Ciuleandra - Capitolul 29

Ciuleandra - Capitolul 29

de Liviu Rebreanu


29.

Peste cateva clipe, intorcandu-se, gasi pe Puiu in aceeasi pozitie, cu ochii tot atat de umezi privind intr-un punct fix.

Doctorul observa ca se uita tocmai la fotografia lui din perete, deasupra biroului. ii zise domol, parca n-ar fi vrut sa-i risipeasca brusc gandurile: - Ce oameni!... N-am mai putut, a trebuit sa intervin, ma scandalizase si pe mine...

Glasul i se parea ca vine din alta lume peste gandurile lui care vagabondau in trecut scormonind amanunte amortite si straduindu-se sa inchege din ele viata vie sau macar amintiri legate. isi dadea seama ca ar trebui sa raspunda si nu-i venea in minte nimic. Apoi deodata se cutremura ca si cand ar fi vrut sa sece izvorul lacrimilor. Stranse pleoapele, ultimii stropi de apa sarata i se rostogolira pe obraji si ochii ii ramasera ca spalati, cu lumina vie, cu privirile cand fierbinti, cand ratacitoare ca palpairile unei flacari gata sa se stinga.

si indata gandurile se insirara cuminti, limpezi si lucitoare ca niste margele colorate pe o ata subtire, iar glasul i se facu vibrant ca dupa o raguseala suparatoare:

- iti multumesc, doctore! Ai fost atat de bun pe cat team crezut eu de rau!

Doctorul Ursu surase cu un gest vag.

- Ba da! ai fost bun pana si cu mama Madalinei! zise Puiu, adaugand apoi moale: Cat de bine va cunoasteti! Ai cunoscut si pe Madalina, doctore, nu-i asa?

- Da - murmura Ursu, intunecandu-se.

- Trebuie sa o fi cunoscut bine, inaintea mea, mult inainte? starui Puiu.

- Eram vecini si fireste c-am cunoscut-o de copila - spuse doctorul cu un glas infundat. Dar eu am fost mai mare ca ea, mult, cu vreo zece ani...

Puiu ardea acuma. intrebarile i se imbulzeau in minte tumultuos si nu indraznea sa le astearna toate deodata in fata doctorului, de teama sa nu redevina cel de altadata, inchis si zgarcit ca un inchizitor. Lasa sa se prelinga cateva clipe pana ce zise iar:

- Atunci desigur stii cand am fost noi in Varzari, cu Ciuleandra, doctore?

- Eram student si in vacanta - raspunse Ursu.

- Acuma stiu tot, doctore, tot! striga Puiu, pierzandu-si stapanirea si alergand la fotografia de langa birou. D-ta erai de fata cand am jucat eu Ciuleandra si cand am sarutat pe Madalina!

Erai acolo si Madalina se uita spre d-ta, imi amintesc perfect.

Stateai in picioare, langa un copac, mai la o parte, si te uitai drept la mine, numai la mine, si ai vazut cand am sarutat-o.

Atunci eram aprins si nu ma interesa decat Ciuleandra si Madalina si te-am zarit doar ca prin vis, dar acuma te vad clar, parc-ai fi fost alaturi de mine. Uite, aveai exact infatisarea din fotografia asta, de-aceea m-a obsedat fotografia de cand am intrat aici intaia oara. E adevarat, doctore? Spune! Spune!

- Adevarat - recunoscu doctorul, simplu.

Puiu se lasa pe scaunul de la birou, coplesit parca de lumina cruda ce-l inconjura. Emotia il gatuia. Mai avuse atatea intrebari pregatite si toate i se spulberasera. Una singura ii tasni din inima ca o sageata:

- Doctore, d-ta ai iubit pe Madalina? si doctorul Ursu, ca si cand ar fi asteptat-o, cu mainile incrucisate la spate, in fata lui, leganandu-se cate putin pe picioare, raspunse fara nici o sfiala:

