca intr-un ras zburdalnic. Coborand din cancelarie si pe cand in curte trosneau pistoalele, Ion se gandi deodata: ,,Adica ce ar fi oare daca as lua pe Florica si am fugi amandoi in lume, sa scap de uratenia asta?"
Dar tot atat de repede ii venira in minte pamanturile si adauga in sine cu dispret: ,,si sa raman tot calic... pentru o muiere!... Apoi sa nu ma trasneasca Dumnezeu din senin?"
Belciug, nadajduind mereu intr-un dar mare pentru biserica cea noua, facu o slujba frumoasa ca la domni, desi faptul ca cununau sotii Herdelea ii cam ciuntise increderea. Lui Ion i se paru ca si popa s-a uitat batjocoritor la Ana, ceea ce iar ii rascoli in inima dragostea cu Florica.
Ospatul era la socrul cel mic. Cateva vedre de rachiu indulcit rascolira curand veselia oaspetilor. Urarile si chiuiturile se incrucisau si se ciocneau in aerul ingrosat de mirosuri grele. Vasile Baciu se imbata cel dintai, incantat ca i s-a implinit planul, strigand intruna ginerelui sau cu un glas ciudat si tragand siret cu ochiul:
- Lasa ca-ti dau eu tie pamant... N-ai grija... iti dau, iti dau!...
Starostele nuntii, Macedon Cercetasu, vorbea numai in versuri, cum sade bine unui staroste istet, amestecand insa in toate nepretuitele lui comenzi militaresti... in casa, in tinda, in ograda jucatorii asudau, lautarii isi alungau oboseala cu rachiu... Bucatareasa mare, mama Floricai, suflecata pana-n genunchi si cu un linguroi urias in mana, umbla printre mesele incarcate, laudandu-si mancarile si chiuind la intrecere cu Zenobia care, de mandra ca era soacra mare, se imbatase tun. Nasii venira la ospat impreuna cu Titu si Ghighi, si vorbira mult despre Laura cu fruntasii ce-i inconjurau, ciocnind totusi in sanatatea mirilor si spunand tuturor ca tinerii sunt foarte potriviti si o sa traiasca bine.
Pe la miezul noptii urma sa joace pe bani mireasa. Fiindca Ana, cu sarcina ei, s-ar fi ostenit prea tare, ii tinu locul drusca intai, adica Florica. Mirele o invarti de cateva ori voiniceste si apoi arunca un zlot de argint in strachina inflorita. Herdelea scoase o hartie de douazeci de coroane, dar puse pe Titu sa joace. Pe urma venira toti oaspetii, pe rand, daruind fiecare dupa cum il lasa inima si punga... in vremea aceasta Ana sedea pe lavita, rusinata ca n-a putut juca ea, geloasa putin ca Ion ar fi strans pe Florica, mai tare ca ceilalti si totusi multumita, plutind parca intr-un nour de fericire atat de mare ca se simtea rasplatita pentru toate suferintele.
Cand se ispravi jocul miresei, Briceag incepu o somesana piperata, in care se amestecara batranii cu tinerii. Ion juca iar cu Florica si in valmasagul asurzitor se pomenira curand aproape de usa, unde era mai intuneric. Nu deschisese gura nici unul din ei; fata chiar nici nu indraznea sa-l priveasca in ochi; el insa fierbea si-si inclestase degetele in soldurile ei pline, uitand de tot pe Ana, inchipuindu-si ca Florica e mireasa lui... Deodata apoi ii sopti ragusit, cu ochii inflacarati:
- Numai tu mi-esti draga in lume, Florica, auzi tu?... Auzi? O stranse navalnic la piept, scrasnind din dinti incat fata se spaimanta si se uita rusinata imprejur.
in aceeasi clipa Ana tresari ca muscata de vipera. Simti ca nadejdile ei de fericire se risipesc si ca ea se pravale iar furtunos in aceeasi viata nenorocita. Se porni deodata pe plans amar care sa-i alunge presimtirile nemiloase... Cine ia insa in seama lacrimile unei mirese?... Ion, asezandu-se mai tarziu langa ea, ii zise nepasator:
- Amu ce te mai bocesti? Ca doar nu mergi la spanzuratoare...
- Norocul meu, norocul meu! murmura Ana mai indurerata.
- Oare cat s-o fi strans? intreba apoi Ion incet, fara sa se mai sinchiseasca de plansul ei, uitandu-se lacom la farfuria cu bani pe care nasul ii numara a doua oara, ca sa nu se intample vreo greseala.
Ziua a treia ospatul se muta la socrii mari, unde mireasa se duse acuma cu lada de zestre, urmata de atata amar de vite si galite ca de-abia incapeau in ograda Glanetasului. Vasile Baciu era vesel ca si cand ar fi scapat de o grija mare. Se uita batjocoritor la Ion, care se umfla in pene simtindu-se biruitor, si-si zicea mereu mai multumit: "Stai, melenasule, stai sa vezi tu cine-i Vasile Baciu!"
Ion - Glasul pamantului - Inceputul
Ion - Glasul pamantului - Zvarcolirea
Ion - Glasul pamantului - Iubirea
Ion - Glasul pamantului - Iubirea (continuare)
Ion - Glasul pamantului - Noaptea
Ion - Glasul pamantului - Noaptea (continuare)
Ion - Glasul pamantului - Rusinea
Ion - Glasul pamantului - Rusinea (continuare)
Ion - Glasul pamantului - Nunta
Ion - Glasul pamantului - Nunta (continuare)
Ion - Glasul iubirii - Vasile
Ion - Glasul iubirii - Copilul
Ion - Glasul iubirii - Copilul (continuare)
Ion - Glasul iubirii - Sarutarea
Ion - Glasul iubirii - Sarutarea (continuare)
Ion - Glasul iubirii - Streangul
Ion - Glasul iubirii - Blestemul
Ion - Glasul iubirii - Blestemul (continuare)
Ion - Glasul iubirii - George
Ion - Glasul iubirii - Sfarsitul
Aceasta pagina a fost accesata de 7620 ori.
