Ciuleandra - Capitolul 23

Ciuleandra - Capitolul 23

de Liviu Rebreanu


23.


- Asculta, Andrei, tu crezi ca eu sunt bolnav? Ori nu crezi? Spune drept! intreba in aceeasi seara Puiu, cu un ras straniu, pe gardianul care-i asternea patul.

- Ce boala, boierule? zise gardianul raspunzand cu ras la rasul lui. Boala boiereasca! Asa-i totdeauna cand boierul da de o belea mare, o intoarce degraba pe chestia boalei si s-a ispravit toata incurcatura.

Leahu stia, cum stia tot sanatoriul, ca boierul lui vrea sa se faca nebun ca sa scape de puscarie. De aceea nici nu lua in seama unele ciudatenii, dandu-si cu socoteala ca, prin ele, boierul, siret, umbla sa-l lege si pe el la gard. Altminteri i se parea foarte de treaba, bun la vorba si la inima. in sinea sa, desi politist, ii admira smecheria: adica pentru ca a gresit de a omorat o femeie (care femeie nu-i vrednica sa fie omorata - zicea dansul deseori de cand a patit rusinea cu nevasta-sa), sa tai capul unui om cumsecade? Mai cunostea el cazuri de la armata cand unii, ba ca sa scape de tot de oaste, ba de vreo pedeapsa grea, incercau sa se prefaca nebuni.

Dar acolo nu mergea ca aici, caci ti-i punea in cearceafuri reci si ti-i mustruluia de le trecea repede pofta de-a simula.

Puiu, incepand intrebarile, se gandise sa povesteasca gardianului ce-a vorbit azi cu doctorul. Acuma se razgandi si-l puse pe el sa-i spuna cazuri de crime, doar el, ca politist, trebuie sa cunoasca multe. Asculta un rastimp linistit, apoi deodata il opri:

- Stai, stai, Andrei, sa vezi cum s-a intamplat cazul meu.

in ziare n-ati putut vedea mare lucru, ca nu stie nimeni afara de mine cum a fost chestia. Dar sa-ti spun eu, ca sa stii si tu!

- Adica in chestia cuconitei? intreba gardianul.

- Da... tie pot sa-ti spun, ca acuma noi suntem ca fratii, de peste trei saptamani de cand stam impreuna, stii, camarazi ca la razboi, cot la cot...

Uita insa ce a vrut sa-i spuna si se intrerupse zapacit.

inainte de a-si aminti sirul, ii veni alta intrebare:

- Mai Leahule, tu ai fost in razboi, pe front, asa-i?...

Atunci spune-mi, dar sa nu minti, cati oameni ai omorat tu in razboi? Gardianul raspunse razand:

- Apoi, boierule, razboiul nu se socoteste la omoruri, ca-n razboi omul nu omoara de bunavoie, fara porunca de la carmuire. Dar eu, uite crucea, tot nu stiu sa fi omorat, nici in razboi, pe nimeni. De tras cu pusca trageam pana se rosea teava cateodata si eram bun tintas. Dar cu mana mea nu stiu sa fi omorat nici macar un bulgar!



Nemultumit, Puiu urma:

- La asalt n-ai fost niciodata?

- Ba fost, cum nu, ca nadejdea noastra cea buna tot in baioneta ne-a fost. Dar nici acolo nu stiu, zau cruce, boierule...

Ca eu in lupta intorceam pusca si loveam mai mult cu patul, ca-mi venea mai la indemana. Am plesnit eu asa de multi, dar de omorat m-o fi ferit Dumnezeu, caci nici in razboi, spune si la teorie, nu-i nevoie sa omori pe inamic, ci sa-l cotonogesti, sa nu mai poata face rau.

Puiu se arata foarte deceptionat si zise cu dispret:

- De-aceea n-ai omorat tu nici pe nevasta-ta cand si-a batut joc de tine, vezi!

