Ion - Glasul pamantului - Noaptea (continuare)

Ion - Glasul pamantului - Noaptea (continuare)

de Liviu Rebreanu


Daca ar fi invatat carte, poate ca ar fi si el printre dansatori, vesel, fara ganduri grele, fara truda in oase! Daca ar fi ascultat pe Herdelea... Apoi toata dragostea lui zbura iar acasa, alintand pamanturile fara de care viata lui intreaga n-ar mai avea nici un rost. "Toate astea nu platesc cat o ceapa degerata", se gandi dansul in cele din urma, cu ochii mari rasfrangand mereu petrecerea domneasca, dar vazand de-acuma numai pamantul aspru si totusi ademenitor, ca o taranca voinica si frumoasa a carei imbratisare iti zdrobeste oasele...

Tot satul cinstea mai mult pe Ion si-l compatimea de cand s-a aflat ce-a patit la judecatorie. Unii ocarau pe Belciug, altii huiduiau pe Simion Lungu care insa se apara din rasputeri ca n-are nici o vina si nici nu mai indraznea sa sufle o vorba despre brazdele impricinate. Doar Vasile Baciu, si numai la betie, striga: "Uite cine umbla sa ia pe Anuta mea!" Cand era treaz insa, lua si el partea lui Ion si odata, intalnindu-l pe ulita, i-a spus cu glasul induiosat:

- Lasa, mai baiete, ca temnitele-s pentru oameni, nu pentru draci!

Osanda totusi rascolea toate planurile flacaului, clatinandu-i increderea. I se parea ca, daca va sta inchis si departe doua saptamani, va pierde si pe Ana, si mai ales pamanturile ei pe care incepuse sa le priveasca intocmai ca si cand ar fi ale lui. Avea o presimtire ciudata ca Vasile Baciu va face ce va face si va aduce, in lipsa lui, pe George in casa. si atunci toate nadejdile lui s-ar imprastia in vant si ar ramane tot asa de becisnic ca pana acuma, silit sa indrageasca vesnic numai pamantul altora.

Cum zilele treceau si sentinta nu mai venea, nelinistea lui crestea. isi inchipuia ca intarzierea poate sa insemne si o agravare a pedepsei. Daca pe cateva vorbe ale popii s-a pomenit cu doua saptamani de temnita, de ce nu s-ar astepta si la mai rau?... Cu toate acestea n-avea nici o ura impotriva preotului si nici chiar impotriva judecatorului. isi zicea ca e la mijloc bataia soartei lui nenorocite. Totusi, in lovitura aceasta, avea si multumirea ca barem s-a ales de-a binelea cu brazdele lui Simion.

Se ducea la Ana mereu, din ce in ce mai ingrijorat sa n-o piarda. Blandetea fetei incepea sa-l nelinisteasca, banuind intr-insa o siretenie. De altfel taraganarile ei, cand ii cerea sa-l bage-n casa ori sa petreaca noaptea cu el in sura sau in podul cu fan, il facusera sa se indoiasca de ea. Apoi intr-o seara, vorbind de patania lui si cand ea planse si-l ruga sa se ostoiasca si mai bine sa stea in temnita decat sa se puna impotriva celor mari, Ion se infurie parca l-ar fi lovit cu maciuca-n cap. Era sigur ca fata se boceste din viclesug, umbland sa se scape de dansul... Nu-i mai spuse nimic, dar se hotari sa nu se dea batut, orice ar fi sa se intample...

Cum ii sosi sentinta, cum fugi cu ea la Herdelea.
- Sa ma inveti, domnule invatator, si sa nu ma lasi, ca pacostea asta ma omoara! zise dansul mohorat.

- Ia nu mai umbla cu copilarii, Ioane, ca doar barbat esti, nu pleava! raspunse invatatorul jumatate in gluma, jumatate in serios, intelegandu-i ingrijorarea.

- Dumneata nu stii ce stiu eu, domnule invatator, altminteri ai zice tot ca mine! murmura flacaul clatinand din cap.

Herdelea citi hartia mormaind pana la sfarsit, apoi, ca si cand n-ar fi patruns-o indeajuns, o mai citi o data.

- Hm! facu dansul ridicand ochii spre flacau. Eu zic sa-i dai dracului pe toti, Ionica, si sa te multumesti cu pedeapsa! Adica ce-o sa fie daca-i sta si tu la racoare doua saptamani?... Altfel te pomenesti ca patim si mai rau!

invatatorul se temea acuma sa se mai amestece. Dac-ar fi fost dupa sufletul lui, s-ar fi dus cu Ion si pana la imparatul. S-a gandit insa bine si si-a dat seama ca orice arma are doua taisuri. Judecatorul impartea dreptatea dupa cum i se nazarea; se credea mare cunoscator de oameni si talmacea legile astfel incat sa se potriveasca cu dorintele lui. Herdelea ar fi fost fericit sa-l poata plesni putin, mai ales ca fata de dansul ungurul se arata mandru si uneori chiar dispretuitor. Dar il stia razbunator si aceasta ii domolea pornirea. Cand ar afla judecatorul ca el a facut plangerea, nu s-ar lasa pana nu l-ar zdrobi... Pe urma ar trebui sa incurce si pe Belciug in bucluc. Nici vorba, felul cum preotul se poarta cu dansul in vremea din urma l-ar indreptati sa-i traga o sapuneala buna, sa-l invete minte. si totusi ce-ar folosi el dintr-o ruptura zgomotoasa cu Belciug?



incerca sa lamureasca flacaului toate primejdiile. Sfaturile lui pasnice insa mai mult intaratau pe Ion care se batea mereu cu pumnii in piept:

- Iau eu toate raspunderile! Mai bine sa ma spanzure decat sa ma calce asa in picioare!

