Ion - Glasul pamantului - Rusinea

Ion - Glasul pamantului - Rusinea

de Liviu Rebreanu


Saptamana dinaintea Craciunului, in toate diminetile, satul clocotea de guitari deznadajduite. Porcii ingrasati se prefaceau in muschi si carnati, meniti sa mai inzdraveneasca putin pe oamenii jigariti de postul care parca nu se mai sfarsea. Cu cat se apropiau sarbatorile, cu atat taranii le doreau mai tare, lingandu-si buzele mai dinainte in vederea ospaturilor obisnuite si atat de mult asteptate. Caci in vremea postului mare numai popa si invatatorul mancau de dulce: Belciug fiindca avea stomacul afurisit, iar Herdelea fiindca el nu voia sa dea ascultare minciunilor popesti...

in alti ani, pe vremea aceasta, Ion, auzind guitarile, se simtea mai nenorocit ca oricand si se infuria vazand ca, in tot satul, numai Glanetasu si tiganii nu sunt in stare sa faca bojotaia cuvenita, ba inca unii tigani se sileau si izbuteau sa ajunga in randul oamenilor si sa taie barem cate un mascur. Atunci isi blestema viata care l-a sortit sa ramana de rusinea satului. Acuma, cu toate ca Glanetasu, singurul mester al satului in casapirea neamului ramatorilor, avea sa primeasca tot in natura plata pentru taierea porcilor, spre a putea aduna carnariile de sarbatori, flacaul totusi nu-si mai pierdu firea. Fata lui osoasa parca stralucea. Ba chiar intr-o seara, cand Zenobia incepu jelaniile, o curma impaciuitor:

- Nu face nimic... in curand vom avea si noi de toate... Herdelea facea ce facea si in fiecare an ucidea cate doi porci, intai pentru ca lui ii placeau foarte mult carnatii si indeobste porcaria, si al doilea pentru ca altminteri ar fi trebuit sa cumpere din targ untura pentru casa, ceea ce ar fi insemnat o cheltuiala peste puterile pungii lui dascalesti. Dar in ast-an bojotaia avea o importanta si mai mare din pricina logodnei Laurei, care urma sa se serbeze negresit in ianuarie si cu care prilej proviziile de porc erau menite sa aiba un rol fruntas, mai ales ca luau parte si parintii lui Pintea, in fata carora familia Herdelea voia sa se arate la inaltime.

Porcii invatatorului, cumparati in dricul verii si ingrasati cu porumb, de-abia se mai miscau in cotet, incat taierea ii mantuia de o moarte pagubasa, nabusirea in propria lor grasime, dupa cum spuse Glanetasu inspectandu-i cu doua-trei zile inainte de termenul fatal.

in zorii zilei mesterul macelar se infiinta insotit de Ion si de Zenobia. Casa Herdelea era in picioare, dar fetele stateau ascunse in salon, cu capul in perne si cu degetele in urechi ca sa nu auda horcaielile animalelor osandite.

Glanetasu isi ascuti cutitul de junghiat cu multa ingrijire, impartind rolurile tuturor: Ion va lua porcul de urechi, il va tranti jos pe o rana si-i va tine capul, Herdelea si Titu vor imobiliza picioarele dinapoi, Zenobia va ajuta la picioarele dinainte, iar dascalita va strange sangele in lighean... Totusi lucrurile n-au mers tocmai struna, cum ar fi dorit macelarul satului. Porcii, auzind ascutirea uneltelor, incepura sa grohaie nelinistiti, parc-ar fi simtit primejdia. Degeaba deschise invatatorul usa cotetului; dobitoacele nu voiau sa iasa in ruptul capului. Ion trebui sa apuce pe unul de urechi si sa-l traga afara cu multa cazna. Doamna Herdelea, prea miloasa, nu putu tine ligheanul unde trebuia, incat sangele se scurse mai mult pe de laturi, facand o pata mare rosie in zapada proaspata. Guitatul porcului insa se ingrosa mereu, schimbandu-se in horcaituri lungi si din ce in ce mai rare, pana cand cei ce-l tineau simtira ca nu mai clinteste. Glanetasu isi sterse cutitul si mainile insangerate in parul ucisului, iar Zenobia, pipaindu-i spinarea, declara ca slanina e mai groasa de sapte degete... in vremea aceasta celalalt porc grohaia atat de speriat ca in clipa cand Ion deschise portita cotetului, navali afara cu toata iuteala ingaduita de grasimea-i pretioasa, cautand sa scape de moarte prin fuga. Cutitul Glanetasului fu astfel nevoit sa-i curme viata tocmai langa poarta dinspre ulita.

Bojotaia se facu chiar in ograda. Paiele trebuincioase le imprumutase Macedon Cercetasu. Porcii fura parjoliti amandoi deodata. Flacarile se inaltau vesele in vreme ce Glanetasu le plimba de ici pana colo pe trupurile victimelor. Ceilalti stateau in jurul focului, incalzindu-si mainile, pretaluind mereu valoarea porcilor, mai aruncand uneori cate o gluma si tragand in rastimpuri cate o dusca de rachiu dintr-o plosca plina. Mai tarziu coborara in curte si domnisoarele, compatimira mult pe sarmanele dobitoace, si-si primira portiile din urechile rumenite pe care le mancara la fata locului, potrivit obiceiului ce ramasese din copilarie la toate bojotaile.

Munca mai grea de-abia de-acuma incepea cu spintecarea, impartirea carnii si a slaninii, spalatul matelor, facerea carnatilor... Avura toti de lucru toata ziua si mai ramanea pe maine topirea unturii si alte maruntisuri. Totusi dascalita, alegand carnurile, a gasit vreme sa repeada o tocana grasa si piperata si chiar sa rastoarne o mamaliguta langa ea, spre incantarea stomacului lui Herdelea, cam prea incarcat de rachiu. Cu toate staruintele invatatorului, familia Glanetasu nu se indupleca nici macar sa guste din bunatatea de mancare.

- Am tinut postul atatea saptamani... n-o sa ne spurcam acuma, cu cateva zile inainte de sfintele sarbatori, ca doar nu suntem copii si n-om plesni, se lamuri Zenobia inghitindu-si saliva de pofta.

Seara, dupa ce Glanetasu si Zenobia plecara, iar Herdelea adormise imbracat si pe cand dascalita facea planuri cu fetele pentru a doua zi in salon, Ion, cu limba dezlegata de bautura, povesti lui Titu cum sta cu Ana.

Domnisorul il asculta foarte satisfacut, ii ceru amanunte si, in cele din urma, il puse sa jure ca i-a spus tot.

- si crezi c-a ramas insarcinata? intreba Titu cu ochii stralucitori de curiozitate.

- Cum o vrea Dumnezeu, domnisorule, raspunse flacaul. si de n-a ramas pana acuma, mai are vreme sa ramaie! adauga apoi cu un ras larg care-i dezvelea gingiile rosii si-i intiparea pe fata atata rautate si incapatanare, incat Titu se infricosa si murmura dojenitor:

- Al dracului mai esti, mai Ioane!

Chiar in ajunul Craciunului sosi o scrisoare de la parintii lui Pintea prin care se fixa data logodnei pentru a doua duminica dupa Boboteaza. Astfel sarbatorile fura in casa Herdelea mai vesele decat de obicei. invatatorul se aprovizionase din belsug cu rachiu, dascalita facuse niste cozonaci ca aurul, Laura cu Ghighi pregatira trei feluri de prajituri ca sa ajunga si pentru a treia zi de Craciun cand se vor aduna in Pripas prietenele lor, doua oale uriase vechi, legate cu sarma, pline de sarmale, forfoteau pe cuptor, in sfarsit ca in toate bunele gospodarii romanesti cu prilejul Craciunului, asa ca puteau veni colindatorii si musafirii.

Cel dintai s-a infiintat Ion, cantand o colinda frumoasa sub fereastra luminata si pe urma mai cantand una in casa, dupa ce fu cinstit cu bautura si cativa gologani, cum e datina. Pe cand era feciorul Glanetasului inauntru, un card de fete incepu afara Lerui Doamne. Herdelea le pofti in casa, dar fetele fugira rusinate, mai ales afland ca-i si Ion acolo. Toata seara colindatorii se tinura apoi lant spre induiosarea dascalitei care, in asemenea imprejurari sfinte, isi aducea totdeauna aminte de tineretea ei si lacrima.

Mai tarziu sosira si sotii Lang care, in urma invitatiei lui Titu, venira sa vada cum se serbeaza ajunul Craciunului romanesc. in realitate Titu, acuma muncit numai de dorul femeii iubite, ii poftise pe amandoi ca sa se poata intalni cu ea, iar Lang primise cu bucurie, si indata, presimtind ca e rost de bautura multa si gratuita. Sosirea acestor musafiri tulbura multumirea doamnei Herdelea, bosumflata ca Titu i-a adus in casa niste jidani sa-i pangareasca sarbatorile, oricat se silise tanarul sa-i explice ca sotii Lang, desi el e evreu, nu sunt jidani, deoarece nu tin legea jidoveasca, ba chiar nici o lege. Profitand de supararea mamei sale, Titu propuse oaspetilor sa-i plimbe putin ca sa auda cum rasuna de colinzi tot satul. Lang, dedulcindu-se la rachiu, fireste, se codi, spre bucuria vajnicului indragostit care astfel putu pleca singur cu Roza. Au hoinarit vreun ceas prin locurile cele mai intunecoase, fara sa simta frigul sau sa se impiedice de zapada rabdatoare.

