Rascoala - Se misca tara - Flamanzii (02)

Rascoala - Se misca tara - Flamanzii (02)

de Liviu Rebreanu


2.


Fiindca se aratase a vreme frumoasa, carciumarul Cristea Busuioc avuse grija sa tocmeasca lautari ca sa poata tineretul sa invarteasca hora toata dupa-amiaza, iar seara sa se veseleasca si batranii la un pahar de bautura. Era ultima duminica din octombrie.

in alti ani, la data asta, era frig si zloata; acuma pe cerul senin ca vara soarele galben lucea caldut, raspandind o lumina melancolica peste tristetea pamantului.

Hora incepea pe batatura dinaintea carciumii, dar se intindea curand pana in ulita, unde se insirau fetele si femeile care priveau jocul. Asa, cand se intampla sa treaca vreo caruta - foarte rar, cate una, doua - toata lumea, jucatori si privitori, trebuia sa se ingramadeasca inapoi spre batatura, tipetele femeilor speriate acoperind atunci taraitul inflorit al lautarilor.

Acuma hora era chiar in sosea si se legana lin sub privirile fermecate ale femeilor si fetelor. Lautarii, numai doi (ii platea carciumarul, care facea economie, zicand ca ori doi, ori trei, acelasi lucru, dar sa cante bine si mereu), se framantau mai abitir ca jucatorii, mutandu-se de ici-colo, indemnandu-se unul pe altul.

Cizmele flacailor tropoteau greu pe ulita zbicita, pe cand fetele saltau gingas ca niste caprioare si abia de atingeau pamantul.

Pe bancile de langa peretii carciumii odihneau cativa batrani, iar imprejurul lor, pe locul ramas slobod, stateau la sfat barbatii, ca in alte duminici. in Amara, la carciuma, obisnuiau sa se stranga oamenii, in sarbatori, de prin toate satele ce au tinut odinioara de domeniile Iuga. A ramas asa din batrani, cand aci veneau toti cu toate durerile, si cei din Lespezi, si cei din Vaideei si Barlogu, intocmai ca si cei de la Gliganu sau de la Babaroaga, fara a mai pomeni pe cei din Ruginoasa, care erau in Amara ca acasa.

Serafim Mogos, cu tamplele carunte si cu ochii cuminti, povestea ce-a patimit de la jandarmi. Vorbind, insa, nu se uita la oameni, ci undeva departe, parca s-ar fi jeluit unui judecator drept. Un copil il tinea de mana si se invartea in jurul lui cand incoace, cand incolo, vesel ca un fluture alb langa un pom batran. Toti cunosteau intamplarile, ca doar s-a dus vestea anchetei in toate satele, mai erau de fata vreo trei dintre cei batuti, printre ascultatori, si totusi luau seama de jelania lui Serafim, parc-ar fi auzit intaia oara o poveste nemaipomenita sau parca s-ar fi complacut in evocarea unor suferinte care le rascoleau sufletele. Ignat Cercel, mai tanar ca Mogos de ani, dar la infatisare mai batran, cu priviri de caine de pripas, se uita numai la gura lui, clatina din cap, ofta si intrerupea mereu cu aceleasi vorbe:

- Pai, ce sa facem, oameni buni, ce sa facem? intreruperile aveau, fara voia lui, niste intonatii atat de ciudate, durere si umilinta resemnata, ca oamenii il sagetau cu priviri dispretuitoare, iar Toader Strambu, vaduv cu trei copii si fara un petic de pamant, izbucni in cele din urma furios:

- Ce sa facem, ce sa facem? (Se spaimanta insa singur de revolta lui si urma repede, morfolindu-si vorbele:) Dumnezeu stie ce sa facem...

De altfel, si Ignat Cercel a fost batut, acum vreo patru ani, de plutonierul care fusese inaintea lui Boiangiu, tot pentru ca s-ar fi furat niste lucruri de la curte, dar batut asa de rau, ca a zacut doua saptamani si a ramas cam beteag pentru toata viata.