Hotararea flacaului inmuie impotrivirea invatatorului. Toata seara se tocmira. Cu cat Hardelea sovaia mai tare, cu atat Ion staruia mai aprig, parca in joc ar fi fost insasi viata lui.

Dascalita si fetele impartaseau pe deplin scrupulele invatatorului si indemnau din cand in cand pe Ion sa se astampere sau, in orice caz, sa se duca la notar sa-i faca "lacramatia". in cele din urma isi dadu parerea si Titu:

- si eu cred ca mai bine ar fi sa-i lasati in plata Domnului, ca de temnita, orice ai face, tot nu scapi, asta-i sfant. Dar daca nu vrea si nu vrea, nu vad de ce nu i-ai face plangerea? Eu zic sa i-o faci fara grija... si ca sa nu-ti cunoasca scrisul, pune pe Laura sa o copieze, si gata!... Foarte simplu!

Parerea lui fu adoptata de toti si Herdelea capitula:
- Adevarat, cine poate sa cunoasca scrisul Laurei? Se aseza si facu o jalba amanuntita si simtita, in care judecatorul si preotul se intovaraseau spre a napastui pe un biet taran nevinovat. Cand o citi pe romaneste lui Ion, toti se induiosara. Laura o transcrise indata cu oarecare emotie. Herdelea avu grija s-o puna tot pe ea sa scrie si adresa pe plicul mare: ministrului de justitie...

- Uite, Ionica! Maine dimineata o dai recomandata la posta din Armadia, si sa fie intr-un ceas bun! zise invatatorul miscat.

Ion era uluit de multumire; puse pe masa trei zloti si nu vru sa iasa din casa pana ce Herdelea nu-i primi.

- Nici nu stii dumneata ce bine mi-ai facut, murmura flacaul sarutand mana invatatorului.

- Bine ca i-ai facut-o, zise Titu dupa ce pleca Ion. Adica de ce sa-si bata joc de el toti magarii?

Peste vreo doua saptamani, in amurg, silvicultorul Madarasy cu solgabiraul Chitu si cu seful perceptiei din Armadia, intr-o caruta usoara, se oprira in fata casei invatatorului. Fusesera la vanatoare de iepuri in hotarul Pripasului, alergasera toata ziua si nu izbutisera sa traga macar un foc de pusca. Se intorceau pleostiti, zgribuliti de frig si de umezeala; doi caini tremurau langa caruta, cu urechile dabalate, fara sa se sinchiseasca de dulaul invatatorului care, cu labele pe gard, hamaia din ograda, furios ca nu-l baga in seama nimeni. Ca sa-si alunge necazul si sa nu intre in orasel ziua si cu gentile goale, vanatorii nenorocosi hotarasera sa poposeasca la Jidovita, la carciuma lui Neumann, sa se dezmorteasca cu cateva litre de vin fiert si chiar sa-si potoleasca foamea inainte de-a ajunge acasa.

stiind ca, daca vor fi singuri, vor continua a vorbi numai de vanatoare, facandu-si imputari plicticoase reciproce, se gandira sa pofteasca atat pe Herdelea cat si pe Titu cu care erau toti in legaturi prietenesti. invatatorul ar fi fost bun bucuros sa iasa sa se mai distreze putin, dar nu indraznea sa se miste fara consimtamantul doamnei Herdelea, care gasea nedemn din partea unui om batran si cu necazuri sa se aseze la betie cu toti flusturaticii Armadiei. Titu poate face ce pofteste, ca-i tanar si fara raspundere... Trebui sa coboare din caruta Madarasy, sa staruiasca din rasputeri pana sa o induplece, dar cu conditia, repetata energic de mai multe ori, sa nu cumva sa intarzie peste vremea cinei...

La carciuma lui Neumann gasira o societate numeroasa si vesela: profesorul de greceste Maiereanu, un chefliu si jumatate, cu crestetul plesuv si cu o barba mare atinsa de carunteala, popa Belciug, profesorul Spataru, tatal prietenelor bune ale fetelor lui Herdelea, doctorul Filipoiu, avocatul Paul Damian si popa din Vararea, cel mai strasnic betiv de pe valea Somesului, care era aici de ieri de la amiazi si nici gand n-avea sa se urneasca.

Titu isi dadu seama ca aici are sa se incinga o petrecere care nu se va ispravi nici pana maine dimineata. si deodata ii rasari in minte doamna Lang si inima incepu sa-i bata furtunos. Trebuie sa aduca la chef si pe Lang. Daca izbuteste, ii surade fericirea. Pe Lang, cand da de bautura, nu-l clintesti nici cu sase boi, mai ales cand bautura e pe gratis... intr-o clipa se si hotari: se va duce sa-l pofteasca. Lang e simpatic la betie si n-o sa-l dea nimeni afara.