- Am iubit-o mult, da... Era numai o copila, dar am iubit-o si ca pe o sora, si ca pe o sotie... Pe-atunci eram insa sentimental si aveam idealuri burgheze. Culmea fericirii o socoteam sa ajung medic de plasa in judetul meu, sa iau de nevasta pe Madalina, s-o fac cucoana, sa ne iubim, sa avem copii si sa traim saptezeci de ani. Am stat de vorba cu ea si m-a inteles, desi parea altfel copilaroasa. M-am invoit si cu ma-sa, cu femeia asta care a mai indraznit sa vie la mine sa-i dau o mana de ajutor ca sa te santajeze pe d-ta cu moartea Madalinei. Din saracia mea am ajutat-o de multe ori si pe ea, ca pe viitoarea mea soacra, pe femeia asta. Toate mergeau bine. Mai aveam doi ani pana sa ies om cu painea in mana. si deodata ai picat dta la Ciuleandra ceea. Am avut imediat presimtirea ca are sa mi se intample un rau mare din clipa cand v-am zarit aparand in cerdacul carciumii. Apoi, cand ai intrat in hora si te-ai prins langa Madalina, am inteles ca de-aici imi va veni raul. Am incercat sa lupt, sa ma impotrivesc. Cand au chemat-o s-o vada boierii, n-am vrut s-o las. Mi-au luat-o oamenii cu sila. Ati plecat, am rasuflat. Credeam ca am scapat. Totusi a doua zi am vorbit mai mult cu Madalina, am prins-o de mana, mana ei fierbinte si aspra, m-am uitat in ochii ei: “Sa nu te duci, Madalino! Sa nu ma lasi singur!” si ea mi-a raspuns din inima: “Nu ma duc!” Pe urma ati venit, eu nu eram acasa, si ati luat-o.

N-am plans niciodata, n-am plans nici atunci. Carciumarului insa i-am cautat pricina si l-am umplut de sange. Auzisem ca el fusese mijlocitorul si ca primise un bacsis gras de la boieri. si asa s-au risipit visurile mele de fericire conjugala burgheza. Nu mai aveam de ce sa ravnesc la postul de medic rural si in schimb am ajuns aici. Numai pe Madalina n-am putut-o sterge din inima. Am aflat norocul ei, succesele ei in lume, si niciodata nam cautat sa ma apropii de ea. Traiam, nu stiu de ce, cu iluzia ca ea, in taina sufletului ei, tot numai pe mine ma iubeste si-mi era frica, marturisesc, sa nu mi se spulbere si iluzia asta. Soarta m-a adus odata, impotriva vointei mele, in fata d-nei Faranga.



I-am fost prezentat ca orice strain. A tresarit scurt, mi-a intins mana si mi-a spus cateva vorbe conventionale. Atat. Dar eu eram multumit, caci in ochii ei - acuma iti pot spune chiar si d-tale - am vazut ca nu ma uitase si am inteles ca ar schimba toate bogatiile si succesele ei pentru circumscriptia ceea rurala pe care o visasem odinioara impreuna. Am mai zarit-o pe urma de cateva ori, totdeauna de departe, ea in limuzina eleganta, eu in vreo birja hodorogita, caci drumurile noastre erau despartite ca si lumile noastre. O salutam respectuos si-mi raspundea simplu.

Eram doua cunostinte fugare. Poate ca in adancul inimii tot mai speram intr-o minune care-mi va reda odata pe Madalina, poate ca si ea tainuia vreo speranta pentru mine. intr-o dimineata insa, acum o luna si doua zile, cand am sosit la serviciu, doctorandul ma vesteste ca in noaptea trecuta, dupa insistenta prefectului politiei, a internat aici pe fiul fostului ministru Faranga care, intr-o criza nervoasa, si-a sugrumat nevasta. Nu stiu ce mutra voi fi facut, dar sufletul meu se rasucea ca o rama strivita.

Se sfarsise definitiv orice speranta chiar intr-o minune!

Ursu nici nu mai cauta sa se stapaneasca. Glasul avea tremurari pe care zambetul permanent le sublinia cu o ironie crunta. Pe Puiu fiece cuvant il atata. Se facuse umed de sudori.

Cu ochii lipiti pe buzele lui, sorbea insa pana si modulatiile glasului, parc-ar fi auzit o revelatie. Apoi deodata izbucni in extaz:

- Eu totusi am iubit-o mai mult, doctore! Am iubit-o atat de mult, incat am si omorat-o!

Doctorul il privi cu o mila colorata de ura:

- Ai dreptate... Ai omorat-o chiar de doua ori; intai i-ai ucis sufletul cand ai luat-o si a doua oara i-ai ucis si trupul! Asa e!

