Ciuleandra - Capitolul 19

Ciuleandra - Capitolul 19

de Liviu Rebreanu


19.

A saptea zi Puiu fu chemat iarasi in cabinetul doctorului Ursu. Fara sa-si dea seama il cuprinse o neliniste. Persista intr-insul impresia ca doctorul il uraste si-i raspundea instinctiv printr-un sentiment de frica amestecata cu repulsiune.

Vizitele cotidiene le primea indiferent; se obisnuise cu intrebarea lui stereotipa "ce mai nou" si cu privirea lui sfredelitoare.

Acuma insa stia ca iar va incepe chestionarea, iar il va chinui cu cercetari in trecut. Pentru sufletul lui simtea ca ar avea nevoie numai de pace si tacere.

Doctorul insa aparu de data aceasta mult mai inviorat si mai prietenos. ii vorbea mai onctuos, zambea chiar din cand in cand. Doar privirea ii era cea veche, banuitoare si rece.

- Ei, domnul meu, - ii zise, dupa ce-l aseza pe acelasi scaun, cu un glas care-i pipaia inima - se pare ca te-ai mai linistit si deci vom putea sta de vorba mai pe indelete?

- Da - mormai Puiu, scurt si apasat.

Ursu ii vorbi apoi de analize, despre vizitele domnului Faranga, despre cum isi petrece timpul, despre lecturi, sarind de la un subiect la altul fara nici o legatura, parca frazele ar fi fost rostite numai pentru a-i masca privirea care cauta sa-l surprinda sau sa-l sugestioneze. Puiu nici nu lua in seama intelesul spuselor lui, ii urmarea insa ochii ca si cand i-ar fi fost frica sa nu-l strapunga. in aceeasi vreme isi simtea sangele infierbantandu-se. Era sigur ca doctorul stia tot: ca nare nimic, ca e sanatos tun si deci complet responsabil de crima savarsita, dar nu vrea sa se descopere si cauta sa-l torture. Se intreba pentru ce, nu gasea nuci un motiv si se infuria.

- Acuma iar am sa te rog sa-mi dai unele lamuriri, poate indiscrete, dar absolut necesare pentru a-mi putea forma convingerea asupra... in sfarsit! zise Ursu frecandu-si mainile si, pentru ca nu-si terminase gandul, se duse pana la birou, unde rasfoi niste hartii.



Cabinetul era al profesorului Demarat. Luminos, incarcat cu diverse aparate si multe carti, avea la mijloc o masa de consultatii ce semana cu un pat de campanie, iar in colt, langa fereastra, un birou, prea mic fata cu marimea odaii. Pe pereti atarnau diferite tabeluri si grafice, portretul profesorului si, deasupra biroului, o fotografie care atrasese atentia lui Puiu inca de randul trecut: o figura cam patrata, colturoasa, tinereasca, cu niste ochi severi si patrunzatori.

- Poftim! raspunse dansul miscandu-se nervos pe scaun.

Doctorul, la birou cu capul plecat, parea ca-si randuieste intrebarile sau poate se sfieste. Deodata insa se apropie, sezu langa Puiu si zise moale, insinuant:

- Din anuntul mortuar am vazut ca sotia d-tale se numea si Madalina...? Puiu tresari, ii veni sa se scoale si sa refuze a raspunde.

isi aminti exclamarea doctorului cand a zarit in odaia sa, in Universul, necrologul. si iata-l ca revine... Rosti vexat:

- Era numele ei...

- Dar stiam ca o chema Madeleine? starui medicul. in orice caz lumea o cunostea sub numele de Madeleine!? Puiu nu se mai putu stapani si facu darz:

- Nu vad ce legatura poate avea numele nevestei mele cu cercetarile d-tale medicale? Obrajii doctorului se impurpurara, iar in ochi izvori o lucire aspra, nervoasa. Riposta totusi cu voce calma:

- Legatura imi permit sa o vad eu... De altfel nu vreau sa crezi ca prin intrebarile mele caut sa te plictisesc sau sa-ti smulg vreo marturisire dezagreabila pentru d-ta sau familia d-tale. iti spusei si data trecuta: ca sa pot stabili gradul de responsabilitate intr-o anume situatie, trebuie sa-mi dai posibilitatea sa cunosc toate lucrurile, oricat ar parea de neinsemnate, care ar lumina intr-un fel sau altul momentul critic... Fireste, daca vreo curiozitate de-a mea crezi ca atinge anume taine care trebuie sa ramana taine, n-ai decat sa nu raspunzi si eu nu voi insista.

