Rascoala - Se misca tara - Pamanturile (01)

Rascoala - Se misca tara - Pamanturile (01)

de Liviu Rebreanu


1.

in gara Burdea, posomorata si singuratica in mijlocul campiei, pe linia Costesti-Rosiori, astepta brisca galbena, cunoscuta, de la Amara. Cand opri trenul, un baietandru se repezi la vagonul in usa caruia se aratase Grigore Iuga, stranse bagajele si le duse la trasura. Vizitiul Ichim, batran si sfatos, tinea strans din haturi pe cei doi telegari neastamparati, care-si rodeau zabalele si scormoneau cu copitele pietrisul.

- Bine-ati venit, conasule!

- Bine v-am gasit, Ichime! raspunse Grigore, suindu-se langa tanarul Herdelea. Toate bune pe aici?

- Toate, conasule, si sanatate!

- Ei, da-le drumul!

Un tatait energic, si caii pornira atat de brusc, ca baietandrul de langa vizitiu se indoi de spate. Din dosul garii, brisca, dupa cativa pasi, coti pe drumul nepietruit care taie campia curmezis pana la Curteanca. Drept inainte, in zarea plumburie, satul se zugravea ca un musuroi urias, crescut cu balarii. Pe de laturi, de jur imprejur, miristea aramie se intindea nesfarsita, tacuta si neteda. Numai ici-colo poposeau carduri de ciori, punctand cu pistrui negri obrazul pamantului. Cerul, captusit cu nori tomnatici, apasa greu si parca-si afunda marginile in orizont. Rari copaci, aliniati perpendicular, insemnau soseaua judeteana ce leaga Costestii cu Rosiorii.

Cand intrara in satul Curteanca, Grigore zise deodata lui Titu:

- Aici e resedinta lui Popescu-Ciocoiul! De la gara venim tot pe mosia lui. Pana acum cativa ani a tinut-o in arenda. Vezi ce bine a stiut sa lucreze daca a reusit sa scoata pe stapanul sau din casa si sa se instaleze dansul. Dar poate ca proprietarul si-a meritat soarta. Nu l-am pomenit niciodata pe la mosie...

Satul era numai cateva bordeie, in mijlocul carora se inalta conacul, o cladire informa cu un turn patrat, vopsita toata in culoarea sangelui si inconjurata cu magazii diverse. Drumul spre Amara incrucisa soseaua judeteana in Curteanca, trecea pe langa conac, spre marginea vaii Teleormanului. Malul cobora piezis, ca o stanca, vreo cincizeci de metri, pana jos. Valea insasi, larga mai bine de un kilometru, neteda ca-n palma, cu pamantul cel mai roditor, parea o nesfarsita panglica vrastata cu gradini de zarzavat.

Garla inca nu se vedea nicairi.

- Opreste, Ichime! striga Iuga inainte de-a incepe coborasul.

si adauga catre Titu, putin induiosat si miscat: Vreau sa-ti arat pamanturile noastre, si care au fost, si care au mai ramas. De aici se vad toate ca pe o harta...

Dincolo de valea Teleormanului, ce se afla acum la picioarele lor, pamantul se incovoia prelung si lin ca o spinare uriasa.

- Raul Teleorman e linia de hotar din partea asta, rosti Grigore, ridicandu-se in trasura si indicand cu mana serpuirea usoara a vaii. De la satul Ionesti, care se vede colo, departe, in stanga, si pana jos de tot, in dreapta, unde se varsa intr-insul Valea Cainelui, care ne hotarniceste de partea cealalta. Limba de pamant intre aceste doua garle a fost odinioara domeniul Iuga. Azi, nici jumatate nu mai e al nostru. De altfel, limba era destul de respectabila, peste douazeci de mii de pogoane. Vezi un sat dincolo de garla drept inainte, chiar pe drumul nostru?... E Babaroaga.