Dupa miezul noptii i-a venit inima la loc si dascalitei in clipa cand s-au pomenit cu corul studentilor liceului din Armadia, sosit inadins sa cante trei colinzi ,,parintilor celor mai dragalase domnisoare dimprejur", cum a spus indraznet, intr-o cuvantare patetica si cu paharul plin in mana, un elev care diviniza in taina pe Ghighi.

Veselia lua proportii atat de mari incat, mai tarziu, uitand neintelegerile ce-i desparteau de Belciug, se carabanira cu totii sa-i faca o surpriza cu o colinda batraneasca pe care doamna Herdelea o stia din copilarie si pe care pe-aici nimeni n-o cunostea. Preotul, care juca durac cu cativa tarani fruntasi, incantat de colindatorii neasteptati si distinsi, ii primi cu o bucurie rara, puse la bataie o damigeana de vin, nu-i mai lasa sa plece pana dimineata, iar in cele din urma isi ingadui chiar cateva glume lumesti cu Roza Lang, spre indignarea lui Titu ingalbenit de gelozie...

Dar sarbatorile trecura ca parerea si logodna Laurei batu la usa. Vremea fiind scurta, toti se asternura pe munca, sa se prezinte cumsecade in fata mirelui si a cuscrilor. Logodnica trebuia sa-si ispraveasca o rochie noua, foarte simpla si frumoasa, in care o sa cunoasca pe viitorii ei socri. Ghighi nu voia nici ea sa apara ca o slujnica si-si transforma o rochita, facand-o aproape noua. insasi doamna Herdelea consimti ca fetele sa-i lucreze o rochie moderna, desi ea era vrajmasa luxului si se incapatana sa se imbrace in haine de acum zece ani si pastrate bine, fiindca le purta cu multa simtire. Herdelea alerga mereu prin Armadia, dupa cumparaturile trebuincioase, mai fericit poate decat toti, povestind oricui il asculta ce noroc are fata lui, laudand pana-n cer pe Pintea, pe Laura, pe toata lumea... Numai Titu nu se interesa de nimic, umbland vesnic pe urmele Rozei Lang, incat prin Jidovita si prin Armadia incepea sa se sopteasca ici-colo ca nu poate fi lucru curat intre feciorul dascalului din Pripas si nevasta noului invatator din Jidovita.



Serile reincepura discutiile in casa Herdelea, uneori mai potolite, alteori mai aprinse. Pricina era tot Pintea, dar acum sub forma zestrei. Adevarat ca George nu cerea nici un ban si nici altfel de zestre. Herdelea se falea chiar ca ,,omul vrea pe Laura si numai pe Laura". Totusi fetele adaugau ca fara zestre nu inseamna fara trusou si ca in trusou intra si cele cuvenite pentru inceputul tinerei gospodarii, deoarece n-ar fi demn sa-i pretinda omului pana si scaunul pe care sa se aseze in casa lui. Ba chiar buna-cuviinta spune ca tatal miresei e dator sa plateasca neinsemnata taxa de hirotonisire a ginerelui. Batranii insa repetau mereu ca orice lux e primejdios la temelia unei casnicii noi, ca si asa sunt destule cheltuieli cu logodna si cu nunta, si mai ales sa nu uite ca mai ramane in casa o fata de maritat... Argumentele fetelor, fiind stropite cu lacrimi, avura darul sa convinga pe Herdelea care, amanetandu-si leafa si dobandind girul notarului Stoessel, imprumuta o mie cinci sute de zloti de la Banca Somesana spre a putea tine piept dorintelor Laurei.

Logodna se facu fara mare ceremonie si fara invitati. Numai Elvira Filipoiu si domnisoarele Spataru, cele mai bune prietene ale Laurei, fusesera poftite in mod exceptional. incolo nici un strain, desi Titu staruise din rasputeri sa cheme si pe sotii Lang.

George impreuna cu parintii au sosit dupa-amiaza. Batranul Pintea avea o infatisare impunatoare. inalt si spatos, se tinea drept ca bradul, cu toate ca se apropia de saptezeci, si fata-i era rumena, parand chiar aprinsa alaturi de albeata mustatilor ce se imbinau cu o barba stufoasa de apostol. in ochii albastri cuminti blandetea se imperechea cu sclipiri de vointa si hotarare. Parul mare, nins si zbarlit, parea o coroana de zapada potrivita pe fruntea lata si putin brazdata. Era preot din vremea veche, pastor harnic, dar si gata sa pedepseasca oile neascultatoare. Alaturi de dansul preoteasa facea impresia unui copil oropsit. Mica, ajungand de-abia pana la inima batranului, cu pielea obrajilor scorojita de mii de zbarcituri, cu ochii caprui vesnic speriati, cu parul lins, de o culoare nehotarata, femeia se vaieta intruna, avea sumedenie de junghiuri si vorbea cu glas tremurat si infricosat, privind des spre stapanul ei, ca si cand mereu ar fi vrut sa-i implore ingaduinta de-a deschide si ea gura.

in duminica logodnei, pe la pranz, se nimeri sa pice, nechemata, si mama lui Herdelea, o taranca indoita de spate, cu fata roscovana si zambitoare, cu niste ochi vii si cam vicleni. Neindurandu-se sa plateasca zece creitari unei carute de ocazie, a calatorit pe jos din Zagra pana aici, cu desagii in spinare, incarcati cu ce gasise mai bun prin casa pentru nepotii ei. Cand afla ca Laura se marita, o saruta de nenumarate ori si planse cu mare pofta, compatimind pe sarmana nepoata care incepe atat de curand necazurile vietii. isi aduse aminte de ,,mosul" ei, care s-a prapadit acum trei ani cazand din varful unei clai de fan pe o grapa de fier si rupandu-si sira spinarii, si care, Dumnezeu sa-l ierte, in fiecare zi o snopea in batai, incat de multe ori ii venise sa-si ia lumea-n cap de groaza lui. Numai de n-ar da si Laura peste un asemenea barbat, c-ar fi vai s-amar de sufletul ei... Laura rase de temerile bunicii, dar doamna Herdelea se necaji de atata prostie. De altfel ea nu se prea impaca cu soacra fiindca aceasta, ori de cate ori se intampla vreo cearta, tinea partea invatatorului, ba-l mai si indemna sa bea ,,ca doar o viata are omul"... Din toata familia, bunica mai bine se intelegea cu Ghighi careia ii povesti iarasi cum s-a facut domn Zaharia, fugind de acasa numai cu o traista de prune uscate si inscriindu-se singur la scoala cea mare din Armadia... Dupa ce sosira musafirii, batrana trecu la bucatarie; se simtea mai in largul ei acolo impreuna cu vizitiul lui Pintea si cu Zenobia, care venise sa dea o mana de ajutor dascalitei...

Belciug se oferise sa schimbe el inelele logoditilor si sa citeasca rugaciunea potrivita. Doamna Herdelea, in clipa solemna, avu un zambet de fericire pe buze, dar lacrimile ii curgeau siroaie. invatatorul era atat de miscat, ca trebui sa dea peste cap un pahar de vin ca nu cumva sa-l podideasca plansul. in toata casa numai Titu statea ursuz cu gandurile la Rozica.

George Pintea sorbea din ochi pe Laura. Cand s-au sarutat, dupa schimbarea verighetelor, s-au rosit amandoi asa de tare ca toata lumea a ras de dansii.

Logodna se incheie cu o masa imparateasca. Popa Belciug tinu o cuvantare miscatoare pentru fericirea tinerilor, urandu-le copii multi si viata lunga. George ii raspunse printr-o declaratie de iubire pe care preotul se grabi a o transmite Laurei. Astfel solemnitatea facu loc jovialitatii cuvenite. in atmosfera calda George, cu ochii inflacarati, plimbandu-se prin casa cu mainile la spate, incepu sa-si desfasoare planurile de viitor, despre apostolatul ce-l are de indeplinit in satul de la marginea romanismului, unde primejdiile sunt mai mari, datoriile mai multe, munca mai grea... Povesti cum in Vireag, comuna din Satmar, unde este numit el sa pastoreasca, romanii nici nu stiu romaneste, incat sunt siliti sa spuna pe ungureste ca sunt romani... Rostul lui e deci sa intoarca oile ratacite, sa raspandeasca graiul romanesc, sa intareasca mandria nationala a celor sovaitori. Se poate o chemare mai frumoasa pentru un carturar constiincios? Totusi sarcina e atat de apasatoare, ca n-ar fi indraznit sa si-o ia fara o tovarasa de viata ca Laura, ea insasi o romanca entuziasta. impreuna vor munci mai cu drag si cu mai multa incredere in izbanda... Vorbind, insufletirea ii imbujora fata, parea ca se inalta. insasi Laura, careia ii ramasese in fundul inimii teama ca viitorul ei sot e prea scund, il vedea acuma mult mai mare ca ea, asemenea unui cuceritor de suflete...

La inceput batranul Pintea fuse mai rezervat si se adancise intr-o disputa teologica cu Belciug, ca sa aiba ragaz sa studieze in acest timp pe viitoarea sotie a fiului sau, precum si restul familiei Herdelea. Privirea lui se intalnea din cand in cand cu

a lui George, care parca-i zicea mereu: ,,Ei, asa-i ca-s oameni foarte de treaba!" incetul cu incetul apoi se incalzi si el, iar mai tarziu, venind vorba de copiii lui, isi dadu drumul de-a binelea. Vorba o aduse preoteasa Profira, care se imprieteni repede cu doamna Herdelea si i se jelui ca a imbatranit si s-a trecut atat de mult pentru ca a facut treisprezece copii; dascalita o compatimi indelung si se fali, la randul sau, ca si ea a nascut noua, dar bunul Dumnezeu nu s-a milostivit sa-i lase in viata decat pe cei trei care se vad.