Ca sa stearga mai bine urmele maniei lui Toader, Leonte Orbisor, mic, cu glas ascutit, cu fata vioaie, gasi cu cale sa observe impaciuitor:

- Am patimit si eu cu Serafim si cu ceilalti laolalta, dar ma intorc si zic: stapanirea ce sa faca daca e furt? si de ce sa fure munca altuia hotii?

- Asa e, vezi bine!... Sa nu fure! zisera cativa, dand din cap.

Se facu o miscare nehotarata, ca si cand s-ar fi ridicat brusc o piatra de pe inimi. si tocmai atunci Trifon Guju mormai intunecat, mai mult pentru sine, dar auzit de toata lumea, caci glasul era ursuz si patrunzator ca si fata-i vesnic incruntata:

- D-apoi ca tot munca noastra e!

Toti intoarsera deodata ochii spre el, ca si cand le-ar fi dezvaluit o mare taina sau macar o credinta intima a tuturor. Nimeni insa nu zise nimica si chiar Trifon, care obisnuia sa repete cand credea ca a spus o vorba mare, acuma tacu si lasa capul pe piept.

Dupa un rastimp de tacere, framantata de cantecul lautarilor si de chiotele jucatorilor, incepura sa vorbeasca cu totii deodata, fiecare despre altceva si cu alte cuvinte. Nu se mai uitau deloc unii la altii, ci numai la hora din ulita, ca si cand le-ar fi fost frica de ei insisi. Glasurile lor se impleteau si se prelungeau intr-un oftat fara sfarsit.

Hora zburda in cerc larg, se intindea ca un sarpe, atingea cu sfichiuri alintatoare, cand pe femeile de pe margini, cand pe barbat ii din batatura carciumii. Bucuria jucatorilor izbucnea in franturi de strigaturi, in floricele de pasi ritmati. Privitorii se imbulzeau cuprinsi de aceeasi veselie, parca ar fi cautat sa se topeasca cu totii intr-o singura fiinta fara griji si fara necazuri.

Cel mai vesel parea totusi Pantelimon Vaduva si toata lumea se bucura de veselia lui, pentru ca el peste cateva zile trebuia sa plece la oaste si cine stie cand va mai avea prilejul sa se veseleasca.

El insusi gandea la fel, desi se lauda ca vrea sa se intoarca cel putin caprar, ca si Petrica a lui Petre, care are sa vie acasa tocmai cand el se duce. in sinea lui insa avea groaza de necunoscutul vietii de soldat. A stat de vorba cu multi si i-a descusut; toti se mandreau cu militaria lor si spuneau ca tare-i frumoasa, dar si tare grea.

Inima lui era si mai grea din pricina Domnicii, fetiscana cea mica de saptesprezece ani incheiati, plinuta si roscovana, care se prinsese langa el in hora si se agata acuma de bratul lui ca un lastarus de iedera. Cand se gandea Pantelimon ca va trebui sa se desparta de ea, nici sa n-o mai vada cine stie cata vreme, il ustura sufletul de amaraciune. El a vrut sa se cunune cu Domnica inainte de a pleca la armata, cum au mai facut si altii. S-au impotrivit insa si parintii lui, si ai ei. Ai lui sperau ca are sa uite pe fata lui Nacu pana va ispravi cu oastea si isi va gasi pe urma o pereche mai potrivita cu starea lui. Parintii ei, mai ales maica-sa, erau infricosati sa nu i se intample ceva lui Pantelimon la militarie, cum s-a intamplat cu bietul Florea Butuc care s-a insurat, fiind numai de optsprezece ani, cu Anghelina lui Nistor Mucenicu, i-a facut trei copii si apoi s-a prapadit prin cele regimente, iar Anghelina a ramas de ti-e mai mare mila. si inca Anghelinei, din pricina copiilor, au trebuit sa-i dea parintii lui partea ce s-ar fi cuvenit baiatului, incat femeia tot are o casuta in care sade sa n-o bata vanturile, pe cand Domnica poate ca n-ar apuca sa faca nici copil si, intr-un caz de primejdie, ar ramanea nici fata si nici nevasta, sa tie de urat celor dornici de alte muieri.