Puiu, in picioare, cu ochii holbati, striga:

- Acum stiu si de ce am sugrumat-o, doctore! Acuma inteleg ca din pricina d-tale am omorat-o! Numai din pricina d-tale!

- Pentru ca nici nu stiai ca exist? observa Ursu batjocoritor.

- Nu stiam, dar te simteam fara macar sa-mi dau seama!

raspunse Puiu, triumfator. Cand ma uitam in ochii ei, nu ma ve–deam pe mine, dar simteam pe cineva! si ochii ceia frumosi mie nu mi-au suras niciodata! Melancolia ei nu ma cuprindea pe mine, ci regreta pe celalalt. Sufletul ei se inchidea in fata mea oricat incerca sa se prefaca. si atunci, cand am inteles ca e ursita sa-mi ramana totdeauna straina, pentru ca nu mai puteam spera s-o castig niciodata, decat sa fie a altuia, mai bine am sfaramat-o!... Vezi deci ca mi-am descoperit singur motivele pe care d-ta te-ai silit atata vreme in zadar sa le lamuresti? Pentru bolile sufletesti nu exista doctor mai bun decat bolnavul insusi!

incet-incet doctorul Ursu isi recapatase calmul sau firesc.

Vorbi acuma rece, aproape oficial:

- Asa, domnule Faranga... Deunazi imi slaveai farmecul hazardului. El a facut ca intr-o clipa atat de grea a vietii d-tale sa ajungi tocmai subt scutul meu medical. in preajma despartirii imi pot permite sa-ti spun ca, fara sa stii si fara sa vrei, ai fost ucigasul fericirii mele. Evident, n-ai nici o vina si totusi ai fost unealta soartei impotriva mea. O clipa am fost ispitit, numai o clipa, mi-a trecut prin gand sa te fac sa simti cat mai lovit. Medicul a fost insa mai tare decat durerea. Acuma, cand medicul sia terminat chemarea, a putut sa vorbeasca si omul. Referatul meu e facut; ramane doar sa-l comunic Parchetului. Esti tot atat de putin raspunzator de fapta ceea cat ai fost de cea dintai, cand ai luat pe Madalina din Varzari!

Puiu nu intelegea bine cuvintele doctorului, dar se crezu dator sa raspunda cu mandrie:

- Am fost doi adversari fara sa ne cunoastem!

Doctorul Ursu il intrerupse mai aspru:

- Am fost medic si pacient. Asta e important. Restul fum.

Ai suferit, s-a risipit si n-a ramas nimic decat pacientul in fata medicului si medicul in fata constiintei.

Puiu iesi clatinandu-se pe picioare, ca si cand genunchii i sar fi inmuiat. Merse pe coridor agale, cu bratele moarte, parca i-ar fi fost straine. Doctorul Ursu il petrecu pana afara si se uita dupa el pana ce disparu.





Ciuleandra - Capitolul 01
Ciuleandra - Capitolul 02
Ciuleandra - Capitolul 03
Ciuleandra - Capitolul 04
Ciuleandra - Capitolul 05
Ciuleandra - Capitolul 06
Ciuleandra - Capitolul 07
Ciuleandra - Capitolul 08
Ciuleandra - Capitolul 09
Ciuleandra - Capitolul 10
Ciuleandra - Capitolul 11
Ciuleandra - Capitolul 12
Ciuleandra - Capitolul 13
Ciuleandra - Capitolul 14
Ciuleandra - Capitolul 15
Ciuleandra - Capitolul 16
Ciuleandra - Capitolul 17
Ciuleandra - Capitolul 18
Ciuleandra - Capitolul 19
Ciuleandra - Capitolul 20
Ciuleandra - Capitolul 21
Ciuleandra - Capitolul 22
Ciuleandra - Capitolul 23
Ciuleandra - Capitolul 24
Ciuleandra - Capitolul 25
Ciuleandra - Capitolul 26
Ciuleandra - Capitolul 27
Ciuleandra - Capitolul 28
Ciuleandra - Capitolul 29
Ciuleandra - Capitolul 30
Ciuleandra - Capitolul 31


Aceasta pagina a fost accesata de 929 ori.
{literal} {/literal}