Ciuleandra - Capitolul 03

Ciuleandra - Capitolul 03

de Liviu Rebreanu


3.

Policarp Faranga umbla de colo pana colo prin biurou, cu mainile la spate, cu fruntea in pamant, in vreme ce Puiu statea in acelasi loc, urmarind din privire toate miscarile batranului, grele, indurerate. Parea ca subt povara gandurilor, chiar silueta lui mandra se garbovea vazand cu ochii.

Niciodata Faranga, in viata-i bogata totusi in evenimente, nu primise o lovitura atat de neasteptata si de crunta. Puiu ii fusese toata nadejdea, mai ales de cand anii se inmultisera pe umerii lui. El era singurul vlastar al familiei Faranga si printr-insul familia aceasta, de obarsie straveche boiereasca, trebuia sa se perpetueze. Cu nimica nu se mandrea mai mult batranul decat cu neamul sau. isi urmarea ascendenta pana la Vlad tepes. Descoperise undeva, si povestea bucuros oricui, ca aprigul voievod muntean ar fi dat odata boierilor drept pilda de cinste si credinta pe un Faranga. in cursul veacurilor familia a saracit de cateva ori, dar totdeauna a stiut sa-si pastreze nepatat numele... Mostenise, impreuna cu un frate, o avere frumoasa. Dar fratele s-a prapadit in varsta plapanda si asa a ramas el singur cu numele si averea familiei. S-a insurat pe la treizeci de ani, dupa ce a gustat toate placerile vietii usoare, obligatoare pentru oamenii bogati si fara ocupatie. Olga Dobrescu, fiinta gingasa, a fost o sotie ideala: buna, frumoasa, indulgenta, cu avere. inchidea ochii la numeroasele escapade pe care Poly le-a continuat si dupa casatorie. in al patrulea an, a venit pe lume Puiu, iar dupa alti patru Olga s-a stins. De-abia cand a pierdut-o pe ea a dobandit dragostea cea mare pentru copil si a inteles insemnatatea lui pentru viitorul familiei. Tot atunci a pus cruce si vietii usoare, intrand in politica, spre a avea o meserie.

Cu avere si nume a facut repede cariera. Urmase odinioara niste vagi cursuri de drept, dar, fireste, fara a practica vreodata avocatura. Diploma ii oferea acum posibilitatea sa se considere si sa fie considerat jurist. I se descoperi, de catre prieteni si ziaristi binevoitori, chiar oarecare talent oratoric si astfel toata lumea aplauda cand, printr-o imprejurare fericita, i se incredinta portofoliul justitiei. Deveni omul serios si grav care a ramas pana azi. Purta, de cand se insurase, ca un trofeu, o barba superba. Ea i-a castigat odinioara celebritatea bulevardiera bucuresteana: cea mai frumoasa si mai ingrijita barba din Romania. Tot ea ii imprumuta acum buna parte din prestigiul necesar unui om politic cu raspundere.

Pentru ca subt ministeriatul sau de cateva luni s-a votat o lege buna, s-a ales cu stima cercurilor judecatoresti si cu epitetul magulitor “omul justitiei”. Nici nu se mai putea inchipui sa se faca ceva in domeniul dreptatii fara a se cere parerea lui autorizata, fie la putere, fie in opozitie.

Puiu a crescut infasurat in dragostea lui idolatra. Iubea intr-insul nu numai pe copilul sau si amintirea mamei copilului, ci pe continuatorul neamului. Se iubea pe sine insusi.

ii parea rau de viata de odinioara si-l muncea teama sa nu se rasfranga asupra copilului pacatele tineretii lui desfranate.

Baiatul era plapand, ca si maica-sa. Si din pricina aceasta l-a ocrotit mai sarguitor...



in mers masinal, Faranga isi depana amintiri si framanta regrete. O clipa se opri si se uita plin de duiosie la Puiu care statea mereu in picioare, pironit intr-o asteptare tulbure. ii sopti bland:

- sezi, Puiule...

Tanarul raspunse cu o privire intrebatoare. Se aseza.

Batranul insa isi relua plimbarea, ca si cand mergand in trecut ar fi vrut sa ajunga la o tinta in viitor... Toate ocrotirile lui zadarnice au fost. S-a gandit sa-l insoare cu o fata prin care sa se regenereze si improspateze sangele neamului.