Pana sa fiarba vinul, si in vreme ce ceilalti se intinsera la vorba, Titu iesi, fara palton, ca sa nu se creada ca vrea s-o stearga de tot.

Dadu buzna in casa sotilor Lang care nu stiau cum sa mai omoare timpul. Barbatul clipocea pe un scaun, iar Roza sedea la gura sobei cu privirile pierdute in jocul flacarilor tremuratoare. Femeia se scula repede, cu obrajii imbujorati de caldura focului, si-l intampina inviorata:

- Cat esti de dragut ca vii sa ne mai scuturi din plictiseala asta otravitoare!

Cand auzi Lang despre ce e vorba, sari deodata fericit:

- Uite prietenul adevarat care nu-si uita niciodata prietenii! striga dansul luandu-si indata paltonul si palaria, gata de plecare.

Titu schimba o privire cu Roza, care incepu sa se planga ca i-e frica sa ramana singura, ca sa nu mai mearga nicaieri, mai bine le pregateste aici cate un ceai... Lang nici n-o asculta.

- Vino, draga, nu te potrivi toanelor femeiesti! mormai el catre Titu care incerca sa linisteasca pe Roza.

Fiindca tanarul mai zabovea, Lang o porni inainte. in aceeasi clipa Titu saruta puternic mana Rozei si sopti putin ragusit:

- Ai sa te superi daca viu sa te vad mai tarziu? Femeia nu raspunse. Ochii ei insa straluceau ca o chemare... Lang, ca betiv reputat, fu primit cu o explozie de bucurie. I se oferi un scaun langa perceptorul din Armadia, sa poata taifasui impreuna ungureste.

intre timp ceilalti inconjurasera pe crasmarita tinerica, durdulie si sprintena, asaltand-o cu complimente strengaresti pe care ea le asculta zambind neobosita in dreapta si in stanga, spre a multumi tuturor pentru atata cinste. Carciumarul inchidea ochii si urechile, fiind vorba de bunul mers al afacerii, si doar in rastimpuri se strecura in odaia unde petreceau domnii si numai ca sa vada sa fie toate in ordine. in cele din urma insa isi vari capul pe usa si, facand un semn sotiei sale, vorbi mieros musteriilor:

- Ma rog dumneavoastra... fierbe vinul in clocot... e nevoie de muiere...

Dupa ce iesi crasmarita, popa din Vararea incepu sa lalaie cantece bisericesti spre marea indignare a lui Belciug care nu putea ingadui asemenea faradelege din partea unui preot. De aici se porni o discutie serioasa careia nu-i puse capat decat revenirea carciumaresei, cu o tocana uriasa, si a carciumarului, cu un ceaun de vin fiert.

intr-o clipa toate sticlele goale si ramasitele de mancari fura date la o parte; numai popa din Vararea nu se indura sa se

desparta de sticla lui de vin rosu, incat trebui sa i-o smulga din maini doctorul Filipoiu.

Se ospatara zdravan... Cu cat foamea se potolea, cu atat paharele se goleau mai des si limbile turuiau mai slobode. Veselia crestea mereu. Vremea trecea ca parerea. Cand isi aduse aminte Herdelea de fagaduinta ca pana la cina va fi negresit acasa, era tarziu de-a binelea: arunca o privire intrebatoare lui Titu care-i raspunse printr-un zambet complice.

- Acuma e prea tarziu, ce sa ma mai supar degeaba! se mangaie batranul sorbind alene din pahar.

Deodata profesorul Spataru, mititel si cu cioc blond, in culmea unei inflacarari mult stapanite, se porni sa cante Desteapta-te, romane. Solgabiraul Chitu pali si-si musca buzele. Vazand insa ca mai toti tin hangul profesorului, se ridica in picioare si curma cantecul, zicand:

- Nu pot permite, domnilor, sa faceti si aici politica! Spataru, intepat, sari si el in picioare si se rasti la Chitu cu niste ochi fulgeratori de manie si de bautura:

- Iar eu nu-ti permit dumitale sa fii obraznic, domnule! Aici nu suntem in cancelaria dumitale renegata, ai inteles? Acolo sa te ratoiesti dumneata, nu aici, intre oameni cumsecade!... De altfel, daca nu-ti place, uite colo-i usa!

- Domnule profesor - se infurie solgabiraul - nu uita, te rog, cu cine vorbesti!

- Cu un renegat vorbesc, stiu prea bine! Mi-ai fost elev, dar mi-i rusine ca mi-ai fost, ca n-ai obraz nici cat o ciobota!...

Chitu, clocotind, dadu sa plece. Cativa impaciuitori, cu Herdelea in frunte, se repezira si-l oprira, in vreme ce Spataru racnea biruitor:

- Lasati-l sa se duca dracului! Aici nu ne trebuiesc renegati! Solgabiraul, fireste, ramase, dar murmurand dispretuitor:
- Are noroc ca-i beat, altfel... Silvicultorul Madarasy, ingaduitor, zise bland lui Chitu:
- De ce sa nu cante, prietene, daca asa le place?... Exagerezi.