Banuiala aceasta jignea mai rau pe Puiu. I se parea nesuferit ca cineva, si mai cu seama doctorul, sa-si inchipuie ca ar putea fi cine stie ce secret rusinos in trecutul Madeleinei sau al lui. Raspunse indata cu un suras silit si dispretuitor:

- Te inseli, onorate domnule doctor, daca banuiesti ceva, si ma ofensezi! si nu e deloc cavaleresc sa ma ofensezi cand ma aflu subt scutul d-tale!

- Pardon, pardon! protesta Ursu cu vioiciune. Aici nu poate fi vorba nici de banuiala, nici de ofensa si cu atat mai putin de cavalerism. in fata doctorului si a duhovnicului inceteaza cavalerismul si incepe spovedania!

- Nici nu m-am dat in laturi! replica Puiu mai enervat. Mi s-a parut doar curioasa insistenta d-tale asupra unor lucruri...

Dar daca vrei, iti spun bucuros tot! Sa stii insa ca povestea e cam lunga, doctore!

- Spune-o pe scurt! apasa Ursu multumit.

Crezu ca vede in ochii doctorului o indoiala ironica si asta il indarji. incepu brusc, nervos, sacadat:

- Toata chestia porneste dintr-un capriciu al tatalui meu, numai din capriciul lui... Vei vedea si d-ta si ai sa-mi dai dreptate!... Fiindca nu m-a avut decat pe mine, i-a intrat in cap sa-si asigure prin mine urmasi mai solizi de cum am fost eu... (Rase nervos si se indrepta pe scaun.) El, batranul adica, are o teorie nostima, poate sa fie si stiintifica, te pomenesti...

Ei bine, zice ca neamul nostru e condamnat sa se stinga fiindca de atatea generatii nu si-a mai improspatat sangele si ca improspatarea se poate face prin amestecul cu un sange nou, sanatos, tanar, plamadit cu pamant... Brrr!... si asa, cum eu eram singurul Faranga, eu aveam datoria sa ma sacrific pentru neam si sa ma insor cu o fata de la tara pe care mi-o va alege dansul la timp. Sacrificiul, spun drept, nu mi se parea tocmai atat de acablant. imi inchipuiam ca nu voi fi silit sa pastrez o fidelitate excesiva, ba din contra, viitoarei mele neveste. Apoi planul avea ceva romantic si atragator: sa cutreieri satele cautand o tarancuta nostima pentru un boier ca s-o ia de nevasta. Dar astea sunt consideratii generale, ca sa zic asa, si ti le-am expus numai ca sa intelegi restul! (Se opri deodata cu ochii mari, uluit, ca si cand n-ar mai fi stiut sa continue. Apoi isi reveni si surase.) Ei da! Mam intors dupa razboi sublocotenent, ca toata lumea. Nu facusem nimic, fireste, nici nu vazusem frontul. Tata veghease sever asupra mea ca nu cumva sa devin erou. si, indata ce am lepadat uniforma, m-a prevenit ca, pentru orice eventualitate, ar dori sa ma vada asezat, adica insurat! Prea bine!

Sa-mi gaseasca mireasa si sunt gata!... Pana sa-mi gaseasca insa... (Facu un gest cu mana.) Cum socotea el sa dibuiasca o fata pe placul lui si al meu, habar n-am. Nici nu l-am intrebat niciodata... in sfarsit, intr-o duminica, batranul hotarase sa plecam cu masina la mosia unui unchi de-al meu, in Arges, la Manesti, sa petrecem acolo vreo trei zile. Trebuia sa plecam devreme, ca sa ajungem acolo cam pe la amiazi. Fiindca batranul a avut nu stiu ce afaceri neprevazute, am plecat tarziu, aproape la pranz. Contam totusi sa sosim pe la trei.

Din pricina soselelor proaste si a anvelopelor uzate, caci tata totdeauna se zgarceste la cheltuielile masinii, am avut o serie de pane de cauciucuri enervante, incat de-abia la cinci izbutiram sa debarcam intr-un sat de unde mai trebuia sa facem cel putin o ora pana la Manesti. Camerele de rezerva ne erau epuizate, iar noi muream de foame. in sosea nimerim un han, mizerabil, de altfel ca si satul. Ce are a face!