Casatoriile intre odrasle de familii prea vechi dau progenituri subrede. Cand e prea albastru, sangele e un stigmat de degenerescenta. L-a insurat de timpuriu tocmai ca sa-l fereasca de viata pe care a dus-o el insusi. Puiu totusi a urmat traditia. Casnicia nu l-a impiedicat, ba l-a stimulat. si l-a adus in halul de azi.

Faranga se aseza deodata la birou, calm, hotarat, Puiu cauta sa-i intalneasca privirea si nu reusi. Batranul statu cateva secunde pe ganduri, ca si cand ar fi cautat o fraza sau un cuvant, apoi lua brusc telefonul:

- Alo... Centrala?... Da-mi, te rog, prefectura politiei!

Puiu ingalbeni. Realitatea intreaga i se infatisa la auzul unui singur cuvant. Balbai spaimantat:

- Ce vrei sa faci, tata? Faranga raspunse in telefon:

- Da-mi pe domnul prefect! si peste un minut: Domnul prefect?... Aici Policarp Faranga... Da, chiar eu sunt, draga Nicule!... Nu, n-am plecat si nici nu mai pot pleca... Eram tocmai imbracati, dar s-a intamplat o mare, foarte mare nenorocire in familie... Ba da, nu exagerez deloc, foarte mare, repet! inchipuieste-ti, copilul meu, Puiu, intr-un moment de ratacire, desigur, a omorat pe Madeleine, pe nevasta-sa...

Aparatul ii tremura in mana. Se uita, vorbind, in ochii lui Puiu, care se zbuciuma sa-i ghiceasca gandul.

- Da, intr-adevar, de necrezut... si cu toate astea... Te rog dar sa te ostenesti numaidecat pana la mine, sa vedem ce-i de facut... Te rog!... Fireste, evident, trebuie sa aduci si pe procurorul de serviciu...

Aseza receptorul pe furca si ramase cu mana intinsa si cu ochii tinta la Puiu.

- L-ai chemat sa ma aresteze? intreba tanarul, fara pic de sange in obraji, cu glasul ragusit.

Faranga avu un zambet straniu:

- Tu nu te asteptai la urmari? La nimic?

- Da... Ba da - murmura Puiu, dupa o pauza, frant, plecand capul.

- Sper ca-ti dai seama ce-ai facut?

- Am gresit - sopti Puiu mai ragusit ca adineaori.

- Ei bine, esti un asasin! scrasni batranul, parc-ar fi smuls cuvantul cu un varf de cutit. Un Faranga ucigas, ordinar, ca orice derbedeu... Ah!

Sfarama intre degete o foaie de hartie. Se potoli indata si adauga:

- Dar acuma nu mai e timp de pierdut cu vorbe zadarnice.

in zece minute prefectul va fi aici. Pana atunci trebuie sa te hotarasti si sa alegi!

Puiu ridica o privire uluita:

- Ce sa aleg, tata? Batranul Faranga isi reveni incurcat:

- Asa-i, inca nu-ti spusei... Mi s-a parut ca...

Zabovi putin pana sa-si ordoneze gandurile. Apoi se scula, se apropie si se lasa in fata lui, pe celalalt fotoliu. Urma cu o voce moale, in care era si imputare, si mila:

- Nu te-am descusut deloc, adevarat... Nu te-am intrebat nici de ce ai omorat-o si nici cum ai omorat-o... Ar fi fost si de prisos. Moartea vorbeste mai elocvent ca toate frazele.

si totusi nu pot sa nu ma intreb mereu pe mine insumi cum s-a putut gasi un om, si inca copilul meu, care sa asasineze o fiinta atat de buna ca Madeleine?... Pe Madalina noastra!...

Care ti-a tolerat tot, tot, care n-a vrut nici macar sa auda despre murdariile tale multiple si continue!... E extraordinar, pur si simplu extraordinar!

- Nici eu nu stiu, tata - zise foarte sincer tanarul, frangandu-si mainile si abia retinandu-si lacrimile.

- Cred, cred! aproba Faranga si cu vorba si cu capul. Da, a fost o ratacire, un moment de nebunie subita... Numai asa s-ar putea explica o fapta atat de inexplicabila si o crima atat de monstruoasa. Caci, oricat de ticalos erai altfel, de o inselai cu toate femeile posibile si imposibile, aveam impresia ca in fond tot pe Madalina o iubeai cu adevarat. Lasa ca nici nu se putea sa n-o iubesti. Cine a cunoscut-o a indragit-o. s-apoi tu insuti, doar din dragoste ai luat-o...