- Eu nu pot admite nicaieri agitatiile soviniste, se indigna solgabiraul. Constiinta mea nu m-ar ierta, caci astea-s agitatii!

- As, agitatii, mormai silvicultorul. Mai da-le incolo de agitatii! Parca statul are sa se prabuseasca din pricina unui cantec... imi pare rau ca nu-l stiu, ca l-as canta si eu, iata!

- Asculta-l, domnule, si rusineaza-te! racni Spataru. Dumnealui e ungur, iar dumneata ai obrazul sa te numesti roman! Pfui!... Domnule, da-mi voie sa te pup! Esti un om admirabil! adauga apoi repezindu-se la Madarasy si sarutandu-l zgomotos. stiam noi bine ca renegatii poarta vina tuturor persecutiilor noastre... Renegatii, jidanii si ceilalti ticalosi!

Discutia se aprindea din ce in ce, fagaduind sa nu se ispraveasca niciodata, spre bucuria lui Lang care simtea ca astfel cheful va tine pana-n dalba ziua. Titu tacea mereu, framantat de nerabdare, pandind clipa priincioasa cand sa se faca nevazut. Spataru isi puse in cap sa convinga cu orice pret pe Chitu ca e misel impreuna cu toti cei de teapa lui si incepu sa-i insire nedreptatile si mizeriile pe care le sufera romanii in Ungaria.

- Suntem mai oropsiti ca robii din vechime! intrerupea deseori Belciug foarte grav si posomorat.

Avocatul Damian, span, cu ochii foarte mari si foarte albastri, completa pe Spataru adresandu-se mai ales silvicultorului Madarasy, care aproba din cap cu o figura potrivita imprejurarilor. Din cand in cand se intorcea spre coltul perceptorului, cautand sa-i explice si lui pe ungureste; dar indata ce perceptorul voia sa-l contrazica, se reintorcea la Madarasy in romaneste.

Solgabiraul nu era tare in replici si, la toate dovezile profesorului, raspundea cu un zambet de superioritate:

- Nascociri tendentioase!... Dati-mi argumente serioase, nu flecarii iredentiste!

Maiereanu se chercheli repede si se simti obligat sa contrazica pe toti. Respingea cu mandrie invinuirile lui Spataru si combatea vehement pe solgabirau, cautand sa arate ambelor tabere ca iredentismul romanesc nu exista decat in inchipuirea sovinistilor. Fiindca ceilalti nu-l lasau niciodata sa-si ispraveasca cuvantarile, Maiereanu se rosea, bufnea si ridica ochii in tavan de suparare.

- Vrem sa fim liberi si independenti, domnilor! urla Spataru in cele din urma. Vrem sa ne unim cu fratii nostri de pretutindeni!

Damian dovedi indata perceptorului, cu date din istoria tuturor popoarelor, ca dorinta de unire cu fratii de acelasi sange e o pornire fireasca pe care n-o poate impiedica nici o putere omeneasca, iar Madarasy, insufletit deodata de bautura, se ridica si striga:

- Eu admit, domnilor! Fratii sa fie frati! Dreptatea sa triumfe! Solgabiraul Chitu, desperat, se scula iar sa plece. isi imbraca incet paltonul si se duse pana la usa, mormaind furios si asteptand sa sara cineva sa-l opreasca. Negasindu-se insa acuma nimeni sa-l cheme inapoi, se intoarse singur, mai cu seama ca-i veni in minte un raspuns zdrobitor:

- Daca n-ar fi libertate in tara asta, ati putea dumneavoastra vorbi astfel si inca in fata mea? racni dansul scotandu-si haina si asezandu-se iar la loc.

Spataru, Damian si chiar doctorul Filipoiu, care de obicei tacea ca mutul la betie, ii raspunsera deodata, cu aceeasi vorba:

- Renegatule, sa taci! Atunci insa interveni Maiereanu, declarand sententios, ca nu ingaduie nimanui sa terorizeze pe Chitu si adaugand ca el, ca cetatean cinstit, nu vrea sa auda de himere soviniste. Popa din Vararea, beat-leuca, cu capul pe masa, bolborosi:

- Eu nu vreau nimic... Nu vreau... Jos!... Nu vreau!... Herdelea vorbea incet, ungureste, cu perceptorul si dezaproba cu un zambet incurcat pe Spataru, desi in sufletul lui admira indrazneala cu care profesorul ocaraste pe solgabirau si pe unguri. Perceptorul, secondat de Lang, explica lui Herdelea cu multe argumente ca nicaieri nu sunt romanii mai fericiti ca in tara ungureasca, iar invatatorul asculta cu acelasi zambet nedumerit, infricosat sa nu intre cumva si el in gura lui Spataru.

Pe la miezul noptii Belciug refuza sa mai bea, spunand ca a doua zi trebuie sa slujeasca in biserica si deci, dupa regulile canonice, are nevoie de reculegere trupeasca si sufleteasca. Se starni o furtuna de protestari, iar popa din Vararea dadu indata de dusca un pahar, spre a-i servi drept pilda, si zise ca ceea ce face Belciug e un dogmatism nevrednic de vremurile noastre moderne.