Dincolo de Babaroaga mai e un sat, Gliganu Nou... se zareste luciul de tinichea noua a turnului bisericii, colo, putin mai sus, in 5 L. Rebreanu. Rascoala. Vol. I gramadirea de copaci... Asa! Partea din stanga a drumului a fost cea dintai instrainata din pamanturile familiei. Un strabunic a inzestrat cu ea o fata. Acum ii zice mosia Vladuta, fiindca conacul se afla in Vladuta. Proprietarul e azi unul Stanoiu, care nici nu sta in tara: nu stiu ce face prin Italia, se pare c-ar fi in diplomatie.

Mosia o tine in arenda un colonel pensionar, stefanescu, om foarte de treaba, cu trei fete de maritat, pe care nu le poate urni cu nici un chip, desi sunt dragute si au cate ceva zestre. Tot restul a fost un singur trup pana la moartea bunicului, cand s-a impartit intre tata si un frate al sau, Teofil, care apoi si-a vandut treptat toata partea lui. Odinioara, vasazica nu tocmai asa de mult, tot pamantul acesta se numea simplu mosia Amara ori mosia Iuga. Acuma mosia Amara e numai varful limbii, partea din jos - am sa ti-o arat mai pe urma mai de aproape. in dreapta satului Babaroaga, e mosia nevestei mele, doua mii cinci sute de pogoane, si tine pana la drumul ce se vede mai devale, intre Gaujani si Barlogu.

Dincolo de proprietatea Nadinei, spre Valea Cainelui si in jos pana la satul Lespezi, e mosia Lespezi a cumnatului meu Gogu Ionescu, omul dumitale. Amandoua sunt arendate aceluiasi grec, un anume Platamonu, inca de pe cand le ingrijea tatal lor. Un arendas harnic si priceput, bun platnic. Se imbogateste vazand cu ochii. Cu toate astea, sau poate din pricina asta, nu prea se bucura de simpatii.

Drept este ca nici lui nu-i prea pasa de simpatii si isi vede de treburile lui... Asa! Pe urma vine mosia Vaideei, de la Lespezi inainte, intre Amara si Valea Cainelui. Vreo doua mii de pogoane.

E proprietatea unei banci din Bucuresti, dar o exploateaza in arenda de mai multi ani un moldovean cumsecade, Cosma Buruiana, pripasit prin partile astea el stie cum. Alearga, asuda, horobaieste grozav si fara folos, caci la plata fiecarui castiu da din colt in colt. Tata tine mult la el si-l lauda, desigur, pentru ca e pagubas... Ce mai ramane intre cele doua garle e al nostru. Adica afara de un colt de vreo patru sute de pogoane imprejurul satului Izvoru, chiar la confluenta apelor, care tine de domeniul Ghica.

Fiindca s-a ciopartit asa, acum ne-am apucat si noi sa ciopartim macar cu numele ceea ce mai avem: mosia Ruginoasa, mosia Amara, mosia Barlogu, fiecare dupa satul langa care se afla. Am sa te lamuresc mai bine cand vom ajunge la Lespezi ca e tocmai pe spinare si se vede pana la Izvoru, ba uneori si pana in judetul Teleorman, care incepe numai la cativa kilometri din jos de Izvoru.

Aidem, Ichime! O luam peste Gliganu si oprim nitel la Lespezi, sus.

inainte de a porni caii, Grigore mai striga:

