Ciuleandra - Capitolul 25
de Liviu Rebreanu
25.
Pe urma Puiu se linisti din nou, parca plansul i-ar fi spalat sufletul. Perspectiva mutarii il umplea de incredere. Astepta ziua ca o mantuire. Batranul spusese: cateva zile; sa fie si o saptamana, numai sa scape de urmarirea doctorului. in aceeasi seara zise cu bucurie gardianului:
- Ei, Leahule, in curand scapam de-aici, amandoi!
- Sa v-ajute Dumnezeu, boierule, ca se-mplineste luna de cand va chinuiti aci - raspunse potolit gardianul. Eu ca eu, ca mie mi-a fost mai bine ca acasa, c-am avut de toate din belsug si munca mai nimic. Dar pentru d-voastra...
- Ne ducem, Andrei, oriunde, numai aici nu mai stam!
adauga Puiu cu atata multumire, ca i se imbujorara obrajii, uitandu-se cu o bunatate care pe gardian il umilea.
Andrei Leahu il indragise tocmai din pricina ca-l vedea mai mult suparat. intelegea el ca nu putea sa aiba inima usoara omul care a luat viata altuia si inca a nevestei cu care traise numai bine, dar i se parea ca totusi prea se zbuciuma acuma cand orice zbuciumare era de prisos. Pentru el singura atitudine potrivita ar fi fost tacerea, care insemna impacarea cu lovitura soartei.
Puiu, ca totdeauna cand se simtea inviorat, avea chef de vorba. Spre deosebire de altadata insa, acuma ii venea sa taifasuiasca tot despre lucruri din sanatoriu si mai cu seama despre doctorul Ursu.
- E tare ursuz - indrazni sa observe si gardianul mai tarziu, cand se incredinta ca boierul ocaraste cu tot dinadinsul pe domnul doctor.
- imi inchipuiesc ca e rau si cu personalul - il indemna Puiu. Omul rau se cunoaste de la prima vedere. Uite, parca si acuma il vad colea, in dimineata ceea, cum a intrat, posac, cum m-a fulgerat din ochi cu ura si cum n-a zis nimica...
Andrei Leahu nu suferea, in sinea lui, deloc pe doctorul Ursu, pentru ca nu i-a vorbit niciodata frumos, ci numai cu huiduiala si ocara. in fiecare dimineata a gasit sa-i faca vreo observatie, de fata cu toata lumea. Se simtea jignit in demnitatea lui, caci el nu era nici servitor, nici de pe drumuri, ci in serviciu, cu ordin de la domnul prefect. Nu aratase insa nimanui simtamintele lui, nici lui Puiu, desi il pipaise de la inceput ca nici dansul nu se are de bine cu doctorul. isi zicea ca-i mai bine sa-si tie gura; boierii se cearta, tot ei se impaca; cel putin sa nu se impace pe spinarea lui. Apoi, oricate jigniri si chiar batai sa fi indurat, lui ii placea serviciul aici. ii ramanea neatinsa intreaga leafa, in afara de bacsisurile grase ce i le arunca boierul batran, care, adunate, mai faceau o leafa, daca nu si mai mult, caci batranul, de cate ori venea, si nu s-a intamplat sa lipseasca nici trei zile, niciodata nu uita sa-l cinsteasca, soptind mereu si numai atata: "Sa-l servesti, baiete, cum stii mai bine!" De aceea si acuma, ii paru rau ca a scapat vorba catre Puiu si cauta sa scape cu raspunsuri mai in doi peri.
- Tocmai si oamenii se mira cum de-i asa de aspru domnul doctor, ca doar si dumnealui a iesit tot din opinca - observa dansul, zicandu-si ca, repetand ce-a auzit de la altii, el s-a pus la adapost.
- Sigur! aproba Puiu. Am aflat si eu ca-i fecior de taran.
- Asa, boierule - adauga Leahu. imi spuse si mie bucatarul de-aici, de la spital, ca-l cunoaste pe domnul doctor de cand era la scoala. il stie bine de tot, ca au fost impreuna la spitalul cel mare Brancovenesc, ca bucatarul acolo a slujit inainte de a se baga aici. si zice ca domnul doctor sa fie chiar din oameni saraci, si inca de prin judetul nostru, din Arges.
- Din Arges? Cum din Arges? intreba Puiu deodata cu voiciune.
- Da, conasule, - apasa gardianul. Chiar din Argesul nostru, dintr-o comuna prin care am umblat si eu, ii zice Varzari.
- Care Varzari? reveni Puiu uimit.
- Apoi eu numai un sat Varzari cunosc in Arges - zise Andrei putin incurcat de insistenta boierului - pe soseaua cea mare de la Pitesti la Ramnic!
- Asa? Din Varzari? repeta Puiu ganditor. Curios.
Andrei se uita la boier si, vazandu-l ingandurat, i se paru ca o fi spus ceva ce nu se cuvine. Ar fi vrut s-o dreaga si nu stia cum. Vinovat insa nu se simtea, caci nu spusese nici minciuna si nici nimic rau. De altfel, domnul doctor insusi se lauda, chiar catre servitori, ca e baiat de taran.
Puiu vru sa mai vorbeasca cu gardianul, sa-i treaca vremea, dar trebui sa renunte, caci gandurile lui toate se invarteau numai in jurul stirii pe care o aflase. Vasazica, doctorul Ursu e din satul Madalinei! De aceea s-a interesat atata, mereu si numai de ea! si totusi cand i-a povestit, deunazi, a ascultat parc-ar fi fost strain si parca nici n-ar sti ca exista Varzari pe lume. Doar la Ciuleandra a intervenit si el, ca si gardianul, pronuntand "suleandra", ca localnicii, cu o indulcire moldoveneasca.
- Ciudat! murmura iar Puiu, retragandu-se. Acuma, la urma urmelor, nu mai are nici o importanta.
Ciuleandra - Capitolul 01
Ciuleandra - Capitolul 02
Ciuleandra - Capitolul 03
Ciuleandra - Capitolul 04
Ciuleandra - Capitolul 05
Ciuleandra - Capitolul 06
Ciuleandra - Capitolul 07
Ciuleandra - Capitolul 08
Ciuleandra - Capitolul 09
Ciuleandra - Capitolul 10
Ciuleandra - Capitolul 11
Ciuleandra - Capitolul 12
Ciuleandra - Capitolul 13
Ciuleandra - Capitolul 14
Ciuleandra - Capitolul 15
Ciuleandra - Capitolul 16
Ciuleandra - Capitolul 17
Ciuleandra - Capitolul 18
Ciuleandra - Capitolul 19
Ciuleandra - Capitolul 20
Ciuleandra - Capitolul 21
Ciuleandra - Capitolul 22
Ciuleandra - Capitolul 23
Ciuleandra - Capitolul 24
Ciuleandra - Capitolul 25
Ciuleandra - Capitolul 26
Ciuleandra - Capitolul 27
Ciuleandra - Capitolul 28
Ciuleandra - Capitolul 29
Ciuleandra - Capitolul 30
Ciuleandra - Capitolul 31
Aceasta pagina a fost accesata de 2036 ori.