Pantelimon, caruia inima ii juca mai sprinten decat mintea, nu umbla cu astfel de socoteli. El se gandea numai ca va pleca si nu va mai vedea ochii ei caprui si sagalnici in care i se parea ca s-au adunat toate tainele lumii si nici gurita ei fierbinte, care-i fagaduia toate bucuriile. De aceea era acuma atat de vesel si de amarat, si chiuia si se sfarama jucand cat stia dansul mai frumos, sa-l vada si sa-l auda Domnica, si sa-si aduca aminte ca nu e flacau in sat mai bine ca dansul, si sa nu-l uite ori sa indrageasca pe altul.

Domnica intelegea ca Pantelimon face toate de dragul ei, se simtea mandra, ii strangea mana uneori si se mai lipea de el, si se uita imprejur, la oameni, parc-ar fi vrut sa spuie tuturor ca are sa-l astepte pe Pantelimon, orice s-ar intampla.

Fruntea flacailor totusi era Nicolae Dragos, fratele invatatorului, o cruce de voinic, cu mustacioara pana corbului, inalt si spatos, destept si harnic cat patru. Nu-i lipsea decat o nevasta de seama lui, ca sa fie om intreg si fruntas in sat. De altfel, fata de la stanga lui, Gherghina lui Chirila Paun, arata ca si in privinta asta e intelept. Gherghina era singura la parinti si frumusica picatura.

Chirila avea casa si cateva petice de pamant si gospodarie asezata aici, in Amara, dar de un an se mutase in Gliganu, unde il chemase ca logofat arendasul grec, cu contract si cu leafa buna, lasandu-si averea in grija tatalui sau care, desi batuse de mult saptezeci, era inca zdravan si muncea la sapa mai spornic ca un flacau.

- Foaie verde matraguna, Veselia nu-i a buna!

Un baietandru incepuse sa chiuie asa, cu ochii inchisi, ca un cocos tanar si fara pricepere. Pe tiganul cu vioara nu-l rabda inima sa nu riposteze pe data:

- Foaie verde papadie, Viata-i numai veselie Pentru cine nu-i Ilie!

Toata hora impreuna cu privitorii izbucnira intr-un ras galagios.

Rase si baietandrul pe care-l chema Ilie Carlan. incurajat de multumirea poporului, tiganul striga catre flacau:

- Sa nu mai zici nimic, ca te iau si cu carlanul!

Alta navala de rasete de rasuna vazduhul. Dar hora, un lant de trupuri infierbantate, continua, serpuia mai avantata, parca nu s-ar fi oprit nici un moment de cand a inceput si nici n-ar mai vrea sa se opreasca niciodata.

in carciuma, asezati la o masa lunga, in fund, vreo doisprezece barbati fruntasi se sfatuiau de multisor si n-ajungeau sa se inteleaga, cu toate ca isi mai ajutau indrazneala si intelepciunea cu paharelele de tuica, servite de insusi carciumarul Busuioc cu increderea cuvenita unor oameni de seama si siguri de plata.

Busuioc de altminteri lua parte si el la tocmeala, cat ii ingaduia negustoria, fiindca era doar vorba de pamant, iar dansul, ca orice om de omenie, tot numai pamant visa, ca si de carciumarit s-a apucat de nevoie si cu nadejdea sa agoniseasca ceva, sa-si mai cumpere cateva pogoane bune si sa se faca om adevarat. Luca Talaba, un barbat cat muntele, fost primar odinioara, ii adunase pe oameni la sfat.