- Stai! Stai! inca un minut!... Sa profit de ocazie si sa-ti prezint pe vecinii din partea asta. Poate sa-i intalnesti cat vei sta la noi si barem sa stii de unde sa-i iei!... Pe colonelul stefanescu ti l-am spus. Trecem deci la dreapta. La Gaujani nu e nimeni. in satul urmator, la Humele, are o mosie mica, foarte bine ingrijita si un conac ca o bomboana generalul Dadarlat din Pitesti. Mai incolo, alaturi de sosea, pe dambul acela, se vede bine catunul cu conacul, e mosia Goia, tot asa, numai de cateva sute de pogoane, a lui Ionita Rotompan, prieten bun cu tata, boier sadea, legat de pamant si muncitor; are o fata maritata cu un magistrat la Rosiori. La Orodelu, mai la vale, in dreptul Izvorului, dincoace de garla, e proprietatea Perticari, cu un castel si un parc care merita sa fie vazute. Poate sa si mergem odata, sa le vezi si dumneata, daca vom avea ragaz. Fireste, mosia e arendata, castelul si parcul insa sunt rezervate pentru proprietarii care vin destul de des sa petreaca aici. Domeniul familiei Matei Ghica se intinde de la Izvoru pana in judetul Teleorman si e exploatat in regie de un administrator care, in patru ani, si-a chivernisit o mosioara proprie la marginea Bucurestilor, oferind totusi proprietarilor numai deficite peste deficite. si la Izvoru e un conac simpatic si confortabil, iar boierii stau aici de cum se desprimavareaza pana toamna tarziu. Noi insa nu suntem in relatii cu dansii, nu stiu de ce, asa am apucat... Gata, am ispravit!... Da-i drumul, Ichime!

Grigore se simtea in largul lui, vorbea si explica cu mare volubilitate si cu o placere care-i indulcea glasul. Titu Herdelea privea, asculta, tacea.

Brisca porni in trapul retinut al cailor pe drumul ce cobora intr-o serpentina severa pe malul escarpat ca o faleza.

- Asa-s garlele noastre pe aici, se grabi Iuga, observand nedumerirea tovarasului sau din pricina ca nu descoperea nicaieri urmele raului. Mai tot anul le treci cu piciorul, sau chiar seaca de tot, dar si cand se infurie cateodata, cam primavara, apoi se umfla din mal in mal, parca-ar fi Dunarea. Furii d-astea grave totusi se intampla rar. De aceea, cum vezi, nici macar de o punte n-avem nevoie. Sus, la Ionesti, pe soseaua judeteana, s-a facut un pod pentru orice eventualitate, dar s-a rupt acum cativa ani, nu l-a mai dres nimeni si lumea trece tot pe de laturi, ca si aici. Valea Cainelui insa, cu toate ca e mai mica, e mai manioasa, face mai multe stricaciuni, aproape in fiecare an, si nici nu seaca niciodata!

Trecura valea. Drumul continua drept ca o ata si in putine minute intrara in Babaroaga, un sat amarat, doua ulite incrucisate, niste cascioare murdare, prin ograzi multi copii si oratanii, icicolo vreun taran pipernicit, iar pe un dambulet, mai afara, o bisericuta de lemn ca o jucarie stricata. Titu Herdelea deschise gura sa intrebe ceva, dar Iuga i-o lua inainte:

- Aici odinioara au fost numai colibe pentru argatii de pe domeniu.

Satul s-a infiripat fara voia nimanui, de aceea e cum e...

Dupa ce iesira din Babaroaga, urma:

- Ai observat incrucisarea ulitelor in mijlocul satului? in stanga era drumul spre Ionesti si mai departe spre Costesti, iar in dreapta, traversand mosia Nadinei, spre satul Barlogu, al nostru, afara de o harabaie de casa, intr-o margine, pe care taranii au botezat-o conac, desi serveste numai ca magazie, fiindca arendasul sade in Gliganu, iar nevasta-mea, inainte de-a se marita, cand a venit pe aici, de doua sau trei ori, a tras la conacul din Lespezi, al fratelui ei, in orice caz mai prezentabil...

Vreun sfert de ceas, in trapul cailor, brisca merse printre mosiile Vladuta, la stanga, si Babaroaga, la dreapta. Privelistea era monotona. Aceeasi campie, plesuva, pustie, cu pamantul rascolit de brazde printre care firicelele de grau de toamna, abia rasarite, pareau niste plapanzi fulgi verzui pe un trup infrigurat.

