Rascoala - Se misca tara - Flamanzii (06)

Rascoala - Se misca tara - Flamanzii (06)

de Liviu Rebreanu


6.

A doua zi, indata dupa dejun, Titu Herdelea se retrase sa se pregateasca pentru plecarea la Lespezi. Toata noaptea isi facuse planuri, iar dimineata le-a aruncat ca fiind inutile. De la Gogu Ionescu nu mai avea nimic de asteptat. Daca nici macar nu l-a recunoscut!

isi amintea el, de cand a venit, ca satul Lespezi e aproape de tot, cam distanta dintre Pripas si Jidovita, pe care o facea odinioara in fiecare zi de cate doua si trei ori. Pentru orice eventualitate vru sa intrebe pe logofat. in ograda conacului dadu peste un flacau care i se paru cunoscut si care scosese palaria, zambind.

- Ce faci pe aici, domnule caprar? zise Titu, aducandu-si aminte deodata de Petre Petre de la cizmarul Mendelson.

- Iaca sosii si eu acasa ieri si am venit pe la curte, raspunse Petre.

Tanarul Herdelea ii dadu mana. Flacaul se oferi bucuros sa-l conduca el pana la Lespezi, fiindca tot n-are nici o treaba. Sub pretext ca umbla sa se intereseze de despagubirea ce o fagaduise boierul cel batran pentru accidentul cu padurea din iarna trecuta, venise sa vaza nitel pe Marioara. Din pricina musafirilor si mai ales a Nadinei, insa, la curte era zarva mare si toate fetele alergau si zoreau ca sfarlezele, incat de-abia a putut schimba doua vorbe cu Marioara. Era multumit si cu atata. Daduse ochii, de altfel, si cu boierul Miron, care l-a laudat ca s-a purtat vrednic la ostire.

Pe drum, din vorba-n vorba, Petre se racori, tanguindu-se ca ar vrea sa se aseze si dansul, ca biata Marioara destul l-a asteptat doi ani, dar nu stie daca se va putea inlesni sa faca nunta in iarna asta, ca o nunta costa bani multi si nici fata n-are, nici el. Titu Herdelea, fara sa vrea, isi aduse aminte de Ion al Glanetasului, care tot asa se plangea de saracie. il mangaia cu cate o vorba, cum se pricepea, mai mult ca sa zica ceva.

- Dar poate ca s-or indura boierii sa ne dea pamant, ca asa se aude! zise Petre, uitandu-se la el intrebator, ca si cand s-ar fi agatat de un fir de nadejde.

- Cum sa va dea boierii? se mira Titu. De pomana? Sa imparta cu voi mosiile?

- Apoi da, ca dumnealor au prea mult si noi n-avem deloc, facu flacaul. De altminteri, am auzit si la Bucuresti pe multi boieri ca trebuie sa se imparta mosiile la oameni, ca nu-i drept ca tocmai oamenii sa n-aiba pamant, care il muncesc.

Tanarul Herdelea clatina din cap:

- De, bine ar fi sa fie cum zici, dar eu, iti spun verde, nu cred.

Nimeni nu imparte de bunavoie cu altii ce are. Dumneata ai imparti, spune drept?

- Asa-i, nici vorba, murmura Petre abatut. Dar atunci noi trebuie sa pierim, ca nu mai putem duce povara.

Mersera cateva clipe tacuti, apoi flacaul urma, parca l-ar fi chinuit un singur gand:

- Daca dumnealor nu se indura de bunavoie, cine poate sa-i sileasca?... Noi n-avem nici o putere...

Titu observa deceptia tovarasului sau de drum, ii parea rau ca i-a sfaramat o speranta si nu stia cum s-o dreaga. Din fericire, ajunsera in Lespezi si astfel putu schimba vorba:

- A, dar e aproape de tot... Nici n-apuci sa pornesti si ai sosit!