taranii insa erau neincrezatori si fricosi. Se gandeau fiecare ca poate sa se supere boierii, ca umbla sa cumpere mosia cucoanei si nici pamant de munca n-o sa le mai dea, sa ramaie muritori de foame. Lupu Chiritoiu, cel mai batran dintre toti, cu pletele crescute pana pe umeri si carunte ca un fuior de canepa melitata, cu ochii albastri aposi, intreba cu glas plin de ingrijorare:

- Toate bune si frumoase, mai oameni, dar ia sa facem socoteala ca boierul zice: nu pot sa va vand voua mosia, ca voi n-aveti bani destui si noua ne trebuie toti banii pe masa? Luca Talaba, sfatos si cu o energie stralucitoare pe fata-i inca tanara, il opri:

- Stai, mos Lupule, tine-ti firea! Pai daca o intoarcem asa, nu mai cumparam noi pamant pana-i lume! Ca atatia bani n-om strange niciodata sa-i avem la chimir, ca sa-i varsam pe masa cand or porunci boierii. Apoi dumneata, ca esti batran, pomenit-ai vreodata una ca asta?... Cine vrea sa vanda te mai ingaduie, te mai inlesneste, nu te strange de gat cum crezi dumneata, mosule!

Carciumarul tocmai sosise la masa lor cu o litra pentru Matei Dulmanu, om tacut si mohorat, din Lespezi. Sari indata in ajutorul lui Luca:

- Cand o fi la adicatelea, s-or mai gasi bani si in banca, iar boierii de la banca te ajuta daca-i rogi frumos si cand e vorba sa cumperi mosii, ca banii sunt siguri si-i scoate oricand din mosie...

- Asa-i, cum spune dumnealui! intrerupse Luca, mai hotarat.

si in banca gasim, dar pe urma muncim, oameni buni, ca muncim pentru al nostru. Deocamdata sa punem mana de la mana ce avem si ce-om mai putea aduna, noi, cati suntem, si altii care-or vrea, sa facem arvuna c-apoi nu ne-om lasa noi de rusine sa nu platim!

Marin Stan, slab, uscat, cu figura ascutita de pasare, trasnit putin de tuicile pe care le sorbise, striga deodata manios, din coltul mesei unde se afla:

- Sa punem noi mana pe pamant, ca pe urma, nici Dumnezeu nu ni-l mai ia!

Altii adaugara repede:

- Nu, nu!... Pamantul inapoi nu-l mai dam!

Cristea Busuioc, carciumarul, interveni iarasi, uitandu-se cu dispret la Marin:

- Ehe, credeti ca boieru-i prost sa va dea pamantul pana nu se asigura de bani, ca sa-l inselati voi si pe urma sa ziceti: n-avem bani, dar mosia n-o dam inapoi ca-i a noastra, macar ca n-am platit-o... Ei, Marine, baiete, multa tuica ai sa mai inghiti pana sa pacalesti tu pe boierul Miron!

- D-apoi ca omul cu socoteala nici nu se poate gandi sa ia pamantul de pomana, zise si Luca Talaba dojenitor. Numai dumnealui crede asa, ca vorbeste din tuica.

Toti aprobara din cap, in vreme ce Marin Stan, zapacit, se uita la ei, pe rand, parca nu s-ar fi putut dumeri de ce s-au suparat oamenii cand el a spus numai ceea ce credea ca gandesc cu totii.

Lupu Chiritoiu, care-si rumega aceleasi ganduri, se adresa acuma lui Luca cu imputare:

- Mai omule, ca te stiam barbat in toata firea si cu scaun la cap, apoi nu vezi tu ca noi vorbim si ne tocmim, si ne certam, si nici macar nu suntem lamuriti daca mosia e de vanzare? 8 L. Rebreanu. Rascoala. Vol. I Luca Talaba zise aproape suparat:

- Asa ar fi, mosule. Dar vezi, eu stiu ca-i de vanzare de la Chirila Paun, care-i mana dreapta a grecului de la Gliganu. Ai inteles, mosule? Ei, si grecul i-a spus lui Chirila, uite asa cum iti spun eu dumitale: la anul schimbam invoielile, ca pana atunci, cu ajutorul lui Dumnezeu, am sa cumpar eu mosia cuconitei pe seama mea! Uite asa i-a spus grecul lui Chirila... Dar talica, mos Lupule, trebuie sa tii minte, ca esti mai mare ca noi si erai barbat pe vremea aceea: n-a umblat vorba tot asa si cand a vandut fratele boierului Miron?