- Mie-mi pare rau ca-mi lipseste unul singur ca sa avem duzina completa! interveni aci batranul Pintea razand jovial, cu ochii inchisi. Noi, ce-i drept, ne-am silit cat am putut, am tras si peste douasprezece, dar tot degeaba, urma dansul vesel, uitandu-se mandru si pe rand la toata lumea, parca ar fi asteptat sa se bucure toti de multumirea lui; intalnind insa privirea lui Belciug, care zambea iertator, isi aminti ca un preot nu se cuvine sa se piarda in glume usurele, deveni deodata serios si adauga mangaindu-si barba: Unsprezece traiesc, doi am ingropat... Domnul a dat, Domnul a luat, fie-i numele binecuvantat!

Adaosul raci putin atmosfera, incat Herdelea, spre a o reinsufleti, se apropie cu scaunul de Pintea si-i zise incantat:

- Ai fost voinic de tot, cuscrule! Hehehe! Cuvantul ,,cuscrule" cazu neplacut pentru batranul Pintea, dar deoarece i se desteptase pofta de taifas, continua fara a se uita la Herdelea:

- Unsprezece ne traiesc din mila lui Dumnezeu... si toti mari, toti zdraveni, toti bine, cu ajutorul lui Dumnezeu... Iata, asta e al noualea, si arata pe George care vorbea in soapta cu Laura, fiindca laudarosiile mosneagului ii erau cunoscute si putin placute. Am ajuns de nici nu mai putem tine socoteala nepotilor... Adica stai oleaca... Alexandru trei, Profira trei, fac sase, stefan patru, Ludovica doi, iaca doisprezece... intaia duzina-i gata!..

Apoi cu gesturi ca si cand ar predica de pe amvon si cu o infatisare ce nu ingaduia intreruperi, isi insira toate odraslele, gasind pentru fiecare cate o lauda bine simtita. Alexandru, cel mai mare, e profesor in Romania, la liceul din Giurgiu; s-a insurat acolo cu fata unui arendas bogat, cu un nume grecesc, dar altfel om cumsecade. Sta foarte bine Alexandru, a luat zestre o mosie de cateva sute de pogoane si crede ca in curand o sa ajunga directorul liceului, ceea ce ar si merita, fiind un adevarat savant. Al doilea fecior, stefan, s-a instrainat putin; tine o nemtoaica din Posen pe care a cunoscut-o la Berlin pe cand studia stiintele tehnice. Altfel ea e femeie de neam, profesoara la un liceu de fete, iar el e inginer la uzinele Skoda. Au patru copilasi, frumosi si cuminti cum nu s-a mai pomenit! Pacat numai ca nemtoaica nu stie boaba romaneste si, din nenorocire, nici copiii. in fiecare vara vin cu totii de petrec cate o saptamana in Lechinta, pe cand Alexandru n-a mai fost pe-acasa de vreo zece ani. Pe urma, dupa varsta, intre baieti, vine Liviu, care-i numai de treizeci si doi de ani si e capitan de stat-major, acuma la comandamentul corpului de armata din Graz, dar are sperante multe sa-l mute in curand la Sibiu, mai aproape de acasa. Stralucit baiat si cu viitor de aur. A terminat intaiul scoala de razboi, iar toamna aceasta si-a trecut cu distinctie examenul de ofiter superior in statul-major. O singura meteahna are: i-e groaza de insuratoare. Nu stiu cui sa semene, caci in neamul Pintea toti sunt dragastosi. Poate ca preoteasa, care in viata ei n-a ridicat ochii asupra altui barbat, macar ca a fost in tinerete ca o floare... Fireste ca in familie se afla un medic. Este Virgil, stabilit la Sibiu, avand o clientela strasnica, de-l invidiaza pana si strainii. Fiind un roman infocat si facand orice sacrificii pentru cauza nationala, e foarte bine vazut in cercurile politice romanesti conducatoare si n-ar fi de mirare sa ajunga ca maine deputat in Camera din Budapesta... Cel mai potolit dintre toti este Ionel, contabil la o banca mare din Cernauti, strangator, harnic, priceput in socoteli, menit sa devina milionar sau cel putin director de banca... Acuma vine la rand George, baiat bun si el, mai ales ca s-a dedicat carierei parintesti. Cand va inchide ochii batranul, George va continua sa pastoreasca turma credinciosilor din Lechinta... Mai raman doi feciori, Marcu si Vasile. Cel dintai e zvapaiat de tot cu nationalismul; el a fost, anul trecut, conducatorul grevei studentilor romani din Budapesta, pentru ca un profesor a incercat sa-i opreasca de-a vorbi romaneste. Vasile acuma isi termina liceul la Blaj... Dar fetele! Cea dintai, botezata Profira, dupa numele preotesei, e maritata tocmai in Basarabia, langa Chisinau. A intalnit-o un boiernas basarabean la Giurgiu, pe cand ea era la Alexandru, si intr-o buna zi primim vestea ca ,,dragi parinti, mi-am gasit fericirea, m-am logodit cu..." atata-i norocul de calator! Pe cea de-a doua, pe Ludovica, a luat-o avocatul Victor Grozea din Cluj si are doi copii, un baiat si o fetita. si in sfarsit Eugenia, mezina, o frumusete rara, e nevasta deputatului Gogu Ionescu din Romania. Se zice c-a innebunit saloanele Bucurestilor, toata lumea o rasfata. Adevarat ca e si tanara de tot, mai mica decat George, desi acum se implinesc trei ani de la cununia ei...

Pomelnicul copiilor iubiti stoarse lacrimi preotesei, fiindca sunt atat de imprastiati in lumea mare si n-a avut noroc sa-i mai vada macar o data impreuna, desi poate maine-poimaine va inchide ochii pentru totdeauna, prapadita si arsa cum este de povara anilor. Pintea ii curma jelania cu un gest falnic:

- Lasa, baba, fii linistita si ai rabdare! Mai avem oleaca si apoi putem sarbatori nunta noastra de aur, dac-o vrea si Dumnezeu... Atunci o sa-i strangem pe toti, cu catel si purcel din toate colturile... Ca sa se implineasca voia dumitale!

Gura batranului acuma toraia intruna, incat Herdelea de-abia a putut schimba cu dansul, intre patru ochi, vorbele serioase cuvenite, declarandu-i ca Laura n-are zestre, dar in schimb are inima si... Pintea il intrerupse nemultumit:

- Eu am un principiu: nu ma amestec in casatoriile copiilor. Fiecare sa doarma cum isi asterne. Treaba lor e sa fie cu ochii in patru...

Nici invatatorul nu fu prea multumit cu raspunsul cuscrului, dar il inghiti surazand ca si cand ar fi auzit o gluma buna.

Se invoira ca ziua cununiei s-o stabileasca Pintea, prin scrisoare, dupa ce se vor fi instiintat toate neamurile. Deocamdata ramase hotarat doar atata: ca nunta vor face-o in Armadia, pentru a-i putea da solemnitatea cuvenita.

Familia Pintea pleca noaptea tarziu spre Lechinta cu trasura. Cum iesira din sat, batranul incepu sa dascaleasca pe George ca s-a pripit, ca nu-i place ce a vazut aici, ca se baga intr-o ceata de calici care mai umbla sa-si ascunda mizeria prin sforaiala in vorbe ca si in fapte, ca in sfarsit sa ia bine seama pana ce nu-i prea tarziu... George se scandaliza ca un tata poate vorbi astfel despre niste oameni asa de simpatici care ca maine ii vor fi rude. Caci nu va renunta la Laura pentru toate comorile lumii. intelege ca batranul ar fi fost mai bucuros sa-l insoare cu vreo stramba bogata si ca-l doare o nora fara zestre. Dar orice incercari de a-l opri, mai ales dupa ce s-au si logodit, sunt absolut zadarnice. si decat sa-i terfeleasca mireasa, mai bine sa-i vorbeasca de altceva. Batranul, cotropit de oboseala si de somn, a capitulat repede, urmand pilda preotesei care, leganandu-se in hurducaturile trasurii, dormita usor cu gura cascata si cu ochii inlacrimati...

in casa Herdelea insa lumina nu se stinse pana spre dimineata. O bucurie mare stapanea toata familia. De-abia acum isi dadeau seama de norocul Laurei. invatatorul insira triumfator si de mai multe ori toate neamurile lui George, intreband mereu pe Laura daca n-a avut el dreptate cand a staruit sa-si alunge gargaunii din cap si sa fie cuminte? Pe fata logodnicei se intiparise, ca o masca, un suras de fericire. Fagadui surorii sale ca o va lua cu dansa sa o mai scoata prin lume, caci nu se stie de unde sare norocul omului si mai ales al unei fete. Iata, ea, daca nu se ducea atunci la Sangeorz, n-ar intra azi intr-o familie atat de mare si de distinsa. Doamna Herdelea tacea, zdrobita de emotie, cu ochii umezi, strangand buzele punga ca sa n-o podideasca plansul, iar Ghighi, una-doua, se repezea la Laura si o acoperea de sarutari... Titu nu lua parte la bucuria generala. El tocmai acuma framanta in minte o poezie in care voia sa cante iubirea herculeana.

- Norocul Laurei poate sa fie si norocul tau, Titule! ii zise Herdelea cautand sa-l dezmorteasca.

- As! Norocul meu sunt eu insumi! raspunse tanarul cu emfaza.