Dintr-o ograda le iesi in cale, grabit si important, un om in capul gol, cu parul lung si incalcit, cu o barbuta cafenie, rara, cu niste ochi mari, negri, foarte vii, imbracat cu un suman larg, cenusiu, care-i ajungea pana la genunchi, descult si cu o traista vargata in bat. Se adresa lui Titu, parca l-ar fi pandit de mult, cu un glas limpede, cu privirea arzatoare:

- Nu trece nepasator, boierule, ca s-apropie ziua judecatii si are sa-ti para rau ca n-ai ascultat glasul. Trambitele dreptatii suna si oamenii nu le aud, ca si-au astupat urechile cu noroiul pacatelor.

si vor veni calareti cu sabii de foc pe armasari albi, iar oamenii se vor minuna si nu vor pricepe ca i-a trimis Dumnezeu sa pedepseasca lumea cea plina de rele...

Titu asculta navala de vorbe, uluit mai ales de infatisarea omului. Petre il ostoi:

- Lasa, mai nene Antoane, ca dumnealui n-are vreme de brasoavele tale!

Omul se incapatana:

- Nu-s brasoave, mai Petrica! Numai cei nepriceputi nu pot patrunde rostul cuvantului, ca eu nu vorbesc din capul meu, ci vorbesc dupa poruncile celui care stie toate cate sunt si nu sunt!

- Bine, bine, ramai sanatos! facu Petre, pornind inainte cu Herdelea si spunandu-i pe urma ca Anton e un sarman care a fost calugar pe undeva, s-a smintit, a fugit din manastire si acuma, de ani de zile, propovaduieste nazdravanii si traieste din mila oamenilor.

Conacul din Lespezi era batran, modest si prietenos. in curtea larga, inconjurata de acareturi, statea stinghera o cabrioleta cu un cal negru. Titu Herdelea recunoscu pe fiul arendasului Platamonu, pe care-l intalnise deunazi cu invatatorul Dragos. Tanarul ii spuse ca e aici cu tatal sau, care a venit la Gogu Ionescu, proprietarul mosiei. El n-a vrut sa intre, pentru ca il plictisesc conversat iile de afaceri. intre timp Petre se intelese cu Ileana sa vesteasca pe boieri ca a sosit un domn de la Amara. si numaidecat fetiscana pofti pe Titu in casa. Eugenia il primi dragalas:

- Ai venit?... Ce bine-mi pare!

intr-adevar, se bucura. Avea acum douazeci si cinci de ani si era maritata de patru. Gogu Ionescu o iubea ca si in prima zi si ii indeplinea toate dorintele, dar avea aproape de doua ori varsta ei. Eugenia nu-si permitea nici macar sa se gandeasca la alti barbati, socotind ca datoreste sotului ei nu numai credinta, ci si recunostinta pentru devotamentul lui fara margini. Totusi simtea uneori nostalgii nelamurite, pe care nu i le astampara viata moderna cu artificiile si conventiile ei. Nadina glumea si nu intelegea cum poate o femeie frumoasa ca Eugenia sa fie fericita cu Gogu, care a ajuns sa-si vopseasca si parul ca sa para mai berbant. in realitate, Eugenia, desi isi insusise felul de a fi si obiceiurile lumii in care traia, ramasese sufleteste fata preotului Pintea de la Lechinta. De aceea se simti in tovarasia tanarului Herdelea parca s-ar fi intors cateva clipe acasa. Vorbira despre Laura, sora lui, si despre George, fratele ei, isi adusera aminte de Sangeorz si numai de oameni si lucruri din Ardeal. Pe urma isi lua seama, zambi melancolic:

- Dar Gogu intarzie cu arendasul lui... Ia sa-i spunem c-ai venit!

intredeschise o usa. De dincolo raspunse glasul lui Gogu:

- Gata, suflete scump...

Aparu in deschizatura, vazu pe Titu:

- A, de ce nu m-ai vestit, puisor iubit?... Eu ispravisem de mult cu grecul socotelile si ne-am apucat sa facem nitica politica!

Scutura calduros mana musafirului. Parea mai tanar ca ieri si era bine dispus. Chema dincoace si pe Platamonu, il ocari ca l-a inselat, dar il pofti sa mai stea, sa ia o cafea buna, cu toate ca nu merita decat puscarie pe viata. Grecul radea cordial, se scuza ca mai are putina treaba in sat si apoi e dator sa se prezinte conitei si stapanei Nadina. Se oferi chiar sa duca si pe tanarul Herdelea inapoi la Amara, daca-i face placere.