Vijelia fu mulcomita de intrebarea brusca, pusa de Madarasy:
- Dar poetul nostru? Atunci bagara de seama toti ca Titu lipseste. Chemata, crasmarita ii lamuri, tragand siret cu ochiul, ca domnisorul a sters-o mai bine de doua ceasuri. Herdelea simti un fior de spaima. Se temea ca Titu va fi plecat acasa si, gandindu-se la scandalul pe care i-l va face dascalita, isi ticlui un plan cum s-o tuleasca si el mai repede. Lang insa raspunse silvicultorului, clipind intelegator:

- Ei, ce vreti, tineretea, sange fierbinte! Cine stie in ce brate se odihneste acuma poetul nostru!

Valvataia chefului izbucni mai neastamparata, mai ametitoare...

Titu statuse pe ghimpi. il rodea o emotie ca in preajma unui examen greu. isi zicea mereu "in sfarsit" si i se parea ca fiece minut de intarziere e o pierdere ireparabila. Bause numai atata cat sa-i intareasca indrazneala si cu gandul mereu sa dispara neobservat de nimeni. Carciumareasa, care-l simpatiza fiindca-i facea complimente, ii dadu o mana de ajutor, scotandu-i pe furis paltonul din odaia unde chefuiau domnii.

Pana in ulita a avut o clipa de teama: ce-ar fi daca s-ar strica petrecerea din cauza discutiilor si s-ar pomeni cu Lang? Vantul aspru, care batea dinspre Somes, ii alunga insa din minte orice grija si-i vraji in suflet odaita calda, impodobita cu chipul alb al femeii dorite.

Satul dormea intr-o bezna adanca. Numai in fereastra casei lui Lang licarea o inchipuire de lumina, de-abia strecurata prin perdelele lasate.

Titu se apropie cu pasi de lup. Usa tinzii nu era incuiata. Trase mai tare din tigara aprinsa spre a dibui mai usor odaia din stanga si ca sa nu se impiedice de ceva prin intuneric. Avu insa grija sa invarteasca de doua ori, foarte incet, cheia in broasca antreului. Apoi deschise ca un hot usa dormitorului si se furisa in varful picioarelor.

Pe noptiera de langa patul larg, lampa, cu abajurul de hartie rosie, cu flacara scazuta, lumina slab odaia. Abajurul statea stramb, ca o palarie pe capul unui betiv, asa incat aproape toata lumina cadea asupra patului dandu-i o infatisare pompoasa si trandafirie. in pat, Roza Lang, cu spatele spre usa, dormea usor, parca somnul ar fi surprins-o intr-o asteptare placuta. Parul ei, desprins, se imprastiase pe perna moale, numai cateva suvite se odihneau pe spinarea-i alba si plina. Umerii camasii alunecasera pana aproape de mijloc, iar poalele i se urcasera mai sus de soldurile rotunde. Bratul stang, intins lenes, isi rezema degetele subtiri pe dunga patului. Picioarele goale, razvratite, erau unul ascuns pana-n genunchi, iar celalt indoit putin si aruncat peste plapuma mototolita.

Titu privi zapacit corpul femeii si ochii i se oprira pe soldurile care parca-l indemnau sa le imbratiseze. Nu mai stia ce sa faca. Carnea i se infatisa in toata ademenirea ei, tulburandu-i simturile. Goliciunea il chema si in acelasi timp il si inspaimanta. Mai mult in nestire isi lepada paltonul. isi simtea sangele clocotind. Inima ii batea in piept ca un ciocan vrajmas, incat se temea ca nu cumva bataile acestea s-o destepte pe Roza din somn. Se bucura c-a gasit-o dormind si apoi indata isi zicea ca ar fi fost poate mai bine s-o fi nimerit treaza si imbracata.

Caldura din odaie il inabusea... Se apropie tiptil de pat, se pleca si-si lipi gura pe ceafa catifelata a femeii, printre suvitele de par care miroseau imbatator. Carnea se infiora putin sub buzele lui tremuratoare. Atingerea corpului insa ii aprinse deodata toate simturile. Nu mai vazu decat carnea trandafirie si ispititoare. Fara sa-si mai dea seama, palmele lui mangaiau patimas bratele, soldurile, picioarele femeii, iar buzele lui nu se mai saturau sarutand. Roza se trezi alene, ca si cand ar fi asteptat sarutarile, se intoarse incetisor spre dansul cu ochii pe jumatate inchisi si sopti gales:

- Ai venit, micule?... Mi-esti drag... te... Titu ii inchise repede buzele, apoi ii acoperi obrajii cu sarutari, iar ea ii cuprinse gatul cu bratele care parca-l frigeau. Tanarul o saruta neincetat, balbaind vorbe fara sir, si doar ca prin vis vedea privirile moi ale femeii, buzele ei rosii si umede ce se intindeau spre gura lui, mereu insetate. Corpul Rozei se rasuci si se lipi de Titu care, simtindu-i caldura, il incolaci cu amandoua bratele si-l stranse salbatic parca sa-i sfarame oasele. Sanii plini, cu sfarcurile roze, ii ardeau pieptul. in imbratisarea aprinsa femeia se zvarcolea gemand cu ochii inchisi...