- Bine, bine, nu zic ba, urma invatatorul. Ma gandesc insa ca acuma, cu atatea rude mari in lume, ti-ar fi mai usor si tie sa treci in Romania, cum a trecut Cosbuc, sa te apuci mai serios de isprava...

- Las' ca mai este vreme, mormai Titu scurt, dornic sa schimbe vorba.

Herdelea insa se supara si-i imputa ca-si pierde timpul cu fleacuri in loc sa-si croiasca un rost in viata, ca trebuie sa munceasca daca vrea sa razbeasca... Vazand ca discutia se ingroasa, Titu se dezbraca si se culca foarte amarat ca nici chiar tatal sau nu-i respecta nazuintele, hotarat ca a doua zi sa se intalneasca negresit cu Rozica, singura fiinta in lume care-l intelege aievea.

Numai mama lui Herdelea era ingrijorata si plangea ca Laura, saracuta de ea, e pe cale sa se instraineze, in loc sa se fi maritat mai pe aproape, cu vreun flacau bogat, poate chiar din Pripas...

Spre sfarsitul caslegilor se raspandi zvonul in sat ca Ana lui Vasile Baciu ar fi insarcinata. Nimeni nu stia de unde a pornit vorba si multi nu credeau. Vestea insa umbla din casa in casa, in soapta, ca un talhar. Femeile o infloreau, o dichiseau cu voluptate. Cand trecea Ana pe ulita, nenumarate perechi de ochi o pandeau de dupa toate gardurile si din toate ferestrele, in taina, masurandu-i mijlocul, pipaindu-i burta, cercetandu-i mersul. si cele mai sirete spuneau celor proaste:

- Nu vezi, lelita, cum umbla sa-si ascunda pacatul, cum se strange in bete ca intr-un chimir?

si cele mai pacatoase o barfeau mai staruitor, ca omul care nu poate avea odihna din pricina paiului din ochiul aproapelui.

Ana, de altfel, din noaptea aceea, traia cu frica in san. Se mira ca George tace, cand ea era sigura ca el stie tot. in fiece minut se astepta sa i se dea in vileag pacatul si asteptarea aceasta era mai chinuitoare ca insasi constiinta greselii. De atunci incoace George n-a mai calcat pragul casei lui Baciu, desi fata de Ana se purta parca nu s-ar fi intamplat nimic. Vasile Baciu nu pricepea de ce nu mai vine George si, intr-o seara, s-a sfatuit si s-a chibzuit cu fata cum sa afle pricina schimbarii lui? Atunci, din incurcatura ei, din galbenirea obrajilor ei, din balbaielile ei speriate, taranul si-a adus aminte ca prin vis... si fata i s-a luminat. Banui pricina. Apoi cand, in cateva nopti, simti ca Ana iese afara pe furis si ramane in frig cate-un ceas, doua, se linisti pe deplin. intelegea tot si era multumit. Patania fetei aducea apa tocmai la moara lui. ii parea chiar bine ca a pacatuit, ca asa George va trebui sa o ia mai repede, iar el va scapa de o grija. isi zicea ca flacaul acum vine intr-ascuns, dar curand va trebui sa vie in petit. De aceea, intalnindu-l, ii arata mai multa prietenie ca in trecut, ii facea cu ochiul spre a-i arata ca stie si nu-i suparat, si-l cinstea ca pe un ginere gata, ceea ce pe George il zapacea...

Fata insa astepta noptile cu nerabdare din ce in ce mai mare. Zilele scurte de iarna i se pareau nesfarsite si, indata ce se insera, isi pierdea cumpatul, se rosea la fiece vorba a tatalui ei, isi facea mereu de lucru pe-afara ca sa asculte de n-a sosit cumva Ion, cu frica in inima ca poate n-o sa mai vie, si nu stia cum sa astearna patul mai repede, sa se culce batranul si sa stinga lampa. si flacaul se infiinta nesmintit, vesnic spre miezul noptii, scartaind putin portita ca sa-i dea de stire... in casa insa n-a mai intrat niciodata. Ana a pregatit, chiar de-a doua zi, un culcus moale intr-un stog de paie din gradinita. Peste o saptamana s-au mutat in podul grajdului, unde erau mai adapostiti de orice primejdie.

Pe la Craciun, Ana a stiut sigur ca a ramas grea si, intr-o imbratisare patimasa, printre vorbe de iubire, sopti lui Ion ca de acuma viata ei atarna de vointa lui. Flacaul nu zise nimic, dar de atunci nu mai veni in fiecare noapte.

Zvarcolindu-se fara somn pe cuptor, fata il astepta totusi mereu, isi ascutea urechile sa auda scartaitul portitei, ii tiuiau creierii de incordare si nu putea inchide ochii pana dimineata. A doua zi cauta si-i gasea ea singura scuze, iar apoi, cand dupa mai multe nopti chinuite Ion catadicsea sa se arate, ea nici nu indraznea sa-l mustre, de teama ca nu va mai veni deloc. Se simtea o jucarie in mainile lui si totusi nu-i trecea prin gand sa-l invinuiasca. De altfel, isi zicea, in iubire nici nu poate fi vorba de vina. Ei doi sunt sortiti unul altuia. Ce s-a intamplat era scris sa se intample. Cu toate acestea ii era rusine de lume incat de-abia cuteza sa iasa din ograda. Lumina zilei ii ardea obrajii. Cand avea trebuinta sa mearga pe ulita, umbla cu ochii in pamant, sa nu fie nevoita sa intalneasca privirile oamenilor. isi inchipuia ca rusinea ei trebuia sa ranjeasca de pe toate coperisurile caselor. Atunci se intreba spaimantata, cum are sa se sfarseasca nenorocirea aceasta? De ce nu mai incearca Ion s-o ceara de nevasta, s-o scape din ghearele grijilor? Poate ca marturisind tot, tatal ei s-ar inmuia, daca cumva n-ar omori-o... Sau Ion lasa inadins sa treaca vremea, s-o arate satul cu degetul? Banuiala ca Ion ar fi in stare sa-si bata joc de sufletul ei o ingrozea mai mult decat mania batranului...

Flacaul lipsi o saptamana incheiata, iar pe urma cand veni nu mai vru sa se suie in podul cu fan. Aminti Anei ca, intr-o noapte, Vasile Baciu a iesit de a dat vitelor nutret si era cat pe-aci sa-i descopere. Fata n-avu curajul sa mai staruie, dar ii spuse cu glasul tremurat de lacrimi sa vie mai des, ca si inainte, si sa faca ceva, ce-o crede dansul de bine, pentru ca in curand nu-si va mai putea ascunde sarcina... Ion mormai cine stie ce, si din noaptea aceea nu se mai arata pe la Ana.

Trecu o saptamana, doua, cinci... Fata afla ca Ion s-a dus sa taie la padure in muntii Bargaului, impreuna cu alti barbati. isi dadu seama ca e pierduta, ca de-acum numai de la Dumnezeu mai poate nadajdui scapare. Se prapadea plangand amarnic, ca si cand ar fi avut nevoie de toate lacrimile din lume ca sa-i inece durerea ei cea mare... Fata i se ingalbeni si se impestrita cu niste pete pamantii... Pacatul nu se mai putea tainui si rafuiala se apropia.

Deoarece caslegile erau pe sfarsite, iar George nici habar sa vina sa ceara fata, Vasile Baciu incepu sa se posomorasca. Adica sa fi vrut flacaul sa-si bata joc de Ana si s-o lase pe urma de rasul satului? Daca ar fi asa, atunci... Nu putea sa se gandeasca ce-ar fi atunci, caci il cuprindea mania si i se intuneca mintea. De cateva ori se hotari sa mearga la Toma, sa se inteleaga impreuna omeneste. Dar totdeauna, cand sa iasa pe poarta, simtea ca-i crapa obrajii. Cum sa se duca el sa-si imbie fata, ca un cersetor? Intra la Avrum, se imbata si ocara pe George, vorbind singur in fundul sticlei de rachiu.

in sfarsit nu mai erau decat cinci-sase zile pana sa intre in postul cel mare. Ana incepea sa aiba ameteli si uneori chiar varsaturi. sortul i se rotunjea vazand cu ochii... Vasile Bacau ii vedea suferintele si o compatimea. ii fu frica sa nu se prapadeasca fata si, inainte de a chema pe doctorul Filipoiu din Armadia, care e scump si nici nu se uita la om pana nu-i ia banul din mana, aduse pe baba Firoana, mestera mare in descantece si moasa vestita in toate satele dimprejur. Firoana, zbarcita la fata, dar sprintena la suflet, schimba numai doua soapte cu Ana, o pipai usor pe pantece si apoi spuse verde taranului:

- Mare mirare sa nu fie baiat, mai Vasile!... Numai sa-i ajute Dumnezeu sa-l poarte sanatoasa...

Fata se ghemui pe vatra, ca un caine vinovat, cu ochii in pamant, asteptand s-o omoare. Vasile Baciu insa nu rosti nici o vorba. Statu toata seara cu cotul pe coltul mesei, cu privirea inghetata, oftand des ca un bolnav de moarte.

Ghita Pop, singurul copist roman de la judecatoria din Armadia, unul din pretendentii dascalitei de pe vremea cand ju cau impreuna teatru in Monor, stand intr-o zi la un pahar de bere cu Herdelea, cu care era prieten din copilarie, ii spuse ca e zarva mare la judecatorie din pricina anchetei oranduite de ministrul justitiei, in urma plangerii lui Ion Pop-Glanetasu din Pripas. Judecatorul turbeaza si asteapta dintr-o clipa intralta sosirea unei comisiuni de la tribunalul din Bistrita, trimisa sa cerceteze si sa raporteze fara intarziere. Toti se intreaba cine i-o fi facut pozna asta judecatorului?