- Atunci mai zaboveste prin sat, zise Gogu, jovial. Ca doar n-o sa indraznesti sa-mi momesti oaspetii cu teleguta dumitale? De altfel, fii sigur ca Nadina nu e grabita sa-ti vaza mutra, caci stie bine cat o inseli si pe ea!

Conduse pe Platamonu si apoi se intoarse frecandu-si mainile de multumire:

- Ei, acuma sa vedem ce mai spune poetul nostru!

il descusu cand si cum a venit in tara, ce-a facut aici, ce rost si-a gasit. Auzind deslusirile tanarului, se indigna, se scuza si striga:

- Dar se poate una ca asta? Un poet ardelean sa nu se poata aciua in Romania? Revoltator!... Bietul baiat!

Tanarul Herdelea era miscat de atata interes, iar Gogu, in cele din urma, declara patetic:

- Te rog sa faci bunatatea si sa nu fii amarat! Asta-i una! Iar al doilea sa stii ca eu, asta care ma vezi, voi avea grija ca poetul familiei noastre sa se simta acasa la el in tara romaneasca! ... Nu-i asa, suflete scump? adauga scurt catre nevasta-sa.

- Fireste! ciripi Eugenia. Trebuie sa facem ceva pentru el!

Cand in sfarsit reveni Platamonu sa ia pe Titu, Gogu gasi un nou pretext sa-l ocarasca:

- Fiindca ne-ai luat musafirul, sa stii ca am sa-ti scumpesc arenda!... si spune-i conitei Nadina ca maine mergem sa dejunam la ei, ca s-o invat sa-ti scumpeasca si ea! Uite asa, Efialte!





Rascoala - Se misca tara - Rasaritul (01)
Rascoala - Se misca tara - Rasaritul (02)
Rascoala - Se misca tara - Rasaritul (03)
Rascoala - Se misca tara - Rasaritul (04)
Rascoala - Se misca tara - Rasaritul (05)
Rascoala - Se misca tara - Rasaritul (06)
Rascoala - Se misca tara - Rasaritul (07)
Rascoala - Se misca tara - Pamanturile (01)
Rascoala - Se misca tara - Pamanturile (02)
Rascoala - Se misca tara - Pamanturile (03)
Rascoala - Se misca tara - Pamanturile (04)
Rascoala - Se misca tara - Pamanturile (05)
Rascoala - Se misca tara - Pamanturile (06)
Rascoala - Se misca tara - Pamanturile (07)
Rascoala - Se misca tara - Flamanzii (01)
Rascoala - Se misca tara - Flamanzii (02)
Rascoala - Se misca tara - Flamanzii (03)
Rascoala - Se misca tara - Flamanzii (04)
Rascoala - Se misca tara - Flamanzii (05)
Rascoala - Se misca tara - Flamanzii (06)
Rascoala - Se misca tara - Flamanzii (07)
Rascoala - Se misca tara - Flamanzii (08)
Rascoala - Se misca tara - Luminile (01)
Rascoala - Se misca tara - Luminile (02)
Rascoala - Se misca tara - Luminile (03)
Rascoala - Se misca tara - Luminile (04)
Rascoala - Se misca tara - Luminile (05)
Rascoala - Se misca tara - Luminile (06)
Rascoala - Se misca tara - Friguri (01)
Rascoala - Se misca tara - Friguri (02)
Rascoala - Se misca tara - Friguri (03)
Rascoala - Se misca tara - Friguri (04)
Rascoala - Se misca tara - Friguri (05)
Rascoala - Se misca tara - Vestitorii (01)
Rascoala - Se misca tara - Vestitorii (02)
Rascoala - Se misca tara - Vestitorii (03)
Rascoala - Se misca tara - Vestitorii (04)
Rascoala - Se misca tara - Vestitorii (05)
Rascoala - Se misca tara - Vestitorii (06)
Rascoala - Se misca tara - Vestitorii (07)


Aceasta pagina a fost accesata de 786 ori.
{literal} {/literal}