- Am iubit-o mult, nespus de mult, tata - facu Puiu cu ochii in gol si parca pipaindu-si sufletul. Mult de tot si cu toate astea vezi bine cum... (Tacu si apoi adauga aproape in soapta) Poate ca mi-am pierdut mintile...

Batranul avu o tresarire. si, ca si cand i-ar fi parut rau ca s-a inmuiat, vocea ii redeveni aspra:

- Toate acestea sunt acuma vorbe sterpe. Realitatea este ca vine prefectul cu procurorul. Crima naste ispasirea.

Vasazica...

sovai. Poate ca nici el nu era inca deplin lamurit ce vrea.

Scormonea cuvinte ca sa-si lege intre timp ideile:

- Trebuie sa intelegi ca asemenea fapta nu poate ramane fara sanctiune...

- N-ar fi fost oare mai bine sa ma sinucid, tata? intreba Puiu deodata, cu o lucire in ochi.

Faranga il privi lung si putin dispretuitor:

- Ar fi fost o solutie si asta, evident, dar acuma e prea tarziu. Cine stie daca ar fi fost cea mai buna? Mi-ar fi usurat situatia pentru moment si totusi as fi ramas fara nici o umbra de speranta... De altfel sinuciderea e un gest spontan, ca si uciderea. Daca n-ai fost capabil s-o executi imediat...

Dispretul din privirea batranului si ironia cuvintelor lui intarata pe Puiu:

- Ma crezi si las, tata?

- Asasinii sunt de obicei lasi - riposta Faranga cu o raceala taioasa.

Tanarul, biciuit, sari in picioare, incercand sa protesteze.

- Stai jos! porunci tatal. Nu-ti lua aere de cavaler fara prihana, ca nu te-au prins niciodata si cu atat mai putin tear prinde azi! Ce dumnezeu, tot nu pricepi?

- Daca d-ta crezi ca, in situatia in care am ajuns, n-ai nimic mai bun de facut decat sa ma insulti...

Faranga il intrerupse cu o vioiciune surprinzatoare, coplesit deodata de durere si cu un glas muiat in lacrimi:

- A, dar tu cat mi-ai insultat inima cu fapta asta marsava!

Ai zdrobit tot, Puiule, tot ce am crezut ca am si tot ce nadajduiam in viitor! Unicul copil al lui Policarp Faranga e un ucigas ordinar - iti dai tu seama ce poate sa insemne asta pentru mine? si barem daca ai fi avut o nevasta pacatoasa, care te-ar fi inselat sau ti-ar fi facut altminteri zile amare, daca... Dar Madeleine a fost un inger! O stie toata lumea. Peste putinta sa te gandesti ca ai convinge pe cineva ca e la mijloc o crima pasionala care, orisicum, ar mai fi scuzabila pana la un punct. Nu, e o crima ordinara, odioasa, ingrozitor de ordinara!

Se opri sa se reculeaga. ii era frica sa nu-l podideasca plansul. Puiu insusi se ghemui in fotoliu, simtind in spinare, ca o apasare cumplita, greutatea faptei din ce in ce mai mare.

- si totusi esti copilul meu si trebuie sa caut sa te salvez!

relua Faranga cu emotie stapanita. Altfel ar fi sa te aresteze, sa te arunce in puscarie, sa se faca o instructie, cu rascoliri de saltare si apoi un proces in stil mare, cu masa speciala pentru ziaristi, cu scormonirea tuturor intimitatilor si tainelor familiei... Asta insa ar insemna terfelirea definitiva si pentru totdeauna a numelui Faranga si scoaterea noastra din randul oamenilor de omenie - prin urmare, asta nu se poate!

Ramane cealalta modalitate... singura...

Tanarul nu se mai misca, parc-ar fi inmarmurit in fata perspectivelor pe care el insusi le avusese confuze si care, prin glasul tatalui sau, deveneau de o claritate exasperanta.

- Un Faranga nu poate fi criminal de rand! urma batranul mai energic. Nu se poate!... si daca totusi un Faranga a savarsit o crima de rand, n-a putut-o face decat din nebunie!