- Multe zvonuri s-au purtat s-atunci, incuviinta mosneagul.

Cine sa le mai tie minte pe toate! Dar sa stiti, oameni buni, ca boierii nu poftesc sa vanda la oameni mosiile, ca daca or avea si oamenii pamantul lor, cine sa mai munceasca boierescul? Cuvintele batranului impanzira o tacere greoaie. Se auzeau de afara tropotele jucatorilor, scartaitul viorilor si glasul lui Pantelimon Vaduva chiuind navalnic. Dupa un rastimp apoi rasuna, de la tejghea, strigatul carciumarului catre un ajutor duminical, baiat mare si prostanac:

- Baa, n-auzi?... O jumatate pentru Serafim Mogos, intelegi?...

Na, du-i-o, fire-ai al dracului de natafleata!

Glasul acesta zgarietor risipi incurcatura oamenilor si Luca, parca si-ar fi recapatat brusc graiul, vorbi mai tare:

- Asa ati facut mereu si d-aia nu ne mai putem scutura de saracie... Tot de frica sa nu gresiti si sa nu se supere boierii, ati lasat pe altii sa ne ia pamanturile de sub nas. Nu-ti fie frica, mosule, ca oameni de munca or gasi boierii totdeauna, numai mosii sa aiba, ca oamenii se tot inmultesc, dar pamantul nu se intinde ca pelteaua.

- Ce mai atata vorbarie, mai oameni! striga deodata Vasile Zidaru, care tacuse toata vremea, fiindca ar fi avut prea multe de spus si nu l-ar fi lasat ceilalti, racorindu-se acuma cu un glas mai vartos ca al tuturor. Aidem sa si plecam la boierul cel batran, sa-l rugam frumos si sa punem mana pe mosie!

Matei Dulmanu tocmai isi ispravise bautura si-si stergea mustatile cafenii cu dosul palmei. Adauga convins:

- Ca doar dumnealui e parintele nostru si n-are sa ne lase...

Luca Talaba voia sa faca el propunerea asta; de aceea si chemase pe oameni la sfat. Auzind acuma gandul lui din gura altuia, avu o poticnire ca o gloaba care se opinteste din toate puterile sa urneasca din loc caruta si e cat p-aci sa vie peste cap, deoarece caruta e goala. Se scarpina in ceafa, zicand:

- Ia stati nitel, mai fratilor, ca nici la boier nu te poti duce ca la moara, ci trebuie sa stii bine ce vrei, ca dumnealui are sa te intrebe si sa te suceasca, s-apoi daca-i sta ca prostul, are sa te ocarasca si sa se supere, s-atunci degeaba ne-am mai racit gura, ca ne-om intoarce mai rau de cum ne-am dus!

Izbuti sa starneasca o noua nedumerire, pe care pe urma nici el n-o mai putu risipi. in sufletele oamenilor se strecurase frica si lasitatea, care inabuseau dragostea de pamant. Consfatuirea se inmuia si se labarta. Zadarnic incerca Luca s-o dreaga cu "stati, mai fratilor, sa ne intelegem". Vorbele oamenilor se imprastiau si nu se loveau. Numai Marin Stan isi pastrase curajul deplin si striga din cand in cand, ragusit, parc-ar fi vorbit singur:

- Pamantu-i al nostru, ca noi il muncim, tot pamantul!