Pe urma Titu sari jos din pat rusinat, neindraznind sa se uite la Roza care statea nemiscata, cu fata in sus, cu bratele moarte, cu pieptul umflat. I se parea acuma ca in odaie e lumina ca ziua si lumina parca-l infricosa. Se gandi ca femeia are sa creada ca-i un badaran rau crescut pentru ca s-a urcat in pat cu ghetele. Apoi isi aduse aminte de Lang si indata ii navalira in minte sumedenie de scene cumplite in care barbatul inselat lua infatisarea unui cavaler razbunator din vremurile eroice. Dadu sa-si ia paltonul, hotarat sa plece inapoi la carciuma, ca sa fie feriti de orice intamplare. Roza insa ii surprinse gestul si, sculandu-se repede, ii zise cu o imputare dulce:

- Cum, micule drag? Vrei sa pleci?... ti s-a si urat cu mine?
- Mi-e sa nu se intample sa plece Lang, murmura Titu fara sa o priveasca in ochi.

- O, ce copil esti, dragutule!... Dar Lang nici nu se gandeste sa vie pana maine la amiaza. Nu lasa el un chef pentru nimic in lume si cu atat mai putin pentru sarmana nevasta-sa. in privinta aceasta poti fi absolut sigur... si chiar presupunand imposibilul, daca ar veni, ar veni beat. Ei, si atunci noi trecem in cealalta odaie, pe canapea, iar pe dansul il lasam sa sforaie aici ca un nemernic... Pe urma, in zori, ai vreme sa pleci si tu...

Femeia vorbea cu o multumire copilareasca. Sfiala lui Titu ii atata poftele. Tanarul stangaci, uluit de iubire, era pentru ea ceva fermecator. si cum Titu tacea mai zapacit, Roza se ridica in genunchi si-l chema dragalas, intinzand bratele goale:

- Vino, saruta-ma, puiule mic si drag! Titu o privi printre gene. Prin camasa subtire formele femeii se intrezareau mai ademenitoare. Patima ii goni intr-o clipa toate sovaielile. Din doi pasi o lua in brate si o dobori. Roza insa ii aluneca din maini si se ascunse sub plapuma de nu i se mai vedea decat varful nasului. Scoase limba strengareste si apoi ii porunci cochet:

- Ori te dezbraci, ori daca nu... nimic!... Tanarului ii trecu prin creieri, ca o strafulgerare, ca rufele lui nu sunt tocmai potrivite pentru aventuri galante. Dar sangele ii fierbea in vine...

Adormira tarziu, imbratisati... ii trezi insa pe urma un ciocanit aspru in geam. Titu tresari ingrozit, sigur ca a sosit ceasul rafuielii. intr-un minut incerca nenumarate hotarari: ce sa zica ori sa faca, cum sa se apere, mai bine sa fuga, sau sa se ascunda... Vru sa se dea jos din pat, dar Roza il opri linistita, punandu-i mana pe gura ca sa nu raspunda si soptindu-i:

- Stai frumos!... Nu misca!... N-avea frica! in sira spinarii, Titu simtea totusi o furnicare rece. Ciocanitul in geam se repeta mai amenintator. ii raspunse glasul Rozei, mai mult prefacut decat suparat:

- Cine-i?
- Eu, eu, draga, nu te supara! mormai afara vocea lui Lang, ragusita de bautura. Rozica draga, noi mergem in Armadia, auzi tu? Ne ducem toata banda... Tu sa ai grija maine dimineata, daca cumva nu viu pana-n vremea scoalei, sa dai drumul copiilor, auzi?... Ei, noapte buna, Rozico! Somn usor!

Pasii barbatului se indepartara sovaitori. Titu isi arunca ochii la ceasornicul de pe noptiera. Era trei si jumatate. Femeia se lipi langa dansul, il saruta lung si-i zise:

- Mai avem un ceas, doua pana sa pleci... Dar nu mai dormim... Asa-i, uratule?

Din clipa cand a pus jalba la posta in Armadia, Ion s-a simtit iar linistit, parca ar fi scapat de toate grijile. Se ducea seara pe la Ana si pandea neincetat prilejul cand sa-si izbandeasca planul care-i fierbea in minte si-i umplea sufletul de nadejdi bune.

stia bine ca George nu inceteaza de-a merge pe la Vasile Baciu. Deseori a trebuit sa astepte pana-l vedea plecand si apoi pana se culca Baciu si stingea lumina, ca sa poata iesi afara Ana. Dar nu-i mai pasa de nimeni si de nimic, atat era de sigur de biruinta. Numai prilejul sa-i soseasca...

Sufletul Anei se scalda intr-o bucurie nemarginita. Uitase toate suferintele si indoielile ce i le pricinuise Ion. Vedea numai ca acum vine mereu si-l astepta mereu mai dragastoasa. Staruintele flacaului erau dovada unei iubiri stapanite si reizbucnite care o umplea de mandrie. De cum se insera o cuprindea nerabdarea si, gatind cina sau asezand prin casa, inima ei il simtea intruna pe-afara, dosit dupa vreo claie, sub un gard, in vreun sant, tacut si neclintit. ii era mila de dansul si ochii i se umezeau de lacrimi. isi ascundea insa fericirea fata de tatal ei, zambind mult, aratandu-se voioasa. Cand pica George, il primea fara sfiala ca pe un vrajmas de care nu mai ti-e teama. Se uita drept in ochii lui iscoditori, zapacindu-l si prostindu-l. Multumirea sufleteasca parca desteptase intr-insa dibaciile femeii care iubeste si-si apara dragostea.