Oprim putin sa luam ceva si, intre timp, soferul sa-si pregateasca, pentru orice eventualitate, cateva camere.

Hangiul, un tip foarte insinuant se ofera numaidecat sa ne improvizeze o masa princiara, iara pana se face masa ne indeamna sa vedem hora satului, ca, zice, sunt fete tare frumoase aici si hora e chiar in batatura din dosul hanului.

Fiindca nu ne vedea entuziasmati, hangiul deveni mai staruitor: "Mai ales trebuie sa vedeti - zice - Ciuleandra care nicaieri nu se joaca mai strasnic ca la noi. Avem si lautari anume... E ceva fain de tot!"

- Da, suleandra - murmura, foarte incet, doctorul care asculta calm, cu o privire rece.

- Ai auzit si d-ta de jocul acesta curios? se intrerupse Puiu brusc, mirat parca si in acelasi timp incantat.

- Nnda... - repeta doctorul, cu o imperceptibila tresarire, ca si cand i-ar fi parut rau ca i-a scapat cuvantul.

Se facu o pauza. Puiu zambea confuz si mai astepta sa spuna ceva doctorul. Pe urma tacerea il supara si porni mai nervos:

- Ei da ... Ciuleandra ... in sfarsit hangiul ne conduce intr-un cerdac de unde intr-adevar puteam privi hora ca dintr-o loje de teatru ... La inceput, poate pentru ca-mi era si foame, nu mi s-a parut nimic deosebit. Hora ca toate horele, fetele asa s-asa, flacaii sa nu mai vorbim. De altfel jucau o hora obisnuita, fara nici un haz ... Apoi a venit Ciuleandra.

Ei bine, doctore, cine n-a vazut Ciuleandra nu-si poate inchipui ce inseamna betia dansului! (Se aprinse. Ochii ii luceau intr-un zambet fierbinte.) Porneste ca o hora oarecare, foarte lent, foarte cumpatat. Jucatorii se aduna, se insira, se imbina, probabil dupa simpatii, ori la intamplare, indiferent.

Pe urma, cand se pare ca oamenii s-au incins putin, muzica prinde a se agita si a se iuti. Ritmul jocului accelereaza, fireste. Jucatorii, cuprinsi de dupa mijloc, formeaza un zid compact de corpuri care se mladie, se indoaie, se rasuceste si tresalta cum poruncesc lautarii. Cu cat se aprind mai tare jucatorii, cu atat si muzica se atata, devine mai zvapaiata, mai salbatica. Picioarele flacailor scapara vijelios, schiteaza figuri de tropote, sarituri de spaima, zvacniri de veselie. Apoi deodata, cu totii, cu pasii saltati si foarte iuti, pornesc intr-un vartej. Zidul viu se avanta cand incoace, cand incolo, lautarii pisca vehement strunele insa inasprind si ascutind sunetele cu cate un chiot din gura, la care incearca sa raspunda altul, din toiul jucatorilor, curmat insa si inghitit de navala ritmului. Acuma sirul, tot incovoindu-se si strangandu-se, ca un sarpe fantastic, incepe sa se incolaceasca, sa se stranga, sa se gramadeasca pana ce se transforma parca intr-un morman de carne fierbinte care se zvarcoleste pe loc un rastimp, ca apoi, pe neasteptate, sa se destinda iarasi, ostenit ori prefacut, in tact cuminte, lasand sa se vada fetele rosite si vesele ale jucatorilor. Dar lautarii se infurie ca s-a inmuiat jocul, isi intarata iar cantecul, mai puternic, mai staruitor. siragul de jucatori, parc-ar vrea sa sfideze si sa starneasca pe lautari, se repede mai furtunos, picioarele hurduca pamantul cu bataile, vartejul porneste din nou, mai strans, mai incapatanat, se incolaceste iar si se descolaceste si, in cele din urma, se incheaga intr-un valmasag de trupuri zdrobite. Asa, pe loc, cateva minute, nu stiu cat timp, in acelasi ritm nebunesc, flacai si fete se framanta, tremura, tropaie. De cateva ori clocotul de patima e strapuns de chiote prelungi, tasnite parca din stravechimea vremurilor, sau de vreun tipat de fata cu sanii aprinsi de stransoare... si asa, jocul pare ca va continua pana ce toti jucatorii isi vor topi sufletele intr-o suprema inflacarare de pasiune dezlantuita. Dar, brusc, ca si cand l-ar fi taiat cu foarfecele, cantecul se frange si ingramadirea de tineri se risipeste intr-un hohot de ras salbatec ca geamatul unei imense placeri satisfacute, incat chiar vaile se umplu de un cutremur, parca furia patimei omenesti ar fi desteptat pana si instinctele de amor de mult intelenite ale pamantului...