Carciumarul, vazand ca s-au incurcat lucrurile, isi facu treaba la tejghea, dascalindu-si ajutorul cu mai multa vehementa. La o masa, langa usa, un jandarm tanar, cu infatisarea sfioasa, statea la un pahar cu Anton Nacu, vorbind rar si uitandu-se cu jind afara la hora tineretului. Om prudent, Busuioc tragea mereu cu coada ochiului intr-acolo. ii era teama ca jandarmul, sub pretext ca priveste hora, asculta ce vorbesc taranii si are sa se afle la curte, sa-si gaseasca si el beleaua cu boierii. Cand Marin incepu sa se planga racnind ca nu-i ajunge pamantul, carciumarul se repezi la jandarm si-l intreba foarte zambitor daca nu pofteste sa intre in hora. Jandarmul se rosi; inima il indemna, dar frica de plutonier ii oprea avantul. Raspunse oftand ca nu-i place jocul si primi in schimb sa-i mai aduca o masura. Asigurandu-se astfel din partea jandarmului, Busuioc trecu iar la masa oamenilor:

- Vad ca bateti apa-n piua si n-ajungeti la nici o isprava, iar Marin colea se vaita si nu-i da prin mintea lui cea de pasare ca omul harnic nu se boceste ca muierea, ci se apuca de munca si...

Marin Stan il intrerupse manios:

- Apoi talica-ti vine usor sa dojenesti pe altii, ca pamant ai, negustoria-ti merge, cu boierii esti bine - ce-ti pasa!

- Ce-mi pasa, vezi bine! se supara carciumarul. Ca tare-i placut sa te slujesc eu pe tine pana-ti intuneca tuica mintile, in loc sa ma slujeasca altii pe mine! Dar tu esti betiv si ticalos, Marine, si ma mir cum te rabda dumnealor sa-i faci de rusine cu prostiile tale!

- Da ce, beau din averea dumitale?

- Ai bea tu daca ti-as da, numai ca...

- Ia lasati, lasati sfada, mai fratilor, ca nu ne lipseste! striga Luca Talaba, deodata, sculandu-se. si haidem sa mergem la curte!

Ce-o fi sa fie!

Toti se ridicara, parca energia lui ar fi sters toate sovairile lor.

Carciumarul constata dintr-o privire rotunda ca n-a ramas nimeni neplatit si zise linistit:

- Duceti-va cu Dumnezeu! si luati seama la Marinica sa nu va faca vreo rusine, ca dansul a cam pus-o de mamaliga!

Marin Stan rase. ii trecuse supararea.

- Uite pe nea Petrica!

Un copil strigase si o femeie auzise. intoarse capul si-l vazu, si repeta:

- Uite pe Petrica!

Venea de sus, pe ulita zbicita, cu palaria pe ceafa, cu ladita in spinare. Fata lui negricioasa parea mai smeada. in ochi insa ii stralucea o bucurie mare.

Capetele se intorceau pe rand spre Petre Petre, care se apropia zambind. Pantelimon Vaduva se desprinse din hora si alerga inaintea lui, urmat de alti flacai. Jocul se sparse si toata lumea se ingramadi in jurul celui ce sosea cu intrebari, cu strigate, cu mirari.

Lautarii mai continuara a canta un rastimp, ca sa-si faca datoria, apoi se amestecara si ei printre oameni.

Petre nu biruia cu raspunsurile. Tot satul il iubea fiindca era bun, si linistit, si saritor la nevoi. Pantelimon ii luase ladita, sa i-o duca el pana acasa. Statea lipit de dansul, aparandu-si locul cu indarjire si repetand mereu pana ce in sfarsit fu auzit:

- Tu vii, Petrica, iar eu, azi-maine, trebuie sa plec!

- Lasa ca are sa-ti ajute Dumnezeu si tie! ii spuse Petre, privindu-l in ochi cu o caldura mangaietoare.

Apoi, schimband cate o vorba cand cu unul, cand cu altul, Petre ajunse in batatura dinaintea carciumii, intre barbatii care incepura a-l descoase despre noutatile de la oras. insusi carciumarul Busuioc, foarte curios din fire, isi parasi o clipa tejgheaua ca sa afle si el cate una-alta. Fiindca Petre vorbea mai mult despre intamplari de la armata, Ignat Cercel il iscodi deodata cu glasul lui tanguitor:

- Dar boierii de la Bucuresti ce ganduri mai au cu alde noi, saracimea?