- Sa-ti inchipui, draga Zaharie, ce cap are seful! sfarsi zambind copistul. Nu ca i-ar fi frica. Fiindca vorba ceea: corb la corb nu scoate ochii. Dar rusinea pe el sa se pomeneasca cu asemenea bobarnac. Cred ca mai bucuros ar fi fost sa-i fi tras cineva doua palme in piata bisericii, decat sa pateasca una ca asta. S-a si jurat insa ca nu se mulcomeste pana nu afla cine a indemnat pe taran sa faca jalba si cine i-a facut-o, si pana nu-i baga in puscarie pe toti!

Herdelea simti o sageata prin inima auzind vestea si mai ales amenintarea judecatorului. De frica se gandi un moment sa marturiseasca copistului ca el e autorul plangerii si sa-l intrebe cum sa se apere de s-ar intampla sa-l descopere in cele din urma? Dar isi lua seama repede. Oricat de prieten i-ar fi Ghita Pop, tot s-ar putea sa scape o vorba pe undeva, chiar fara voie, si sa-l nenoroceasca. Apoi, curand, stiindu-se la adapost, o mandrie priincioasa ii umplu pieptul, care parca-i zicea: ,,Uite ce ai fost in stare sa faci tu, Zaharia Herdelea! Vezi ce putere ai? Sa mai pofteasca cineva sa te infrunte!" Rase deci si el, isi freca mainile si zise copistului, tragand cu ochiul:

- Lasa-l ca bine-i face, fie vorba-ntre noi! Sa-l mai zgaltaie nitel si pe dumnealui, ca prea se fuduleste de parc-ar fi frate cu sfantul Petru!

Cum ajunse acasa, striga pe Ion si-i povesti ce-a auzit, avand grija sa-i reaminteasca foarte grav ca, orice l-ar intreba comisiunea, el sa spuna sus si tare ca jalba i-a scris-o un domn de la Bistrita pe care nici nu stie cum il cheama. Dupa ce flacaul se jura si se inchina ca va face intocmai, Herdelea declara cu multa demnitate ca in sfarsit a sosit si ceasul dreptatii. Se credea in sufletul lui razbunatorul nedreptatilor... Laura si Ghighi impartaseau mandria tatalui lor, mai cu seama pentru ca judecatorul n-avea buna-cuviinta nici sa le salute, cand le intalnea, desi le cunostea foarte bine. Dascalita insa ar fi fost mai bucuroasa sa vada la racoare si pe popa Belciug, pe care nu-l putea suferi oricat cauta dansul s-o linguseasca; pe cine a scos ea de la inima, scos ramane in vecii vecilor.

- Fii pe pace, nevasta, ii zise Herdelea trufas, ca nu scapa nici sfintia sa cu mana goala din comedia asta! Are sa manance si el rusinea cu lingura, n-ai grija!

Niciodata n-a salasluit atata mandrie in casa Herdelea ca in zilele acestea. Viitorul se intrezarea trandafiriu. Din toate partile nadejdile bune suradeau.

Laura, de cand se logodise, trecuse printr-o schimbare mare. Serioasa fusese ea intotdeauna, dar acuma parca seriozitatea ii sedea mai bine. De unde pana atunci nu se potrivise deloc in pareri cu mama ei, azi vorbeau ca doua tovarase si nu se sfia s-o intrebe mereu, ba cum se gateste cutare mancare, ba cum se croiesc pantalonii barbatesti, ba cum se fac muraturile... Era hotarata sa fie o gospodina desavarsita, sa vada Pintea ca, desi ea n-a avut zestre, are in schimb atatea alte calitati pretioase incat se poate lua la intrecere cu orice domnisoara din Ardeal. Mai ales se gandea ca va iubi foarte mult pe George, ca astfel sa-l rasplateasca pentru dezinteresarea lui care, pe langa ca-i face cinste, e o floare asa de rara in lumea asta materialista. Dar indata ce voia sa-si inchipuie cum il va iubi, se izbea de nedumerire. Nu ca i-ar mai fi pasat de Aurel Ungureanu. Lasitatea lui o scarbea, indeosebi de cand auzise din gura viitorului ei socru pomelnicul neamurilor distinse care, era sigura, o vor primi cu bratele deschise. Totusi se intreba in sufletul ei daca tocmai schimbarea aceasta brusca nu e o dovada de egoism interesat din partea ei?

La urma urmelor Aurel i-a fost drag. isi amintea cu cata tremurare de inima ii dorea vizitele, cum i se intiparea in minte

fiece vorba a lui, cu ce placere dansau impreuna la toate petrecerile... Amintirile o zapaceau. Daca asta n-a fost iubire, atunci ce-i iubirea?... Adevarat ca pe urma el s-a purtat urat neavand nici o tresarire de indignare cand a aflat ca Pintea i-a cerut mana, ceea ce insemneaza ca, pentru el, iubirea ei a fost o jucarie fara pret, o simpla trecere de vreme. Poate insa ca si ea a fost vinovata, ca n-a facut cu el decat exercitii de cochetarie... Dar Pintea? Se roseste gandindu-se la sarutarea lui de logodna, la strangerile de mana, la vorbele lui de dragoste soptite cu o inflacarare stangace. Toate nu starnesc nimic in inima ei, afara de o sfiala aproape dureroasa... Pana acuma cateva saptamani avusese convingerea ca iubirea e ceva foarte poetic, eteric si romantic, ceva scaldat in serenade, oftari ascunse si visari la luna; crezuse ca cel care va iubi-o aievea va rapi-o intr-o noapte fara stele. Iar azi e in pragul cununiei si, in loc de fraze pompoase, mintea ei framanta numai bucatarie, gospodarie, proza si, printre acestea, dorinta vaga de-a vedea pe George mare, frumos si bun... Lucrand la trusou, ramanea deseori cu mainile in poala si cu ochii in gol, asteptand parca un raspuns care nu putea veni. Pintea ii scria in fiecare zi si ea primea scrisorile cu o strangere de inima din ce in ce mai mare. ii era frica de clipa in care vor inceta inchipuirile ce o ingrijorau.

Acuma ar fi avut nevoie de un duhovnic sufletesc care sa-i inteleaga tulburarea si sa i-o aline. Mama ei insa n-ar fi ingaduit in ruptul capului asemenea zbuciumari. Daca ea, care se credea o martira a casniciei, nu si-a pus niciodata intrebari pacatoase, cum ar putea sa-si puna Laura care a dat peste un om de seama, nu cum a fost Zaharia Herdelea. Asa ceva ar fi o faradelege nemaipomenita... Ghighi iarasi nu era in stare sa-i patrunda gandurile. Era prea copilaroasa pentru niste lucruri atat de serioase. Laura incerca sa se sfatuiasca cu ea, dar raspunsurile ei naive si zgomotoase nu-i risipeau sovairile. Cu prietenele ei, oricat ar fi fost de intima, tot nu indraznea sa-si deschida inima pana in fund. Numai Titu ar fi linistit-o, dar el parca nici nu vrea sa stie de fericirea ei. Niciodata, de cand soarta ei e aproape sa se hotarasca, n-a cautat sa-i usureze indoiala... El parea instrainat de nazuintele ei, ca si cand ar trai in alta lume...

intr-adevar, Titu, cazut in mrejele iubirii patimase, nu mai traia decat pentru Roza Lang. Dupa cateva intalniri, femeia ii cucerise toate gandurile si toate simturile. Ea il preocupa ziuanoaptea, tulburandu-l, chinuindu-l si fericindu-l. Restul lumii, pentru dansul, parca nici nu mai exista. Nu trecea o zi fara sa se duca prin Jidovita, sa se faca luntre si punte barem s-o vada, sa-i culeaga un zambet cu inteles sau o privire dragastoasa cu care sa-si mangaie dorintele pana se va ivi clipa nepretuita cand s-o poata strange iar in brate. Nimic nu-l mai interesa afara de Roza, nici chiar lecturile lui, caci in fiecare fraza, printre toate randurile ii rasarea mereu ea si numai ea, ademenitoare si starnindu-i noi pofte. Ceasuri intregi isi tortura creierii sa cizeleze cate-un vers sau macar vreo imagine in care s-o nemureasca pe ea... Doamna Lang de altfel se simtea magulita ca a desteptat o iubire atat de puternica in inima tanarului fara trecut si-i raspundea cu cochetarii vesnic noi. Istetimea ei instinctiva nascocea cu usurinta prilejurile de intalnire si de imbratisare. Pasiunea aceasta o inviora si o infrumuseta. Trebuia sa faca sfortari sa se stapaneasca si sa nu-si piarda capul cu totul. Prudenta femeii insa trezea o gelozie furtunoasa la Titu, caruia ii parea rau de orice privire aruncata altuia, de orice vorba schimbata cu altcineva, iar mai tarziu incepu sa-l doara si gandul ca Roza traieste intr-o casa cu Lang si ca chiar se culca in acelasi pat. ii umbla prin minte s-o desparta de sotul ei si s-o ia de nevasta. intr-un moment de insufletire ii spuse si ei ce-a hotarat, si ea ii multumi cu un uragan de sarutari. indata isi dadura seama amandoi ca, de vreme ce el n-are nici un castig, ea n-ar putea trai nici o zi fara Lang. Atunci Titu ii fagadui ca o va duce cu el in Romania, cand va fi sa plece. Deocamdata insa nu se mai gandea serios sa se arunce in vartejul necunoscutului.