Puiu se opri. Era schimbat la fata, cu ochii inflacarati, cu obrajii umezi de o sudoare invizibila, cu buzele arse de un fior. Dupa cateva clipe, parca de-abia atunci ar fi descoperit prezenta doctorului, se cutremura, isi trecu amandoua mainile prin par si relua, cautand sa-si tempereze avantul:

- Nu stiu ce impresie ti-a facut d-tale Ciuleandra asta, spuneai adineaori ca o cunosti, dar eu, marturisesc fara inconjur, si azi dupa atatia ani, numai amintindu-mi-o ma simt cuprins de o patima cumplita. Chiar tata, care e destul de batran sa nu-l mai impresioneze orice, mi-a spus atunci aproape extaziat si pe frantuzeste, caci el toate definitiile entuziaste numai in frantuzeste le formuleaza, zice: "C'est quelque chose comme une tarentelle collective ou comme une danse de guerre d'un clan sauvage!" in orice caz eu si azi cred ca singura Ciuleandra, din cate jocuri cunosc, poate sa explice extazul dansului, al dansului ca o manifestare a adoratiei supreme, ba chiar al dansurilor religioase care se sfarseau prin mutilari sau sacrificii umane... in sfarsit eram vrajit si terifiat. Asteptam cu o infrigurare dureroasa reinceperea jocului si-mi era teama ca nu va reincepe din pricina extenuarii participantilor. Carciumarul pe care nu ma putui stapani sa nu-l intreb, ma asigura, razand viclean, ca aici numai Ciuleandra merge acuma pana se innopteaza, c-asa-i obiceiul, doar sa se odihneasca putintel lautarii. Aveam emotie ca la un examen absolut nepregatit. si deodata chemarea lautarilor: strunirea instrumentelor! Ciuleandra reincepea.

Nu mai avui rabdare. soptii tatalui meu: "Je veux essayer cette danse, papa, qu'en dites vous?" Mi-a raspuns zambind: "Vas-y!" Pana sa-mi raspunda ma si repezisem. M-am agatat in hora la intamplare. Am avut totdeauna o credinta fanatica in puterea hazardului. Sunt convins ca hazardul, cu capriciile lui, e promotorul adevarat al tuturor faptelor mari din istoria omului, as zice al intregii civilizatii omenesti, ba chiar stapanul real al intregului univers. Ei bine, acest misterios diriguitor al destinelor noastre mi-a daruit la dreapta o vecina extraordinara, o fetiscana de vreo paisprezece ani, o bruna nespus de delicata, coborata parca dintr-un tablou de Grigorescu, cu niste ochi albastri, umezi si fierbinti care mi-au aruncat o privire atat de stranie, ca mi-a rascolit dintr-o data toate strafundurile inimii. Era inaltuta, bine facuta, capul gol cu parul desfacut in doua coade lasate pe spate. Iam trecut bratul pe dupa mijloc. Avea carnea ca piatra. Ea mi-a cuprins gatul cu stanga. ii simteam mana aspra, ma frigea si ma alinta ca o dezmierdare. intorsei capul spre ea.

Iia alba si inflorita ascundea doi sani abia impliniti ai caror muguri se zbuciumau sfios pe borangicul ieftin. Se uita si ea la mine si rase ciudat, cu o gura minunata si cam batjocoritoare.