Din zi in zi George pricepea mai lamurit ca Ion i se pune de-a curmezisul. De aceea se incapatana mai rau. Voia sa-i prinda si-si zicea ca atunci se va potoli. Iesind din ograda lui Vasile Baciu, se uita in toate partile sa-l descopere. si fiindca vremea trecea tot mai chinuitoare, se hotari sa sfarseasca cu orice pret... Peste vreo saptamana se facu ca coteste pe Ulita din dos, dar se intoarse ca un hot si se aseza la panda. Atunci vazu pe Ion intrand...

Siguranta nu-l mulcomi decat o clipa. Fatarnicia Anei il biciuia. Se gandi intai sa-i intoarca spatele. Gandul acesta insa fu repede strivit de dorinta ce i se invaltora mai puternica in suflet, de-a ramane in preajma fetei, de a mai nadajdui. Deacuma incepu sa mearga si mai des pe la Baciu, iar cand nu se ducea, dadea tarcoale casei, privind cum se apropie celalt, holband ochii sa vada cum se saruta sau se imbratiseaza in poarta, necajindu-se chiar ca nu le aude vorbele...

Ion insa vorbea putin. Prin tacere urmarea sa destepte mai multa iubire in inima Anei, sa se faca mai dorit. Voia sa-l cheme ea tot mai inauntru. Astfel ajunsese din ulita in poarta, apoi in ograda, pe urma pe prispa... Acuma mai trebuia sa patrunda in casa. Fata privea apropierile acestea ca niste izbanzi ale ei asupra lui si simtea in fiecare seara tot mai nebuna o pornire de a se topi in bratele flacaului, de a-i da dovada intreaga a iubirii. Deseori ii zicea cu sfiala feciorelnica in glas:

- De ce nu vii in casa, Ionica? Flacaul insa ii inchidea gura vesnic cu intrebarea plina de imputare:

- Dar tatal tau? in sfarsit se apropia Craciunul. O iarna uracioasa se zbatea sa coboare pe pamant, dar parca nu avea inca destula putere. Vazduhul cernea mereu fulgi lenesi care se topeau pana sa ajunga jos si se prapadeau in baltoacele de noroi. Ion sosea totusi in toate noptile, nesmintit. Apoi, intr-o seara rascolita de zapada marunta, veni mai devreme putin. Casa zacea in intuneric, neagra ca un bivol adormit. Intra in ograda si se aseza pe prispa, mai inchis si mai hotarat ca alta data. Astepta fara nici un gand in minte. Doar inima ii batea mai aspru, muncita poate de o presimtire. Primprejur tacerea era asa de mare ca flacaul auzea cum cad in noroi fulgii si chiar cum se ciocnesc in vazduh ca niste falfairi de aripi mici. intr-un tarziu usa tinzii se deschise scartaind si Ana se ascunse repede in sumanul lui, zicandu-i indata rugatoare si alinatoare:

- Asta-seara trebuie sa vii in casa, Ionica!... Nu te las pana nu vii... Tata doarme dus. A venit beat din Jidovita si acu sforaie de hurduca peretii!...

Ion ii cuprinse mijlocul si-i mangaie sanii peste camasa lunga. Apoi se scula fara o vorba si porni dupa ea. in tinda se oprira. Fata trase zavorul, pe urma il lua de mana si-l duse in casa.

in odaie era parca mai intuneric. Numai ferestrele se desluseau putin ca niste gauri cenusii. Ion cunostea incaperea. Auzea din pat sforaitul inecacios al lui Baciu atat de aproape ca i se parea prefacut. Un junghi rece ii cutremura inima. stia ca, de s-ar trezi batranul si l-ar simti aici, ar fi in stare sa-i crape capul fara vorba cu securea de sub pat al carei tais parca-l zarea lucind amenintator.

Statura cateva clipe nemiscati, ascultand horcaielile. isi auzeau bataile inimilor, indurerate de incordare. Sforaitul se incurca deodata intr-o tuse groasa. Vasile Baciu se urni in asternut ca si cand ar fi dat sa se scoale. Ion ingheta. Fata ii stranse mana cu desperare. Batranul insa se invarti putin, se intoarse iar cu fata in sus si sforaitul reincepu, mai naprasnic.

Ana dormea pe cuptor, dupa horn, intr-un culcus de velinte, toale, perne, cearsafuri aruncate de-a valma. in vatra, sub o spuza groasa, sasaiau cativa busteni verzi de arin... Fata se inalta in varful picioarelor pana la urechea flacaului si-i sopti, strangandu-i mereu mana:

- Lasa-ti sumanul pe prichici... Sa nu faci zgomot ca ne omoara pe amandoi!...