- Uite, aci sade Platamonu, arendasul mosiilor Nadinei si a lui Gogu, zise iar Grigore cand fura in satul Gliganu, aratand la stanga o curte mare, imprejmuita cu uluci, in mijlocul careia, ascunse de coroanele vestede ale copacilor, se intrezareau cladiri albe cu acoperisuri de tigla.

Pe poarta deschisa larg, tocmai atunci iesea un barbat cu fata prajita de soare, uscat, vioi si energic, cu o palarie veche, intr-o haina scurta de piele, cizme cu turecii moi si inalti. Cand auzi clopoteii si vazu brisca de la Amara, se opri pe podetul dinaintea portii si saluta ceremonios si respectuos:

- Sa traiesti, coane Grigorita!... Bine te-ai intors si cu noroc!

Iuga raspunse rece, ridicand palaria.

- Arendasul? sopti Titu cu ochii la omul de pe podet.

Grigore dadu din cap, iar cand se mai departara putin, murmura:

- Nici mie nu mi-e simpatic, cu toate ca nu mi-a facut nimic.

Apoi, cu glasul de mai inainte:

- Uite, acuma sosim la alta rascruce, aproape de capul satului.

Daca mergi drept inainte, dai pe mosia cumnatului Gogu Ionescu, iar mai incolo, trecand peste Valea Cainelui, ajungi indata la Gliganu de Sus si ceva mai departe, in satul Rociu, care se afla pe soseaua Pitesti-Fierbinti, si unde are o mosie frumoasa actualul nostru prefect, Boerescu. Drumul din stanga vine de la serbanesti, adica satul pana unde se intinde mosia lui Gogu. Noi insa acuma cotim la dreapta, spre Lespezi si Amara. Proprietatea Nadinei tine pana in soseaua pe care am apucat, iar la stanga continua pamanturile lui Gogu...

Cam pe la mijlocul drumului, intre Gliganu si Lespezi, vizitiul opri, cum i se poruncise. De aci campia cobora lin pana la impre70 Liviu Rebreanu unarea celor doua vai. Vederea era mai larga, parca s-ar mai fi curatat aerul. Jos, spre miazazi, se deschisese o fasie de cer albastru.

- Ei, acuma sa-ti mai arat si restul! zise Grigore. iata, se zareste in stanga Valea Cainelui! Colo, in dreptul satului Lespezi, asta din fata noastra, sfarseste mosia lui Gogu si incepe Vaideei.

Dincolo de Lespezi se vede cum continua soseaua pe care vom ajunge in curand la Amara, satul celalalt, mai mare si mai aratos.

Linia soselei prelungite pana in Valea Cainelui insemneaza marginea mosiei Vaideei. Tot ce se afla la dreapta liniei tine de noi pana in cealalta vale a Teleormanului, peste care am trecut... Acuma, tot la dreapta, dar aici, aproape, catunul cela cat un cuib e Barlogu.

Pana acolo, adica pana la drumul dintre Lespezi si Barlogu, merge mosia Nadinei si apoi continua pana la Teleorman. Cum vezi, aproape am ocolit intreg domeniul nevestei mele... intre Barlogu si Amara, mult mai devale, se vede inca un sat - Ruginoasa, chiar in centrul proprietatii noastre. Acolo, avem acuma acareturile de capetenie si uneltele mai bune. La orizont, se zareste si de aci satul Izvoru. Pata rosie e coperisul castelului Ghiculestilor. Padurea aceea, la stanga Izvorului, e a noastra. Sunt vreo trei sute de pogoane. Atata s-a mai salvat. Cu un secol in urma, Amara se afla la marginea padurii care cuprindea toate locurile astea... Uite, in stanga, pe Valea Cainelui, se vede si satul Vaideei! De acolo, drumul care albeste ca o panglica merge la Mozaceni. Mai incoace, dar peste garla, se vede foarte bine satul Cantacuzu. Mosia de peste trei mii de pogoane, se zice c-ar fi fost candva a Cantacuzines tilor, dar azi e a unui capitan de la Pitesti, Lache Gradinaru...