Un moment de nebunie criminala e admisibil intr-un neam al carui sange, prin vechime, s-a sarbezit sau s-a ingrosat prea mult...

Ca si cand n-ar fi inteles bine, Puiu intreba cu mai multa mirare in ochi decat in glas:

- Vrei sa ma declari nebun?

- Vreau sa te salvez! accentua tatal. in loc sa mergi la inchisoare, vei intra intr-o casa de sanatate, unde vei sta subt observatie medicala un rastimp. Pe urma te vom interna pentru cateva luni, sa zicem, intr-un sanatoriu bun, undeva in strainatate, si astfel vei putea incepe o viata noua, cu un nume care nu va fi fost degradat cu totul. Va depinde numai si numai de tine sa dovedesti lumii ca fapta ta de azi a fost o ratacire nenorocita... A, fireste, socoteala cu tine insuti, cu sufletul tau, ai sa ti-o faci singur! Ispasirea inevitabila pentru imensa-ti nedreptate fata de sarmana Madalina se va depana in constiinta ta fara ca eu sa-ti mai pot fi de ajutor...

Puiu deschise gura, sa zica ceva, si ramase cu gura cascata, parca i s-ar fi inclestat falcile. Batranul astepta raspuns si se supara cand, in sfarsit, il auzi in forma de intrebare timida:

- Adineaori m-ai indemnat sa aleg?

- Da? facu Faranga. Posibil... Acum insa te sfatuiesc, mai mult, iti cer sa nu alegi! Trebuie sa faci cum am hotarat eu! Caci in joc nu esti doar tu, cu persoana ta, ci sunt si eu, si, impreuna cu noi, toti stramosii nostri. Prin urmare...

- Prin urmare, trebuie sa fiu nebun! murmura Puiu abatut, uitandu-se peste capul batranului, intr-un gol indepartat.

- Mai bine nebun decat ocnas! rasuna crud raspunsul tatalui.

Se facu o pauza lunga. Apoi glasul lui Puiu serpui ca o tanguire:

- si daca nu voi reusi?

- Trebuie! porunci Faranga. De altminteri despre asta raspund eu. tara imi datoreste macar atata in schimbul serviciilor multe ce i le-am adus.

Iar se facu tacere. in aer pluteau intrebari, indoieli si sperante intr-un valmasag apasator. Apoi, in clipa cand Puiu vru sa mai spuna ceva, aparu in usa feciorul:

- Conasule, a venit domnul prefect...

Amandoi tresarira ca desteptati dintr-o lume straina.

- Da, bine - zise Faranga, reculegandu-se, cu o emotie care ii schimba glasul. Tu asteapta-ne aici - adauga catre Puiu. Ma duc cu ei intai acolo... in orice caz, curaj si incredere!

Aranjeaza-te putin pana ce venim!

Pleca repede. Mersul grabit ii sedea rau si-i micsora gravitatea.

Feciorul, inainte de-a inchide usa, arunca o privire curioasa si infricosata spre Puiu.





Ciuleandra - Capitolul 01
Ciuleandra - Capitolul 02
Ciuleandra - Capitolul 03
Ciuleandra - Capitolul 04
Ciuleandra - Capitolul 05
Ciuleandra - Capitolul 06
Ciuleandra - Capitolul 07
Ciuleandra - Capitolul 08
Ciuleandra - Capitolul 09
Ciuleandra - Capitolul 10
Ciuleandra - Capitolul 11
Ciuleandra - Capitolul 12
Ciuleandra - Capitolul 13
Ciuleandra - Capitolul 14
Ciuleandra - Capitolul 15
Ciuleandra - Capitolul 16
Ciuleandra - Capitolul 17
Ciuleandra - Capitolul 18
Ciuleandra - Capitolul 19
Ciuleandra - Capitolul 20
Ciuleandra - Capitolul 21
Ciuleandra - Capitolul 22
Ciuleandra - Capitolul 23
Ciuleandra - Capitolul 24
Ciuleandra - Capitolul 25
Ciuleandra - Capitolul 26
Ciuleandra - Capitolul 27
Ciuleandra - Capitolul 28
Ciuleandra - Capitolul 29
Ciuleandra - Capitolul 30
Ciuleandra - Capitolul 31


Aceasta pagina a fost accesata de 936 ori.
{literal} {/literal}