Pe urma repede suci capul in cealalta parte, ca si cand i-ar fi fost rusine de mine sau de oameni pentru ca s-a uitat la mine. Dar jocul incepuse. Nu-l stiam si nici nu aveam nevoie. Ritmul muzicii si pornirea celorlalti ma duceau ca un suvoi irezistibil. Uneori corpul fetiscanei ma atingea si atunci eu ii strangeam si mai tare mijlocul. Ea rabda stransoarea mea, insa cu o usoara strambatura parc-ar fi vrut sa-mi demonstreze ca nu-i face placere. Aceasta ma indarjea. O tarancuta ca asta sa ma respinga pe mine care in saloanele bucurestene aveam reputatia de mare cuceritor de inimi femeiesti? in furia jocului ajunsese sa se lipeasca de mine atat de mult, ca-i simteam respiratia. Eram ametit de vartejul Ciulendrei ca si de pofta lacoma ce mi-o starnise indracita de fetita. Am intins gura si am sarutat-o repede pe coltul buzelor. Surprinsa si neputandu-se apara altfel, si-a infipt dintisorii in obrazul meu, ca o pisica suparata, si apoi a dat un tipat scurt, de multumire. Un flacau striga razand gros: "Nu te lasa, boierule!" Am ras si eu prosteste, a ras si fata, rosita, aprinsa de osteneala. Iar peste cateva clipe, la alta invalmaseala, am sarutat-o din nou si ea n-a mai putut sa-mi raspunda, ci doar s-a incruntat cu necaz. Pe urma, cand s-a ispravit Ciuleandra si in vreme ce toti se risipeau, eu am ramas de mana cu ea. "Cum te cheama, fata frumoasa?" "Madalina!" murmura ea, rusinata, privindu-ma pe subt gene.

"Madalina si mai cum?" "Madalina Crainicu", sopti scurt atunci, se smulse din mana mea si alerga intr-un suflet subt un copac unde, la umbra, chicotea un card de fete. Statui acolo, pe loc, catva timp, fascinat, cu ochii dupa ea. Fascinat de joc si fascinat de fata. Cand imi revenii putin in fire, urcai in cerdac la tata si-i zisei cu hotarare si insufletire: "Papa, j'ai trouvé ce que vous désirez!" Batranul primi cu oarecare raceala declaratia mea. Nu era de-ajuns sa-mi placa mie, important era sa-i placa lui. Totusi ceru indata informatii de la hangiu. Aflaram ca Madalina e fata unei vaduve cu inca patru copii, femeie saraca, dar harnica si cinstita. "Fata e cum se cade?" intreba tata. Carciumarul se inchina: "Se poate, boierule?... Apoi n-o vazurati ca e chiar copil, sa tot aiba vreo treisprezece-paisprezece ani. Ca s-a prins si ea in hora? E primit asa, mai mult de haz, ca-i fata dezghetata si joaca bine... Altfel insa se poate...?" Batranul totusi starui implacabil: "Tatal ei din ce cauza a murit?" "in razboi, cucoane, un glont nemtesc l-a omorat la Predeal!" Atunci tata dori s-o vada mai de aproape. Hangiul, indatoritor, striga numaidecat: "Ia chemati incoace, mai oameni, pe Madalina Crainicului, s-o vada boierii!" si urma catre tata: "Daca ati vrea s-o angajati la d-voastra, v-ati face mare pomana, ca maica-sa de-abia mai stie cum sa-si tie zilele cu atatia copii pe cap..." Madalina fu adusa mai mult cu forta pana la scara cerdacului, de unde carciumarul o lua de mana si se apropie cu ea, dojenind-o: "Nu fi neroada, fato, cand vor boierii sa-ti vaza mutra!" Tata, examinand-o cu mare atentie, ii puse cateva intrebari, la care raspunse pe jumatate ea, pe jumatate hangiul. Toata lumea de la hora se adunase in jurul cerdacului sa afle ce vor boierii cu Madalina. Ca sa evite aglomeratia, desi altfel simteam c-ar fi dorit s-o mai descoase, batranul ii dadu drumul, sa umble sanatoasa. Ramase ganditor, iar cand ne mai slabi putin hangiul cu explicatiile si insistentele, imi zise grav: "Fata e draguta, nici vorba, dar trebuie sa mai chibzuim!" "Sa stii, tata, ca eu pe asta o vreau!" Am observat ca insistenta mea nu-i displacea, precum nu-i displacuse nici fata. Peste un sfert de ora plecaram mai departe si sosiram cu bine, fara nici o alta pana, la Manesti. Doua zile cat staturam acolo, batranul nu-mi mai sopti nimic despre Madalina. il simteam totusi ca numai la ea se gandea si ca-si intocmea planul de bataie. A treia zi, la intoarcere, opriram iar in Varzari. Hangiul ne calauzi la mama Madalinei si pe drum ne povesti, cu mare aparat de amanunte, ca tatal fetei a fost omul cel mai voinic din sat, un barbat strasnic si bun ca radacina de leac, incat toata lumea il regreta: "Mai bine piereau zece altii si se intorcea dansul!" Cand ne vazu mama Madalinei intrand in ograda, sa se topeasca de zapaceala. Ne pofti totusi, cu ajutorul hangiului, in casa. O murdarie si o saracie cum numai la noi la tara se gaseste. Madalina se silea sa mai ascunda ce se putea, sa nu gaseasca musafirii prea urat. sezuram. Tata, solemn si grav, spuse indata verde, fara ocoluri, ca doreste sa ia pe Madalina si sa o marite cu mine. Vadana cazu pe lavita de spaima. insusi hangiul deveni perplex, caci la asa ceva nu se asteptase. Se uita chiar pe furis putin banuitor la noi, daca n-am fi cumva niste inselatori cum umbla atatia de ademenesc femei ca sa le precupeteasca pe urma cine stie pe unde. Batranul insa continua cu amanunte: Madalina va fi adoptata dupa toate formele de matusa Matilda, va primi o educatie distinsa si, mai tarziu, cand va sosi timpul, va deveni sotia mea. Spera ca fata are sa ma iubeasca. Pe langa adoptiunea Madalinei, mai constituia o zestre de cincizeci mii lei pentru fetita cea mai mica a vadanei... Femeii nu-i venea a crede nimica, zambea mereu tampit, se stergea la gura cu coltul naframei si, printre picaturi, ocara pe cei doi copilasi care se harjoneau dupa cuptor. in sfarsit, sa nu mai lungim vorba degeaba. O ora de tratative si targuiala sa terminat cu o invoiala categorica. Femeia dadu mana cu tata si cu mine, in vreme ce Madalina, care mai iesise peafara de cateva ori, acuma ghemuita langa usa, incepu sa planga, balbaind speriata, aproape ingrozita: "Mamuca, nu ma da! Nu ma da, mamuca!"... Ca sa nu fie nici o indoiala in privinta seriozitatii afacerii, merseram intreg alaiul la primarie, unde tata repeta declaratia despre intentia matusei Matilda de-a adopta pe Madalina si promisiunea lui ca va inzestra pe o copila de-a vaduvei, drept care depune in mainile ei si in fata primarului zece mii de lei, restul urmand sa fie varsat dupa ce se vor fi implinit toate formele adoptiunii Madalinei... Pe urma Madalina fu imbracata in straiele de sarbatoare, in cele de la Ciuleandra, pe urma o luaram intre noi in masina si ne intoarseram la Bucuresti...