- Ba eu zic bodaproste, boierule, ca n-am trasnit-o, ca- mi putrezeau oasele prin ocne pentru o muiere blestemata!

facu Leahu incet, inchinandu-se.

- Ei vezi, eu mi-am sugrumat nevasta, cu toate ca nu mi-a facut nici un rau! relua Puiu triumfator, cu o lucire aspra care-i marea ochii.

Cum gardianul, in loc de raspuns, se multumi a strange din umeri, Puiu continua:

- Ba as putea spune ca nevasta-mea a fost un inger, baiete! Dar eu am fost osandit de Dumnezeu sa ucid si soarta a cazut tocmai asupra ei, saraca... Eu, vezi tu, toata viata as fi ucis daca nu-mi tineam firea! Eu, de-as fi fost pe front, omoram cel putin o mie de nemti!

- D-apoi ca nici nemtii nu se lasau asa sa-i omori cu una cu doua! observa Leahu cu gravitate.

- Ori se lasau, ori nu se lasau! se infurie Puiu. Eu ii impuscam pe toti si gata! Ca de-i ucideam pe ei, nu aveam sa omor pe nevasta-mea, pricepi? Asa sta chestia: de omorat trebuia sa omor pe cineva... Acuma, daca am stins un suflet de om, mi s-a implinit osanda si nu mai trebuie sa omor pe nimeni, s-a ispravit! Toata nenorocirea cu nevasta-mea insa vine numai de la tata, ca el n-a lasat sa fiu trimis pe front!

- Pacatele pentru oameni sunt - murmura gardianul foarte umil - dar Dumnezeu iarta pe om.

- Iarta, iarta si trebuie sa ierte - sopti Puiu tainic - si cum sa nu ierte, cand stii cum sa rogi pe Dumnezeu... Dar cand nu stii? Ca rugaciunea sa n-o schimbi mereu, ci s-o tii intruna...

Deodata isi dadu seama ca vorbeste fara sir, se intrerupse, isi netezi fruntea si parul, si zise trist:

- Aidem la culcare, Andrei, ca-i tarziu!... Greu e pacatul pe suflet, Andrei, si tare apasa! Uite, eu cateodata il simt mai greu ca o piatra de moara!

- Lasati, boierule, ca bun e Dumnezeu... - incerca gardianul sa-l mangaie.

- Chiar daca e bun Dumnezeu si te iarta, pacatul ramane si apasa, apasa si nu vrea sa te ierte! Zi mai bine Doamne fereste, Andrei!

- Doamne fereste!

- Noapte buna!




Ciuleandra - Capitolul 01
Ciuleandra - Capitolul 02
Ciuleandra - Capitolul 03
Ciuleandra - Capitolul 04
Ciuleandra - Capitolul 05
Ciuleandra - Capitolul 06
Ciuleandra - Capitolul 07
Ciuleandra - Capitolul 08
Ciuleandra - Capitolul 09
Ciuleandra - Capitolul 10
Ciuleandra - Capitolul 11
Ciuleandra - Capitolul 12
Ciuleandra - Capitolul 13
Ciuleandra - Capitolul 14
Ciuleandra - Capitolul 15
Ciuleandra - Capitolul 16
Ciuleandra - Capitolul 17
Ciuleandra - Capitolul 18
Ciuleandra - Capitolul 19
Ciuleandra - Capitolul 20
Ciuleandra - Capitolul 21
Ciuleandra - Capitolul 22
Ciuleandra - Capitolul 23
Ciuleandra - Capitolul 24
Ciuleandra - Capitolul 25
Ciuleandra - Capitolul 26
Ciuleandra - Capitolul 27
Ciuleandra - Capitolul 28
Ciuleandra - Capitolul 29
Ciuleandra - Capitolul 30
Ciuleandra - Capitolul 31


Aceasta pagina a fost accesata de 889 ori.
{literal} {/literal}