- Apoi cu boierii te invoiesti oriunde, daca esti supus si ascultator, raspunse Petre.

Raspunsul nu-i placu lui Ignat, desi clatina din cap aprobativ.

- Omul cat poate tot rabda, ca altfel ar trebui sa-ti iei lumea-n cap! observa Serafim Mogos, amarat.

Atunci Ignat, apropiindu-se mai tare si cu glas mai scazut, parca n-ar fi vrut sa-l auda toti, urma:

- Despre pamanturi n-ai aflat nimic, Petrica?... Pe aici se aude ca voda vrea sa imparta mosiile la oameni si ca boierii nu-l lasa?

- Asa spune si Marin Valcu de la Izvoru c-ar fi auzit de pe la fecioru-sau care invata carte la Alexandria si umbla sa se faca popa! adauga Leonte Orbisor, intinzand gatul, ca si cand marturia lui ar fi fost hotaratoare.

Toader Strambu zise aproape cu manie:

- De spus se spune mereu, dar vad ca tot nimic nu se face!

Ca si la Pitesti, deunazi, cand fusei la judecata, niste oameni se jurau ca pana-n primavara toti trebuie sa avem pamant, ca asa a dat porunci voda; ba s-au si suparat si m-au ocarat pentru ca n-am vrut sa-i cred...

Petre, intaratat putin de scapararile lacome din ochii tuturor, murmura:

- Se poate, cum nu... Ca multe vorbesc oamenii si la Bucuresti.

Unii intr-un fel, altii intr-alt fel. Nici boierii nu stiu cum ar fi mai bine si cum ar face sa impace pe toti oamenii. D-aia se tot sfatuiesc si se sfadesc, iar pana nu s-or intelege dansii...

- Ehe, greu iti vine sa dai cand ai de la Dumnezeu prea mult!

bolborosi Ignat.

- Numai voda sa dea porunca, si apoi n-ai grija ca si-or lua ei oamenii ce li se cuvine, fie c-or vrea boierii, fie ca n-or vrea! facu iarasi Toader Strambu cu o flacara aspra in privire.

Carciumarul Busuioc zise batjocoritor:

- Apoi, daca voda te-ar asculta pe tine, asa ar fi negresit, numai vezi ca voda cu boierii traieste si n-are sa se certe cu boierii de dragul tau, mai Toderica!

Cativa rasera, in vreme ce Leonte Orbisor spunea:

- Daca ar ajunge glasul nostru pana la voda...

in clipa aceea, prin multimea dimprejurul lui Petrica, isi croi drum cu coatele maica-sa, strigand si plangand:

- Petrica, Petrica, dragul mamei si bunul mamei!... Cum mi te-a adus Dumnezeu tocmai cand mi-e viata mai amara. Of, bine ca ti-a ajutat Dumnezeu si Maica Precista...

il imbratisa si-l saruta, lacrimand si bolborosind necontenit.

Flacaul ii cuprinse mijlocul cu un brat, soptind bland:

- Taci, mama, taci si nu mai plange!

Smaranda, vestejita inainte de vreme, isi sterse lacrimile cu coltul basmalei, si zambi fericita un moment. Plansul o podidi iarasi indata ce deschise gura sa-l intrebe cum a venit, spaimantata la gandul c-o fi umblat tot pe jos ori o fi flamand. Feciorul o linisti ca nu e ostenit deloc, fiindca in gara Burdea, cand a coborat din tren, a avut norocul sa intalneasca pe stefan Oanta, care l-a adus cu caruta pana la Lespezi, asa ca a calatorit ca un boier.

- Dar hai sa mai mergem si pe-acasa, mama, ca am zabovit destul cu dumnealor, zise apoi Petre, luandu-si ramas bun.