- Da! zise atunci doctorul Ursu cu glas aspru si ciudat.

Puiu se opri nedumerit, ca si cand glasul doctorului i s-ar fi parut suspect.

- Te-am intrerupt numai pentru ca te vad prea ostenit! adauga doctorul imediat, observand impresia ce a facut-o intreruperea lui.

Fata lui Puiu se lumina. Atentia doctorului il magulea.

Nu simtise nici oboseala, dar acuma parca o toropeala incepea sa-l incerce. Totusi, vrand sa raspunda la amabilitate cu amabilitate si apoi socotindu-se negresit dator sa lamureasca chestia Madeleinei incat sa nu mai poata ramanea nici un fel de banuiala in sufletul doctorului, Puiu relua indata cu un suras recunoscator:

- Multumesc, doctore, esti foarte dragut, dar ma simt foarte bine... si, vasazica, sosim in Bucuresti si tragem direct la tante Matilda, careia tata ii incredintase pe Madalina cu avertismentul sa vegheze asupra ei ca ochii din cap si mai cu seama s-o fereasca de mine ca nu cumva... Ei, biata matusa Matilda inmarmuri cand se pomeni asa din senin cu o fiica adoptiva, culeasa cine stie de unde, dar se imblanzi indata ce tata ii spuse ca zestrea Madalinei ramane in sarcina lui personala si deci tante Tilda, cam avara din fire, sa nu-si teama mosioara si celelalte, caci le va putea lasa cui doreste, daca niste nepoti obscuri vor merita, fireste, mai mult darnicia ei, decat fetiscana asta adorabila. in zilele urmatoare au fost conciliabule grave si interminabile intre tata si tante Matilda asupra Madalinei. Discutia privea, evident, educatia ce avea s-o primeasca fata. O nemtoaica strasnica fu angajata, inainte de a cadea ei de acord, ca s-o ciopleasca deocamdata cat e necesar pentru a o putea expedia apoi in strainatate. intr-o luna Madalina era de nerecunoscut.