Dupa dibuirile inceputului se intalneau mai ales acasa la ea, in timpul cand Lang era la scoala. Titu se obisnui curand si nu-i mai fu frica sa nu-i prinda barbatul. isi intocmi chiar o replica strasnica pentru orice eventualitate: ,,Domnule, ne iubim, si te uram! Slobod esti sa iei orice hotarare!"

Cuvintele acestea i se pareau si demne, si eroice. Din nenorocire, n-avea nevoie de ajutorul lor. Lang era mai orb ca toti barbatii si nici nu visa macar sa-i banuiasca. De multe ori, in pauze, repezindu-se acasa sa mai traga o dusca de rachiu ca sa-si intareasca energiile pedagogice, gasea pe Titu intre patru ochi cu Roza. Nu se mira si nu se supara, ci zicea vesnic foarte senin:

- Aici esti, amice? Esti dragut ca mai tii de urat nevestei mele, ca eu n-o prea rasfat. Ce vrei, am imbatranit... Doresti un paharel?

Titu nu se mai ducea nici prin Armadia. De la serata dansanta nu vorbise mai mult de doua ori cu Lucretia Dragu. De cand putea strange in brate pe Rozica, nu mai zicea ca are nevoie de iubiri vaporoase. ,,Oachesa cu ochii verzi", cum o preamarise el odinioara in poezie, nu-l mai inspira catusi de putin. I se parea o mica ipocrita increzuta... De altfel nu mai simtea nici o trebuinta sa povesteasca nimanui cum a cucerit iubirea Rozei. Pasiunea adevarata merge mana in mana cu discretia.

Herdelea, incurajat ca una din fete si-a gasit norocul urmand sfaturile lui intelepte, se framanta acuma sa asigure si viitorul baiatului. Astfel nu scapa nici o ocazie de a reaminti lui Titu ca vremurile sunt grele, ca omul trebuie sa-si croiasca un drum in viata, ca anii trec ca vantul si cel ce n-a muncit n-are la batranete, si in sfarsit c-ar fi bine sa se gandeasca si el la ziua de maine. Titu se infuria intelegand, caci orice asigurare de viitor insemna o despartire de Rozica. Dar iarasi nu putea starui sa se eternizeze in lenevie si deci raspundea morocanos:

- Am zis ca eu nu vreau? Gasiti-mi o slujba, orice ar fi, si iata ca ma duc! Daca nu sunteti in stare sa intelegeti talentul meu, am sa ma fac chiar si maturator de strada, ca sa va scapati de mine si sa nu-mi mai bateti capul ca sunt trantor si nimic mai mult!

Supararea lui ii mahnea pe toti din casa. Fetele sareau si-i luau apararea. Dascalita, induiosata, facea semne indignate lui Herdelea sa-l lase in pace, pe cand invatatorul, incurcat, se scarpina in ceafa si, vrand s-o dreaga, il jignea mai rau.

Vizitele prea dese la doamna Lang incepura cu vremea sa bata la ochi ovreimii din Jidovita. Fetele hahamului Cahan, batrane si inacrite, neavand alta treaba si fiind vecine cu Lang, se apucara sa pandeasca de cate ori vine Titu, sa se uite la ceas cand intra si cand iese. si, deoarece Roza facea pe mandra fata de ele si le privea de sus, raspandira vorba ca intre unguroaica lui Lang si feciorul dascalului din Pripas nu poate fi lucru curat. De atunci incolo ochii care urmareau pasii lui Titu se inmultira, iar stirea ca Rozica pune coarne lui Lang se intinse, trecu si in Armadia starnind senzatie printre invatatorii de acolo, si in sfarsit ajunse la urechile lui Herdelea. Batranul nu era impotriva unor astfel de pierderi de vreme, dar punand in legatura nervozitatea si nepasarile lui Titu cu zvonul acesta, se temu sa nu izbucneasca cumva vreun scandal care sa pericliteze viitorul baiatului si se puse deci cu tot dinadinsul sa-i gaseasca mai curand barem un loc de subnotar undeva, ca sa-l indeparteze din bratele iubirii primejdioase. Mai ales ca aproape in acelasi timp, dar pe alte cai, vestea sosi si la cunostinta fetelor si a doamnei Herdelea care nu stia cum sa blesteme mai avan pe ticaloasa ce nu se sfieste a-si pune mintea cu un copil.

Astfel toata familia se bucura cand invatatorul, intr-o seara, vesti ca a intalnit in Armadia pe notarul din Gargalau, care tocmai are mare nevoie de un ajutor priceput si ar primi cu placere pe Titu, platindu-i o leafa foarte buna. Titu ingalbeni.

- Gargalau? zise dansul cu glas stins, masurand in gand departarea dintre Jidovita si locul surghiunului.

- Gargalau... Nu e departe, raspunse batranul, parca ar fi ghicit rostul intrebarii. Al saptelea sat de la Armadia... Notarul e un om de isprava. Aveti sa va intelegeti ca fratii. si pe urma acolo poti strange si bani, caci nu vei avea nici o cheltuiala, incat sa poti pleca mai tarziu unde te indeamna inima... Nu-i vorba sa te impotmolesti in Gargalau. E ceva provizoriu...

Herdelea vorbea atat de bland ca Titu nu gasi putinta sa se supere. Dar, fiindca voia sa se sfatuiasca mai intai cu Rozica, raspunse in doi peri:

- Bine, bine... Acum sa ma mai gandesc si eu putin, o zi, doua... Ca doar nu arde...

Roza Lang, simtind ca lumea forfoteste, il povatui sa se duca, dar il puse sa jure ca nu o va insela si ca va veni cat mai des posibil. in schimb ii fagadui si ea ca va merge sa-l vada, fiindca de acum nu mai poate trai fara iubirea lui, desi trebuie sa fie cu ochii in patru, caci o lume intreaga umbla sa-i sfasie inima...

in joia cand Herdelea vazu iar in Armadia pe Friedman si-l incunostiinta ca saptamana viitoare Titu poate pleca la post, pe la amiaza se intalni, prin fata liceului, nas in nas cu judecatorul, care tocmai iesea de la slujba. invatatorul saluta respectuos, dar baga de seama ca ungurul incrunta din sprancene fara macar sa miste din cap. Dupa ce se departa cativa pasi, judecatorul il striga inapoi si-l intreba brusc, privindu-l aspru si iscoditor:

- Asculta, domnule Herdelea, dumneata ai facut unui taran din Pripas o plangere, la minister, impotriva mea?

invatatorul sovai o clipa si pe urma raspunse balbaind cu limba de plumb, abia gasind cuvintele unguresti in minte:

- Eu! Oo, cum va inchipuiti una ca asta? Eu care... respectul legilor...

- Foarte bine, mormai judecatorul intorcandu-i spatele cu dispret.

intalnirea aceasta ii infipse un cui in inima. Vasazica ungurul banuieste, poate chiar stie sigur, ca el e autorul reclamatiei?... Pana acasa intoarse si suci toate urmarile posibile ale nenorocitei intalniri. Dar cum sa fi aflat ungurul? Sau poate chiar el insusi o fi scapat undeva vreo vorba tradatoare? Cu neputinta n-ar fi, caci intre prieteni cam are si el obiceiul sa spuie vrute si nevrute. Apoi fusese destul de nerod sa se increada ca l-a pocnit atat de urat incat parca-l si vedea destituit, de nu si intemnitat... Daca insa se dovedeste acum aievea ca el a facut jalba, atunci ungurul e in stare sa-si implineasca amenintarea. Vorbele de deunazi ale copistului ii rasunau in urechi iarasi, parca mai infricosatoare.

Acasa tocmai sosise scrisoarea lui Pintea care hotara cununia pentru Duminica Tomii. Se sili sa se bucure, ca si ceilalti, dar inima ii ramase mohorata. Gasi un pretext si se repezi peste drum, la Glanetasu, sa reaminteasca lui Ion ca, daca va sufla vreun cuvant, va fi foarte rau pentru amandoi. Flacaul i se paru cam nepasator, desi s-a jurat iarasi ca mai bine sa-l taie in bucati decat sa vanda tocmai pe domnul invatator care i-a facut numai bine. Juramintele lui totusi nu-l linistira. Din toata purtarea lui Ion parca citea si mai lamurit primejdia.

Sufletul i se umplu de o ingrijorare dureroasa. Familiei insa nu se indura sa-i marturiseasca nimic. De ce sa le tulbure bucuria? La urma urmelor poate frica il face sa exagereze, poate ca constiinta vinovatiei isi bate joc de dansul... Un strop de nadejde ii picura in inima, pornind o lupta vajnica cu presimtirile rele.

Vasile Baciu se zvarcoli toata noaptea ca pe jaratic. Baba Firoana parca-i urnise in creieri toate gandurile care acuma nu-si mai regaseau locurile. Stinse lampa brusc ca si cand i-ar fi fost rusine de lumina. Prin intuneric putea geme mai slobod. Patul i se parea de fier, oricat indrepta paiele sub cearsaf ca un bolnav ostenit de zacere. Dupa cuptor, Ana, cu respiratia supta, isi ascutea auzul, intocmai ca in noaptea cand se fransese intaia oara in bratele lui Ion, pandind somnul tatalui ei si asteptand, la fiece miscare, s-o inhate de picioare, s-o traga jos din culcus si s-o zdrobeasca...

