Ciuleandra - Capitolul 28

Ciuleandra - Capitolul 28

de Liviu Rebreanu


28.

Internul veni, foarte grabit, sa-l pofteasca la domnul doctor.

Era de dimineata; inca nici nu se incepuse vizitele. Puiu, istovit, refuza:

- Nu merg... M-am saturat.

Doctorandul se inspaimanta. Cum se poate sa refuze invitatia domnului doctor? Daca-l cheama, probabil are sa- i faca vreo comunicare importanta. in orice caz, el nu ar indrazni sa duca un raspuns sefului ca pacientul nu vrea sa asculte chemarea. Mai mult infatisarea speriata a internului, decat argumentele lui, convinsera pe Puiu in cele din urma.

Pe coridor inaintea biroului, vazu o taranca, cu o legatura in spinare, cu sumanul ros, cu opincile innaclaite, cu o privire ciudata. Fara sa se gandeasca, se opri o clipa in dreptul ei. I se parea ca o cunoaste, mai ales insa privirea ei il intriga.

taranca de asemenea parea ca-l cunoaste, dar nu cuteza.

Deodata Puiu o intreba nervos:

- De unde esti, femeie?

- Din Arges, boierule, de la Varzari - raspunse ea plangator.

Puiu primi raspunsul ca o lovitura de bici. I se facu lumina: trebuie sa fie mama Madalinei.

"Ce cauta aici mama ei?!" ii trecu prin minte fulgerator, dar nu mai zise nimic, ci intra brusc in cabinetul doctorului.

Fara sa astepte vreo intrebare, se repezi la doctorul care-l astepta in halat, gata sa porneasca la vizitele de dimineata:

- Doctore, doctore, cine-i femeia din coridor? Surprins de izbucnirea lui si ferindu-se, doctorul il indemna sa se linisteasca mai intai. Iar dupa ce il aseza pe scaun, ii spuse:

- Acuma putem vorbi!... Tocmai pentru femeia aceasta te-am poftit. E mama raposatei d-tale sotii.

- Mama Madalinei! striga Puiu, sarind in picioare. Am recunoscut-o. Vasazica, ea era!... Dupa ochi am recunoscuto...

Dar ce vrea aici?... Pe mine ma cauta?

- Domol, domol - ii zise doctorul asezandu-l iar jos, aproape cu forta.

Puiu, parca ivirea acestei femei i-ar fi rascolit viata din temelii, se facu palid si isi musca sangeros buzele ca sa se poata stapani si sa asculte. Doctorul ii explica tacticos, ca niciodata, ca femeia, cum fac de altfel mai toti oamenii din Varzari cand au vreun necaz prin Bucuresti, a venit la dansul sa-i ceara un sfat. Fiindca intamplarea a vrut sa se gaseasca inca aici insusi sotul raposatei, el, doctorul, a crezut mai nimerit sa le inlesneasca o intrevedere, ca sa se lamureasca mai bine si mai repede lucrurile. Daca deci Puiu primeste, va introduce imediat pe mama Madalinei sa spuna ea singura ce doreste. Puiu nu voia sa vorbeasca cu femeia aceasta, il ingrozea chiar numai gandul ca ar putea sa vorbeasca cu ea si totusi raspunse repede ca da, doreste sa o asculte.



Doctorul se arata satisfacut si o striga din usa:

- Ia vino incoace, lele, vino!

Femeia intra sfioasa si banuitoare si ramase in colt, langa usa, mormaind:

- Sarut mana...

Puiu o privi aprins ca si cand ar fi cautat pe Madalina in trasaturile ei ofilite. O clipa femeia ii intalni ochii, dar se intoarse repede catre doctorul Ursu care, revenit in mijlocul cabinetului, incepuse sa-i vorbeasca:

- Iaca, lele, dumnealui e barbatul Madalinei d-tale!

- Pai chiar asa mi s-a parut si mie adineaori afara, cand m-a intrebat dumnealui, dar tot nu-mi venea sa cred - zise ea incepand incetinel si continuand din ce in ce mai cu inima.

Tare s-a schimbat boierul de cand a fost pe la noi de mi-a luat pe saraca Madalina...

- Lasa ca si d-ta te-ai schimbat - interveni Puiu, simtind o nevoie poruncitoare sa spuna ceva.

- Apoi cum nu, boierule, ca vai! mult amar m-a mancat si pe mine de-atunci - zise femeia clatinand grav din cap.

Of, Doamne! s-apoi acu, peste toate, si moartea Madalinei.

Numai sufletelul meu de mama stie cat m-am perpelit cand mi-au spus oamenii ca mi s-a prapadit sarmana fata si inca de mana boierului care mi-a luat-o de-acasa mandra si frumoasa ca floarea cea alba...

Sfarsi plangand si morfolind un colt de naframa printre buze si peste ochii lacrimati. Cei doi barbati taceau. Puiu arunca o privire spre Ursu, dar si-o ascunse indata sa nu-l prinda. Tacerea tinu un rastimp framantata de bocetul aspru si putin fortat al femeii care pe urma continua, mereu plangator:

- Ca ea saracuta cat m-a rugat sa n-o dau si eu am dato si n-am ascultat-o si, de n-as fi dat-o, azi n-ar fi in pamant draga mamii, printre straini, ca vai de ea... Puiu izbucni inabusit, nemaiputandu-se stapani:

- si ce vrei acuma, femeie? Spune repede ce vrei!

Femeia, parca asta ar fi asteptat, isi sterse lacrimile si raspunse indata fara urme de plans in glas:

- Apoi cand s-a auzit la noi in sat ce-a patimit Madalina si cum a fost de oropsita, oamenii m-au invatat sa vin la dvoastra care mi-ati luat-o si sa va cer pagube pentru ca miat i omorat-o... si de-aceea venii.