Devenise o domnisoara incantatoare tocmai prin stangacia ei. Matusa ii schimbase numele in Madeleine chiar de a doua zi. Zicea ca-i vine mai la indemana, caci tante Tilda are o slabiciune aproape bolnava pentru tot ce e frantuzesc si crede ca orice femeie bine crescuta trebuie sa vorbeasca perfect frantuzeste si cu accent parizian. Fata, fireste, nu se impotrivi nici la schimbarea numelui, cum nu se impotrivise la nimic. Mie mi-a marturisit totusi, peste cateva zile, ca-i placea mai bine Madalina, fiindca era mai dulce, ceea ce intr-adevar mi se parea si mie si a recunoscut apoi si tata. Dar atata concesie merita si tante Matilda, mai ales ca indragise grozav pe Madeleine si avea acuma ambitia sa scoata din ea cea mai distinsa domnisoara, caci, zicea, in Madeleine e stofa de adevarata cucoana. Cum se implini luna, matusa si tata urcara fata in tren si o insotira in Elvetia, la un pension din Zürich, cel mai bun din toata Elvetia - tata spunea ca din toata lumea - unde, cu profesoare speciale si cu program special, intr-un an de zile urma sa se rafineze si sa invete frantuzeste si nemteste. in rastimp de un an tante Tilda s-a dus de vreo cinci ori sa o vada si sa constate progresele, si de cate ori se intorcea, nu contenea cu laudele: "C'est une petite merveille, Poly!" Pe mine, acuma, cand ii faceam vreo mojicie, ma ameninta foarte serios ca n-are sa-mi mai dea pe Madeleine, ca eu nici n-as merita o fata ca ea. Desi programul initial fusese sa stea acolo numai un an, iar apoi sa treaca un an la Paris si inca un an la Londra, tata hotari sa o mai tie un an la Zürich ca sa castige o baza cat mai solida. Cum batranul purta toate cheltuielile, pana si drumurile matusei Tilda, hotararea lui fu urmata intocmai, oricat tante Matilda, spalandu-se pe maini, obiecta ca anul suplimentar fata l-ar fi facut mai cu folos in Franta, singura tara unde se pot insusi manierele civilizate si unde sufletul omului se poate rafina aievea... intre timp trebuise sa plec si eu la Paris sa-mi iau un doctorat ca sa fiu la inaltimea aspiratiunilor batranului. O singura oara am putut-o vedea la Zürich in prezenta matusei care venise cu mine ca sa ma instaleze. Ne abatuseram inadins pe la Madeleine. Ei bine, tante Matilda nu exagerase deloc de data asta. Madeleine era intr-adevar o minune. E inexplicabil ce repede se adapteaza femeile! iti facea impresia ca s-a nascut principesa, atata delicateta avea in toata infatisarea, atata simplitate si firesc in gesturile si atitudinea ei. Am vorbit, evident, numai frantuzeste si am remarcat, spre rusinea mea, ca ea vorbea infinit mai bine ca mine care, de cand am deschis gura in lume, sporovaiam aproape numai in limba lui Voltaire. Pe urma, cand am stat la Paris, cu toate ca in al doilea an o adusesera si pe ea acolo, nu mi-a fost permis so vad decat de doua ori, o data cu tante Tilda si a doua oara cu tata. in sfarsit, cand eu am venit acasa cu diploma in buzunar, ea a trecut in Anglia, ca sa se implineasca intocmai programul stabilit. in toamna urmatoare apoi s-a intors si ea. Tante Matilda, mandra si incantata, a introdus-o numaidecat in lume si profetiile ei s-au implinit intr-adevar, caci intr-o singura seara a cucerit Bucurestii. Am constatat ca matusa putea foarte lesne sa-si tie amenintarea: in orice moment, zece pretendenti cel putin, toti mai buni ca mine, ar fi fost gata sa se prosterneze la picioarele Madeleinei.

Fireste, era o deosebire mare intre Madalina de odinioara, de la Ciuleandra, si Madeleine de azi, o deosebire nu numai in ceea ce se vedea, ci mai ales in sufletul ei. Madalina fusese vesela, exuberanta, aproape salbatica, pe cand Madeleine era blanda, discreta si melancolica, o melancolie care punea un mister in ochii ei, in surasul ei, in glasul ei, si care, cel putin asa spunea lumea, o facea mai ispititoare. in aceeasi iarna tata mi-a reamintit ca am douazeci si sapte de ani, ca Madeleine are optsprezece, si ca deci a sosit momentul...