Pantelimon il insoti cu ladita. Casa lor era din jos de curte, aproape de capul satului, inspre Ruginoasa. indata ce se departara putin de hora, Petre intreba:

- Marioara pe unde-o fi, mama, ca n-am zarit-o printre fete? Pe cand Smaranda ii spunea ca pe Marioara a luat-o la curte matusa-sa Profira, bucatareasa, si are o simbrie buna si munca usoara, Pantelimon isi aduse aminte ca, de dragul lui Petrica, a uitat pe Domnica. Din urma se auzea iar cantecul lautarilor, semn ca hora reincepuse.

Pe lavita de langa poarta ograzii, la sediul postului de jandarmi, plutonierul Boiangiu sedea de vorba cu perceptorul Constantin Barzotescu, lung, slab, desirat si spanatic. Petre scoase palaria, salutand militareste:

- Traiti, don' plutonier!

- Venisi, Petre? raspunse Boiangiu prietenos.

Petre se apropie respectuos, ii spuse cum domnul capitan i-a dat drumul cu cateva zile mai inainte fiindca s-a purtat bine si n-a avut nici o pedeapsa. Plutonierul ii mai puse cateva intrebari, mai ofta dupa viata de la Bucuresti, unde a petrecut si el de vreo doua ori inainte de a se insura, si apoi striga catre Pantelimon:

- Uite-asa sa te porti si tu, baiete, ca dansul, nu sa-mi umbli cu rebeliuni!

il ameninta, razand, cu degetul, apoi stranse mana lui Petre:

- intr-un ceas bun!




Rascoala - Se misca tara - Rasaritul (01)
Rascoala - Se misca tara - Rasaritul (02)
Rascoala - Se misca tara - Rasaritul (03)
Rascoala - Se misca tara - Rasaritul (04)
Rascoala - Se misca tara - Rasaritul (05)
Rascoala - Se misca tara - Rasaritul (06)
Rascoala - Se misca tara - Rasaritul (07)
Rascoala - Se misca tara - Pamanturile (01)
Rascoala - Se misca tara - Pamanturile (02)
Rascoala - Se misca tara - Pamanturile (03)
Rascoala - Se misca tara - Pamanturile (04)
Rascoala - Se misca tara - Pamanturile (05)
Rascoala - Se misca tara - Pamanturile (06)
Rascoala - Se misca tara - Pamanturile (07)
Rascoala - Se misca tara - Flamanzii (01)
Rascoala - Se misca tara - Flamanzii (02)
Rascoala - Se misca tara - Flamanzii (03)
Rascoala - Se misca tara - Flamanzii (04)
Rascoala - Se misca tara - Flamanzii (05)
Rascoala - Se misca tara - Flamanzii (06)
Rascoala - Se misca tara - Flamanzii (07)
Rascoala - Se misca tara - Flamanzii (08)
Rascoala - Se misca tara - Luminile (01)
Rascoala - Se misca tara - Luminile (02)
Rascoala - Se misca tara - Luminile (03)
Rascoala - Se misca tara - Luminile (04)
Rascoala - Se misca tara - Luminile (05)
Rascoala - Se misca tara - Luminile (06)
Rascoala - Se misca tara - Friguri (01)
Rascoala - Se misca tara - Friguri (02)
Rascoala - Se misca tara - Friguri (03)
Rascoala - Se misca tara - Friguri (04)
Rascoala - Se misca tara - Friguri (05)
Rascoala - Se misca tara - Vestitorii (01)
Rascoala - Se misca tara - Vestitorii (02)
Rascoala - Se misca tara - Vestitorii (03)
Rascoala - Se misca tara - Vestitorii (04)
Rascoala - Se misca tara - Vestitorii (05)
Rascoala - Se misca tara - Vestitorii (06)
Rascoala - Se misca tara - Vestitorii (07)


Aceasta pagina a fost accesata de 957 ori.
{literal} {/literal}