Spre ziua, fata atipi putin. Cand se trezi, speriata, in casa patrunsesera zorile albe de iarna si batranul nu se mai vedea. in sufletul ei groaza se masura cu parerea de rau. Barem dear fi batut-o, ar fi scapat de adastarea aceasta mai chinuitoare ca orice durere. Lacrimile si vaietele i-ar fi usurat suferinta trupeasca, in vreme ce astfel o piatra de moara ii turteste incetul cu incetul inima, vrand sa stoarca un raspuns la intrebarea: ce vrea sa faca tata? Ea de mult isi inchipuia ca batranul stie cu cine a pacatuit si se minuna mereu ca tace. Uneori se gandea ca inadins asteapta pana se va intoarce Ion de la munte. Dar acuma flacaul era iar acasa si Vasile Baciu se natangea in tacere.

Doua zile spalase si fiersese in tinda rufele murdare; azi avea de gand sa le laie si sa le limpezeasca in Garla Popii ce curge in dosul casei, la capatul gradinii. Se incalta cu opincile, isi sufleca poalele si zadiile, si porni cu toporul subsuoara, sa sparga gheata si sa-si potriveasca locul. in gradina zapada radea, alba si sticlitoare, ca obrazul unei fecioare neprihanite. Anei parca-i era mila s-o calce cu opincile greoaie si sa strice pojghita de fulgi proaspeti care suspinau dureros sub pasii ei. Din cateva lovituri de topor desfunda o gaura rotunda in gheata groasa de-o palma si captusita cu omat. Apa zbucni afara in bolbociri manioase, ca si cand s-ar fi caznit sa se smulga de sub apasarea invelitoarei de gheata, inmuind si manjind fara crutare zapada de primprejur... Apoi fata se duse si se intoarse, avand subsuoara un cos de rufe ude de lesie, peste rufe scaunul de laut si maiul, iar intr-o mana aducand o oala cu apa fierbinte in care sa-si dezmorteasca degetele cand o va fi razbit gerul.

isi impartise treburile asa incat sa se poata intoarce de mai multe ori in casa cu bucatile laute si limpezite, sa vada daca a venit batranul. Batea zdravan cu maiul rufa asezata pe scaunul lung si cu picioare scurte, ca sa iasa mai intai lesia, apoi o dadea in garla. O batea iar si iar o dadea prin apa, pana ce ramanea ca zapada de curata; pe urma o storcea bine, o scutura si o punea la o parte... Gerul ii dardaia carnea si oasele. Oboseala o istovea din ce in ce. Nu simtea insa nimic. Apa fierbinte se raci in oala, uitata. in schimb capul ii duduia de aceeasi intrebare aprinsa: ,,Ce va face?" si cu cat se intetea, cu atat lua parca mai multe intelesuri: ,,Ce va face tatal ei, ce va face Ion, ce va face lumea..."

I se statornicise in creieri siguranta ca Baciu s-a dus la Ion... si acuma ghicea mereu, ba ca va fi bine, ba ca va fi rau... in rastimpuri totusi, fara sa-si dea seama, se oprea din lucru, trudita de povara ce-o purta sub inima. Deseori privirea i se scalda pierduta in apa care se zbatea la picioarele ei, cand ispititoare ca niste soapte de dragoste, cand amenintatoare ca un dusman insetat de razbunare. Dar ganduri de moarte nu se mai puteau apropia de sufletul ei. Ba, aducandu-si aminte cum era cat pe-aici sa-si faca seama asta-vara, umbland pe langa Somes, se mira ce nesocotita a fost si repede se indrepta din sale, respira adanc si-si mangaia pantecele rotund, in nestire, cu mainile crapate si rosite de inghet...

Vasile Baciu plecase in faptul zilei, brusc, dupa o noapte intreaga chinuita de sovairi si chibzuiri. Mintea lui, neobisnuita cu framantarea gandurilor, clocotise neincetat ca o oala plina si descoperita, uitata pe un jaratic mare. O rusine ametitoare ii strangea inima, nu pentru ca fata a ramas insarcinata, ci pentru ca George nu vine s-o ia... daca a pangarit-o. Rusinea il infuria insa cand isi zicea ca, deoarece flacaul nu se grabeste sa fie om de treaba, va trebui sa se duca dansul sa se inteleaga cu Toma, sa nu se intample sa nasca Ana si pe urma sa inghita toti rusinea cu pumnii. Dar adica de ce n-ar veni George, precum se cuvine? Bine, poate ca nu se invoieste cu zgarcitul de tata-sau in privinta zestrei... Dar de ce nu trece macar sa-i spuie lui ca uite asa si asa, ca doar nu e peste noua mari si noua tari? Ori poate n-o fi dansul tatal copilului? Gandul acesta se imbrancea uneori in mintea lui, ii zdruncina tot sufletul. Atunci se zvarcolea in pat, sufla ca un balaur, suduia printre dinti si era gata-gata sa apuce de gat pe Ana si s-o stranga pana ii va stoarce ei dezmintirea. Se potolea insa alungandu-si din cap asemenea inchipuire si zicandu-si convins ca George trebuie sa-si faca datoria si, spre a se convinge deplin, incerca sa-si reaminteasca amanunte din purtarea flacaului, de pe vremea cand el ii fagaduia negresit pe Ana si-i zicea ,,mai ginere"; mai ales se caznea sa retraiasca noaptea aceea cand, desi doborat de rachiu, parca a auzit gemetele fetei amestecate cu o foraiala aspra si infundata, caci atunci trebuie sa se fi intamplat pozna... Se insela singur silindu-si in urechi inchipuirea unor soapte groase care n-ar putea fi decat ale lui George si care-i inlesneau sarcina si-i mulcomeau zvarcolirile inimii.

in toata framantarea lui nu era nici o ura impotriva Anei. Nici nu se gandea macar s-o ia in seama serios. O stia supusa si n-o invinuia. ii era necaz doar c-a fost atat de proasta si s-a dat lui George inainte de-a o fi cerut. Era insa sigur ca a facut-o in credinta de-a asculta porunca lui, care mereu i-a batut capul cu feciorul Tomii. Cum sa-i gaseasca vreo vina cand ea habar n-are ce-i lumea, cand ar fi fost in stare sa se marite cu Ion al Glanetasului, daca nu i-ar fi taiat-o dansul?

in sfarsit, fiindca trebuia sa hotarasca ceva, isi zise ca disde-dimineata se va abate pe la Toma, sa zvarle o vorba in treacat, asa ca din intamplare, sa stiriceasca gandurile lui si pe-ale flacaului.

Cum s-a luminat de ziua a pornit spre Toma ca sa-l nimereasca negresit acasa. Iesind pe poarta se gandi ca trebuie sa lase la o parte orice sfiala si sa mearga de-a dreptul sa-l intrebe in ce ape se scalda... Dupa ce coti insa pe ulita din dos si incepu sa se apropie de casa lui Toma, hotararea ii scazu pas cu pas, iar locul i-l lua rusinea umflata de mandrie. ,,Eu sa-l rog pe Toma sa-mi ia fata? Dar mai bine sa-mi smulga limba! murmura zarind casa de piatra inaltandu-se peste coperisele celor dimprejur. Ca doar nici eu nu-s fleandura, c-am fost si primar in sat si, slava Domnului, am ce baga-n gura..."

Trecu pe dinaintea casei fara sa intoarca macar capul. Numai cu coada ochiului se uita si vazu poarta mare, cu stalpii infloriti acoperita cu cotetul de porumbei, apoi cosarul semet ca o casa de om bogat, plin ochi cu papusoi, apoi in ograda o intreaga cireada de vite, dintre care unele lingeau la un bulgare zdravan de sare, iar altele rumegau alene sufland fuioare albe de aburi pe nas, apoi insasi casa cu acoperis de tigla, cu ferestre domnesti impodobite cu chenare late, vinete-inchise, cu falnice cununi de porumb atarnate de capriori deasupra prispei, cu usa tinzii deschisa, unde, pe vatra, ardea o flacara uriasa in jurul careia se misca o femeie si un barbat, care parca era George, apoi gradina cat o livada, cu pomi multi, cu stoguri de fan si de paie, cu o claie de lemne taiate. ,,Oameni cu stare, ce mai calea-valea", isi zise Vasile Baciu ca si cand acuma si-ar fi dat de-abia seama cat de bogat trebuie sa fie Toma.

isi aduse aminte de niste locuri ale lui, semanate cu grau de toamna, aproape de drumul spre padure, despre care auzise ca i le-ar fi stricat saniile ce se duceau dupa lemne. De mult se tot gatea sa mearga sa vada ce-i cu ele. isi iuti pasii. Curand iesi din sat, uitand ca pornise la Toma, cuprins numai de gandurile mosiei sale. isi afla pamanturile neatinse, asternute cu panza groasa de zapada... Fiindca tot a venit pana aici si padurea era aproape, se duse sa dea o raita, chibzuind c-ar fi bine sa-si mai care cateva sanii de lemne pana ce nu incepe omatul sa se topeasca, cel putin sa nu mai aiba grija asta pana in iarna viitoare. invartindu-se prin padure si ochindu-si copacii de taiat, ii veni in minte claia de lemne din gradina lui Toma si apoi hotararea cu care plecase de acasa. Atunci se infurie ca s-a lasat infricosat si se intoarse grabit spre sat. ,,Adica mie sa-mi fie rusine ca n-au ei obraz? mormai el din ce in ce mai suparat. Apoi, daca-i asa, stai ca intorc eu cojocul!"

George adapa vitele. Cumpana fantanii scartaia ascutit in vreme ce galeata plina se inalta greoi.