Eram fericit. Niciodata vreo comunicare de-a batranului nu mi-a produs mai multa bucurie. in cei patru ani imi facusem de cap, incercasem toate amorurile, dar Madeleine ramasese in inima mea o icoana sfanta. O adoram cu atat mai profund cu cat despartirea de patru ani mi-o impodobise cu nimbul unei taine. si asa, dupa toate formele si pregatirile de rigoare, dupa o logodna ceremonioasa, cununia s-a putut celebra indata dupa Pasti, acum patru ani...

Puiu statu cateva clipe ganditor ca si cand evocarea l-ar fi stramutat in alta lume. Se uita la doctorul Ursu, care il privea nemiscat, zambi si urma:

- Vezi dar bine acuma ca nu e nici un secret inavuabil!...

Cum s-ar fi putut ascunde lumii asemenea lucru si de ce sa-l fi ascuns? Toata lumea care se interesa cunostea povestea noastra. Fireste, nu-mi putea cere nimeni si n-aveam nici un motiv sa-i dau publicitatea cea mai larga, poate chiar prin Monitorul Oficial ori prin Universul. Era doar o chestie intima, a noastra, care ne privea numai pe noi! Mie nu putea sa-mi fie rusine de Madeleine, precum nici ea n-avea pentru ce sa se rusineze de Madalina!

Doctorul, cu o vioiciune nefireasca, insista:

- Foarte frumos, dar tot n-am inteles de ce s-a pus in necrolog Madalina?

- Eu, de-aici, cum sa stiu, doctore? zise Puiu abatut ca povestirea lui n-a izbutit sa suprime toate obiectiile doctorului.

Imi inchipuiesc insa ca tata a pus din delicateta pentru amintirea ei. Caci noi, in familie, cand o rasfatam, ii ziceam Madalina, iar ei ii placea. si noi gaseam ca i se potrivea mai mult acuma, cand era atat de blanda si de dulce, ca odinioara cand fusese altfel...

Ursu tacea, putin incurcat. Parea ca mai rumega vreo intrebare sau filtreaza cele auzite. Puiu se rosise, dar ochii i se limpezisera. in toata infatisarea lui era intiparita o reverie care pe doctor, cand o observa, il facu sa se scoale si sa zica brusc:

- Multumesc... Desigur ai obosit...

- Nu, nu - protesta Puiu cu insufletire sincera. Mi-ai facut un mare bine, doctore, nici nu-ti inchipui! La inceput da, ma cam enervase intrebarea d-tale, recunosc si te rog sa ma ierti. Nu-mi dadeam seama ca astfel ma indemnai sa-mi reamintesc niste momente atat de fericite, sa le retraiesc, sa descopar iarasi pe mica mea Madalina, s-o reindragesc. E tot ce puteai sa-mi oferi mai placut! iti multumesc, multumesc!

Se repezi furtunos la doctorul Ursu, ii apuca mana si i-o stranse puternic.

Doctorul, dupa ce il conduse si-l dadu in grija internului, se spala pe maini, parca i-ar fi fost frica sa nu se infecteze.





Ciuleandra - Capitolul 01
Ciuleandra - Capitolul 02
Ciuleandra - Capitolul 03
Ciuleandra - Capitolul 04
Ciuleandra - Capitolul 05
Ciuleandra - Capitolul 06
Ciuleandra - Capitolul 07
Ciuleandra - Capitolul 08
Ciuleandra - Capitolul 09
Ciuleandra - Capitolul 10
Ciuleandra - Capitolul 11
Ciuleandra - Capitolul 12
Ciuleandra - Capitolul 13
Ciuleandra - Capitolul 14
Ciuleandra - Capitolul 15
Ciuleandra - Capitolul 16
Ciuleandra - Capitolul 17
Ciuleandra - Capitolul 18
Ciuleandra - Capitolul 19
Ciuleandra - Capitolul 20
Ciuleandra - Capitolul 21
Ciuleandra - Capitolul 22
Ciuleandra - Capitolul 23
Ciuleandra - Capitolul 24
Ciuleandra - Capitolul 25
Ciuleandra - Capitolul 26
Ciuleandra - Capitolul 27
Ciuleandra - Capitolul 28
Ciuleandra - Capitolul 29
Ciuleandra - Capitolul 30
Ciuleandra - Capitolul 31


Aceasta pagina a fost accesata de 1155 ori.
{literal} {/literal}