Ciuleandra - Capitolul 26

Ciuleandra - Capitolul 26

de Liviu Rebreanu


26.

- Am sa te rog sa mai vii azi pe la mine! ii zise doctorul Ursu a doua zi cu glas aproape mieros care i se paru mai antipatic decat cel aspru obisnuit.

Puiu se stapani perfect. isi propusese, dupa ce cumpanise indelung cum sa utilizeze vestea aflata, sa fie indiferent, sa nu-i pomeneasca nimic, deoarece in curand tot va fi mutat de-aici si spera sa nu se mai intalneasca niciodata cu Ursu.

Fu chemat iar tarziu, probabil dupa ce doctorul ispravi toate vizitele. Acuma insa a asteptat linistit, nu ca randul trecut.

Doctorul Ursu il primi amical, ii stranse mana si vorbi cu un suras ca un ranjet:

- Ei, domnule Faranga, sper ca foarte curand calvarul dtale se va sfarsi!

Puiu isi inchipui indata ca doctorul o fi aflat despre interventia batranului, totusi tacu si doar stranse din umeri.

- Cum, nu te bucuri deloc? se mira doctorul, cu glasdulce.

- Acuma mi-e egal - zise Puiu morocanos.

Ursu il privi lung, scrutator, parc-ar fi vrut sa-si mai verifice o convingere deplina formata, si apoi rase ca o zgarietura de ferestrau:

- Astea-s vorbe, domnul meu! Nimeni, in situatia dtale, nu primeste cu indiferenta asemenea comunicare!

Pentru ca Puiu staruia in nepasare, doctorul, in loc sa-i spuna cum se va sfarsi calvarul, urma confidential:

- stii, domnule Faranga, ca Ciuleandra d-tale m-a urmarit si pe mine cum trebuie sa te fi obsedat atunci pe d-ta!

Puiu il masura cu dispret o clipa, apoi raspunse tot calm:

- Doctore, pomenesti despre Ciuleandra... Bine.

Marturisesc ca pe mine m-a obsedat si ma obsedeaza Ciuleandra ca o fatalitate. Dar nici d-tale n-a putut sa-ti fie Ciuleandra tocmai straina, doctore?

- Cum? tresari Ursu surprins.

- D-ta nu esti din tinutul unde se joaca Ciuleandra? urma Puiu.

- Ei si?

- Nu esti chiar din satul Varzari, unde am jucat si eu Ciuleandra odata si unde am intalnit pe Madalina.

- si? repeta acuma foarte sec doctorul.

- si, si - il imita Puiu cu un calm nezdruncinat. Asta inseamna ca atunci cand iti vorbeam despre satul d-tale, despre jocul d-tale...



Se intrerupse brusc parc-ar fi amutit din senin. isi aduse aminte cum se hotarase sa nu-i impute nimic. Fata lui pastra aceeasi liniste, iar privirea ii ramase tot inflorita cu putina ironie.

Pe Ursu il supara mai mult intreruperea, decat imputarile. Se rosise si narile ii tremurau. Astepta cateva clipe sa continue.

Puiu se scufunda mai tare in tacere.

- Crezi ca eram si eu obligat sa-ti fac destainuiri intime? facu doctorul cu o scanteiere aspra in ochi si cu glasul dur ca bolovanii rostogoliti. Uiti ca eu am fost in dreptul meu si chiar dator sa-ti cunosc intimitatile!... Sa nu intervertim deci rolurile!

isi lua seama si se potoli indata. Figura i se destinse, in ochi ii reaparu lucirea obisnuita, cercetatoare, iar pe buze ii rasari un zambet silit:

- Ai reusit sa ma faci sa-mi pierd cumpatul... si doar firesc este ca eu sa mi-l pastrez totdeauna, nu?

- Probabil - zise Puiu rece.

- Dar d-ta mi-ai adus o acuzatie care e aproape o insulta pentru mine ca medic - urma Ursu stapanit. D-ta iti inchipui, se pare, ca intrebarile mele asupra unor chestii delicate din trecutul d-tale aveau vreun scop strain de obiectul observatiei pentru care d-ta te afli in grija mea...

Da, da, am inteles ca asta iti inchipui! Ei bine, trebuie sa stii ca te inseli rau, domnule Faranga! si trebuie cu atat mai mult ca ti-am mai explicat o data pentru ce sunt obligat sa insist cu asemenea intrebari. Dovada cea mai buna de altfel o constituie faptul ca, in povestirile d-tale am gasit puncte de sprijin foarte importante pentru argumentatia din referatul meu asupra cazului d-tale.