Vasile Baciu intra in ograda trantind portita si, apropiindu-se de flacau, zise cu glas rastit:

- Bine, mai George, apoi asa te porti tu cu mine? Apoi deaceea te-am ogoit eu ca ochii din cap si te-am imbratisat si te-am cinstit, ca sa ma faci de rusinea lumii si pe urma sa-ntorci spatele?

George, foarte linistit, ridica galeata si o rasturna peste gheata de cateva degete ce se prinsese in jgheabul de langa fantana. Apa se rostogoli navalnic, improscand boturile care

sorbeau cumpatat si speriindu-le, asa incat toate se inaltara o clipa ca la comanda.

- Cum ai zis, bade Vasile? facu flacaul, intorcand numai capul si tinand cu amandoua mainile galeata goala.

Nepasarea si raceala lui George il scoasera din tatani. Strivi o sudalma intre dinti si apoi urma, tot dojenitor, dar cautand sa se stapaneasca:

- Apoi vad ca nu esti om de treaba, mai baiete, auzi tu?
- Apoi de ce? zise George nemiscat.
- Apoi pentru ca nu esti de treaba, auzi? Te-ai legat de fata mea, ai lasat-o cu pantecele la gura si amu te faci ca nici n-o cunosti... Asa ti-i tie omenia, ai?

- Eu?
- Vezi bine ca tu! Flacaul dadu drumul galetii, isi sterse mainile pe cioareci si veni langa Vasile, pasind foarte greoi si avand pe fata un zambet compatimitor care-ti plesnea obrajii. Se uita drept in ochii lui Baciu si vorbi cumpatat, ca si cand ar vrea sa risipeasca din mintea lui orice indoiala:

- Apoi sa stii ca gresesti, bade Vasile, ca eu nu-s de vina! Nu, crede-ma! Eu pot sa pun mana pe cruce ca nici nu m-am atins de ea... Mie mi-a fost tare draga Anuta si am venit pe la dumneavoastra si m-am silit in fel si chip sa facem cum e mai bine. Apoi daca s-a intamplat altfel, nu-i vina mea, bade Vasile. Ca eu m-am dat la o parte cand am vazut cum a iesit altul noaptea din casa si inca am auzit ce-am auzit...

Vasile Baciu pricepu indata si simti ca si cand l-ar fi trasnit cu o maciuca in crestetul capului. Ochii i se rosira si ograda incepu sa se clatine mereu mai tare, apoi sa se invarteasca parca s-ar fi zdruncinat pamantul. Mai asculta o vreme jelania flacaului, imputarile lui, mangaierile lui, dar nu le mai intelegea. Vazu ca prin vis cum vine spre dansii mama lui George, care vorbi mult cu glasu-i plangator, isi franse mainile, se inchina, se uita spre cer... in creierii lui insa nu mai patrundea nimic. Acolo se zavorase singur gandul ca George nu-i vinovat si acuma se zvarcolea ca o fiara prinsa in capcana.

Se intoarse acasa, fara sa stie cum, naucit, balabanindu-se pe picioare mai rau decat daca ar fi baut trei zile si trei nopti. Drumul i se paru nesfarsit. De-abia astepta sa soseasca, sa se izbeasca cu capul de toti peretii, cel putin astfel sa-si astampere chinul ce-l rodea neincetat.

Cand deschise poarta, vazu pe Ana care venea de la garla cu cosul incarcat de rufe limpezite. Cum o zari, Vasile simti o tresarire apriga. intr-o clipa mintea i se lumina iar si in gandurile lui rasari Ion al Glanetasului, cu o infatisare dispretuitoare si triumfatoare, aratand cu mana pantecele Anei. Apoi, repede, fata disparu, ramanand in ochii lui numai burta ei incinsa cu betele tricolore peste zadiile sumese, o burta uriasa, vinovata, urata, atatatoare, in care rusinea se lafaia sfidatoare si trufasa.

Cand a dat cu ochii de tatal sau, Ana s-a oprit incremenita de privirea lui rece, staruitoare si salbatica ce-i strabatea in inima ca un pumnal. Groaza i se trezi in suflet atat de sfasietoare ca incepu sa tipe desperata, cu un glas foarte subtire:

- Nu ma omori, tatuca, nu ma omori, nu ma omori! Cosul ii cazu din brate, rufele albe se imprastiara prin zapada, iar mainile ei moarte se incrucisara, ca o aparare, pe pantecele rotund in vreme ce tipatul ei se repeta tot mai jalnic, mai slab si mai ragusit.

intocmai ca fiara care, cu privirea stapanitoare si-a ametit prada, dar totusi spre a-si spori placerea sangeroasa, mai asteapta un rastimp inainte de-a o zdrobi, tot astfel si Vasile Baciu statu pe loc sorbind cu ochii deznadejdea Anei si ascultandu-i strigatele ingrozite care il intaratau ca niste indemnuri vrajmase... in sfarsit, cu pasi grei si rari, se apropie de ea, isi infipse mana in parul ei si, cu o smucitura setoasa, o tranti jos. Apoi porni sa-i care pumni in cap, in coaste, in burta, cu o iuteala fulgeratoare, gafaind si mugind:

- Rapandula!... Rapandula!... Amu te omor!... Nerusinata!... Feciorul Glanetasului iti trebuia?... Na, rapandula!...

tipetele Anei se intetira iar, mai dureroase si mai deznadajduite:

- Iarta-ma, tata!... Nu ma omori, tata!... Vaietele ei, cu cat mai sfasietoare, cu atat pe Baciu il intaratau mai tare si-l faceau sa racneasca mai avan, parca astfel ar fi vrut sa-i inabuse glasul. Deoarece insa strigatele fetei nu slabeau, ci se ingrosau ca si cand ar izvori acum din pantece, ochii lui umflati de manie zarira din nou burta batjocoritoare si indata incepu sa o loveasca cu piciorul, icnind mai multumit, parca prin fiecare izbitura si-ar fi racorit sufletul. Mainile Anei, incrucisate, se sileau instinctiv sa prinda loviturile crancene care-i amenintau rodul pacatului. si cizmele grele cadeau mereu, sfaramandu-i carnea zdrelita de ger, zdrobindu-i oasele.

Ca niste pasari speriate alergau tipetele fetei, se risipeau chematoare prin sat, se rasfrangeau peste dealurile zgribulite de frig... Baciu o lovea mereu, parca tot mai nesaturat. Apoi, ca sa-i inabuse vaietele, o tranti cu capul in zapada care se rosi indata de sangele ce-o podidi pe gura si pe nas, pe cand pieptul ei tot mai horaia de gemetele neputincioase.

Racnetele si strigatele din ograda lui Vasile Baciu sculara degraba in picioare tot satul. Femeile de prin vecini sosira intr-un suflet, dar se oprira spaimantate la poarta si numai de-acolo indraznira sa-l roage:

- Las-o, bade Vasile, c-ai omorat-o... Tulai!... Uite-o ca nu mai sufla!... Vai de mine si de mine c-a ucis-o!... Sariti, oameni buni, c-o omoara!... Tulai!

Drept cel dintai barbat sosi Avrum care, cu curajul dobandit din numeroasele batalii ce s-au desfasurat in carciuma lui, intra de-a dreptul in ograda si se repezi la Vasile:

- Destul, omule!... N-auzi?... Ho, ho! Destul! Baciu insa nu mai auzea nimic, iar cand Avrum i se agata de bratul cu care lovea, il scutura ca o pana, izbind mai indarat pe fata ce acuma zacea nemiscata, cu fata la pamant, cu mainile mereu impreunate pe pantece, gemand foarte rar si prelung.

Femei si copii, care au vazut sau auzit macar ceva, raspandeau in sat vestea, cu ochii mari de spaima:

- Vasile Baciu bate de-un ceas pe Ana si cica vrea s-o omoare!

Cativa barbati de prin apropiere, indemnati de nevestele lor, venira si incercara sa-l ostoiasca, fara insa a se repezi ca Avrum, fiindca omul, orice ar face in ocolul lui, e stapan si strainul n-are ce sa se amestece. Vasile Baciu, plictisit de multimea de gura-casca si spre a scapa de chilaielile din ce in ce mai staruitoare, tari fata in casa, aproape lesinata, incuie usa si urma bataia mai cu sete. Strigatele ei se auzira iarasi, dar mai inabuste:

- Nu ma omori!... Iarta-ma!... Tatuca!... Prin ograda si in ulita lumea adunata isi facea cruce, clatina din cap, pe cand o baba isi frangea mainile spunand tuturor:

- A nebunit Vasile, oameni buni, si n-are s-o lase pana n-o omoara!...






Ion - Glasul pamantului - Inceputul
Ion - Glasul pamantului - Zvarcolirea
Ion - Glasul pamantului - Iubirea
Ion - Glasul pamantului - Iubirea (continuare)
Ion - Glasul pamantului - Noaptea
Ion - Glasul pamantului - Noaptea (continuare)
Ion - Glasul pamantului - Rusinea
Ion - Glasul pamantului - Rusinea (continuare)
Ion - Glasul pamantului - Nunta
Ion - Glasul pamantului - Nunta (continuare)
Ion - Glasul iubirii - Vasile
Ion - Glasul iubirii - Copilul
Ion - Glasul iubirii - Copilul (continuare)
Ion - Glasul iubirii - Sarutarea
Ion - Glasul iubirii - Sarutarea (continuare)
Ion - Glasul iubirii - Streangul
Ion - Glasul iubirii - Blestemul
Ion - Glasul iubirii - Blestemul (continuare)
Ion - Glasul iubirii - George
Ion - Glasul iubirii - Sfarsitul


Aceasta pagina a fost accesata de 1741 ori.
{literal} {/literal}