De altfel, pe aici, ori incotro te intorci, numai mosii boieresti ai sa vezi. Colo e Buta, mai incolo Negrasi, pe urma Zidurile, pe urma Dumbraveni...

in Lespezi, ii mai arata conacul lui Gogu, destul de intretinut, fiindca el mai vine din cand in cand, adus de nevasta-sa, careia ii place viata la tara, macar ca o variatie dupa petrecerile capitalei.

Apoi ajunsera la Amara. Satul, mai mare, era coplesit de aceeasi saracie, cu aceleasi casute coperite cu paie, aceleasi ograzi pline de balarii. Grigore insa atrase atentia lui Herdelea, cu o mandrie nedisimulata, asupra bisericii de piatra cu turnul poleit, ridicata de bunicul sau, si asupra scolii noi, cladita de tatal sau, iar intr-o ulicioara, pe stanga, ii arata si conacul mosiei Vaideei, in care locuia arendasul Cosma Buruiana si care fusese casa de argati inainte de a se faramita domeniul.

- Stai, Ichime, sa ne dam noi jos, sa vaza boierul mai bine ce-avem pe-aici! striga deodata Grigore, sarind din brisca, urmat de Titu. Voi luati-o inainte!

Pe dreapta, incepea gardul de uluci pe sub zidire de caramida, cu stalpi patrati din loc in loc. Era conacul Iuga. in dosul imprejmuirii un sir de plopi batrani strajuiau ca un front de ostasi de garda. Printr-o poarta deschisa, se vedea ograda cu cladirile pentru logofeti, argati si alti slujitori, cu grajduri, cotete, hambare... Mai incolo, dupa vreo suta de pasi, venea intrarea principala la casele boieresti. Poarta era inalta si larga, cu trei arcade de zid unite deasupra, intr-o cusca de porumbei. intrand cu Titu, Grigore ii spuse cu o unda de tristete:

- Acuma, ai sa vezi ce-a fost in stare sa faca iubirea!

in perspectiva aleii de brazi tineri, castelul nou aparea ca un suras de femeie frumoasa. Herdelea stia ca tanarul Iuga l-a cladit de dragul Nadinei. Alb, cu o vasta veranda primitoare, cu ferestre luminoase, cu patru turnulete ca niste sulite de aparare, era invesmantat jur-imprejur cu iedera, ce-si intindea pe alocuri verdeata pana la geamurile etajului de sus. Aleea se largea si, in fata casei, cuprindea un rond mare in forma unei inimi vesnic aprinsa cu flori rosii.

- Fantezia cu inima inflorita trebuie sa mi-o treci cu vederea, facu gazda zambind, cand vazu ca Titu examineaza atent rondul.

A fost a unui biet indragostit si gusturile indragostitilor sunt cum sunt. Daca am pastrat-o si o cultiv mereu, este numai pentru ca vreau sa ma conving pe mine insumi ca n-am renuntat la iubire.

Rase sec si, dupa o pauza, continua cu alt glas:

- Ca sa te familiarizezi deplin, iti propun sa facem un ocol, sa vezi tot. Nu te superi ca te-am plictisit cu atatea explicatii? A fost prima si ultima oara.

Conacul cel nou era asezat in mijlocul unui parc ingrijit meticulos de Grigore insusi. El a adus brazi, carora de altfel nu le mergea prea bine in regiunea aceasta de ses. Potecile cu prundis marunt serpuiau printre chioscuri si ronduri de flori, printre grupuri de copaci speciali si peluze tunse in fiece saptamana.

Gardul viu care inconjura parcul era dublat de un grilaj de sarma inspre ograda cealalta, ca sa nu patrunda galitele de acolo. Numai porumbeii zburataceau pe alee si prin fata castelului, mai cu sfiala insa ca in curtea de dincolo, unde se simteau in largul lor printre orataniile fara numar.