Puiu tacu. Dupa o pauza, doctorul relua:

- Iaca, Ciuleandra! Te-a enervat cand am staruit. Ei bine, sunt convins ca Ciuleandra are un rol in fapta d-tale! Asa cum mi-ai zugravit-o si cum o cunosc si eu...

- Spune, doctore, te rog, ai jucat-o si d-ta? intreba deodata Puiu cu o lacomie ce-i sfarama toate hotararile. Doctorul Ursu il scruta un moment, ca si cand ar fi vrut sa se incredinteze daca intreaba serios sau batjocoritor. Ochii lui Puiu palpaiau ca doua lumini de licurici in amurguri tarzii.

- Da, fireste c-am jucat-o! zise doctorul rar, apasat, tintuindu-si privirea. si mi-a placut!

- E un joc uluitor, doctore, e formidabil! se aprinse Puiu.

E un vartej spaimantator pe care nu-l mai poti uita pana la moarte!

Avu o tresarire parc-ar fi vrut sa se ridice de pe scaun, sa fuga. Se stapani incruntat si continua cu o insufletire aproape manioasa, tremurandu-si fara voie genunchii:

- si tocmai satul d-tale e cuibul Ciulendrei, doctore! Am auzit ca nicaieri nu se joaca asa de frumos ca acolo, sa stii, am auzit!

Sari brusc in picioare, nemaiputand sedea nemiscat pe scaun, sovai putin si apoi zise foarte confidential:

- Acum trebuie sa plec, doctore, negresit! Dar inainte de-a pleca, te rog, d-ta trebuie sa stii, ca doar esti de la obarsie, spune-mi, te rog, cum incepe melodia Ciulendrei? Ma framant mereu sa mi-o reamintesc si nu izbutesc deloc, absolut deloc... si e o melodie atat de caracteristica! Din, nefericire eu nu-s meloman si poate de aceea n-am retinuto si nu-s capabil sa mi-o improspatez. Nu-ti inchipui ce placere mi-ar face! Madalina mi-o canta la pian cateodata, avea o ureche admirabila, si eu jucam dupa cantecul ei, adica mai mult topaiam asa...

ii venea sa-i arate cum topaia. Se opri rusinat si obosit, caci vorbise foarte repede, parca l-ar fi alungat cineva, cu un glas rugator si cu fata luminata de o multumire mare. Doctorul vru sa-l retie, zicandu-i:

- Nici eu nu-s meloman si deci nu ti-as putea fi folositor.

Dar, daca tii neaparat, voi incerca sa-ti procur melodia. Sa vedem, poate reusesc...

- O, iti multumesc foarte mult, doctore, din toata inima, crede-ma! striga Puiu intr-un elan de entuziasm. Prin asta mi-ai dovedit ca esti un suflet bun! Mi s-a spus ca esti patimas si razbunator, si, iata, marturisesc, am crezut si eu, dar acum sunt convins pana-n rarunchi ca ai fost calomniat...

In sfarsit ma retrag, scuza-ma! Poate ca pana sa mi-o procuri d-ta, o sa-mi reamintesc eu Ciuleandra, cine stie? Norocul omului vine cand nici nu crezi...

Pleca atat de grabit, ca gardianul abia il putu ajunge din urma.




Ciuleandra - Capitolul 01
Ciuleandra - Capitolul 02
Ciuleandra - Capitolul 03
Ciuleandra - Capitolul 04
Ciuleandra - Capitolul 05
Ciuleandra - Capitolul 06
Ciuleandra - Capitolul 07
Ciuleandra - Capitolul 08
Ciuleandra - Capitolul 09
Ciuleandra - Capitolul 10
Ciuleandra - Capitolul 11
Ciuleandra - Capitolul 12
Ciuleandra - Capitolul 13
Ciuleandra - Capitolul 14
Ciuleandra - Capitolul 15
Ciuleandra - Capitolul 16
Ciuleandra - Capitolul 17
Ciuleandra - Capitolul 18
Ciuleandra - Capitolul 19
Ciuleandra - Capitolul 20
Ciuleandra - Capitolul 21
Ciuleandra - Capitolul 22
Ciuleandra - Capitolul 23
Ciuleandra - Capitolul 24
Ciuleandra - Capitolul 25
Ciuleandra - Capitolul 26
Ciuleandra - Capitolul 27
Ciuleandra - Capitolul 28
Ciuleandra - Capitolul 29
Ciuleandra - Capitolul 30
Ciuleandra - Capitolul 31


Aceasta pagina a fost accesata de 924 ori.
{literal} {/literal}