Tacu scurt si se uita intai la Ursu, pe urma la Puiu, cu o privire in care siretenia se imbina cu tristetea. Puiu statea ca pe spini, se uita la ea neputincios, deschise gura sa zica ceva, se razgandi si numai dupa o noua tacere spuse timid, dibuind:

- Bine, dar Madalina a fost luata de suflet de matusa mea. Madalina nu mai era fata d-tale si d-ta nu mai aveai nici un drept asupra ei.

- Pai de suflet, vezi bine ca de suflet - se indarji femeia.

Ca doar n-am dat-o sa mi-o ucideti, ca, de stiam ca vreti s-o omorati, apoi nici pentru toate comorile lumii nu v-o dadeam... C-apoi asa usor ar veni, sa iai de suflet copiii oamenilor si pe urma sa-i strangi de gat, sa le storci sufletul. Da inima mea de mama care am facut-o si m-am caznit deam crescut-o mare sa nu mi se franga cand isi vede odrasla ucisa asa ca un pui de gaina? Strainului nu-i pasa, vezi bine, dar mama tot mama e pana la moarte!

Doctorul Ursu avu un gest involuntar de sila si intoarse spatele, pe cand Puiu, uluit si zdrobit, se uita imprejur, parcar fi cautat un sprijin. Femeia ii simtise slabiciunea si toraia intruna, cand cu lacrimi, cand cu imputari, pana ce doctorul, plictisit, interveni:

- Destul, lele! Dumnealui are acuma alte griji mai mari si mai grele!

- O fi avand dumnealui griji, dar pagubele mele de mama?...

Atunci Ursu se indigna:

- Sa-ti fi adus aminte ca esti mama cand ai dat-o pe Madalina, nu acuma cand e moarta! Ai inteles?... sade urat sa umbli a mai trage foloase si din moartea Madalinei! Uiteas a, lele!

Femeia se zapaci si balbai:

- Apoi oamenii tocmai la d-ta ma trimisera...

- La mine? M-ai ascultat d-ta atunci pe mine? zise Ursu rosind si cu o emotie noua in voce. si acuma ai vrea sa te invat eu sa inseli lumea?... Eu n-am inselat niciodata pe nimeni, lele! Numai altii m-au inselat, dar eu m-am tinut totdeauna de vorba!

Puiu nu mai recunostea pe doctorul Ursu. I se parea ca e alt om cel care vorbeste, cu un suflet chinuit ca si al lui.

- Pentru ca ai venit pana aici si ti-ai cheltuit banii pe drumuri - urma doctorul iarasi mai aspru - sa te duci la domnul Faranga, la tatal dumnealui, boier mare si bogat, si sa-l rogi sa te miluiasca cu ceva! Ai inteles?... si dumnealui, suflet bun si darnic, n-are sa te lase sa pleci cu mana goala, macar in amintirea si de sufletul Madalinei. Dar sa nu te apuci cumva sa vorbesti de pagube, ca acolo ai s-o patesti urat de tot cu asemenea neobrazari!

- Da, da! zise brusc si Puiu, parca doctorul ar fi vorbit din sufletul lui. Sa se duca la tata si sa-i spuna ca vreau eu sa-i dea ceva, sa-i dea mult, de sufletul Madalinei! Fa-mi placerea asta, doctore! Ea nu merita, dar de sufletul Madalinei sa-i dea negresit!

Plangea fara sa-si dea seama, lacrimile i se scurgeau pe obraji, ii picurau pe piept, incet. Simtea o durere continua in creieri, o musca enervanta, varandu-se prin toate colturile.

Dar sedea nemiscat, parca i-ar fi fost teama de dureri mai crancene care nu asteptau decat un prilej ca sa se napusteasca asupra lui.

Femeia, rusinata, isi sterse gura cu dosul palmei, se duse la Puiu, ii apuca mana si o saruta bolborosind:

- Sa traiesti, conasule, sarut mana, si sa-ti dea Dumnezeu sanatate si alinare...

Puiu nu raspunse nimica si nici nu se misca. Pe mana ii ramase urma buzelor femeii ca o pata rece.

Ursu o lua usor de spate si o duse spre usa:

- Asa, vezi, lele... Acuma o sa-ti dau un om sa te indrepte acolo!... si sa nu mai umbli cu astfel de treburi, ca nu sade frumos, lelito!

Iesi cu ea pe coridor.





Ciuleandra - Capitolul 01
Ciuleandra - Capitolul 02
Ciuleandra - Capitolul 03
Ciuleandra - Capitolul 04
Ciuleandra - Capitolul 05
Ciuleandra - Capitolul 06
Ciuleandra - Capitolul 07
Ciuleandra - Capitolul 08
Ciuleandra - Capitolul 09
Ciuleandra - Capitolul 10
Ciuleandra - Capitolul 11
Ciuleandra - Capitolul 12
Ciuleandra - Capitolul 13
Ciuleandra - Capitolul 14
Ciuleandra - Capitolul 15
Ciuleandra - Capitolul 16
Ciuleandra - Capitolul 17
Ciuleandra - Capitolul 18
Ciuleandra - Capitolul 19
Ciuleandra - Capitolul 20
Ciuleandra - Capitolul 21
Ciuleandra - Capitolul 22
Ciuleandra - Capitolul 23
Ciuleandra - Capitolul 24
Ciuleandra - Capitolul 25
Ciuleandra - Capitolul 26
Ciuleandra - Capitolul 27
Ciuleandra - Capitolul 28
Ciuleandra - Capitolul 29
Ciuleandra - Capitolul 30
Ciuleandra - Capitolul 31


Aceasta pagina a fost accesata de 955 ori.
{literal} {/literal}