Ocolira prin dreapta. in spatele castelului, la vreo suta de pasi, se afla vechiul conac, vast, scund, batran. infipt parca pe jumatate in pamant, cu un cerdac sprijinit pe stalpi, care impodobea fatada ca un portic primitiv. Batranul Iuga continua a-si pastra locuinta in care s-a nascut si, cum el sedea aproape permanent la tara, casa veche parea mai vie decat cea noua.

- Asta e imparatia noastra! zise Grigore cand ajunsera iarasi in fata castelului, unde astepta ajutorul vizitiului in semn ca a descarcat tot ce fusese in brisca.

Pe Titu Herdelea il rodea de mult o intrebare, pe care totusi parca nu indraznea s-o rosteasca. Acum, ca si cand ar fi fost pe punctul sa se desparta pentru totdeauna de lamuririle lui Grigore, intrebarea il durea. O puse subit, cu privirea arzatoare.

- Mi-ai aratat atatea mosii boieresti, mosii peste mosii, mari si frumoase. Dar pamanturile oamenilor unde sunt? Grigore Iuga tresari. Nu asteptase acuma intrebarea, desi, pe cand ii explica, pe drum, in cateva randuri, i-a fulgerat si lui prin minte si chiar s-a mirat ca Titu nu i-o pune. isi reveni repede si raspunse:

- Apoi vezi, pamanturile oamenilor, asta e chestia taraneasca!... Pamanturile! Nu prea sunt, si unde au fost s-au cam spulberat... Dar asta-i alta poveste!

Titu Herdelea nu intelese si totusi nu mai starui. Simtea ca a rascolit o rana.





Rascoala - Se misca tara - Rasaritul (01)
Rascoala - Se misca tara - Rasaritul (02)
Rascoala - Se misca tara - Rasaritul (03)
Rascoala - Se misca tara - Rasaritul (04)
Rascoala - Se misca tara - Rasaritul (05)
Rascoala - Se misca tara - Rasaritul (06)
Rascoala - Se misca tara - Rasaritul (07)
Rascoala - Se misca tara - Pamanturile (01)
Rascoala - Se misca tara - Pamanturile (02)
Rascoala - Se misca tara - Pamanturile (03)
Rascoala - Se misca tara - Pamanturile (04)
Rascoala - Se misca tara - Pamanturile (05)
Rascoala - Se misca tara - Pamanturile (06)
Rascoala - Se misca tara - Pamanturile (07)
Rascoala - Se misca tara - Flamanzii (01)
Rascoala - Se misca tara - Flamanzii (02)
Rascoala - Se misca tara - Flamanzii (03)
Rascoala - Se misca tara - Flamanzii (04)
Rascoala - Se misca tara - Flamanzii (05)
Rascoala - Se misca tara - Flamanzii (06)
Rascoala - Se misca tara - Flamanzii (07)
Rascoala - Se misca tara - Flamanzii (08)
Rascoala - Se misca tara - Luminile (01)
Rascoala - Se misca tara - Luminile (02)
Rascoala - Se misca tara - Luminile (03)
Rascoala - Se misca tara - Luminile (04)
Rascoala - Se misca tara - Luminile (05)
Rascoala - Se misca tara - Luminile (06)
Rascoala - Se misca tara - Friguri (01)
Rascoala - Se misca tara - Friguri (02)
Rascoala - Se misca tara - Friguri (03)
Rascoala - Se misca tara - Friguri (04)
Rascoala - Se misca tara - Friguri (05)
Rascoala - Se misca tara - Vestitorii (01)
Rascoala - Se misca tara - Vestitorii (02)
Rascoala - Se misca tara - Vestitorii (03)
Rascoala - Se misca tara - Vestitorii (04)
Rascoala - Se misca tara - Vestitorii (05)
Rascoala - Se misca tara - Vestitorii (06)
Rascoala - Se misca tara - Vestitorii (07)


Aceasta pagina a fost accesata de 1083 ori.
{literal} {/literal}