Oasele lui Ion paraira urcandu-se in culcus. O lua in brate, iar ea tremura ca zgaltaita de friguri. Apoi Ana incepu sa-i sopteasca imputari multe, sa se jeleasca si sa-l roage sa fie cuminte. Ion o asculta linistit, tragand insa mereu cu urechea spre patul lui Vasile Baciu, care era cu picioarele tocmai langa capul lor. ii era frica sa nu-l trezeasca soaptele ei si-i astupa gura cu o sarutare.

Apoi, cu o miscare brusca, ii ridica pana-n brau camasa. Picioarele fetei erau fierbinti si stranse. isi incolaci bratele in jurul gatului lui, il stranse cu o putere nebanuita, parc-ar fi vrut sa-l sugrume, si-i lihai in ureche, plangatoare, dar fara impotrivire:

- Ionica... ce vrei sa faci... ce faci?... Nu... Nu...


O podidira lacrimile si planse cu sughituri, bolborosind intruna vorbe rugatoare, in vreme ce Ion o ostoia sarutand-o:

- Taci... taci... taci... Gemetele Anei insa se intesau tot mai nestavilite, pana ce se sfarsira intr-un tipat scurt, surd, care o spaimanta intr-atata ca-si inclesta dintii in buzele flacaului, zvarcolindu-se.

tipatul fetei se infipse ca o sulita in intunericul casei si zbarnai mai prelung in urechile lui Vasile Baciu care, desi strivit de bautura, se destepta, asculta cu mintea incalcita si, auzind oftarile inabusite in lacrimi, mormai nedumerit:

- Ce faceti voi acolo? Glasul tulbure ingheta sangele in vinele indragostitilor. Ana isi amuti brusc suspinele, pierzandu-se in bratele flacaului.

Trecu astfel un minut. Baciu asculta, jumatate treaz, jumatate prin somn. Apoi cotrobai cu mana pe lavita de la capul patului, ca si cand ar fi cautat chibriturile. Creierii lui obositi de betie parca banuiau ce se petrece pe cuptor si intr-o clipa facu o miscare sa se scoale, sa vada si sa-i opreasca. Dar in acelasi timp ii trecu prin gand ca trebuie sa fie George si deci poate sa-l lase in pace. Gandul acesta il pravali intr-un somn mai linistit. Totusi baigui prosteste pana sa-l copleseasca toropeala:

- Apoi... ia seama... nu... vezi bine... rusine... porcaria... asta...

indragostitii nu mai suflara nici o soapta. Stateau imbratisati si neclintiti ca si cand s-ar fi unit pentru totdeauna. in curand sarutarile lor fura iar inghitite de sforaiturile din pat...

Ion se cobori de pe cuptor cand cantau cocosii a doua oara si Ana il insoti pana la poarta. Frigul parea mai vrajmas, iar intunericul mai posomorat.

- Tare ma tem sa nu fi ramas grea! murmura fata cu dintii dardaind si glasul ei domol se imprastie in tacerea noptii ca un strigat puternic.

Flacaul trebui sa-si muste buzele ca sa nu izbucneasca de bucurie. O ciupi usor de obraz si apoi porni multumit, lasand-o in poarta.

Fulgii de zapada, mai lenesi, picurau bland, i se asezau frumos pe par, pe umeri, pe obraji; ii simtea topindu-se pe brate ca niste sarutari reci si amenintatoare. in clipa cand nu mai auzi pasii flacaului, Ana vazu deodata ca din santul celalt se ridica un om si porneste intins spre ea.

- George! George! murmura fata fugind ingrozita in casa. Vranita se inchise in urma ei trosnind ca o descarcare de arma ucigatoare.

George, ascuns acolo de cand s-a intunecat, vazuse pe Ion intrand si l-a asteptat pana a iesit. Cuvintele Anei le-a auzit limpede, parca i le-ar fi spus chiar lui. Carnea ii tremura de scarba, iar in sufletul lui se framanta un gol care-l durea. Picioarele-i erau de plumb si totusi nu simtea cum le tara. Se pironi in mijlocul ulitei, cu fata spre casuta turtita de povara intunericului. Statu asa, uluit si pierdut, ca un stalp de piatra. Umezeala il patrunsese la os. Se dezmetici. Scuipa larg, dispretuitor si apoi rosti cu o usurare mare:

- Scroafa!...





Ion - Glasul pamantului - Inceputul
Ion - Glasul pamantului - Zvarcolirea
Ion - Glasul pamantului - Iubirea
Ion - Glasul pamantului - Iubirea (continuare)
Ion - Glasul pamantului - Noaptea
Ion - Glasul pamantului - Noaptea (continuare)
Ion - Glasul pamantului - Rusinea
Ion - Glasul pamantului - Rusinea (continuare)
Ion - Glasul pamantului - Nunta
Ion - Glasul pamantului - Nunta (continuare)
Ion - Glasul iubirii - Vasile
Ion - Glasul iubirii - Copilul
Ion - Glasul iubirii - Copilul (continuare)
Ion - Glasul iubirii - Sarutarea
Ion - Glasul iubirii - Sarutarea (continuare)
Ion - Glasul iubirii - Streangul
Ion - Glasul iubirii - Blestemul
Ion - Glasul iubirii - Blestemul (continuare)
Ion - Glasul iubirii - George
Ion - Glasul iubirii - Sfarsitul


Aceasta pagina a fost accesata de 1159 ori.
{literal} {/literal}